Curbele de randament
În aprecierea nivelului dobânzii un rol deosebit se acorda atât sub aspect teoretic cât si practic a curbelor de randament.
Curba de randament este o curba continua care descrie relatia functionala între randamentul la data scadentei si numarul de ani ce intrevin înaintea 18318r1717s scadentei, pentru titlurile cu venit fix, la un moment dat.
Sunt cuprinse si reprezentate, de asemenea, creante considerate egale din alte puncte de vedere: risc de rambursare, lichiditate, pret de achizitie, etc. În SUA fac obiectul unei astfel de reprezentari bonurile de tezaur.
Desi se rezuma numai la numite creante (care, însa, au o greutate specifica mare) curbele de randament sunt semnificative pentru întreaga piata a creditului.
Potrivit conjuncturii de moment, curbele de randament pot avea trei modalitati de expresie:[1]
curba plata, subliniaza ca randamentele titlurilor pe termen scurt, mijlociu si lung sunt practic aceleasi si deci raporturile dintre cerere si oferta sunt echilibrate pe ansamblul pietei;
curba orientata îm sus releva ca titlurile pe termen lung au un randament ridicat si sugereaza ca cererea de fonduri pe termen scurt este foarte puternica în raport de oferta fata de cererea de fonduri pe termen lung;
Curba orientata în jos exprima ca titlurile pe termen scurt au un rqndament foarte ridicat, ceea ce înseamna ca cererea de fonduri pe termen lung este foarte puternica în raport de oferta fata de cererea de fonduri pe termen scurt.
În aprecierea raporturilor subliniem rolul diferit al elementelor pret si randament. Ran-damentul, în cazul nostru, este rezultatul investitiei, iar pretul creantei este investitia însasi. Ele se gasesc în raport invers. Daca pretul de achizitie al creantei va fi mare randamentul va fi mic.
Economistii si-au pus întrebarea care sunt cauzele acestor aspecte diferite ale curbelor de randament în diferite perioade. Raspunsurile au fost diferite, inspirate de interpretarile moderne ale dobânzii.
Pentru explicarea configuratiilor curbelor de randament ale dobânzii au fost avansate trei ipoteze.
Ipoteza preferintei pentru lichiditate se explica prin aceea ca investitorii dau prioritate lichiditatii, respectiv posibilitatii de a conveti rapid si fara pierderi, activele în bani lichizi. Întrucât titlurile pe termen scurt sunt, relativ, mai lichide decât titlurile pe termen lung, ele vor avea un pret mai ridicat si în consecinta un randament mai slab decât titlurile pe termen lung
Aceasta ipoteza nu tine cont de interesele investitorilor pe termen mijlociu si lung, interese care au drept criteriu de orientare, perpetuarea plasamentului cu maximum de randament.
Ipoteza segmentarii pietei afirma ca exista piete separate pentru titlurile cu venit fix pe termen scurt, mijlociu si lung si ca cererea si oferta determina pe fiecare piata nivelul randamentului.
Astfel curba poate lua diverse aspecte, functie de randamentul diferit pe fiecare din piete. De fapt, structura fiecarei dintre aceste piete nu este imobila, si ca în mod curent, functie de fluctuatii operate în portofoliu, de catre institutii publice sau societati comerciale, rezulta modificari ale structurii scadentelor.
În special modificarea structurilor este posibila prin emisiunile noi care sunt orientate funtie de evolutia randamentelor.
Ipoteza anticipatiilor este ipoteza în care anticipatiile investitorilor privind evolutia ratei dobânzii, determina relatia între randamentele pe termen scurt si pe termen lung.
Daca investitorii se asteapta la cresterea dobânzii pe termen scurt, curba randamentului va fi oerientata în sus.
Daca se prevede o scadere a dobânzii pe termen scurt, curba va fi orientata în jos.
Daca se presupune ca dobânda ramâne la acelasi nivel, curba va fi plata.
În aceasta ipoteza nu se admite segmentarea pietei, totae titlurile fiind considerate substituibile. Faptele, însa, indica contrariul. Exista investitori preponderenti pe termen scurt (bancile comerciale) si altii specializati pe termen lung cum ar fi casele de economii si societatile de asigurari.
Astfel, fiecare ipoteza are argumente credibile, dar si puncte vulnerabile.
"Studiile empirice se pare ca acorda prioritate ipotezei anticipatiilor, care explica mai bine structura ratelor dobânzii si în consecinta, diversitatea formelor curbelor de randament."[2]
|
