Continutul politicii financiare
Politica financiara este o componenta a politicii generale, în care se integreaza, desi dispune de o relativa independenta, indiferent de nivelul de organizare sau structura functionala a societatii, la care este abordata ea. De aceea, se impune caracterizarea politicii financiare în contextul politicii generale, care, la rândul sau, privita la nivel de colectivitate umana organizata în stat, poate fi definita generic ca un ansamblu de activitati orientate spre dobândirea si pastrarea puterii în societate de catre formatiuni politice, subordonându-se realizarii anumitor scopuri sau obiective ale acestora. În mod implicit, este de admis ca politica, în general, promoveaza anumite interese, care, de regula, corespund obiectivelor urmarite de societate sau de anumite segmente ale societatii, de mai mare sau mai mica întindere, reprezentate prin grupari (partide) politice. Pe aceasta baza, exista tendinte si orientari diferite ale politicii generale (promovate de catre diverse formatiuni politice), incluzând, între altele, componente financiare specifice.
Totodata, politica mai este definita, în mod mai pragmatic, ca forma de organizare si conducere a unei comunitati umane, pentru satisfacerea intereselor sale, sau ca ansamblu al deciziilor (optiunilor) luate de catre autoritati pentru organizarea si conducerea activitatii economice si sociale. În aceasta acceptiune, ea se manifesta la toate nivelurile si structurile organizatorice ale societatii.
Indiferent de modul de abordare a conceptului de politica, concretizarea sa implica obiective si mijloace sau instrumente de înfaptuire a acestora, în acord cu interesele gruparii sau comunitatii umane respective. Ea presupune, în mod direct, metode si modalitati de actiune specifice diferitelor domenii de activitate umana, pentru realizarea diferitelor obiective economico-sociale.
Considerata distinct, politica financiara exprima optiunile privind metodele, mijloacele si institutiile cu caracter financiar, antrenate în procurarea, alocarea si utilizarea resurselor banesti, inclusiv modalitatile de folosire a instrumentelor si tehnicilor financiare pentru influentarea activitatilor economico-sociale în sensul dorit. Domeniul sau de manifestare îl constituie activitatea financiara, în general, dar prin continut, ea repercuteaza asupra întregii activitati a entitatilor de la care emana, îmbracând forme ale deciziilor financiare.
Într-o acceptiune limitativa, conceptul de politica financiara este folosit în sensul de politica finantelor publice, pentru a desemna fenomenele care dau nastere unei sarcini publice, la baza careia se afla factorul financiar. În acest sens, existenta sarcinii financiare antreneaza punerea în aplicare a unor tehnici politico-juridice si a unor mecanisme de actiune specifice domeniului finantelor publice.
Prin continutul sau, politica financiara este indisolubil legata de celelalte componente ale politicii economice. Astfel, daca politica economica a statului îsi propune, ca obiective, dezvoltarea, retehnologizarea si modernizarea ramurilor economiei nationale, relansarea economica, participarea mai larga a tarii la schimburile internationale si, pe aceasta baza, cresterea economica durabila, distribuirea mai echitabila a veniturilor etc., politica financiara trebuie sa se înscrie pe aceleasi coordonate.
În mod obisnuit, obiectivele politicii financiare sunt puse în legatura directa cu scopul declarat al dezvoltarii economico-sociale a unei tari, respectiv cu obiectivele ce si le propune fiecare entitate economica sau sociala. Astfel, asigurarea cresterii economice si contracararea stagnarii sau recesiunii economice, declarate ca obiective ale politicii generale, trebuie sa aiba corespondent într-o politica financiara de stimulare a investitiilor si a consumului etc. Asemanator, includerea în programul de guvernare (al unei grupari sau alteia) a cresterii capacitatii de aparare nationala trebuie sa si gaseasca un corespondent în deciziile privind finantarea acestui obiectiv.
În opinia unor autori, cum este francezul Alain Barrčre, obiectivele politicii financiare (a statului) ar putea fi sintetizate astfel: sa favorizeze progresul economic; sa regularizeze conjunctura economica; sa realizeze justitia sociala, sub aspect financiar.
Instrumentele si tehnicile de realizare a obiectivelor politicii financiare reprezinta, la rândul lor, componente ale acesteia, prin care se contureaza modul concret de înfaptuire a fluxurilor banesti, în corespondenta cu scopurile carora le sunt subordonate activitatile financiare. În acelasi sens, la nivelul întreprinderilor, politica financiara se integreaza programelor vizând functionarea si dezvoltarea acestora, inclusiv adaptarea activitatii lor la cerintele pietei interne si externe.
Totodata, pornind de la acceptiunea larga data finantelor, se contureaza si un continut mai cuprinzator al politicii financiare, incluzând politica financiar-monetara - în care sunt implicate autoritati publice -si politicile financiare ale entitatilor economico-sociale private. În aceasta acceptiune, se pot distinge mai multe componente ale politicii financiar-monetare, între care, politica fiscala, politica bugetara, politica monetara si valutara etc., promovate de catre autoritatile publice si politica financiara a întreprinderii, promovata de firme, organizatii, institutii autonome etc.
|
