COSTUL CREDITULUI.

În schimbul punerii la dispozitie a creditului, banca percepe o remuneratie, pe care partile, în principiu, sunt libere sa o stabileasca de comun acord, chiar daca în practica ea este impusa de banca. Remuneratia bancii, care pentru client reprezinta costul creditului, cuprinde doua componente principale (comisionul si dobânda), la care se poate adauga penalizarea pentru rambursarea cu întârziere a creditului sau plata cu întârziere a dobânzilor[1].

Comisionul

Comisionul poate avea trei ipostaze, în functie de fundamentul sau economic:

a)      comisionul initial de angajament, perceput de banca pentru punerea la dispozitia clientului a fondurilor, calculat procentual la valoarea creditului;

b)      comisionul de neutilizare, totala sau partiala, a creditului acordat. Banca îsi rezerva prin contract dreptul de a fi remunerata chiar daca clientul nu a utilizat creditul, total sau partial, întrucât, punând la dispozitia acestuia suma respectiv&# 21321i87v 259;, banca a fost în imposibilitate de a o fructifica într-un alt mod. Comisionul de neutilizare a creditului se exprima fie într-un procent anual raportat la suma neutilizata (soldul creditului) si la perioada de neutilizare, fie într-o suma forfetara;

c)      comisionul de urmarire (gestionare) a respectarii Conditiilor contractuale, perceput pentru operatiunile bancii în legatura cu utilizarea creditului, care cunoaste, la rândul sau, mai multe ipostaze: comisionul de miscare (calculat pe baza valorii totale a remiterilor) si comisionul pentru cea mai ridicata descoperire lunara sau trimestriala (în cazul contractului de deschidere de credit în cont curent); comisionul pentru încasarea titlurilor de credit scontate; comisionul pentru serviciile de casierie pe care le implica utilizarea creditului etc.;

Dobânda

Dobânda poate fi prevazuta în contract în una dintre urmatoarele variante[2]:

a)      rata fixa a dobânzii pentru întreaga perioada de rambursare;

b)      plafon maxim pentru întreaga perioada de utilizare a creditului cu dobânda variabila;

c)      modificarea unilaterala a dobânzii de catre banca, în functie de anumiti factori: costul sursei de creditare; dobânda pietei; rata inflatiei; taxa de rescont a Bancii Nationale a României etc.;

d)      renegocierea dobânzii de catre parti, care poate fi realizata prin manifestari de vointa exprese ale ambelor parti sau prin manifestarea de vointa expresa a bancii, notificata clientului, care achieseaza tacit (spre exemplu, în cazul în care banca aduce la cunostinta clientului noul nivel al dobânzii, se considera ca acesta a acceptat tacit noua dobânda daca nu ramburseaza restul creditului si dobânzile aferente într-un anumit termen, prevazut în contract, calculat de la data luarii la cunostinta).

Prin definitie, dobânda este remuneratia pentru capitalul pus la dispozitie. Rata dobânzii este dobânda anuala exprimata în procente, adica:

unde:

i - rata dobânzii;

D - dobânda anuala;

C - capitalul.

Daca se cunoaste rata dobânzii, dobânda cuvenita se calculeaza dupa formula:

care poate fi adusa în forma:

unde:

t - perioada de timp pentru care este acordat creditul (în luni);

CXt - numar;

- divizor fix

Factorii determinanti ai ratei dobânzii

Având în vedere contextul inflationist care a fost si continua sa caracteristic pentru o serie de tari - printre care si România - o distinctie importanta care se impune este cea dintre rata reala a dobânzii si rata nominala a dobânzii, care sunt legate între ele prin rata inflatiei.

De asemenea, tinând seama de interdependenta economiilor contemporane, atât la nivelul miscarilor de marfuri, cât si la nivelul miscarilor de capitaluri, nu se poate neglija impactul pe care îl au factorii externi asupra nivelului ratei dobânzii interne. Acest impact este deosebit de puternic în cazul unei economii deschise sau care apartin unor spatii monetare unificate, cum este, de exemplu, Uniunea Economica si Monetara Europeana (U.E.M.).

Rata reala a dobânzii si rata nominala a dobânzii

Variatia nivelului general al preturilor impune deosebirea a doua rate ale dobânzii:

Una care tine de schimbul unor cantitati echivalente de bunuri fizice sau, mai general, a unor puteri de cumparare echivalente; ea se numeste "rata reala a dobânzii" si se simbolizeaza, de regula, cu "r";

Alta care tine de schimbul unor sume de bani; ea se numeste "rata nominala a dobânzii", si se simbolizeaza, de regula, cu "i".

Diferenta dintre cele doua rate este exact rata inflatiei.

Publicatiile financiare si monetare ofera, de obicei, rata nominala a dobânzii. Rata reala a dobânzii se calculeaza scazând din acesta rata inflatiei în perioada respectiva, adica:

r = i - π

Factorii determinanti ai ratei reale a dobânzii

Factorii care determina rata reala a dobânzii pot fi grupati în doua mari categorii:

Factorii care tin de comportamentul cererii si ofertei de capitaluri;

Cererea de capitaluri este rezultatul faptului ca întreprinderile au nevoie de fonduri pentru a-si finanta proiectele de productie sau de investitii.

Oferta de capitaluri este rezultatul faptului ca unele întreprinderi acumuleaza o parte din venituri, precum si a faptului ca populatia economiseste, ceea ce permite agentilor economici respectivi sa achizitioneze noi titluri. Autorii clasici presupuneau ca întregul volum al economiilor se îndreapta spre piata de capitaluri si ca acest volum creste pe masura ce creste rata dobânzii. A economisi înseamna, de fapt, a renunta la consumul imediat, iar dobânda este  recompensa pentru aceasta abtinere de la consum.

Factorii care tin de politica economica dusa de stat.

Se stie ca daca bugetul de stat înregistreaza un deficit, statul trebuie sa acopere într-un mod sau altul deficitul respectiv. Astfel, el poate recurge la împrumuturi directe de la banca centrala, ori poate emite bonuri de tezaur pe care le ofera bancile comerciale, însa în ambele cazuri exista creatie monetara si, deci, riscul inflatiei. O alta solutie este ca statul sa se împrumute pe piata financiara, vânzând titluri populatiei si întreprinderilor. Însa, manifestându-se ca solicitator de fonduri, statul determina cresterea ratei reale a dobânzii, ceea ce are ca efect împiedicarea investitiilor private (efectul de evictiune - crowding out).

Amploarea acestui efect paralizant asupra investitiilor private este apreciata diferit. Astfel, conform autorilor clasici, blocajul investitiilor private este total; cresterea ratei reale a dobânzii diminueaza cheltuielile publice suplimentare. Caci, în conceptia acestor autori, nivelul veniturilor distribuite în economie ramân aceleasi, indiferent de repartizarea lor între sectorul privat si trezoreria publica. Potrivit autorilor keynesieni, blocajul investitiilor este doar partial: daca rata reala a dobânzii creste, investitiile private se diminueaza, însa rezultatul net ramâne pozitiv, deoarece cheltuielile publice suplimentare reprezinta venituri suplimentare pentru agentii economici care beneficiaza de alocatiile bugetare respective, ceea ce face ca nivelul veniturilor distribuite în economie sa creasca.

Dincolo de deosebirile de apreciere cantitativa, care tin de viziunile diferite cu privire la functionarea economiei de piata (autorii clasici au în vedere o situatie de echilibru pe termen lung, în care mâna de lucru este deplin ocupata, iar venitul national este la nivelul sau maxim si care, deci, nu mai poate fi depasit; autorii keynesieni au în vedere o situatie de echilibru pe termen scurt, în care poate exista somaj, iar venitul national poate varia în functie de gradul de ocupare a factorilor de productie), important este faptul ca majoritatea autorilor recunosc efectul paralizant al cresterii cheltuielilor publice. Fenomenul se manifesta, de altfel, si în România, unde cresterea deficitelor bugetare si finantarea acestora prin împrumuturi publice constituie în mod incontestabil factori determinanti importanti ai cresterii ratei reale a dobânzii observate în ultimul timp.

În ceea ce priveste efectele politicii monetare, pozitiile sunt mult mai transante. Potrivit autorilor clasici, variatiile masei monetare se traduc, pe termen lung, doar printr-o variatie proportionala a nivelului general al preturilor. Ca urmare, rata reala a dobânzii si volumul activitatii economice nu sunt afectate.

Rata nominala a dobânzii si relatia lui Fisher

Primul economist care a descoperit relatia existenta între rata reala si rata nominala a dobânzii a fost I. Fisher (1867 - 1947).

Sa presupunem ca r_e este rata reala a dobânzii corespunzatoare echilibrului între cerere si oferta de capitaluri. De regula, creditorii si debitorii nu cunosc rata inflatiei aferente perioadei în curs, ci pot doar sa o anticipeze. Sa admitem ca toti agentii economici au aceeasi anticipatie si sa notam cu π^a rata anticipata a inflatiei.

Creditorii vor reclama, desigur, o rata nominala a dobânzii, i, care sa permita acoperirea pierderilor provocate de inflatie si obtinerea unei rate reale a dobânzii r_e. aceasta idee se poate exprima astfel:

(1 + i) = (1+ π^a)(1+r_e)

Pe de alta parte, debitorii vor fi dispusi si ei sa plateasca o rata nominala i, care, dupa scaderea efectului inflatiei, corespunde unei rate reale a dobânzii de echilibru, r_e. Cu alte cuvinte, relatia este valabila si din punct de vedere al debitorilor.

Prin dezvoltare si aproximare, relatia de mai sus devine:

i = r_e + π^a (relatia lui Fisher)

de unde rezulta ca rata nominala a dobânzii este egala cu rata reala a dobânzii plus rata anticipata a inflatiei.

Factorii externi ai ratei dobânzii

În economiile deschise, variatia ratei nominale a dobânzii determina miscari de capitaluri dintr-o tara în alta si, prin însusi acest fapt, miscari ale cursurilor valutare. Reciproc, modificarea cursurilor valutare constituie, într-o economie deschisa, un factor explicativ esential al nivelului ratei dobânzii.

Influenta factorilor externi asupra ratei dobânzii în tarile dezvoltate prezinta anumite particularitati, deoarece economiile dezvoltate sunt la ora actuala economii larg deschise spre exterior, în care miscarile de capitaluri sunt libere. Aceste miscari influenteaza cursurile valutare, ceea ce autoritatile monetare doresc, în general, sa evite din ratiuni interne (riscul inflatiei importate, impactul asupra soldului balantei comerciale) sau din ratiuni de asigurare a stabilitatii cursurilor valutare.

Pluralitatea ratelor dobânzii

În economie exista o multitudine de rate ale dobânzii, nu una singura. Dintre cele mai semnificative rate ale dobânzii, reamintim: rata pietei monetare, rata de baza a dobânzii bancare, multimea de rate ale dobânzii active si pasive practicate de banci si de celelalte institutii financiare, rata dobânzii de pe piata obligatiunilor (private si de stat) etc.

Factorii determinanti ai diferentierii ratelor dobânzii

Principalii factori determinanti ai diferentierii ratelor dobânzii sunt: maturitatea (scadenta) creditului sau titlului în cauza, fiscalitatea, riscul insolvabilitatii debitorului, gradul de negociabilitate al creantei, posibilitatea sau imposibilitatea rambursarii anticipate, etc.

Principiul egalizarii randamentelor

Randamentul unui activ financiar cuprinde doua elemente: un element pecuniar si un element nepecuniar, reprezentat de prima de asigurare împotriva riscului pe care îl incumba activul respectiv. De exemplu, un depozit la o casa de economii genereaza nu numai o anumita dobânda, ci si alte avantaje, în masura în care se poate transforma usor în mijloace de plata si / sau nu comporta nici un risc de nerestituire sau de variatie a valorii sale nominale.

Agentii economici îsi compun portofoliul de active financiare astfel încât randamentul global, pecuniar sau nepecuniar, al unui anumit activ sa fie egal cu randamentul global al tuturor celorlalte active. Cu alte cuvinte, daca un activ A are un randament pecuniar mai mare ca activul B, este necesar ca randamentul nepecuniar al activului A sa fie mai mic decât cel al activului B; diferenta de dobânda în favoarea lui A permite, asadar, compensarea dezavantajelor sale din punct de vedere al riscului. Acest principiu foarte general permite întelegerea impactului pe care îl au caracteristicile diverselor active asupra ratelor dobânzii specifice activelor respective.

Rata dobânzii si fiscalitatea

Rata randamentului pecuniar, de care tine seama un agent economic oarecare, este rata randamentului calculat dupa plata impozitului. Diferentele dintre randamentele nete (calculate dupa plata impozitelor) si diferentelor dintre randamentele brute (calculate înainte de plata impozitelor) ale diverselor active nu sunt egale. De exemplu, în cazul obligatiunilor si depozitelor la termen, ratele dobânzilor brute difera cu 2 % -3 %, în timp ce ratele dobânzilor nete (ramase dupa plata impozitului pe venitul reprezentat de dobânzi) sunt, de obicei, egale.

În privinta impactului fiscalitatii, un rol esential au urmatoarele doua elemente:

Masura în care randamentul unui titlu provine din dobânda sau din modificarea cursului titlului respectiv, având în vedere ca modul de impunere a acestor doua surse de venituri este diferit;

Statutul fiscal al agentului economic care plaseaza sau împrumuta fonduri, având în vedere ca persoanele fizice, firmele productive, bancile, societatile de asigurare, asociatiile, societatile de investitii etc., sunt supuse unor reguli de impozitare diferite.

Rata dobânzii si riscul insolvabilitatii debitorului

Activele financiare sunt, în majoritatea cazurilor, active riscante, deoarece emitentii lor se pot dovedi incapabili sa achite dobânda sau sa ramburseze fondurile pe care le-au obtinut prin emiterea activului respectiv. În consecinta, în masura în care siguranta fondurilor încorporate într-un anumit activ este mai mica, randamentul sau pecuniar trebuie sa fie, în compensatie, mai mare.

Un factor esential al diversificarii ratelor dobânzii este, asadar, faptul ca fiecare rata încorporeaza o anumita prima de insolvabilitate a debitorului ca atare, cât si riscofobia (aversiunea fata de risc) a investitorului.

Primele de risc evolueaza, de regula, în functie de ciclul economic. Astfel, în perioadele de puternica crestere economica, riscofobia investitorilor se diminueaza, ceea ce face ca ecartul între ratele dobânzilor aferente titlurilor de buna calitate si ratele aferente titlurilor de calitate mediocra sa se reduca. În perioadele de recesiune sau de crestere economica lenta, primele de risc se majoreaza. Mai general, primele de risc depind de situatiile financiare comparative ale principalilor agenti economici.

Alti factori care determina diversificarea ratelor dobânzilor

Este imposibil de enumerat toti factorii susceptibili sa influenteze randamentul pecuniar al titlurilor. Dintre acestia: negociabilitatea titlurilor si clauza de rambursare anticipata.

Un titlu mai greu negociabil va avea o rata a dobânzii mai mare. De exemplu, ratele dobânzii aferente creditelor pe termen scurt acordate de bancile comerciale difera în functie de posibilitatea sau imposibilitatea rescontarii la banca centrala a titlurilor care concretizeaza creditele respective; în cazul în care titlurile nu sunt primite la rescontul bancii centrale si, deci, au un grad de negociabilitate redus, rata dobânzii este, de regula, mai mare.

De asemenea, creditele cu clauza rambursarii anticipate, care, în cazul scaderii ratei dobânzii, incumba un risc pentru creditor, au o dobânda mai mare decât creditele normale.

În termeni generali se poate, asadar, spune ca principiul egalizarii randamentelor globale permite întelegerea faptului ca orice dezavantaj de natura nepecuniara trebuie compensat printr-un avantaj în ceea ce priveste rata dobânzii.