CRIZA ECONOMICĂ MONDIALĂ; BANCA NATIONALĂ A ROMÂNIEI ÎN PERIOADA CRIZEI, 1929 - 1933
Criza economică mondială din 1929 - 1933, ale cărei simptone au apărut încă din 1928, a avut o deosebită amploare si intensitate în România, datorită unei agriculturi înapoiate, cresterii datoriei externe, acaparării unor importante întreprinderi de către capitalul străin, scăderii catastrofale a preturilor la produsele destinate exportului si mentineri 11311u2018l i, la nivel ridicat, a preturilor la produsele importante.
Astfel, prin reforma agrară de după război, 6,5 milioane ha, stăpânite înainte de 17,5 mii de proprietari, au trecut în mâna a circa 1.368 mii de tărani, care nu erau dotati cu inventarul agricol necesar, ceea ce a dus la scăderea cantitativă si calitativă a productiei agricole si, în consecintă, la scăderea exportului.
Cu toate că industriile petroliere, textilă si pielărie si-au sporit productia, în industria carboniferă si în industria prelucrătoare se înregistrează o scădere sensibilă ceea ce a determinat, pe ansamblul industriei, o diminuare a productiei cu aproape 50%. În anul 1933, capacitătile nefolosite erau de 73% - la fontă, 43% - la otel si 77% - în industria lemnului. Valoarea productiei alimentare a scăzut de la 15 miliarde lei, în 1928, la 8,5 miliarde lei, în 1933.
Înrăutătirea conditiilor de muncă, între anii 1929 - 1933, a provocat 377 greve în 1054 întreprinderi, cu pierderea a 850.000 zile de lucru si circa 840 conflicte de muncă latente, în peste 4.000 de întreprinderi.
În 1929 s-a declansat marea grevă a minerilor de la Lupeni, iar în ianuarie si februarie 1933, grevele muncitorilor ceferisti si petrolisti.
'' Legea monetară din 7 februarie 1929 a dus la importante reforme si în activitatea Băncii Nationale a României, pe baza următoarelor principii:
- lichidarea trecutului;
- sporirea independentei Băncii;
- asezarea monedei pe baze mai puternice;
- mărirea lichiditătii portofoliului;
- lărgirea cadrului operatiunilor, adaptate la specificul economiei românesti.
Având în vedere aceste principii, s-a trecut la aplicarea următoarelor măsuri:
- s-a reevaluat stocul metalic, produsul acestei operatiuni afectându-se datoriei statului care, prin aceasta, s-a redus la 4 miliarde lei;
- s-a redus la 10% participarea statului la capitalul Băncii, sporit la 600 milioane lei, fiind mărită proportia administratorilor alesi în Adunarea generală;
- procentul de acoperire a biletelor ăn circulatie si a totalului angajamentelor la vedere a fost fixat la 35% aur si devize, din care cel putin 25% aur;
- din produsul împrumutului de stabilizare, s-a afectat contravaloarea a 25 milioane dolari pentru scoaterea din portofoliul Băncii a creantelor imobilizate pentru a asigura lichiditatea portofoliului;
- s-a admis reescontarea de către bancă a warantelor si politelor agricultorilor, cu o scadentă până la 9 luni, în limita a cel mult 25% din totalul portofoliului, si, s-a mărit, la 30% din portofoliul de scont, limita avansurilor pe titluri.
Pentru a face fată asaltului depunătorilor, băncile au fost sprijinite de Banca Natională, care a pus mari sume la dispozitia lor, pe calea rescontului.
Rescontul Băncii Nationale a fost deviat, însă, de la rostul său normal si în loc să usureze băncilor intrarea mai rapidă în posesia propriilor fonduri, el devenise resursa de bază a plasamentelor multor bănci, uneori detinând o pondere de 30% din resursele înscrise în pasivul unor bilanturi bancare. De asemenea, cambia, în loc să reprezinte o operatiune comercială, ea exprima investitii pe termen lung sau un consum.
Datorită deprecierii lirei sterline si a altor devize, în toamna lui 1931, Banca Natională a fost obligată să preschimbe cea mai mare parte a devizelor în aur.
După efectuarea stabilitătii monetare din 1929 si introducerea convertibilitătii leului si a libertătii schimburilor externe, măsuri prin care se preconiza atragerea capitalurilor străine pentru a face investitii în România, aceste capitaluri nu numai că n-au venit, ci, dimpotrivă, s-a constatat un fenomen invers, deoarece resursele primite de bănci, din împrumuturi de stabilizare, au fost utilizate la plata creantelor ce aveau străinii asupra noastră, ceea ce a dus la un adevărat exod de devize.
|
