Capitolul X din Acquis-ul comunitar - "Impozitarea"
Armonizarea legislatiei nationale cu reglementarile comunitare este un obiectiv major ce trebuie sa se regaseasca in strategia de aderare a oricarui stat candidat la calitatea de membru al Uniunii Europene.
Legislatia europeana (acquis-ul comunitar) este structurata in 31 de domenii care fac obiectul asa-numitelor capitole de negociere, printre care se afla si impozitarea.
Impozitarea este un instrument important al suveranitatii nationale, deoarece daca nu ar avea venituri, guvernele nu ar putea sa-si puna in aplicare politicile in anumite domenii. In acelasi timp, ca instrument de reglare economica, impozitarea poate fi folosita la influentarea consumului, la incurajarea economisirii sau la ajustarea modului de organizare a societatilor comerciale.
Obiectivul principal al Tratatului Comunitatii Europene este crearea pietei comune bazate pe concurenta loiala cu caracteristici similare unei piete nationale. Procesul armonizarii impozitelor indirecte in cadrul Comunitatii, potrivit art. 93 al Tratatului, se refera la acele masuri care sunt necesare pentru garantarea functionarii Pietei Interne, prin prevenirea distorsionarii concurentei si desfiintarii obstacolelor din calea liberei circulatii a bunurilor si serviciilor.
Obiectivul Comunitatii in domeniul impozitarii directe a fost de "eliminare a ambiguitatilor legislative" ce conduceau la evaziunea fiscala. Un alt obiectiv legat de impozitarea directa a fost acela de evitare a dublei impuneri. Orientarile recente in directia unei politici de impozitare generala, au avut ca obiectiv prevenirea efectelor negative ale concurentei fiscale, in special a "migrarii" bazelor de impozitare nationale, ca urmare a firmelor ce-si muta sediul in alt stat in cautarea celui mai favorabil regim fiscal. Chiar daca o astfel de concurenta poate avea efecte benefice prin limitarea guvernelor de "a impozita si a cheltui", totusi ea denatureaza structura impozitului.
In ceea ce priveste legislatia secundara, acquisul in acest domeniu este impartit in urmatoarele:
1.1. Impozitarea directa - acquis-ul in acest domeniu se refera la aspecte legate de impozitarea corporatiilor si a impozitelor pe capital. Masurile in domeniu urmaresc sa faciliteze cooperarea administrativa intre autoritatile nationale si sa inlature obstacolele intampinate de firmele cu activitate transfrontaliera. De aceea este necesar ca impozitarea directa sa respecte asigurarea celor patru libertati fundamentale necesare pentru crearea si mentinerea Uniunii Europene, respectiv: libertatea de miscare a bunurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor.
Prinicipalele reglementari legislative in domeniul fiscalitatii existente la nivelul UE:
1.1.1. Impozitul pe profit:
Sistemul comun de impozitare a profitului distribuit intre filiale si societatea mama, din diferite state membre
Uniunea Europeana stabileste reguli de impozitare independente de competitie, pentru grupuri de societati din diferite state membre. Se elimina dubla impozitare a profiturilor distribuite sub forma de dividente de catre o filiala dintr-un stat membru catre o societate-mama din altul.
Sistemul comun se aplica de catre fiecare stat membru, in cazul:
repartizarii profiturilor primite de societatile din state membre care provin de la filialele lor din alte state membre;
repartizarii profiturilor de catre societati dintr-un stat catre societati din alte state membre, ale caror filiale sunt.
Aceast sistem nu impiedica aplicarea dispozitiilor interne sau a celor bazate pe acorduri, necesare pentru prevenirea fraudei sau abuzului.
Statutul de "societate mama" este atribuit oricarei societati dintr-un stat membru care detine o cota minima de 20% din capitalul unei alte societati din alt stat membru, care indeplineste aceleasi conditii.
Asemenea statut este de asemenea atribuit, in aceleasi conditii, unei "societati dintr-un stat membru" care detine o cota minima de 20% din capitalul unei societati din acelasi stat membru, detinut in intregime sau partial de catre un "sediu permanent" al societatii anterioare, situate in alt stat membru.
De la 1 Ianuarie 2007 procentul minim detinut este de 15%.
De la 1 Ianuarie 2009 procentul minim detinut este de 10%.
"Filiala" inseamna o societate al carei capital include participatia minima precizata mai sus.
Statele Membre pot:
inlocui criteriul detinerii unei cote de capital cu acela al detinerii unei cote de voturi;
sa nu aplice Directiva acelora dintre societatile lor care nu detin cote-parti care sa le califice drept societati-mama sau daca participatia nu se mentine pe o perioada neintrerupta de minim 2 ani.
Atunci cand o filiala distribuie profituri catre societatea-mama, altfel decat cu ocazia lichidarii acesteia, statul societatii mama:
nu impoziteaza asemenea profituri, sau
impoziteaza asemenea profituri in timp ce autorizeaza societatea-mama sa deduca din suma impozitului datorat acea fractiune a impozitului platit de catre filiala aferent profiturilor.
Profiturile distribuite de o filiala catre societatea sa mama sunt scutite de impozite cu retinere la sursa (de ex.: impozitul pe dividende).
Statul membru al unei societati-mama nu poate sa perceapa impozite cu retinere la sursa pentru profiturile pe care o asemenea societate le primeste de la o filiala.
Sistemul comun de impozitare aplicabil fuziunilor, divizarilor si tranferului de active intre societati din diferite state membre
Autoritatile europene introduc un sistem comun de impozitare pentru restructurarea operatiunilor trans-frontaliere. Fiecare stat membru aplica aceste prevederi si schimburilor de actiuni in care societatile din doua sau mai multe state membre sunt implicate.
Conform prevederilor sistemului comun, o fuziune sau alta operatiune similara nu va determina impozitarea castigurilor de capital calculata ca diferenta intre valoarea reala a activelor si pasivelor transferate si valoarea lor fiscala. Prin valoarea fiscala se intelege valoarea pe baza careia ar fi fost calculat profitul sau pierderea pentru stabilirea impozitului, daca aceste active si pasive ar fi fost vandute in momentul fuziunii sau divizarii, dar independent de aceasta.
Statelor membre li se cere sa ia masurile necesare pentru a garanta ca, in cazul in care provizioanele sau rezervele constituite regulamentar de catre societatea cedenta sunt partial sau total scutite de impozit si nu provin de la unitati permanente din strainatate, aceste provizioane sau rezerve pot fi preluate, in aceleasi conditii de scutire de impozit, de catre unitatile permanente ale societatii beneficiare situate in statul membru al societatii cedente, societatea beneficiara asumandu-si astfel drepturile si obligatiile societatii cedente.
Atunci cand activele transferate printr-o fuziune, divizare, divizare partiala sau transfer de active includ un sediu permanent a societatii cedente situat in alt stat membru decat cel al societatii cedente, statul membru al societatii cedente renunta la orice drept de impozitare al sediului permanent.
Impozitarea castigurilor de capital derivate din societatea trans-frontaliera aflata in restructurare printr-o fuziune, diviziune, transfer de bunuri sau schimburi de actiuni, este amanata pana la o dispunere ulterioara a activelor.
Amendamentele acestui sistem au fost propuse pentru:
a acoperi diviziunile societatii transferatoare din care una sau mai multe ramuri ale activitatii nu e dizolvata, transferurile de la sediul central al unei Societati Europene sau Societate Europeana Cooperatista dintr-un stat membru catre alt stat membru sau alte tipuri de societati si entitatile considerate transparente din punct de vedere fiscal;
a permite Statelor Membre sa nu aplice prevederile acestui sistem la impozitarea unui detinator direct sau indirect al unei parti corporatista impozabila;
a clarifica aplicarea regulilor la operatiile privitoare la conversia reprezentantelor in filiale;
sa imbunatateasca definirea schimbului de actiuni.
- Sistemul comun de impozitare aplicabil dobanzilor si redeventelor intre societatile asociate din state membre diferite[4]
Uniunea Europeana stabileste un sistem comun de impozitare aplicabil dobanzilor si redeventelor facute intre societatile asociate din diferite state membre pentru a elimina impozitele percepute la sursa pe aceste plati efectuate intre societati asociate si asadar pentru a elimina dubla impozitare a acestor plati.
Comunitatea Europeana (CE) a hotarat sa stabileasca un instrument de reglementare pentru a asigura ca platile dobanzilor si a redeventelor intre societatile asociate din diferite state membre fac obiectul impozitarii unice, in statul membru.
Platile dobanzilor si a redeventelor percepute intr-un stat membru vor fi scutite de orice impozitare impusa acestor plati in acel stat, fie prin deducere la sursa sau impunere, cu conditia ca beneficiarul dobanzii sau redeventelor sa fie o societate din alt stat membru sau un sediu permanent situat in alt Stat membru, al unei companii dintr-un stat membru.
O plata facuta de o societate a unui stat membru sau de catre un sediu permanent situat in alt stat membru trebuie sa fie considerata ca luand nastere in acel stat membru, numit in continuare "stat sursa".
Statul sursa va rambursa impozit retinut la sursa in plus pe durata unui an, de la data chitantei primita la aplicare, si orice informatie ajutatoare, daca cererea este rezonabil fundamentata.
Daca impozitul retinut la sursa nu a fost rambursat de-a lungul acestei perioade, societatea primitoare sau sediul permanent vor avea dreptul la expirarea anului in cauza la dobanda pe impozitul care este rambursat la o rata corespunzatoare cu rata dobanzii nationale aplicata in cazurile comparabile sub jurisdictia legii interne a statului sursa.
Doua societati sunt considerate societati asociate:
cand una detine o cota-parte directa de minim 25% din capitalul alteia, sau
cand o a treia societate detine o cota-parte directa de minim 25% din capitalul ambelor societati.
Detinerile trebuie sa implice doar societatile rezidente pe teritoriul Comunitatii. Totusi, statele membre ar trebui sa aiba optiunea de inlocuire a criteriului detinerii de cote-parti minime cu acela de detinere al unui numai minim de drepturi de vot.
Se pemite statului membru dreptul de a nu aplica prevederile directivei daca conditiile privind statutul societatilor asociate nu se mentine pe o perioada neintrerupta de cel putin 2 ani.
Statul sursa va fi capabil sa excluda de la aplicarea acestui sistem platile care par a fi dobanzi, cum ar fi:
platile care sunt tratate ca o distributie a profiturilor sau ca o rambursare de capital conform legislatiei statului sursa;
platile rezultate din creante care dau dreptul creditorului de a transforma dreptul la dobanzi intr-un drept de participare la profiturile debitorului;
platile rezultate din creante care nu contin nici un fel de prevederi referitoare la rambursarea datoriei principale sau daca rambursarea este datorata pentru o perioada mai mare de 50 de ani dupa data emisiunii.
Acest sistem nu inlatura aplicarea prevederilor nationale sau a celor bazate pe acorduri, care sunt necesare pentruprevenirea fraudei si abuzului.
Statele Membre pot, in cazul tranzactiilor pentru care motivul principal sau unul dintre principalele motive este frauda sau evaziunea fiscala sau abuzul, sa retraga beneficiile acestui sistem sau sa refuze aplicarea acestuia.
1.1.2 Impozitul pe venit :
Sistemul comun de impozitare a veniturilor din economii sub forma platilor de dobanzi
Uniunea Europeana permite ca veniturile din economii sub forma platilor de dobanda realizate intr-un stat membru, in favoarea beneficiarilor care sunt persoane fizice rezidente din punct de vedere fiscal in alt stat membru, sa fie impozitate efectiv in concordanta cu legiile ultimului stat membru
Pentru realizarea acestui obiectiv statele membre vor aplica un sistem automat de schimbare a informatiilor. Prin "plata de dobanda" se intelege dobanda platita sau creditata intr-un cont, legata de creante de orice fel.
Sistemul de schimbare a informatiilor presupune doua aspecte:
Informatii raportate de catre societatea platitoare a venitului
In cazul in care beneficiarul unui astfel de venit este rezident intr-un stat membru altul decat cel in care este stabilita societatea platitoare, Directiva stipuleaza ca acesta din urma trebuie sa transmita autoritatii fiscale din statul sau o cantitate minima de informatii, cum ar fi identitatea si rezidenta beneficiarului, numele si adresa societatii platitore, numarul de cont al beneficiarului sau, cand acesta nu este posibil de cunoscut, identificarea creantei care da nastere la dobanda, si informatia referitoare la dobanzile platite.
Schimbul automat de informatii
Acest schimb presupune ca, autoritatea fiscala din statul membru unde societatea platitoare isi are sediul trebuie sa comunice cel putin o data pe an, pe durata a sase luni de la data incheierii anului fiscal informatiile descrise mai sus autoritatii fiscale din statul membru unde isi are domiciliul beneficiarul dobanzii.
1.2. Impozitarea indirecta - acquis-ul in acest domeniu se refera in principal la armonozarea legislatiei privind taxa pe valoarea adugata si accizele
1.2.1. Taxa pe valoarea adaugata (TVA)
TVA a fost introdusa in Comunitatea Economica Europeana in 1970 de catre Prima si a Doua Directiva TVA , si a avut ca scop inlocuirea taxelor pe productie si consum aplicate pana in acel moment de statele membre si care ingreunau schimburile comerciale intre state.
In 1977, prin a Sasea Directiva[6] se pun bazele armonizarii taxei pe valoarea adaugata. Prin intermediul acestei directive se instituie o asieta comuna in statele membre pentru acest impozit. De asemenea, a netezit calea pentru masurile ulterioare, catre obiectivul stabilit inca din vremea primei Directive TVA: eliminarea frontierelor de impozitare. Amendamentele[7] ulterioare la a Sasea Directiva TVA din 1991 si 1992 s-au referit la eliminarea frontierelor fiscale si au avut ca scop adaptarea TVA la exigentele unei piete unice (fara frontiere). Aceseta au stabilit un sistem tranzitoriu al TVA care ulterior sa fie inlocuit de un sistem definitiv de impozitare a schimburilor comerciale intre Statele Membre pe baza principiului de impozitare in statul membru de origine a bunurilor sau serviciilor furnizate.
Principiul de taxare al TVA este cel al consumului (destinatiei bunurilor), in sensul ca taxa pe valoarea adaugata se percepe asupra livrarilor de bunuri si prestarilor de servicii in statul in care se consuma.
Principiul impozitarii in statul de consum (sau impozitare la origine) pentru bunurile si serviciile destinate persoanelor impozabile, la nivelurile si in conditiile aplicabile in acel stat, raman principiile de baza al sistemului TVA comun pentru persoane fizice. Scopul este sa se elimine posibilele distorsiuni ale competitiei si relocarea activitatilor cand cotele sunt insuficient aliniate. Aceste norme sunt deci destinate sa intareasca integrarea Comunitara, odata cu apararea intereselor financiare ale fiecarui stat membru.
Totusi, normele TVA de tranzitie au pastrat diverse metode paralele pe baza de impozitare la destinatie pentru companii, scopul fiind sa asigure ca TVA colectat in fiecare Stat Membru reflecta volumul consumului de acolo.
Referitor la schimburile cu terte tari, importurile inca fac obiectul necesitatii declaratiilor vamale si sunt impozitate la importator. Exporturile continua sa fie exceptate, in conditiile completarii formalitatilor vamale obisnuite. Exista masuri simplificate pentru comerciantii care doresc sa introduca bunuri din terte tari pentru libera circulatie intr-unul din Statele Membre, inainte de trimiterea acestora direct in alt Stat Membru pentru utilizare sau consum.
In ciuda acestui lung proces de dezvoltare, sistemul TVA care a luat nastere a fost considerat incomod pentru comercianti, iar Piata Unica este intr-o oarecare masura, inca fragmentata. Aplicarea in continuare a regimurilor paralele de impozitare la origine si la destinatie, aplicarea neuniforma a legislatiei Comunitare si faptul ca ratele au ramas separate au scos la iveala deficientele sistemului comun de TVA.
Avand in vedere acestea, in iulie 1996, Comisia a prezentat un program de accelerare a trecerii de la regimul tranzitoriu de TVA la un regimul comun definitiv.
In anul 2000, pusa in fata retinerii unei parti din Statele Membre, Comisia a decis sa adopte o strategie orientata catre imbunatatirea operarii sistemului TVA in contextul pietei unice. Aceasta strategie pe termen lung pastreaza in vigoare actualul regim TVA, in timp ce se concentreaza pe patru obiective principale: simplificare, modernizare, o aplicare mai uniforma a regulamentelor existente si o mai buna cooperare administrativa.
Principalele reglementari fiscale privind taxa pe valoarea adaugata existente la nivelul Uniunii Europene:
Autoritatile UE au suprimat controlul impozitelor in cadrul frontierelor interne pentru toate tranzactiile efectuate intre statele membre, prin aproximarea valorilor taxei pe valoarea adaugata (TVA) aplicabile acestor tranzactii si luarea de masuri pentru o faza de tranzitie de durata limitata care sa usureze tranzitia catre acorduri definitive pentru impozitarea comerciala intre statele membre.
Directiva se aplica pe teritoriul tarilor ce fac parte din comunitate (principiul teritorialitatii) si cuprinde reglementari privind: persoanele impozabile, tranzactiile impozabile, ca si exceptiile si scutirile (atat pentru marfuri, cat si pentru servicii), locul operatiunilor impozabile, cotele standard de impozitare (care sunt aceleasi, atat pentru marfuri cat si pentru servicii), deducerile si modul de calculare a acestora, persoanele responsabile de plata TVA (inclusiv obligatiile persoanelor impozabile si reglementarile aplicabile unor cazuri speciale, cum ar fi fermierii sau agentiile de turism).
Directiva s-a aplicat gradual, avand etape tranzitorii pentru fiecare stat membru si a condus la simplificarea sistemului de aplicare al TVA, facand distinctie intre vanzarile intre persoane supuse impozitarii, vanzari catre persoane fizice sau vanzari catre comerciantii scutiti de TVA .
Introducerea pietei comune, la 1 ianuarie 1993, a avut ca efect modificarea directivei, prin suplimentarea acesteia cu Directiva privind abolirea frontierelor fiscale.
Sfera de aplicare a TVA:
Sunt supuse TVA livrarile de bunuri si prestarile de servicii, efectuate cu titlu oneros in interiorul tarii de un contribuabil, precum si importul de bunuri.
Persoana impozabila este acea persoana care in mod independent desfasoara in orice loc una din urmatoarele activitati economice, indiferent de obiectiv sau de rezultate: activitati de productie, comert sau prestari de servicii, inclusiv activitati de minerit si agricultura si activitati reprezentand profesii libere sau asimilate. Statele Membre pot de asemenea considera drept persoana impozabila pe oricine desfasoara una din aceste activitati in mod ocazional, si in particular una din urmatoarele: vanzarea unui imobil sau a unei parti dintr-un imobil, vanzarea unui teren.
Locul operatiunilor impozabile:
Locul livrarilor de bunuri se presupune ca este:
-locul unde se afla bunurile la momentul cand incepe expeditia sau transportul catre persoana careia se livreaza (in cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate);
-locul unde se afla bunurile la momentul cand are loc livrarea (in cazul bunurilor care nu necesita expediere sau transpot).
-locul unde este livrat un serviciu se presupune ca este locul unde furnizorul si-a infiintat afacerea sau unde are un sediu fix de unde este furnizat serviciul sau, in absenta unui asemenea oc de desfasurare a afacerii sau a unui stabiliment fix, locul unde are adresa permanenta sau unde se afla in mod uzual. Totusi, locul furnizarii serviciilor conectate cu proprietati imobile, inclusiv serviciile agentilor imobiliari si a expertilor cum ar fi arhitectii, este locul unde este situata proprietatea;
-locul unde sunt furnizate serviciile de transport este locul unde are loc transportul, avand in vedere distanta parcursa;
- locul furnizarii serviciilor referitoare la activitati auxiliare de transport, activitati culturale, sportive, stiintifice sau educationale, ca si evaluarea muncii asupra proprietatilor mobile, este locul unde serviciile se desfasoara fizic;
- locul de furnizare a serviciilor in cazul angajarii unei proprietati mobile, cu exceptia tuturor formelor de transport, este locul de utilizare;
-locul de furnizare a urmatoarelor servicii este locul unde clientul si-a stabilit afacerea sau unde are un stabiliment fix, sau, in absenta unui asemenea loc, locul unde are adresa permanenta sau locuieste in mod obisnuit: transferuri si alocari de drepturi de autor, servicii de promovare, servicii de consultanta, inginerie, avocati si contabili; banci, tranzactii financiare si de asigurari.
Pentru a evita dubla impozitare, evitarea impozitarii sau distorsiuni ale competitiei, Statele Membre pot considera ca:
-locul de furnizare a serviciilor situat in interiorul teritoriului unei tari, ca fiind situat in afara Comunitatii in cazurile in care utilizarea propriu-zisa a serviciilor are loc in afara Comunitatii;
- locul de furnizare a serviciilor situat in afara Comunitatii ca fiind in interiorul unei tari in cazurile in care utilizarea propriu-zisa a serviciilor are loc in interiorul teritoriului tarii.
Exigibilitatea unui impozit este dreptul autoritatii fiscale prin efectul legii la un anumit moment sa pretinda impozitul de la o persoana in drept sa il plateasca, chiar daca momentul platii poate sa fie amanat.
Evenimentul impozabil are loc si impozitul devine exigibil atunci cand bunurile sunt livrate sau serviciile sunt executate, cu singura exceptie a unor anumite cazuri specifice.
Pentru bunurile importate, evenimentul impozabil apare, iar impozitele intra in vigoare la momentul cand bunurile intra pe teritoriul tarii.
Baza de impozitare:
In interiorul teritoriului unei tari, suma impozabila este in functie de tipul furnizarii de bunuri sau servicii:
-contravaloarea contraprestatiei obtinuta din partea cumparatorului, client sau o terta parte pentru operatiunile realizate de furnizor sau prestator, inclusiv asigurarile banesti in legatura directa cu pretul bunurilor livrate, sau
-pretul de cumparare al bunurilor sau a bunurilor similare sau, in absenta unui pret de cumparare, costul bunurilor, determinat la momentul livrarii, sau
-pretul integral pentru persoana impozabila care furnizeaza serviciile, sau
- valoarea pe piata deschisa a serviciilor ('valoarea de piata deschisa' a serviciilor inseamna suma care, la nivelul de piata pe care are loc livrarea, i-ar fi clientului la indemana sa o plateasca furnizorului in interiorul teritoriului tarii, la momentul livrarii, in conditiile unei competitii oneste, pentru a obtine serviciile in cauza).
Pentru bunurile importate, baza de impozitare este formata din pretul platit sau care urmeaza a fi platit de importator pentru bunurile importate (pretul extern) la care se adauga taxele si impozitele datorate in vama mai putin TVA.
Cotele de impozitare:
Conform noilor reglementari privind aproximarea cotelor de TVA, statele membre aplica o cota standard de TVA de minim 15% si au posibilitatea de a aplica maxim doua cote reduse (de minim 5%) pentru anumite marfuri sau servicii de natura sociala sau culturala.
Statele membre sunt autorizate sa fixeze, pe timp limitat, cote zero sau sub 5% pentru anumite produse. Limitarea, ca durata, este reglementata de Directiva 2001/04/CE.
Taxa prking se poate aplica in cazul bunurilor sau prestarilor de servicii care beneficiau de taxa redusa la 1 ianuarie 1991 si nu poate fi mai mica de 12%.
Scutiri:
Scutirile sunt posibile in interiorul teritoriului unei tari, pentru anumite activitati de interes public, tranzactii de asigurare si reasigurare, inchirierea si locatiunea proprietatilor imobiliare (cu exceptia asigurarii cazarii, locatiunea cladirilor si obiectivelor pentru parcari auto, locatiunea echipamentelor si utilajelor instalate permanent, chiria safe-urilor), furnizarea de bunuri folosite exclusiv pentru o activitate scutita, si multe alte activitati cum ar fi oferirea si negocierea creditelor, tranzactii si negocieri referitoare fonduri depozitate, plati, transferuri, tranzactii si negocieri referitoare la valute, si tranzactii si negocieri referitoare la actiuni sau dobanzi in companii sau asociatii.
Exceptiile pentru importuri sunt de asemenea posibile, in particular pentru importul final al bunurilor pentru care furnizarea de catre o persoana impozabila este in orice caz scutita in interiorul tarii; pentru importul de bunuri aflate sub o declaratie a unor acorduri de tranzit; pentru importul de bunuri declarate a fi sub incidenta unor acorduri de import temporar, ceea ce il califica la scutirea de la plata taxelor vamale, sau care il califica astfel, daca au fost importate dintr-o terta tara; pentru importul final al bunurilor calificate pentru scutirea de la plata taxelor vamale altele decat cele descrise in Tariful Vamal Comun sau care s-ar califica la scutire daca sunt importate dintr-o terta tara. Totusi, Statele Membre au dreptul de a nu acorda scutirile daca de exemplu, aceasta ar avea un efect serios asupra conditiilor competitionale de pe piata locala.
Exista de asemenea prevederea pentru scutiri pentru tranzactii de tip export si pentru transport international, ca si scutiri speciale legate de traficul international de bunuri.
Deduceri:
Originea si scopul dreptului de a deduce: dreptul de a deduce intervine in momentul cand impozitul deductibil devine perceptibil. Cata vreme bunurile si serviciile sunt folosite pentru scopurile propriilor tranzactii impozabile, persoana impozabila are dreptul de a deduce din impozitul pe care il are de platit urmatoarele: valoarea taxei pe valoarea adaugata pe care o are de platit pentru bunurile sau serviciile furnizate sau care ii vor fi furnizate de catre alta persoana impozabila; taxa pe valoarea adaugata datorata sau platita pentru bunurile importate; taxa pe valoarea adaugata datorata pentru:
-bunurile produse, construite, extrase, procesate, cumparate sau importate pe durata desfasurarii a afacerii, pentru scopul derularii respectivei afaceri, cand taxa pe valoarea adaugata pentru aceste bunuri a fost dobandita de la o alta persoana impozabila, nu va fi complet deductibila;
-serviciile furnizate de afacerea proprie pentru scopul aceleiasi afaceri, cand taxa pe valoarea adaugata acestui serviciu, a fost furnizata de catre alta persona impozitabila, nu va fi complet deductibila.
Statele Membre trebuie de asemenea sa garanteze fiecarei persoane impozitabile dreptul de deducere sau returnare a taxei pe valoarea adaugata referitoare la bunurile si serviciile folosite in urmatoarele scopuri: tranzactii care corespund activitatilor economice intreprinse in alta tara, si care vor fi eligibile pentru deducerea de impozit daca acestea se desfasoare pe teritoriul tarii; tranzactii care sunt scutite; oricare din tranzactiile unei persoane, atunci cand clientul este din afara Comunitatii sau cand aceste tranzactii au legatura directa cu bunuri pentru export catre o tara din afara Comunitatii.
Legile care guverneaza exercitarea dreptului de deducere: pentru a avea dreptul de a exercita dreptul de deducere, persoana impozitabila trebuie, in functie de situatie, sa aiba o factura, un document de import care il specifica drept destinatar sau importator si care afirma sau permite calcularea sumei impozitului datorat, sau este in conformitate cu formalitatile stabilite de catre fiecare Stat Membru.
A fost necesar a oferi Statelor Membre optiunea de a adopta rapid masuri clare si legale pentru monitorizarea evitarii si a evaziunii in anumite zone specifice. In plus, include de asemenea unele masuri cu scopul de a simplifica aplicarea taxei in anumite circumstante atunci cand acestea persoanele pasibile de plata unui impozit sunt in dificultati financiare.
Avand in vedere simplificarea masurilor orientate pe usurarea raspunderii asupra conformitatii fata de TVA a persoanelor impozabile care nu au resedinta in statul membru unde isi desfasoara activitatile, Comisia propune sase masuri concrete prin trei amendamente legislative separate: introducerea schemei cu o oprire pentru persoanele impozabile nedeterminate; introducerea unei scheme cu o oprire pentru a moderniza procedura de returnare; armonizarea sferei de bunuri si servicii pentru care Statele Membre pot aplica restrictii asupra dreptului de deducere; extinderea utilizarii mecanismului de taxare inversa pentru anumite tranzactii business-to-business , realizate de persoane impozabile nerezidente; reviziuirea schemei speciale pentru micii comercianti; si simplificarea acordurilor de vanzare la distanta.
- Deducerea TVA pentru persoanele impozabile stabilite in alt stat membru reglementata prin A opta Directiva[13]
Persoanele impozabile cad sub incidenta Directivei daca, in timpul unei perioade de nu mai putin de trei luni si nu mai mult de un an calendaristic sau pe durata unei perioade de mai putin de trei luni care reprezinta timpul pana la finele anului calendaristic, ele:
nu au avut in acea tara:
- nici locul de desfasurare a activitatii economice nici o resedinta fixa unde au fost efectuate tranzactiile de afaceri;
- nici domiciliul sau locul normal de resedinta, daca un asemenea loc de desfasurare a activitatii sau resedinta fixa nu au existat
nu au furnizat bunuri sau servicii in acea tara, cu exceptia:
- serviciilor de transport si servicii relative la servicii de transport;
- serviciilor in cadrul carora impozitul este platibil de catre persoana careia
le sunt furnizate.
Statele Membre deduce persoanelor impozabile interesate:
TVA perceput pe servicii sau proprietatea mobila furnizata acestora de catre alte persoane impozabile pe teritoriul tarii;
TVA perceput pe bunurile importate in tara cat timp acestea sunt necesare pentru activitatile afacerilor sau serviciilor pe care acestia le furnizeaza.
Dreptul de a se deduce este determinat in acord cu Directiva 77/388/CEE.
Livrarea de bunuri scutite sau bunurile care pot fi scutite in cadrul Directivei mai sus mentionata nu se califica pentru deducere.
Livrarea de bunuri expediate sau transportate de sau in numele cumparatorului care nu e stabilit pe teritoriul tarii, cu exceptia bunurilor transportate de catre cumparator pentru echiparea , alimentarea si aprovizionarea de orice natura a transportului pentru uz privat, este scutit.
Tratarea persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul Comunitatii este guvernata de catre A treisprezecea Directiva TVA a Consiliului 86/560/CEE.
Persoanele
interesate trebuie sa apeleze autoritatile nationale relevante si sa depuna
cererile de rambursare la acestea.
Documentul contine adresele autoritatilor in cauza si sumele minime care pot fi
rambursate.
In cadul activitatilor comerciale, persoanele susceptibile de plata TVA intr-un Stat Membru altul decat cel in care sunt stabilite, se pot califica pentru rambursarea TVA in Statul Membru in care taxa a fost platita.
Deducerea TVA pentru persoanele impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul Comunitar, reglementata prin 13-a Directiva[14]
A 13-a Directiva 86/560/CEE din 17 Noiembrie 1986 armonizeaza legile statelor membre privind acordurile de returnare a taxelor pentru deducerea taxei pe valoarea adaugata persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul Comunitar.
O persoana impozabila care nu este stabilita pe teritoriul Comunitatii este definita ca o persoana care nu a avut o adresa de afaceri, sau un loc permanent de rezidenta intr-un stat membru pe o perioada de timp care va fi determinata de statul membru, si nu a furnizat bunuri sau servicii in acel stat membru cu exceptia serviciilor de transport sau a celor pentru care impozitul este platit doar de catre client.
In general, statele membre vor returna orice TVA platit de catre o persoana impozabila nerezidenta in CE pentru bunuri sau servicii furnizate de catre persoana impozabila pe teritoriul Comunitatii. Asemenea retururi pot fi facute conditional pentru tari terte care agreaza sa ia masuri comparabile (reciprocitate).
Returnarile trebuie sa fie aplicate de catre persona impozitabila non-CEE. Statele membre vor determina acordurile practice pentru cererea acestor returnari, de ex. limite de timp sau sume minime. Pot de asemenea cere intalnirea cu un reprezentant fiscal. Vor lua toate masurile necesare pentru a preveni frauda.
Aceste returnari nu trebuie sa fie facute in conditii mai favorabile decat acelea pentru persoanele impozabile stabilite in CEE.
Eligibilitatea pentru returnare va fi determinata conform legilor interne ale statelor membre pentru deducerile de TVA , desi pot fi excluse anumite cheltuieli sau impuse anumite conditii.
Accize
Regulile Comunitare cu privire la accize sunt o creatie recenta. Spre deosebire de zona TVA, sunt in general definitive acordurile care guverneaza pastrarea, miscarea si monitorizarea produselor care fac obiectul accizarii . Principiul ce sta la baza aplicarii accizelor este ca acestea se aplica in tara in care are loc consumul.
Aceste acorduri, in vigoare inca din 1 Ianuarie 1993, sunt unul din elementele de strategie globala pentru aproximarea ratelor si armonizarea structurilor de impozitare indirecta. A fost definit un cadru teritorial pentru pastrarea si miscarea produselor care fac obiectul accizarii. Acordurile se aplica bauturilor alcoolice, produselor din tutun si uleiuri minerale, si permit bunurilor sa fie miscate cu suspendarea accizelor si fara verificari suplimentare in interiorul frontierelor intra-Comunitare. Accizele sunt platite atunci cand produsul este lansat pentru consum privat si la un nivel in vigoare in Statul Membru unde este consumat. Miscarea produsului acoperita de acorduri de suspendare a taxelor apare prin intermediul taxelor de depozitare si sub acoperirea unui document administrativ de insotire.
Reglementarile
comune presupun si stabilirea unei accize minime asupra fiecarei categorii de
produse. Acciza minima a intrat prima data in vigoare in anul 1992 pentru
alcool si
bauturi alcoolice, tigarete si tutun, urmand ca in anii urmatori sa intre in
vigoare si pentru celelalte produse supuse accizelor armonizate.
Acorduri generale, pastrarea si miscarea produselor care fac obiectul accizarii[15]
Produsele acoperite de directive sunt uleiurile minerale, alcoolul si bauturile alcoolice si tutunul prelucrat. Acestea pot face obiectul altor impozite indirecte, impuse pentru scopuri specifice.
Statele Membre isi pastreaza dreptul de a introduce si mentine impozite indirecte pe produse, altele decat cele mentionate, cu conditia ca aceste taxe sa nu dea nastere de formalitati trans-frontaliere.
La nivel comunitar exigibilitatea asupra produselor supuse accizelor este supusa urmatoarelor reguli:
produsele lansate pentru consum intr-unul din statele membre si pastrate pentru scopuri comerciale in alt stat membru fac obiectul accizarii in statul membru in care acestea sunt pastrate;
produsele achizitionate de persoane fizice pentru nevoile lor proprii si transportate de acestea in alte state membre sunt taxate in statul membru in care au fost obtinute;
produsele cumparate de persoane care au calitatea de antrepozitar autorizat si nici comerciant inregistrat sau neinregistrat si pe care vanzatorul le expediaza sau transporta direct sau indirect in numele acestora fac obiectul accizarii in statul membru de destinatie.
Fiecare stat membru determina regulile proprii referitoare la producerea, procesarea si pastrarea produselor supuse obiectul accizarii, in conditiile prevederilor Directivelor in cauza.
Produsele supuse accizelor sunt: tigaretele, tigarile si tigarile din foi, tutunul pentru fumat.
Pentru tigarete acciza se va calcula prin insumarea celor doua componente ale sale:
acciza specifica, stabilita pe unitatea de tigarete;
acciza advalorem, determinata prin aplicarea unei cote procentuale asupra pretului maxim de vanzare cu amanuntul.
Pentru tigari, tigari din foi si tutun, acciza poate fi exprimata si altfel:
advalorem, calculata prin aplicarea unei cote de impozitare asupra pretului maxim de vanzare cu amanuntul al fiecarui produs;
specifica, exprimata in euro pe unitatea de masura;
mixta, printr-o acciza specifica si o acciza advalorem.
Accizele pentru alcool si bauturi alcoolice
Produsele supuse accizelor sunt: berea, vinul, produsele intermediare, alcoolul si bauturile alcoolice, altele decat berea si vinul.
Acciza pentru bere poate fi stabilita de statele membre sub forma de acciza specifica exprimata fie in euro/hectolitru grad Plato, fie in euro/ hectolitru grad alcoolic. Acciza minima stabilita este de 0.748 euro/ hectolitru grad Plato sau 1.87 euro / hectolitru grad alcoolic de produs finit.
In cazul micilor producatori independenti care au o capacitate de productie mai mica de 200.000 hectolitri anual statele membre pot stabili accize diminuate fata de acciza standard. Accizele diminuate nu pot fi mai mici de 50% din acciza standard.
Pentru a fi considerat mic producator, un agent economic trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:
sa fie agenti economici producatori de bere care din punct de vedere juridic si economic sunt independenti fata de orice alt agent economic producator de bere;
utilizeaza instalatii fizice distincte de cele ale altor fabrici de bere;
folosesc spatii de productie diferite de cele ale oricarui alt agent economic producator de bere;
nu functioneaza sub licenta de produs a altui agent economic producator de bere.
In cazul vinului, buturilor fermentate si produselor intermediare, acciza care este stabilita in euro/ hectolitru de produs finit. In cazul vinului si produselor fermentate acciza minia stabilita este 0, iar in cazul produselor intermediare acciza minima este 45 euro/ hectolitru de produs.
In cazul produselor intermediare care nu depasesc 15 grade alcoolice, statele membre pot stabili o acciza redusa, care insa nu poate fi mai mica de 40% din acciza normala.
In cazul alcooluluisi bauturilor alcoolice cu o concentratie alcoolica mai mare de 22%in volum, acciza este stabilita in euro/ hectolitru alcool pur. Acciza minima stabilita de normele comunitare este stabilita la 550 euro/hectolitru alcool pur.
In cazul alcoolului etilic produs in micile distilerii se poate stabili o acciza redusa, care nu poate fi stabilita sub 50%din taxa normala. Micile distilerii trebuie sa produca anual o cantitate mai mica de 10 hectolitri. Pentru a se putea aplica taxa redusa, taxele membre trebuie sa stabileasca acciza minima normala mai mare de 1.000 euro/ hectolitru alcool pur.
Accize pentru produsele energetice si electricitate
Produsele energetice si electricitatea nu sunt supuse taxarii daca sunt utilizate sub forma de carburant sau combustibil de incalzire si nu se folosesc ca materie prima in procesele chimice sau metalurgice.
Statele membre sunt nevoite sa nu stabileasca accizele sub valorile fixate de reglementarile comunitare.
De exonerare de accize beneficiza:
-produsele energetice si electricitatea utilizate pentru productia de electricitate;
-produsele energetice furnizate pentru a fi utilizate sub forma de combustibil pentru navigatia aeriana, alta decat navigatia aeriana reprezentand turism privat;
-produsele energetice utilizate in vederea utilizarii sub forma de carburant pentru navigarea in apele comunitare.
Uniunea Europeana stabileste un program Comunitar multianual de actiune (Fiscalis)[16] pentru perioada de la 1 Ianuarie 1998 la 31 Decembrie 2007, pentru intarirea functionarii sistemelor de impozitare indirecta pe piata interna.
Programul Fiscalis inlocuieste programul Matthaeus-Tax.
Obiectivele de principiu ale acestui program sunt:
-sa ofere oficialitatilor un inalt standard comun de intelegere a legislatiei Comunitare, in particular in domeniul impozitarii indirecte si a implementarii acesteia in statele membre;
-sa asigure o cooperare eficienta, completa si extinsa la nivelul statelor membre si intre acestea si Comisia Europeana;
-sa asigure imbunatatirea continua a procedurilor administrative astfel incat sa se aiba in vedere necesitatile administratiilor si ale contribuabililor prin dezvoltarea si transmiterea intre acestea a experientelor administrative pozitive.
Obiectivele strategice ale acestuia sunt:
-sa simplifice si sa modernizeze legislatia;
-sa modernizeze sistemul administrativ;
-sa aplice uniform legislatia Comunitara;
-sa imbunatateasca cooperarea administrativa si sa lupte impotriva fraudelor.
Comisia si Statele Membre au asigurat un mediu comun pentru instruirea oficialilor si, acolo unde a fost posibil au sustinut cursuri de instruire pentru impozitarea indirecta asigurate de fiecare stat membru pentru oficialii sai si pentru oficiali ai celorlalte state membre.
Programul a fost deschis pentru tarile asociate din Europa Centrala si de Est si pentru Cipru.
Pentru indeplinirea sarcinilor care ii apartin, Comisia va consulta Comitetul Consultativ pentru Cooperare Administrativa in domeniul impozitarii indirecte in legatura cu masurile care trebuie luate. Daca masurile pe care Comisia doreste sa le adopte nu sunt in concordanta cu opinia Comitetului, Consiliul poate lua o decizie diferita intr-o perioada de trei luni.
Programul a fost evaluat de:
-Statele membre, care au transmis Comisiei un raport preliminar si un raport final in conformitate cu un calendar stabilit;
-Comisie, care transmite Parlamentului European si Consiliului o comunicare bazata pe Rapoartele preliminare ale Statelor Membre, si cu privire la oportunitatea continuarii programului.
Dat fiind succesul programului Fiscalis (1998-2002), continuarea acestuia pentru o perioada de inca cinci ani (Fiscalis 2003-2007) a fost considerata drept oportuna. Asadar aceste activitati trebuie continuate si chiar extinse in domeniile veniturilor, sanatate si a primelor de asigurari.
Obiectivul general al programului Fiscalis 2007 este ameliorarea functionarii sistemelor fiscale ale pietei interioare, imbunatatirea cooperarii intre tarile participante, intre functionarii si administratiile lor, analizarea domeniilor, cum ar fi cel legislativ si de practica administrativa, care duc la o cooperare dificila si gasirea de solutii in acest scop.
Un obiectiv primordial este protejarea intereselor financiare comunitare si nationale contra fraudei fiscale. Pentru a stopa acest fenomen nu se poate duce o lupta eficienta daca intre doua state nu exista cooperare si schimb de informatii.
|
