Calitatea portofoliului de credite - element principal de analiza a riscului in activitatea de creditare

Calitatea portofoliului de credite - element principal de analiza a riscului in activitatea de creditare

Evaluarea riscului global de credit

Bancile comerciale se confrunta cu o serie de riscuri legate de operatiunile lor curente, iar expunerea acestora la risc poate fi o expunere inerenta activitatii obisnuite sau o expunere suplimentara, generata de dorinta de a obtine profit mai mare decât cel normal. În cazul primei expuneri este vorba de riscuri pure, iar în cel de-al doilea caz de riscuri speculative.

În functie de caracteristicile bancare , riscurile se pot clasifica in :

- riscuri financiare - sunt cele mai importante riscuri din aceasta categorie .A gestiona incorect riscurile financiare inseamna a falimenta treptat o societate bancara .

Principalele riscuri financiare care pot afecta activitatea unei societati bancare sunt :

- riscul de lichiditate ( de finantare );

- riscul de faliment ( de capital ).

Acestea doua tipuri de risc pot fi analizate sistematic ,in stransa lor interdependenta . Astfel , un risc sporit de creditare genereaza riscul lichiditatii, iar in conditiile in care societatea bancara in cauza nu poate atrage rapid de pe piata resurse, apare riscul de faliment ( de capital). O politica excesiva de creditare , corelata cu o lichiditate inadecvata , reprezinta o cauza foarte frecventa a falimentului bancar.

In categoria riscurilor financiare pot fi incluse si riscurile specifice ansamblului bancilor ,denumit risc sistemic.Acesta este gestionat de catre autoritatea bancara centrala ( prin reglementari privind rezervele minime obligatorii, indicele de adecvare a capitalului , indicatorii lichiditatii, creditele de refinantare, acoperirea datoriei publice ,etc.).

- riscuri de prestare - sunt cele care afecteaza sfera serviciilor bancare. Acestea pot fi:

- riscul operational ,respective incapacitatea bancii de a asigura servirea profitabila a clientilor;

- riscuri generate de introducerea de noi produse bancare ;

- riscul tehnologic, asociat structurii ofertei de produse financiare;

- riscul strategic , determinat de probabilitatea de a nu alege strategia

optima perioadei si conditiilor date (economice, monetare,financiar-

bancare,valutare,sociale, politice ).

- riscuri ambientale - cuprind acea clasa a riscurilor care este considerate ca avand un puternic impact asupra performantei bancare,dar asupra carora societatea bancara are un control limitat.Aceasta grupa de riscuri cuprinde :

riscul de frauda ( de ordin intern si extern ) ;

riscul economic , determinat de evolutia mediului economic in care functioneaza atat intregul sistem bancar, cat si clientii ;

riscul concurential , datorat in special modificarii conditiilor de pe piata , generand schimbarea raportului de forte intre banci ;

riscul legal - se refera la faptul ca activitatea oricarei societati bancare trebuie sa se desfasoare in conditii de deplina legalitate ( acest risc se manifesta atat in ceea ce priveste incertitudinea evolutiei viitoare a cadrului normative ,cat si explozia informatiilor in acest domeniu ).

2. Analiza calitatii portofoliului de credite

Principala operatiune bancara este creditarea, creditele situandu-se pe primul loc intre plasamentele bancilor .Felul in care banaca aloca fondurile pe care le gestioneaza poate influenta in mod hotarator dezvoltarea economica la nivel local sau national .Pe de alta parte, orice banca isi asuma , intr-o oarecare masura riscuri atunci cand acorda credite si, in mod cert, toate bancile inregistreaza in mod curent pierderi la portofoliul de credite , atunci cand unii debitori nu isi onoreaza obligatiile .Oricare ar fi insa nivelul riscurilor asumate , pierderile la portofoliul de credite pot fi minimizate daca operatiile de creditare sunt organizate si gestionate cu profesionalism.

Riscul de credit (denumit si risc de insolvabilitate a debitorului sau risc de nerambursare) exprima probabilitatea încasarii efective, la scadenta, a fluxului de numerar anticipat, determinat de creditare. El este asumat de toate bancile si poate genera probleme serioase atât bancii în cauza, cât si întregului sistem bancar, daca expunerea la risc este substantiala.

Din acest punct de vedere ,cea mai importanta functie a conducerii bancii este de a controla calitatea portofoliului de credite. Aceasta , deoarece slaba calitate a creditelor este principala cauza a falimentului bancar.

Este necesara existenta unei informari permanente a conducerii bancii despre rezultatele procesului de analiza a calitatii creditelor , astfel incat cele cu probleme sa fie detectate si corectate ( in limita posibilitatilor ) din timp.

Procesul de analiza a calitatii portofoliului de credite constituie o actiune care se repeta , parcurgand mai multe momente , dintre care se detaseaza doua :

- a) momentul care precede acordarea creditului si care include , in principal, analiza finnaciara a clientului , respectiv analiza interna , la care se aduc in completare si aspecte nefinanciare ;

- b) etapa acordarii si postacordarii creditului ,care presupune o atenta supraveghere a clientului beneficiar de imprumut , a modului in care se ramburseaza ratele de credit si dobanzile .

Analiza se concentreaza , in principal, asupra eventualelor modificari ale calitatii portofoliului de credite , fata de momentul acordarii imprumuturilor si conditiile initiate stabilite de banca pentru derularea acestora, datorita unor factori imprevizibili. Inainte de toate ,sunt cateva conditii reglementate de care orice banca trebuie sa tina seama permanent .Ele sunt reglementate atat de catre Banca Nationala , in virtutea functiei sale de supraveghere bancara , cat si de propriile norme si proceduri .

Politicile de diminuare a riscului de credit, promovate de catre B.C.R., au în vedere limitarea accesului la credite al agentilor economici care au rezultate financiare nesatisfacatoare, desfasoara activitati în sectoare economice cu probleme sau au datorii nereglementate fata de alti creditori.

Activitatea de creditare in BCR se desfasoara pe baza unor principii si reguli , in scopul evaluarii si al diminuarii riscului în activitatea de creditare, acestea fiind:

prudenta bancara si spiritual de raspundere ,principii fundamentale ce caracterizeaza activitatea bancii in vederea acoperirii corespunzatoare a riscurilor conform procedurilor specifice de risc;

activitatea de creditare se desfasoara pe baza Planului de credite neguvernamental in lei si valuta ;

analiza afacerilor clientilor se efctueaza pentru identificarea si evaluarea capacitatii de plata , respective de a genera venituri si lichiditati ca principala sursa de rambursare a creditului si de plata a dobanzii;

la analiza documentatiilor de credite se va tine seama de influenta asupra mediului inconjurator a proiectelor solicitate a fi finantate ;

la acordarea produselor tip credit ,banca urmareste ca solicitantii sa prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la scadenta. In acest scop, se cere imprumutatilor sa prezinte garantii asiguratorii potrivit principiului prudentei bancare;

incadrarea in limitele de expunere stabilite in raport cu riscul de tara,sectoarele de activitate,institutiile de credit, societatile de asigurare-reasigurare, societatile internationale de factoring, fondurile de garantare a creditelor , precum si in raport cu clientii corporate si debitorii unici se realizeaza conform procedurilor specifice de risc .

produsele tip credit aprobate , se consemneaza in documente contractuale incheiate intre banca si client.Contractele de credit,cele assimilate si contractile accesorii incheiate in scopul garantarii creditului -constituie titluri executorii;

respectarea destinatiei creditelor,stabilita prin documentele contractuale incheiate , este obligatory pentru clienti -imprumutati.Schimbarea destinatiei creditelor aprobate se face numai cu acordul scris al bancii .

banca nu acorda credite pentru :

- tranzactiile (speculatiile) valutare sau imobiliare si investitiile in valori mobiliare de orice fel .Cele doua tipuri de tranzactii sunt admis ela creditare atunci cand clientul - imprumutat nu este implicat substantial in aceste activitati , activitatea respective fiind secundara (subsidiara,auxiliara) fata de operatiunile principale;

- incalcarea sau derularea de activitati pe terenuri aflate in proprietatea unor terti sau aflati in litigiu cu proprietarii , fara consimtamantul total documentat al acestor personae ;

- activitatile excluse de la finantare pe criterii de mediu

În cadrul Legii nr. 58/1998, cu modificarile si completarile ulterioare si a normelor de prudentialitate si de limitare a riscului de credit în activitatea bancara, emise de B.N.R., sunt definiti o serie de termeni necesari evaluarii riscului de credit, precum: capital propriu, fonduri

proprii, expunere bruta, expunere neta, expunere mare, un singur debitor, entitate de risc, grup si persoane aflate în relatii speciale cu banca.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 58/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Regulamentului Bancii Nationale a României nr. 5/2002 privind clasificarea creditelor si a plasamentelor, constituirea, regularizarea si utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, ale Normelor metodologice nr. 12/2002, bancile, persoanele juridice române, sunt obligate ca în scopul protejarii capitalului bancii, precum si a depozitelor persoanelor fizice si juridice si a acoperirii eventualelor credite care prezinta certitudini în recuperare, sa constituie provizioane specifice de risc de credit si dobânda. De asemenea, în conformitate cu prevederile Regulamentului B.N.R. nr. 5/2002, serviciul datoriei reprezinta capacitatea debitorului de a-si onora datoriile la scadenta si se exprima ca numar de zile de întârziere la plata de la data scadentei, iar performanta financiara evidentiaza potentialul economic si soliditatea financiara a unei entitati economice si se determina pe baza datelor din situatiile financiare periodice.

Serviciul datoriei unui agent economic fata de banca va fi unic si se va stabili in functie de modul de achitare a datoriilor imprumutatului (credite si dobanzi ) , indiferent daca acestea provin de la creditele in lei sau de la cele in valuta . De asemenea , serviciul datoriei unui agent economic este determinat de vechimea cea mai mare a creditelor si/sau a dobanzilor neplatite .

Initierea de proceduri juridice este reprezentata de cel putin una dintre urmatoarele masuri adoptate în scopul recuperarii creantelor:

. darea de catre instanta a hotarârii de deschidere a procedurii falimentului;

. declansarea procedurii de executare silita.

Analiza si clasificarea portofoliului de credite se fac avand in vedere si evaluarea performantelor financiare ale imprumutatului , precum si serviciul datoriei acestuia , respective a capacitatii sale de a-si onora datoriile la scadenta.

Stabilirea performantei financiare a solicitantilor de credite are la baza un sistem de analiza si clasificare a acestora în cinci categorii, dupa cum urmeaza:

- categoria "A" - performantele financiare prezente si prognozate, sunt foarte bune si permit achitarea la scadenta a dobânzii si a ratei de credit;

- categoria "B" - performantele financiare sunt bune sau foarte bune, dar acest nivel nu se poate mentine într-o perspectiva mai îndelungata;

- categoria "C" - performantele sunt satisfacatoare, dar au o evidenta tendinta de înrautatire;

- categoria "D" - performantele financiare sunt scazute si cu o evidenta ciclicitate la intervale scurte de timp;

- categoria "E" - performantele financiare arata pierderi si exista perspective clare ca nu pot fi platite nici ratele de credit, nici dobânzile.

Evaluarea performantei financiare a unei entitati economice nebancare, care conduce la încadrarea acesteia într-una din cele cinci categorii de performanta financiara, se efectueaza cu ajutorul ratingurilor de credite.

Îmbinând analiza factorilor cantitativi cu cei calitativi, ratingul de credite reprezinta un calificativ exprimat numeric, utilizat atât la nivel individual (pentru fiecare solicitant de credite), cât si pentru evaluarea calitatii portofoliului de împrumuturi al unei unitati bancare teritoriale sau al unei banci. Nivelul cel mai bun al ratingului de credit este 1, iar cel mai slab 5, nivelul acceptabil fiind de pâna la 3.

Sistemul de rating de credite al B.C.R. este de tip bi-dimensional, deoarece coroboreaza rezultatele analizei criteriilor cantitative (cuantificabile) cu cele calitative (necuantificabile) ale clientilor. În cadrul criteriilor cantitative (cuantificabile), stabilite pentru clientii corporate, se includ: indicatorii de bonitate înregistrati de acestia (lichiditatea patrimoniala, solvabilitatea patrimoniala, profitabilitatea, gradul de îndatorare), unele criterii de natura trendului cifrei de afaceri, al ponderii exportului în cifra de afaceri realizata de client, precum si al sursei de rambursare. Criteriile calitative (necuantificabile), stabilite pentru clientii corporate, se bazeaza pe analiza calitatii actionariatului, managementului, gradului de îndeplinire a conditiilor de eligibilitate, a strategiei adoptate de client, a conditiilor de piata în care-si desfasoara activitatea clientul, pe auditarea raportarilor contabile si pe natura colateralelor.

Pentru determinarea ratingului de credite pentru un client corporate se procedeaza astfel:

- se evalueaza fiecare indicator cantitativ si calitativ;

- se determina ratingul de credit cu relatia:

CR = SUM (gsx Cr1.5)

i=1

unde:

gs = greutatea specifica atribuita fiecarui criteriu;

Cr_1...5 = numarul criteriului de rating îndeplinit;

CR = ratingul de credit

- se stabileste performanta financiara a clientului în functie de ratingul de credit obtinut, conform corespondentei din tabelul de mai jos.

Tabelul nr. 1

Corespondenta dintre ratingul de credit

si performanta financiara a unui client corporate

Ratingul de credit se calculeaza pentru toti clientii corporate aflati în portofoliu, pe baza situatiilor financiare anuale, iar în cursul anului cu ocazia acordarii/revizuirii creditelor. De asemenea prin determinarea ratingului de credit se urmareste cunoasterea reala si obiectiva a calitatii si a structurii de ansamblu a portofoliului de împrumuturi al bancii si diferentierea nivelurilor de risc în cadrul acestuia.

La nivelul B.C.R., ratingul de credite reprezinta un obiectiv dinamic, fiind supus revizuirii periodice. Cel putin o data pe an, în functie de obiectivele strategice ale bancii, de situatia reala a portofoliului de împrumuturi si de evolutiile pietei, la propunerea Directiei de Management al Riscurilor si Metodologie, managementul de top al B.C.R. aproba ratingul de credite acceptabil pentru banca pe anul urmator, cu defalcare pe sucursalele judetene.

La nivelul unitatilor bancare teritoriale unde ratingul de credite propus este mai bun decât cel existent, noile credite propuse spre aprobare trebuie sa vizeze numai clienti si afaceri foarte bune, concomitent cu initierea unor masuri eficiente pentru recuperarea creantelor de la clientii care au un rating inferior.

Introducerea acestui sistem de rating de credite, pe de o parte asigura un instrument util pentru cresterea calitatii portofoliului de credite, iar pe de alta parte, constituie o reactie de adaptare a B.C.R. la realitatile tot mai complexe ale mediului în care opereaza, prin diminuarea potentialului de risc aferent portofoliului de împrumut.

Apreciez ca punctul vulnerabil al ratingului de credite utilizat de catre B.C.R. îl constituie subiectivitatea care se poate manifesta în cuantificarea criteriilor calitative. De exemplu, în cuantificarea calitatii actionariatului, respectiv a prestigiului de care se bucura în comunitatea de afaceri (criteriul 8 cu pondere 8%), precum si a experientei, capabilitatii si abilitatii managementului (criteriul 9 cu pondere 10%), factorul subiectiv are o influenta de 18% în ratingul final acordat. Consider ca o varianta mai obiectiva a ratingului de credite ar fi determinarea de ratinguri separate pentru cele doua categorii de criterii (calitative si cantitative), ponderile acordate criteriilor fiind redimensionate la 100% pentru fiecare grupa de criterii. Rezultatul final se poate stabili alegând una din cele doua variante:

- calificativul final sa fie dat de scorul cel mai mic dintre cele acordate categoriilor de criterii;

- se stabileste o noua pondere a celor doua grupe de criterii, astfel încât criteriile cantitative sa aiba o pondere mai mare decât cele 58%, obiectivizând calificativul final.

In cazul persoanelor fizice , performanta financiara va fi incadrata in categorii de la A la E , potrivit urmatoarelor criterii :

Creditele si plasamentele bancilor sunt clasificate lunar prin aplicarea simultana a criteriilor privind serviciul datoriei, performanta financiara si initierea de proceduri juridice, în urmatoarele categorii:

. standard - acele credite care nu implica deficiente si riscuri, rambursarea lor facandu-se la timpul si termenele prevazute , respective credite acordate unor clienti solvabili , pentru afaceri bune ;

. în observatie - acele credite acordate unor clienti cu rezultate economico-financiare foarte bune , dar care , in anumite perioade de timp , intampina greutati in rambursarea ratelor scadente si a dobanzilor aferente.

Pentru acesti clienti, banca estimeaza o scadere a profiturilor lor in viitor, ca urmare a unor posibile probleme de natura aprovizionarii tehnico-materiale , a reducerii cererii de produse pe piata , a altor probleme de natura tehnica , organizatorica, de personal;

. substandard - sunt creditele care prezinta deficiente si riscuri care pericliteaza rambursarea datoriei , ele neputand fi recuperate integral in cazul in care deficientele creditului nu sunt corectate pe parcurs;

. îndoielnic - sunt imprumuturile care nu pot fi rambursate , iar garantiile lor sunt incerte ;

. pierdere - sunt creditele care nu pot fi restituite bancii,ceea ce face ca nregistrarea lor in continuare ca active bancare sa nu fie garantata.

Corespondenta dintre categoriile de clasificare si cele criteriile de clasificare a creditelor se stabileste astfel:

- pentru sectorul nebancar:

1. daca nu au fost initiate proceduri judiciare:

daca s-au initiat proceduri judiciare, toate creditele acordate sectorului nebancar, indiferent de performanta financiara a clientilor, se considera credite "pierdere";

- pentru sectorul institutiilor de credit:

1. daca nu s-au initiat proceduri judiciare:

daca s-au initiat proceduri judiciare, toate creditele sunt clasificate ca si credite "pierdere".

Creditele acordate unui debitor (entitati de risc ) si/sau plasamentele constituite la acesta , se incadreaza intr-o singura categorie de clasificare pe baza principiului declasarii prin contaminare , respectiv prin luarea in considerare a celei mai slabe dintre categoriile individuale de clasificare.

Noul Acord de la Basel (Basel II )

De la sfârsitul anului 2006 bancile din Uniunea Europeana se vor alinia prevederilor Noului Acord de la Basel (Basel II), care vor fi obligatorii si pentru tarile aflate în procesul de aderare la Uniunea Europeana, asa cum este România.

Propunerile privind arhitectura Acordului Basel II se bazeaza, pe trei piloni strâns legati între ei, respectiv:

. cerinte minime de fonduri proprii (volumul fondurilor proprii trebuie sa se situeze la un nivel acceptabil; evaluarea riscurilor se face prin prisma ratingurilor interne si externe; luarea în calcul a riscurilor operationale);

. procesul de supraveghere prudentiala (solvabilitatea trebuie sa corespunda profilului de risc; supraveghetorii trebuie sa evalueze calitatea modelelor de gestionare a riscurilor; detinerea de fonduri proprii trebuie sa depaseasca nivelurile minime);

. disciplina de piata (bancile trebuie sa comunice informatii despre: nivelul fondurilor proprii, practicile de gestionare a riscurilor si profilul de risc).

Definirea fondurilor proprii si nivelul minim al indicatorului de adecvare a capitalului au ramas la fel ca în cazul lui Basel I. Însa, spre deosebire de acordul anterior, în calculul cerintelor minime de capital a fost introdus, pe lânga riscurile de credit si de piata si riscul operational.

Ceea ce s-a modificat substantial a fost faptul ca pentru a evalua riscul de credit, bancile pot sa opteze între doua metode:

metoda standardizata

metoda bazata pe ratinguri sau sisteme interne de notare.

În cazul metodei standardizate, ponderile de risc sunt atribuite de institutii externe de rating care, pentru a fi recunoscute de catre autoritatile nationale de supraveghere trebuie sa îndeplineasca anumite criterii. Noutatea fata de prevederile Acordului Basel I consta în introducerea celei de-a cincea clase de risc - 150%, pentru activitatile foarte riscante, si în cresterea flexibilitatii. Astfel, daca în cazul lui Basel I, pentru toate creditele acordate se aplica o pondere de risc universala de suta la suta, prin metoda standardizata a Noului Acord, ponderile de risc conferite creditelor acordate oscileaza între 20% si 150%, în functie de solvabilitatea si performanta fiecarei firme.

În cazul celei de-a doua metode, bazate pe ratinguri sau sisteme interne de notare, ponderile de risc atribuite creditelor acordate vor fi stabilite chiar de catre bancile comerciale. În aceasta situatie fiecare banca comerciala, inclusiv B.C.R., va trebui sa dezvolte sisteme performante de masurare a riscului de credit, bazate pe observatii istorice si modele probabilistice si validate de catre autoritatile de supraveghere bancara. Avantajul principal al metodei bazate pe ratinguri sau sisteme interne de notare consta în faptul ca ofera o mai buna corelatie între profilul de risc si fondurile proprii alocate. Studiile efectuate în acest sens sugereaza ca, în ciuda faptului ca necesita o infrastructura sofisticata si baze de date pe perioade lungi de timp, cerintele minime de capital solicitate sunt mai reduse decât prin aplicarea metodei standardizate.

În scopul alinierii la prevederile Acordului Basel II, B.C.R. determina necesarul de capital prin înmultirea activelor ponderate cu gradul de risc de credit, cu procentul de 12%.

De asemenea, activitatea bancii este împartita pe unitati de afaceri - corporate si retail -, iar necesarul de capital se calculeaza atât pentru expunerea aferenta unitatilor de afaceri, cât si pentru infrastructura care le sustine (active fixe, numerar etc.).

Pâna la 1 ianuarie 2007, B.C.R. si-a construit baza de date, deoarece determinarea coeficientilor de alocare pentru cele trei riscuri se bazeaza pe datele aferente unei perioade istorice de 3-5 ani.

Noul Acord are in vedere patru principii:

Principiul I :

Bancile trebuie sa aiba procese si proceduri interne pentru evaluarea capitalului total al bancii, in conformitate cu profilul de risc al acesteia si o strategie pentru mentinerea capitalului la un nivel acoperitor.

Acestea includ: politici si proceduri care sa ia in calcul toate riscurile importante ale bancii; proceduri care sa lege strategiile bancii de nivelul capitalului (stabilit in functie de risc); controale interne, supraveghere si audit care sa asigure integritatea sistemului de management global.

Responsabilitatea respectarii acestui principiu revine managementului bancii.

Principiul II 

Autoritatile de supraveghere trebuie sa evalueze procedurile interne ale bancilor referitoare la adecvarea capitalului, strategiile aferente ca si capacitatea acestora de a monitoriza si a respecta cerintele stabilirii ratelor de capital reglementate.

De asemenea, acestea trebuie sa intreprinda actiuni corespunzatoare atunci cand nu sunt satisfacute de rezultatele analizelor de mai sus.

Principiul III 

Autoritatile de supraveghere trebuie sa se astepte ca bancile sa-si desfasoare activitatea peste ratele minime de capital reglementate si trebuie sa aiba abilitatea de a solicita bancilor sa dispuna de capital superior valorii minime.

Astfel, autoritatile de supraveghere pot sa stabileasca anumite tinte ale ratelor de capital sau sa defineasca anumite categorii superioare ratelor minime de capital reglementate, cum ar fi de exemplu banca bine capitalizata sau adecvat capitalizata.

De asemenea, anumite tari pot alege sa stabileasca rate superioare celor reglementate de prezentul Acord.

Principiul IV

Autoritatile de supraveghere trebuie sa intervina din timp pentru a preveni scaderea capitalului sub nivelurile minime solicitate pentru a acoperi caracteristicile de risc ale unei anumite banci si trebuie sa solicite actiuni de remediere rapida in conditiile in care volumul capitalului nu este mentinut corespunzator.

Printre mijloacele de aplicare ale acestui principiu se numara: intensificarea monitorizarii activitatii bancii; restrictionarea platii dividendelor; solicitarea pregatirii si implementarii de catre banca a unui plan de imbunatatire al nivelului capitalului; solicitarea ca banca sa-si majoreze imediat capitalul.

4. Tehnici de protectie a bancilor împotriva riscului de credit in cazul B.C.R.

O forma de asigurare impotriva riscului este provizionarea . Sistemul de provizionare in cadrul bancilor comerciale , reglementat de normele in vigoare , este destinat protejarii capitalului bancii , protejarii depozitelor persoanelor fizice si juridice , acoperirii eventualelor credite cu incertitudini in recuperare.

Provizioanele specifice de risc sunt aferente fiecarui credit aprobat, in curs de derulare la unitatile bancii , si sunt destinate acoperirii eventualelor credite care, in urma analizei performantelor financiare ale imprumutatilor si a serviciului datoriei , prezinta incertitudine in recuperarea lor.

Determinarea necesarului de provizioane specifice de risc de credit, aferent unui credit sau plasament, presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

- determinarea bazei de calcul pentru provizioanele specifice de risc de credit, astfel:

♦ prin deducerea din expunerea bancii fata de debitor a garantiilor acceptate a fi luate în considerare conform N M 12/2002 ale BNR , în cazul unui credit clasificat în categoriile "standard", "în observatie", "substandard", "îndoielnic" si "pierdere", în situatia în care nu s-au initiat proceduri judiciare si în situatia în care toate sumele respectivului credit înregistreaza un serviciu al datoriei de cel mult 90 de zile;

♦ prin luarea în considerare a întregii expuneri, indiferent de garantii, în cazul unui credit clasificat în categoria "pierdere", în situatia în care cel putin una dintre sumele respectivului credit înregistreaza un serviciu al datoriei mai mare de 90 de zile, precum si în cazul unui plasament, indiferent de categoria de clasificare aferenta acestuia;

- aplicarea coeficientului de provizionare asupra bazei de calcul obtinute (corespondenta dintre categoriile de clasificare si coeficientii de provizionare este urmatoarea: standard - 0; în observatie - 0,05; substandard - 0,2; îndoielnic - 0,5; pierdere - 1).

Constituirea provizioanelor specifice de risc de credit se realizeaza lunar , prin includerea pe cheltuielile lunii a sumei reprezentand nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit .

Fac obiectul constituirii de provizioane specifice de risc , creditele si plasamentele, precum si dobanzile neancasate aferente, evidentiate in bilantul contabil. Pentru angajamentele extrabilantiere de natura scrisorilor de garantie, acreditive, avaluri nu se constituie provizioane specifice de risc.

Utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit consta in anularea provizioanelor specifice de risc de credit in cazul realizarii riscului de credit si se va realiza prin reluarea pe venituri a sumei reprezentand nivelul existent in sold al provizioanelor specifice de risc de credit aferente creditelor si/ sau plasamentelor care se scot in afara bilantului .

Analiza riscului de creditare , pe baza calitatii portofoliului , se face de catre toate societatile bancare din Romania , clasificarea clientilor tinand cont de evaluarea performantelor financiare ale acestora si capacitatea de a-si onora datoria la scadenta. In urma acestei analize , se determina creditele neperformante care genereaza pentru banci cele mai mari cheltuieli de gestionare a riscului. Nivelul maxim al costurilor este atins in cazul creditelor trecute la pierdere , la care nu se mai poate recupera nimic si care sunt acoperite din provizioanele constituite.

5. Masurile necesare pentru alinierea la standardele nationale/internationale:

In vederea administrarii riscurilor semnificative care ii pot afecta activitatea si performantele financiare, BCR. intreprinde demersurile necesare in scopul identificarii surselor de risc, evaluarii si monitorizarii expunerii bancii, stabilirii de limite de expunere la risc si monitorizarii acestora etc.

Riscurile semnificative sunt identificate si evaluate atat pe ansamblul bancii, cat si la toate nivelele organizatorice ale acesteia, de la initierea fiecarei tranzactii pana la finalizarea acesteia, pentru toate activitatile si avand in vedere posibilitatea aparitiei unor noi activitati.

Pentru identificarea si evaluarea riscurilor semnificative se au in vedere atat factorii interni (ex. complexitatea structurii organizatorice, natura activitatilor desfasurate, calitatea personalului si fluctuatia acestuia) cat si factorii externi (ex. conditii economice, schimbari legislative sau legate de mediul concurential in sectorul bancar, progrese tehnologice).

Procesul de evaluare a riscurilor include identificarea atat a riscurilor care sunt controlabile de catre banca, cat si a celor necontrolabile.

In cazul riscurilor controlabile, banca stabileste daca isi asuma aceste riscuri sau masura in care doreste sa le reduca prin proceduri de control.

In cazul riscurilor necontrolabile, banca decide daca le accepta, fara a fi afectati indicatorii de prudenta bancara, sau daca elimina ori reduce nivelul activitatilor afectate de riscurile respective.

Banca efectueza sistematic o evaluare a riscurilor semnificative, care tine cont si de :

o       implicatiile corelarii fiecarui risc semnificativ cu celelalte riscuri semnificative la care este expusa;

o       previzionarile profitului si fondurilor proprii pe baza unor scenarii alternative, inclusiv in conditii de criza, care cuprind si o cuantificare a pierderilor maxime in conditii extreme.

Pentru administrarea corespunzatoare a riscurilor semnificative banca utilizeaza:

un sistem de proceduri de autorizare a operatiunilor afectate de riscurile respective, constand in modul de stabilire a competentelor/limitelor de autoritate pentru: acordarea de credite si produse tip credit, plasamente interbancare, operatiuni cu instrumente financiare derivate etc.;

un sistem de stabilire a limitelor de expunere la risc si de monitorizare a acestora, care reflecta profilul de risc ales, in conformitate cu legislatia si reglementarile in vigoare (constand in modul de stabilire a limitelor de expunere pe clienti, pe ramuri de activitate, pe tari, banci, societati de factoring, societati de asigurare-reasigurare etc.); Limitele sunt stabilite in contextul profilului de risc global al bancii, pentru a reflecta aspecte precum adecvarea capitalului, lichiditatea, calitatea portofoliului de credite etc.

un sistem de raportare a expunerilor la riscuri, precum si a altor aspecte legate de riscuri, catre nivelele de conducere corespunzatoare (periodic sau ori de cate ori este nevoie, se inainteaza informari asupra evolutiei expunerii bancii la riscurile semnificative, modului de incadrare in limitele stabilite etc.);

un sistem de proceduri pentru situatii neprevazute/de criza, referitor la riscurile semnificative, cuprinzand masurile necesar a fi intreprinse de banca, in vederea depistarii cauzelor crizei respective si limitarii/reducerii efectelor acesteia;

un sistem de proceduri care sa previna utilizarea necorespunzatoare a informatiei, prin care sa se evite :

prejudicierea, directa sau indirecta, a reputatiei bancii;

dezvaluirea informatiilor secrete sau confidentiale;

utilizarea informatiilor de catre personalul bancii pentru obtinerea unor beneficii personale.

• criterii de recrutare si remunerare a personalului, care sa prevada standarde ridicate privind pregatirea, experienta si integritatea acestuia;

• programe de instruire a personalului.

Banca intreprinde masurile necesare in vederea mentinerii unui sistem de informare adecvat pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea si documentarea sistematica a riscurilor semnificative, atat la nivelul bancii, cat si la nivelul compartimentelor si sediilor secundare.

Evaluarea riscurilor se realizeaza de catre specialisti din cadrul bancii, care nu au responsabilitati directe in realizarea performantei comerciale si financiare a acesteia, urmarindu-se repartizarea corespunzatoare a atributiilor la toate nivelele organizatorice si sa se asigure ca personalului nu ii sunt alocate responsabilitati care sa duca la conflicte de interese (ex. responsabilitati duale ale unei persoane in domenii cum ar fi: desfasurarea activitatii atat in front-office cat si in back-office, aprobarea tragerii fondurilor si tragerea efectiva, evaluarea documentatiei de credit si monitorizarea clientului dupa contractarea creditului, etc.).

Banca asigura o monitorizare sistematica a conformitatii cu procedurile stabilite pentru riscurile semnificative si intreprinde demersurile necesare in vederea solutionarii deficientelor constatate.

Bibliografie

- Iuga, Iulia, Riscul în activitatea de creditare bancara. - Revista de Finante, Banci, Asigurari, nr. 3, martie 2005;

- Managementul riscului bancar - Ion Nitu ed. 2000 ;

- Trenca, I., Ioan, Tehnica bancara - principii, reglementari, experienta, Cluj-Napoca, Casa Cartii de stiinta, 2004;

- Norma metodologica a Bancii Comerciale Române, nr. 1/2005 privind creditarea persoanelorjuridice;

- N.M nr. 12/2003 ale BNR ;

- Normelor nr. 8/1999 ale B.N.R.