Continutul sectorului public si evolutia sa in economia contemporana

Continutul sectorului public si evolutia sa in economia contemporana

Sectorul public poate fi definit ca un ansamblu complex alcatuit din institutii, organisme si activitati care au drept element comun faptul ca procesul de decizie se realizeaza colectiv sau politic prin mecanismul votului.

Ca si sfera de cuprindere, sectorul public este format din[1] :

A. Administratia publica la nivel national si local

Administratia publica centrala cuprinde statul (in sens strict) si diverse organisme la nivel central care isi procura resursele din subventii de la stat si din taxe percepute in schimbul unor servicii pe care le ofera. Acestea sunt organisme autonome si isi desfasoara activitatea in domenii diverse stabilite de catre stat precum invatamant, cultura, cercetare, actiuni economice sau sociale.

Administratia locala cuprinde in principiu comunitatile locale si la fel ca la nivel central diverse organisme a caror competente sunt stabilite insa la nivel local iar finantarea se asigura din subventii ale colectivitatilor locale si din taxe parafiscale. Colectivitatile locale sunt alcatuite din administratiile teritoriale (judete) si locale (municipii, orase, comune) la care se adauga si unele organisme comunitare si regii de exploatarea publica .

B. Organisme ale protectiei sociale a caror activitate principala consta in asigurarea pensiilor precum si asigurarile de accidente, boala, somaj, fara a exista o legatura stricta intre cotizatia varsata si gradul de expunere la riscul acoperit.

C. Intreprinderi publice si chiar unele intreprinderi private care produc bunuri sau servicii de interes general si carora statul datorita faptului ca le furnizeaza fonduri prin intermediul unor subventii, imprumuturi, participatii le poate impune anumite directii legate de realizarea obiectivelor de redistribuire, de ocupare, de dezvoltare regionala.

Intre sectorul public si sectorul privat mai poate fi definit si un sector intermediar in care se includ o serie de organizatii de drept privat care genereaza servicii adresate doar unor anumitor grupuri de persoane: sindicate, asociatii ale consumatorilor, anumite scoli si spitale, organizatii contabile sau religioase.

Aparitia unei teorii economice a sectorului public a fost relativ tarzie ea fiind influentata de conditiile economice, sociale si politice. In acest domeniu au existat mai multe conceptii care pot fi sintetizate in principal de doua abordari.

O prima abordare, numita individualista dezvolta o teorie a sectorului public in care consumatorul este suveran, prestatiile publice fiind obligate sa reflecte preferintele individuale. Reprezentantii mai importanti ai acestei teorii sunt Samuelson si Musgrave. Pornind de la ideea ca statul este in intregime in serviciul cetatenilor ei dezvolta analiza prin examinarea institutiilor si proceselor de decizie politica.

Cea de-a doua abordare, a constrangerii pleaca de la organizarea politica existenta punandu-se accentul pe interesul general al statului si ignorandu-se relatia dintre cererea si oferta manifestata intre guvernanti si guvernati care ar permite abordarea coerenta bazata pe adaptarile necesare.

Economiile sec XX sunt caracterizate in principal printr-o expansiune a sectorului public, cresterea interventiilor statului putand fi pusa pe seama a mai multi factori dintre care putem aminti:

a)   Aparitia unor evenimente deosebite (razboaie, crize economice) care determina asa numitul ”efect de deplasare”(Peacoch si Wiseman). Evenimentele susmentionate solicita un efort mai mare al statului materializat in cresterea cheltuielilor publice ce este acceptata mai usor de populatie decat in conditii normale. In momentul incheierii crizei nu este abrogata in totalitate sarcina fiscala suplimentara deoarece populatia deja s-a obisnuit cu ea. Aceasta face ca statul sa dispuna de resurse suplimentare prin intermediul carora isi poate asuma noi sarcini producandu-se astfel efectul de deplasare care conduce la cresterea sectorului public.

b)   Cresterea economica, expansiunea demografica, progresul tehnic care conduc la o cerere crescuta de echipamente colective si cheltuieli sociale.

c)   Progresivitatea impozitelor concertata cu cresterea veniturilor impozabile (datorita expansiunii economice sau inflatiei) duce la cresterea incasarilor fiscale intr-un ritm mai inalt decat PIB-ul.

d)   Politica bugetara de stabilizare care a condus indirect la cresterea sectorului public, statul contractand imprumuturi publice pentru a acoperi ecartul inflationist.

e)   Factori politici cum ar fi faptul ca partidele politice si alte grupuri de interese aflate in pozitii de concurenta sunt tentati sa supraliciteze prestatiile pe care statul le acorda fiind mult mai popular de a propune servicii publice noi decat de a diminua sau desfiinta serviciile existente.