CUPRINS

INTRODUCERE

Economia de piata presupune în mod necesar existenta unui sistem bancar care sa asigure mobilizarea tuturor disponibilitatilor monetare ale economiei si orientarea lor temporara în desfasurarea de activitati economice eficiente.

Prin activitatea desfasurata de banci, de colectare de resurse financiare concomitent cu plasarea acestora spre unitatile care resimt nevoi temporare suplimentare, acestea îndeplinesc un rol important de intermediere bancara. În acest sens, creditul devine instrument activ în stimularea dezvoltarii economiei, prin intermediul lui încurajându-se actiunea anumitor fenomene, în functie de obiectivele urmarite a se realiza.

Creditul este indispensabil economiei, de aceea modul de acordare a acestuia are o importanta majora, aici intervenind functia bancii de analist financiar pentru a orienta resursele spre cele mai eficiente plasamente.

În angajarea resurselor lor, bancile se confrunta cu o serie de riscuri:

riscul de nerambursare;

riscul lipsei de lichiditate;

riscul variatiei ratei dobânzii pe piata;

riscul de capital;

riscul repatrierii capitalului în conditiile creditarii externe (riscul valutar si riscul de tara).

Acordând credite banca îsi asuma mai multe tipuri de riscuri, acestea fiind determinate fie de calitatea celui care face împrumutul, fie de evolutia economica generala, fie de structura generala a bancii.

Se cunoaste faptul ca performanta bancara are doua dimensiuni: rentabilitate si risc, iar managementul bancar urmareste maximizarea performantelor bancare prin armonizarea urmatoarelor obiective: maximizarea rentabilitatii bancii, minimizarea expunerii la risc si încadrarea în normele de calitate si comportament prudential.

Considerarea tuturor riscurilor este un fapt necesar si important pentru fiecare banca, dar în conditiile amplitudinii procesului de recreditare, cunoasterea, evitarea si prevenirea lor este de o deosebita relevanta la nivel national.

Lucrarea de fata este structurata pe 4 capitole.

În Capitolul I, intitulat "RAIFFEISEN S.A. si pozitia sa în ansamblul sistemului bancar din România" sunt prezentate tipurile de banci, sistemul financiar-bancar si de asigurari existent în România, RAIFFEISEN S.A. în sistemul financiar-bancar din România si operatiunile efectuate de acesta.

Cel de-al doilea capitol "Creditul bancar" , analizeaza notiunea de credit în ansamblul sau, continutul, trasaturile, clasificarea, functiile si formele creditului, cât si rolul acestuia în economia de tranzitie.

În cel de-al treilea capitol sunt prezentate riscurile financiare, riscul de nerambursare-prevenire si modul de gestionare.

"Studiu privind acordarea unui credit de catre RAIFFEISEN S.A" constituie ultimul capitol al lucrarii de licenta, în care am prezentat cererea S.C. PRODUCT S.R.L., societate comerciala ce are ca obiect de activitate producerea si comercializarea produselor legumicole, pentru un credit.

Lucrarea de licenta se încheie cu concluziile pe care mi le+am exprimat în urma anlizei realizate prin studiul unor lucrari de specialitate si a legislatiei în vigoare existente în România.

CAPITOLUL I

RAIFFEISEN S.A. si pozitia sa

În ansamblul

sistemului bancar din România

Institutii financiar bancare: aparitie functii. Rolul bancilor comerciale în cadrul sistemului bancar actual.

Institutiile implicate în asigurarea legaturii sectorului monetar, cu economia, prin intermediul pietei monetare si a pietei capitalurilor, sunt denumite intermediari financiari, din care fac parte sectorul bancar si institutiile financiare nebancare, cum ar fi casele de afaceri, societati de constructii, companii de asigurari, fonduri de pensii, trusturi de investitii.

Bancile au aparut cu multe secole în urma; initial, activitatile bancare s-au limitat la pastrarea valorilor imobiliare ce le erau încredintate si la executarea platilor ordonate de clienti. Forma moderna de organizare a unitatilor bancare a fost prefigurata de Banca din Amsterdam (1609) si apoi de Banca Angliei (1694). Datorita unui amplu proces de dezvoltare si perfectionare, bancile contemporane si ceilalti intermediari financiari s-au impus in ultimul secol ca un agent economic angrenat foarte activ.

Bancile, institutiile financiare, societatile de asigurari - private, publice, mixte - reprezinta acel agent economic agregat care îndeplineste rolul de intermediar financiar între ceilalti agenti economici, gestioneaza instrumentele monetare si pârghiile financiare ale unei tari.

Serviciile financiar - bancare, indiferent de forma de proprietate a celor care le presteaza, se desfasoara pe baza comerciala, lucrativa. Bancile au îndeplinit si îndeplinesc doua categorii de functii: active si pasive.

Principala functie activa a bancilor comerciale consta în acordarea de împrumuturi solicitantilor care întrunesc conditiile de bonitate financiara: capacitate economica a unei persoane fizice sau juridice de a restitui, la scadenta, creditele contractate împreuna cu dobânzile aferente, respectiv încrederea pe care o inspira un solicitant de credite.

Împrumuturile se acorda fie pe seama capitalurilor proprii ale bancilor, fie pe cea a soldului activ rezultat din diferenta relativ permanenta dintre depunerile clientilor si restituirile medii solicitate de acestia la un moment dat.

Bancile mai desfasoara si alte servicii bancare active: gestionarea conturilor deponentilor, organizarea înfiintarii de societati comerciale si plasarea titlurilor de valoare ale acestora.

Principala functie pasiva a organizatiilor financiar - bancare si de asigurari se refera la primirea spre pastrare a economiilor populatiei si agentilor economici nonfinanciari (depozitul). Alte functii pasive îndeplinite de institutiile bancare constau în: primirea de depuneri a unor clienti pentru a executa din ele diferite plati la ordinele acestora, conducerea operatiunilor de casa ale întreprinderilor si institutiilor care solicita acest lucru.

În conditiile actuale, în tarile cu economie de piata consolidata sistemul bancar - financiar exercita, pe lânga functiile traditionale si o serie de functii noi, prioritar macroeconomice. Astfel bancile coordoneaza platile (si încasarile) ce se efectueaza în întreaga economie nationala, gestioneaza moneda nationala si supravegheaza relatiile ei cu celelalte monede al tarilor. Bancile, institutiile financiare si societatile de asigurare îndeplinesc, de asemenea rolul de intermediere financiara la nivelul economiei nationale, drenând economiile agentilor economici, ale întregii populatii spre domenii de mare interes pentru tara. Sistemul bancar are rolul de a restrictiona creditul. În anumite conditii si pe baza unor criterii speciale, bancile limiteaza riscul neacoperit al unor întreprinzatori prea entuziasti punându-le anumite conditii restrictive. Prin diverse prevederi, se produce transformarea riscului, adica repartizarea lui relativ egala asupra tuturor debitorilor.

Gestionând fluxurile monetare în ansamblul lor, bancile exercita rol pronuntat de orientare economica, de modificare în structurile economice ale unei tari. Dispunând de mecanisme si tehnici prin care pot suplimenta instrumentele monetare, cunoscând situatia economica a întreprinderilor si chiar a guvernului, bancile si societatile financiare îndeplinesc un rol strategic în tarile cu economie de piata.

Pentru acordarea dreptului de folosire a resurselor banesti date cu împrumut, inclusiv pentru alte servicii active, bancile pretind si încaseaza dobânda sau comision, dupa caz, pentru sumele pastrate în depozit, acestea platesc dobânda clientilor lor creditori. Diferenta dintre dobânzile încasate de banci si cele platite de ele constituie profitul bancar brut, daca din acesta se scad cheltuielile de administrare si întretinere ale bancii, ca si impozitele legale, ceea ce ramâne se numeste profitul net al bancii.

Trebuie tinut cont ca prin gestiunea mijloacelor de plata bancile au drept clienti cvasitotalitatea agentilor economici si în conditiile cresterii rolului creditului le pot influenta si actiona asupra activitatii si comportamentului acestora. Ca urmare acordarea sau refuzarea unui credit poate exercita o influenta importanta, benefica sau invers asupra situatiei economice a unei întreprinderi.

1.2. Tipuri de banci

Amploarea crescânda a rolului institutiilor financiar - bancare, ca si diversificarea operatiunilor efectuate de ele au condus la constituirea diferitelor forme de banci si de institutii financiare la specializarea lor. Cea mai generala grupare a bancilor se concretizeaza în banci de emisiune (una în fiecare tara) si bancile comerciale.

Banca de emisiune (banca centrala ) detine o pozitie speciala în cadrul sistemului bancar al fiecarei tari, conferita de operatiunile pe care ea le efectueaza. Atributiile bancii de emisiune constau în: emiterea biletelor de banca, crearea si gestionarea puterii de plata în tara, supravegherea societatilor comerciale si a altor institutii de credit în sensul regularizarii volumului si costului creditului, conlucrarea cu Trezoreria pentru a conduce programul de împrumut al guvernului, conducerea politicii monetare si valutare a tarii cautarea cailor economice de mentinere a stabilitatii monetare si de asigurare a functionalitatii sistemului bancar.

Functia principala a bancilor centrale este cea de emisiune monetara, de punere în circulatie a bancnotelor si a monedei divizionare detinute de agentii nonfinanciari. Fiind institutie de emisiune, Banca Centrala pune în circulatie cantitatile de bani care, de regula, corespund nevoilor de lichiditate a economiei în ansamblul ei si care se încadreaza în obiectivele de politica monetara si bugetara a tarii. În acest sens, Banca Centrala joaca un rol indirect dar important în crearea de moneda.

Bancile Comerciale reprezinta un tip de întreprindere lucrativa specializata, care furnizeaza bani - capital - celorlalti agenti economici, persoane fizice si/sau juridice. Aceasta activitate se realizeaza mai ales pe baza resurselor banesti atrase, dar si a capitalului propriu. Bancile comerciale se împart în banci de depozit si banci ipotecare.

a) Bancile comerciale de depozit îsi procura mijloacele financiare de care au nevoie de pe piata, prin depunerile pe termen scurt ale clientilor.

La rândul lor, acestea pot fi:

- banci de depozit propriu - zise, care primesc depuneri la vedere si pe termen si care acorda credite pe termen scurt;

- banci de afaceri, care dispun de capitaluri proprii însemnate si îsi procura mijloacele necesare si prin emiterea de obligatiuni sau actiuni, ele putând acorda credite pe termen lung.

b) Bancile ipotecare sunt acelea care îsi procura mijloacele necesare pentru emisiunea de înscrisuri si obligatiuni ipotecare.

Tipurile de banci, diversitatea formelor acestora, ca si legaturile multiple dintre ele sunt dependente de conditiile economice si social - politice din fiecare tara.

1.3. Sistemul financiar - bancar si de asigurari existent în România

În România, Banca Centrala denumita Banca Nationala a României este organismul de stat cu sarcina principala de a emite si gestiona moneda nationala (leul) si de a stabili si coordona politica monetara si de credit a tarii.

Conform Legii nr.34 din 24 martie 1991, privind Statul Bancii Nationale a României, BNR stabileste si conduce politic monetara si de credit în cadrul politicii economice si financiare a statului, cu scopul de a mentine stabilitatea monedei nationale. Banca Nationala a României participa în numele statului la tratative si negocieri externe în probleme financiare, monetare si de plati; poate negocia si încheia acorduri privind împrumuturi pe termen scurt si efectuarea de operatiuni de swap cu bancile centrale, bancile comerciale si institutiile monetare internationale, cu conditia rambursarii lor în termen de un an si a integrarii lor în raportul anual al Bancii Nationale a României. Pentru necesitatile proprii si ale autoritatilor publice, BNR elaboreaza studii si analize privind moneda, creditul si operatiunile sistemului bancar.

Institutiile financiar - bancare din România se grupeaza în urmatoarele categorii: Banci Comerciale, Case de economii, Case de ajutor reciproc, Cooperative de credit, Case de pensii, Societati de asigurari si Trezoreria statului.

1.4. Necesitatea privind întarirea sistemului bancar în România

În economia mondiala societatile bancare s-au impus prin cresterea încrederii populatiei si agentilor economici în aceste institutii. Aceasta încredere are la baza complexitatea si diversificarea serviciilor si prestatiilor pentru clienti, eficienta plasamentelor prin creditele performante acordate, rapiditatea efectuarii încasarilor si platilor, pastrarea stricta a confidentialitatii tuturor operatiilor ce se efectueaza prin banci.

Societatile bancare, în România antebelica, au avut o larga dezvoltare si consolidare, realizându-se o bogata experienta în domeniu.

Dupa 1989, activitatea bancara din tara noastra a început sa revina treptat la rolul unei institutii de baza în viata economica.

În ultimul timp, însa, asistam la savârsirea unei serii de abateri grave in activitatea unor societati bancare din tara noastra, unele abateri de-a dreptul de necrezut ca s-ar putea întâmpla într-o institutie bancara, care, prin specificul sau trebuie sa constituie un model de maximum de garantii, seriozitate si siguranta pentru toate operatiile ce le efectueaza având un personal calificat de înalta moralitate, incoruptibil la orice tentatii ce li s-ar oferi.

Pentru restabilirea prestigiului societatilor bancare din tara noastra si cresterea credibilitatii agentilor economici si populatiei in aceste institutii sunt necesare o serie de masuri.

1. Privitor la statutul societatilor bancare apreciem ca, pe lânga prevederile valabile oricarei societati comerciale, acestea ar trebui sa cuprinda referiri exprese cu privire la:

- stabilirea competentelor în aprobarea normelor de lucru interne, angajarea personalului si numirile în functiile de conducere ale bancii;

- interzicerea efectuarii oricarei operatiuni bancare în afara normelor de lucru aprobate, inclusiv interzicerea dispunerii de catre persoanele cu functii de conducere de a se efectua operatiuni bancare în afara normelor de lucru interne aprobate;

- organizarea si exercitarea controlului bancar intern de catre centrala bancii asupra activitatii sucursalelor si filialelor din subordine;

- precizarea atributiilor comisiilor de cenzori la specificul societatii bancare respective;

- stabilirea atributiilor de control bancar preventiv si, ulterior, în banca si pe teren la agentii economici;

- conditiile si regimul de aprobare a investitiilor si dotarilor de orice fel;

- stabilirea raporturilor societatii bancare cu organele de control si coordonare din afara: Curtea de Conturi, Ministerul Finantelor, Banca Nationala a României.

2. Revederea normelor interne de lucru ale societatilor bancare, în special cele cu privire la deschiderea conturilor, în lei si în valuta, în tara si în strainatate, aprobarea si acordarea creditelor, efectuarea platilor, etc.

Analiza critica a normelor interne de lucru este indicat sa se faca într-o anumita moneda daca:

- conditiile si documentele cerute clientilor pentru efectuarea diverselor operatii bancare sunt suficiente pentru a garanta sinceritatea si realitatea datelor cuprinse în acestea;

- regimul actual de aprobare a creditelor, pe transe de valori organizatorice - centrala, sucursala, filiala - sunt corespunzatoare si asigura prevenirea abaterilor semnalate pâna în prezent;

- aprobarea unor operatiuni bancare este bine sa se faca de catre comisii si nu de catre o persoana, pentru a evita subiectivismul si abuzul;

- stabilirea unor termene limita pentru efectuarea diferitelor operatiuni bancare, în scopul cresterii operativitatii.

O mentiune speciala: necesitatea cresterii operativitatii în efectuarea platilor între agentii economici si între acestia si organele fiscale, având în vedere ca accelerarea numai cu o zi a decontarilor reduce blocajul financiar pe economie, de ordinul zecilor de miliarde de lei.

3. Organizarea si exercitarea controlului bancar intern prezinta mare importanta, pornind de la principiul, recunoscut pe plan mondial, ca orice activitate sau persoana trebuie supusa controlului, fara exceptie.

Aceasta organizare se poate face sub doua forme:

- controlul bancar preventiv, prin stabilirea operatiunilor supuse acestui control si a persoanelor ce îl vor exercita, urmarind oprirea, înainte de efectuare, a acelor operatii care contravin normelor legale;

- controlul bancar ulterior, care sa asigure controlul periodic a sucursalelor si filialelor bancare; în cadrul acestui control se stabilesc obiectivele ce se urmaresc, periodicitatea verificarilor, valorificarea constatarilor si informarea conducerii bancii asupra rezultatelor.

Buna organizare si exercitarea controlului bancar intern asigura depistarea la timp a oricaror abateri si luarea masurilor ce se impun.

Totodata trebuie vazut cum este organizat si se exercita controlul asupra activitatii societatilor bancare cu capital mixt, în tara si în strainatate.

4. Controlul bancar la sediul agentilor economici. Întrucât în domeniul pastrarii si utilizarii numerarului de catre agentii economici, cât si în domeniul valutar, guvernul a dispus niste masuri severe, iar pe de alta parte, urmarirea respectarii destinatiei creditelor, toate acestea facând necesar un control bancar la sediul agentilor economici.

Se impune astfel o conceptie unitara în organizarea si exercitarea unui control bancar sub aspectul organelor care sa-l efectueze, întinderea si periodicitatea acestuia, formele si metodele de verificare, cât si dreptul organelor bancare de a stabili sanctiuni si a aplica contraventii, în cazul constatarii de abateri sau nereguli.

5. Activitatea comisiilor de cenzori din cadrul societatilor bancare trebuie examinata din punct de vedere a îndeplinirii obligatiilor ce le reveneau potrivit Legii nr.31/1991 privind societatile comerciale, adunarile generale îi pot schimba pe acei cenzori care nu si-au îndeplinit atributiile, fiind recomandabil ca totii membrii comisiei sa aiba calitatea de experti contabili sau contabili autorizati.

Dat fiind specificul si complexitatea deosebita a operatiunilor bancare, în lei si în valuta, reflectate în contabilitate, consideram ca ar fi indicat ca Ministerul Finantelor, Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din România si Banca Nationala a României sa elaboreze norme de lucru pentru comisiile de cenzori din societatile bancare, inclusiv obiectivele verificarii si certificarii bilanturilor contabile anuale ale acestora.

6. Selectionarea, angajarea, promovarea, stimularea si sanctionarea personalului salariat din societatile bancare este maxima necesitate.

Este necesara elaborarea unui statut al functionarului de banca, care sa cuprinda conditiile si criteriile de selectionare, angajare, promovare, stimulare si sanctionare a întregului personal bancar, inclusiv referiri la perfectionarea acestuia, prin scolarizari si testari periodice obligatorii.

Dat fiind ca functia director de banca din centrala, sucursale si filiale are un rol deosebit, propunem doua masuri:

I - pornind de la compromiterea morala si profesionala a unor directori de sucursala si filiala bancara, apare necesar sa se analizeze situatia tuturor persoanelor ce îndeplinesc aceste functii si luarea de masuri de înlocuire, fara menajamente, a celor care impun o astfel de masura;

II - având în vedere continua dezvoltarea a activitatii bancare în tara noastra, consideram ca ar fi indicat ca Banca Nationala a României sa initieze cursuri de pregatire si perfectionare a celor ce urmeaza a fi numiti în functia de director de banca.

7 Relatiile societatilor bancare cu institutiile financiare si de credit centrale consideram ca ar trebui revazute si stabilite prin lege, pentru a înlatura orice confuzie în aceasta privinta.

Astfel: Banca Nationala a României, în aplicarea prevederilor legislatiei privind activitatea bancara, sa aiba dreptul dar si obligatia de a controla periodic activitatea societatilor bancare, indiferent de forma de organizare si de proprietate a acestora; Curte de Conturi a României, care prin lege are dreptul de control asupra BNR sa aiba acest drept si asupra celorlalte societati bancare; Ministerul Finantelor sa aiba drept de control la societatile bancare pe linia calcularii si varsarii impozitelor si taxelor, cât si în ceea ce priveste aplicarea masurilor stabilite de guvern pentru întarirea disciplinei financiar - valutare.

O colaborare mai buna s-ar realiza între unitatile operative bancare si organele fiscale teritoriale ale Ministerului Finantelor pe linia existentei conturilor în lei si în valuta, deschise de agentii economici la banci.

RAIFFEISEN S.A. - în sistemul financiar - bancar din România

1.5.1. Structura fondurilor proprii si organizarea bancii.

În jurisdictia actuala a tarii cu privire la desfasurarea activitatii bancare se mentioneaza expres ca Banca Nationala a României supravegheaza activitatea tuturor societatilor bancare. În România cadrul legislativ este constituit din Legea nr. 33 - 1991 privind activitatea societatilor bancare si Legea nr. 34 - 1991 privind statutul Bancii nationale.

Societatile bancare persoane juridice sunt organizate si functioneaza în regimul societatilor comerciale. În acest sens, Banca Centrala elibereaza autorizatii cu privire la modul de functionare, la drepturile si obligatiile statutare ale bancii comerciale.

În sfera acestui cadru juridic a fost înfiintata Banca de Credit Industrial si Comercial S.A. la data de 10 decembrie 1993, ca o societate bancara 100% privata, cu capital mixt româno - american. Din punct de vedere bancar a devenit operationala în ianuarie 1994.

Din capitalul social înregistrat de 73 miliarde lei, o cota importanta este varsata în valuta. Actiunile bancii sunt detinute de un numar de persoane fizice si juridice române si straine. Astfel, actionarul majoritar este Avram Goldmann 50,07% din actiuni, apoi S.C. Romanoexport S.A. cu 16,82% si 667 actionari (persoane fizice si juridice) care detin 33,11% din actiuni.

Sfera de activitate a acestei banci circumscrise atragerea si formarea de depozite banesti în lei si valuta, acordarea de credite, efectuarea de servicii bancare, operatiuni pentru activitatea de comert exterior si alte operatiuni bancare. Autonomia functionala a acestei banci este reglementata si se desfasoara pe baza statutului propriu.

Fondurile proprii ale B.C.I.C. atingeau la sfârsitul anului 1998 suma de 74,1 miliarde lei.

Pentru desfasurarea activitatii sale banca îsi constituie urmatoarele fonduri proprii: fondurile proprii ale unei societati bancare sunt formate potrivit Normelor BNR nr. 2 - 1997 din urmatoarele categorii de capital: capital propriu si capital suplimentar.

Capitalul propriu se compune din capitalul social varsat, fondul de rezerva, fondul mijloacelor fixe, fondul de dezvoltare si alte fonduri constituite din profitul net, iar capitalul suplimentar din fondul de risc si datoria subordonata.

Capitalul social varsat RAIFFEISEN S.A. era în 1998 de aproximativ 28,6 miliarde lei.

Fondul de rezerva, constituit conform art.27 din Legea nr.33 - 1991, privind activitatea bancara, reprezinta de fapt garantia angajamentelor bancii, putând fi utilizat si pentru acoperirea unor eventuale pierderi rezultate din operatiunile bancii. Deci, pentru a se acoperi toate riscurile, se recurge la constituirea fondului de rezerva din profitul brut RAIFFEISEN S.A. si-a constituit fondul de rezerva de 25,7 miliarde lei.

Fondurile de rezerva sunt utile caci pot acoperi pierderile ce rezulta din activitatea de creditare; cu cât fondurile de rezerva sunt mai bine proportionate în raport cu probabilitatea si intensitatea riscului, cu atât zguduirile produse de conjuncturile nefavorabile pot fi mai usor suportate. Acest fond de rezerva se subdivide pe categorii de riscuri, ceea ce dovedeste ca banca prevede eventualitatea lor si este gata sa le faca fata.

În principiu, banca trebuie sa fie propriul sau asigurator, adica sa fie în masura sa faca fata prin mijloace proprii primejdiilor ce pot apare ca urmare a plasamentelor facute.

Fondul de dezvoltare se constituie pe seama cotelor din veniturile brute aprobate pentru fiecare exercitiu financiar. Fondul de dezvoltare al RAIFFEISEN S.A. la sfârsitul anului 1998 era de aproape 935 milioane lei si a fost destinat realizarii de investitii proprii, constituind si o garantie a angajamentelor bancii.

Din suma de 53.384 mii lei profit brut si a celui net si nu afecteaza profitul impozabil. În prezent, acest fond a devenit necesar datorita situatiilor concrete ale bancii, respectiv inflatia, diferentele de curs valutar. Fondul de risc atesta posibilitatea unor perioade în care diferentele nefavorabile, nerambursarea la scadenta a

Operatiuni efectuate de RAIFFEISEN S.A.

RAIFFEISEN S.A. efectueaza operatiuni bancare si financiare în tara si strainatate, pentru contul sau propriu, al clientilor bancii - persoane fizice sau juridice - în numele unor institutii sau în colaborare cu acestea, precum si orice alte activitati permise de reglementarile legale în vigoare.

RAIFFEISEN S.A. îsi desfasoara activitatea prin sucursalele, filialele, agentiile si o reprezentanta. În acest scop banca:

a) atrage fonduri banesti, în lei si în valuta, din tara si din strainatate, în depozite la vedere sau la termen;

b) pastreaza disponibilitatile banesti ale clientilor si efectueaza operatiuni de încasari si plati, în lei si în valuta, în numerar sau fara numerar, prin conturile deschise de clienti la aceasta banca;

c) contracteaza credite, în lei si în valuta, în tara si în strainatate;

d) acorda în conditiile stabilite de lege, credite pe termen scurt, în lei si în valuta, pe baza de garantii, cu rambursare de pâna la 12 luni pentru activitati de aprovizionare, productie, desfacere, prestari de servicii, sprijinirea temporara a agentilor economici.

Pentru realizarea de investitii, banca acorda, în conditiile stabilite de lege, pe baza de garantii, credite pe termen mediu, cu rambursare de pâna la 5 ani si pe termen lung, cu rambursare de pâna la 25 ani; asigura servicii bancare de expertiza a proiectelor si de analiza a ofertelor depuse de executanti;

e) operatiuni cu cecuri postale, în si din conturile deschise persoanelor fizice si operatiuni cu cecuri postale internationale;

f) cumpara si vinde valuta straina; efectueaza operatiuni de schimb valutar;

g) emite si confirma scrisori de garantie, avaluri, cautiuni si efectueaza operatiuni cu acestea, în tara si în strainatate;

h) efectueaza operatiuni cu acreditive, încasari, ordine de plata si alte instrumente de încasari si plati;

i) emite efecte de comert în lei si în valuta, accepta efecte de comert emise asupra sa si gireaza efecte de comert emise de terti, emite cecuri bancare proprii;

j) efectueaza operatiuni de scontare a efectelor de comert si rescontare a portofoliului, în lei si valuta;

k) efectueaza operatiuni de vânzare - cumparare si alte operatii cu titluri emise de stat, precum si cu actiuni, obligatiuni si hârtii de valoare, pe cont propriu sau pe terti, în tara si în strainatate, potrivit legii;

l) încheie aranjamente de corespondent cu banci si institutii financiare straine si conventii privind activitati financiar - bancare si financiare în tara si în strainatate;

m) participa cu capital la agentii economici din tara si din strainatate;

n) participa ca membru, în organisme financiar - bancare internationale la operatiuni financiare si bancare în cadrul unor acorduri, conventii si întelegeri încheiate de autoritatile române pe plan intern si international, participa la reuniuni internationale cu caracter financiar, bancar sau monetar;

o) cumpara imobile si alte bunuri imobiliare pentru uzul propriu sau al personalului bancii si poate dobândi imobile prin executarea creantelor bancii, care vor fi vândute la prima ocazie favorabila;

p) efectueaza orice alte activitati bancare si financiare permise de reglementarile legale în vigoare.

Banca acorda credite prin negocieri cu solicitantul, în functie de bonitatea acestuia. Ea este în drept sa solicite, la acordarea creditelor, garantii asiguratorii cum sunt: bunurile ce se procura din creditul acordat, gajul imobiliar, înscrisuri de valoare si alte efecte de comert, ipoteca constituita asupra bunurilor imobile în proprietatea debitorului si garantilor, scrisori de garantie bancara, cesiuni si alte4 active.

Dupa cum se poate observa, o buna parte din activitatea acestei banci se încadreaza în preceptele generale ale activitatii bancilor comerciale. Ea contribuie la aplicarea politicii monetare si financiare a statului nostru si, respectiv, a asigurarii unor corelatii cerute de efortul întreprins în instaurarea echilibrului monetar, a formarii unei mase monetare echilibrate si nu în ultimul rând, la preîntâmpinarea acelor factori generatori de distorsiuni inflationiste.

Baza de clienti a bancii este constituita în principal din agenti economici mici si mijlocii, persoane fizice, precum si mari întreprinderi viabile române si straine.

La 31 decembrie 2001, din totalul conturilor deschise în toata tara, pe primul loc se situa Sucursala RAIFFEISEN S.A. Bucuresti cu 14800 conturi deschise pentru persoane fizice si 2000 conturi deschise pentru persoane juridice, urmata de Sucursala RAIFFEISEN S.A. Brasov cu 548 conturi pentru persoane juridice.

Sucursala RAIFFEISEN S.A. Constanta are 4000 conturi deschise pentru persoane juridice; se spera ca acestea din urma sa ajunga la un numar de 1000 pâna la sfârsitul anului 2001.

Produse bancare lansate de RAIFFEISEN S.A.

Caracterul de banca tip universal implica atragerea si pastrarea de disponibilitati în lei si în valuta, acordarea de credite, prestarea de operatiuni financiar - bancare pentru agentii economici cu capital de stat, privat sau mixt.

Cu toate ca în ianuarie 2001, banca numara doar 5 ani de activitate bancara operationala, RAIFFEISEN S.A. se prezinta cu o diversitate de activitati, atât în domeniul resurselor financiare, cât si al investirii acestora.

O preocupare majora pentru RAIFFEISEN S.A. o constituie dezvoltarea rapida a operatiunilor de atragere si pastrare de disponibilitati banesti în lei si în valuta, constituite în depozite de la persoane fizice si juridice.

RAIFFEISEN S.A. angajeaza fonduri bazate pe disponibilitatile în banca ale titularilor de conturi, pe economiile populatiei si pe resursele existente pe piata financiar - bancara.

Pentru a-ti stimula clientii sa-si pastreze economiile în depozite la banca, RAIFFEISEN S.A. acorda o serie de produse si servicii deosebit de atractive:

deschiderea de conturi curente:

* conturi de disponibilitati la vedere în lei si în valuta;

* pastrarea clientului beneficiar de credite, precum si modalitatea în care se poate dispune de acestea.

Creditele se acorda de banca pe baza contractului de credit care se încheie cu beneficiarul acestuia si în care se consemneaza clauze referitoare la volum, obiect, garantie, termen de rambursare, dobânda.

Actele de împrumut încheiate de banca constituie titluri executorii, în caz de neplata pentru întreg soldul creantei de plata.

Banca este îndreptatita, fata de clientul care nu-si îndeplineste angajamentele sau nu respecta clauza din contractele de credite sa dispuna urmatoarele masuri:

a) recuperarea creditului înainte de termen atunci când:

se constata înstrainarea garantiilor prezentate;

utilizarea creditelor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate;

pastrarea în conditii necorespunzatoare a valorilor materiale aduse în garantie;

sustragerea de la îndeplinirea obligatiilor din contract prin valorificarea totala sau partiala. RAIFFEISEN S.A. recupereaza din sumele rezultate din valorificarea înscrisurilor, creditele acordate, dobânzile si orice cheltuieli efectuate în legatura cu valorificarea, eventual surplus.

b) declansarea, potrivit legii, a procedurii juridice de punere în faliment si lichidare.

Depozitele constituie sau creditele acordate sunt purtatoare de dobânzi din momentul constituirii si respectiv al acordarii lor. Dobânda este negociabila.

Pentru titlurile sau efectele de comert primite în pastrare sau gaj, banca este obligata sa elibereze clientului o dovada din care sa reiasa toate elementele distinctive, valoarea nominala, numere si seriile ce le poarta, precum si semnele ce le deosebesc de alte titluri purtând aceeasi denumire.

Banca nu poate încredinta altei persoane înscrisurile primite în gaj decât cu încuviintarea expresa a deponentului sau constitutorului gajului, cu exceptia situatiei de recuperare a creditelor înainte de termen.

Banca are dreptul sa verifice situatia economica si financiara a clientului, în legatura cu creditul acordat, pâna la rambursarea integrala a acestuia.

Aceste multiple functii si operatiuni se desfasoara diferentiat, în functie de situatia reala a clientilor, de starea de solvabilitate a acestora, potrivit intereselor pe care le reclama acut activitatea bancilor cât si a diferitilor agenti economici.

* conturi de investitii ale societatilor mixte;

* conturi ale agentilor economici care au unitati subordonate în tara;

* conturi tranzitorii ale ordinelor de plata;

* conturi de cec cu limita de suma;

* conturi de acoperire financiara (scrisoare de garantii si acreditare).

2) deschiderea de conturi de economii:

* conturi de depozit la termen, în lei si în valuta;

* depozite guvernamentale la termen;

* conturi de acreditiv în valuta.

3) împrumuturi si credite acordate societatilor )în lei si în valuta):

* pe termen scurt (pâna la 12 luni)

* pe termen lung (pâna la 5 ani)

Destinatia:

activitati curente: productie, comert, prestare de servicii;

export: producerea de bunuri pentru export;

import;

credite pentru investitii;

alte activitati comerciale sustinute de un plan de afaceri.

4) servicii valutare:

* plati si încasari:

deschiderea de conturi curente si de depozit;

operatiuni Sport si Forward;

ordine de plata pentru strainatate din ordinul persoanelor fizice si juridice, române si straine;

asigurarea operativitatii în derularea operatiunilor de încasari si plati în valuta utilizând sistemul SWIFT.

* operatiuni de finantare a comertului international:

utilizeaza toate mijloacele si instrumentele de plata: ordine de plata, incasso, acreditiv documentar, cecuri;

primeste si emite scrisori de garantie bancara în valuta;

sconteaza efectele de comert;

acorda credite din fonduri proprii.

5) garantarea creditelor si tipuri de bunuri admise:

* depozit de colateral:

constituit într-un cont cu destinatie speciala de garantare a creditului si blocat pentru toata perioada de derulare a contractului.

* scrisoarea de garantie bancara:

- eliberata de o banca agreata de BA.S.A.

6) gestionarea titlurilor de valoare prin intermediul SVM INCOVAL S.A., care asigura participarea bancii pe piata primara si secundara a capitalului.

7) sistemul cartilor de plata VISA

Pe lânga aceste servicii, RAIFFEISEN S.A. îsi propune sa extinda gama de servicii pentru populatie si anume:

acceptarea cartilor de credit - debit;

emiterea de carti de plata interne si internationale;

credite de consum.

Managementul activelor si pasivelor bancii

Gestionarea optima, de catre RAIFFEISEN S.A. a activelor si pasivelor sale asigurând o eficienta maxima, va trebui sa tina seama de evolutia procesului inflationist corelata cu cea a masei monetare, în cadrul careia creditul bancar ocupa o pondere însemnata.

Bancile au deplina libertate în a decide, dar de o deosebita importanta este problema optimizarii activelor datorita faptului ca bancile se pot confrunta cu alternativa risc - profit, mai precis ea trebuie sa satisfaca deopotriva cerintele lichiditatii si sa-si asigure, totodata, un profit ridicat.

Aceasta optimizare a structurii activelor vizeaza doua aspecte:

1). Selectarea activelor prin confruntarea profitabilitatii cu riscurile;

2). Diversificarea portofoliului bancii pentru dispersarea riscurilor.

Selectarea activelor trebuie sa tina seama în afara gradului de lichiditate si de riscul de neplata si de cel al pietei. Acest risc decurge din modificarea costului creditelor, respectiv ratei dobânzii, care la rândul ei este influentata de inflatie.

Diversificarea portofoliului, cea de-a doua cale de optimizare a performantei bancare, urmareste:

minimizarea riscului;

mentinerea sau cresterea profitului scontat a se obtine.

Diversificarea portofoliului este subordonata unui principiu fundamental si anume, cel al dispensarizarii riscului, care poate conduce la aplatizarea rezultatului, ajungându-se în final la nivelul mediu al portofoliului.

Perseverenta catre anumite plasamente si anumiti destinatari multiplica în anumite cazuri riscurile, dar amplifica dimensiunile profitului la operatiunile la care acesta se obtine. Ramâne însa în responsabilitatea bancii de a se angaja pe o cale sau alta, în deciziile de plasament, respectiv în deciziile de creditare.

Optimizarea activitatii bancare implica o valorificare superioara a resurselor mobilizate de banca, prin angajarea unor operatiuni active aducatoare de maxim profit.

De aceea succesul activitatii bancare este legat de activele4 si pasivele existente. Aceasta comparare si corelare trebuie sa se realizeze pe doua planuri:

a) al duratei de mobilizare si angajare a resurselor. Durata de mobilizare si angajare a disponibilitatilor este în legatura cu pozitia de lichiditate a bancii si devine mijloc de operare pentru evitarea riscului lichiditatii.

b) al pretului, al costului creditului.

Pretul creditului, nivelul dobânzii practicate, constituie un criteriu important de optimizare prin corelare a operatiunilor active cu cele pasive. Banca, în calitatea sa de intermediar, are drept baza functionarea si obtinerea unui profit, diferenta dintre valoarea dobânzilor încasate si a celor platite.

Compararea, corelarea si confruntarea activelor si pasivelor trebuie sa se faca tinând seama de durata de angajare a resurselor, de maturizarea acestor resurse, de ajungerea la scadenta a creantelor. Pentru a-si asigura lichiditatea, banca trebuie sa-si asigure echilibrarea activelor cu pasivele, nu numai pe ansamblu, ci si pe fiecare componenta sau segment al activelor sau al pasivelor.

CAPITOLUL II

CREDITUL BANCAR

Continutul, trasaturile si clasificarea creditului

Creditul sau relatia de credit reprezinta o categorie importanta a relatiilor economice de piata. Operatiunile economice din care decurge aceasta relatie sunt: vânzarea de marfuri sau prestarea de servicii a caror plata urmeaza sa se faca la o data ulterioara, numita scadenta si acordarea de împrumuturi în bani unor persoane fizice sau juridice pe o perioada determinata.

Conceptul de credit se poate confunda în practica monetar - financiara cu banii si cu finantele. Putem spune ca banii si finantele au însa functii care le asigura relativa independenta si de aici orice identitate între cele trei notiuni: bani - finante - credit duce la concluzii incompatibile cu adevarul stiintific si cu practica monetar financiara.

Creditul se poate transforma fie în bani, fie în finante, numai în cadrul rotatiei de ansamblu a mijloacelor materiale si monetare. Trebuie retinut faptul ca, în timp ce finantele presupun capitaluri deja formate, care se acumuleaza, creditul reprezinta un efect al proceselor economice, în urma carora apar capitaluri temporar disponibile.

În literatura de specialitate, româna si straina, definitia creditului si acceptiunile care i se dau sunt destul de diferite.

Un prim mod de a defini creditul si poate cel mai simplu, este acela prin care creditul este o forma speciala de miscare a valorilor, vânzare de marfuri cu plata amânata sau cu transferarea temporara de moneda cu titlu de împrumut.

"Creditul , în esenta, reprezinta schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare".

Pe masura ce societatea se dezvolta, acest concept încorporeaza tot mai multe trasaturi si atribute; asa se si explica faptul ca el este considerat când capital, când bani, când finante. Alti gânditori afirma ca el (creditul) reprezinta circulatia capitalului de împrumut. Aceste neconcordante îsi au originea si în faptul ca nu exista un mod unitar de gândire în ceea ce priveste geneza creditului si nici a surselor de formare. Dupa unii, aparitia de capitaluri temporar libere s-ar datora modului cum circula, se uzeaza si se recupereaza fondurile (capitalurile) fixe; altii întrevad unele nesincronizari între productie si circulatie, între aprovizionare si productie, chiar plata salariilor la intervale diferite colaborata cu depunerile în conturile bancare ale disponibilitatilor pe care le detin diferiti agenti economici, populatia formeaza una din sursele creditului bancar.

În conceptia prestigiului monetarist român, profesor Victor Slavescu, creditul si operatia de credit constituie acest fapt economic atunci când este vorba de cedarea unei sume de bani efectuata la un moment dat din partea unui subiect economic în folosinta altui subiect economic, cu obligatia pentru acesta din urma de a restitui mai târziu la un termen fixat suma primita plus o suma de bani care se cheama interes sau dobânda.

Creditul sau relatiile de credit presupun anumite relatii banesti de repartitie, prin intermediul carora se mobilizeaza disponibilitati banesti, temporare, urmând sa fie folosite pentru acoperirea unor nevoi temporare.

Deci în definirea creditului apar trei acceptiuni:

1) existenta unor disponibilitati la unii agenti economici si acceptarea de a fi cedate (împrumutate) altor agenti economici (debitori);

2) pierderea temporara a unor drepturi ale celui care împrumuta si instituirea altor drepturi pentru cel împrumutat;

3) obligativitatea împrumutului de a restitui împrumutul la un termen numit scadenta, însotit în mod obligatoriu de dobânda.

Trasaturile caracteristice creditului, ca relatie economica, sunt urmatoarele:

1) creditul aduce în planul relatiilor economice doua subiecte distincte: creditorul - cel care da cu împrumut sau vinde pe credit si are de primit o valoare la scadenta si debitorul - cel care primeste împrumutul sau marfa si trebuie sa restituie suma primita sau sa plateasca, la scadenta, valoarea bunului primit.

2) rambursabilitatea lui la o data reciproc convenita, denumita scadenta. Promisiunea de rambursare, element esential al raportului de credit presupune riscuri si necesita angajarea unor garantii.

3) termenul de rambursare ca trasatura specifica a creditului are o mare varietate; la termene foarte scurte (24 ore - se practica între banci pe pietele monetare) si încheindu-se cu termene de la 30 la 50 ani si chiar 100 ani (în solutii recente pentru împrumuturile privind construirea de locuinte). Pentru creditele pe termen scurt, creditele acordate întreprinderilor sau pentru creditele de consum este caracteristica rambursarea integrala la scadenta, iar pentru creditele de consum este caracteristica rambursarea integrala la scadenta, iar pentru creditele pe termen mijlociu si lung, rambursarea esalonata, adica pe parcurs, la termene stabilite, lunare, trimestriale, odata cu partile cuvenite pentru dobânzi se ramburseaza si o parte din împrumut (principal).

4) creditul purtator de dobânda, concretizata în suma de bani platita de debitor, pentru creditul primit. Sub aspectul stabilitatii, dobânda poate fi fixa, atunci când nivelul ei nu se modifica pentru toata perioada de creditare si variabila (sensibila), care se modifica anual sau chiar la intervale mai scurte (de câteva luni) ca masura de protectie a creditorului sau debitorului împotriva pierderilor ce ar putea rezulta din caracterul rigid al nivelului dobânzii pentru o perioada de timp îndelungata. Dobânda este în mod firesc comuna cu conceptul de capital si cu elementele timp si risc. În sens restrâns, dobânda este suma ce revine proprietarului la rambursarea sumei împrumutate sau pretul folosirii capitalului si totodata remunerarea riscului pe care îl implica împrumutul respectiv.

5) creditul are o garantie reala (materiala) atunci când un bun existent poate fi vândut în cazul nerambursarii creditului sau garantie personala, în cazul în care este suficient angajamentul personal al debitorului.

6) tranzactia - acordarea creditului; creditul poate fi consimtit în cadrul unei tranzactii unice: acordarea unui împrumut, vânzarea unei obligatiuni, angajarea unui depozit. Consimtirea tranzactiei, respectiv acordarea creditului, este un act de mare importanta, în vederea caruia creditorul trebuie sa-si asigure buna informare si documentare pentru evitarea riscului. În acest sens bancile îsi creeaza un cadru propriu de informare si documentare sau apeleaza la agentii specializati care studiaza capacitatea de plata si respectiv potentialul economic al firmelor.

7) consemnarea si transferabilitatea sunt de asemenea caracteristici ale creditului. Acordurile de credit sunt consemnate, în marea lor majoritate, prin înscrisuri, instrumente de credit, a caror forma de prezentare implica aspecte multiple si diferentiate, esential în aceste instrumente este obligatia ferma a debitorului privind rambursarea împrumutului, respectiv dreptul creditorului de a i se plati suma angajata. Transferabilitatea instrumentelor de credit si deci transferul acordurilor de credit de la un beneficiar la altul (de la un creditor la altul) este în primul rând o expresie a lichiditatii portofoliului de creante, posibilitatea fiecarui creditor de a transforma creante în bani, potrivit unei necesitati sau unei noi optiuni. În practica bancara transferabilitatea are un loc important, deoarece permite asigurarea utilizarii fluxurilor firesti de constituire si de utilizare a capitalurilor temporar disponibile mobilizate de ele, urmând ca într-o etapa urmatoare sa recurga la concursul altor fluxuri de capital existente sau create de banca de emisiune si alte banci, prin operatii de recreditare.

Creditul a cunoscut si cunoaste numeroase forme, aparute pentru a raspunde cât mai bine necesitatilor resimtite de agentii economici în diferite împrejurari, deci creditul s-a dezvoltat si s-a diversificat continuu, în prezent manifestându-se printr-o mare varietate de forme.

Creditul poate fi grupat pe baza mai multor criterii: dupa forma de proprietate a debitorului, dupa durata acordarii, dupa modalitatea de garantare, dupa destinatia sa, dupa domicilierea creditorului, dupa participantii la relatiile de credit, etc.

a) Dupa forma de proprietate a debitorului (destinatarului creditorului), creditul poate fi: privat si public. Creditul privat se acorda persoanelor particulare, întreprinderilor private - persoanelor fizice si/sau juridice pe baza de efecte de comert, iar creditul public se acorda statului si societatilor de drept public, pe baza de bonuri de tezaur.

b) În functie de durata pentru care se acorda creditul, acesta poate fi:

pe termen scurt: pâna la un an - se foloseste pentru activitatea economica curenta;

pe termen mijlociu (de la 1 an pâna la 5 ani);

pe termen lung - peste 5 ani - se utilizeaza îndeosebi pentru investitii.

Existe si credite fara termen, cum sunt operatiunile de credit în cont curent, practicate atunci când raporturile dintre creditor si debitor se caracterizeaza prin continuitate si mare frecventa.

c) Din punct de vedere a modalitatii de garantare a creditului, acesta poate fi personal (se acorda pe baza de încredere personala) si real (se contracteaza pe baza unei garantii). Garantiile sunt, la rândul lor, de mai multe feluri, definind prin ele si felul de credit. În acest sens exista:

credit pe amanet - când garantia consta dintr-un bun mobiliar;

credit lombard - în care garantia consta în hârtii de valoare, respectiv din efecte private sau publice;

credit ipotecar (credit pe ipoteca) - când creditul este garantat de bunuri imobiliare (pamânt, constructii, cladiri).

Din enumerarea acestor categorii de credit se observa ca existenta multora dintre ele vizeaza diminuarea sau chiar înlaturarea riscului de nerambursare a împrumutului.

d) Dupa scopul urmarit de debitor, deci dupa destinatia sa creditul poate fi:

de consum, acordat gospodariilor, menajelor, pentru sustinerea nevoilor de consum;

de productie, solicitat pentru sustinerea, modernizarea si potentarea activitatii de productie, a vietii de productie, a vietii economice în general.

Creditul de consum presupune transferuri de venituri dintr-o perioada în alta, venituri viitoare sunt aduse în prezent pentru sporirea consumului personal.

Scopul creditului de productie este de a pune direct în miscare activitatea unei unitati economice. În cazul creditului de productie, împrumutul înseamna transmiterea de capital, suma fiind utilizata pentru sporirea capitalului propriu al întreprinderii.

e) În functie de posibilitatea prevazuta de creditor de a avea sau nu dreptul de a solicita debitorului sau rambursarea anticipata a creditului pe care i l-a acordat, creditul poate fi denuntabil (caz în care îsi rezerva dreptul de a cere rambursare de expirare a termenului de scadenta, cu un aviz prealabil) si nedenuntabil (când, cel putin pentru creditor, nu s-a prevazut o asemenea posibilitate). Acordând un credit denuntabil împrumutatorul se asigura pentru situatia în care ar apare semne vizibile ca debitorului încep sa-i mearga rau afacerile, putând în acest caz solicita rambursarea imediata a sumei împrumutate, înaintea falimentului celui împrumutat.

f) O alta clasificare a creditelor se poate face dupa felul cum creditul este domiciliat în tara sau în strainatate, putem vorbi de credit intern, respectiv credit extern. Când creditorul este un guvern, ca personificare juridica a unui stat avem de a face cu un credit guvernamental.

În literatura de specialitate s-au conturat urmatoarele sfere de cuprindere ale creditului care exprima provenienta, modul de garantare si de rambursare, destinatia împrumutului si agentii economici care intervin (de obicei bancile finantatoare si solicitantii de credite, adica agentii în functiune): creditul comercial, creditul bancar, creditul obligatoriu, creditul ipotecar, creditul de consum.

* Creditul comercial este forma cea mai reprezentativa a creditului în economia de piata. Aceasta forma de credit consta în acordarea lui reciproca de catre agentii economici activi cu prilejul vânzarii marfurilor cu plata ulterioara, fara interventia unei verigi intermediare.

* Creditul bancar reprezinta cea mai extinsa forma de credit. El poate fi acordat atât de banci cât si de institutii financiare si de credit si acopera orice scop al debitorului în conditii stabile cu banca. Deci, putem spune ca exista o varietate de credite bancare care se deosebesc între ele dupa obiectul creditului, dupa garantia oferita, dupa sezonalitate.

* Creditul obligatoriu. În cadrul acestui credit intervin relatiile între unitatile economice si institutii, în calitate de debitori care emit obligatiuni si detinatorii de obligatiuni, în calitate de creditori, care îsi avanseaza capitalul în scopul obtinerii unor venituri sigure sub forma de dobânzi.

* Creditul ipotecar intervine ca o relatie între creditori - diferite banci - si debitori - posesorii de proprietati imobiliare - în vederea acordarii unui astfel de credit rolul de garantie materiala îl constituie proprietatea de care dispune agentul economic împrumutat.

* Creditul de consum este o forma a creditului pe termen scurt si mijlociu de care pot beneficia persoane individuale fiind destinat pentru acoperirea costurilor, bunurilor si serviciilor de care beneficiaza prin reteaua de comercializare si servicii, sau pentru recreditarea creantelor contractate în acest scop.

Creditul bancar. Forme si functii

2.2.1. Caracteristicile si formele creditului bancar

La baza formarii creditului bancar stau disponibilitatile devenite temporar libere în urma rotatiei de ansamblu a fondurilor participante la procesele economice (productie, circulatie, repartitie, consum), cât si depunerile la banci ale diferitilor agenti economici, institutii si populatie.

Creditul bancar poate fi acordat atât de banci cât si institutiile financiare si de credit si acopera orice scop al debitorului în conditiile stabilite cu banca. Deci, exista o varietate de credite bancare care se deosebesc între ele dupa obiectul creditului, dupa garantia oferita, dupa sezonalitate.

Participantii la angajarea creditului bancar sunt pe de o parte bancile care apar în calitate de creditori, iar pe de alta parte, diferiti agenti economice care solicita credit, în calitate de debitori.

În raporturile de credit cu banca se pot angaja si persoane care nu au calitatea de agenti economici.

Raporturile de credit ale agentilor economici cu bancile sunt de regula, reciproce. Pe de o parte agentii economici având conturi deschise la banci formeaza depozite care pot fi folosite de acestia ca resurse, iar pe de alta parte, bancile acorda credite agentilor economici pentru nevoile de productie curente sau cu recuperare ulterioara pentru investitii.

Esential în aceste raporturi este faptul ca unul dintre parteneri este banca, iar relatiile dintre banca si partener se desfasoara pe temeiul valorificarii capitalurilor disponibile si realizarea de profituri, în principal sub forma de dobânzi.

Sfera acestui credit s-a largit foarte mult, pe masura dezvoltarii, societatii, ajungând sa reprezinte una dintre cele mai uzuale modalitati si forme de creditare, între altele si prin faptul ca bancile dispun de active deosebit de mari pe care urmaresc sa le valorifice pe calea dobânzilor în urma împrumuturilor ce le contacteaza într-un volum tot mai sporit agentii economici activi.

Extinderea creditului pe termen lung a devenit o caracteristica a creditului bancar în etapa actuala. O amploare fara precedent o înregistreaza creditele acordate pentru prestari de servicii.

Principalele credite acordate de banci sunt avansurile în cont curent, linia de credit (cele doua tipuri de credit sunt considerate drept credite implicite) si creditele pentru stocuri (considerate credite explicite).

Avansurile în cont curent sau creditele de casa (sau trezorerie) reprezinta raporturile de credite întemeiate pe o deplina cunoastere a activitatii întreprinderii, fara a fi consemnate prin înscrisuri relative la fiecare angajament. Aceste credite de fapt nu sunt garantate formal. Ele sunt menite sa satisfaca necesitatile curente privind acoperirea cheltuielilor de productie cu caracter imprevizibil si greu de localizat, în obiecte care sa reprezinte o garantie veridica. Aceste credite nu au stabilite termene de rambursare.

De regula, acordarea de astfel de credite este întemeiata pe depozite compensatorii. Functia acestor depozite decurge, într-un sens, prin faptul ca întreprinderile îsi pastreaza toate disponibilitatile în conturile de la banca, ceea ce permite bancii sa acopere necesitatile unor întreprinderi prin însasi redistribuirea depozitelor în cont curent constituite de alte întreprinderi. Pe de alta parte, existenta permanenta a depozitelor compensatorii înseamna pentru o banca o reducere a resurselor utilizate, iar pentru întreprindere un mijloc de pastrare a solvabilitatii.

O alta caracteristica a acestor credite este si faptul ca acestea neavând la baza înscrisuri, nu au posibilitatea de recreditare, bazându-se pe principalele resurse ale bancii. De aici si nivelul dobânzii mai ridicat, dar stabilit de regula, în mod obisnuit de utilizarea suplimentara pentru remunerarea bancii, a unui comision.

Sistemul general de acordare care a capatat o larga circulatie este linia de credit, în conditiile careia se stabileste limita maxima a creditului acordat în acest cadru.

Într-o forma primara, aceasta linie de credit confera întreprinderii un credit provizoriu, întrucât banca poate cere oricând acoperirea debitului.

O forma mai favorabila întreprinderii este linia de credit confirmata, pe baza unui acord scris sau un contract în care posibilitatea de acordare a creditului se mentine pentru o perioada stabilita în contract.

Linia de credit revolving implica utilizarea curenta a acestui mod de obtinere de fonduri de catre întreprinderi, întrucât rambursarile efectuate, reducând nivelul creditului, permit în etapele ulterioare, obtinerea unor noi credite, în limitele stabilite, deoarece, potrivit conditiilor acestui acord, posibilitatea de creditare se reînnoieste.

Creditele de pâna aici, strâns legate de necesitatea activitatii de productie, asigura întreprinderii un aflux de capital circulant care este folosit de aceasta potrivit necesitatilor sale si liberului sau arbitru, fara a se motiva utilizarea lui, putând fi caracterizata prin aspectul sau general, implicit.

O serie de alte credite bancare, de care pot beneficia întreprinderile necesita, vis - a - vis de banci o motivare clara si o conditionare a utilizarii lor si adesea garantare. Astfel, dupa modul de angajare si folosinta, ele pot fi caracterizate ca explicite.

Creditele explicite pot fi în ansamblul lor considerate drept credite pentru stocuri. Între aceste credite de productie sezoniera cunoscute sub denumirea de credite de companie, ce sunt menite sa asigure resursele necesare în cazul irebularitatii ciclului de aprovizionare - productie - vânzari, de exemplu: productia de conserve, blanuri, etc. Aceste credite sunt garantate cu marfurile aflate în procesul de productie sau de circulatie.

2.2.2. Functiile creditului bancar

Creditul bancar realizeaza doua functii:

Redistribuirea fondurilor temporar disponibile;

Emisiunea monetara.

1) Functia de redistribuire. În activitatea de creditare bancile folosesc nu numai fonduri lor proprii ci si un însemnat volum de fonduri atrase de la terti, cum ar fi: disponibilitatile existente în conturile clientilor bancari, diverse plasamente pe termen scurt efectuate de întreprinderi si institutii.

În acest fel, prin intermediul bancilor se mobilizeaza disponibilitati banesti temporar existente la anumite categorii de agenti economici, urmând a fi utilizate credite pe termen scurt, pentru acoperirea unor nevoi temporare la alti agenti economici, realizându-se astfel o redistribuire temporara a unei mari parti a disponibilitatilor existente la un moment dat în economie.

2) Functia de emisiune presupune o alta latura a creditului bancar prin care se realizeaza largirea creditului si anume pe calea crearii de mijloace banesti suplimentare. Functia de emisiune a creditului este indispensabila într-o economie în care activitatea economica în crestere solicita un volum sporit de mijloace banesti.

Politica de credit al bancilor constituie totodata si politica de emisiune, întrucât creditul acordat de banci este sursa unor mijloace banesti suplimentare pentru agentii economici, contribuind la realizarea unei corelatii între masa banilor în circulatie si nevoile productive.

Daca pulsul de mijloace banesti cerut de dezvoltarea economica nu poate fi acoperit prin functia de redistribuire a creditului, el poate fi completat prin largirea creditului pe calea crearii de noi mijloace banesti.

O depunere la banca de 100.000 lei, de catre un client bancar oarecare poate provoca o largire a posibilitatilor de creditare ale bancilor, mult peste aceasta suma atrasa initial, în felul urmator. În conformitate cu prevederile legale, banca primitoare a depunerii initiale de 100.000 lei este obligata sa pastreze lichid un anumit procent din aceasta depunere, iar restul poate fi utilizat pentru acordarea unui credit, depunându-l în cont la o banca spre fructificare; la rândul ei, aceasta a doua banca poate pastra lichid procentajul legal, iar restul poate fi utilizat pentru un nou credit, unei alte banci, s.a.m.d. cu alte cuvinte, depunerea initiala de 100.000 lei este multiplicata, injectându-se în economie, sub forma de credit, o suma cu atât mai mare cu cât circuitul se repeta de mai multe ori. Aceasta cifra se numeste multiplicatorul creditului si ilustreaza cresterea mai mare a masei banilor în circulatie decât depunerea initiala.

Pentru ca emisiunea de mijloace banesti prin intermediul creditului sa contribuie efectiv la cresterea economica, se impun însa câteva conditii si anume: rezultatele marfa ale activitatii creditate sa aiba desfacere asigurata si sa nu îngroase stocurile nevandabile; sa existe conditii, precum forta de munca, materii prime, utilaje, ca activitatea creditata sa se desfasoare efectiv; creditele sa se ramburseze la timp, ceea ce presupune nu numai stingerea obligatiilor debitorului, dar inclusiv rezultatele favorabile în activitatea creditata care sa permita constituirea surselor pentru rambursarea creditelor. Nerealizarea acestor conditii mai sus enumerate face ca suplimentarea mijloacelor banesti sa nu-si atinga scopul si sa degenereze într-un dezechilibru inflationist în economie.

Rolul creditului bancar în economia de tranzitie

Pentru ca rolul creditului sa se exercite în mod efectiv si eficient, manifestându-si la maximum avantajele si diminuând la maximum pericolele si dezavantajele, este necesara întrunirea mai multor conditii obiective si subiective pe care le putem grupa în cinci mari categorii:

A) Conditii de ordin juridic, legal referitoare la existenta unui cadru juridic, a unor legi care sa reglementeze cu precizie, fara echivoc, masurile de protectie acordate contractelor încheiate între creditor si debitor, procedurile de coercitie fata de debitorii recalcitranti, modul de lichidare a operatiunilor de credit ajunse în litigiu, astfel încât sa creasca încrederea agentilor economici si sa se limiteze riscurile.

B) Conditii de ordin institutional, infrastructural constând în existenta unui sistem de institutii si organisme solide, bine concepute, cu atributii clare în efectuarea operatiunilor de credit, dar si în exercitarea controlului asupra modului cum sunt respectate aceste atributii.

C) Conditii de ordin social politic, referitoare la existenta cadrului general de liniste si pace sociala si politica, de stabilitate si continuitate macroeconomica, cât si la regimul politic existent si atitudinea lui fata de economie, fata de libera initiativa, fata de piata.

Este evident ca un climat social caracterizat prin convulsii între diferite categorii sociale, un regim politic subred, contestat, o politica economica oscilanta sau optiuni si atitudini nesigure, fara perspective clare, vor afecta elementul esential creditului, încrederea, descurajând atât economisirea prin intermediul institutiilor specializate, cât si apelul la credite sau acordarea lor.

D) Conditii de ordin economic legate de situatia de ansamblu a economiei nationale, de perspectivele ei, dar si de conjunctura economica a momentului pe plan intern si international are importanta situatia resurselor existente în economie la dispozitia agentilor economici, accesul la acestea, structura economiei nationale, situatia pietei de marfuri, a pietei capitalurilor.

E) Conditii de ordin psihologic referitoare nu numai la încredere ca suport hotarâtor al creditului, ci si la comportamentul agentilor economici, a întreprinzatorilor, dar si a populatiei în ansamblul ei. Nu putem face abstractie de înclinatiile diferitelor grupuri sociale despre economisire sau consum, spre investitii sau tezaurizare, de atitudinile populatiei în raport cu libera initiativa, care tin de traditii, de religie, de nivelul de cultura si de educatie, de profesiunea si pozitia sociala a fiecaruia.

Restaurarea aparatului bancar, a celui financiar, formarea proprietatii private si absorbirea de catre procesele economice care deruleaza în perioada de tranzitie la economia de piata, au transformat creditul într-una din pârghiile cheie, cu contributie notabila la înfaptuirea marilor deziderate ale reformei.

Conceptia cu privire la credit, la formale si functiile lui, este supusa unui proces în centrul caruia se situeaza promovarea acestei pârghii în buna functionare a mecanismului complex al economiei.

În cadrul economiei de piata creditul are o foarte mare raspândire, el reprezentând un mod de finantare a necesarului de resurse în completarea celor proprii, iar în anumite cazuri poate constitui sursa unica de finantare.

Consideram ca sunt mai putin importante formele pe care le îmbraca creditul în etapa actuala, daca el se acorda pe termen scurt, mediu sau lung. Esential este scopul în care sunt utilizate creditele în etapa actuala, etapa de tranzitie.

Bancile în tara noastra, radical restructurate, chiar daca si-au compartimentat sfera de actiune pe domenii diferite: aprovizionare, productie, investitii, comert exterior, agenti economici de toate felurile, ele alcatuiesc un adevarat circuit interbancar de natura sa alimenteze si sa sprijine întreaga activitate a economiei nationale, dar si totodata, sa asigure cadrul necesar unei circulatii monetare stabile.

Exprimând prin însasi natura lui amânare platii produselor, lucrarilor, serviciilor, creditul se înscrie ca una din institutiile cele mai puternice ale perioadei de tranzitie, în sensul ca lasa posibilitatea agentilor împrumutati sa-si creeze conditiile necesare desfasurarii unei activitati eficiente. În felul acesta, direct sau indirect, veniturile bugetului de stat sunt orientate în alte directii ale dezvoltarii economice, lasând câmp larg de actiune resurselor monetare temporar disponibile în economie.

A utiliza creditul în mod rational si eficient constituie un puternic factor de diminuare a fenomenului inflationist si chiar de lichidare treptata a acestuia.

Creditul bancar si în general activitatea bancilor implicate în toata activitatea vietii economice constituie un domeniu deosebit de propice nu numai pe plan economic, dar si social, politic al perioadei de tranzitie.

Politica în domeniul creditului a devenit una din principalele mijloace de actiune asupra conjuncturii economice. Politica de credite este chemata sa preîntâmpine necorelatiile si eventualele dezechilibre care ar putea sa apara. Daca se considera ca economia se afla în fata "supraîncalzirii", creditarea prea intensa putând antrena cresterea preturilor si amplificarea inflatiei, statul poate interveni pentru "temperarea" cresterii, printr-o politica de credit restrictiva, prin ridicarea ratei dobânzilor, prin ridicarea nivelului rezervelor bancare si prin alte decizii si masuri corespunzatoare.

Nu trebuie omise nici problemele riscurilor presupuse de utilizarea creditului care, neluate în considerare, pot provoca prabusirea în lant a sistemului bancar, cu consecinte inimaginabile pe plan economic, social si politic.

Oricât de puse la punct ar fi tehnicile bancare de lucru, evidentele si sistemul informational, oricât de bune ar fi normele metodologice si legislatia care reglementeaza acest sector vital, daca pârghia creditului nu se implica puternic în fenomenele si procesele proprii economiei de piata, nu se vor putea obtine efectele acontate, ba mai mult creditul se transforma într-o frâna a acestora.

Este avantajos si rational, de exemplu, ca în perioada de vârf de activitate sa se foloseasca credite pe termen scurt pentru acoperirea necesarului suplimentar de cheltuieli, urmând ca ele sa se ramburseze în perioada cu activitate mai redusa când înceteaza necesitatile suplimentare.

De asemenea este necesar ca pentru realizarea unei cresteri economice sa se apeleze la credite decât sa se astepte o perioada îndelungata pâna când s-ar putea forma fondurile proprii corespunzatoare pe seama capitalizarii beneficiilor.

Folosind creditele, agentii economici câstiga timp în lupta de concurenta, pot sa-si adapteze operativ activitatea în conformitate cu cerintele pietei si printr-o activitate eficienta îsi creeaza si mijloacele necesare pentru rambursarea ratelor scadente si plata dobânzilor.

Procesele de creditare din economie vor fi în permanenta supuse perfectionarii si modernizarii, subordonate relatiilor dintre banci si ceilalti agenti economici instituindu-se într-un vast proces de cooperare, cu rezultate benefice pentru întreaga viata a tarii.

CAPITOLUL III

RISCURILE FINANCIARE

RISCUL DE NERAMBURSARE:PREVENIRE

sI MOD DE GESTIONARE

Riscuri bancare, prezentare generala

Principalele categorii de riscuri bancare se pot sistematiza în urmatorul tabel:

CLASIFICAREA PRINCIPALELOR TIPURI DE RISCURI BANCARE

1. Riscurile financiare sunt generate de operatiuni care se reflecta în bilantul bancii si reprezinta principala categorie de riscuri bancare pentru ca producerea lor este cauza principala a falimentelor bancare.

Riscurile financiare reprezinta de fapt riscurile probabile în procesul creditarii, iar acestea sunt:

riscul de nerambursare;

riscul lipsei de lichiditate;

riscul variatiei ratei dobânzii pe piata;

riscul de capital.

2. Riscurile de prestare sunt determinate de prestarea de servicii de catre banca.

O banca realizeaza venituri din dobânzi si alte venituri din taxe si comisioane. Daca ultimele venituri, cele realizate din taxe si comisioane si alte venituri cresc în totalul veniturilor, creste si grija bancii fata de riscul de prestare. Ponderea acestora este în general mica, si deci marja este suficient de mare pentru ca bancile sa nu caute alte surse de venit prin diversificarea gamei de servicii prestate de banca.

Principalele categorii de riscuri de prestare sunt:

a) Riscul operational - se refera la probabilitatea ca banca nu va satisface în conditii optime cererile clientilor;

b) Riscul tehnologic - acest risc tine de structura ofertei de servicii bancare care trebuie sa fie optim echilibrata sau de modul în care îsi esaloneaza în timp serviciile bancare;

c) Riscul produselor noi - apare în momentul în care se hotaraste lansarea produselor noi pe baza unui plan de marketing. Riscul survine în momentul în care cererea pentru aceste produse nu este la nivelul estimat sau când cheltuielile pentru aceste produse sunt mai mari decât cele estimate;

d) Riscul strategic - reprezinta probabilitatea ca decizia strategica privind dezvoltarea anumitor piete (aceste piete pot fi produse bancare, sectoare de activitate, sau piete ca zona geografica) sa se dovedeasca slaba.

3. Riscul ambiental reprezinta probabilitatea ca în mediul de activitate al bancii sa se produca fenomene cu o potentiala influenta negativa asupra profitului bancar. Principalele forme ale riscului ambiental sunt:

a) Riscul de frauda - apare atunci când banca îsi face obiectul unei tentative de frauda;

b) Riscul economic - este legat de conjunctura economica;

c) Riscul concurential - banca va câstiga o pozitie buna prin masuri de concurenta sau neloiala, de aceea banca va trebui sa urmareasca ce fac competitorii;

d) Riscul legal - domeniul de activitate bancara este controlat, reglementat pe baza unor legi si acte normative.

Elemente principale de risc în procesul de creditare. Factori de risc

Înainte de luarea unei decizii de creditare, inspectorul de credite va lua în considerare o multime de criterii, iar obiectivul principal urmarit de acesta este descoperirea si evaluarea riscului în vederea diminuarii gradului de incertitudine, inerent rambursarii împrumutului.

Deci, primul pas în orice relatie de creditare este strângerea sistematica a informatiilor de ordin financiar, economic, de piata, industrial, de productie referitoare la solicitantul creditului, toate având o natura specifica sau generala, în scopul determinarii tipului de risc implicat si a cuantificarii acestuia.

Sarcina inspectorului de credite este de a cântari diversi factori si de ajunge la o concluzie privitoare la gradul de siguranta al solicitarii de credit.

Acest proces va folosi la determinarea urmatoarelor elemente:

limita maxima a expunerii la risc în functie de politica bancii;

produsele bancare necesare;

structura creditului;

conditiile de creditare;

necesarul de garantii;

cerinte de control;

comisionul si structura dobânzii.

Un factor cheie în evitarea pierderilor este întelegerea faptului ca gestionarea riscului este un proces continuu si ca, pe masura ce mediul în care orice agent economic îsi desfasoara activitatea, se schimba riscurile si semnificatia lor relativa ce se modifica de asemenea. În consecinta controlul periodic al mediului în care functioneaza agentul economic, constituie o parte vitala a procesului de creditare; o banca prudenta trebuie sa obtina o confirmare periodica a faptului ca evaluarea pe care s-a bazat acordarea împrumutului este înca valida.

Detectarea din vreme a unei evolutii nefavorabile si a zonelor în care riscul a crescut, furnizeaza în cazul cel mai rau bancii o marfa nepretuita - timpul, timpul necesar identificarii cauzelor care stau la baza acestor evolutii si adoptarii masurilor corective, dându-i în acest fel posibilitatea de a lua initiativa în loc de a fi depasit de evenimente, cum este cazul foarte frecvent si de a fi fortat sa ia o hotarâre pripita într-un ritm si la un moment pe care nu si le poate alege.

În afara de evaluarea numerica sau cantitativa, trebuie sa se aprecieze si riscurile calitative.

Acestea reprezinta mediul în care afacerile comerciale si alti factori nu pot fi controlati si influentati prin decizii administrative.

În continuare sunt prezentati câtiva factori de risc calitativi:

a) Economici - dobânda si fluctuatiile de curs valutar, situatia pietei interne sau a pietelor internationale;

b) Sociali - probleme de mediu;

c) Juridici - modificarile legislatiei;

d) Politici - tarife, cote specifice prin legislatie;

e) Tehnologici - riscul aparitiei unor noi produse, dezvoltare care nu poate fi copiata, dar care poate sa afecteze negativ o piata;

f) De personal - afacerile sunt dependente de personal (fluctuatiile fortei de munca);

g) Concurenta - un actor al pietei poate decide sa domine piata, indiferent de costurile pe termen scurt, pe care trebuie sa le suporte.

Adevaratul risc de creditare consta în aprecierea angajamentului de plata.

Gradul de certitudine si sursele de acoperire ale angajamentului de plata trebuie identificate chiar de la început. Aceasta capacitate de plata a serviciului datoriei în termenii dobânzii si a valorii creditului trebuie corelata cu termenii contractului de credit.

În general bancile considera ca riscul financiar depinde de marimea întreprinderii debitoare. Cu cât o întreprindere are cifra de afaceri mai mare, cu atât riscul este mai mic la creditele pe termen scurt si invers. De aceea, bancile clasifica întreprinderile dupa marimea cifrei de afaceri, clasificarea difera de la o banca la alta, ultima categorie constituind-o debitorii ocazionali la care bancile aplica cota cea mai mare de risc. În limbaj bancar aceasta cota de risc se numeste majorarea dreptului comun.

Pentru stabilirea cotei de risc intervine si cunoasterea întreprinderii de catre banci din relatiile anterioare, estimarea riscului depinzând de aprecierile proprii ale bancii, ceea ce face ca întreprinderile sa beneficieze de conditii mai mult sau mai putin favorabile în raport cu cota normala de risc aplicata întreprinderilor din categoria respectiva, de marime (dupa cifra de afaceri).

Cota de risc mai depinde si de calitatea garantiilor oferite de debitori: efecte comerciale acceptate sau neacceptate, garantii personale ale actionarilor sau conducatorilor întreprinderii.

Managementul global al riscurilor

Gestiunea riscurilor bancare este abordata, de regula, pe tipuri de riscuri datorita complexitatii si diversitatii riscurilor. Trebuie avut însa vedere ca expunerea bancii se realizeaza pentru ansamblul riscurilor si mai mult, riscurile sunt interdependente. Aceasta realitate impune abordarea globala a gestiunii riscurilor care trebuie sa asigure bancii capacitatea de a identifica si evalua riscurile, de a le controla de a le evita si elimina si de a le finanta.

3.3.1. Identificarea si evaluarea riscurilor bancare

Riscul este un însotitor permanent al activitatii bancare, strategia si organizarea bancii fiind afectate daca riscurile actuale si de perspectiva nu sunt luate în considerare.

Integrarea identificarii si evaluarii riscurilor bancare în strategia bancii impune în prealabil identificarea principalelor produse si piete consacrate, precum si a procedurilor de livrare a produselor bancare.

Gestiunea riscului demareaza cu descifrarea profilului de risc al diferitelor produse bancare, pentru principalele activitati bancare, compararea acestora cu profilul de risc al bancii. Daca suma profilurilor de risc identificate depaseste profilul de risc al banci, banca are o valoare pozitiva, în ansamblul ei pentru actionari. Sunt elaborate scenarii de pierderi financiare pentru activitatile, tranzactiile si interfetele bancare, alocând expunerile la risc diferitelor componente ale riscurilor si identificând frecventa si marimea pierderilor care pot fi generate de expuneri. Deoarece o anumita expunere poate genera riscuri de mai multe feluri, nivelul de risc trebuie agregat pentru fiecare expunere si pentru fiecare categorie de risc, pentru a identifica profilul de risc al unei banci.

3.3.2. Controlul riscurilor

Controlul riscurilor vizeaza în minimizarea cheltuielilor asociate riscurilor pentru expunerile care au fost identificate, însa nu pot fi evitate sau eliminate, luând în considerare nivelurile de risc identificate pentru fiecare categorie de riscuri. Controlul riscurilor, componenta a gestiuni acestora, utilizeaza tehnici specifice fiecarei categorii de risc: tehnici de gestiune a bilantului sau de diversificare a portofoliului pentru riscul de piata; tritizarea creditelor pentru riscul de lichiditate; calitatea produselor bancare, analiza creditelor neperformante pentru riscul operational.

3.3.3. Masuri de evitare a riscurilor bancare

Aceasta etapa presupune realizarea prealabila a identificarii si cuantificarea riscurilor si apoi îndepartarea cauzelor care le produc.

În acest sens, bancile pot utiliza diverse metode:

reproiectarea activitatilor asociate si fluxurilor de operatii;

eliminarea produselor considerate riscante sau ale caror proceduri operationale sunt putin cunoscute (exemplu, instrumentele derivate).

Daca banca a apreciat corect cheltuielile si veniturile asociate riscurilor, aceasta etapa poate avea efect favorabil asupra reducerii costurilor totale; în caz contrar, pot fi eliminate produse care ar putea genera venituri în viitor.

Riscurile bancare si clasificarea lor în diferite ipostaze

Riscul datei dobânzii

Pentru a proteja împotriva riscului ratei dobânzii, Banca stabileste rate ale dobânzii variabile pe termen scurt pentru împrumuturile pe care le acorda.

Riscul de piata

Economia româneasca este într-un stadiu incipient de dezvoltare si exista un grad considerabil de incertitudine în ceea ce priveste viitoarea directie probabila a politicii economice interne si a dezvoltarii politice. Administratorii nu sunt în masura de a prognoza eventualele schimbari în conditiile din România si efectul pe care acestea le-ar putea avea asupra situatiei financiare, rezultatelor si fluxurilor de trezorerie ale Bancii. Banca a stabilit limite ale operatiunilor sale comerciale.

Riscul lichiditatii

Politica Bancii asupra lichiditatilor este de a mentine resurse lichide suficiente pentru a face obligatiilor sale, pe masura ajungerii lor la scadenta.

Riscul valutar

Banca opereaza într-o economie în curs de dezvoltare. România cunoaste rate ridicate ale inflatiei si o devalorizare semnificativa a monedei nationale. Exista în consecinta un risc de pierdere de valoare în ceea ce priveste activele monetare în ROL. Pentru a se proteja împotriva riscului valutar, politica Bancii este de a mentine o pozitie valutara lunga (adica activele în valuta sa depaseasca pasivele în valuta).

Concentrarea riscului de credit

În acordarea facilitatilor si împrumuturilor, Banca îsi asuma un risc de credit, adica riscul nerecuperarii creantei asupra debitorului. Acesta este legat de posturi bilantiere precum: disponibilitatile, împrumuturile acordate, titlurile de valoare purtatoare de dobânda sau elementele extrabilantiere. Concentrarea riscului de credit ar putea sa rezulte într-o pierdere materiala pentru Banca daca o schimbare în circumstantele economice, ar afecta o industrie întreaga sau întreaga tara. Banca minimizeaza riscul de credit prin: evaluarea atenta a solicitantilor de credite, stabilirea unor limite de expunere si aplicarea unei politici prudente de provizionare atunci când riscul de pierdere pentru Banca devine posibil.

Riscul fiscal

Regimul fiscal din România este subiectul unor variante întreprinderi si constante schimbari, care ar putea fi retroactive. În anumite împrejurari, autoritatile fiscale pot fi agresive si arbitrare în calcularea majorarilor si penalitatilor. Desi impozitul prezent datorat pentru o tranzactie poate avea o valoare minima, penalitatile pot fi semnificative dat fiind ca sunt calculate pe baza valorii tranzactiei si se pot ridica la 0,25% pe zi. În România perioada pentru prescrierea datoriilor fiscale este de 5 ani.

Angajamente si situatii neprevazute

Banca emite garantii si acreditive în favoarea clientilor sai, riscul de credit aferent garantiilor este similar cu acela generat de acordarea de împrumuturi. În cazul unei pretentii fata de banca, rezultata din neplata de catre client a unei sume garantate, aceste instrumente prezinta de asemenea, un grad de risc al lichiditatii pentru Banca. Toate acreditivele emise de catre Banca sunt garantate. La 31 decembrie 1998, probabilitatea unor pierderi materiale legate de acreditivele emise este considerata a fi nesemnificativa neconstituindu-se, în consecinta nici un provizion.

Angajamente legate de credite

Scopul principal al acestor instrumente este de a asigura disponibilitatea care sa raspunda solicitarilor clientilor. Scrisorile de garantie si acreditivele stand-by, care reprezinta asigurari irevocabile ca Banca va proceda la efectuarea de plati în care clientul nu poate face fata obligatiilor sale catre terti, prezinta acelasi risc de credit ca si împrumuturile.

Scrisorile de credit si acreditivele documentare, reprezentând angajamente scrise ale bancii în beneficiul unui client si autorizând o terta parte sa traga trate asupra bancii în limita unei sume stipulate si în conditii si termene specifice sunt garantate prin transporturi de bunuri la care se refera, prezentând în consecinta, un risc considerabil mai scazut.

Nevoia de lichiditati în cazul scrisorilor de garantie si a acreditivelor stand-by, este sensibil mai scazuta decât volumul angajamentelor, deoarece, în general, Banca nu se asteapta ca terta parte sa traga fonduri pe durata contractului. Angajamentele de extindere ale creditului, reprezinta segmente neutilizate de autorizari de extindere a creditului sub forma de împrumuturi, scrisori de garantie si acreditive. Privitor la riscul de credit aferent angajamentelor de extindere a creditului, Banca este în mod potential expusa la o pierdere egala cu suma, cu totalul angajamentelor neutilizate. Totusi, volumul probabil al pierderii, desi dificil de cuantificat, este considerabil mai mic decât totalul angajamentelor neutilizate, din moment ce majoritatea angajamentelor de extindere a creditului sunt conditionate de respectarea de catre clienti a unor anumite standarde specifice de credit

Desi exista un anumit risc de credit asociat segmentelor neutilizate de angajamente, acest risc este considerat modest, dat fiind ca, în primul rând, rezulta din posibilitatea ca clientul sa uzeze de segmentul neutilizat de autorizare a împrumutului, si în al doilea rând, depinde de probabilitatea ca tragerile respective sa nu fie rambursate la timp.

Banca monitorizeaza scadentele angajamentelor de credit pentru ca, în general, angajamentele pe termen lung prezinta un grad mai ridicat de risc de credit decât angajamentele de credit pe termen scurt. Suma contractuala totala a expunerii din angajamente de extindere a creditului nu corespunde în mod necesar nevii viitoare de lichiditati, în conditiile în care multe dintre angajamentele respective vor expira înainte de a fi efectuate trageri.

Riscul de nerambursare

Riscul de nerambursare se mai numeste si risc de creditare sau insolvabilitate a debitorilor sau de risc de deteriorare a activelor bancare si reprezinta principalul risc asumat de banca.

Riscul de nerambursare consta în probabilitatea întârzierii platii sau a incapacitatii de plata datorita conjuncturii, dificultatilor sectoriale sau deficientelor împrumutatului, deci se manifesta ca urmare a neîndeplinirii contractului de credit de catre client.

Deci, fie ca aduce o pierdere de capital definitiva, fie ca presupune o recuperare partiala si târzie prin actiuni în instantele juridice, insolvabilitatea prejudiciaza interesele bancii.

În aprecierea riscului de nerambursare, trebuie studiate cu atentie urmatoarele probleme:

rolul calitatii creditului;

selectarea creditelor;

aprecierea riscului global de nerambursare;

controlul intern asupra portofoliului de credite.

3.5.1. Calitatea si selectarea creditelor

Calitatea creditelor este importanta pentru banci, operatiunea de creditare reprezentând principala operatiune bancara, iar riscul ridicat reprezinta cauza majora de faliment, de unde necesitatea controlului riscului pe parcursul procesului de creditare.

Importanta majora prezinta calitatea creditului pentru stat (împrumuturile si taxele primite de la agentii economici se diminueaza atunci când agenti economicii nu ramburseaza creditul) pentru clientii bancii (creditul trebuie rambursat, astfel creditul costa mai mult aplicându-se majorari sau bunurile cu care sunt garantate creditele sunt sechestrate) si nu în ultimul rând pentru economie, în ansamblul ei, alocarea creditelor presupunând o dezvoltare economica.

Selectarea creditelor are loc în faza de acordare a acestora, reprezentând momentul în care banca îsi asuma riscul si îi poate influenta marimea.

Prin selectare se alege din multimea cererilor de credite doar pe acelea care se estimeaza ca au probabilitatea rambursarii mai mare decât cea a nerambursarii.

Pentru prevederea riscului trebuie sa se analizeze temeinic împrumutatul prin prisma cerintelor respectarii raportului de credit sub diverse aspecte:

umane: competenta moralitate;

economice: situatia internationala, nationala, cadrul profesional;

financiare: situatia financiara, îndatorarea existenta, capacitatea de rambursare;

juridice: forma juridica, legaturi juridice cu alti agenti economici.

Selectarea creditelor de catre banca se poate face si cu ajutorul unor produse informatice specific bancii (RAIFFEISEN S.A.-S.A.B.).

În cazul debitorilor bancii se diferentiaza 2 mari categorii pentru care riscul de creditare se manifesta diferit:

agenti economici

agenti economici externi (debitori din alte tari).

Din punct de vedere al scadentei acordarea creditelor pentru toate categoriile de debitori se face pe termen scurt, pe termen mediu si pe termen lung.

.a) Acordarea creditelor agentilor economici pe termen scurt presupune analiza cererii de creditare si a nevii de finantare a agentului economic.

Studiul cererii de creditare presupune identificarea, evaluarea si protectia împotriva riscului. Identificarea si evaluarea riscului înseamna de fapt identificarea si evaluarea factorilor care pot duce la rambursare.

În cadrul acestor factori se deosebesc factori interni legati de activitatea agentului economic, de realizarea sau nerealizarea obiectivelor propuse si factori externi, legati de alti agenti economici cu care agentul economic vine în contact, si care nu si-au platit datoriile, legati de un blocaj financiar în sectorul respectiv sau de conjunctura economica (criza economica generala, sectoriala).

Evaluarea nevoii de finantare, determinata de deficitele temporare în fluxul de încasari si plati, presupune analiza contractelor agentilor economici respectivi, fluxul cash-flow, angajamentele fata de alti creditori, documentele de evidenta care reflecta situatia economico-financiara a întreprinderii (bilant, conturi de profit si pierdere). Se determina dupa aceasta analiza sume de care are nevoie agentul economic, iar între banca si agentul economic se va negocia scadenta si dobânda.

Pentru protectia împotriva riscurilor se pot cere garantii sau se pot înaspri conditiile de creditare prin limitarea sumei totale a creditului acordat.

.b) În acordarea creditelor agentilor pe termen lung, pentru investitii, analiza nevoii financiare necesita un proiect de investitii care este întocmit de agentul economic care solicita creditul, de firme specializate sau de banca.

si în acordarea creditelor pe termen lung se are în vedere identificarea, evaluarea si protectia împotriva riscului care vizeaza acele grupe de factori interni determinati de necesitatea, eficienta si oportunitate proiectului investitiei si factori externi legati de mediul economic în care agentul economic respectiv apeleaza la credit, factori de natura politica, economica (import, export).

Protectia împotriva riscului în mod cert este legata de evaluarea garantiilor. În acest caz creditelor pentru investitii, evaluarea garantiilor este necesara pentru ca exista incertitudinea evolutiei preturilor în timp si a calitatii activitatii în care investeste agentul economic.

Este de retinut faptul ca nici o investitie nu se finanteaza în întregime de catre banca, preîntâmpinându-se în acest mod riscul moral.

Selectarea cererilor de creditare se poate face prin: evaluarea creditelor pe baza de punctaj aceasta metoda fiind cunoscuta sub denumirea de credit-scoring.

Credit-scoring-ul se exprima ca o cotatie de apreciere sau de evaluare a atributelor solicitantului în vederea acordarii creditului si îsi propune sa stabileasca un mod de ierarhizare a solicitantilor de credit printr-o nota medie sau punctaj. În acest scop sunt necesare:

stabilitatea unui numar de variabile;

statuarea unui sistem de agregare care sa permita transpunerea variabilelor într-un calificativ comun, de expresie globala.

Aplicarea punctelor sistemului credit-scoring înseamna adunarea punctelor întrunite de solicitant considerând câte un punctaj pentru fiecare din criteriile stabilite în fisa de evaluare a agentului economic (Anexa nr.2) si compararea cu numarul stabilit ca limita de acordare si respingere.

La RAIFFEISEN S.A. limita de acordare si respingere a creditului pentru agentii economici este stabilita la 20 de puncte:

între 40-60 se acorda creditul;

între 20-39 se poate acorda creditul daca nu exista alte elemente de risc;

sub 20 nu se acorda creditul.

Prin introducerea evaluarii pe baza de punctaj se urmareste realizarea unor obiective ca: reducerea timpului si costului evaluarii, cresterea calitatii creditelor, cresterea productivitatii si a satisfactiei inspectorilor de credite, îmbunatatirea calitatii controlului creditelor, usurarea modificarii strategiei de creditare, selectia clientilor în functie de calitate.

Scorurile întrunite de fiecare solicitant în cadrul sistemului creeaza o premisa de ierarhizare.

Cu privire la finalitatea utilizarii acestui sistem, trebuie sa spunem ca bancile, pe baza experientei proprii, stabilesc nivelul minim de punctaj admisibil prin analiza comparata a câstigurilor si pierderilor aferente fiecarui nivel al scorurilor.

2. Selectarea creditelor acordate debitorilor din alte tari (riscul de tara)

Riscul de tara caracterizeaza probabilitatea aparitiei incapacitatii de plata a unui debitor datorita unor cauze care tin exclusiv de localizarea sa geografica.

Din punct de vedere a riscurilor de creditare acestea pot fi: risc specific organismelor guvernamentale, institutiilor publice si statelor debitoare si risc suplimentar pentru persoane sau agenti ai caror insolvabilitate este determinata de localizarea geografica, nu de deteriorarea situatiei lor financiare.

Riscul de tara are doua dimensiuni:

- risc politic sau risc suveran. Gradul de instabilitate politica poate duce la modificarea atitudinii oficiale functie de atitudinea guvernului referitoare la investitii straine, limitarea sau interzicerea iesirilor de capital, repunerea în discutie sau renegocierea unor contracte, refuzul de a recunoaste angajamentele guvernelor anterioare.

- risc economic incapacitatea autoritatilor monetare de a asigura transferul drepturilor creditorilor, deci autoritatea monetara a tarii debitoare nu dispune de valuta de care are nevoie.

Daca valuta este liber convertibila atunci acest risc nu exista.

Evaluarea riscului de tara se poate realiza:

În baza valorii capitalizate. Aceasta metoda presupune dezvoltarea unui aparat matematic bine pus la punct. Se realizeaza capitalizarea fluxului de venituri la nivel de tara, pentru care se folosesc rata referitoare la situatia anterioara si evolutia estimativa a principalelor elemente ale balantei de plati externe;

Folosind metoda Delphi (metoda indicatorilor de risc) care consta în stabilirea unor criterii reprezentative: politice, economice, financiare si a unor fonduri pentru fiecare criteriu. Diferite persoane abilitate a acorda puncte vor stabili rezultatul ca medie aritmetica ponderata în functie de care se încadreaza tara într-o anumita categorie de risc.

3.5.2. Gestiunea preventiva a riscului client

În gestiunea riscului de creditare o importanta deosebita revine studiului gestiunii preventive, a riscului pentru creditele acordate populatiei, care presupune de fapt urmarirea creditului acordat si a calitatii debitorului. Pentru agentii institutionali gestiunea este asigurata permanent de inspectorii de credite care au un numar de agenti economici pe care îi supravegheaza.

Gestiunea procesului de creditare este organizata separat la nivelul Bancii fiind organizate doua compartimente:

- serviciul de ghiseu (Front Office) unde se desfasoara activitatea comerciala si administrativa. În cadrul acestui serviciu are loc întocmirea dosarelor de creditare si trierea lor.

- serviciul de credite propriu-zis (Back-Office) ce se ocupa cu gestiunea evenimentelor pe parcursul derularii procesului de creditare.

Pentru urmarirea gestionarii preventive a riscului client, important este cum se desfasoara schimbul de informatii între cele doua compartimente existând doua modalitati:

a)    Abordarea clasica (reactiva);

b)    Abordarea moderna (activa).

a) Abordarea clasica presupune specializarea si defalcarea sarcinilor între cele doua servicii de ghiseu: FO si de credite BO.

Serviciul FO analizeaza cererile de creditare. Dupa ce stabileste acordarea creditului între cele doua parti (banca - client), dosarele sunt trimise la serviciul BO pentru urmarirea derularii relatiilor de creditare.

Serviciul BO nu ia contact cu clientii, ci urmareste rambursarea ratelor scadente. Când datele scadente nu sunt respectate exista proceduri standardizate pe care cei de la BO le aplica: modificarea ratei dobânzii, reesalonarea creditului, trecerea clientului în alta categorie.

BO ar trebui sa ia legatura cu FO pentru a intra în contact cu clientul, dar se aplica mai întâi procedurile standardizate si apoi se ia legatura cu clientul. În acest caz exista doua posibilitati:

- rezolvarea problemei: clientul redevine bun, cu toate antecedentele sale si în acest moment se întrerupe legatura BO cu FO;

- nerezolvarea problemei, clientul este problematic aparând o situatie conflictuala (Banca va apela în aceasta situatie la garantii).

Abordarea clasica se mai numeste si reactiva pentru ca banca reactioneaza dupa evenimentele ce se produc.

Schematic ABORDAREA CLASICĂ (MOD REACTIV) se prezinta astfel:

Iar GESTIUNEA RISCULUI CLIENT:

b) Abordarea moderna (activa)

În aceasta modalitate se actioneaza înainte de a se produce evenimentul nedorit, deci se actioneaza din timp pentru a se minimiza riscul.

Dezavantajele acestei metode sunt volumul de munca suplimentar si cheltuielile suplimentare. Cheltuielile sunt mari pentru ca actualizarea permanenta a informatiilor despre client costa mult.

Principiile abordarii moderne:

Relatia dintre banca - client trebuie privita ca o relatie constructiva, ca o relatie de interes reciproc;

Riscul aparut este mai usor de prevenit decât de recuperat;

Pastrând o legatura strânsa si permanenta cu clientul, Banca beneficiaza de un avantaj competitiv, concurential.

Spre deosebire de riscul de nerambursare care vizeaza aspectul termenului si a sumei de rambursare, riscul client este riscul de deteriorare a calitatii clientilor.

Principalele obiective urmarite de abordarea moderna sunt:

Unificarea aprecierii riscului de creditare, exclusiv prin prisma riscului client, care presupune renuntarea din punct de vedere a riscului de nerambursare la BO;

Stabilirea unui sistem coerent de indicatori care sa exprime riscul client;

Introducerea procedurilor de analiza si actualizarea a dosarelor clientilor care vor trebui sa simplifice activitatea personalului din Banca.

Pentru implementarea acestor proceduri sunt necesare urmatoarele operatii:

Definirea informatiilor necesare pentru un dosar client tip (robot) si a bazei de date din care se pot obtine informatiile de care avem nevoie;

Stabilirea algoritmilor de calcul, a indicatorilor care ne intereseaza si a unor marje de toleranta - filtre care sunt revizuite periodic si actualizate;

Prezentarea rezultatelor caracterizate prin accesibilitate, rapiditate si simplitate;

Reactualizarea informatiilor din bazele de date BO.

Arhitectura SISTEMULUI DE GESTIUNE PREVENTIVĂ a riscului client în cazul abordarii moderne (mod activ).

3.5.3. Determinarea riscului de nerambursare

Riscul global de nerambursare este o functie crescatoare a masei creditelor acordate si a ratei dobânzii.

Riscul de nerambursare va creste pe masura ce dimensiunile cresc. Odata cu cresterea volumului creditului cazurile de nerambursare cresc în proportie accelerata, expresie a faptului ca majoritatea proportiei creditului aduce în rândul debitorilor un numar mare de persoane, potential insolvabile.

Restrângerea creditului conduce la scaderea cazurilor de insolvabilitate, întrucât în primul rând, clientii cu solvabilitate îndoielnica sunt exclusi de la creditare.

Cresterea ratei dobânzii conduce la cresterea cazurilor de insolvabilitate a debitorilor, majoreaza, în general, obligatiile beneficiarilor de credite, iar pe de alta parte, ca acestia, clienti apreciati ca riscanti, au un regim de creditare specific, cu dobânzi mai ridicate.

si în cadrul RAIFFEISEN S.A. pentru fiecare categorie de credite se percepe o anumita dobânda, dupa cum urmeaza:

Nivelul dobânzii este evident influentat de riscul nerambursarii, elementele de structura a dobânzii fiind separate în:

Dobânda pura, care este costul utilizarii capitalului si

Plata necesara pentru recuperarea riscului nerambursarii, respectiv pentru acoperirea pagubelor suferite pe aceasta cale.

O asemenea considerare a riscului si a solutiilor de acoperire motiveaza o politica personala a bancilor în domeniul dobânzilor, orientata dupa gradul de risc pe care-l presupune fiecare credit acordat, functie de conditiile reale pe care le are fiecare debitor. Se poate afirma ca riscul de nerambursare majorat determina o oferta de credit mica.

În ceea ce priveste pozitia ofertei de credit fata de nerambursare trebuie sa se constate ca banca, fiind sensibila la riscul de insolvabilitate, va avea un prag de credite, indiferent de conditiile de dobânda extrem de favorabile. Deci, exista o zona inelastica în relatia:

Oferta de credit - Risc de insolvabilitate

Fiecare banca se confrunta pe de o parte cu tendinte de anticipare de conserve si deci, de retinere în creditare, ceea ce înseamna siguranta, iar pe de alta parte banca este interesata în valorificarea ofertei de credite, pe care ar fi trebuit în mod normal sa le refuze.

Gestiunea riscului de credit global

3.6.1. Principiile gestiunii riscului de credit global

Gestiunea riscului de credit global are la baza doua principii: diviziunea si limitarea riscurilor.

Divizarea riscului de creditare urmareste evitarea concentrarii riscurilor prin diversificarea plasamentelor si a creditelor în special. Concentrarea clientilor între-un singur domeniu de activitate este relativ periculoasa pentru o banca universala: în perioada de recesiune pot interveni greutati de exploatare. În sfera creditarii particularilor, diversificarea portofoliului este în primul rând o diversificare teritoriala. La creditarea agentilor economici importanta este diversificarea sectoriala sau economica, iar în ceea ce priveste clientii suverani - diversificarea geografica.

Pe de alta parte se pot întâmpla ca întreprinderi de talie mare sa aiba nevoi de creditare care sa depaseasca limita rezonabila de angajament a unei singure banci. De regula, acolo unde gradul de dezvoltare a pietelor o permite, astfel de firme recurg direct la piete pentru a-si asigura finantarea fara intermediar.

O alta solutie o reprezinta constituirea de pool-uri bancare. Un pool bancare reprezinta ansamblul bancilor unei singure întreprinderi mari, ansamblu structurat si organizat de o maniera precisa. Aceasta solutie are dezavantajul ca dilueaza responsabilitatea bancilor participante, dar si avantajul divizarii riscurilor. Pool-ul permite si participarea bancilor mici la finantarea marilor întreprinderi (operatie mai putin riscanta si mai putin costisitoare) si are si autoritate mai mare în impunerea unui plan de redresare a debitorului în caz de dificultate.

Limitarea riscurilor are caracter normativ si autonormativ. Fiecare banca, în functie de calitatea mediului economic si de evolutia parametrilor sai proprii, asigura limitarea riscurilor în doua feluri: global si analitic, astfel:

- Fixând o limita proprie, interna, angajamentul sau global în operatii riscante (dar rentabile). Se stabileste o limita maxima (de exemplu 75%) pentru ponderea activitatilor (plasamentelor) riscante în total active sau relativ la capitalul bancar;

- Fixând plafoane de credite pe debitor, grup de debitori, sector de activitate sau zona geografica pentru a preveni ca modificari semnificative ale situatiei economice a acestor grupe sa îi afecteze negativ expunerea la risc.

3.6.2. Indicatori ai riscului global de creditare

Cuantificarea expunerii globale a bancii la riscul de creditare se face prin analiza si monitorizarea permanenta a unui sistem de indicatori care se pot grupa în trei categorii: indicatori de pondere, indicatori de dinamica si indicatori relativi, de corelare a activelor cu capitalul bancar.

Indicatorii de structura sau de pondere exprima procentual, la un moment dat, structura activelor bancare sau a portofoliului de credite. Trebuie sa amintim aici ca din punctul de vedere al bancii risc de creditare nu prezinta doar operatia de creditare propriu - zisa; plasamentele în titluri de credit (între operatiile bilantiere), acordarea de garantii (în afara bilantului) si participarea însesi a bancii la sistemul interbancar de decontari sunt purtatoare, si ele, de risc de creditare. Ca indicatori de risc monitorizati se pot folosi unul sau mai multi dintre urmatorii:

- Credite totale raportate la total active; cu cât ponderea creditelor în total active este mai ridicata, cu atât activitatea bancara este perceputa ca fiind mai riscanta; prin politica de creditare se pot stabili un plafon al acestei masuri si/sau praguri de alerta. Daca valoarea portofoliului de valori mobiliare este semnificativa, atunci trebuie calculat si raportul dintre creantele totale asupra debitorilor (credite acordate plus titluri de credit în portofoliu) si activele totale;

- Credite de calitate medie raportate la credite totale; este un indicator care exprima direct ponderea creditelor de calitate inferioara (din punctul de vedere al riscului de creditare) în total credite. Creditele de calitate medie cuprind creditele în observatie plus creditele substandard si cele îndoielnice (definite conform normelor BNR). Pentru portofoliul de obligatiuni se poate construi un indicator similar în functie de calificativele titlurilor din portofoliu (cele internationale), asa cum sunt ele acordate de agentiile de evaluare recunoscute;

- Pierderi la portofoliul de credite raportate la valoarea totala a portofoliului de credite; valoarea acestui raport trebuie sa fie cât mai mica pentru ca portofoliul sa fi fost gestionat eficient din punct de vedere al riscului de creditare. Aceasta marime serveste si drept reper pentru stabilirea rezervelor la portofoliul de credite din care sunt acoperite aceste pierderi. Analog se poate calcula valoarea raportului pierderi la portofoliul de titluri de credite raportate la valoarea totala a portofoliului de titluri de credit.

Indicatorii de dinamica exprima evolutia în timp a unor indicatori valorici a caror marime este corelata cu evolutia riscului de creditare post factum.

- Dinamica fondului de rezerva pentru acoperirea pierderilor la portofoliul de credite exprima felul în care conducerea bancii anticipa evolutia expunerii la riscul de creditare: cu cât cresterea rezervelor planificate pentru care se constituie provizioane este mai mare, cu atât se poate presupune ca banca anticipa pierderi mai mari si ca, deci, este de asteptat o scadere a calitatii portofoliului de credite. Aceasta informatie trebuie interpretata în contextul dat de dinamica portofoliului de credite însusi caci, daca cei doi parametri cresc în acelasi ritm, atunci nu poate fi vorba de o crestere a expunerii la risc. În plus, în functie de reglementarile legale privind constituirea si finantarea fondului de rezerva pentru pierderi din creditare, se poate ca banca sa foloseasca o politica diferita de finantare a fondului pentru obtinerea unor avantaje fiscale; si atunci este clar ca dinamica pronuntata a indicatorului nu poate semnifica o crestere a expunerii la risc. Indicatorul este mai ales de uz extern, fiind folosit la nivelul întregului sistem bancar ca un semnal de alarma pentru terti si larg mediatizat de presa de specialitate.

- Dinamica activelor si, mai ales, a creditelor totale, sunt interpretate ca indicatori ai riscului de creditare atunci când exprima o crestere accelerata. Aceasta deoarece se presupune, în baza experientei, ca fiecare institutie bancara are o capacitate limitata de a gestiona corect un portofoliu de un anumit volum. Aceasta capacitate este limitata de performantele personalului, de cadrul politicii de creditare, de structura organizatorica si, în general, de ansamblul resurselor bancii si de modul lor de gestionare. O crestere accelerata (de exemplu de 50% într-un an) a valorii reale (în preturi constante) a portofoliului de credite sau a activelor totale nu poate fi gestionata convenabil sau cel putin comparabil cu nivelul de performanta din anii anteriori în cadrul acelorasi structurii si folosind aceleasi resurse. Pe de alta parte, adecvarea însasi a acestor resurse si structuri la presiunea exercitata de volumul sporit de activitate reprezinta un factor perturbator pâna la restabilirea unui nivel rezonabil de echilibru între capacitatile bancare de prelucrare a informatiei si volumul acesteia. Capacitatea deficitara de prelucrare a informatiei este un factor de risc caci sunt (ne) sanse mai mari de strecurare a unor erori (mai ales în cadrul unor proceduri clasice de tratament).

Indicatorii relativi, de corelare a activelor bancare cu capitalul si fondurile bancare, sunt important de urmarit deoarece dau o expresie cantitativa a raportului dintre expunerea la risc si sursa de finantare a acestei expuneri. Se pot folosi ca indicatori:

- Profitul net raportat la pierderile la portofoliul de credit; profitul net este sursa principala de finantare a pierderilor, dar acoperirea acestora nu este singura sa destinatie. Calculat în aceasta forma, indicatorul este cel mai adesea supraunitar. El se poate calcula si sub forma inversa, dar atunci este în mod evident subunitar. El se poate calcula si sub forma inversa, dar atunci este în mod evident subunitar. Important este ca resursele sa fie acoperite. Oricum, evolutia raportului poate fi extrem de semnificativa.

- si mai edificator este raportul dintre fondul de rezerva si pierderile înregistrate la portofoliul de credite. Acest raport trebuie sa fie mai mare decât 1 pentru a putea aprecia ca managementul este prudent.

Valoarea acestor indicatori ne permite sa apreciem calitatea portofoliului de credite si evolutia acestuia. În afara bancii majoritatea acestor indicatori pot fi calculati cu o relativa întârziere pe baza datelor din bilantul si repartizarea profitului publicate de banci. Ei pot fi folositi pentru a se aprecia calitatea managementului bancar de catre operatorii de pe pietele financiare si de autoritatea bancara.

3.6.3. Finantarea riscului global de creditare

Pentru acoperirea pierderilor la portofoliul de credite se folosesc atât retinerea riscurilor (proponderenta), cât si cedarea lor prin asigurare.

Se pot încheia asigurari pentru bunurile ce se constituie garantie materiala a creditului acordat sau asigurari de viata si de accident pentru titularii privati ai unor contracte de creditare pe termen lung. Desi nu este cea mai importanta modalitate de finantare a riscurilor (ca volum) protectia prin asigurare este foarte eficienta si putin costisitoare pentru banca, deoarece încheierea acestor contracte de asigurare poate fi impusa clientului. Aceste asigurari sunt, de regula, primele oferite direct de bancile care urmaresc extinderea activitatii în sfera altor servicii financiare decât cele traditional bancare.

Retinerea riscurilor are la baza constituirea unor fonduri bancare proprii din care se acopera pierderile la portofoliul de credite.

Tratamentul creditelor problematice. În functie de politica de creditare a bancii, creditele nerambursate la scadenta si cele îndoielnice pot fi tratate în mai multe feluri.

Unele banci prefera sa mentina creantele active pâna când debitorul se redreseaza, pâna când sunt presate de timp sau pâna când sunt fortate de autoritatea bancara sa recupereze pierderea înregistrând-o ca atare. Este cazul cel mai frecvent în fostele tari socialiste pentru bancile de stat care au o clientela formata predominant din întreprinderi de stat.

Alte banci considera creanta nerambursata pierdere pe care o acopera din rezerva, iar apoi încearca sa recupereze cât mai mult de la debitor.

Tratamentul efectiv al acestor credite presupune, deci, fie colectarea fondurilor din creante reduse (diminuate) sau trecute la pierderi, fie renegocierea/anularea creantei.

Bancile încearca sa renegocieze termenii contractului de creditare daca astfel au sanse mai mari sa recupereze - cel putin partial - creanta. Altfel regula bunului simt în domeniu cere ca în cazul în care o scadenta nu a fost onorata de cel putin 180 zile, creanta sa fie redusa sau trecuta la pierdere.

Decizia de a anula partial sau în întregime datoria depinde de:

Aprecierea bancii asupra capacitatii reziduale de rambursare a debitorului;

Modul în care banca trateaza de obicei incidentele de plata;

Opinia inspectorilor care efectueaza controlul la portofoliul de credite;

Marimea creditului nerambursat;

Tipul si marimea garantiilor.

3.6.4. Rata dobânzii - sursa de finantare a riscurilor bancare

Stabilirea ratei dobânzii la creditele bancare. Rata dobânzii perceputa de banca la creditele acordate poate fi o modalitate efectiva de finantare indirecta a riscurilor. În stabilirea nivelului minim al ratei dobânzii pe care o negociaza cu clientul, banca poate avea doua strategii: tarifarea la cost sau tarifarea în functie de rata solvabilitatii bancare.

În cazul tarifarii la cost rata de baza a dobânzii bancare percepute de la debitori este calculata în functie de costul resurselor de creditare. Daca abordarea este cea a pool-ului de fonduri, atunci se foloseste un cost mediu ponderat al surselor împrumutate. Rata minima se calculeaza având în vedere cheltuielile totale (dobânzi platite si cheltuieli generale). Daca se folosesc resurse speciale atunci costul acestora corectat cu cota procentuala de cheltuieli generale (atât cheltuieli directe cât si indirecte, din contabilitatea analitica) reprezinta rata de baza pentru stabilirea ratei dobânzii percepute. Prima de rentabilitate este calculata în functie de rata rentabilitatii financiare (ROE) astfel: unde:

PR: prima de rentabilitate;

t: cota (medie) de impunere;

p: plasamentele.

În cazul tarifarii în functie de acoperirea cu fonduri proprii (conform normelor de solvabilitate impuse) modelul este doar cu putin mai complicat.

La aceste rate de baza se adauga o prima de risc ce exprima riscul statistic de nerambursare, apreciat pentru fiecare categorie de credite (în functie de calitate) pa baza datelor interne din perioade anterioare de timp în conditii de comparabilitate din punctul de vedere al fazei ciclului economic.

Model de evaluare pe baza de rata a rentabilitatii financiare si rata a solvabilitatii bancare

Reglementarile în vigoare cer ca pentru fiecare 1000 lei active bancare ajustate în functie de risc sa fie asigurati 80 lei fonduri bancare (capital în sens larg). Aceasta înseamna ca fiecare 100 lei capital poate sustine active bancare ajustate în functie de risc în valoare de 1250 lei. În acest fel talia unei banci este limitata de capitalul pe care îl poate atrage sau genera. Aceste restrictii, impuse prin normele privind rata solvabilitatii bancare, le fac pe banci sa realizeze ca nu mai pot oferi toate gamele de produse financiare, ca nu au suficient capital pentru toate aceste operatii si ca trebuie luate anumite decizii privind renuntarea la anumite produse si introducerea sau extinderea ofertei pentru altele, mai putin "capitalofage".

Pentru a maximiza rata rentabilitatii financiare (ROE), în contextul actualei legislatii, banca trebuie sa-si restructureze portofoliile (activele) astfel încât fiecare 1000 lei investita sa-i aduca cel mai mare venit posibil. Cu alte cuvinte, trebuie sa se renunte la portofoliile mai putin atractive, chiar daca rentabile, daca ele nu asigura o folosire optima a capitalului. În prezent si în viitorul apropiat aceasta evaluare va fi extrem de importanta.

Modelul conceptual de evaluare pe baza de ROE este preluat dupa Yang (123) dar el este folosit în diferite variante de lucru de majoritatea bancilor mari. Modelul permite stabilirea unui mecanism de fundamentare a pretului pentru oricare produs bancar, în mod individual dar tinând cont de restrictiile impuse de o maxima fructificare a capitalului disponibil. Criteriul pentru stabilirea acestui pret adecvat îl va reprezenta nivelul global al ROE pe care banca si-l propune, un obiectiv - venituri care va atrage investitori si-i va satisface pe termen lung pe actionari. Când sunt incluse toate costurile în evaluarea produselor si când s-a determinat corect necesarul de capital pentru un nou produs, atunci bancile constata ca atingerea ROE propus ar însemna sa evalueze produsele la preturi care le-ar face necompetitive. Astfel ca acest procedeu de evaluare permite unor produse mai slabe - produse pentru care banca nu are avantaj competitiv - sa fie identificate pe parcursul procesului de luare a deciziei.

3.6.5. Retinerea riscului de creditare; rezervele pentru acoperirea pierderilor la portofoliul de credite

Rezervele pentru pierderi sunt un fond bancar, element al capitalului propriu, alimentat din profitul brut în limita legii si destinat acoperirii pierderilor cauzate de riscul de nerambursare.

Fondul apare atât în bilantul bancilor (pasive) cât si în contul de profit si pierderi la cheltuielile suportate din profit (provizioane).

Marimea fondului de rezerva la un moment dat se calculeaza pe stoc; astfel valoarea fondului la sfârsitul unei perioade se determina adaugând provizioanele la rezerva initiala si scazând pierderile suportate pe parcursul perioadei respective.

Valoarea informationala a rezervelor pentru pierderi

Bancile îsi maresc fondul de rezerva ori de câte ori devine evident ca un credit sau un grup de credite nu pot fi recuperate, atunci când s-a produs o pierdere neprevazuta si atunci când creste valoarea portofoliului de credite.

Publicul nu poate fii informat asupra gradului de risc al operatiilor (de creditare) în care este implicata o banca, dincolo de informatiile pe care aceasta trebuie sa le publice si anume valoarea creditelor restante si a fondului de rezerva. De aceea informatia referitoare la o eventuala suplimentare a fondului de rezerva este foarte utila pentru a putea aprecia global calitatea portofoliului de credite; aceasta deoarece ea exprima punctul de vedere intern al bancii: mai multe rezerve sunt necesare doar daca se anticipa pierderi mai mari, ceteris paribus.

Astfel spus, în principiu, rezerva se constituie în functie de calitatea portofoliului de credite.

Tipuri de rezerve bancare

În scopuri analitice, la multe banci, rezervele se grupeaza în:

- Rezerve specifice sau alocate; sunt cele pe care banca le considera asociate unei anumite grupe de credite sau unui anumit credit. Daca un credit anume devine mai riscant decât celelalte credite din aceeasi categorie, atunci banca fie majoreaza anume rezervele sale pentru acel credit sau aloca o parte din rezervele sale special pentru acoperirea pierderilor potentiale la acel credit;

- Rezervele generale sunt libere si pot acoperi orice pierdere.

Aceasta grupare a rezervelor permite o mai buna analiza a necesarului de rezerve.

Altfel, articolul bilantier este unic: rezerve.

Determinarea marimii rezervelor bancare

Se face dupa o procedura ce are caracter normativ (conform normelor bancii centrale) sau autonormativ (conform normelor interne din politica de creditare proprie).

Oricum ar fi, marimea rezervelor este influentata de o serie de factori între care:

- Regimul fiscal; daca se suporta din profitul brut rezervele tind sa fie mai mari decât cele finantate din profitul net;

- Prevederile normative; ele pot impune un anumit mod de constituire a fondului de rezerva care determina direct si exclusiv marimea rezervelor (România);

- Calitatea portofoliului de credite si a mediului economic; în perioade de recesiune rezervele sunt mai mari caci si probabilitatea de nerambursare este mai mare.

Pentru a stabili volumul fondului de rezerva pentru pierderi la portofoliul de credite se pot folosi, în principiu, mai multe metode de calcul (fundamentare).

Folosirea unui proces constant fata de valoarea portofoliului de credite se foloseste în perioade de stabilitate economica si nu necesita evaluarea prealabila a riscurilor. Procentul folosit este, cel mai adesea, maximul admis de lege pentru a fi prelevat din profitul brut. Folosirea acestei metode limiteaza analiza pe care banca trebuie sa o faca pentru a determina exact marimea rezervelor sale si poate crea urmatoarele probleme:

- Poate duce la formularea unor obiectii din partea inspectorilor autoritatii bancare sau din partea expertilor contabili caci estimarea rezervelor trebuie (principial) sa se faca pe baza pierderilor anticipate;

- În cazul folosirii repetate, procedura poate duce la acumularea unor rezerve insuficiente pentru a face fata unei perioade mai îndelungate de criza.

Adoptarea politicii concurentilor în domeniul rezervelor bancare.

În acest context o banca îsi stabileste rezervele în functie de nivelul acestora la concurentii ei, relativ la talia sa. Se poate folosi cu succes caci rapoartele financiare - mai ales ale bancilor mari - sunt accesibile. Se presupune ca aceste banci au investit suficient în prognoza conditiilor de pe pietele creditului pentru ca nivelul rezervelor lor sa poata fi considerat ca fiind corespunzator. Este o solutie economica si care poate da bune rezultate, cu conditia ca bancile sa opereze pe aceleasi piete si sa aiba rentabilitati apropiate. Cel mai adesea este folosita pentru fundamentarea complementara a nivelului rezervelor si rareori exclusiv.

Daca ne bazam pe experienta anterioara, atunci marimea rezervelor se determina pe baza seriilor de date referitoare la pierderile înregistrate în anii anteriori. Este folosita relativ frecvent de bancile mici caci pierderile înregistrate anterior la grupe relativ omogene de credite (ipotecare, personale, pentru carti de credit sau cumparari de automobile) pot oferii o buna estimare a evolutiei viitoare (în conditii similare). Interpretarea trebuie facuta cu discernamânt caci trebuie selectate tendintele reale de influentele sezoniere, precum si de faza ciclului economic si eventuala modificare a strategiei manageriale.

Daca obiectivul principal îl reprezinta optimizarea gestiunii veniturilor, atunci, pentru a nivela variatia acestora, bancile pot alege anii cu venituri mai mari pentru a face prelevari majore pentru fondul de rezerva. În anii cu rezultate mai slabe din punct de vedere financiar prelevarile devin simbolice. Aplicarea acestei metode de determinare a rezervelor poate crea pentru banca atât probleme de securitate, cât si probleme cu organismele de control si expertii contabili. A fost larg folosita de bancile elvetiene pâna în 1992.

Gestiunea profitului este principial si problematic similara metodei de gestiune a veniturilor. Obiectivul central devine optimizarea rentabilitatii bancii si aplicarea acestei metode depinde de regimul fiscal al prelevarilor pentru rezerve. Pentru a limita aceasta practica de falsa imunizare la conditiile adverse de mediu, de exemplu, bancile mari pot fi scutite de plata impozitelor aferente (prelevare din profitul brut) doar pentru pierderile efectiv suportate.

Analiza creditelor este o metoda analitica, recomandata de autoritatile bancare. Presupune un volum mai mare de munca - este deci mai scumpa - dar si o determinare apropriata de nivelul necesar al prelevarilor pentru fondul de rezerva. În principiu acestea ar trebui sa fie cât mai reduse (minimul necesar) caci reprezinta cheltuieli; însa faptul ca pot avea un tratament fiscal particular si sunt luate în calcul la determinarea gradului de capitalizare face ca bancile sa fie interesate - între anumite limite referitoare în primul rând la rentabilitate - sa nu reduca volumul rezervelor.

Volumul rezervelor necesare este estimat pentru fiecare tip de credite apoi însumat si comparat cu valoarea initiala a rezervelor. Diferenta o reprezinta prelevarile necesare.

Metoda normativa de stabilire a rezervelor este impusa de autoritatea bancara. Este metoda în vigoare si în România, din 1994 de când se aplica Normele PNR nr. 3/1994. în functie de clasificarea creditelor se impune urmatoarea structura a prelevarilor obligatorii pentru provizioanele specifice de risc:

Credit standard: 0%;

Credit în observatie: 5%;

Credit substandard: 20%;

Credit îndoielnic: 50%;

Credit pierdere: 100%.

Aceste prelevari au regim de limita minima, banca putând constitui rezerve superioare dar nu din profitul brut.

CAPITOLUL IV

STUDIU PRIVIND ACORDAREA

UNUI CREDIT DE CĂTRE

BANCA AGRICOLĂ S.A.

4.1. S.C. PRODUCT S.R.L. - prezentare generala

S.C. PRODUCT S.R.L este o societate cu capital privat care are ca obiect de activitate producerea si comercializarea produselor legumicole.

Societatea a fost înfiintata în anul 2000 prin preluarea unei importante parti a patrimoniului fostei societati PROSPER S.A. firma recunoscuta pe piata ca un important producator al produselor legumicole.

Conducerea societatii este structurata pe trei compartimente: finan­ciar-contabilitate, comercial si tehnic. Toate cele trei compartimente sunt conduse de catre un sef de compartiment care se subordoneaza directorului general.

În desfasurarea activitatii un rol deosebit de important îl are sectorul comercial si contabilitatea. Evidenta financiar-contabila se realizeaza în cea mai mare parte în sistem informatic, special conceput pentru acest gen de activitate.

Echipa manageriala a firmei este formata din specialisti cu înalta pregatire, echipa ce a asigurat dezvoltarea continua a firmei.

Societatea este organizata pe trei compartimente. Fiecare comparti­ment are propria lui organizare si propriile sarcini. Dintre acestea cele mai importante, pentru activitatea societatii, sunt compartimentul comercial si financiar-contabil.

Compartimentul comercial elaboreaza politica comerciala, efectueaza studiile de marketing si asigura aprovizionarea si desfacerea marfurilor. Politica de pret este tot sarcina acestui compartiment. Conduce­rea este asigurata de directorul comercial.

Compartimentul de contabilitate si activitatea de evidenta financiar-contabila este împartita pe posturi de lucru. Astfel fiecare post are sarcini bine definite si responsabilitati clare. Toata activitatea financiar-contabila se subordoneaza directorului economic. Tot în cadrul acestui compartiment se realizeaza si activitatea de analiza economico-financiara, previziune si alcatuire bugete, ceea ce contribuie foarte mult la o buna desfasurare a activitatii.

Compartimentul tehnic asigura asistenta tehnica în procesele tehnologice specifice comertului cu produse legumicole.

ORGANIGRAMA FIRMEI

4.2. Analiza economico - financiara

4.2.1. Analiza situatiei economice în contextul pietei

Analiza economica se refera la importanta pe care o are societatea si activitatea acesteia pe piata locala.

Societatea ocupa o pozitie importanta în contextul economic local. Odata cu preluarea patrimoniului S.C. PRODUCT S.A., S.C. PRODUCT S.R.L. a preluat si cea mai importanta parte a clientilor acesteia, numarul de contracte cu beneficiarii determina situarea societatii printre cei mai importanti furnizori de produse legumicole pe piata locala, asigurând marfa pentru cei mai importanti agenti importanti din zona care se ocupa cu industrializarea produselor legumicole.

4.2.2. Analiza financiara

Analiza financiara urmareste rezultatele economico-financiare a activitatii firmei pe parcursul ultimului exercitiu financiar. Pentru sinteti­zare, si pentru o imagine de ansamblu, se foloseste o serie de indicatori de performanta, indicatori utilizati de banca în analiza acordarii creditului:

Lichiditate imediata = = 972%

Lichiditate curenta =

Solvabilitate patrimoniala =

Randamentul capitalului utilizat =

Randamentul activelor =

Marja profitului impozabil (rentabilitatea financiara în functie de C.A.) = = 0,5%

Cheltuieli la 1000 lei C.A. = = 920%

Gradul de acoperire a chelt. din venituri =

4.3. Planul de afaceri

4.3.1 Proiectul si obiectivele lui

Proiectul de investitie îl constituie achizitionarea de utilaje legumicole performante si constructia unui spatiu propriu de desfacere a produselor la standardele pietei

4.3.2. Evaluarea investitiei

Evaluarea investitiei se va realiza pe baza ofertelor de pret primite de la principalii furnizori de produse si utilaje legumicole si de materiale de constructii, firme de proiectare.

Investitia cuprinde:

a)    Proiectul de executie si planul de detaliu al constructiilor:

Suma = 32 mil lei

Procent din total investitii = 4%

b)    Cladire:

magazin desfacere

Suma = 520 mil

drumuri de acces

Suma = 200 mil

parcari si alte dotari

Suma = 150 mil

mobilier si accesorii

Suma = 70 mil

c)    utilaje agricole:

tractoare

Suma = 950 mil.

utilaje agricole

Suma = 500 mil.

Total investitie = 2.422 mil.

4.3.3. Date privind datele de desfacere si promovarea vânzarilor

Piata de desfacere este asigurata prin sistem en-gros de diversi agenti economici si în viitor prin magazinul propriu de desfacere.

Necesitatea de deschidere a unui magazin propriu este data de situarea punctului de lucru al societatii în zona km 5, zona situata în apropierea unui important cartier din Constanta, important vad comercial, ceea ce duce la o satisfacere mai buna a cerintelor consumatorilor. Datorita eliminarii intermediarilor pretul produselor devine competitiv satisfacând exigentele consumatorilor.

Pozitia si caracteristicile proiectului vor determina o reactie previzibila a concurentei în ceea ce priveste produsele oferite, calitatea si preturile acestora toate acestea fiind în beneficiul clientilor. Strategia de piata se va realiza printr-o politica globala de marketing prin initierea unui sir de actiuni practice, un ansamblu coerent pus în miscare pe baza unor programe care sa optimizeze eforturile de marketing necesare pentru promovarea strategiei de piata. Promovarea se va realiza prin departamentul de marketing prin conceptul de marketing-mix prin urmatoarele pozitii:

Dezvoltarea produsului;

Determinarea pretului;

Adoptarea marcilor;

Vânzarea directa;

Publicitatea;

Promovarea locul vânzarii;

Cercetarea si analiza informatiei.

4.3.4. Informatii financiare privind activitate trecuta a firmei

La prezentul plan de afaceri s-au anexat:

Bilantul contabil al ultimului exercitiu financiar

Situatia veniturilor si a cheltuielilor

Previziunile pentru perioada în curs

Analiza financiara cuprinde indicatorii de bonitate a firmei, necesari analizei acordarii creditului de câtre banca:

Gradul de îndatorare

Lichiditate imediata

Solvabilitate patrimoniala

4.3.5. Planul de finantare a investitiei si proiectiile financiare pentru perioada de rambursare a creditului

Sursele de finantare ale investitiei, se asigura din:

- mil. lei -

Garantarea creditului se va realiza cu cladirile reprezentând sediul societatii si doua cladiri care reprezinta spatii de depozitare a produselor obtinute.

SITUAŢIA

VENITURILOR sI CHELTUIELILOR

AFERENTE PROIECTULUI

mil. lei -

SITUAŢIA

VENITURILOR sI CHELTUIELILOR

PE TOTAL ACTIVITATE

- mil. lei-

GRAFICUL DE REALIZARE A INVESTIŢIEI

CERERE DE CREDIT

SC PRODUCT S.R.L., cu sediul în Constanta, cod 8700, cu numar de înregistrare la Registru Comertului J13/4827/97 din Constanta, si cod fiscal: R6776661, având obiect de activitate comercializarea produselor legumicole, prin reprezentantii sai legali si anume: Administrator General si Director economic, va rugam sa ne aprobati un credit în valoare de 2.422 mil. lei, pe care sa-l folosim în completarea surselor proprii, pentru realizarea unei investitii, constând în cladire magazin desfacere si utilaje agricole. Resursele proprii de 1017 mil. lei se asigura potrivit bugetului de venituri si cheltuieli a unitatii astfel:

surse proprii 1017 mil. lei

alte surse..-....

Creditul urmeaza sa fie rambursat conform graficului de rambursare stabilit împreuna.

Garantiile asiguratorii urmeaza sa fie constituite în favoarea bancii:

IMOBIL sediu, având valoarea contabila de ...

Mentionam ca societatea noastra nu are în momentul de fata alte credite contractate la si nici la alte banci.

La prezenta cerere anexam situatia financiar-contabila a societarii noastre prezentata în balanta de verificare si bilantul contabil pe ultimul an, indicatorii economico-financiari, si planul de afaceri pentru realizarea investitiei.

Declaram pe propria raspundere ca toate datele din prezenta cerere, precum si din declaratiile anexate, sunt reale si corespund cu cele din evidentele noastre, si ne angajam sa respectam toate obligatiile ce ne revin din contractul de credit.

Persoane autorizate,

FIsA CLIENTULUI

SC. PRODUCT SRL, are ca obiect de activitate comertul cu produse legumicole si o cifra de afaceri de 4 mld. lei;

Sediul societatii este în Constanta, si este înregistrata la Registrul Comertului cu numarul de 7939344, si cod fiscal 7293369.

Capitalul social este integral privat, în valoare de 20.000$.

Persoanele autorizate sa reprezinte societatea în încheierea de contracte sunt Administratorul si Directorul Economic.

Personalul societatii este de 30 angajati, din care 20 cu carte de munca si 10 cu conventie civila. Datorita obiectului de activitate, exista personal sezonier angajat pe perioada cu activitate maxima.

Personalul societatii este specializat pentru activitatea pe care o desfasoara prin studii de specialitate. Conducerea societatii este realizata de catre echipa manageriala, care este formata din cadre cu studii superioare de specialitate în domeniul agricol si economic. Acestea contribuie la buna desfasurare a activitatii societatii si asigura o activitate rentabila, bazata pe eficienta economica.

Echipamentele constau în marea lor majoritate în mijloace de transport, si utilaje agricole.

Capacitatile de productie ale unitatii sunt folosite la capacitate maxima, pentru a putea permite desfasurarea unei largi activitati, în vederea atingerii obiectivelor propuse.

Societatea nu are nici o investitie în curs de executie în momentul solicitarii creditului.

Societatea ofera spre vânzare toata gama de produse legumicole în regim en-gros, catre distribuitorii cu amanuntul.

Principalii furnizori de marfa sunt producatorii interni de produse legumicole, dar societatea are contracte si cu furnizori externi.

Pozitia pe piata a unitatii este foarte buna la nivel local si judetean, având o pondere pe piata de 10%.

Strategia de dezvoltare, se refera la cresterea ofertei, atât din punct de vedere cantitativ, prin dezvoltarea de noi puncte de desfacere, cât si din punct de vedere calitativ, prin promovarea unor produse cu un înalt nivel calitativ pe piata.

Unitatea doreste sa-si mareasca capacitatea de desfacere cu amanuntul, prin construirea unui magazin propriu.

Politica comerciala este orientata spre atingerea de noi segmente de piata si contractarea de noi clienti. Serviciul de marketing intern asigura un studiu permanent al pietei si al concurentei.

Pentru promovarea vânzarilor se desfasoara activitati de reclama si publicitate, orientate spre promovarea imaginii firmei.

Principalii concurenti pe piata sunt marii producatori de produse legumicole din tara, care desfasoara acelasi tip de activitate, ca si firma analizata.

ANALIZA BĂNCII

PENTRU ACORDAREA CREDITULUI

1. Date generale:

Denumire: SC. PRODUCT SRL

Forma de proprietate: integral privat

Obiectul de activitate: comert produse legumicole

Capital social: privat românesc

2. Date privind creditul solicitat:

Categoria de credit: pentru dezvoltare, în completarea surselor proprii

Valoarea creditului: 2422 mil

Surse proprii :1017mil

Destinatia: investitie magazin propriu, utilaje agricole

Durata de creditare: 2 ani

- din care perioada de gratie: -

3. Documentatia folosita la efectuarea analizei:

Pentru efectuarea prezentei analize s-a avut în vedere analiza economico-fi­nanciara pe baza bilantului contabil si a ultimei balante de verificare, planul de afaceri al obiectivului;

Activitatea manageriala: dupa analizarea planului de afaceri înaintat de solicitantul creditului, se poate considera ca echipa de conducere este ca­pabila sa asigure desfasurarea activitatii în conditii de eficienta.

Relatiile si reputatia pe piata: firma dispune de o marja considerabila de piata, si de o reputatie buna, având bune relatii de colaborare cu toti partenerii.

Indicatorii economici

- mil. lei -

Indicatori financiari (mii lei)

Profit brut - 80,1 mil. lei

Active totale - 27,9 mld. lei

Credite detinute de catre client

- mii lei -

Performanta financiara

Garantarea creditului se face cu imobilul ce constituie sediul unitatii si alte doua constructii ce folosesc ca spatii de depozitare.

Societatea prezinta credibilitate pentru creditare, având perspective bune pentru rambursarea creditului.

Indicatorii de bonitate recomanda creditarea societatii solicitante.

4. Propuneri

Valoarea creditului 1,1mld. lei

Destinatia investitie cladire, utilaje agricole

Durata creditului 2 ani

- din care: perioada de gratie: -

Punerea la dispozitie :

esalonat (conform graficului de realizare a investitiei)

Dobânda

Rambursarea ultimei rate la data de:

ÎNTOCMIT, APROBAT / ÎNSUsIT

DECIZIE: nr...data..

Nota: Analiza este conforma cu normele de creditare în vigoare ale bancii.

CONTRACT DE CREDIT nr. ...

încheiat astazi....

Între:

- Banca Agricola, societate pe actiuni, sucursala Con­stanta, în baza împuternicirii date prin Decizia Consiliului de Administratie al RAIFFEISEN S.A., cu sediul în Bucuresti, Str. Doamnei 14, de­numita în contract BANCĂ, reprezentata prin D-nul , în ca­litate de sef Serviciu Credite, si D-na , în calitate de Director al Sucursalei RAIFFEISEN S.A. Constanta, pe de o parte, si

- S.C. PRODUCT SRL, cu sediul în Constanta, B-dul , Jud. Constanta, numar de ordine în Registru Comertului Cod Fiscal nr. 6776661 denumita în continuare IMPRUMUTAT, reprezentata prin Administratorul societatii si Directorul economic, a in­tervenit prezentul contract:

BANCA acorda IMPRUMUTATULUI un credit în suma de mili­arde lei, pe termen mediu, în completarea surselor proprii de finantare, pentru construirea unui imobil si achizitionarea de utilaje agricole, pe o pe­rioada de 2 ani, începând cu data de 15.05.2002 si pâna la data de 15.05.2005 (conform graficului anexat)

Creditul acordat se va pune la dispozitia ÎMPRUMUTATULUI esalonat, conform graficului de utilizare a creditului.

Banca percepe pentru creditul aprobat si acordat urmatoarele comi­sioane:

comisionul initial de angajament de 0,5% la valoarea credi­tului aprobat - la semnarea contractului de credit;

comisionul de urmarire (gestionare) a respectarii conditiilor con­tractuale de 0,005 % la soldul creditului existent în ziua de 21 a fiecarei luni, calculat lunar pe toata durata de creditare;

comision de neutilizare de 8 % pe trimestru /an, calculat zilnic asupra sumei neutilizate din credit la datele si în valorile stabilite în contract;

Creditul se acorda cu o dobânda de 67% pe an.

Pe parcursul utilizarii si rambursarii creditului, BANCA poate indexa procentul de dobânda, în conformitate cu costul resurselor de creditare si dobânda de refinantare practicata de B.N.R. Noul procent de do­bânda se va comunica ÎMPRUMUTATULUI în scris, în termen de 10 zile de la aprobare, si se va aplica la soldul creditului existent de la data modificarii dobânzii.

În cazul nerambursarii ratelor de credit la termenele stabilite prin gra­ficul de rambursare anexat, BANCA este îndreptatita sa treaca ratele la restanta în ziua urmatoare expirarii termenului si sa încaseze de la ÎMPRUMUTAT o dobânda majorata cu 3% pe an peste dobânda cu­renta.

Creditul poate fi rambursat, de catre ÎMPRUMUTAT, si înainte de scadenta în întregime sau partial, numai cu acordul si conditiile bancii.

5. ÎMPRUMUTATUL se obliga:

a)    sa respecte prevederile din prezentul contract si din anexele la acesta;

b)    sa asigure si sa participe cu resurse proprii la realizarea obiectului creditarii, în proportie de 23,1%, respectiv mil. lei;

c)    sa foloseasca creditul primit numai în scopul pentru care a fost so­licitat si aprobat, în conditiile stabilite prin contract;

d)    sa restituie BANCII creditul potrivit graficului anexa la contract si sa plateasca dobânzile si comisioanele bancare, la termenele si în sumele convenite în contract;

e)    sa reflecte corect, si la zi, în evidentele sale contabile, toate operatiunile legate de utilizarea si rambursarea creditului, în con­formitate cu normele în vigoare;

f)      sa suporte cheltuielile de urmarire facute de BANCĂ pentru recu­perarea creditelor nerambursate la scadenta;

g)    sa solicite acordul BĂNCII în cazul modificarilor organizatorice si statutare (divizare, asociere, etc.), care au implicatii asupra obligatiilor asumate prin prezentul contract;

h)    sa pastreze în bune conditii si sa nu înstraineze garantiile care au stat la baza acordarii creditului;

i)       pe întreaga perioada de derulare a creditului, respectiv pâna la res­tituirea acestuia si a dobânzii, sa-si deruleze activitatea si sa-si pastreze disponibilitatile prin conturi deschise la RAIFFEISEN S.A.;

j)       sa depuna si la BANCĂ, balanta de verificare, bilantul contabil, contul de profit si pierdere, precum si anexele la acestea, împreuna cu raportul comisiei de cenzori sau certificarea unui expert contabil autorizat independent, la termenele prevazute de depunerea aces­tora la Administratia Financiara;

k)     sa emita în favoarea bancii, si sa prezinte la semnarea contractului de credit, câte un rând de bilete la ordin valabile "fara protest" de egala valoare cu creditele primite si dobânda aferenta, separat pen­tru rate din credit si separat pentru dobânda curenta de platit, ale caror scadente, la zile fixe stabilite de comun acord, vor fi cele din graficul de rambursare a creditelor si zilele de plata a dobânzilor.

ÎMPRUMUTATUL se obliga sa garanteze creditul primit cu:

a)    imobilul pe care îl detine societatea si care este folosit ca sediu, este gajat de drept în favoarea bancii.

Aceste garantii sunt indivizibile pâna la rambursarea integrala credi­tului.

Prezentul contract intra în vigoare dupa înscrierea contractului de ipoteca si/sau de gaj în registru de inscriptiuni si transcriptiuni imobi­liare al Judecatoriei, respectiv la mapa de amanet, precum si înregis­trarea la societatile de asigurare a cesiunii drepturilor de despagubire, pentru bunurile ipotecate si gajate în favoarea BĂNCII. Pe toata du­rata derularii creditului, pâna la rambursarea integrala a acestuia si plata integrala a datoriilor catre banca, în cazul nereânoirii politelor de asigurare, împrumutatul se obliga sa permita bancii a platii în continu­are cu nota contabila din contul curent. plata la societatea de asigurare, contravaloarea primei de a asigurare, aferenta dreptului de despagubire pentru bunurile ipotecate si gajate în favoarea bancii, pentru care se va urmarii primirea de la societatea de asigurare a pre­lungirii politei de asigurare.

Pe toata perioada derularii creditului si pâna la rambursarea integrala a acestuia, împrumutatul se obliga sa permita bancii verificarea situatiei economico-financiare proprii, respectarea destinatiei creditului aprobat, existenta, permanenta si integralitatea a garantiilor si asigurarea acestora.

În acest scop, ÎMPRUMUTATUL se obliga sa puna la dispozitia BĂNCII documentele necesare, si sa permita accesul personalului îm­puternicit al bancii în incinta firmei si a santierului pentru efectuarea de verificari pe teren.

Nerespectarea de catre ÎMPRUMUTAT a acestor obligatii atrage dupa sine dreptul bancii de a trece la retragerea creditului înainte de sca­denta.

În cazul nedepunerii în banca a balantei de verificare, a bilantului contabil, a contului de profit si pierdere, precum si a anexelor acestora, în 5 zile calendaristice dupa depunerea la Administratia Finantelor Publice, BANCA este în drept sa sisteze creditarea si sa treaca soldul creditului la credite restante.

BANCA este în drept sa anuleze sau sa reduca cuantumul creditului acordat, în cazuri justificate, dupa expirarea unui termen de preaviz de minim 5 zile, care va fi comunicat în scris ÎMPRUMUTATULUI, astfel:

în cazul când indicatorii de performanta financiara înregistreaza nivele sub cele avute în vedere în momentul acordarii creditului si care pot conduce la nerambursarea credi­telor conform prevederilor din contract. BANCA poate decide continuarea creditarii, în alte conditii de dobânda si de garantare a creditului, începând cu data de 1 ale lunii urmatoare celei prevazute pentru depunerea bilantului contabil, a situatiei patrimoniale, sau dupa caz, a întocmirii balantei de verificare. Dreptul de decizie apartine bancii, iar împrumutatul se obliga sa accepte neconditionat noile conditii de creditare.

în cazul înregistrarii de PIERDERI, în cazul furnizarii, de catre IMPRUMUTAT a unor date nereale, BANCA este în drept sa întrerupa imediat, fara preaviz, utilizarea de câtre împrumutat a creditului aprobat, în cazul în care acesta a încalcat conditiile contractuale sau în cazul în care situatia economica si financiara a acestuia nu mai asigura conditiile de rambursare.

Neplata ratelor si dobânzilor aferente la creditul acordat, precum si nerespectarea vreuneia din clauzele contractuale, dau BĂNCII dreptul sa treaca la retragerea imediata a creditului si dobânzilor datorate din contul de disponibilitati al împrumutatului, iar când acest lucru nu este posibil, se va trece la recuperarea creditului prin executare silita.

BANCA nu preia riscul politic sau cel determinat de calamitatile na­turale, si nu raspunde de autenticitatea documentelor prezentate de ÎMPRUMUTAT.

Prezentul contract si garantiile reale si personale constituite, reprezinta titlu executoriu, conform art. 56 din Legea bancara nr. 58/1998

Acest contract a fost încheiat în numar de 2 exemplare, din care 1 exemplar ramâne la BANCĂ, si 1 exemplar la ÎMPRUMUTAT

ANEXELE:

Contractul de garantie imobiliara, graficul de utilizare a creditului si gra­ficul de rambursare a creditului fac parte integranta din contract.

BANCA,  ÎMPRUMUTATUL,

CONCLUZII

Sistemul bancar reprezinta una din cele mai importante verigi ale economiei de piata bazata pe libera initiativa si concurenta. Stabilitatea unei economii nationale este în legatura directa cu stabilitatea sistemului bancar national. Tocmai de aceea bancile trebuie sa reduca riscul activitatilor si proceselor bancare care ar putea genera pierderi.

Economia în tranzitia Ţarii noastre a demonstrat foarte multe cazuri în care bancile au disparut de pe piata datorita unor diversi factori printre care unul dintre cele mai importante îl reprezinta masurile inadecvate ce au fost luate în calculul riscului bancar. De aceea pentru consolidarea activitatii si obtinerea de rezultate economico-financiare superioare bancile trebuie sa-si canalizeze efortul pentru:

reactualizarea normelor de creditare si gestionarea riscului si interpretarea acestora din punct de vedere juridic;

asigurarea permanenta a echilibrului între resursele de creditare si plasamente;

cunoasterea în teritoriu a normelor metodologice de evaluarea bunurilor ce constituie garantia creditarii;

reanalizarea tuturor dosarelor neperformante pentru gasirea solutiilor de recuperare a creditului;

instruirea periodica a personalului pentru aplicarea unitara a normelor de lucru.

În ceea ce priveste obiectivul de diminuare a riscului din cadrul activitati desfasurate experienta bancara impune cu stringenta implementarea si generalizarea unor modalitati eficiente de atenuare, dar mai întâi, de preîntâmpinare a riscului.

Evitarea si minimizarea riscului se realizeaza prin luarea unor decizii si gasirea unor tehnici juridice cât mai coerente.

Minimizarea riscurilor suportate de catre banca contribuie la minimizarea pierderilor înregistrate de catre banca si maximizarea rentabilitatii acesteia.

Controlul si evaluarea riscului se poate realiza în conditiile în care exista un personal calificat superior în domeniu cu experienta, care însa sa nu devina un obstacol pentru creditarea agentilor comerciali, motorul economiei contemporane.

BIBLIOGRAFIE

1. Cezar Basno, Nicolae Dardac, Constantin Floricel - Moneda, Credit, Banci , Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1995

2. Cezar Basno, Nicolae Dardac - Operatiuni Bancare, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1995

3. Cezar Basno, Nicolae Dardac Riscuri bancre. Cerinte prudentiale. Monitorizare - Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 2000

4. Luminita Roxin - Gestiunea riscurilor bancare - Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 2001

5. Georgeta Vintila - Diagnosticul financiar si evaluarea întreprinderilor Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 2001

6. Opriteanu M. - Moneda si credit, Editura Universitaria, Craiova, 1998

7. Lucian C. Ionescu - Economia si rolul bancilor, Editura Economica, Bucuresti 1997

8. Lucian C. Ionescu - Bancile si operatiunile bancare, Editura Economica, Bucuresti 1998

9. Colectia "Capiatal" - 2000 - 2001

10. C. Basno, N. Dardac, C. Floricel - Moneda, credit, bancivol. 1.2 - Editura Didactica si Pedagigica, R.A., Bucuresti 1996

11. Vasile Dedu - Gestiune bancara - Editura Didactica si Pedagogica, R.A. Bucuresti 1998

12. Pavel V. Ungurean - BANKING - produse si operatiuni bancare - Editura Dacia Cluj - Napoca, 2001

13. D. Tudorache - Elemente de tehnica si strategie bancara - Editura Atlas, Bucuresti, 1996

14. E. Vasilescu - Managementul proceselor monetare si teoria inflatiei - Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1991.

15. T. Mihai - Finante si gestiune financiara - Editura Didactica si Pedagogica R.A. - Bucuresti, 1994.

16. D.D. saguna - Drept financiar si fiscal - Editura Oscar Print, Bucuresti, 1994.

17. Institutul Bancar Român - Riscul si garantia în activitatea bancara si economia - Bucuresti 1996

18. Claude Simon - Bancile - Editura Humanitas, Bucuresti, 1993

ANEXE

Anexa nr. 1

DATE PRIVIND CELE MAI IMPORTANTE

BĂNCI DIN ROMÂNIA

(LA 01.01.2002)

Anexa nr. 2

Anexa nr. 3

CLIENT

NUMĂR REGISTRUL COMERŢULUI

CĂTRE,

BANCA DE CREDIT INDUSTRIAL sI COMERCIAL S.A.

SUCURSALA CONSTANŢA

Subsemnatul (ii) reprezentant (i) al (i) societatii cu sediul

în str. nr. telefon

fax, , având ca obiect de activitate

solicit un credit/o linie de credit în suma de LEI/USD, pentru

cu termen de rambursare

Pentru garantarea rambursarii creditului/liniei de credit precum si a dobânzilor aferente, aprobat de Dvs., propunem constituirea urmatoarelor garantii :

Semnaturi autorizate

societate

banca de credit industrial si comercial s.a.

semnatura de primire

nr.

Anexa nr. 4

PLANUL AFACERII

I. DATE GENERALE

1. SOCIETATEA

COMERCIALĂ.................

(denumirea)

2. Reprezentata prin.................în calitate de

...........si..............în calitate de

...................(persoanele împuternicite legal)

Sediul societatii........................

..............................

(adresa)

4. Cod postal..............cod fiscal........

5. Fax.................cod SIRUES........

6. Telefon..............

7. Numar actionari (asociati)........

8. Înregistrata la Registrul Comertului la nr.......din.....

9. Obiectul de activitate.....................

.......... ..... ......

.......... ..... ......

(în legatura cu finantarea solicitata)

10. Capital social: - subscris...................mii lei

- varsat ......................mii lei

11. Forta de munca: - numar total........., din care:

- angajati permanenti...........

- colaboratori..............

12. Consiliul de Administratie (al asociatilor)

Nr. crt. Numele si Calitatea Data Profesia Activitati Capital Stare domeniu functia subscris

pronumele nasterii desfasurate social materiala

în ultimii

5 ani

II. ANALIZA FINANCIARĂ A AFACERII

A. Determinarea necesarului de credite al afacerii

1. Cheltuieli materiale

(marfuri, materii prime) (C_M) (pct.III).................

2. Cheltuieli salarii...........................

3. Cheltuieli diverse  .................

- Total cheltuieli (C) .................

- Disponibilitati proprii (D_p) .................

- Necesar credite (N_c=C-D_p)  .................

B. Calculul economic al afacerii

1. Total venituri (rezultate aferente afacerii (Q_v)).............

2. Total cheltuielii ................

din care:

- cheltuieli din disponibilitati proprii ................

- cheltuieli din credite (N_c) ...................

3. Profit brut (1-2) ................

4. Cheltuieli suportate din profit  ................

5. Dobânda aferenta creditului ................

6. Impozit pe profit  ................

7. Profitul net (3-4-5-6)  ................

Anexa nr. 5

ELEMENTE PATRIMONIALE PENTRU DETERMINAREA INDICATORILOR BONITĂŢII

Anexa nr. 6

CERERE DE CREDITE

CĂTRE,

BANCA AGRICOLĂ - S.A.

(Sucursala, Filiala, Agentia)

Va rugam sa ne aprobati un credit pentru activitatea curenta în suma de mii lei si un credit pentru investitii în suma de   mii lei.

În sustinerea cererii noastre prezentam:

DATE INFORMATIVE

(la data de )

Anexa nr. 7

SITUAŢIA

împrumuturilor si disponibilitatilor banesti

la alte banci sau alti creditori (debitori)

la data de

I. ÎMPRUMUTURI PRIMITE SAU CONTRACTATE LA

ALTE BĂNCI SAU ALŢI CREDITORI

II. DISPONIBILITĂŢI BĂNEsTI AFLATE ÎN CONTURI LA ALTE BĂNCI SAU DATE CU ÎMPRUMUT UNOR DEBITORI

la vedere sau depozite

Semnaturi autorizate,

BANCA AGRICOLĂ - S.A.
Anexa nr. 8

Sucursala (filiala)......

Serviciul (biroul).......

REFERAT

privind analiza cererii

de credite nr../...

PREZENTAREA CLIENTULUI

1. Denumirea

2. Înregistrat în Registrul Comertului.........la nr................

3. Capital social............... mii lei, din care varsat..........mii lei

4. Ponderea activitatilor desfasurate în anul precedent în cifra de afaceri realizata de

...........mil. lei: 4.1. - industrie..............%; 4.2. - agricultura

........... .%; 4.3. - constructii.........%; 4.4. - prestari servicii

............%; 4.5. - comert interior.........%; 4.6. - comert exterior

5. Principalele capacitati de productie:

6. Surse de aprovizionare: din care:

7. Canale de desfacere:

7.1. La intern.......... mil. lei, din care:

prin reteaua proprie............mil. lei;

prin livrarea pe baza de contracte încheiate cu tertii...............mil. lei

(nominalizate în anexa nr. 1 la prezentul).

7.2. La export.......mil. lei, pe baza de contracte ferme nominalizate în anexa nr. 1 la prezentul.

Anexa nr. 9

Fisa dosarului de credite nr...

din....

1. Cererea de credite nr............din................

2. Solicitant.................adresa...............

3. Credit solicitat (mii lei)...............pe.....(ani, luni)....

4. Destinatia creditului.......... ..... ......

5. Garantiile materiale propuse (pe scurt).......................

6. Conditii speciale de creditare x)........................

7. În competenta de aprobare a ..........................

(filialei, sucursalei, centralei).

8. Economistul (referentul) care a analizat îndeplinirea conditiilor de creditare, D-l (a).....

9. Propunerea economistului (referentului):

a) aprobarea integrala (mii lei)........................

b) aprobarea partiala (mii lei).......................

c) respingerea cererii (motivul)........................

10. DECIZIA COMITETULUI DE CREDITE al...................

10.1. Aprobat: - integral............mii lei

- partial............mii lei

10.2. Respins pentru (motivul)............................

10.3. Înaintat spre aprobare (sucursalei, centralei) la data de..............

În baza (nr. si data actului normativ, acord pentru împrumuturi externe, etc.)

10.4. Nr. si data deciziei din registrul de dezbateri..................

10.5. Aprobat de (sucursala, centrala) la data de.......cu sc. nr..........

10.6. Termen de rambursare aprobat........................

ultima rata scadenta la data de........................

Comitetul de credite

Întocmit:

(Numele si prenumele) (Semnatura)

Anexa nr. 10

FLUXUL DE NUMERAR

PENTRU PROIECTUL DE INVESTITIE