Componentele sistemului bancar si functiile sale
Sistemul bancar al unei tari este definit
prin reteaua institutiilor de credit rezidente în
Constituirea sistemului bancar este rezultatul unui lung proces ist 17517u2021r oric de dezvoltare a economiei si a relatiilor în care intra agentii economici. Aparitia bancilor în lumea moderna este considerata a fi rezultatul dezvoltarii comertului în Evul Mediu, în special prin contributia oraselor autonome. Prima banca este datata 1171 în Venetia; azi, în cele peste 190 de state, functioneaza circa 50.000 de societati bancare.
Componentele sistemului bancar pot fi individualizate dupa mai multe criterii, dar cel al functiilor bancilor este poate cel mai reprezentativ. Din acest punct de vedere sunt identificate urmatoarele trei tipuri de banci:
banci de
emisiune, care emit numerar, ca
rezultat al autorizarii lor de catre stat, de regula una în
fiecare
banci comerciale sau de depozit, care efectueaza multiple operatiuni bancare, dar cu predilectie constituirea de depozite, operatii în conturi curente ale agentilor economici si creditarea acestora;
banci specializate, care sunt abilitate numai pentru anumite operatiuni, limitându-si astfel functionalitatea; în cadrul lor se includ: institutii de depozit, institutii de creditare specializate, societati financiare, companii de investitii, banci cooperatiste, case de economii, fonduri de pensii, fonduri de plasamente, case de titluri, banci de afaceri s.a.
Alte criterii utilizate pentru clasificarea bancilor sunt:
raza de implantare (teritorial, ramura economica);
nivelul de distributie (en gros - care efectueaza operatii de anvergura si cu amanuntul - care au drept clientela întreprinderi mici si mijlocii si persoane fizice);
statutul juridic (publice, private, cooperatiste, de ajutor reciproc). Sistemul bancar în sine si fiecare din componentele lui îndeplinesc functii
specifice în mecanismul economic:
colectarea depunerilor;
gestiunea mijloacelor de plata;
acordarea de credite;
consultanta si diferite alte servicii.
Particularitatile economiilor nationale au condus în epoca moderna la specificitatea sistemelor bancare din diferite tari. Într-o caracterizare succinta din 1984, agreata de oficialitatile franceze, sunt sintetizate trasaturile dominante ale sistemelor bancare din cele mai dezvoltate tari.
În Marea Britanie sistemul bancar este puternic specializat si concentrat. Specializarea se exprima în existenta, în principal, a doua tipuri de banci:
banci de afaceri (discount houses sau accepting houses), care vând servicii: aranjamente financiare de fuziune sau dizolvare, asistarea de emisiuni de titluri, evaluari de risc s.a.;
banci comerciale (commercial banks sau clearing banks), care colecteaza disponibilitati, gestioneaza mijloace de plata si acorda credite.
Concentrarea sistemului se exprima în dominarea pietei monetare de catre patru mari banci (Midland Bank, Barclays Bank, National Westminster Bank si Lloyd's Bank), ce au tendinta sa-si subordoneze bancile de afaceri. Bancile sunt, prin excelenta, în serviciul comertului.
În Germania sistemul bancar este caracterizat prin universalitatea profilului componentelor diferentiate pe nivel de distributie: cele en gros, de tip banci comerciale, orientate spre activitati industriale si cele cu amanuntul, de tip banci cooperatiste (Raiffeisenkasser) si de tip popular (Volksbanken), orientate spre activitati rurale si de sustinere a activitatii economice la nivelul comunitatilor locale. Bancile sunt, prin excelenta, în serviciul industriei/agriculturii/activitatilor de producere de bunuri/servicii.
Concentrarea bancara este, de asemenea, foarte pronuntata, piata fiind dominata de trei mari banci (Deutsche Bank, Dresdner Bank, Commerzbank).
În SUA sistemul bancar este descentralizat si specializat, ca rezultat al departajarii clare a atributiilor si competentelor monetare între nivelul federal si cel al statelor.
Descentralizarea se materializeaza într-un mare numar de banci (peste 15.000 de firme bancare în 1980), din care numai doua (Bank of America si Citibank) de talie mondiala.
Specializarea se exprima în existenta, în principal, a doua categorii de banci:
comerciale, în care se includ si asa-zisele "aproape banci" (near banks); obiectul lor este mobilizarea disponibilitatilor si acordarea de credite; "aproape bancile" sunt institutii nesupuse reglementarilor bancare si au ca obiect principal gestionarea mijloacelor de plata introduse de ele, ca de pilda, cartelele sau cartile de credit pe care au reusit sa le faca acceptate de mari retele comerciale, asigurându-le un uz extrem de extins;
de investitii, care se ocupa în principal de plasamente de valori mobiliare, cum este, de pilda, foarte cunoscuta Merill Lynch.
În Franta sistemul bancar este concentrat, mai puternic apropiat de stat decât de economie si mai formal (predomina caracterul juridic si administrativ în functionare, în detrimentul celui economic). Sistemul bancar este reglementat puternic prin lege, care distinge:
banci, tratate diferentiat dupa cum sunt membre ale Asociatiei franceze a bancilor, banci de ajutor reciproc sau banci cooperatiste; acestea pot efectua orice operatiune bancara;
alte institutii de credit, care, cu exceptia caselor de economii si de depuneri, nu pot mobiliza disponibilitati pe termen scurt, dar pot efectua operatiuni de creditare (leasing, credit pentru consum etc.) si de gestiune a titlurilor de valoare; ele îsi pot procura resursele de pe piata financiara (emisiuni de titluri obligatare) sau din plasamente ale disponibilitatilor pe termen scurt ale unor institutii de credit (banci de ajutor reciproc sau cooperatiste).
Concentrarea rezida în dominarea pietei
monetare de catre trei banci (Banque National de Paris, Crédit
Bancile de ajutor reciproc sau cooperatiste sunt institutii de mica anvergura de tip banci populare, Crédit mutuel si Crédit agricole.
În România sistemul bancar actual s-a constituit pornind de la patru banci, având retele proprii: Banca Nationala, Banca de Investitii, Banca Româna de Comert Exterior si Banca pentru Agricultura si Industrie Alimentara. Aceste banci aveau specializare stricta si detineau monopolul operatiunilor bancare cu persoane juridice. Persoanele fizice puteau efectua operatiuni bancare numai prin CEC, institutie care era o quasibanca, deoarece: avea atributii de mobilizare a disponibilitatilor banesti de la populatie, nu credita activitatea economica, putea oferi credite de consum (constructii de locuinte, unele cumparari în rate s.a.).
Dupa 1989 sistemul bancar românesc s-a diversificat ca numar de participanti, în anul 1998 functionând peste 40 de firme de tipul societati bancare, cu circa 55.000 de angajati. Astfel, a început un profund proces de restructurare si privatizare care este înca în derulare. Restructurarea a debutat în 1990 cu legea privind societatile comerciale, prin care erau astfel definite inclusiv institutiile bancare. Apoi, în 1991, s-au adoptat legi privind activitatea bancara (Legea 33/1991) si Legea privind statutul Bancii Nationale (Legea 34/1991), prin care se face redefinirea atributiilor Bancii Nationale a României ca banca centrala. Se creeaza apoi BCR, ca banca pentru deservirea agentilor economici persoane juridice pentru operatiunile lor banesti. Privatizarea a însemnat crearea unor societati bancare private si începerea procedurilor pentru vânzarea cotei de capital pe care statul o detine la bancile existente în sistem dinainte de 1989.
Sistemul bancar continua sa pastreze un caracter de stat. De pilda, una din cele mai puternice unitati din sistem, Banca Comerciala Româna (BCR), este înca sub controlul statului, care încearca sa creeze conditiile pentru privatizare; statul pastreaza participatii însemnate la alte doua banci intrate deja în procesul de privatizare: Banca Româna de Dezvoltare (BRD) si Banc-Post (BP); în ce priveste CEC-ul, institutie înca de stat, se depun eforturi de reformare ca banca. Sistemul bancar a conservat situatia de monopol a BCR, care, preluând în 1990 de la Banca Nationala operatiunile agentilor economici persoane juridice, concentreaza conturile marii majoritati a acestora Sistemul bancar a pierdut din caracterul specializat deoarece bancile au tendinte universaliste, adica de a se extinde spre orice fel de operatiuni bancare. Sistemul bancar denota o anumita fragilitate prin volumul mare al unor operatiuni neperformante, dar si o anumita insuficienta de dimensiune si retea. Din acest ultim punct de vedere este de remarcat ca în 1938 sistemul bancar însuma peste 100 de firme, iar reteaua lor teritoriala (sucursale, agentii, oficii) avea de 7 ori mai multe unitati ca în prezent.
În sistemul bancar românesc se regasesc acum Banca Nationala a României, bancile comerciale si alte institutii cu atributii în domeniul bancar.
Între bancile comerciale, în afara celor deja mentionate, functioneaza si alte banci cu capital de stat (cum este Eximbank - Banca de Export-Import a României, fondata în 1992 prin hotarâre de guvern si având ca obiect asigurarea creditelor de export), banci private, multe în expansiune (Banca "Ion Ţiriac", Banca Transilvania), banci fondate de grupuri de afaceri din strainatate (Group Socičté Gčnčral, Reiffeisen Bank, ING Bank) si banci comerciale de însemnatate locala rezultate prin reorganizarea asa-ziselor banci populare.
Dintre institutiile cu atributii în domeniul bancar mentionam: Fondul român pentru garantarea creditelor pentru întreprinzatorii privati (FRGC), Agentia pentru valorificarea activelor bancare (AVAB), Institutul Bancar Român (IBR), Asociatia Româna a Bancilor (ARB) s.a.
FRGC, fondat prin hotarâre de guvern în 1992, cu capital rezultat prin participarea Agentiei Nationale de Privatizare si a unor banci (BCR, BRD, Banca Agricola si Banca Româna de Comert Exterior, absorbita în 1999 de BCR ca urmare a iminentei falimentului) este o institutie care are ca obiect de activitate garantarea creditelor pe termen mediu si lung (pâna la 10 ani), în exclusivitate pentru firme private solicitatoare de credite, sustinute sau nu cu proiecte de investitii. Scopul acestei activitati, sustinut si printr-un credit nerambursabil de un milion USD acordat de Banca Federala de Rezerva a Canadei, este de a asigura distribuirea riscului bancar pentru acele banci care accepta credite importante pentru agentii privati, mai ales pentru proiecte de dezvoltare.
AVAB, fondata prin hotarâre de guvern în 1998, este o institutie care preia active incerte de la bancile comerciale, în schimbul unor titluri de stat, cu scopul de a recupera datoriile debitorilor neperformanti si de a reface astfel capacitatea bancilor de a credita economia.
IBR este o institutie fondata de BNR si ARB în 1991, care are ca obiect de activitate formarea de personal calificat în domeniul bancar.
ARB este o asociatie cu caracter profesional care promoveaza nu numai interesele bancilor ca participanti specializati la activitatea economica, dar contribuie la formarea si consolidarea unui comportament social adecvat prin constientizarea si respectarea deontologiei profesionale în lumea bancilor.
În sistemul bancar rolul bancilor comerciale este deosebit deoarece ele constituie partea cea mai activa a interfetei între întreprinzatori, pe de o parte, si procesul de economisire, pe de alta parte, proces în urma caruia se constituie sursele neproprii de finantare a activitatii economice a acestora. Operatiunile pasive si active ale bancilor comerciale constituie esenta acestui rol.
|
