CRIZA ECONOMICÃ MONDIALÃ; BANCA NATIONALÃ A ROMÂNIEI ÎN PERIOADA CRIZEI, 1929 - 1933
Criza economicã mondialã din 1929 - 1933, ale cãrei simptone au apãrut încã din 1928, a avut o deosebitã amploare si intensitate în România, datoritã unei agriculturi înapoiate, cresterii 353n135d datoriei externe, acaparãrii unor importante întreprinderi de cãtre capitalul strãin, scãderii catastrofale a preturilor la produsele destinate exportului si mentinerii, la nivel ridicat, a preturilor la produsele importante.
Astfel, prin reforma agrarã de dupã rãzboi, 6,5 milioane ha, stãpânite înainte de 17,5 mii de proprietari, au trecut în mâna a circa 1.368 mii de tãrani, care nu erau dotati cu inventarul agricol necesar, ceea ce a dus la scãderea cantitativã si calitativã a productiei agricole si, în consecintã, la scãderea exportului.
Cu toate cã industriile petroliere, textilã si pielãrie si-au sporit productia, în industria carboniferã si în industria prelucrãtoare se înregistreazã o scãdere sensibilã ceea ce a determinat, pe ansamblul industriei, o diminuare a productiei cu aproape 50%. În anul 1933, capacitãtile nefolosite erau de 73% - la fontã, 43% - la otel si 77% - în industria lemnului. Valoarea productiei alimentare a scãzut de la 15 miliarde lei, în 1928, la 8,5 miliarde lei, în 1933.
Înrãutãtirea conditiilor de muncã, între anii 1929 - 1933, a provocat 377 greve în 1054 întreprinderi, cu pierderea a 850.000 zile de lucru si circa 840 conflicte de muncã latente, în peste 4.000 de întreprinderi.
În 1929 s-a declansat marea grevã a minerilor de la Lupeni, iar în ianuarie si februarie 1933, grevele muncitorilor ceferisti si petrolisti.
'' Legea monetarã din 7 februarie 1929 a dus la importante reforme si în activitatea Bãncii Nationale a României, pe baza urmãtoarelor principii:
- lichidarea trecutului;
- sporirea independentei Bãncii;
- asezarea monedei pe baze mai puternice;
- mãrirea lichiditãtii portofoliului;
- lãrgirea cadrului operatiunilor, adaptate la specificul economiei românesti.
Având în vedere aceste principii, s-a trecut la aplicarea urmãtoarelor mãsuri:
- s-a reevaluat stocul metalic, produsul acestei operatiuni afectându-se datoriei statului care, prin aceasta, s-a redus la 4 miliarde lei;
- s-a redus la 10% participarea statului la capitalul Bãncii, sporit la 600 milioane lei, fiind mãritã proportia administratorilor alesi în Adunarea generalã;
- procentul de acoperire a biletelor ãn circulatie si a totalului angajamentelor la vedere a fost fixat la 35% aur si devize, din care cel putin 25% aur;
- din produsul împrumutului de stabilizare, s-a afectat contravaloarea a 25 milioane dolari pentru scoaterea din portofoliul Bãncii a creantelor imobilizate pentru a asigura lichiditatea portofoliului;
- s-a admis reescontarea de cãtre bancã a warantelor si politelor agricultorilor, cu o scadentã pânã la 9 luni, în limita a cel mult 25% din totalul portofoliului, si, s-a mãrit, la 30% din portofoliul de scont, limita avansurilor pe titluri.
Pentru a face fatã asaltului depunãtorilor, bãncile au fost sprijinite de Banca Nationalã, care a pus mari sume la dispozitia lor, pe calea rescontului.
Rescontul Bãncii Nationale a fost deviat, însã, de la rostul sãu normal si în loc sã usureze bãncilor intrarea mai rapidã în posesia propriilor fonduri, el devenise resursa de bazã a plasamentelor multor bãnci, uneori detinând o pondere de 30% din resursele înscrise în pasivul unor bilanturi bancare. De asemenea, cambia, în loc sã reprezinte o operatiune comercialã, ea exprima investitii pe termen lung sau un consum.
Datoritã deprecierii lirei sterline si a altor devize, în toamna lui 1931, Banca Nationalã a fost obligatã sã preschimbe cea mai mare parte a devizelor în aur.
Dupã efectuarea stabilitãtii monetare din 1929 si introducerea convertibilitãtii leului si a libertãtii schimburilor externe, mãsuri prin care se preconiza atragerea capitalurilor strãine pentru a face investitii în România, aceste capitaluri nu numai cã n-au venit, ci, dimpotrivã, s-a constatat un fenomen invers, deoarece resursele primite de bãnci, din împrumuturi de stabilizare, au fost utilizate la plata creantelor ce aveau strãinii asupra noastrã, ceea ce a dus la un adevãrat exod de devize.
|
