Caracteristicile sistemelor bancare

Caracteristicile sistemelor bancare

Sistemele bancare din tarile dezvoltate se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi, dintre care retin atentia urmatoarele:

diversitate,

concentrare,

bancarizarea activitatii,

accelerarea operatiunilor de restructurare,

deschiderea catre relatiile cu strainatatea.

a) Diversitatea unui sistem bancar rezida in existenta unui numar sporit de institutii bancare si de credit definite de legea bancara si ale caror caracteristici pot fi diferite.

Intr-un sistem bancar se regasesc atat institutii specializate intr-un anume tip de clientela sau activitati, cat si banci cu activitate universala. I 626i81g n functie de dimensiunea bancilor, un sistem bancar poate cuprinde banci de mica dimensiune precum si banci de dimensiune internationala.

O varietate de situatii se poate intalni si in functie de natura furnizorilor de capital, in sensul ca acesta poate fi de natura publica sau privata, iar actionarii pot fi rezidenti sau nerezidenti.

Un alt factor de diferentiere a institutiilor bancare il reprezinta coexistenta unor organisme cu personalitate juridica foarte diverse: societati anonime, societati de persoane, societati cooperative.

b) Concentrarea activitatii bancare reprezinta o caracteristica ce poate fi cuantificata prin ponderea detinuta de principalele banci in totalul sistemului bancar si prin diminuarea numarului de banci in totalul acestora. Gradul de concentrare este apreciat .prin nivelul activitatii (distribuire de credite, colectare de depozite) realizate de institutii bancare si de credit. Studiile evidentiaza ca un numar redus de banci controleaza, in mare parte, piata bancara. Intre gradul de concentrare a activitati bancare si numarul institutiilor bancare se manifesta o puternica legatura, astfel: pe masura ce numarul bancilor se diminueaza gradul de concentrare bancara sporeste. (dupa cum rezulta din tabel 1.5).

Tabel 6.1 Evolutia gradului de concentrare a activitatii bancare

*Sursa: Banca Reglementelor Internationale (2004)

Rezulta ca cel mai accentuat grad al concentrarii se manifesta in Suedia, unde primele 10 banci detin 93% din activitate, iar numarul bancilor a inregistrat o puternica diminuare in perioada 1988-2004.

Un alt clasament care poate fi realizat utilizeaza drept criteriu fondurile proprii, in functie de care topul bancilor in tarile europene se prezinta dupa cum urmeaza:

Tabel.6.2. Clasamentul primelor 15 tari europene, dupa marimea fondurilor proprii

*Sursa: The Banker Review, febr. 2004, Banca Reglementelor Internationale

c) O alta caracteristica a unui sistem bancar si al activitatii bancare dintr-o economie il constituie gradul de bancarizare. Acesta furnizeaza informatii relevante cu privire la nivelul de dezvoltare al sistemului bancar, putand fi calculati indicatori precum numarul de conturi la vedere, numarul cardurilor bancare si numarul ghiseelor bancare. In principalele tari dezvoltate situatia acestor indicatori se prezinta astfel:

Tabel 6.3 Gradul de bancarizare, conturi la vedere si carduri bancare pe locuitor

*Sursa: Banca Reglementelor Internationale

Pentru a exprima gradul de bancarizare se determina si numarul automatelor bancare si al ghiseelor bancare la 1 milion de locuitori. Astfel, se remarca Spania cu 681 automate si 916 ghisee bancare; Germania cu 436 si respectiv 831; Canada cu 595 si 461; SUA cu 467 si respectiv 320.

Importanta pentru caracterizarea unui sistem bancar prezinta si raportul dintre numarul angajatilor bancari si numarul populatiei tota1e din fiecare tara. Astfel, Germania detine 9259 salariati bancari la 1 milion de locuitori, Marea Britanie 10000, Franta 7194, Spania 6369, iar _ Italia 5714. Media europeana se situeaza la nivelul 7194 salariati la 1 milion de locuitori.

a)Operatiunile de restructurare bancara constituie o alta caracteristica a sistemelor bancare actuale, in cadrul acestora fiind incluse fuziunile si absorbtiile, operatiunile transfronta1iere (cu strainatatea), preluarile pachetului de control de catre bancile straine, si operatiunile incrucisate banci-asigurari. Dintre fuziunile realizate in ultimii ani in Europa, retin atentia urmatoarele:

Tabel 6.4. Principalele fuziuni bancare europene

*Sursa: Revue Banque Strategie, nr. 157, febr. 1999

Operatiunile de fuziuni si absorbtii au afectat toate categoriile de banci, din aproximativ toate tarile dezvoltate. Fuziunile bancare inregistrate in SUA in perioada 1980-1995 au implicat un numar de peste 6.300 banci, fiind evaluate la peste 1.200 miliarde $. Particularitatile restructurarilor bancilor americane rezulta din urmatoarele aspecte:

bancile comerciale americane s-au concentrat pentru obtinerea, in scurt timp, a unei dimensiuni internationale, ca urmare a reglementarilor care interziceau bancilor de a interveni in afara tarii de origine;

bancile de investitii americane au operat in vederea regruparii activitatilor de consultanta financiara si de gestionare a activelor pentru contul tertilor.

Cea mai importanta fuziune din istoria SUA s-a produs intre banca Citicorp si societatea Travelers, ceea ce a dat nastere, in 1998, conglomeratului Citigroup, care a reunit activitati de finante, banci si asigurari.

In Japonia, procesul de restructurare a fost accelerat datorita amplificarii crizei sistemului financiar. Primul grup bancar mondial s-a constituit, in anul 1996, prin fuziunile dintre Tokyo Bank si Mitsubishi Bank. In acelasi an banca Sumitono a rascumparat activele Daiwa Barrk:, din SUA ceea ce a condus la constituirea celui de-al doilea grup japonez si mondial.

Tarile europene n-au fost straine de operatiunile de restructurare bancara, chiar daca au fost de mai mica amploare si afectate mai tarziu.

In Marea Britanie, acest fenomen a afectat bancile de afaceri, pe cele mutuale si comerciale. Astfel, in 1992 Midland a fost absorbita de Hong Kong Shanghai Corporation, iar in 1995 Uoyds Bank a fuzionat cu TSB Bank, dand nastere unui actor major care controleaza peste 25% din conturile curente ale particularilor.

In Elvetia, Union des Banques Suisess si Societe de Banque Suisse au decis sa fuzioneze in 1997, noul grup rezultat fiind United Bank of Switzerland, care controleaza 40% din piata bancara interna si se situeaza pe locul doi mondial, dupa valoarea activelor estimate la 3.600 miliarde franci elvetieni.

Restructurarile bancare au reprezentat pentru banci o modalitate de atingere a unei dimensiuni optime, care sa asigure: eliminarea costurilor suplimentare ca urmare a organizarii productiei, amortizarea pe scara larga a investitiilor in noile tehnologii si largirea gamei de produse oferite clientelei, pentru a ramane competitive.

Una din consecintele principale ale restructurari lor o reprezinta concentrarea sporita a sistemelor bancare si reducerea numarului de institutii bancare. Astfel, in SUA in decursul perioadei 1980-1995, numarul bancilor s-a redus de la 36.000 la 24.000, iar in Norvegia si Danemarca scaderea a fost si mai puternica, reprezentand 57% din numarul initial al bancilor.

Dintre efectele restructurarilor este necesara aducerea in discutie a intensificarii concurentei. Comportamentul bancilor in noile conditii ale globalizarii si liberalizarii poate face obiectul unei analize in termeni de 'concurenta strategica'. Prin aceasta se defineste ansamblul masurilor adoptate pentru prevenirea intrarii efective a unor concurenti potentiali, prin impunerea unor costuri nerecuperabile pentru candidati, inca din momentul intrarii lor pe piata.

Pentru a caracteriza functionarea actuala a industriei bancare, este recomandata utilizarea conceptului de 'concurenta destructiva', aceasta forma aparand atunci· cand structurile industriei favorizeaza existenta unor capacitati de productie excedentare in raport cu nevoile curente ale cererii, situatie care pe piata serviciilor financiare se caracterizeaza in existenta unui stoc excesiv de capital fix si printr-un nivel ridicat al costurilor fixe fata de cele variabile.

Un proces larg raspandit in tarile europene este cel de integrare a activitatii bancare si de asigurari in cadrul aceluiasi grup financiar. In Belgia, Olanda si Germania s-au realizat fuziuni intre institutiile bancare si cele de asigurari. O asemenea situatie se explica prin aceea ca bancile sunt deosebit de interesate de investitiile realizate pe piata asigurarilor si, in plus, acestea profita de reteaua de ghisee bancare care le confera un avantaj decisiv comparativ cu societatile de asigurari. Produse precum asigurarile de viata sunt integrate in gama produselor oferite de banci, atat in planul actiunilor comerciale, cat si al orientarilor strategice.

Un fenomen de dimensiuni mondiale il constituie, in contextul globalizarii financiare, criza sistemelor bancare.

De la jumatatea anilor' 80, aproape toate tarile industrializate, cu exceptia Germaniei, au suferit crize bancare de mare intensitate situatie care s-a extins, zece ani mai tarziu, si in tarile Americii Latine si Asia.

La originea crizelor bancare s-a aflat un factor ce poate fi definit astfel: adaptarea cu dificultate la globalizarea financiara, respectiv manifestarea a o serie de fenomene in toate tarile si care au vizat urmatoarele aspecte:

amploarea si rapiditatea modificarilor in materie de reglementari la mediul de desfasurare a activitatii;

criza pietelor mobiliare;

carentele in exercitarea controlului si supravegherii prudentiale.

Crizele bancare au afectat, in mod diferentiat, sistemele bancare. In tarile nordice amploarea crizelor poate fi cuantificata prin ponderea pierderilor totale in PIB, care s-au situat intre 4,2% si 6,7% in perioada 2001 -2002.

In SUA, dificultatile au inregistrat un nivel care l-a depasit pe cel din anii '30. Cantitativ, se poate estima la 1.500 banci comerciale si 1.200 case de economii, numarul institutiilor bancare restructurate, in perioada 1984-2005, operatiunile realizandu-se sub egida unui organism insarcinat cu asigurarea depozitelor (Federal Deposit Inssurance Corporation).

In Japonia, criza financiara a fost profunda si s-a manifestat datorita actiunii unui grup de factori din care mentionam:

bula speculativa a anilor ' 80, ceea ce a antrenat o 'umflare' a activelor bancare de la 200 miliarde la 500 miliarde yeni;

rata de rentabilitate scazuta: rezultata din dezintermedieri si dereglementari produse la inceputul anilor '80.

Criza financiara japoneza a atins nivelul maxim la finele anului 1997 si a continuat in 1998, prin falimentul a trei banci de mare dimensiune.

In centrul crizelor bancare s-a aflat eroziunea rentabilitatii activitatii bancare. Astfel, corespunzator fazei crizei bancare sau fazei de restructurare, sistemele bancare din tarile dezvoltate au cunoscut evolutii diferite ale rentabilitatii, acest criteriu de analiza evidentiind ca sistemul bancar german a prezentat cea mai buna stabilitate.

Cu ocazia crizelor bancare s-a constatat scaderea generala a rentabilitatii, situatie explicata prin aceea ca bancile s-au confruntat cu transformari ale conditiilor de activitate, rezultate din mutatiile sistemului financiar, eroziune a ratei de dobanda si operatiunile de intermediere.

Daca analiza rentabilitatii se efectueaza prin utilizarea raportului: profit inainte de impozit/fonduri proprii, respectiv prin rentabilitatea fondurilor proprii, rezulta o ierarhizare a sistemelor bancare nationale, astfel:

Tabel 6.5. Evolutia rentabilitatii fondurilor proprii ale marilor banci internationale

In tarile europene si in tarile industrializate din America de Sud si Asia, crizele bancare au fost rara precedent si au debutat in Mexic, in 1994-1995, continuand cu 'dragonii' asiatici in 1997.

Greutatea si amploarea se explica prin faptul ca tarile respective nu erau pregatite a face fata regulilor jocului financiar international. Analizele efectuate la nivelul acestor tari evidentiaza manifestarea, aproape .concomitenta, a crizelor bancare cu procesele de liberalizare financiara si economica. Izbucnirea crizelor a fost generata de pierderea increderii investitorilor straini, care printr-o atitudine de dezangajare nu au oferit sprijin tarilor puternic indatorate din S-E Asiei. Estimarile Bancii Reglementelor Internationale evidentiaza ca angajamentele exterioare ale tarilor indatorate, Coreea de Sud, Thailanda, Indonezia, Malaezia, reprezentau 160 milioane $ in 1997, iar Japonia si tarile europene totalizau 2/3 din creantele internationale.

Crizele succesive care s-au manifestat in ultimele doua decenii au evidentiat insuficienta procedurilor de supraveghere si control asupra expunerii la risc a bancilor.

Supravegherea bancara a dobandit o dimensiune internationala, prin recomandarile Comitetului de la Bale orientate pe urmatoarele probleme :

supravegherea activitatii bancare internationale

fixarea unor norme prudentiale minime, dintre care raportul Cooke a antrenat obligatia, pentru bancile internationale, de a dispune, cu incepere din 1992, de un nivel al fondurilor proprii cel putin egal cu 8% din riscurile antrenate de activitatea bancara ..

In urma crizei financiare din S-E Asiei, in 1997, Comitetul de la Bale a publicat 'Principiile fundamentale pentru un control bancar eficient', prin care au fost definite 25 de principii de baza, cu scopul de a servi ca puncte de referinta la nivel international atat bancilor cat si organismelor de control.

Aplicarea normei Cooke a solicitat eforturi importante din partea bancilor, in ceea ce priveste majorarea fondurilor proprii. In aceasta situatie s-au aflat bancile japoneze si franceze, care detineau in trecut, un scazut nivel al capitalizarii; bancile anglo-saxone s-au caracterizat printr-o capitalizare ridicata, iar bancile americane au atins niveluri ale capitalizarii exceptionale. O situatie favorabila au prezentat bancile germane, care, datorita rezervelor bancare sporite si-au majorat progresiv raportul fondurilor proprii.

In contextul globalizarii activitatii financiare si al specializarii institutiilor in activitati apartinand unor sectoare de activitate diferite, dar interdependente (banci, asigurari, operatiuni cu titluri), au aparut conditii care au favorizat constituirea unui organism de supraveghere bancara la nivel mondial. Astfel, din initiativa Comitetului de la Bale, a fost creat in 1996 un organism 'Joint Forum of Financial Conglomerates', in a carui structura intra reprezentanti ai Comitetului de la Bale, pentru control bancar, cei ai Organizatiei Internationale a Comisiilor Valorilor Mobiliare si ai Asociatiilor Internationale a controlorilor societatilor de asigurari.

In scopul mentinerii securitatii sistemului bancar, intr-un numar foarte mare de tari se utilizeaza asigurarea depozitelor ca instrument ce garanteaza increderea deponentilor. Directivele comunitare (mai. 1994) stabilesc obligatia pentru toate institutiile de credit de a adera la un sistem de garantare a depozitelor. Prin acest mecanism se asigura, in caz de faliment al bancilor, restituirea depozitelor clientilor, pana la limita unei sume (in Franta, 400000FF pentru un deponent) sau intr-o suma nelimitata, in cazul bancilor mutuale si al caselor de economii (in cazul Frantei). In Romania, prin Legea nr. 88/1997 privind infiintarea si functionarea fondului de garantare a depozitelor din sistemul bancar, s-a prevazut limita pana la care sunt garantate depozitele bancare si care periodic se indexeaza in functie de nivelul inflatiei din economie.

Mecanismul garantarii depozitelor reprezinta un instrument util, dar nu se substituie interventiei bancii centrale care actioneaza ca imprumutator de ultim rang, in cadrul sistemului bancar. Interventia bancii centrale este imediata si restaureaza increderea deponentilor mai repede, comparativ cu platile realizate prin sistemul de garantare al depozitelor. Pe de alta parte, bancile centrale pot lasa sa planeze unele indoieli asupra eventualitatii si amplorii interventiilor lor, conducand astfel la ameliorarea activitatii de gestionare a riscurilor bancare.

Sintetizand problemele prezentate, se poate concluziona ca in sistemele bancare contemporane se produc o serie de modificari, dintre care semnificative sunt urmatoarele:

amplificarea fortei marilor banci, in contextul dezvoltari inegale a bancilor nationale si al sporirii internationalizarii activitatii acestora;

inlocuirea specializarii bancilor cu universalizarea operatiunilor lor;

diminuarea rolului statului in activitatea bancilor, ceea ce conduce la procesul de 'dezetatizare' si liberalizare a bancilor;

modernizarea tehnicilor si informaticii bancare, realizata prin introducerea in tehnica bancara a celor mai moderne produse bancare si a celor mai performante echipamente;

accentuarea proceselor de restructurare bancara, prin operatiuni de fuziuni si absorbtii;

aparitia unor grupuri financiare prin reunirea activitatilor bancare si de asigurari;

diminuarea participarii bancilor la operatiunile intermediere financiara in favoarea societatilor financiare si de asigurari;

manifestarea crizelor in sistemele bancare apartinand statelor dezvoltate, in contextul globalizarii financiare.

Restructurarea sistemelor bancare constituie, de asemenea, o trasatura atat a economiilor dezvoltate cat si a celor aflate in proces de tranzitie. Experienta mexicana in domeniul reformei si privatizarii bancare, cand un numar de 18 banci au fost trecute sub controlul unor grupuri private, evidentiaza ca operatiunea trebuie sa se realizeze intr-un anumit cadru metodologie. In acest sens departamentul de infrastructura financiara din cadrul BERD pentru restructurarea bancilor utilizeaza atat metode interne sau bilantiere, cat si metode externe.

In prima categorie de metode se inscriu operatiuni precum:

recapitalizarea bancilor;

imprumuturi de referinta;

negocierea bilaterala intre banci si clienti.

Restructurarea externa se poate realiza prin modificarea structurii bancare, respectiv prin ­reducerea pierderilor din totalul creditelor acordate si prin implicarea institutiilor guvernamentale in procesul de restructurare.