Constituirea sucursalelor bancii straine
Prevederile Legii bancare nr. 58/1998 se aplica în mod cerspunzato si în cazul sucursalelor bancilor, persoane juridice straine[1].
Daca cerintele referitoare la capitalul social, spatiul destinat sediului social al bancilor, la conducatori, cenzori, sunt aceleasi ca si în cazul constituirii unei societati bancare române, la stabilirea obiectului de activitate al sucursalei unei banci straine se va avea în vedere si faptul ca activitatea ce urmeaza a fi desfasurate nu pot excede obiectului de activitate al bancii straine respective: aceasta nu va putea efectua în România, prin 18518d317s intermediul unei sucursale, activitati bancare pe care nu are dreptul sa le desfasoare în tara de origine.
În vederea obtinerii aprobarii de înfiintare, banca straina solicitanta trebuie sa prezinte Bancii Nationale a României, potrivit art. 28 din Normele nr. 2/1999, urmatoarea documentatie:
cererea de autorizare;
copie de pe actul constitutiv, dinc are rezulta denumirea, forma juridica, sediul social si modul de functionare a bancii straine;
extras din registrul comertului din tara de origine, care atesta înmatricularea bancii si identitatae reprezentantilor acesteia;
descrierea bancii straine: calificarea sa în tarade origine, în functie de marimea activelor, descrirea structurii organizatorice, descrirea actionarilor semnificativi, descrierea activitatii sale;
ultimele trei rapoarte anuale ale bancii; certificate de auditori independenti;
descrierea sistemului de reglementare bancara din tara de origine: prezentarea autoritatii de supraveghere bancara din tara de origine; modul în care societatea bancara strina, inclusiv susucrsala pe care o va deschide în România, este supravegheata de autoritatea de supraveghere bancara din tara de origine;
declaratia autoritatii d esupraveghere din tara de origine privind: acordul sau referitor la deschiderea unei sucursale în România de catre banca în cauza; viabilitatea societatii bancare respective;
hotarârea organului statutar al bancii straine, referitoare la deschiderea unei sucursale pe teritoriul României, din care sa rezulte operatiunile pe care sucursala urmeaza sa le defasoare pe teritoriul României; suma care va fi pusa la dispozitia sucursalei drept capital de dotare; identitatea conducatorilor împuterniciti sa angajeze banca legal în România;
studiul de fezabiliate;
comunicare privind identitatatea persoanelor care urmeaza sa verifice si sa semneze bilantul contabil al sucursalei, pentru care se va prezenta documentatia prevazuta pentru cenzorii bancilor;
denumirea bancii sau denumirea sucursalei bancii straine autorizate sa functioneze pe teritoriul României, la care se deschide contul unde va fi transferata suma reprezentând capitalul de dotare ale sucurslaei;
orice alte informatii pe care banca straina le considera de natura sa mentina viabilitatea proiectului prezentat.
Toata aceasta documentatie va fi prezentata în limba româna, iar, pentru documentele redactate în alta limba, se va prezenta o traducere legalaizata.
În termen de doua luni de la comunicarea aprobarii de constituire, în vederea obtinerii autorizatiei de functionare, vor fi prezentate B.N.R., conform art. 29 din Normele nr.2/1999, urmatoarele documente:
scrisoare din partea depozitarului dondurilor destinate sa constituie capitalul de dotare al sucursalei, care sa confirme depunerea acestuia de catre banca straina într-un cont ramas blocat pâna la înmatricularea sucursalei bancii în registrul comertului;
dovada detienrii cu titlu legal a spatiului aferent sediului sucursalei;
copii de pe cererea de înmatriculare si de pe certificatul eliberat de Oficiul Registrului Comertului, din care sa rezulte înmatricularea sucursalei.
În privinta deschiderii sucursalelor bancilor aflate într-una din tarile membre ale Comunitatii Europene, Directivele Consiliului, disting doua situatii: 1) sucursale unei banci având sediul în Comunitate si 2) sucursala unei banci având sediul într-un alt stat, care nu este membru al Comunitatii. Referitor la prima situatie, directiva consacra regula tratamentului national completata cu cooperarea între autoritatile nationale de control, astfel ca retragerea autorizatiei în tara sediului principal sa aiba ca efect retragerea autorizarii sucursalelor din tarile membre. Pentru sucursalele bancilor, având sediul principal într-o alta tara, care nu este membra a Comunitatii, directiva reitereaza principiul nediscriminarii pozitive, interzicând tratamentul mai favorabil decât cel aplicat sucursalelor din prima categorie[2]. Autoritatile nationale competente vor stabili conditiile ce trebuie îndeplinite pentru deschiderea de sucursale.
Autoritatile de control bancar trebuie sa ceara bancilor din strainatate care opereaza pe teritoriul national, sa respecte criteriile de rigurozitate stabilite bancilor autohtone; pe lânga aceasta, ele trebuie sa fie abilitate sa furnizeez, în tara de origine, informatiile necesare efectuariii controlului consolidat[3].
Pentru o banca exista trei modalitati clasice de a se implementa în afara tarii de origine: sucursale, filiale, agentii si birouri de reprezentare.
Sucursalele opereaza, în principal, sub responsabilitea bancii-mama. În principiu, simplitatea acestui fapt nu este decât iluzorie, pentru ca, din ratiuni fiscale si chiar administrative, operatiunile realizate într-o tara straina trebuie sa fie contabilizate separat, ca si cum ar fi vorba de o societate distincta. Pe de alta parte, de exemplu, banca-mama nu poate fi angajata în nume propriu printr-o sucursala proprie[4].
Mai multe tari din Uniunea Europena au fost, în principiu, de acord cu implementarea pe teritoriul lor de banci straine, sub diferite forme. Puterile publice nationale au manifestat rezerve, în cazul când au aparut o serie de implementari ca fiind periculoase sau fata de cele ce proveneau din statele cu care nu existau raporturi de reciprocitate.
În general, sucursalele si filialele bancilor straine sunt în drept de a efectua aceleasi operatiuni ca si bancile nationale.
|
