CONTRACTUL DE LEASING
2.1. DEFINITII SI TRASATURI
Vom incerca, in acest capitol, sa analizam aspectele tehnice si juridice pe care le imbraca un contract de leasing, elemental cheie al operatiunii de leasing.
In ceea ce pfiveste definirea contractului de leasing, exista numeroase incercari, fiecare autor pornind de la elemental care crede el ca este esential acestui contract.
Astfel, se considera ca contractul de leasing este un act juridic prin care una dintre parti numita inchiriator si apartinand unui anumit stat se obliga sa stramute dreptal de folosinta asupra unui bun al sau catre cealalta parte, numita chirias sau beneficiar, apartinand aceluiasi stat sau altei lari si care se obliga sa plateasca, in schimb, o chirie[1].
Īn alta lucrare - "Law of Commercial Transactions"[2], se defineste contractul de leasing ca fiind un contract prin care proprietarul lasa in mana "locatarului dreptal exclusiv de a poseda proprietatea pentru o anumita perioada de timp".
In literatura noastra de specialitate, T.R. Popescu defineste leasing-ul ca fiind acel contract prin care o persoana (de obicei o societate specializata in acest scop) cumpara un bun spre a-1 inchiria unei alte persoane numita utilizator (care in mod obisnuit este tot o intreprindere), care la sfarsitul contractului de locatie are un drept de optiune intre trei posibilitati: de a contiunua contractal de locatie, de a-1 rezilia ori de a cumpara bunul respectiv contra unui pret convenit in asa fel incat sa se tina seama, eel putin in parte, de varsamintele efectaate cu titlu de chirie.
Dupa cum s-a putat observa, am incercat in expunerea de mai sus sa oferim o imagine de ansamblu cu privire la definirea contractalui de leasing de catre doctrina. Consideram ca demersul nostru nu ar fi complet, fara referiri si la definitiile date acestai contract de catre legislatiile din Europa. Īn Franta au existat o succesiune de legi care reglementeaza "credit bail". Astfel, Legea 64-455 din 2 iulie 1766 a fost revizuita ulterior prin Ordonanta 67- 837 din 28 septembrie 1967, relativa la operatiunile de credit bail si la societatile imobiliare de comert si Industrie, iar urmatoarea modificare a intervenit in anul 1986. Insa cea din urma si cea mai importanta Lege care o completeaza pe cea din 1966, este Legea nr. 89-1008 din 31.12.1989 referitoare la dezvoltarea intreprinderilor comerciale si artizanale. Aceasta Lege adauga operatiunilor de credit bail asupra fondului de comert si a intreprinderilor artizanale o operatiune de finantare a unora dintre "elementele lor componente", cum ar fi un brevet de investitii, care poate avea o valoare semnificativa, astfel ca poate reprezenta principalul activ al fondului de comert.
S-a putut observa[3] ca definitiile enuntate in aceste legi cuprind trei lacune importante: nu se refera la o durata fixa a contractului, nu se arata ca utilizatorul beneficiar suporta toate riscurile si nu se face diferenta intre bunul cumparat si cel construit de finantator, potrivit optiunilor exprimate de viitorul utilizator.
O definitie sumara a contractului de leasing a fost data in Germania prin Circularele fiscale din anul 1971 si 1972, stabilind drept criteriu unic in caracterizarea contractului durata sa fixa si perioada in care este esalonata restituirea capitalului investit de finantator.
In Italia, leasing-ul (locazione finanziaro) este prevazut in mod expres prin Legea nr. 183 din 2 aprilie 1986. In acest text de Lege, leasing-ul este definit prin aratarea faptului ca utilizatorul suporta toate riscurile aferente bunului primit in leasing. Nu se face referire la durata contractului, acest aspect fiind lamurit mai tarziu prin Legea din 25 iulie 1989.
Legislatia din Belgia reglementeaza clar problema contractului de leasing. Astfel, prin Decretul regal nr. 55 din 10 noiembrie 1967 se reglementeaza contractul de leasing avand ca obiect bunuri mobile (durata, clauze, echipamente folosite in scopuri profesionale etc.).
In ceea ce priveste imobilele, prin Decretul regal nr. 30 din 28 decembrie 1970, este reglementat explicit contractul de leasing, cu referiri la folosirea edificiului , obiectul contractului, posibilitatea utilizatorului de a dobandi insasi proprietatea bunului respectiv.
Nu in cele din urma, la noi in
Astfel, in opinia d-lui profesor, contractul de leasing este "o operatie complexa practicata in comertul international care, prin specificul ei, se infatiseaza ca tehnica moderna de creditare pe termen lung, de tip particular. Operatie juridica triunghiulara prin care o persoana (de regula societate specializata pe acest profil) cumpara un bun spre a-1 inchiria ulterior altei persoane numita utilizator, care la finele contractului de locatie are facultatea sa exercite o optiune intre trei posibilitati si anume: de a continua raportul juridic de locatie, de a rezilia contractul respectiv ori de a cumpara bunul ce-i fusese inchiriat, platind un pret convenit astfel incat, cel putin in parte, sa se tina seama de varsamintele efectuate cu titlu de chirie, adica de amortizarea bunului pe o atare cale."
O alta problema pe care dorim sa o dezbatem in cadrul acestui titlu este aceea a trasaturilor contractului de leasing. Contractul de leasing este un act juridic bilateral, nenumit, cu titlu oneros, avand continut patrimonial cu executare succesiva, intuitu-personae si consensual.
Contractul de leasing, conform Ordonantei nr. 51 din 1997, modificata prin Legea nr. 90/1988 a devenit un contract tipic, adica numit[5].
Act juridic bilateral, contractul de leasing se incheie intre societatea de leasing, in calitate de locator, si utilizator. Alaturi de conditiile generale referitoare la incheierea actelor juridice, locatorul trebuie sa indeplineasca si conditiile speciale prevazute de Lege. Utilizatorul trebuie sa indeplineasca conditii speciale referitoare la destinatia bunului contractat si plata redeventelor.
Este un contract sinalagmatic, ambele parti obligandu-se reciproc. Contractul de leasing da nastere la obligatii corelative si interdependente, fapt ce permite aplicarea principiilor generale relative la executarea ori neexecutarea contractelor sinalagmatice (ex.:exceptia dc neexecutare si rezilierea).
Este un contract cu titlu oneros si continut patrimonial, ambele parti urmarind sa realizeze un profit, care sa fie evaluabil in bani. Locatorul primeste platile periodice de la utilizator din care isi pastreaza "o marja de profit", iar utilizatorul beneficiaza de folosinta bunului pe perioada derularii contractului, iar la finele acestuia poate achizitiona bunul la valoarea reziduala a acestuia.
Este un contract intuitu-personae, in ceea ce-1 priveste pe utilizator, societatea de leasing incheind contractul in considerarea calitatilor utilizatorului, care este obligat sa prezinte odata cu cererea de a contracta si date cu privire la exploatarea ulterioara a bunului, in cazul unei destinatii comerciale sau industriale. Este un contract cu executare succesiva, deoarece efectele sale se produc pe tot parcursul derularii contractului. Datorita caracterului intuitu-personae, utilizatorul nu poate instraina drepturile sale ori cesiona contractul, fara acordul locatorului. Cu toate acestea, in cazul succesiunii universale ori cu titlu universal, drepturile si obligatiile prevazute in contract nu se sting, indiferent daca transmisiunea se refera la patrimoniul locatorului, ori al utilizatorului. In cazul bunurilor cu destinatie comerciala sau industrials, succesorul trebuie sa respecte conditiile de exploatare a acestora.
Forma autentica sau actul scris sunt necesare doar "ad probationem". Leasing-ul reprezinta un contract complex, ale carui elemente formeaza un cadru distinct si unitar. Leasing-ul este un contract propriu de finantare, fiind o fuziune de tehnici juridice[6].
2.2. DIFERENTIERI FATA DE ALTE CONTRACTE
Datorita finalitatii sale economice, contractul de leasing nu poate fi asimilat cu contractul de vanzare in rate, intrucat utilizatorul poate deveni proprietar doar la sfarsitul mai multor ani, fara efect retroactiv, pana atunci fiind simplu utilizator. Nu i se pot aplica nici reglementarile privind vanzarile pe credit, care vizeaza imperativ limitele creditului acordat, prevazand un acont minim ce trebuie platit cu ocazia incheierii contractului.
Contractul de leasing se deosebeste si de contractul de locatiune-vanzare din sistemele juridice care recunosc aceasta forma contractuala, intrucat transferal proprietatii nu opereaza automat la sfarsitul locatiunii-vanzarii, ci este o simpla facultate lasata locatorului.
In practica s-a considerat adesea ca un atare contract (locatie-vanzare) ascunde o vanzare in rate si de aceea in cazul unui faliment ori unei reglementari judiciare, sau lichidare a bunurilor locatarului, s-a respins actiunea in revendicare a vanzatorului. Prin incheierea unui contract de leasing s-ar realiza o adevarata locatie (si nu o vanzare cu rezerva proprietatii) si drept urmare locatorul (finantator), ramas proprietar al bunului, nu se mai afla in pericolul de a i se urmari acest bun in cazul unui faliment sau al unei reglementari judiciare a locatarului (utilizator).
S-ar putea spune ca prin intermediul leasing-ului se realizeaza un imprumut acordat locatarului, care are nevoie de un bun dar nu are posibilitatea financiara de a-1 cumpara. Dar dupa cum am vazut, la leasing nu este vorba de o vanzare pe credit, finantatorul ramanand proprietalr al bunului, pana la momentul cand si daca se realizeaza vanzarea in privinta careia utilizatorul are un drept de optiune[7]. Contractul de leasing nu poate fi confundat cu un contract de simpla locatie clasica deoarece , pe de-o parte, prin esenta sa, contractul de locatie nu poate duce la dobandirea dreptului de proprietate , iar pe de alta parte, contractul de locatie este reziliabil de catre locatar pe baza unui preaviz, in timp ce leasing-ul este irevocabil si ritmul platii ratelor nu poate fi intrerupt.
In sistemul de drept de Common Law, leasing-ul este socotit, mai cu seama pentru considerente de ordin fiscal si deci sub aspectul dreptului fiscal, ori ca o adevarata locatie ("true lease") sau ca o masura de garantie (security interest), aceasta din urma fiind reglementata in Uniform Commercial Code S.U.A., sect. 1 201 pct.37.
In dreptul englez, in masura in care i se va recunoaste o semnificatie juridica, leasing-ul este un contract de locatie, iar introducerea unei optiuni pentru cumpararea bunului la expirarea contractului se considera ca-1 transforms, intr-un contract de locatie-vanzare.
Fata de contractul de imprumut bancar, leasing-ul se deosebeste in principal prin faptul ca in contractul de imprumut are loc transferarea unei sume sau a unui bun din patrimoniul celui ce imprumuta, in patrimoniul celui imprumutat, cu obligatia pentru acesta din urma ca la termenul fixat sa restituie suma imprumutata sau bunuri fungibile de acelasi gen. Se considera ca dreptul de proprietate al celui ce imprumuta sufera o modificare calitativa, transformandu-se din drept real in drept personal[8].
S-a afirmat in doctrina de specialitate ca acest contract s-ar asemana cu contractul de mandat, prin faptul ca clientul da dispozitia intreprinderii "leasing" sa cumpere, dar intreprinderea cumpara pentru sine, nu pentru client. Pe de alta parte insa, clientul obtine o actiune directa impotriva intreprinderii furnizoare sau producatoare, referitor la cantitatea sau calitatea bunurilor inchiriate si nu impotriva intreprinderii "leasing".
In doctrina franceza s-a exprimat de catre profesorul Rene Rodiere o parere aparte, in care el "distinge clar" intre leasing si renting[9]. Astfel, in opinia dansului, renting-ul este o locatiune a unor "mobile specializate", ca si camioanele sau vagoanele persoanelor particulare.
Spre deoscbire de leasing, in cazul rentingului clientul nu-si alege nici materialul, nici pe cel care il va produce. Bunurile date in locatiune apartin unor intreprinderi de locatiune, care le detin inainte de a le fi cerute. Renting-ul apare deci ca o simpla "locatiune de mobile".
2.3. COMPONENTELE SI CONTINUTUL CONTRACTULUI DE LEASING
Dupa cum se poate observa inca din titlu, la acest subtitlu al capitolului vom dezbate doua aspecte legate de contractul de leasing: componente si continut.
Sub aspectul componentelor contractului de leasing se poate abserva ca exista mai multe faze. Astfel, la inceput se incheie un contract de vanzare-cumparare intre creditor cu furnizorul in prealabil ales de utilizator in vederea inchirierii ulterioare a bunului. Astfel, operatiunile din faza prealabila se desfasoara in utilizatorul alege mai intai bunul si furnizorul, dupa care adreseaza o cerere finantatorului in care descrie materialul pe care vrea sa-1 utilizeze, caracteristicile tehnice ale acestuia, precum si datele referitoare la solvabilitatea sa.
Īn faza preliminara, finantatorul, inainte de a-si da acordul, studiaza aspectele economico-financiare ale operatiunii din punct dc vedere al rentabilitatii, cat si capacitatile tehnice ale utilizatorului.
Finantatorul nu este insa definitiv angajat fata de furnizor decat dupa semnarea bonului de comanda prin care se ratifica alegerea facuta de utilizator si conditiile de vanzare.
Daca finantatorul nu si-a dat acordul definitiv, utilizatorul nu este abilitat sa incheie un contract. Daca o face totusi, el se va obliga personal, in nume propriu, la executarea contractului.
Daca finantatorul si-a dat acordul, contractul de vanzare-cumparare intre furnizor si finantator este incheiat, iar ultimul devine proprietar al bunului ales de utilizator.
Aceasta operatie nu se manifesta evident prin nici o mentiune in registrele contabile ale utilizatorului, care este un tert in raport de acest contract.
S-a ridicat astfel problema calificarii titlului cu care utilizatorul, desi tert in raport de contractul de vanzare-cumparare dintre finantator si furnizor, este indreptatit sa aleaga obiectul contractului si sa duca tratative cu furnizorul. S-au enuntat mai multe teorii[10].
Intr-o prima opinie se considera ca utilizatorul alege obiectul si duce tratative cu vanzatorul in numele creditorului, in baza unui mandat acordat de finantator utilizatorului, pentru a intra in legatura cu furnizorul ales de el, in vederea fixarii conditiilor de cumparare a materialului si in special al pretului si a datei livrarii[11].
Aceasta teorie a fost criticata ca incerta si s-a aratat ca aceasta opinie nu tine seama de consecintele neexecutarii mandatului, caci nerespectarea de catre finantator a continutului indicatiilor date de utilizatorul potential are ca efect fie neincheierea contractului de leasing fie, daca acesta s-a incheiat, posibilitatea pentru utilizator sa introduca o actiune derivand din contractul de mandat[12].
Intr-o alta opinie, institutia stipulatiei pentru promitent, iar utilizatorul-beneficiar. Nu consideram aceasta opinie fundamentala si ne oprim in acest sens la un singur aspect: efectele stipulatiei pentru altul, adica a raporturilor triunghiulare la care da nastere: creditor si debitor, tert beneficiar si debitor si intre stipulant si tert beneficiar. In cadrul raporturilor dintre tertul beneficiar si debitor, tertul beneficiar dobandeste un drept direct, constand tocmai in faptul ca el trece direct din patrimoniul debitorului in cel al beneficiarului. Ori, in cazul contractului de leasing, dreptul de proprietate asupra bunului trece din patrimonial furnizorului in cel al finantatorului, care-1 va inchiria, intr-o etapa imediat urmatoare, utilizatorului.
In ceea ce ne priveste, consideram ca utilizatorul ,,lucreaza" in baza unui contract de mandat[13], fapt sustinut si argumentat pertinent in literatura de specialitate .
O a doua faza sau un al doilea element component al contractului de leasing ar fi contractul de locatie ce intervine intre finantator si utilizator. Acest contract este in general precedat de o promisiune de locatie sinalagmatica[15], in sensul ca finantatorul promite ca bunul pe care il cumpara il va da in locatie, in masura in care sunt determinate elementele esentiale ale contractului.
Datorita unor considerente de ordin economic si financiar, contractul de localiune dobandeste unele trasaturi specifice: caracterul sau irevocabil si intuitupersonae.
Caracterul irevocabil al contractului de leasing decurge din faptul ca in aceasta faza el comporta in mod obligatoriu o perioada irevocabila, care corespunde cu durata amortizarii fiscale si in cursul careia nici finantatorul, nici utilizatorul nu pot, in principal, rezilia contractul.
Caracterul intuitu-personae nu priveste si pe finantator, al carui rol este numai de a finanta afacerea, fara nici o influenta asupra mersului acesteia sub aspect tehnic, economic; drept urmare, acesta ar putea chiar sa cedeze contractul sau.
Sub un alt aspect, trebuie sa precizam, legat de problema expusa mai sus, ca leasing-ul reprezinta caracteristicile unui contract de adeziune, utilizatorul fund aderentul care la semnarea contractului nu poate sa modiflce clauzele acestuia.
Cea de-a treia faza care intervine la expirarea duratei fixate este faza optiunii. Utilizatorul are de ales intre trei posibilitati: sa ceara reinnoirea locatiunii pentru o noua perioada si cu o chirie mai mica; sa restituie bunul si contractul ia sfarsit; sa opteze pentru cumpararea bunului pe un pret care a fost fixat inca de la incheierea contractului de locatie.
Trebuie facuta precizarea ca intre finantator si utilizator se incheie de la inceputul operatiei un contract prealabil ce cuprinde o promisiune unilaterala de vanzare, prin care finantatorul se obliga sa vanda bunul respectiv utilizatorului, la sfarsitul contractului de locatie, daca utilizatorul isi va manifesta vointa in acest sens.
Alaturi de aceste contracte - mai sus prezentate - ca elemente componente ale contractului de leasing, operatia de leasing mai implica un numar de acte accesorii, precum: promisiunea bilaterala de locatie din partea finantatorului si a utilizatorului, preexistenta contractului de locatie; contractul de asigurare pe care il incheie utilizatorul in privinta bunului; promisiunea de cumparare din partea finantatorului etc.
Epuizand elementele componente ale contractului de leasing, ne vom referi mai departe la continutul acestui contract, ce deriva din componentele sale.
Sub aspectul continutului, trebuie subliniat faptul ca aceasta operatie de . leasing implica trei persoane:
a) vanzatorul lucrului, care poate fi si un furnizor, un constructor sau fabricant al lucrului;
b) cumparatorul bunului care este de fapt finantatorul afacerii, deoarece el furnizeaza banii pentru cumpararea acestui bun pe care 1-a cumparat numai spre a-1 inchiria deindata altei persoane;
c) utilizatorul bunului, adica cel care il obtine in calitate de locatar si care il va utiliza intr-un anumit scop.
Īn scopul intelegerii cat mai complete a acestei operatii juridice care implica mai multe contracte si mai multe persoane, vom relata mai departe o speta in care s-a ilustrat leasing-ul. Astfel, un director al unei intreprinderi din California, pentru conditionarea produselor alimentare, avea de executat o mare comanda catre armata, dar nu avea fondurile necesare pentru a achizitiona bunurile de echipament industrial de care avea nevoie. S-a adresat unei institutii financiare careia i-a sugerat sa-si modifice domeniul sau de activitate fmanciara, spre a cumpara echipamentul de care intreprinderea avea nevoie si a-i inchiria imediat acest echipament spre a-si executa comanda catre armata. Totodata, directorul intreprinderii isi lua sarcina sa determine el insusi natura si caracterul echipamentului de care avea nevoie. Operatia a fost realizata si rezultatele ei au fost incurajatoare[16].
Odata enuntata participarea a trei persoane la acest contract, este interesant de vazut care sunt interesele ce se contureaza intre aceste parti referitor la contractul de leasing.
Utilizatorul este cel care trateaza afacerea inca de la inceput. El este interesat sa obtina la cumparare un pret cat mai bun, fiindca el va fi cel care va plati acest pret sub forma de rate ale chiriei. Tot el decide la ce data va intra bunul respectiv in folosinta, in functie de propriile lui nevoi..
Furnizorul bunului are interes sa-si vanda produsul. El poate fi o persoana fizica sau juridica, o societate anonima, o societate cu raspundere limitata etc. Materialul vandut poate fi extrem de variat. Vanzatozul ofera si garantia pentru buna desfasurare a activitatii principale.
Finantatorul intervine in aceasta operatie financiare, pentru a-si plasa capitalul in conditii optime de rentabilitate. De altfel, prin intermediul unor asemenea operatii de leasing, capitalul american a patruns in tarile vest-europene, unde s-au dezvoltat mari societati de leasing: "Shell Oil Company", "Standard Oil Company", "General Motors" etc.din motive esentialmente.
2.4 OBLIGATIILE PARTILOR CONTRACTANTE
Asemenea oricarui contract sinalagmatic, si in contractul de leasing obligatiile sunt reciproce, conexe si corelative drepturilor celeilalte parti.
a)obligatiile locatorului / finantatorului
Potrivit art.9 din O.G. nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing, modificat prin Legea 287/2006, prevede ca locatorul/finantatorul are urmatoarele obligatii:
-sa respecte dreptul utilizatorului de a alege furnizorul de bunuri, potrivit intereselor sale;
-sa contracteze bunul cu furnizorul desemnat de locatar/utilizator, in conditiile expres formulate de catre acesta, sau, dupa caz, sa dobandeasca dreptul definitiv de utilizare asupra programului de calculator;
-sa incheie contract de leasing cu locatarul/utilizatorul si sa transmita acestuia, in temeiul contractului de leasing, drepturile ce deriva din contract, cu exceptia dreptului de dispozitie, iar in cazul programelor pentru calculator, sa transmita dreptul de utilizare asupra programelor pentru calculator catre locatar/utilizator, fara a-si mai putea exercita acest drept pe perioada derularii contractului de leasing;
-sa respecte dreptul de optiune al locatarului/utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul de leasing, ori de a inceta raporturile contractuale;
-sa ii garanteze locatarului/utilizatorului folosinta linistita a bunului, in conditiile in care acesta a respectat toate clauzele contractuale;
-sa asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite in leasing, daca prin contractul de leasing partile nu au convenit altfel.
b )obligatiile locatarului / utilizatorului
sa efectueze receptia si sa primeasca bunul la termenul si in conditiile de livrare agreate cu furnizorul;
sa exploateze bunul conform instructiunilor elaborate de catre furnizor si sa asigure instruirea personalului desemnat sa-l exploateze;
-sa nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing decat cu acordul finantatorului;
-sa achite toate sumele datorate conform contractului de leasing -rate de leasing, asigurari, impozite, taxe- in cuantumul si la termenele mentionate in contract;
-sa suporte cheltuielile de intretinere, precum si orice alte cheltuieli aferente bunului sau din contractul de leasing;
-sa isi asume pentru intreaga perioada a contractului, in lipsa unei stipulatii contrare, totalitatea obligatiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepusii sai, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat din cauze fortuite, si continuarea platilor cu titlu de rata de leasing, pana la achitarea integrala a valorii contractului de leasing;
-sa il informeze pe locator/finantator, in timp util, despre orice tulburare a dreptului de proprietate venita din partea unui tert;
-sa nu aduca modificari bunului si sa nu schimbe locul declarat in contract fara acordul locatorului/finantatorului;
-sa restituie bunul in conformitate cu prevederile contractului de leasing.
2.5 INCETAREA CONTRACTULUI DE LEASING
Contractul de leasing se desfiinteaza, ca orice contract sinalagmatic cu executare succesiva, din cauza neindeplinirii obligatiilor de catre una din parti, iar potrivit dreptului comun, si prin consimtamantul partilor, in conditiile art.969 ali.2 C.civ.
Momentul in care inceteaza contractul de leasing poate fi diferit, aceasta deosebire fiind impusa de cauza ce determina incetarea lui. Prin urmare, incetarea contractului de leasing se poate realiza la momentul expirarii perioadei contractuale dar, si anterior expirarii termenului contractual.
a) incetarea contractului de leasing la expirarea termenului contractual
In cazul contractului de leasing prin ajungerea la termen se ofera utilizatorului un drept de optiune intre trei variante:
-sa cumpere bunul;
-sa-l restituie;
-sa continue contractul de leasing.
b) incetarea contractului de leasing inainte de expirarea termenului contractual;
Ca si in cazul dreptului comun, in material leasingului, contractul inceteaza de drept la expirarea termenului contractual dar si in ipoteza pieirii bunului ce formeaza obiectul contractului.Contractul este desfacut indiferent ca pieirea lucrului este fortuita sau culpabila, caci contractul de leasing nu poate fi conceput fara un obiect asupra caruia sa se exercite.In aceasta situatie, contractul nu va mai putea fiinta, folosinta bunului fiind de esenta contractului, astfel ca acesta se va desfiinta cu efecte numai pentru viitor.
c) desfiintarea titlului finantatorului
Asemenea dreptului comun, si in material leasingului desfiintarea titlului finantatorului, respective desfiintarea contractului de vanzare-cumparare, in baza caruia finantatorul a devenit proprietarul bunului -obiect al contractului de leasing - are drept efect desfiintarea contractului de leasing.
d) rezilierea contractului de leasing;
Rezilierea este o cauza de incetare imediata a unui contract sinalagmatic cu executare succesiva, in cazul incalcarii esentiale de catre una di parti, a obligatiilor sale contractuale. Rezilierea face sa inceteze efectele contractului numai pentru viitor, lasand neatinse prestatiile succesive care au fost facute anterior rezilierii.
O.G. nr. 51/1997 reglementeaza expres trei cazuri in care neexectarea obligatiilor utilizatorului ii permite finantatorului sa opteze pentru rezilierea contractului de leasing dupa cum urmeaza:
-cazul in care utilizatorul refuza sa primeasca bunul la termenul agreat cu furnizorul in contractul de leasing;
-cazul in care utilizatorul se afla in stare de reorganizare judiciara si/sau faliment;
-cazul in care utilizatorul nu-si executa obligatia de plata a ratei de leasing timp de doua luni consecutiv.
Legea sanctioneaza in termeni imperativi pe finantatorul care nu respecta dreptul de optiune al utilizatorului (obligandu-l la daune interese), fara a prevedea expres -pentru aceasta situatie echivalenta cu neexecutare unei obligatii contractuale esentiale- posibilitatea utilizatorului de a rezilia unilateral contractul de leasing
2.6.CONDITII DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE LEASING
Ca orice contract, si contractul de leasing se incheie in ideea validitatii sale, si ca atare,trebuie sa intruneasca conditiile esentiale pentru validitatea oricarui contract.Aceste conditii sunt stipulate , in mod expres , de C.civ. in art.948:
-capacitatea de a contracta;
-consimtamantul valabil al partilor;
-obiectul determinat;
-cauza licita;
Capacitatea partilor de a contracta-potrivit art.949 C.civ.: ,, Poate contracta orice persoana ce nu este declarata necapabila de lege",iar potrivit art.950 C.civ. sunt necapabili de a contracta minorii, ,,interzisii si , in genere, toti cei carora legea le-a prohibit oarecare contracte".
In materie comerciala, trebuie facuta dinstinctie intre capacitatea de aface acte de comert izolate, pentru incheierea carora se cer a fi indeplinite conditiile generale ale dreptului civil referitoare la incheierea actelor juridice si capacitatea de a fi comerciant, pentru care se cere capacitate de exercitiu deplina, care se dobandeste la implinirea varstei de 18 ani.Prin urmare nu au capacitate de a fi comercianti minorii , dar si persoanele puse sub interdictie.
Capacitatea finantatorului de a contracta:
Pentru a putea desfasura operatiuni de leasing in calitate de finantator, societatea comerciala in cauza trebuie sa indeplineasca doua conditii esentiale impuse de O.G. nr. 51/1997, si care vizeaza in egala masura obiectul de activitate si capitalul social.
Dupa aparitia Legii nr.287/2006 rezulta ca in continuare,obiectul de activitate al unei societati de leasing nu se limiteaza la desfasurarea operatiunilor de leasing, societatea de leasing nu are un obiect de activitate exclusiv, concretizat in desfasurarea operatiunii de leasing, ci, asemenea societatilor bancare, societatea de leasing are un obiect principal de activitate ce consta in desfasurare operatiunilor de leasing.
In jurisprudenta internationala s-a admis faptul ca , in cazul in care actul constitutiv nu prevede printre elementele sale obligatorii obiectul de activitate al societatii de leasing-desfasurarea opertiunii de leasing-orice persoana interesata poate solicita la tribunal nulitatea societatii in cauza.
Conditia capitalului social este o a doua conditie impusa de O.G. nr.51/1997 in art.19 alin. (2) teza II, in forma anterioara aparitiei Legii 287/2006 -societatea de leasing trebuia sa aiba un capital social minim subscris si varsat integral la infiintare de 500.000.000 lei.
Plierea dispozitiilor normative pe necesitatea asigurarii sigurantei operatiunii de leasing a dus la modificarea dispozitiilor art.19 alin (2), in sensul de a limita capitalul social minim subscris si varsat integral in numerar, la infiintare , la echivalentul in moneda nationala -leu- al sumei de 200.000 euro.
Consimtamantul partilor - ca o conditie esentiala de fond si generala a actului juridic civil, ce consta in hotararea de a incheia un act juridic civil manifestata in exterior, in materia leasingului trebuie sa respecte dispozitiile dreptului comun, si anume:
-sa provina de la o persoana cu discernamant;
-sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice;
-sa fie exteriorizat;
-sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamant.
Obiectul contractului de leasing, ca de altfel in orice contract comercial trebuie sa fie determinat , real , si licit.
Obiectul este determinat atunci cand exista elemente suficiente privind prestatiila asumate de parti; este real, adica exista in concret, atat prestatia cat si pretul, si este licit atunci cand este in comert.
Operatiunile de leasing pot avea ca obiect bunuri imobile prin natural lor sau care devin imobile prin destinatie, precum si bunuri mobile de folosinta indelungata, aflate in circuitul civil, cu exceptia inregistrarilor pe banda audio, video, a pieselor de teatru, a manuscriselor ,a brevetelor si dreptului de autor.
Pretul constituie obiectul prestatiei utilizatorului. Ca element esential al contractului de leasing, pretul trebuie sa intruneasca, potrivit regulilor generale, urmatoarele conditii: sa fie stabilit in bani, sa fie determinat sau determinabil, si sa fie real.
Potrivit O.G.nr. 51/1997 pretul este stipulat in contractul de leasing sub forma valorii totale a contractului de leasing, a valorii reziduale si a ratelor de leasing.Valoarea totala a contractului are semnificatia juridical a pretului, ea reprezentand valoare totala a ratelor de leasing, la care se adauga valoarea reziduala.
Valoarea reziduala este valoare la care la expirarea contractului de leasing, se face transferal dreptului de proprietate asupra bunului catre utilizator,corespunzand de regula, cu ultima rata de leasing. Este insa posibil ca valoarea reziduala sa fie achitata si in avans ori esalonat. In acest ultim caz ,cota din valoarea reziduala se adauga la cuantumul ratei de leasing.
Cauza oricarui act juridic consta in scopul urmarit de parti la incheierea lui. Asemeni dreptului comun si in cazul contractului de leasing,pana la dovada contrarie, existenta cauzei se prezuma, ea rezultand din ansamblul cauzelor contractuale. Cum contractul de leasing are un caracter sinalagmatic, aici cauza este evidenta si consta in prestatia pe care oricare dintre cele doua parti o are de efectuat.
Pot fi identificate urmatoarele elemente care sa reprezinte cauza juridica a contractului de leasing:
-garantarea pentru locatar a utilizarii bunului, pe o perioada irevocabila si la un pret fixat din avans si rate de leasing, ca si cand ar fi proprietar;
-asigurarea, pentru societatea de leasing ,ca un anumit cuantum de rate, pe parcursul unui termen determinat, denumit perioada irevocabila, va fi platit de catre locatar;
-acordarea posibilitatii ca locatarul sa dobandeasca, la sfarsitul perioadei irevocabile, bunul ce constituie obiectul leasingului, in schimbul unei valori reziduale destul de scazute, avand in vedere ratele percepute.
2.7. EFECTELE CONDITIILOR REZOLUTORII SI SUSPRNSIVE IN CAZUL CONTRACTULUI DE LEASING
In situatia contractului de leasing imobiliar, contractul este adesea insotit de conditia rezolutorie, pentru cazul neobtinerii autorizatiei de constructie ori de neachizitionare a terenurilor avute in vedere pentru edificarea constructiilor, ori de nerealizare a constructiilor convenite In alte situatii, in cadrul contractului este inserata clauza conform careia leasing-ul nu va produce efecte decat in cazul realizarii conditiei (care este suspensiva) de procurare a imobilelor la care se refera contractul avand ca obiect dotarea cu mobile prin leasing.
Chiar in situalia in care contractul de vanzare sau cel de leasing nu cuprind condilii formulate in termeni juridici, ele se inteleg una prin cealalta, intrucat un contract este incheiat in considerarea unui alt contract.
De aceea, ne intrebam ca, din moment ce nu ar fi posibila finalizarea unuia dintre cele doua contracte, poate fi invocata aceasta imprejurare ca eroare esentiala, in ideea anularii celuilalt contract?
Vom raspunde, aratand ca in ceea ce priveste executarea materiala a vanzarii, in conditiile in care beneficiarul s-ar afla in imposibilitate de a actiona, finantatorul va trata in mod direct cu furnizorul.
Din punct de vedere juridic, cei trei parteneri, al caror interes economic este asemanator, sunt in mod legal legati doi cate doi, prin contracte bilaterale, similar raporturilor juridice de leasing, doar ca in locul unui contract de vanzare cumparare urmat de leasing, este vorba de un imprumut, urmat de cumpararea bunurilor.
In mod cert, interdependenta imprumutului cu vanzarea este mai putin evidenta decat in contractul de leasing, beneficiarul neurmarind altceva decat sa dobandeasca investitia astfel finantata. In practica, se impune neaparat ca si intre aceste doua contracte sa existe o legatura la nivelul schimbului de prestatii, ca in materia leasing-ului.
Putem concluziona aratand ca este exagerat sa se indice ca o trasatura specifica a leasing-ului, structura trilaterala a operatiunii, avand in vedere ca ceea ce este intr-adevar consecinta conceptiei originale asupra leasing-ului o reprezinta pastrarea proprietatii bunurilor finantate, proprietate ce reprezinta garantia celui ce finanteaza.
2.8. LITIGII CE POT APAREA IN LEGATURA CU CONTRACTUL DE LEASING.
Din cele prezentate pana acum, se poate observa ca, contractul de leasing este o operatiune complexa, ce da nastere unor relalii juridice si economice "largi" si care tocmai datorita vastitatii sale ar putea duce la nasterea unor litigii, atat cu privire la natura operatiunilor, cat si cu privire la natura obligatiilor asumate de parti.
In
Totusi, pentru a preintampina litigiile care s-ar putea naste pe taramul complex al contractului de leasing, este imperios necesar a ne raporta jurisprudent din alte tari.
Principalele litigii pot fi grupate in trei categorii:
a) refuzuri de finantare;
b) neconformitatea obiectului si intarzierea in predarea acestuia;
c) neplata redeventelor;
Societatea de leasing este cea care are puterea financiara de a realiza contractul de leasing, ea isi asuma obligatia de plata a bunului fata de utilizator, obligatie care daca nu este indeplinita, bunul nu poate fi livrat de catre furnizor. Tocmai de aceea litigiile pe aceasta problema sunt rare, avand in vedere ca societatea de leasing accepta incheierea contractelor numai dupa ce isi evalueaza posibilitatile financiare. In caz contrar, raspunderea este de natura contractuala.
Este posibil ca finantarea sa fie refuzata anterior contractului de leasing, respectiv a negocierilor dintre utilizator si furnizor. In aceasta situatie, raspunderea societatii de leasing este dificil de determinat, pentru ca simpla cerere de finantare pe care i-o adreseaza utilizatorul nu creeaza nici o obligatie in sarcina sa. Ar fi posibila o raspundere delictuala bazata pe refuzul de a contracta atunci cand refuzul nu este fundamentat pe un motiv rezonabil.
Refuzul de finantare poate sa atraga insa raspunderea utilizatorului atunci cand acesta a trecut la comandarea bunului de la furnizor, fara a astepta semnarea contractului de leasing. Intr-un asemenea caz, in functie de solutionarea litigiului declansat de furnizor pentru daunele suportate, este posibil
a) Raspunderea societalii de leasing
b)Llivrarea neconforma a bunului
In materie de vanzare, livrarea neconforma a bunului atrage raspunderea vanzatorului. In cazul contractului de leasing, atunci cand sunt livrate obiecte cu defectiuni ori cu intarziere, pot aparea asemenea litigii care se complica in plus prin faptul ca exista o disociere intre calitatea de utilizator si cea de proprietar. S-ar putea formula si o actiune in justitie impotriva societatii de leasing, daca partile ar conveni astfel, pentru situatia livrarii neconforme, avand in vedere faptul ca societatea de leasing trebuie sa-1 garanteze pe utilizator pentru viciile ascunse ale bunului.
Pornind de la prevederile art. 4 lit. c din Ordonanla nr. 51 din anul 1997 potrivit carora societatea de leasing confera toate drepturile derivand din contractul de vanzare-cumparare, cu exceptia dreptului de dispozitie, partile ar avea posibilitatea de a conveni la o delegare[17]. Dispozitiile art. 4 lit. c trebuie interpretate totusi restrictiv, pentru ca potrivit art. 4 lit. f, societatea de leasing ramane obligata fata de utilizator de a-1 garanta contra evictiunii din partea oricarei persoane care ar pretinde vreun drept real (art. 4 lit. e din ordonanta nu a fost modifica prin Legea nr. 90/1998).Conform art. 5 lit. f, utilizatorul are un mandat din partea societatii de leasing, "sa apere in raporturile cu terte persoane dreptul de proprietate al societatii de leasing". Rezulta ca societatea de leasing nu este exonerata de garantia contra evictiunii fata de utilizator.
c) Neplata redeventelor
Utilizatorul obtine o viziune optimista, cu ajutorul operatiunilor de leasing, asupra posibilitatilor de realizare a obiectivelor concrete prin folosirea bunurilor aflate in proprietatea altora. Aceasta poate conduce la perfectarea de contracte de leasing de bunuri ce depasesc puterea de plata a utilizatorului. Concret, utilizatorul nu va putea face fata obligatiei de plata a redevenlelor.
In acest caz, societatea de leasing are doua posibilitati:
fie actiunea in justitie pentru executarea silita a obligatiilor, fie cere rezilierea contractului cu daune-interese.
Contractul de leasing este un contract cu executie succesiva si ca atare rezilierea ca sanctiune specifica acestui tip de contracte nu poate reactiva. Ca urmare, rezilierea contractului are ca efect obligarea utilizatorului la restituirea lucrului catre societatea de leasing si plata de daune-interese.
Societatea de leasing are la indemana insa si calea unei actiuni in revendicare pentru recuperarea bunului, atunci cand utilizatorul 1-a subinchiriat ori vandut, deoarece este proprietara acestui bun.
Dreptul de proprietate al societatii de leasing constituie un pericol pentru tertii care au crezut ca utilizatorul era proprietarul bunului. Acest pericol poate fi inlaturat insa prin publicitatea leasing-ului; daca publicitatea s-a realizat, tertii nu vor putea invoca beneficiul dispozitiilor art. c, conform carora posesia de buna credinta a bunurilor mobile a tertilor dobanditori echivaleaza cu dreptul de proprietate.
Daunele interese datorate de utilizator in cazul rezilierii contractului pe motivul neplalii redevenlelor vor fi stabilite pe baze contractuale sub forma unei clauze penale. In lipsa unei clauze penale, daunele-interese vor fi calculate conform art. 10 din Ordonanta nr. 51/1997, cuprinzand cuantumul valoric al redeventei care a ramas de platit pana la expirarea contractului de leasing. Daunele-interese, asa cum sunt stabilite de ordonanta, sunt mari, punand utilizatorul intr-o situalie inechitabila.
Tinand cont ca prin redeventele platite utilizatorul a rambursat deja o parte din valoarea bunului si ca de obicei valoarea de piata a bunului in momentul restituirii este mai mare decat valoarea reziduala a acestuia, prin aceste dauneinterese, societatea de leasing beneficiaza de o imbogatire nemeritata.
Din aceasta cauza, legiuitorul francez, de exemplu, a linut sa limiteze cuantumul daunelor-interese, instituind si o formula rezonabila de calcul a acestora. Astfel conform art. 21 din Legea din 10 ianuarie 1978, paguba este data de suma redeventelor neplatite inca, plus valoarea reziduala a acestora, din care se scade valoarea de piata a bunului.
Raspunderea societatilor de leasing nu opereaza doar in cazurile aratate mai sus. Astfel, in art. 18 al. 1 se prevede ca fiind contraventie faptul ca societatea de leasing nu a obtinut avizul Ministerului Finantelor (asa cum este prevazut in art. 14 din Ordonanta Guvernamentala nr. 51/1997). Lipsa autorizatiei poate fi urmarea faptului ca, ori nu a fost eliberata, ori ca a fost retrasa.
Ca urmare, ipoteza acestei masuri de sanctionare ar fi trebuit formulata in sensul ca "se continua activitatea societatii de leasing dupa ce Ministerul Finantelor i-a retras autorizarea".
In acest mod ar fi respectata regula de principiu stabilita prin Legea nr. 32/1968 privind contraventiile, in sensul ca exista o asemenea fapta, anume societatea de leasing incalca o dispozitie cu caracter administrativ (retragerea autorizatiei), data in temeiul Legii (respectiv a Ordonantei Guv. nr. 51/1997).
In ceea ce priveste consecinta prevazuta in art. 18 al. 1 din ordonanta, este de observat ca a fost stabilita doar limita minima a amenzii, respectiv "cel putin 10% din valoarea contractuala perfectata".
Ori, o sanctiune, pentru a fi corect individualizata si a fi evitate abuzurile functionarilor care le-ar aplica, trebuie sa aiba o limita.
Ne intrebam, in consecinta: dupa care criterii se vor conduce functionarii organelor teritoriale ale Ministerului Finantelor daca vor constata existenta contraventiei? Care vor fi criteriile pe care instanta sesizata cu plangere le poate avea in consideratie, daca va constata ca exista cu adevarat fapta contraventionala pentru a stabili legalitatea individualizarii raspunderii, in vederea inlaturarii unui eventual abuz al functionarului public?
Asa cum este formulat art. 18 al. 1 din Ordonanta Guvemamentala nr. 29 si O.G. 51/1997, ar rezulta ca limita maxima se afla la libera alegere a functionarului public pentru ca Legea a omis sa o precizeze, ceea ce este inadmisibil.
In acelasi timp, este de observat ca, prin art. 18 al. 3 al Ordonantei nr. 5l/1997, se prevede ca impotriva procesului verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii, se poate formula plangere "la instanta in raza careia s-a savarsit contraventia, conform Legii".
Sigur ca datorita semnificatiei deosebite pe care o are practicarea activitatii de leasing, dupa ce Ministerul Finanlelor a retras autorizatia, in mod firesc ar fi ca tribunalul sa aiba competenla de solutionare in prima instanta.
Adaugam si faptul ca in cazul retragerii autorizatiei, daca se continua activitatea societatii de leasing, nu este exclusa angajarea raspunderii penale ori civile.
|
