Caracterizarea generala a impozitelor indirecte, evolutie, rolul acestora în tarile cu economie de piata
Notiunea de impozit provine din limba latina de la cuvântul "impozitus" si din limba franceza de la cuvântul "impôt".
Impozitul reprezinta o contributie baneasca obligatorie cu titlu nerambursabil datorata potrivit legii bugetului de stat de catre persoanele fizice sau juridice pentru veniturile pe care le obtin sau bunurile pe care le poseda.
Impozitul are caracter universal ca o consecinta a suveranitatii statului si el este o institutie de drept publica fara de care nu se poate concepe existenta statului, facând parte organica din el.
Din punct de vedere al instituirii, în epoca antica impozitele si taxele erau hotarâte de forurile legislative cât si de conducatorii acestor state, iar dreptul de a institui impozite si taxe reprezinta prerogativ de conducere statala.
Evolutia impozitelor în evul mediu este evidentiata în sporirea treptata a numarului si felului impozitelor, atât a celor ce se percepeau în natura ca parti determinante din anumite produse, cât mai ales a celor percepute în bani.
În evolutia moderna a impozitelor, instituirea acestora cu consimtamântul contribuabililor a fost subordonata competitiei parlamentare, ca organe legislative cu caracter reprezentativ de a reglementa impozitele si celelalte venituri necesare acoperirii cheltuielilor publice.
În mod exceptional, în împrejurari de necesitati financiare deosebite, competenta legislativa în materie fiscala a fost delegata puterii executive.
Plata impozitului are caracter obligatoriu pentru toate persoanele fizice si juridice care realizeaza venit dintr-o an 13313i820n umita sursa sau care poseda un anumit gen de avere. Dreptul de a instituii impozite îl are statul, care îl exercita prin organele puterii centrale (Parlamentul) si ale administratiei locale de stat.
Impozitele sunt plati care se fac catre stat cu titlu definitiv si nerambursabil. În schimbul acestora, platitorii nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egala sau apropiata.
Rolul impozitului se manifesta pe plan financiar, economic si social, definit de o etapa de dezvoltare a economiei de alta.
Rolul cel mai important al impozitelor se manifesta pe plan financiar, în sensul ca impozitele reprezinta mijlocul principal de procurare a resurselor banesti necesare acoperirii cheltuielilor publice. În tarile dezvoltate din punct de vedere economic, prin intermediul impozitelor si taxelor se procura între 80-90% din totalul resurselor financiare publice.
Pe plan economic, rolul impozitelor se manifesta prin intermediul masurilor pe care statul le ia pentru a intervenii în activitatile economice cu ajutorul impozitelor care pot fi folosite ca un instrument de schimbare sau frânare a unei activitati economice, de crestere sau reducere a productiei sau a consumului unui anumit produs, de stimulare sau îngradire a comertului exterior, etc.
Pe plan social, rolul impozitelor se manifesta în mai multe directii, dintre care se poate mentiona rolul de instrument de redistribuire a unei parti din P.I.B. între clase si paturi sociale, între persoane fizice si juridice, etc.
Pentru a sesiza efectele diferitelor categorii de impozite pe plan economic, social si politic, este necesara gruparea acestora pe baza unor criterii stiintifice:
a)dupa trasatura de fond si de forma, pot fi grupate în impozite directe si indirecte.
Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina unor persoane juridice în functie de veniturile si/sau averea acestora si pe baza cotei de impozit prevazute de lege.
Ele se încaseaza direct de la contribuabili la anumite termene dinainte stabilite. Caracteristic acestor impozite este faptul ca în atentia legislativului, subiectul si supra??? sunt una si aceeasi persoana, însa uneori acestea nu coincid.
În functie de criteriile care stau la baza asezarii lor impozitele directe se pot grupa în impozite reale si personale.
Impozitele reale se caracterizeaza prin aceea ca se stabilesc în legatura cu anumite obiecte materiale (pamânt, cladiri, fabrici, magazine, etc.) facându-se abstractie de situatia personala a subiectului impozabil. Ele mai sunt numite si impozite obiective si pe produs, deoarece se aseaza asupra produsului sau venitului brut al obiectului impozabil, fara sa se tina cont de situatia subiectului impozabil.
Impozitele personale tin cont de situatia personala a subiectului, de aceea se mai numesc impozite subiective.
Impozitele indirecte se percep cu prilejul vânzarii unor bunuri si prestarii unor servicii (transport, spectacole, activitati loterice, etc.) ceea ce înseamna ca ele atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decât ale acestora.
Dupa forma pe care o îmbraca, impozitele indirecte pot fi grupate în: taxe de consumatie, venituri de la monopoluri fiscale, taxe vamale, taxe de timbru si de înregistrare.
b) dupa obiectul impunerii impozitului pot fi clasificate în impozite pe venit, impozite pe avere, impozite pe cheltuieli.
c) în functie de scopul urmarit la introducerea lor, impozitele pot fi grupate în impozite financiare si impozite de ordine.
Impozitele financiare sunt instituite în scopul realizarii de venituri pentru acoperirea cheltuielilor statului, în aceasta categorie se includ impozitele pe venit, taxele de consumatie.
Impozitele de ordine sunt introduse mai ales pentru limitarea unei actiuni sau în vederea atingerii unui tel care nu are caracter fiscal. Astfel, pentru instituirea unor taxe ridicate la vânzarea bauturilor alcoolice si a tutunului, se urmareste limitarea consumului având în vedere efectul nociv asupra organismului uman.
d) dupa frecventa cu care se încaseaza la bugetul statului, impozitele pot fi permanente, când se încaseaza periodic (de regula anual) la bugetul statului si incidentale sau întâmplatoare, când se instituie o singura data (de ex. Impozitul pe avere sau pe profiturile exceptionale de razboi).
e) impozitele mai pot fi grupate si dupa institutia care le administreaza. Din acest punct de vedere, în statele de tip federal se disting impozite federale, impozite ale statelor, provinciilor sau regiunilor membre ale federatiei si impozite locale, iar în statele de tip unitar se întâlnesc impozite ale administratiei centrale de stat si impozite ale organelor administrative de stat.
1.1. Sistemul de impozite si taxe în România
Impozitele si taxele aplicate în orice orânduire sunt eterogene atât din punct de vedere al particularitatii de fond, cât si din punct de vedere al formei. Evolutia fiscala conduce la modificari în ce priveste categoriile de impozite si taxe, cuantumul si destinatia lor, precum si modul de asezare si percepere. Ţinând seama de diversitatea de forme pe care le-au avut si le au impozitele si taxele în diferite etape ale dezvoltarii României, ele pot fi grupate în functie de mai multe criterii.
În functie de forma în care se obtin de catre stat, întâlnim:
a) impozite în natura, având forma prestatiilor sau darilor în natura, fiind specifice si frecvente în orânduirea sclavagista si feudala.
b)impozite pecuniare (în bani) care îmbraca forma baneasca de percepere si care au fost aplicate în rândurile sclavagista si feudala, dar devin preponderente în capitalism, o data cu extinderea relatiilor marfa-bani.
În functie de obiectul impunerii, impozitele si taxele pot fi divizate în:
a) impozite si taxe pe avere, cum sunt de exemplu impozitul pe cladiri si impozitul pe terenuri (Legea nr.25/1981 si Decretul nr.425/1981, iar de la 1 ianuarie 1995 se aplica prevederile Legii nr. 27/1994)
b) impozite si taxe pe venit, care se stabilesc si se percep asupra veniturilor contribuabililor, persoanelor fizice sau juridice, aceste impozite si taxe realizându-se sub forma impozitului pe salarii (Legea nr.32/1992), impozitul pe profit (H. G 70/1994)
c) impozite sau taxe pe cheltuieli, pentru limitarea sa sau frânarea unor cheltuieli, care este, de ex., impozitul suplimentar pentru depasirea fondului total destinat platii salariilor (Legea nr. 14/1991 art. 2).
Dupa continut si forma se distinge cea mai mare grupare a impozitelor si taxelor atât din punct de vedere teoretic, cât si practic, asa cum se regasesc în toate lucrarile de specialitate si în legislatiile fiscale:
a) impozite directe, care se stabilesc si se percep de la persoanele fizice sau juridice pentru veniturile sau bunurile prevazute de lege.
b) impozitele indirecte, care se stabilesc asupra vânzarii de bunuri sau prestarii de servicii (spectacole, operatii bancare, transport, etc) sau executarii de lucrari, aceste impozite si taxe fiind incluse în pretul marfurilor, serviciilor sau lucrarilor, fiind suportate de consumatorii sau beneficiarii acestora, dupa caz, deci de alte persoane fizice sau juridice decât subiectul impozabil.
La rândul lor impozitele directe pot fi grupate, în functie de criteriile avute în vedere la stabilirea si perceperea lor, dupa cum urmeaza:
a) impozite reale, stabilite asupra unor obiecte materiale (case, terenuri, produse, etc.) care sunt denumite si obiective, deoarece se stabilesc asupra produsului, obiectului impozabil, fara a se tine seama de situatia persoanei contribuabilului.
b) impozite personale, care au în vedere, în principal, persoana contribuabilului, în conexiune cu veniturile sau averea sa.
Impozitele indirecte se categorisesc, în raport de diferite caracteristici, în:
a) impozite sau taxe de consumatie, percepute asupra produselor si serviciilor de prima necesitate, care se adauga la pretul de vânzare. Unele sunt stabilite, de exemplu, la bauturi alcoolice, tutun, produselor petroliere, sare, chibrituri, zahar, etc. si asupra unor servicii, mai ales locale, cum sunt serviciile hoteliere, transporturile în comun, etc.
În tara noastra, aceste taxe au fost desfiintate pe data de 1.01.1949, dar au fost reintroduse la data de 1.12.1991 (H.G. nr.779/1991 privind impozitul pe circulatia marfurilor si accizelor)
b) monopoluri fiscale
În octombrie 1994, în Camera Deputatilor s-a restituit pentru o noua dezbatere proiectul de lege privind regimul monopolului de stat.
Prin aceasta lege se propunea instituirea monopolului de stat asupra unor activitati economice cum sunt: fabricarea si comercializarea armamentului, munitiilor si explozibililor, producerea si comercializarea stupefiantelor si a medicamentelor care contin substante stupefiante, emisiunea de timbre postale si fiscale, fabricare în vederea comercializarii a alcoolului si bauturilor spirtoase distilate, etc.).
Potrivit clasificatiei veniturilor si cheltuielilor bugetului de stat si bugetelor locale, impozitele si taxele, precum si celelalte venituri bugetare se prezinta ca structura în functie de modul de grupare si anume: venituri curente si venituri de capital.
Veniturile curente se divizeaza în venituri fiscale care cuprind impozite directe, impozite indirecte si venituri nefiscale.
În categoria impozitelor directe sunt cuprinse urmatoarele venituri bugetare mai importante: impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe veniturile agricole ale populatiei, impozitele pe veniturile liber-profesionistilor, meseriasilor si a altor persoane fizice independente si asociatii familiale, impozitul pe cladiri, taxa asupra mijloacelor de transport, taxele de timbru asupra succesiunilor si alte taxe de timbru.
Dintre impozitele indirecte cele mai importante sunt: accizele, TVA, taxele vamale, penalitati si majorari pentru veniturile nevarsate la termen.
Veniturile nefiscale, cuprind, în principal, varsaminte din profitul net al regiilor autonome, varsaminte de la institutiile publice, cum sunt taxa de spitalizare, taxa de metrologie, taxe consulare, etc. si diverse venituri cum sunt: amenzile, încasarea ratelor scadente la creditele externe acordate de la buget, etc.
Veniturile de capital se refera la venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice si venituri din valorificarea stocurilor de la rezerva de stat si din vânzarea locuintelor din fondurile statului.
Aceasta grupare a impozitelor si taxelor se face potrivit clasificatiei bugetare, a veniturilor, ceea ce corespunde ordinii în care acestea sunt asezate în bugetul de stat si în bugetele locale.
1.2. Locul impozitelor indirecte în cadrul veniturilor bugetare
1.2.1. Structura impozitelor indirecte
Impozitele indirecte cunosc urmatoarele forme de manifestare: taxe de consumatie, venituri de la monopolurile fiscale, taxe vamale, taxe de timbru si de înregistrare.
A. Taxele de consumatie.
Au aparut în epoca asa-numitei acumulari de preturi de vânzare a marfurilor produse si realizate în interiorul tarii si în epoca asa-numitei acumulari primitive a capitalului, fiind percepute prin intermediul concesionarilor (arendasilor).
Taxele de consumatie sunt impozite indirecte cuprinse în pretul de vânzare si realizate în interiorul aceleiasi tari. La plata acestor impozite indirecte sunt supuse, de regula, bunurile de larg consum.
Taxele de consumatie se întâlnesc sub diferite forme: când se stabilesc asupra anumitor produse se numesc taxe de consumatie pe produs (accize), iar atunci când se percep la vânzarea tuturor marfurilor, indiferent daca sunt bunuri de consum sau mijloace de productie, se numesc taxe generale pe vânzari.
Accizele sunt asezate asupra unor produse care se consuma în cantitati mari si care nu pot fi înlocuite de cumparator cu altele, pentru ca impozitul sa aiba un randament fiscal cât mai ridicat. El se calculeaza fie în suma fixa pe unitatea de masura, fie în cote procentuale aplicate asupra pretului de vânzare. De regula, produsele destinate exportului sunt scutite de impozit, iar cele provenind din import trebuie impuse cu aceleasi taxe ca si produsele indigene.
Nivelul cotelor utilizate pentru calculul accizelor difera de la tara la tara, de la un produs la altul si de la o etapa la alta în cadrul aceleasi tari. În general, nivelul accizelor pentru produsele din tutun depaseste frecvent 50-60%.
În unele tari exista preocupari în vederea utilizarii accizelor ca instrumente pentru înfaptuirea unor obiective sociale.
S-a constatat, ca, în tarile în care nivelul impozitelor care se percep asupra alcoolului sunt reduse, exista si cel mai mare consum de alcool, având în vedere ponderea sporita a efectelor acestora asupra absenteismului, accidentelor rutiere, infractiunilor de tot genul.
Taxele generale pe vânzari se întâlnesc sub forma impozitului pe cifra de afaceri, care a fost introdus în majoritatea tarilor dupa primul razboi mondial, fiind asezate asupra totalului vânzarilor sau a cifrei a afacerii a întreprinderilor industriale si comerciale. Acest impozit este mai comod pentru stat pentru ca are un randament mai ridicat si reclama cheltuieli mai mici la percepere.
În practica internationala se cunosc doua forme de asezare a impozitului pe cifra de afaceri, în functie de veriga la care se încaseaza (unitatea producatoare, comertul cu ridicata sau cu amanuntul) astfel : impozitul cumulativ (multifazic) si impozitul unic (monofazic).
În conditiile practicarii impozitului cumulativ, marfurile sunt impuse la toate verigile prin care trec din momentul iesirii din procesul de fabricatie si pâna când ajung la consumator. Impozitarea se mai numeste "în cascada", "bulgare de zapada", "în piramida" deoarece la fiecare veriga noua se aseaza asupra pretului la care achizitioneaza marfa în care este inclus si impozitul platit cu prilejul fiecarei tranzactii pâna în momentul respectiv. Impozitul cumulativ prezinta avantajul ca asigura randament fiscal mai ridicat chiar în conditiile practicarii unei cote mai mici de impozit si a fost utilizat în Olanda, Germania.
Impozitul unic se încaseaza o singura data, indiferent de numarul verigilor prin care trece marfa supusa impunerii. Când impozitul se încaseaza în momentul vânzarii marfii de catre producator, se numeste taxa de productie, dar în cazul în care se încaseaza în stadiul comertului cu ridicata sau cu amanuntul se numeste taxa asupra vânzarii sau impozit pe circulatie.
În functie de baza de calcul, impozitul pe C.A. îmbraca forma impozitului pe cifra de afaceri bruta si a impozitului pe cifra de afaceri neta.
a) impozitul pe cifra de afaceri bruta se stabileste prin aplicarea cotei de impozit asupra întregii valori a marfurilor vândute, care include si impozitul platit la verigile anterioare. Acest impozit prezinta un randament fiscal ridicat deoarece se percepe la toate verigile prin care trece marfa. Dezavantajul este ca duce la calcularea si perceperea de impozit, la o aplicare cumulata a acesteia. Acest impozit stimuleaza concentrarea productiei deoarece întreprinderile integrate, care ocolesc comertul cu ridicata sunt avantajate fata de cele neintegrate care livreaza produsele la întreprinderile comerciale.
Un alt inconvenient al impozitului pe cifra de afaceri bruta rezulta din faptul ca determinarea compensatiei de export cuvenita exportului de marfuri este dificila, deoarece nu se cunoaste cât s-a platit de la producator la consumatorul final, pentru a solicita rambursarea impozitului aferent exportului. Calcularea acestei compensatii este necesara deoarece bunurile care fac obiectul comertului exterior se impun în tara de destinatie si nu în cea de origine si de aceea este necesara restituirea partiala sau integrala a impozitelor indirecte aferente marfurilor exportate.
b) impozitul pe cifra de afaceri neta se aplica asupra diferentei dintre pretul de vânzare si pretul de cumparare, adica numai asupra valorii adaugate de catre fiecare participant la procesul de productie si circulatie a marfii respective. Modul de asezare si percepere a impozitului pe C.A. neta face ca suma datorata statului sa fie aceeasi si permite calcularea cu usurinta a compensatiei de export.
Pornind de la avantajele pe care le ofera impozitul pe cifra neta, în tarile membru ale C.E.E. s-au depus eforturi pe linia înlocuirii impozitului pe cifra de afaceri bruta cu cel pe cifra de afaceri neta, cunoscut sub numele de taxa pe valoare adaugata practicata în numeroase tari.
B. Monopolurile fiscale
Sunt activitati economice în care statul îsi poate rezerva rolul în mod exclusiv cu titlu de monopoluri de stat.
Veniturile realizate de stat de pe urma monopolurilor fiscale sunt formate, pe de o parte, din profitul creat în procesul de productie al acestor marfuri, iar pe de alta parte, din profitul indirect cuprins în pret care se încaseaza de la consumatorii marfurilor respective.
Monopolurile fiscale, în functie de sfera de cuprindere, pot fi depline sau partiale.
Monopolurile fiscale depline se instituie de catre stat atât asupra productiei, cât si asupra comertului cu ridicata si amanuntul a anumitor marfuri.
Monopolurile fiscale partiale se instituie numai asupra productiei si comertului cu ridicata, fie numai asupra comertului cu amanuntul.
C. Taxele vamale.
Se percep de catre stat asupra importului, exportului sau asupra tranzitului de marfuri.
Taxele vamale de import se percep asupra marfurilor importate când trec granitele vamale ale tarii importatoare, fiind achitate de firmele importatoare si sunt incluse în preturile de desfacere pe piata interna importatoare, fiind în cea mai mare parte suportate de consumatorii finali.
Taxele vamale de export se percep asupra marfurilor indigene la exportul acestora si au raspundere limitata, fiind percepute pentru un numar redus de marfuri si pe timp limitat în scopul obtinerii unor venituri bugetare suplimentare sau pentru limitarea exportului unor produse de baza în vederea prelucrarii la intern.
Taxele vamale de tranzit se percep asupra marfurilor straine în trecere pe teritoriul vamal al tarii respective si sunt de importanta foarte mica întru-cât tranzitul aduce alte avantaje pentru tara de tranzit.
Dupa modul de percepere, se disting:
a) taxe vamale specifice - se calculeaza pe unitatea de masura fizica (masa, volum) a marfurilor, iar aplicarea acestor taxe presupune existenta unui tarif vamal foarte detaliat care presupune o descriere amanuntita. Reprezinta o suma fixa prelevata asupra unitatii fizice de marfa.
b) taxe vamale ad valorem - se preleva sub forma unui procent determinant asupra marfii importate si prezinta avantajul ca aceste taxe nu cer un tarif vamal prea detaliat, iar din punct de vedere al veniturilor bugetare acestea se aliniaza preturilor fiind calculate sub forma de procent.
Daca taxarea se face conform declaratiei importatorului, acesta are interesul sa declare un pret cât mai redus pentru a plati o taxa cât mai mica.
c) taxe vamale mixte - se percep în special ca adaos la cele specificate.
Dupa modul de fixare, se împart în:
a) taxele vamale autonome - sunt stabilite de stat în mod independent, fara nici o întelegere prealabila cu alte state si se percep asupra marfurilor care provin din tarile cu care statul importator nu are încheiate conventii si nu se aplica clauza natiunii celei mai favorizate.
b) taxe vamale conventionale - nivelul este convenit de stat prin întelegere cu alte state conform celor stipulate în acordurile comerciale încheiate. Pe întreaga valabilitate a acordului comercial, statul stabileste pentru anumite marfuri taxe vamale mai reduse în comparatie cu cele autonome. Se percep asupra marfurilor care vin din tarile care beneficiaza de clauza natiunii celei mai favorizate.
c) taxe vamale preferentiale - sunt aplicate de un stat în cazul importurilor în state care se bucura de un regim comercial preferential mai favorabil decât cel aplicat tarilor care beneficiaza de clauza natiunii celei mai favorizate. Taxele vamale preferentiale pot fi unilaterale sau reciproce.
Dupa criteriul în care statele implicate beneficiaza de taxe vamale preferentiale se disting:
a) taxe vamale bilaterale - între doua tari în mod reciproc sau unilateral
b) taxe vamale multilaterale - vizeaza mai multe tari într-un cadru regional sau în cadrul unei institutii internationale, indiferent de principiul reciprocitatii.
În functie de platitorii taxelor vamale pot exista: taxe vamale percepute de la persoana fizica sau juridica.
Dupa scopul impunerii:
a) taxe vamale fiscale - sunt taxe vamale, de obicei, mai scazute care se percep cu scopul de a aduce un anumit venit statului.
b) taxe vamale protectioniste - sunt acele taxe care au ca scop principal crearea unei bariere pentru marfurile straine, bariera care urmareste eliminarea concurentei straine pe piata tarii respective si înfaptuirea expansiuni pe pietele externe.
1.2.2. Impozitele indirecte ca pârghii de influentare asupra activitatii agentilor economici
În vederea procurarii resurselor financiare necesare statului, se instituie pe lânga impozitele indirecte la formarea veniturilor fiscale este mai mic decât cel al impozitelor directe si al contributiilor pentru asigurarile sociale luate împreuna, iar ponderea acestor impozite indirecte în totalul încasarilor fiscale se diferentiaza de la o tara la alta.
Impozitele indirecte se realizeaza în principal sub forma impozitelor pe consum, percepându-se la vânzarea anumitor marfuri sau la efectuarea anumitor servicii. Ele se realizeaza de la toti cei care consuma bunuri din categoria celor impuse de veniturile, averea sau situatia personala a acestora. Cota impozitului indirect la vânzarea unei anumite marfi este unica indiferent daca cumparatorul acesteia este muncitor sau patron.
Impozitele indirecte sunt varsate la bugetul de stat de industriasi, comercianti, antreprenori, însa sunt suportate de consumatori deoarece se includ în pretul de vânzare al marfurilor. Drept urmare, impozitele indirecte nu afecteaza veniturile nominale, ci numai pe cele reale, micsorând puterea de cumparare.
În conceptia unor economisti contemporani, "impozitul devine un instrument al politicii economice a statului, precum si al politicii sale sociale. Acest instrument serveste la echilibrarea puterii întreprinzatorilor particulari, care pastreaza conducerea firmelor lor în economia capitalista. Impozitul confera o putere de actiune asupra întreprinzatorilor particulari, care le limiteaza propriile lor prerogative.
Modul concret de functionare a diferitelor mecanisme fiscale (ex. Impozitele pe veniturile întreprinzatorilor, impozitele de consum, taxele vamale, etc.) difera de la o tara la alta si de la o perioada la alta.
Referindu-se la rolul de pârghie a impozitelor indirecte, economistul Gabriel Ardont scrie ca de la începutul celui de-al doilea razboi mondial ne dam seama ca rolul impozitului nu mai este acela de a procura bani guvernului, ci de a limita consumul în perioada de criza , de a-i stimula cresterea atunci când capacitatile de productie pot sa se orienteze spre satisfacerea nevoilor în timp de pace, de a-l frâna atunci când economia cunoaste elemente inflationiste.
Cu ajutorul impozitelor indirecte, statul influenteaza o faza sau alta a procesului reproductiei sociale, în functie de interesul pe care-l are la un moment dat.
Statul foloseste ca pârghii economice de influentare asupra activitatii agentilor economici toate impozitele indirecte ce-i stau la dispozitie. Pentru frânarea sau cresterea consumului si deci a averii, statul foloseste taxele de consumatie, taxele vamale si alte taxe. Prin utilizarea taxelor de consumatie si în special al accizelor, statul actioneaza asupra cererii solvabile. Aceasta are un dublu rol economic si unul social.
În plan economic prin perceperea unor accize statul poate influenta cererea anumitor produse punând accize mari la produse din import în comparatie cu cele autohtone, protejând agentii economici interni. Acest lucru poate stimula consumul de produse interne.
Au rol social pentru ca accizele sunt percepute în special asupra unor produse daunatoare sanatatii ca tutunul si bauturile alcoolice.
Accizele sunt folosite si ca mijloc de atragere de resurse spre bugetul statului. De aceea unor produse de lux (blanuri, bijuterii) se percep accize deosebit de mari, mergând pâna la 50% din valoarea lor.
Ţarile cu economie de piata dezvoltata folosesc pârghia impozitelor si taxele pentru a influenta schimburile cu strainatatea în functie de natura, gradul de prelucrare, provenienta si respectiv destinatia produselor.
Astfel, taxele vamale de import si taxele de consum stabilite asupra produselor aduse din strainatate si care se fabrica în tara sunt folosite încât sa aduca venituri bugetare importante, fara sa urmareasca prohibirea importului.
În schimb asupra produselor ce au dubla sursa de aprovizionare din strainatate si din productia interna, taxele si impozitele sunt sensibil ridicate pentru a proteja agentii economici din tara respectiva.
De asemenea tarile dezvoltate folosesc taxele vamale de import pentru protejarea industriei proprii prin impunerea unor preturi limita la materii prime, cereale, petrol, etc.
Pe lânga taxele vamale de import, tarile capitaliste mai folosesc si diverse instrumente pentru protejarea agentilor economici interni.
Exportul este de asemenea încurajat, prin scutirea de taxe vamale, taxa pe valoarea adaugata si alte taxe, aceasta fiind o practica adoptata de majoritatea tarilor.
1.3. Politica fiscala în perioada de tranzitie catre economia de piata în România
Reglementarile legale care s-au adoptat dupa Revolutia din Decembrie 1989 permit distingerea unor caracteristici ale noului sistem fiscal avute în vedere la realizarea reformei fiscale.
În primul rând, se observa ca reforma fiscala care se realizeaza în România are în vedere, în general, conditiile economice si sociale specifice etapei actuale de dezvoltare, sistemul fiscal conceput sa corespunda cerintelor impuse de reforma sociala si economica aflata în derulare. Nu se poate copia deoarece conditiile economice si sociale sunt diferite.
În conditiile Uniunii Europene se militeaza intens înca de la constituirea ei pentru unificarea sistemelor fiscale nationale, dar nu s-a reusit o anumita omogenizare fiscala, piedica în calea alinierii sistemelor fiscale reprezentând-o realitatile diferite în cadrul tarilor membre.
Prin reforma fiscala se urmareste constituirea unui sistem fiscal corect, echitabil si eficient, deoarece regimul comunist nu avea nevoie de un astfel de sistem, el prelua prin constrângere de la agentii economici, care erau într-o masura preponderenta unitatii de stat, a întregului venit net care depasea necesitatile minime si acestea planificate centralizat, ale întreprinderilor de stat.
În prezent a fost initiat cadrul legislativ al privatizarii, prin adoptarea unor masuri de stimulare prin adoptarea unor masuri de stimulare a ei, atât în ce priveste sectorul de stat, cât si organizarea activitatilor pe baza liberei initiative si atragerea capitalului strain. În domeniul agricol a fost creat cadrul legal (Legea Fondului Funciar) pentru extinderea si încurajarea sectorului privat.
Apare necesitatea în aceste conditii pentru organizarea unui sistem fiscal coerent si eficient care sa asigure obtinerea, pe cale fiscala si nu prin metode administrative, a veniturilor necesare îndeplinirii drepturilor fundamentale ale cetatenilor cu privire la învatamânt, sanatate, cultura si arta, sport, aparare si ordine publica, protectie sociala precum si pentru finantarea unor actiuni si obiective economice de interes national.
Cu ajutorul reformei fiscale se urmareste îmbunatatirea structurii impozitelor prin cresterea ponderii impozitelor directe, prin sporirea rolului impozitului pe venit, iar ponderea impozitelor indirecte sa scada.
O caracteristica principala a politicii fiscale este corelarea volumului resurselor fiscale cu volumul cheltuielilor considerate indispensabile pentru satisfacerea nevoilor economico sociale în perioada considerata.
Provenienta resurselor financiare trebuie sa se bazeze în primul rând pe forte interne si numai subsidiar straine, evitând îndatorarea tarii în mod nejustificat.
Trasatura importanta a politicii fiscale o constituie cresterea în ritm rapid a veniturilor statului pe seama impozitelor indirecte, dorindu-se sa se ajunga la tendinta structurale asemanatoare cu acelea din tarile dezvoltate.
Avându-se în vedere fragilitatea actuala a economiei românesti sunt necesare masuri pentru continuarea reformei fiscale astfel încât aceasta sa stimuleze activitatea economica.
Sistemul de impozite si taxe va urmarii în principal urmatoarele:
- perfectionarea aplicarii T.V.A. pentru a stimula mai mult scaderea consumurilor, cresterea exporturilor, întarirea disciplinei financiare.
- pe linia impozitului pe profit adoptarea unor legi care sa schimbe din temelii sistemul de impozitare a profitului pe baza unei metodologii de corectare a bazei impozabile în functie de nivelul inflatiei activelor si pasivelor societatii si sa asigure neutralitatea impozitarii profitului, care sa nu descurajeze societatile profitabile.
Simplitatea si transparenta sistemului de impozite descurajeaza tentativele de evaziune fiscala.
Respectarea principiilor de impunere cum ar fi echitatea fiscala, certitudinea impunerii, comoditatea perceperii impozitelor, randamentul impozitelor sunt necesare pentru fiecare impozit nou introdus care trebuie sa corespunda principiilor de echitate, de politica financiara, de politica economica si sociala.
Componenta majora pentru asigurarea relansarii economice, reforma fiscala a urmarit în paralel alinierea la practicile fiscale din tarile dezvoltate, crearea unui sistem fiscal modern corespunzator cerintelor economiei de piata prin introducerea T.V.A., îmbunatatirea sistemului de impozitare a veniturilor agricole, reconstituirea impozitelor si taxelor locale precum si a accizelor.
Reforma fiscala urmareste perfectionarea rolului si functiilor impozitelor indirecte. În cadrul acesta, impozitul pe circulatia marfurilor a detinut o pondere importanta. De la 1 iulie 1993, impozitul pe circulatia marfurilor a fost înlocuit cu taxa pe valoare adaugata care reprezinta un impozit indirect modern.
Reforma fiscala s-a extins si la alte impozite si taxe cu o pondere mai redusa în sistemul fiscal român, cu modificari importante în ceea ce priveste taxele vamale, taxele consulare, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, contributia pentru asigurari sociale.
Noul sistem fiscal tinde sa permita o administrare eficienta care sa fie pe întelesul contribuabilului. La introducerea impozitului pe salarii si a impozitului pe profit. S-a avut în vedere randamentul lor ridicat deoarece ambele au caracter universal si sunt datorate de toate persoanele fizice, respectiv toti agentii economici care realizeaza venituri din salarii sau profit si cuprind întreaga materie impozabila.
Posibilitatea de evaziune sau frauda fiscala este mai redusa si nu reclama cheltuieli mari de percepere a impozitelor stabilite (de ex., în cazul impozitului pe salarii, acesta se retine si se varsa la stat de catre cel ce angajeaza).
Aparatul fiscal nu este chemat numai sa verifice modul de determinare corecta si completa a bazei impozabile, a cuantumului impozitului si a majorarilor de întârziere si aplica sau propune sanctiuni legale în caz de evaziune sau frauda fiscala.
Politica fiscala a României are un dublu scop: economic, care se îndreapta spre stimularea dezvoltarii economice si care conduce la cresterea venitului bugetului de stat si un scop social, care se refera la redistribuirea veniturilor obtinute de la bugetul statului catre persoanele si sectoarele defavorizate.
|
