Capitalul imprumutat

Capitalul împrumutat

CONŢINUTUL UNITĂŢII 2

2.1. Capitalul împrumutat pe termen mediu si lung

Pe parcursul activitatii, iar în unele situatii chiar din primul moment, întreprinderile îsi completeaza capitalul propriu cu împrumuturi pe termen mediu si lung. Solicitarea si folosirea unor asemenea împrumuturi sunt determinate de nevoi suplimentare permanente ce depasesc limitele capitalului propriu.

Datorita faptului ca asemenea capitaluri împrumutate se afla timp fo 121d33b arte îndelungat în circuitul întreprinderii, ele constituie împreuna cu capitalurile proprii, asa numitele capitaluri permanente.

Aceasta forma de îndatorare se realizeaza prin:

1. creditul bancar pe termen mediu si lung;

2. creditul obligatar.

2.1.1. Creditul bancar pe termen mediu si lung

Creditul bancar pe termen mediu si lung ,reprezinta un împrumut care se obtine de la o banca comerciala si care trebuie rambursat într-o perioada mai mare de un an. În mod obisnuit, asemenea credite sunt negociate direct între cei care le solicita si banca sau, în unele situatii, o alta institutie financiara.

Perioada pentru care se acorda aceste împrumuturi variaza în cazul creditului pe termen mediu între 1 si 5 ani iar a creditului pe termen lung peste 5 ani.

Creditul pe termen mediu si lung prezinta unele avantaje fata de creditul obligatar si anume:

- rapiditate în acordare. Deoarece solicitantul negociaza limita creditului direct cu cei care îl acorda, documentele legate de obtinerea împrumutului sunt minime, ca atare, decizia de acordare se ia în termenul cel mai scurt.

- flexibilitate viitoare. În cazul schimbarii conditiilor economice avute în vedere la data acordarii creditului bancar, întreprinderea poate solicita modificarea conditiilor contractuale iar banca, în mod tacit, poate conveni asupra schimbarilor cerute.

- costuri reduse. Costurile creditului fiind date, de regula de dobânda, pe perioada acordarii creditului, rata dobânzii poate sa fie variabila sau fixa. Indiferent de forma, nivelul dobânzii pentru creditul bancar pe termen mediu si lung este mai mic decât în cazul creditului obligatar, acesta din urma fiind mai costisitor.

În prezent unele banci comerciale acorda credite pe termen mediu si lung în cadrul unor programe de finantare aflate sub supravegherea diferitelor ministere. Asa de exemplu exista programe de finantare pe termen mediu si lung derulate prin Ministerul Muncii si Protectiei Sociale în vederea finantarii firmelor mici si mijlocii din domeniul productiei cu conditia angajarii de someri (la fiecare somer angajat se acorda 10 milioane lei împrumut). Pentru asemenea credite rata dobânzii se stabileste la jumatate din rata de refinantare a Bancii Nationale.

De asemenea, unele credite pe termen mediu si lung s-au acordat, în special, pentru întreprinderile agricole, cu dobânda subventionata. Aceste împrumuturi au fost restrictive si contractul de credite a avut clauze ferme si penalizatoare.

2.1.2. Creditul obligatar

Creditul obligatar se obtine prin emisiunea de titluri de credit, în principal de obligatiuni. Obligatiunea este un înscris care exprima împrumutul contractat de o persoana juridica pentru o suma si durata determinate, cu persoana care l-a subscris.

Împrumuturile pe baza de obligatiuni sunt o forma deosebita a creditului pe termen mediu si lung, caracterizându-se prin emisiunea publica de titluri negociabile. În acest caz, fiecare obligatiune reprezinta o fractiune a datoriei contractate de catre întreprindere.

Odata cu lansarea împrumutului prin subscriptie întreprinderea este obligata sa publice un prospect de emisiune care sa cuprinda informatii capabile sa asigure pe viitorii creditori ca întreprinderea este solvabila. Prospectul contine informatii cu privire la marimea capitalului social si a rezervelor, situatia patrimoniului social potrivit bilantului aprobat, suma împrumutului obligatar, numarul obligatiunilor care urmeaza sa fie emise precum si acelor care au mai fost emise, valoarea nominala a obligatiunilor, durata împrumutului, rata dobânzii precum si sarcinile care greveaza imobilele societatii.

Orice tip de obligatiune se caracterizeaza prin:

- valoarea nominala, care serveste drept baza de calcul a dobânzii;

- rata dobânzii care, de regula, este fixa, motiv pentru care înscrisurile se mai numesc si valori cu venit fix;

- pretul de emisiune care reprezinta suma platita de investitor pentru a cumpara o obligatiune si care poate sa fie mai mare (cu prima de emisiune), egal sau mai mic decât valoarea nominala;

- pretul de rambursare este pretul pe care întreprinderea îl plateste la scadenta detinatorului de obligatiune si care poate sa fie egal sau mai mare (cu prima de rambursare) decât valoarea nominala a obligatiunii;

- modalitatea de rambursare a împrumutului care se refera la: rambursarea prin amortismente constante; rambursare prin anuitati constante; rambursare la scadenta.

În ceea ce priveste procedeul de rambursare, acesta poate fi prin rascumparare la bursa (când cursul este avantajos pentru întreprindere) si prin tragere la sorti.

Întreprinderea emitenta poate sa-si reduca datoria, rascumparând la bursa, în anumite situatii, obligatiuni la un pret ce poate fi inferior valorii de rambursare.

Persoanele care acorda împrumuturi sub forma de obligatiuni, spre deosebire de actionarii care sunt coproprietari, nu poseda decât un drept de creanta asupra întreprinderii. Drepturile juridice legate de obligatiuni sunt identice.

Potrivit legislatiei (Legea 31/1990), o societate pe actiuni poate emite obligatiuni la purtator sau nominative, pentru o suma globala care sa nu depaseasca ľ din capitalul social existent. În acelasi timp, se prevede si un prag de valori a obligatiunii individuale.

Detinatorul obligatiunii poate pastra înscrisul pâna la scadenta si sa încaseze anual dobânda. În cazul în care are nevoie de capital lichid pentru a-l reinvesti în afaceri, detinatorul poate vinde obligatiunile la bursa la un pret (curs) mai mare sau mai mic decât valoarea nominala, în functie de perspectivele întreprinderii. Vânzarea obligatiunilor la bursa si schimbarea prin acest transfer a proprietarilor nu afecteaza cu nimic activitatea întreprinderii emitente care achita dobânda la sfârsitul anului celor ce prezinta înscrisurile.

În practica economiei de piata se pot utiliza mai multe tipuri de obligatiuni si anume: obligatiuni simple sau clasice, obligatiuni cu dobânzi variabile, obligatiunile convertibile în actiuni, obligatiuni cu bonuri de subscriptie la actiuni, obligatiuni cu cupon zero, obligatiuni riscante, obligatiuni perpetue;

În situatia unor împrumuturi internationale se emit asa numitele euro-obligatiuni. La asemenea titluri apeleaza societatile comerciale multinationale. Euro-obligatiunile nu sunt legate de o anumita piata, particularitate ce le confera un circuit international.

2.2. Capitalul împrumutat pe termen scurt

Ca urmare a insuficientei capitalului permanent, pe parcursul ciclului de exploatare întreprinderea îsi completeaza nevoia de capitaluri cu împrumuturi pe termen scurt. Capitalul împrumutat pe termen scurt poate sa provina din:

- creditul comercial acordat de furnizori;

- creditul bancar pe termen scurt.

Creditul comercial acordat de furnizori, numit si credit de furnizori, apare ca urmare a existentei între partenerii de afaceri a unor întelegeri sau contracte referitoare la conditiile de livrare, termenele si modalitatile de plata. Existenta unei distante în timp între momentul livrarii produselor si momentul platii, genereaza la cumparator existenta unor capitaluri care îmbraca forma materiala sau baneasca si pe care acesta le foloseste fara costuri.

Creditul bancar pe termen scurt este destinat acoperirii nevoilor temporare de functionare ale întreprinderii. El se poate acorda sub forma de:

- creante comerciale;

- credite de trezorerie.

Creantele comerciale se acorda sub forma de titluri de credit prin instrumente specifice, cum ar fi: biletul de ordin, cambia si cecul. Aceste înscrisuri sunt cunoscute si sub denumirea de efecte de comert. Cu ajutorul lor, întreprinderea primeste credit dar poate si acorda, la rândul ei, astfel de credit.

Creditele de trezorerie sunt acordate întreprinderii pe termen de pâna la un an de zile, iar rata dobânzii este variabila pe durata de angajare a creditului.

Dupa negocierea creditului de trezorerie, întelegerea dintre client si banca se concretizeaza prin semnarea unui contract de credit. Acesta cuprinde: suma împrumutata; rata dobânzii; scadentarul cu sumele aferente; garantiile aduse pentru obtinerea creditului; alte conditii.

Fata de creditarea pe termen mediu si lung, creditarea bancara pe termen scurt prezinta unele avantaje legate de costurile mai reduse si flexibilitate în acordare si garantare. Problematica creditului pe termen scurt fiind legata de gestiunea activelor circulante, urmeaza sa fie aprofundata în capitolul privind finantarea acestora.