CREDITUL - necesitatea si rolul sau în economia moderna. Formele creditului.

În economia de piata, raporturile de creditare au dimensiuni considerabile si varietati multiple.

În general, creditul reprezinta schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare. Creditul în calitate de mijloc de plata poate contribui esential la cresterea economica prin stimularea dezvoltarii unor activitati noi, a întreprinderilor private mici si mijlocii, aflate la început de activitate, precum si relansarea unor domenii vitale ale economiei.

Creditul permite:

Finantarea peste nivelul resurselor proprii;

Clientilor sa cheltuiasca mai mult decât veniturile obtinute;

Guvernelor sa cheltuiasca peste limitele veniturilor fiscale.

Sfera de abordare în prezentul curs, se restrânge la relatia banca-agent, economic în legatura cu creditul bancar.

Importanta creditului în economie este marcata de rolul si functiile pe care le îndeplineste.

Creditul îndeplineste functia de mobilizare a resurselor banesti disponibile la un moment dat în economie ( economiile populatiei, soldurile creditoare ale conturilor curente ale societatilor comerciale, depozitele unor institutii financiare, plasamente interbancare, sume alocate de stat cu o anumita destinatie, etc.) si ulterior distribuirea resurselor banesti prin intermediul creditului catre sectoarele de activitate care au nevoie de mijloace banesti.

Rezulta ca disponibilitatile banesti valorificate prin procesul de creditare sporeste rolul creditului în economie, impulsionând actiunea productiva a capitalurilor cu consecinte directe asupra cresterii avutiei nationale, prin investirea acestora în ramuri si activitati rentabile.

Oferind posibilitatea accesului la lichiditati a oricarei societati comerciale, indiferent de statutul juridic, creditul contribuie la dezvoltarea firmelor mici si mijlocii adesea promotoare ale inovatiei, favorizând concurenta cu efectele sale benefice asupra cresterii economice, a echilibrului în general.

O alta functie a creditului este aceea de creare de moneda.

Responsabila de emisiunea monetara este bineînteles Banca Centrala care actioneaza ca institutie cu statut independent din partea statului, aceasta stabileste si coordoneaza politica monetara si de credit a economiei, dar sistemul bancar are o contributie substantiala la masa monetara.

Creditul contribuie pe lânga alti factori si la stabilitatea preturilor reglând dimensiunea cererii si ofertei de marfuri prin creditarea consumului, ca si a stocurilor.

Creditul este un factor de crestere a vitezei de rotatie a banilor prin fluidizarea fluxurilor economice.

O alta functie a creditului este sprijinirea comertului exterior prin promovarea unor operatiuni cu predilectie de export, dar si de import bazate pe credit.

În fine, trebuie sa amintim si rolul creditului în finantarea deficitului bugetar al statului, acolo unde este cazul, sub forma de credit public.

Avantajele utilizarii creditului ca o veriga indispensabila în mecanismul de functionare al economiei nationale, pot fi anu 535j911f late de pericolul folosirii creditului în mod abuziv si ineficient, generând dezechilibre economice, monetare si fenomene inflationiste considerabile.

Functionarea, dezvoltarea si gestionarea corecta a creditului în economie sunt determinate de o serie de conditii de ambiant, cum ar fi:

starea economiei la un moment dat;

existenta unui cadru juridic corespunzator;

un sistem solid de institutii financiar-bancare;

existenta unui climat de stabilitate interna si externa;

încrederea în institutiile de credit;

infrastructura moderna (logistica).

Formele creditului

Se vorbeste ca operatiunea de credit consta în cedarea si respectiv primirea unei sume de bani. În practica, aceasta poate fi înlocuita cu o cantitate de marfuri si/sau servicii. În functie de operatorii care intervin în raportul de credit si izvorul care a determinat operatiunea exista trei tipuri de credit:

a)    Creditul comercial - presupune acordarea de credit sub forma de marfa în baza unui contract comercial încheiat între creditor/vânzator (care are interesul sa îsi vânda marfa) si debitor/cumparator (care nu dispune de mijloacele banesti). Caracteristic pentru acest tip de credit este relatia directa ce se stabileste între doi agenti economici creditor/debitor. În economiile cu un sistem bancar bine conturat si structurat, creditul comercial detine o parte importanta din activitatea bancara prin scontarea/rescontarea efectelor de comert generate de contractul comercial.

b)    Creditul bancar - presupune acordarea de credite sub forma baneasca de catre societate bancara (împrumutator) - subiect indispensabil acestui tip de credit si o persoana fizica sau juridica în calitate de împrumutat. În fapt, raporturile de credit se desfasoara pe doua planuri:

procesul de mobilizare a resurselor disponibile pe piata prin intermediul bancii;

procesul de distribuire a resurselor disponibile utilizatorilor în calitate de debitori, banca având rolul de creditor.

Primul raport precede în mod necesar cel de-al doilea raport.

c)     Creditul international - este reprezentat de raporturile de credit dintre agentii economici din doua sau mai multe tari. El joaca un rol important în cooperarea economica si financiara internationala prin intensificarea fluxurilor monetare, financiare si comerciale în cadrul organismelor internationale (FMI, BIRD, BERD).

I.          CREDITUL BANCAR

Conceptul de credit bancar descrie operatiunea prin care banca acorda un împrumut unui agent economic în schimbul unui angajament de rambursare viitoare însotit de plata unei anumite dobânzi.

Desfasurarea acestui proces evidentiaza raportul dintre parteneri, din care unul este banca, încrederea emanata de acest raport, precum si valorificarea resurselor banesti prin realizarea de profituri prin dobânda.

Trasaturi

Trasaturile specifice creditului bancar se refera la:

Subiectii raportului de credit:

Creditorul - banca;

Debitorul - agentul economic.

Promisiunea de rambursare

Termenul de rambursare

Pretul creditului - dobânda

Încheierea unui contract de credit

Acordarea creditului

Creditul bancar se delimiteaza de celelalte forme de credit prin aceea ca :

Banca este prezentata în calitate de creditor;

Agentul economic este partenerul bancii în calitate de debitor;

Obiectul creditului îl constituie banii;

Acordarea creditului reprezinta o operatiune specifica bancii, denumita si "comert de banca".

Sursele creditarii

Surse proprii (capital propriu)

Ca orice societate comerciala banca poseda un capital propriu (fonduri proprii), constituit din capitalul subscris si varsat de actionari, precum si o serie de fonduri (de dezvoltare, de rezerva, rezerva generala pentru riscul de credit) prelevate din profit.

Un mijloc de majorare a surselor proprii bancare este emiterea de obligatiuni. Însa trebuie sa avem în vedere costurile de lansare si dobânzile bancare cu implicatii asupra profitului.

Surse atrase

Una din functiile importante ale unei banci este aceea de a "capta" interesul persoanelor fizice si juridice prin atragerea de surse disponibile, în acest caz banca având titlul de împrumutat.

Atragerea de capital de catre banca trebuie sa se faca în deplina siguranta si cu remunerarea corespunzatoare. Îndeplinirea acestor conditii determina dimensiunea volumului plasamentelor la o banca.

Atragerea de fonduri poate îmbraca forma de:

a)     depozite (la vedere, la termen);

b)    solduri creditoare ale conturilor societatilor comerciale;

c)     plasamente interbancare;

d)    refinantare solicitata BNR;

e)     reescont la BNR;

f)      linii de creditare externa.

Colectarea de pe piata a surplusului de disponibilitati de catre bancile comerciale este limitata de costul pe care le implica, bonificarea unei anumite dobânzi, reglementarile de prudenta bancara, respectiv asigurarea unei lichiditati minime si în functie de rezerva minima obligatorie.

METODOLOGIA DE CREDITARE 

Metodologia de creditare cuprinde mai multe etape si reprezinta concretizarea principiilor de creditare.

Etapa preliminara

Etapa preliminara presupune o informare - documentare reciproca, banca - agent economic în vederea identificarii necesarului de credit, conditiile de obtinere a creditului, de rambursare, de cost, etc.

Etapa depunerii dosarului

Etapa depunerii dosarului cuprinde în principal 2 tipuri de documente: unele de ordin juridic legate de statutul contractului de societate, înregistrate la Registrul Comertului, autorizatii specifice functionarii normale, angajarea legala a creditului, componenta echipei manageriale etc., si altele de natura economica legate de prezentarea situatiei economico - financiare a societatii (bilant, situatia contului de profit si pierdere, situatia fluxului de fonduri), balanta de verificare a lunii precedente solicitarii creditului, planul afacerii, contracte, comenzi ferme la intern si/sau extern, situatia obligatiilor de plata, garantiile materiale oferite de agentul economic.

Pentru fundamentarea creditelor de investitii agentul economic trebuie sa prezinte:

Studiul de fezabilitate;

Autorizatia de constructie;

Devizul general al lucrarii;

Planul de amplasare;

Contractul încheiat cu constructorul;

Graficul lucrarilor investitiei;

Alte autorizatii prevazute de lege.

Etapa analizei documentatiei depuse

Evaluarea cererii de creditare va implica o analiza a fezabilitatii planului privind rambursarea împrumutului, plan prezentat de solicitant si asupra posibilitatilor de atingere a scopurilor pentru care împrumutul a fost cerut. Daca garantiile acordate bancii acopera riscul în cazul în care lucrurile merg rau. Banca trebuie sa acorde cea mai mare consideratie faptului ca planul are sanse sa se realizeze. Scopul bancii este sa obtina profituri.

Etapa determinarii indicatorilor de apreciere

În urma analizei bilantului debitorului se calculeaza o serie de indicatori care reflecta starea economico - financiara a acestuia, indicatori care contribuie la decizia finala de creditare.

Principala functie a indicatorilor este redarea dinamicii evolutiei unei societati de-a lungul timpului. La masurarea indicatorilor unei firme, este necesara diferentierea acestora în functie de ramura în care se desfasoara activitatea. Indicatorii nu trebuie urmariti în mod izolat, ci grupati si intercorelati.

Datoria analistului este sa obtina raspunsuri, utilizând instrumente si notiuni comune pentru a identifica motivele schimbarilor si sa determine gradul în care acei factori sunt în masura sa determine ameliorarea sau deteriorarea performantelor în viitor.

Exista indicatori ce pot fi considerati "statici" - întâlniti la compararea valorilor din bilant - sau indicatori "dinamici" - în cazul compararii valorilor din situatia veniturilor; exista în acelasi timp si indicatori "compusi" - o combinatie între indicatorii "statici" si cei "dinamici". Toti acesti indicatori se încadreaza în trei categorii principale:

a)     indicatorii financiari - masoara structura financiara si lichiditatea unei firme; indica modul de desfasurare a activitatii financiare;

b)    indicatorii activitatii curente - reflecta cât de eficient firma îsi vinde produsele reprezentând modul de finantare.

LICHIDITATEA

Lichiditatea curenta sau totala (L_c)

L_c= active curente / pasive curente  Nivel - foarte bun: >2

bun: 2 - 1,5

slab: < 1,5

Lichiditatea imediata (L_i)

L_i= active lichide / pasive curente  Nivel - foarte bun: >1

bun: 1

slab: < 1

SOLVABILITATEA

Gradul de îndatorare (G_î)

G_î= sume împrumutate / fonduri proprii  Nivel - foarte bun: >2

bun: 2 - 1

slab: < 1

Serviciul datoriei minime (S_dmin)

S_dmin= profit din exploatare / dobânda + împrumut

Nivel - foarte bun: >2

bun: 3 - 2

slab: < 2

Ponderea activelor fixe în total active (A_f)

A_f = active fixe / total active * 100 Nivel - foarte bun: < 50%

bun: 50%

slab: >50%

PROFITABILITATEA

Rata profitului brut (R_pb)

R_pb= profit brut / vânzari * 100100 Nivel - foarte bun:>

bun: 10 - 5%

slab: <5%

Rata profitului net (R_pn)

R_pn= profitul net / vânzari * 100  Nivel - foarte bun:>

bun: 10 - 5%

slab: <5%

Rentabilitatea capitalului utilizat (R_cu)

R_cu= profit net / fonduri utilizate (proprii + atrase)*100

Nivel: Se compara cu serviciul datoriei minime

EFICIENŢA

Rotatia stocurilor (R_s)

R_s= costul bunurilor vândute / stocul mediu

Nivel bun: o rotatie mai mare

Rotatia creditorilor (R_c)

R_c= costul bunurilor vândute / creditori

Nivel bun: o rotatie mai mica

3. Rotatia creditorilor (R_d)

R_d= vânzari / debitori

Nivel bun: o rotatie mai mare

Etapa constituirii garantiilor

Orice decizie privind creditarea unui client trebuie sa ia în considerare capacitatea prezenta si viitoare de a rambursa creditul din surse proprii.

Pentru a diminua riscul de nerambursare, si de a preveni pierderi majore, bancile solicita garantii reale, si chiar personale societatilor comerciale la acordarea creditelor, precum si cesionarea unor efecte de comert, sub forma cesiunii de creanta.

O alta categorie de garantii, mai putin utilizate de banci este dreptul de gaj general dobândit automat de creditori la acordarea creditului.

În practica se mai întâlnesc si garantii asumate de terte persoane în numele debitorului, caz în care primul preia si obligatia principala în cazul neexecutarii contractului de credit.

Contractele de garantie confera bancii un grad mai mare de siguranta, diminuând riscul asumat de banca la acordarea creditului.

Etapa acordarii creditelor

În functie de nivelul de competenta, deciziile privind acordarea creditului revin sucursalelor sau centralei bancii.

În cadrul centralei unei banci, decizia poate fi luata la nivelul Comitetului de Risc si Credite a Comitetului de Directie a Consiliului de Administratie în cazul unor credite mari.

Etapa încheierii contractului

Etapa încheierii contractului este etapa finala, pe baza caruia societatea comerciala va primi împrumutul. Contractul va fi semnat de persoanele autorizate atât din banca, cât si din partea societatii.

Contractul de credit va stipula conditiile în care a fost aprobat creditul (suma, obiectul, durata, grafic de rambursare, rata dobânzii, comisioane), obligatiile si drepturile partilor si garantiile materiale.

II.        RISCUL ÎN ACTIVITATEA DE CREDITARE

Conceptul de risc. Tipuri de risc. Riscul de credit.

Bancile sunt confruntate cu o serie de riscuri în activitatea lor generate, pe de o parte de conditiile interne (organizarea, conducerea, calitatea personalului, sistemul informatic adoptat, etc.), iar pe de alta parte de factori externi (mediul economic, politic, relatiile cu partenerii sai agenti economici, persoane fizice, alte banci, institutii financiare, etc.).

Stabilitatea unei banci. Încrederea de care se bucura în rândul clientilor bancari si nebancari se fundamenteaza pe calitatea si modul de gestionare a activelor si pasivelor.

Analizând mai departe elementele din activul si pasivul bilantului si, chiar pozitiile extrabilantiere ale societatilor bancare, putem sesiza riscurile pe care o banca si le-a asumat în diferite operatiuni, precum si modul cum reuseste sa le controleze.

Privind bilantul unei banci putem aprecia prudenta cu care abordeaza anumite operatiuni sau dimpotriva "agresivitatea" necontrolata, adica riscurile asociate pozitiilor de activ (calitatea portofoliului de credite, structura acestuia pe termene de rambursare, pozitia împrumuturilor mari acordate, etc.) cu cele de pasiv (dependenta de anumite resurse, insuficienta capitalului propriu, statutul actionarilor principali etc.).

Reglementarile de prudentialitate au un impact considerabil asupra gestiunii unei banci deoarece ele consolideaza echilibrele financiare ale bilantului si în consecinta posibilitatile de desfasurare a activitatii eficiente.

Pentru o banca putem afirma ca riscul reprezinta expunerea directa sau indirecta pe o scara cu variatie larga la pierdere cu impact nefavorabil asupra venitului, capitalului si rezervei sale.

Practica din mediul bancar pune în evidenta o serie de tipuri de risc, si anume:

riscul de credit;

riscul ratei dobânzii;

riscul de lichiditate;

riscul de pret;

riscul de schimb valutar;

riscul de tranzactie (operational);

riscul legislativ;

riscul de strategie;

riscul de reputatie;

Din punct de vedere metodologic, în scopul unei analize pertinente, evaluarea riscurilor se face separat.

Riscul de credit este riscul nerealizarii veniturilor scontate, determinat de incapacitatea debitorului de a actiona în termenii si conditiile contractului încheiat cu banca.

Riscul de credit este întâlnit în operatiunile bancare în care performantele debitorului au tendinta de deteriorare, fondurile bancii fiind deja angajate, investite.

Banca este datoare sa identifice gradul de risc care însoteste orice cerere, sa faca o evaluare pe scara de acceptare a riscului si sa ia o decizie. O rata a dobânzii mai ridicata, si o monitorizare mai atenta a societatii sunt metode de compensare a unui risc crescut.

Gradul de risc al unei societati este în functie de:

viabilitatea interna a întreprinderii;

impactul posibil al factorilor externi.

Principalii factori de risc în finantarea societatilor comerciale

Banca ia în considerare la analiza de credit a unui agent economic o serie de factori de risc (interni si externi) si anume:

statutul de functionare al societatii;

performantele financiare;

performantele echipei de conducere;

clientii si furnizorii - calitatea acestora;

piata produsului;

concurenta;

costul materiilor prime si a materialelor;

contractele interne si / sau externe;

garantia acceptata de banca la acordarea creditului;

rata dobânzii;

fluctuatiile de pe piata valutara ce pot afecta atât activitatea de import, cât si cea de export a agentilor economici;

politica guvernamentala (ex.: impozitarea agentilor economici, taxe vamale, contingentari, licente la import sau export etc.) care poate determina o profitabilitate mai scazuta;

alti factori ce pot modifica negativ activitatea societatilor comerciale (ex.: rata inflatiei, factorii sociali).

Metode de analiza pentru toate tipurile de creditare

Pentru creditarea pe termen scurt, mediu sau lung sunt relevante urmatoarele tipuri de analiza:

Analiza situatiilor contabile;

Analiza indicatorilor;

Analiza cost, venit si profit;

Analiza pragului de rentabilitate.

a) Costuri, venituri si profit

Costurile si veniturile unei întreprinderi sau a unei activitati din cadrul unei întreprinderi constituie o baza importanta pentru analiza financiara si de credit, întrucât aceasta determina, în mare masura, profitabilitatea.

În scopul analizei financiare este important de stiut cum sunt constituite si clasificate costurile si daca acestea pot fi alocate unei activitati anume sau unui proiect de investitii. Acelasi lucru este valabil si pentru venituri.

A.   Costuri - directe

- indirecte (fixe)

Costurile directe

Aceste costuri variaza în mod direct, pe termen scurt, în functie de marimea activitatii la orice moment dat din cadrul ciclului de productie.

Ele includ:

materii prime;

alte elemente de productie;

forta de munca recrutata sau disponibilizata, în functie de volumul productiei, în orice perioada data;

utilitatile folosite în productie (energie, apa, gaz);

costuri de ambalare;

costuri de depozitare;

costuri de marketing.

Marja bruta a unei întreprinderi - costurile sale directe

Costuri indirecte

Costurile fixe tind sa devina constante. Ele se pot modifica dar numai pe termen mai lung, si de obicei ca efect al unei schimbari majore în structura activitatii.

Ele include, de obicei, costurile cu:

conducerea societatii;

întretinerea cladirilor, utilajelor si vehiculelor;

amortizarea cladirilor, utilajelor si vehiculelor;

asigurarea;

arenda sau cheltuielile cu pamântul în proprietate;

utilitati de birou.

Elementele majore din costurile fixe sunt: amortizarea si arenda, în special acolo unde sunt arendate suprafete mari de teren.

Profitul de exploatare a unei întreprinderi este valoarea vânzarilor sale - costurile sale totale (directe + indirecte) sau marja sa bruta - costurile sale fixe înainte de plata dobânzilor si a impozitelor.

B.   Venituri (vânzari)

Ele reprezinta volumul vânzarilor * pretul de vânzare (pe tipuri de produse).

Cerintele pietei

Nivelul veniturilor din vânzari este supus unor factor de risc ridicat, întrucât este în mare masura dependent de factori externi, fiind supus conjuncturilor si concurentei existente pe piata. Atunci când preferintele sau cerintele pietei se modifica, atunci când produse noi si eventual îmbunatatite sunt aduse pe piata, sau când alti producatori concureaza prin pret sau calitate, atât volumul vânzarilor, cât si pretul pot fi reduse. Acest fapt trebuie avut în vedere atunci când se fac prognoze ale volumului analizelor.

Sursele de informatii privind costurile si veniturile

Sursele primare sunt, pentru analistul financiar, evidentele întreprinderii, cum ar fi evidentele de cumparari pentru costuri, si evidentele de vânzari pentru venituri. Banca care analizeaza o cerere de credit a unui agent economic va trebui sa solicite contul de profit si pierderi, bilantul si situatia fluxului de numerar, ultima balanta de verificare, precum si o serie de informatii importante privind furnizorii, creditorii, clientii, vechimea obligatiilor si creantelor, contracte, comenzi etc.

Totusi, în privinta unui mic producator individual sau a unui comerciant particular, care, în general, întocmeste situatii contabile oficiale semestrial, ofiterul de credit va trebui sa analizeze date cum ar fi:

evidente pentru vânzari si cumparari;

situatii primite de la banca si relatia cu banca;

orice tip de registru de casa disponibil;

informatii legate de comportamentul sau în relatia cu clientii si furnizorii.

Relatia dintre profituri, venituri si costuri

COSTURI DIRECTE

VENITURI

MARJA BRUTĂ

minus

minus

COSTURI INDIRECTE (fixe)

=

=

	PROFIT DE EXPLOATARE

minus

	DOBÂNDA LA ÎMPRUMUTURI

=

PROFIT IMPOZABIL

IMPOZIT

minus

PROFIT NET

=

b) Analiza situatiilor contabile

Societatile comerciale românesti trebuie sa întocmeasca trimestrial si semestrial situatii contabile :

CONTUL DE PROFIT sI PIERDERI

BILANŢUL

Ele trebuie semnate de persoanele autorizate ale societatii comerciale, si verificate de catre cenzori, contabili autorizati sau experti contabili.

Aceste doua situatii ofera analistului bancii majoritatea informatiilor necesare analizei situatiei generale a întreprinderii pentru stabilirea fezabilitatii creditului pe termen scurt.

În cazul creditelor pe termen scurt, cât si în cel al creditelor pe termen mai lung, analiza comparativa a situatiilor contabile este obligatorie.

Analistul trebuie sa compare ultimele situatii contabile existente ale întreprinderii cu cele ale anilor precedenti. Orice diferente semnificative vor preocupa analistul, întrucât ele pot fi cauzate de unele schimbari substantiale în cadrul activitatii, care îi vor afecta, unele schimbari substantiale în cadrul activitatii, care îi vor afecta, probabil, profitabilitatea. Aceste diferente pot indica:

MODIFICĂRI ÎN STRUCTURĂ (CAPITAL)

MODIFICĂRI ÎN RELAŢIA COST - VENIT (NIVELURI DE PROFIT)

MODIFICĂRI DE CONJUNCTURĂ A PIEŢEI SAU ALE CONDIŢIILOR DE COMRCIALIZARE (VÂNZĂRI).

Contul de profit si pierderi (CPP) sintetizeaza veniturile si cheltuielile întreprinderii, aferente activitatii întreprinderii pe un an. El include toate veniturile si toate costurile. CPP-ul este utilizat de analist ca o masura a rezultatelor din prezent si trecut. Acolo unde exista CPP-ul pentru un numar de ani din trecut, se pot evalua rezultate pe perioade mai îndelungate.

Bilantul reflecta structura financiara si pozitia întreprinderii la un moment dat. Activele sunt ceea ce poseda întreprinderea (în proprietate). Principalele posturi din coloana activelor sunt activele (mijloacele) fixe (cladiri, terenuri, utilaje etc.) si activele circulante (bani în casa, cont la banca, stocuri de materii prime si bunuri finite, creante etc.). coloana pasivelor arata ceea ce datoreaza întreprinderea, adica sursele sale de finantare. Acestea include capitalul întreprinderii - fonduri aportate de proprietari / actionari si datoriile sale, precum si creditele bancare si creditele furnizori

Alte situatii contabile

Exista un numar de alte situatii contabile care pot fi întocmite de marile întreprinderi ce dispun de posibilitati complexe de contabilizare.

Acestea include:

situatia fluxurilor de numerar;

situatia fluxului de fonduri;

sursele si utilizarile fondurilor.

Daca sunt disponibile, astfel de situatii pot oferi analistului mai multe informatii detaliate cu care sa lucreze si care îi pot face munca mai usoara.

c)     Analiza pragului de rentabilitate

Un element esential în cadrul analizei financiare, pentru majoritatea creditelor acordate agentilor economici, este nivelul la care acesta începe sa obtina profit. De aceea, analistul bancii trebuie adesea sa stabileasca pragul de rentabilitate, adica volumul de productie si vânzari pentru supravietuire.

Pentru a stabili pragul de rentabilitate pentru o activitate, trebuie împartite costurile activitatii în:

COSTURI INDIRECTE (FIXE)

COSTURI DIRECTE

COSTURI TOTALE - COSTURI INDIRECTE FIXE + COSTURI DIRECTE

Formula pragului de rentabilitate pentru cifra de afaceri

Prag_CA= costuri fixe*vânzari/marja bruta

Formula pragului de rentabilitate pentru volum:

Prag_Q= costuri fixe/marja bruta unitara

Având stabilit pragul de rentabilitate pentru activitate, bancherul va avea un indiciu asupra senzitivitatii proiectului la schimbari neprevazute pe piata.

Limitele analizei pragului de rentabilitate

Cu toate ca pragul de rentabilitate este un instrument util pentru analist, trebuie retinut ca, asemenea tuturor instrumentelor de analiza, si acesta are limitele sale.

Este valabil numai pentru un volum limitat de productie. La niveluri marite ale productiei este probabil sa fie nevoie de mai multe mijloace fixe, forta de munca si mai multi factori care ar modifica structura costurilor.

Presupune printre altele ca:

q       productia si vânzarile sunt egale, de aceea nivelul stocurilor nu se schimba;

q       exista fie numai un singur produs, fie o gama de produse, dar vânzarile ramân constante;

q       eficienta si gradul de utilizare al mijloacelor fixe ramân constante la toate nivelurile de productie.

d)    Indicatori

Analiza indicatorilor este cea mai rapida metoda de estimare a viabilitatii întreprinderilor. indicatori de diferite tipuri pot fi folositi pentru a masura:

LICHIDITATEA;

SOLVABILITATEA;

PROFITABILITATEA.

Utilizarea indicatorilor; masuri ale performantelor trecute si viitoare.

Indicatorii pot fi folositi pentru a masura performantele trecute, informatiile necesare pot fi obtinute din bilanturile si conturile de profit si pierderi ale unei întreprinderi.

Pentru masurarea rezultatelor viitoare este necesar ca indicatorii sa se calculeze fata de profiturile anticipate, cheltuielile de capital si creditele necesare, profiturile si fluxurile de numerar prognozate, conturile de profit si pierderi si bilanturi.

Referitor la investitiile substantiale pe termen mai lung, analiza viitoare a indicatorilor este, în mod normal, efectuata în legatura cu analiza fluxului de numerar actualizat. Institutiile de finantare internationale specifica de regula, nivelul minim al indicatorilor ce trebuie satisfacut la acordarea de credite din liniile lor de credit.

Metode de analiza pentru creditarea pe termen mai lung

Pentru a aprecia valoare unui proiect de investitii, într-o întreprindere, trebuie avute în vedere trei elemente:

Perioada de recuperare - în cât timp se recupereaza din câstiguri capitalul investit în proiect;

Rata medie de rentabilitate - rentabilitatea procentuala a capitalului initial, bazata de profitul generat pe perioada proiectului;

Fluxuri de numerar actualizate - care arata valorile actualizate ale fluxurilor de numerar ce vor fi generate în viitor.

a)    perioada de recuperare = numarul de ani de dinaintea anului în care fluxul de numerar net poate acoperi integral costul total al investitiei plus o parte din anul în care fluxul de numerar net va acoperi, în final costul total al investitiei.

b)    rata medie de rentabilitate(RMR) = se calculeaza aflând, în primul rând, veniturile nete totale generate de investitie (fluxul de numerar net cumulat din primul pâna în ultimul an al evaluarii), apoi împartind aceasta cifra la numarul de ani ai investitiei analizate (durata de viata a proiectului), dupa care rezultatul se împarte la volumul investitiei si se exprima procentual.

c)     analiza fluxului de numerar actualizat = este utilizata pentru evaluarea proiectelor de investitie pe termen lung sau mediu care în mod tipic trebuie analizate pe o perioada de câtiva ani.

Analiza FNA este o metoda de estimare a valorii veniturilor si cheltuielilor din anii viitori, având o baza comuna de raportare. Aceasta baza este valoarea de astazi, denumita valoare actualizata.

Metoda se bazeaza pe faptul ca banii obtinuti în anii viitori au o valoare mai mica decât banii obtinuti astazi. Aceasta se datoreaza existentei dobânzii platita pentru utilizarea banilor în afaceri. Datorita posibilitatii de a câstiga dobânda sau orice alt venit din utilizarea banilor, 1000 lei obtinuti acum valoreaza mai mult decât 1000 lei obtinuti peste un an, si mult mai mult decât 1000 lei obtinuti peste 5 ani.

În analiza FNA se compenseaza valoare în timp a banilor, prin actualizare, adica împartind la un factor corespunzator pentru a afla care este valoarea reala în prezent a unor surse de bani din anii viitori.

Fluxurile de numerar la valori actualizate sunt determinate în acelasi mod ca la calculul ratei medie de rentabilitate si a perioadei de recuperare, iar factorii corespunzatori sunt apoi aplicati fluxurilor reale de venit-cost.

Factorul care se aplica se numeste rata de actualizare, echivalentul pentru banca cel putin a ratei dobânzii pe care se asteapta sa o perceapa la credit. Rata de actualizare se aplica tuturor fluxurilor viitoare estimate de venituri si cheltuieli pentru proiectul de investitii.

Analiza FNA are urmatoarele avantaje pentru ofiterul de credit ce analizeaza o cerere de credit pentru finantarea unei investitii pe termen mediu sau lung:

indica valoarea reala în prezent a fluxurilor totale de numerar ale proiectului de investitie. Aceasta se numeste valoarea neta actualizata (VNA)

indica rata reala de rentabilitate a investitiei, cu alte cuvinte, rata reala a dobânzii pe care investitia o va genera de-a lungul duratei sale sau de-a lungul oricarei perioade mai scurte. Aceasta se numeste rata interna de rentabilitate (RIR) a proiectului. RIR-ul pentru un proiect se afla prin calcularea ratei de actualizare la care VNA este 0. Cu alte cuvinte, ea da un prag de rentabilitate pentru rata rentabilitatii unei investitii

arata daca acordarea creditului pentru investitie este profitabila pentru banca. Daca RIR este mai mica decât rata dobânzii pe care doreste sa o perceapa banca, atunci clientul nu ar putea sa ramburseze creditul din profitul obtinut din investitie.

daca investitia pare a fi profitabila, perioada de recuperare actualizata a creditului poate fi usor calculata însumând valorile nete actualizate ale fluxurilor de numerar din fiecare an al proiectului (anul 1 pâna la n), pâna când totalul este egal cu suma creditului.

Analiza de senzitivitate

Aceasta are doua functii:

Ia în considerare estimarile mai importante facute pentru analiza care nu s-a dovedit a fi de fapt adevarata.

Ofera un scenariu cu situatia cea mai rea, în care elementele cheie (pretul produselor sau vânzarile) sunt mai mici decât în situatia de baza, iar costurile cheie ( materiile prime principale si forta de munca) sunt mai mari.

În prezent sunt mai multe metode de calcul a VNA si RIR. Se pot utiliza calculatoare financiare cu functii care efectueaza calculele doar prin apasarea unor taste sau pot fi folosite tabele de actualizare si se efectueaza câteva calcule matematice.

Etapele acestei metodologii sunt:

Totalizarea costurilor si veniturilor în coloane separate, pentru fiecare an al proiectului.

Aflarea fluxului de numerar net pentru fiecare an scazând costurile din venituri.

Actualizarea fluxurilor de numerar nete pentru fiecare an, folosind factorul corespunzator ratei respective de actualizare, si pe cea a anului viitor respectiv.

Totalizarea fluxurilor de numerar nete actualizate pentru fiecare an. Aceasta da VNA-ul pentru proiectul respectiv la rata de actualizare folosita.

a) daca primul VNA calculat este pozitiv, se calculeaza din nou folosind o rata a dobânzii mai mare, suficienta pentru a da un VNA negativ.

b) daca primul VNA este negativ, se calculeaza din nou cu o rata a dobânzii mai mica, suficienta pentru a da un VNA pozitiv.

Utilizând atât VNA-ul pozitiv, cât si cel negativ se poate aplica formula urmatoare:

Rata dobânzii + [VNA_{la rata mai mica} / (VNA_pozitiv-VNA_negativ)]* diferenta mai mica dintre ratele de actualizare utilizate

Rezultatul va fi RIR-ul proiectului.

6. Managementul riscului

Indiferent de structura programului de management al riscului, pentru o societate bancara orice program ar trebui sa cuprinda:

Identificarea riscului: identificarea adecvata a riscului se concentreaza în recunoasterea si întelegerea riscurilor existente sau acelora care pot surveni în urma unor noi initiative de afaceri. Identificarea riscurilor trebuie sa fie un proces continuu si ar trebui sa fie prezenta atât la nivel de tranzactie, cât si la nivel de portofoliu.

Masurarea riscului: este o componenta esentiala a sistemelor eficiente de management al riscului. O banca care nu are un sistem de masurare a riscului are o capacitate mai redusa de a controla sau monitoriza nivelurile de risc. Mai mult, caracterul sofisticat al mijloacelor de masurare a riscului ar putea reflecta complexitatea si nivelurile de risc asumat. Banca trebuie sa faca teste periodice pentru a valida integritatea mijloacelor de masurare pe care le foloseste. O masurare buna a riscului evalueaza atât tranzactiile individuale cât si portofoliile.

Controlul riscului: banca trebuie sa stabileasca si sa comunice întinderea politicii, a standardelor si procedurilor care definesc responsabilitatea si autoritatea. Aceste limitari de control ar trebui sa fie unelte semnificative de management care pot fi adaptate daca conditiile sau marjele de risc se modifica. Banca ar trebui sa aiba un proces de autorizare a exceptiilor sau a schimbarilor limitelor de risc când sunt justificate.

Monitorizarea riscului: bancile sa monitorizeze nivelurile de risc pentru a asigura o revizuire la timp a situatiilor de risc si a exceptiilor. Rapoartele rezultate în urma analizelor de monitorizare necesita o anumita regularitate în timp, claritate si apoi distribuite conducerii pentru decizii.

Managementul trebuie:

Sa implementeze directia strategica a bancii;

Sa dezvolte politici care definesc marja de risc a institutiei si sa se asigure ca acestea sunt compatibile cu tintele strategice;

Sa se asigure ca directia strategica si marjele de risc sunt comunicate eficient acceptate de întreaga societate bancara;

Sa supravegheze dezvoltarea si mentinerea sistemelor informative de management, asigurându-se ca acestea sunt la timp, clare si informative.

III.    STUDIU DE CAZ

- ACORDAREA DE CĂTRE BRD A UNUI CREDIT DE INVESTIŢII CĂTRE S.C. BERE S.A. -