CONFIGURATIA Sistemelor Bancare Contemporane

Īn ultimii 20 de ani si mai ales anii '90, īn Statele Unite si īn alte tari dezvoltate se desfasoara o adevarata "revolutie financiara", bazata pe inovatie si pe o diversificare extraordinara a instrumentelor financiare si a serviciilor de investitii. Pretutindeni īn lume, activitatea traditionala a bancilor de a primi depozite si de a acorda īmprumuturi se afla īn declin, ca expresie a procesului de "dezintermediere". Pe de o parte, populatia se īndreapta īntr-o mai mare masura spre fondurile mutuale si inclusiv fondurile monetare. Pe de alta parte, raspāndirea tehnologiei informatiei si progresele īnregistrate īn cadrul teoriei financiare au ca efect faptul ca pentru marile societati este mai ieftin sa mobilizeze resurse de pe pietele de capital decāt de la banci. Īn aceste conditii, aproape jumatate din gospodariile americane īsi plaseaza economiile īn piata de capital, fie direct, fie prin intermediul fondurilor mutuale, īn afara de contributiile lor la fondurile de pensii si la societatile de asigurari, care īn buna masura se valorifica īn aceleasi perimetre.

Īn Statele Unite ale Americii, de exemplu, structura activitatilor financiare a cunoscut evolutii dramatice. Ponderea bancilor comerciale s-a redus de la aproape 40% īn 1970 la ceva peste 20% īn 1999. Īn acelasi interval, ponderea fondurilor de pensii a crescut de la circa 15% la aproximativ 30%, iar a fondurilor mutuale de la 5% (īn 1955) la peste 20%. Īn Statele Unite ale Americii, investitorii au īn gestiune fonduri care īntrec de doua ori valoarea produsului intern brut si de trei ori valoarea activelor din sistemul bancilor comerciale. Īn acelasi timp, corporatiile īsi asigura resursele de capital necesare fie prin autofinantare, fie recurgānd la emisiunile de actiuni si mai ales de obligatiuni. Sistemul financiar american este un sistem market-based, un sistem bazat pe piata de capital, spre deosebire de sistemul european si japonez care mai sunt īnca bank-based, sisteme bazate pe banci.

Economistii au dezbatut īndelung avantajele si dezavantajele sistemelor financiare bank-based fata de cele market-based. Īn sisteme bank-based ca cele din Germania si Japonia, bancile joaca un rol major īn mobilizarea economiilor, alocarea capitalurilor, supravegherea deciziei de investire a corporatiilor si īn furnizarea de produse pentru managementul riscurilor.

Īn sistemele market-based, ca cele din Marea Britanie si Statele Unite ale Americii, piata de capital, alaturi de sistemul bancar faciliteaza transferul economiilor societatii catre companii.

Dezvoltarea rapida a pietelor de capital īn lumea a treia este parte a revolutiei financiare aflate īn plina desfasurare. Īn anii '70, International Finance Corporation, componenta a Bancii Mondiale, a sprijinit acest proces pentru a crea un pandant al structurilor din tarile dezvoltare si a crea un teren pentru plasamentele financiare care trebuiau efectuate pentru reciclarea petrodolarilor si diversificarea prudenta a plasamentelor fondurilor din ce īn ce mai mari ale investitorilor institutionali. Ca urmare, īntre 1988 si 1996 capitalizarea bursiera pe pietele emergente a crescut de la 488 miliarde dolari la 2200 miliarde dolari. Este adevarat ca, īn urma crizei de pe aceste piete, cota respectiva īn capitalizarea mondiala s-a redus de la 14% īn 1996 la numai 8,5% īn prezent . Dar modelul american a rezistat la acest cataclism, iar previziunile pentru urmatoarele doua-trei decenii arata ca perspectivele de dezvoltare pe aceste piete apar ca extrem de promitatoare.

Īn concluzie, pietele financiare si, īn cadrul acestora, pietele de capital au un rol din ce īn ce mai important īn generarea si īntretinerea dinamismului economic, dar si īn sporirea instabilitatii īn lume. Asezarea economiei pe fundamente solide si asanarea sistemelor financiare sunt īn prezent principalele modalitati de a preveni efecte catastrofale ale turbulentelor financiare ca surse globale.

Pentru a īntelege cum poate influenta sistemul financiar cresterea economica trebuie sa revedem functiile acestuia:

Mobilizarea economiilor. Piata financiara asigura mobilizarea economiilor, pentru a permite finantarea investitiilor la o scara mai mate, care ar fi dificil de efectuat īn alte conditii. Adresāndu-se unei institutii financiare, firmele īn cautare de investitori nu vor fi nevoite sa cheltuiasca pentru a contacta direct grupuri de economisitori. La fel, economisitorii nu vor fi nevoiti sa cheltuiasca pentru a evalua fiecare potential īmprumutat.

Alocarea economiilor. Piata financiara permite alocarea fondurilor rezultate din economiile mobilizate, determinānd care dintre solicitantii de īmprumuturi vor primi aceste fonduri.

Reducerea riscului prin plasarea fondurilor īn mai multe oportunitati de investitii. Astfel se realizeaza diversificarea riscului si reducerea expunerii la nesiguranta implicata de investitiile unice. Reducerea riscului investitional īncurajeaza procesul de economisire.

Garantarea lichiditatii. Piata financiara permite investitorilor sa-si vānda rapid titlurile, cu costuri mici si fara incertitudine īn ce priveste reglementarea tranzactiei. Unele investitii foarte profitabile presupun imobilizarea capitalurilor pe termen lung; dar unii investitori pot avea nevoie de economiile lor la un moment dat. Interesele investitorilor si emitentilor pot fi uneori antagoniste. Din fericire, cānd sistemul financiar colecteaza fondurile disponibile, el va aloca o parte din ele catre investitii pe termen scurt si alta parte īn investitii pe termen mediu si lung. Astfel, investitorii obtin cāstiguri mai mari decāt īn cazul īn care ar fi avut acces numai la investitii pe termen scurt, dar totusi au acces la economiile lor īn cazul īn care au nevoie de acestea.

Obtinerea informatiilor. Piata financiara furnizeaza informatii investitorilor despre calitatea firmei emitente. Investitorii gasesc informatii pertinente īn vederea plasarii mijloacelor lor banesti īn proiecte cāt mai rentabile, prin aceasta pietele financiare contribuind la cresterea economica.

Controlul emitentilor. Piata financiara exercita si un control asupra activitatii si deciziilor managerilor societatilor emitente. Cursul titlurilor este foarte sensibil la calitatea managementului societatii emitente. Eficienta unei piete (mai bine zis capacitatea acesteia de a reflecta informatia privata si publica īn cursul titlurilor), va permite stabilirea remunerarii performantei managementului societatii emitente, astfel ca echipa manageriala va lua decizii cāt mai bune. Pe lānga aceasta, riscul unei potentiale rascumparari a titlurilor emitentului va determina managerii sa alinieze interesele societatii cu cele ale actionarilor.

Sistemul financiar este important, pentru ca:

produce informatii despre investitii si posibilitatea de alocare a capitalului;

monitorizeaza investitiile si asigura formarea celor mai bune preturi, atāt pentru ofertanti cāt si pentru solicitantii de fonduri, pretul stabilit fiind īn concordanta cu contractele īncheiate;

asigura diversificarea si managementul corespunzator al riscului;

mobilizeaza si concentreaza economiile;

usureaza schimbul de bunuri si servicii.

Indicatori de exprimare a performantelor sistemului financiar

Recentele studii s-au axat mai mult pe ceea ce īnseamna arhitectura sistemului financiar, cum ar trebui sa fie acesta constituit pentru a diminua riscul, a creste oportunitatile de investitii, pentru o alocare a capitalului mai buna si un cost redus al acestuia, crearea unei guvernante corporative si restructurarea firmelor aflate īn impas.

The Economist, 1994 - "Modelul german poate sa nu fie potrivit īn economiile īn care trecerea de la sistemul centralizat la capitalism se face anevoios. Īn primul rānd, ar trebui sa se creeze un sistem bancar stabil, care sa cāstige īncrederea celor de detin economii si sa aloce creditul conform cerintelor pietei; īn al doilea rānd, trebuie sa īncurajeze restructurarea rapida a industriilor ineficiente pe care economia centralizata le-a lasat mostenire, iar nu īn ultimul rānd, sa se promoveze dezvoltarea unei piete de capital eficienta si competitiva. O banca universala este imposibil sa creeze aceste conditii de dezvoltare".

Bancile, piata de capital si alti intermediari financiari devin mai active si mai eficiente cu cāt tara devine mai bogata; o data ce veniturile cresc, se dezvolta, de asemenea, si sectorul financiar; īn tari cu venituri mari, piata de capital devine mai eficienta si mai activa decāt sistemul bancar - de aceea, sistemul financiar al tarilor tinde sa fie mai mult un sistem bazat pe piata de capital; tarile cu o traditie īn legislatia engleza, cu o protectie puternica a drepturilor actionarilor, standarde de contabilitate bine definite, niveluri de coruptie scazute, tind sa fie mai mult bazate pe piata de capital, īn timp ce tarile ce au adoptat sistemul francez legislativ, cu standarde de contabilitate nu prea bine dezvoltate si inflatie ridicata, tind catre sisteme financiare nedezvoltate.

Īn favoarea sistemului financiar bazat pe banci, sunt formulate urmatoarele argumente:

gestionarea foarte buna a riscurilor determina o eficienta sporita a investitiilor, ceea ce poate duce la crestere economica;

mobilizarea capitalurilor.

Adeptii sistemului pietei de capital argumenteaza:

se profita mai usor de informatiile de pe piata lichida, cu un volum mare al tranzactiilor;

poate exista compensare manageriala pentru firmele performante;

este mai usoara gestionarea riscului;

o piata de capital competitiva joaca un rol important īn transmiterea semnalelor informationale catre investitori, cu beneficii mari pentru finantarea īntreprinderilor si performanta economica.

Īn studiul "Bank-based and Market-based Financial Systems: Cross-country comparisons", Asli Demirguc - Kunt si Ross Levine (1999) analizeaza pietele financiare a peste 150 de state. Studiul dovedeste empiric potentialele influente ale cadrului legislativ, ale fiscalitatii, ale factorilor politici asupra pietei financiare si ale sistemului financiar.

Autorii clasifica sistemele financiare nationale īn trei categorii: bank-based, market-based si nedezvoltate.

Īn tarile cu PIB/locuitor mare, sistemul bancar si piata de capital sunt mai dezvoltate, mai active si mai eficiente.

Autorii considera relevanti urmatorii indicatori ccre masoara nivelul de dezvoltare al pietei financiare:

Pasivele lichide raportate la PIB reprezinta rata pasivelor lichide ale intermediarilor financiari raportata la PIB. Prin agregarea pasivelor lichide ale sistemului financiar vom avea un indicator general care cuantifica marimea intermediarilor financiari relativ la marimea economiei. Acelasi indicator l-au folosit si King si Levine (1933) pentru masurarea gradului de dezvoltare al sistemului financiar;

Activele bancare/PIB reprezinta un indicator care da o masura a dimensiunii sectorului bancar;

Totalul creditelor bancare acordate īntreprinderilor private/PIB masoara implicarea sectorului bancar īn finantarea sectorului privat;

Totalul īmprumuturilor acordate de institutiile financiare nebancare īntreprinderilor private/PIB masoara activitatea institutiilor financiare nebancare īn sectorul privat;

Capitalizarea bursiera ca procent din PIB;

Valoarea totala tranzactionata pe piata de capital ca procent din PIB.

Pentru a masura eficienta sectorului bancar, autorii mai folosesc si indicatori:

* raportul dintre cheltuielile administrative ale bancilor si total active (cu cāt valoarea acestui raport este mai mica, cu atāt activitatea bancii este considerata mai eficienta);

* marja bancara neta (raportul dintre marja bancara bruta si total activ) īn sensul ca o marja bancara mica e asociata cu eficienta si concurenta.

Īn paginile ce urmeaza voi prezenta grafic o serie de indicatori.

Grafic nr. 1: Marimea pietei financiare

Grafic nr. 2: Volumul tranzactiilor/ capitalizarea bursiera

Grafic nr. 3:  Securitizarea

Grafic nr. 4: Venit net dobānzi / total active

Grafic nr. 5: Marja neta de dobānda (a bancilor comerciale)

Grafic nr. 6: Venituri non-dobānzi / active

Grafic nr. 7:  Cheltuieli operationale / active

Grafic nr. 8: Raportul cost / venit

Grafic nr. 9: ROA

Un alt indicator relevant este gradul de concentrare a activitatii sectorului bancar (ponderea activelor primelor cinci banci comerciale īn totalul activelor sistemului bancar). Īn tarile sarace indicele are valori mari si pe masura ce venitul unei tari creste, indicele de concentrare scade. Totusi, legatura dintre acest indice si PIB/locuitor nu este semnificativa din punct de vedere statistic.

Alti indicatori ce caracterizeaza sistemul financiar sunt: ponderea bancilor straine si ponderea bancilor cu capital de stat īn totalul bancilor. Cu cāt o tara este mai dezvoltata din punct de vedere economic, ea va avea ponderi mai mici atāt ale bancilor straine, cāt si ale bancilor aflate īn proprietatea statului.

Grafic nr. 10: Indicele concentrarii bancare( Herfindal Idex) pentru totalul activelor

Un numar īnsumat de tari europene au un nivel īnalt al concentrarii bancare, notabil īn Austria, Belgia, Finlanda, Olanda, Elvetia. Aceasta situatie nu se compara cu cea din Germania, Franta, Italia, Spania, Luxemburg ca si cea din Japonia si SUA unde concentrarea interna este mai limitata sau nu are aceleasi efecte.

O posibilitate de a cuantifica concentrarea bancara este intrarea bancilor straine.

Ca regula, penetrarea bancilor straine pare a fi mai redusa īn tarile industrializate.

Graficul 11 confirma, cu exceptia Luxemburgului si Finlandei ca penetrarea bancilor straine este foarte limitata īn tarile dezvoltate.

Grafic nr. 11: Penetrarea banciilor straine

(active ale actionarilor straini īn total active interne

Ponderea sporita a statului actionar limiteaza competitia, ceea ce se asociaza cu dezvoltarea financiara limitata si o crestere economica redusa.

Actionarul stat poate impune obiectiuni politice (acordarea de credite unor firme sau antrepenori corelati politic)

Grafic nr. 12: Procentjul actiunilor detinute de stat īn totalul actiunilor

Tabelul arata prezenta majoritara a statului actionar la banci īn Germania, Portugalia si Grecia. Nu exista o asemenea situatie īn Marea Britanie sau Spania.

Ţari precum Austria, Franta, Germania, Marea Britanie, Hong Kong, Japonia, Olanda si Elvetia au sisteme bancare active. Pe de alta parte, Argentina, Columbia, Costa Rica, Ghana, Nepal, Nigeria, peru, Turcia si Zimbabwe au sisteme bancare nedezvoltate si mai curānd inactive. Elvetia, Coreea, Olanda, Africa de Sud, Suedia si Statele Unite ale Americii au o piata de capital foarte dezvoltata. Īntr-adevar, īn SUA, Suedia si Coreea, volumul creditelor acordate sectorului privat de catre intermediari financiari nebancari este mai mare decāt cel al creditelor acordate de sistemul bancar.

Clasificarea tarilor īn functie de sistemele lor financiare

Topul celor 1000 de banci publicat de revista "The Banker", īn luna septembrie 2005 evidentiaza ca acestea provin din 79 de tari; 543 de banci, dintre primele 1000 din lume, apartin SUA, iar 240 Uniunii Europene. Numarul īnsemnat de banci din SUA si Germania reflecta situatia istorica si puternica fragmentare a pietelor financiare din aceste tari.

Topul primelor 1000 de banci din lume

Analiza, īn functie de nivelul profitului brut īnregistrat, conduce, de asemenea, la situarea pe primul loc a bancilor din SUA, care detin 62% din totalul profiturilor bancare obtinute de cele 1000 de banci (9,8 miliarde $). Urmeaza U.E. cu 21%, Asia cu 8,5%, Restul Europei cu 6%, America Latina cu 4% si restul lumii cu 4%.

Repartizare dupa nivelul activelor:

Īn functie de nivelul capitalului propriu, clasamentul prezinta aproximativ aceeasi ordine:

Īn cadrul zonelor amintite, clasamentul primelor 10 banci conduce la urmatoarea situatie:

Īn restul Europei topul primelor 10 banci, dupa nivelul capitalului propriu, pozitioneaza Rusia cu 6 banci, Ungaria, Norvegia, Turcia si Elvetia cu cāte o banca. De asemenea, bancile din Rusia au īnregistrat cele mai īnsemnate ritmuri de crestere a profiturilor, ca urmare a reglementarilor adoptate dupa criza de la sfārsitul anilor '90.

Īn Asia, bancile din Vietnam, India, Coreea de Sud, Kazakstan, Srilanka si Australia detin primele pozitii la criteriul marimea capitalului propriu, īnsa cea mai importanta crestere a profiturilor s-a īnregistrat īn Bangladesh (Janata Bank), cu o sporire reala de 238,55% īn 2002/2001 si īn Indonezia.

America Latina se remarca prin buna pozitionare a bancilor din Columbia si Argentina (aceasta din urma cu doua banci care au īnregistrat rate de crestere a profitului de peste 310%). Sud-Estul Europei reprezinta o noua regiune care indica un potential ridicat pentru activitatea bancara.

Topul primelor 50 de banci din S-E Europei situeaza pe primul loc Grecia si Turcia. Nivelul capitalului total al primelor 50 de banci reprezinta 23,977 milioane $, cu putin mai redus decāt al grupului financiar japonez Mitsubishi Tokyo.

Din totalul capitalului, cele 9 banci din Grecia detin 49,4%, īn timp ce bancile din Turcia (19) īnsumeaza doar 36%. Bancile din Cipru cumuleaza 7,2%, primele 7 banci din Romānia 4,7%, iar cele 6 banci din Bulgaria, 1,8%.