Datoria publica interna si externa

Datoria publica interna si externa

8.2.1. Continutul datoriei publice si formele sale de manifestare

Datoria publica reprezinta valoarea totala a angajamentelor statului, inclusiv cheltuielile generate de acestea.

Schematic, datoria publica totala se prezinta ca în figura 8.2.

Figura 8.2. - Formele de manifestare ale datoriei publice

Datoria publica totala reprezinta totalitatea obligatiilor pecuniare ale statului (guvern, institutii publice, financiare, unitati administrativ-teritoriale) la un moment dat, rezultate din împrumuturi interne si externe (în lei si în valuta) contractate pe termen scurt, mediu si lung, precum si obligatiile statului catre trezoreria proprie, pentru sumele avansate temporar în scopul acoperirii deficitului bugetar.

Împrumuturile pot fi contractate de stat, prin Ministerul Finantelor, în nume propriu sau garantate de acesta.

Datoria publica se exprima în moneda nationala sau în valuta, în functie de locul unde se contracteaza si de conditiile împrumutului.

În scopul evaluarii datoriei publice a României, obligatiile exprimate în alta moneda decât cea nationala se calculeaza în moneda nationala, utilizându-se cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a României.

De asemenea, datoria publica totala a unei tari se poate exprima în valori absolute (pentru a cunoaste sarcina la care este supusa economia tarii respective fata de creditori), în valori relative, ca procent din P.I.B. (pentru a permite comparatia în timp si între tari) si ca marime medie pe locuitor (pentru a permite comparatii si analize în timp si spatiu).

Datoria publica totala se calculeaza si se gestioneaza separat pe cele doua forme ale sale, respectiv datoria publica interna si datoria publica externa.

Datoria publica interna constituie o parte integranta a datoriei publice totale si evidentiaza împrumuturile de stat de pe piata financiara interna, de la persoane fizice si/sau juridice, în moneda nationala sau în valute straine, precum si împrumuturile angajate de terti, cu garantia statului, nerambursate la un moment dat.

Datoria publica externa constituie, de asemenea, o parte integranta a datoriei publice totale si se defineste prin creditele externe contractate si angajate de catre stat, în nume propriu, sau de catre autoritatile administratiei publice locale, precum si prin creditele externe contractate si angajate de catre alti subiecti autonomi, cu garantia expresa a statului.

Gradul de exigibilitate a datoriei publice se exprima cu ajutorul datoriei flotante si a datoriei consolidate.

Datoria publica flotanta reprezinta datoria publica pe termen scurt si cuprinde împrumuturile contractate, pe perioade de pâna la un an, în scopul acoperirii golurilor de casa generate de neconcordanta, în timp, a veniturilor cu cheltuielile bugetare.

Datoria publica consolidata cuprinde totalitatea datoriilor rezultate din împrumuturile de stat contractate pe termen mediu si lung, precum si a celor rezultate din prelungirea termenelor de rambursare a împrumuturilor pe termen scurt, pe perioade de timp mediu si lung.

În prezent, în afara celor doua forme ale datoriei publice (flotanta si consolidata), se vorbeste si despre datoria publica la vedere, care include atât depozitele constituite la Trezoreria publica, de catre diversi subiecti autonomi, cât si alte sume banesti colectate de aceasta prin circuitul sau propriu.

Distinctia dintre datoria publica flotanta si cea consolidata este importanta si pentru aprecierea efortului financiar pe care statul este nevoit sa-l faca, în mod curent, pentru rambursarea datoriei scadente si pentru plata dobânzilor aferente în cursul unui an. Astfel cu cât ponderea datoriei publice flotante în totalul datoriei publice este mai mare, cu atât nevoia curenta de resurse financiare menite sa acopere serviciul datoriei publice^* este mai presanta, si invers.

De asemenea, în functie de termenele scadentelor sale, structura datoriei publice variaza de la o tara la alta si chiar de la o perioada la alta, datorita conditiilor financiar-monetare în care se formeaza. Astfel, tarile în care procesele inflationiste sunt de amploare si de lunga durata sunt nevoite sa apeleze mai mult la împrumuturile pe termen scurt si uneori, mediu, deoarece plasamentele pe termen lung nu sunt destul de atractive pentru detinatorii de capitaluri banesti disponibile pentru împrumut.

Aceasta atractivitate scazuta, datorata eroziunii sistematice a puterii de cumparare a monedei, obliga statele, în cauza, sa creasca nivelul ratei dobânzii si sa acorde alte avantaje subscriitorilor la împrumut.

Valoarea totala a împrumuturilor contractate, la un moment dat, de catre autoritatile publice formeaza datoria publica bruta, iar daca din aceasta se scade valoarea împrumuturilor angajate de la institutiile de stat (Trezoreria publica, Banca Centrala, s.a.) se obtine datoria publica neta.

În contractarea împrumuturilor publice, interne si externe, trebuie neaparat respectat plafonul de îndatorare publica. Acesta cuprinde totalitatea împrumuturilor pe care statul le poate contracta si garanta în decursul unui an calendaristic. De aceea, acest plafon se stabileste anual prin lege.

Plafonul de îndatorare publica este format din:

a)      plafonul de îndatorare publica interna, care se stabileste în functie de deficitul bugetar anual aprobat si de prevederile unor legi speciale;

b)     plafonul de îndatorare publica externa, care se stabileste ca suma maxima a împrumuturilor externe pe care statul le poate contracta si garanta în decursul unui an calendaristic.

Pentru a observa ca fenomenul îndatorarii este, astazi, unul general, prezentam mai jos evolutia datoriei publice nete pentru tarile OECD în perioada 1970-1994.

Tabelul 8.1. - Datoria publica neta în % din PIB pentru tarile OECD

În cazul României, datoria publica a evoluat asa cum se prezinta în tabelele 2 si 3.

Tabelul 8.2. - Evolutia datoriei publice interne a României

Sursa: CNS

Tabelul 8.3. - Evolutia datoriei publice externe a României

Sursa: CNS si BNR

8.2.2. Datoria publica interna

La nivel national, atât angajarea împrumuturilor publice de pe piata financiara interna, cât si garantiile acordate de stat unor terte pentru a contracta împrumuturi se realizeaza de catre Guvern, în limita sumei aprobate de Parlament, prin intermediul Ministerului Finantelor sau al altor institutii financiare specializate, care dobândesc calitatea de agent al statului.

Datoria publica interna constituie o obligatie irevocabila si neconditionata a statului de a rambursa împrumuturile contractate în lei, de a plati dobânzile, câstigurile si alte costuri aferente.

Pentru plata dobânzilor aferente datoriei publice interne se acorda o autorizare bugetara permanenta, respectiv o aprobare nelimitata de rambursare a împrumuturilor si de plata a dobânzilor si câstigurilor aferente, care nu necesita aprobari suplimentare prin legea anuala a bugetului de stat.

Datoria publica interna este determinata de:

a)      împrumuturile pe termen scurt, contractate de stat, la Banca Nationala a României, pentru echilibrarea bugetului de stat si care se ramburseaza în cursul anului;

b)     emisiunea de bonuri de tezaur în scopul echilibrarii bugetului de stat, rambursabile din resurse bugetare pâna la finele anului;

c)      plasarea de înscrisuri, prin subscriptie publica, pe termen mediu si lung, în scopul procurarii resurselor banesti necesare pentru acoperirea deficitului bugetar anual;

d)     garantiile ce se acorda de stat pentru credite bancare interne primite de anumite unitati economice si administrativ-teritoriale în scopul satisfacerii unor nevoi de dezvoltare economica;

e)      folosirea pe termen scurt a disponibilitatilor din conturile Trezoreriei publice.

În cazul României, în baza aprobarilor date de Guvern, Ministerul Finantelor este autorizat sa garanteze, în numele si în contul statului, credite bancare interne, pe termen scurt, mediu si lung, contractate de unitati economice la banci comerciale pentru urmatoarele destinatii:

realizarea programelor de restructurare aprobate de organele si autoritatile legal constituite;

constituirea stocurilor la principalele produse strategice, necesare economiei nationale, stabilite de catre Guvern;

finantarea efectuarii unor lucrari agricole;

finantarea realizarii productiei cu ciclu lung de fabricatie destinata exportului;

realizarea unor obiective de investitii de interes national.

Emiterea de catre Ministerul Finantelor a garantiilor necesare unitatilor economice, pentru contractarea creditelor interne, este conditionata de acceptarea de catre minister a clauzelor cuprinse în contractele de credit.

Constituirea resurselor financiare necesare rambursarii ratelor scadente si platii dobânzilor aferente reprezinta sarcina unitatilor economice beneficiare a creditelor garantate de stat.

Pentru determinarea gradului de risc se efectueaza o analiza economico-financiara a documentatiei prezentate de persoana juridica ce solicita o garantie de stat si se prezinta Ministerului Finantelor, care determina, în procente, gradul de risc.

Daca acesta nu depaseste 10% din valoarea împrumutului gradul de risc se accepta. Apoi, în functie de gradul de risc determinat, Ministerul Finantelor calculeaza cuantumul comisionului de risc ce trebuie virat în contul fondului de risc, de catre beneficiarul împrumutului garantat.

Comisionul de risc se determina prin aplicarea cotei procentuale (a gradului de risc) la valoarea împrumutului garantat si se vireaza în cuantumul si la termenele stipulate în conventia încheiata cu Ministerul Finantelor.

În scopul acoperirii riscurilor care pot sa apara, se constituie "Fondul de risc pentru garantii interne" si se gestioneaza de catre Ministerul Finantelor, în regim extrabugetar, prin Contul General al Trezoreriei Statului.

Alimentarea acestui fond se realizeaza cu:

sumele încasate sub forma de comisioane de la beneficiarii creditelor bancare angajate;

dobânzile bonificate la disponibilitatile fondului si pastrate la Trezoreria publica sau la banci, sub forma depozitelor bancare sau ca disponibilitati la vedere;

penalizarile aplicate pentru neplata la termen a comisioanelor negociate si stabilite cu beneficiarii creditelor bancare garantate;

sumele prevazute în bugetul de stat cu aceasta destinatie, care se stabilesc si se aproba anual în functie de gradul minim de expunere la risc si de cuantumul celorlalte resurse care alimenteaza fondul.

Angajamentele de datorie publica, în lei sau în valuta, se înregistreaza în Registrul datoriei publice interne, instituit legal la Ministerul Finantelor.

Gestionarea datoriei publice interne se asigura de catre Ministerul Finantelor si consta în:

contractarea împrumuturilor de stat;

organizarea si tinerea evidentei, prin conturi specifice, a datoriei publice interne;

rambursarea datoriei publice;

calculul si plata dobânzilor, comisioanelor si spezelor datorate;

efectuarea altor operatiuni specifice.

În practica româneasca actuala, îndatorarea publica interna se caracterizeaza printr-o dinamica relativ sustinuta, în conditiile utilizarii unor diverse modalitati de îndatorare, cum ar fi:

emisiunea si plasarea certificatelor de trezorerie cu dobânda adresabile persoanelor juridice;

emisiunea si plasarea certificatelor de trezorerie cu discount adresabile persoanelor juridice rezidente în România;

emisiunea si plasarea certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populatie s.a.

La nivelul comunitatilor locale, datoria publica interna se formeaza:

a)      prin împrumuturi interne, contractate de autoritatile publice locale de la banci comerciale sau de la alte institutii de credit;

b)     pe baza titlurilor de valoare emise de catre autoritatile publice locale si subscrise de catre diverse persoane fizice sau/si juridice.

În cazul unitatilor administrativ-teritoriale, Consiliile locale si judetene sau Consiliul General al municipiului Bucuresti pot aproba contractarea de împrumuturi interne si externe, pe termen mediu si lung, pentru realizarea de investitii publice de interes local, precum si pentru refinantarea datoriei publice locale.

Împrumuturile interne locale pot fi contractate fara garantia Guvernului, cu conditia informarii prealabile a Ministerului Finantelor, însa cele externe locale necesita aprobarea comisiei de autorizare a acestor împrumuturi formata din reprezentanti ai Guvernului, Bancii Nationale a României si ai autoritatilor publice locale.

Datoria publica locala interna reprezinta o obligatie generala ce presupune rambursarea ei la scadentele convenite si plata dobânzilor si a comisioanelor stabilite prin acordurile încheiate. În acest context, ratele scadente aferente împrumuturilor contractate, dobânzile si comisioanele datorate se înscriu în bugetul local.

Prin urmare, Guvernului nu-i revine nici o obligatie de plata în legatura cu datoria publica locala scadenta.

De asemenea, împrumuturile contractate de unitatile administrativ-teritoriale pot fi garantate de catre autoritatea administratiei publice locale prin oricare din veniturile proprii, exceptându-se cele provenite din transferurile cu destinatie speciala de la bugetul de stat.

În scopul cunoasterii marimii, structurii si evolutiei datoriei la nivelul fiecarei autoritati publice locale, se instituie Registrul de evidenta a datoriei publice locale, în care se consemneaza:

sumele aferente fiecarui împrumut contractat;

modalitatile de rambursare si scadentele convenite;

veniturile cu care se garanteaza rambursarea;

dobânzile si comisioanele datorate;

alte informatii semnificative pentru fiecare împrumut.

Potrivit legislatiei românesti în vigoare, capacitatea de îndatorare la nivel local este plafonata la maximum 20% din totalul veniturilor curente ale bugetelor locale. În scopul determinarii acestei limite, pentru împrumuturile contractate cu o rata a dobânzii variabila se ia în considerare rata dobânzii în vigoare la data efectuarii calculului, iar daca împrumuturile sunt contractate în valuta, se ia în considerare cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a României, de asemenea, la data efectuarii calculului.

Autoritatile publice locale pot contracta împrumuturi si pe termen scurt, daca pe parcursul executiei bugetare apar goluri de casa temporare, datorate decalajului dintre veniturile încasate si cheltuielile exigibile mai mari ale bugetului local.

În prima instanta, aceste goluri de casa se acopera din fondul de rulment^*, iar dupa epuizarea acestuia se apeleaza la împrumuturile fara dobânda ce pot fi acordate din disponibilitatile Contului General al Trezoreriei Statului.

Cea mai mare parte a datoriei publice interne provine de la împrumuturile contractate pentru finantarea si refinantarea deficitelor bugetare înregistrate începând cu anul 1992. Cealalta partea a datoriei publice interne provine de la împrumuturile contractate de stat cu destinatie speciala, cum ar fi:

a)      acoperirea pierderilor din activitate înregistrate de întreprinderile de stat în perioada 1989-1990;

b)     acoperirea creditelor neperformante preluate de la bancile de stat, inclusiv a creditelor aferente investitiilor sistate de catre Guvern;

c)      acoperirea pierderilor din calamitati, reflectate în credite bancare nerambursabile;

d)     regularizarea unor credite si dobânzi, considerate ca nerecuperabile, la Banca Agricola si Bancorex;

e)      continuarea participarii României la constituirea Combinatului minier de la Krivoi-Rog din Ucraina;

f)       alte destinatii aprobate prin legi speciale.

La sfârsitul anului 1998, ponderea datoriei provenind din împrumuturi de stat contractate pentru acoperirea deficitelor bugetare în datoria publica interna totala preliminata a fost de 68%, iar a celei provenind din împrumuturi de stat cu alte destinatii 32%.

Atât împrumuturile contractate pentru finantarea si refinantarea deficitelor bugetare, cât si cele cu destinatie speciala au fost utilizate, preponderent, pentru acoperirea unor cheltuieli de consum.

În scopul contractarii împrumuturilor pe piata interna, pe termene scurte, medii si lungi, dupa caz, s-au folosit diferite titluri de stat, cum sunt: certificatele de trezorerie, obligatiuni de stat în lei, obligatiuni de stat în valuta s.a.

În perioada 1992-1997, serviciul datoriei publice interne, în termeni reali, a crescut permanent, iar în cuantumul acestui serviciu, cea mai mare parte (si anume între 86% si 100%) a reprezentat-o dobânzile si comisioanele aferente împrumuturilor contractate, ratele de capital rambursate având o pondere scazuta (2,4%-14,1%).

În aceasta perioada, în raport cu produsul intern brut, serviciul datoriei publice interne a crescut de la 0,2% la 2,9%, iar în raport cu totalul cheltuielilor bugetului general consolidat de la 0,4% la 8,3%.

Cunoasterea marimii datoriei publice interne si a serviciului pe care acesta îl genereaza este importanta atât pentru autoritatile statului, cât si pentru creditorii statului.

De aceea, pentru realizarea acestui deziderat se utilizeaza o serie de indicatori de apreciere, dintre care mentionam:

gradul de îndatorare a statului (se determina ca raport procentual între cuantumul datoriei publice si produsul intern brut, iar cu cât acest indicator are o valoare mai mare, cu atât tara este mai îndatorata);

datoria publica interna angajata (ca totalitate a obligatiilor asumate de stat fata de creditorii interni si nerambursate în momentul realizarii analizei);

datoria publica angajata pe locuitor (ca raport între marimea absoluta a acesteia si numarul locuitorilor unei tari);

serviciul datoriei publice interne, în marime absoluta;

ponderea serviciului datoriei publice interne n produsul intern brut sau în totalul cheltuielilor bugetare;

marimea ratelor scadente pentru datoria publica interna si ponderea acestora în produsul intern brut;

marimea dobânzilor si comisioanelor datorate pentru datoria publica interna si ponderea acestora în produsul intern brut.

8.2.3. Datoria publica externa

Împrumuturile externe reprezinta o forma a exportului de capital si au înregistrat o dezvoltare foarte mare în secolul al XX-lea datorita existentei, pe piata tarilor dezvoltate, a unui surplus relativ de capital, care îsi cauta plasament peste granita în conditii mai avantajoase decât în interior.

Împrumuturile sau creditele externe se grupeaza dupa anumite criterii, astfel:

1. în functie de destinatie, deosebim:

a)      credite pe marfuri (sunt mai frecvente si se acorda pentru cumparari de marfuri de la creditor sau din tara acestuia);

b)     credite financiare (se folosesc mai rar si se acorda de organisme financiare internationale în valuta convertibila; acestea se utilizeaza de catre debitor, potrivit nevoilor sale, fie pe piata creditorului, fie pe o terta piata, în special în scopuri productive cum ar fi: construirea de întreprinderi extractive, centrale electrice, fabrici producatoare de bunuri de consum, drumuri si poduri, cai ferate si alte lucrari de infrastructura etc.);

2. în functie de durata pentru care se acorda, distingem:

a)      credite acordate pe termene scurte (1-2 ani);

b)     credite acordate pe termene medii (3-5 ani);

c)      credite acordate pe termene lungi (peste 5 ani).

Beneficiarul unui credit extern este interesat ca termenul de rambursare sa fie suficient de îndepartat pentru a-si procura resursele necesare restituirii acestuia si achitarii dobânzilor, comisioanelor si a altor cheltuieli aferente.

Daca împrumutul extern are o destinatie productiva, atunci termenul de rambursare trebuie stabilit în functie de momentul punerii în functiune a obiectivului respectiv si de valoarea adaugata ce se poate obtine de pe urma acestuia. De aceea, în cadrul termenului final de rambursare se stabilesc trei perioade distincte, si anume:

perioada de utilizare a creditului;

perioada de gratie a creditului (în cursul careia nu se efectueaza plati pentru rambursarea acestuia;

perioada de rambursare propriu-zisa a creditului.

În concluzie, termenele creditelor se stabilesc în functie de:

destinatia acestora;

rentabilitatea obiectivului pentru care se contracteaza împrumutul;

practica internationala;

legislatia existenta în tara creditorului si, respectiv, în tara beneficiarului creditului;

prevederile unor conventii internationale în materie s.a.

3. în functie de modalitatea de rambursare, deosebim:

a)      credite externe rambursate în cote egale;

b)     credite externe rambursate în cote inegale (care cresc progresiv);

c)      credite externe rambursate într-o singura transa (la scadenta).

4. din punct de vedere a garantiei solicitate, întâlnim:

a)      credite externe acordate pe baza unei garantii materiale (cum ar fi: marfuri, documente de dispozitie asupra marfurilor, actiuni si obligatiuni, depozite ale unor firme, ale unor institutii guvernamentale, venituri ale statului, rezervele de aur si devize ale statului etc.);

b)     credite externe acordate pe baza unei garantii morale.

5. din punctul de vedere al creditorului, creditele externe pot fi acordate de catre:

a)      întreprinderi furnizoare (credite comerciale sau de firma);

b)     banci si alte institutii de credit (credite bancare);

c)      guverne (credite guvernamentale);

d)     organisme financiare internationale (credite financiare);

e)      rentieri si alte persoane fizice (împrumuturi de stat).

Întreprinderile furnizoare si institutiile financiar-bancare acorda credite pe baze bilaterale, guvernele acorda asistenta publica bilaterala, iar organismele financiare internationale acorda asistenta publica pe baze multilaterale.

Asistenta publica bilaterala prezinta urmatoarele caracteristici:

a)      se acorda de catre:

guvernele tarilor dezvoltate, membre ale Comitetului de Asistenta pentru Dezvoltare pentru Ţarile membre ale O.C.D.E.;

guvernele unor tari exportatoare de petrol, membre ale O.C.D.E. etc.

b)     îmbraca urmatoarele forme:

ajutoare în natura sau în bani;

asistenta tehnica si militara;

împrumuturi în conditii privilegiate.

Asistenta publica multilaterala se acorda de organisme financiare internationale, cum ar fi:

a)      Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.), denumita si Banca Mondiala;

b)     organismele financiare regionale: Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, Banca Interamericana de Dezvoltare, Banca Africana de Dezvoltare, Banca Asiatica de Dezvoltare, Banca de Dezvoltare a Caraibelor;

c)      organisme financiare ale Comunitatii Economice Europene: Fondul European de Dezvoltare, Banca Europeana de Investitii.

6. din punctul de vedere al beneficiarului de credite externe, în calitate de împrumutat pot sa apara:

a)      întreprinderi private si publice;

b)     banci si alte institutii financiare;

c)      guverne, unitati administrativ-teritoriale;

d)     alte institutii de drept public.

Uneori, în cazul împrumuturilor acordate pe baze bilaterale de catre tarile dezvoltate, aprobarea acestora este însotita de:

conditii economice, cum ar fi:

utilizarea sumelor acordate pentru finantarea unor programe economice numai pentru obiectivele agreate de tarile creditoare;

valorificarea resurselor naturale, de catre tarile în curs de dezvoltare, preponderent, sub forma de materii prime si semifabricate;

utilizarea creditelor externe pentru procurarea de echipamente si alte produse industriale din tarile creditoare s.a.

conditii politice, cum ar fi:

sprijinirea politicii interne si externe a guvernului tarii creditoare, a initiativelor si actiunilor acestuia pe plan international, de catre guvernul tarii debitoare;

respectarea drepturilor omului;

restaurarea si consolidarea democratiei s.a.

conditii militare, cum ar fi:

aderarea tarii beneficiare la anumite aliante militare;

crearea de baze militare straine pe teritoriul tarii beneficiare;

participarea la anumite actiuni militare;

achizitionarea de tehnica de lupta si armament din tara creditoare s.a.

Ca parte a datoriei publice, datoria publica externa se manifesta în anumite forme în toate tarile lumii, dar ponderea sa în totalul datoriei publice difera de la o tara la alta si de la un grup de tari la altul, altfel:

în tarile dezvoltate din punct de vedere economic, ponderea datoriei publice externe în totalul datoriei publice este relativ scazuti;

în tarile în curs de dezvoltare, ponderea datoriei publice externe în totalul datoriei publice este relativ ridicata, deoarece, de regula, acestea sunt nevoile sa apeleze pe o scara mai larga la resurse externe.

Optiunea tarilor lumii pentru împrumuturile interne si externe este dependenta de:

marimea pietei interne a capitalului de împrumut;

volumul comertului exterior;

raportul dintre exportul si importul care compun comertul exterior.

Spre deosebire de datoria publica interna, datoria publica externa este mai împovaratoare din urmatoarele motive principale:

a)      împrumuturile externe trebuie rambursate, în timp ce împrumuturile interne pot fi transformate în împrumuturi perpetue sau rambursarea lor poate fi amânata printr-o conversie într-un împrumut pe termen lung;

b)     obligatiile privind dobânzile si alte cheltuieli aferente împrumuturilor externe se stabilesc de catre creditori, guvernul tarii beneficiare neavând control asupra acestora;

c)      o depreciere a valutei debitorului pe pietele monetare interne creste povara platilor de dobânzi si a capitalului rambursat;

d)     platile trebuie efectuate la termenele stabilite de catre creditori si nu la cele convenabile tarii debitoare;

e)      neplata/nerestituirea la termene stabilite a dobânzilor, comisioanelor sau a capitalului împrumutat tage penalitati si creeaza dificultati pentru obtinerea unor credite în viitor;

f)       balanta de plati este influentata negativ daca sumele obtinute prin împrumuturi externe nu sunt utilizate pentru cresterea exporturilor sau pentru reducerea importurilor tarii debitoare;

g)      pierderea de suveranitate reprezinta, uneori, un pret indirect al recurgerii la împrumuturi externe (este cazul împrumuturilor obtinute de la unele institutii financiare internationale si care pot cere guvernului tarii beneficiare sa promoveze anumite politici economice).

Potrivit legislatiei românesti în vigoare, la propunerea Guvernului, Parlamentul aproba plafonul de credite externe în limita gradului de îndatorare externa, în care se încadreaza necesarul de împrumuturi externe pe baza strategiei privind datoria publica externa.

Garantarea de catre stat, prin Ministerul Finantelor, a unor credite externe pentru investitii contractate de societati comerciale, regii autonome si institutii publice, se efectueaza pe baza analizelor de proiect ale Bancii de Export-Import a României (EXIMBANK S.A.). Analizele de proiect, care au la baza documentatiile întocmite de catre solicitantii creditelor externe, se înainteaza Comitetului Interministerial de Garantii si Credite de Comert Exterior, care poate sa aprobe sau nu continuarea procedurii de contractare a creditelor externe.

Solicitantii creditelor externe garantate de stat sunt obligati sa prezinte Ministerului Finantelor urmatoarele documente:

aprobarea Comitetului Interministerial de Garantii si Credite de Comert Exterior, daca aceasta aprobare este ceruta de lege;

proiectul acordului de împrumut;

proiectul scrisorii de garantie;

contractul comercial de împrumut;

fundamentarea resurselor mobilizabile necesare rambursarii împrumutului, platii avansului, dobânzilor si a comisioanelor aferente;

alte documente solicitate de catre banca straina creditoare.

Pe baza analizei acestor documente, Ministerul Finantelor întocmeste o nota-mandat cu privire la conditiile de negociere a acordului de împrumut, prin care se fixeaza si eventualele limite de negociere pe care acest minister le accepta în favoarea diversilor solicitanti de credite externe.

În calitate de garant al creditelor externe, Ministerul Finantelor, în numele statului, evalueaza riscurile monetare, valutare si financiare asociate împrumutului analizat, oportunitatea si conditiile de acordare a garantiei, astfel încât credibilitatea financiara a statului român, pe plan international, sa nu fie afectata.

Daca aceste conditii sunt întrunite, Ministerul Finantelor emite scrisoarea de garantie si, pe baza mandatului primit de la Guvern, participa la negocierea acordurilor de împrumut.

Totodata, concomitent cu emiterea scrisorii de garantie, între Ministerul Finantelor (în calitate de garant) si beneficiarul creditului extern (în calitate de garantat) se încheie o conventie, prin care se stabilesc cotele procentuale de participare la Fondul de risc pentru garantii externe si împrumuturi subsidiare, precum si obligatiile si drepturile partilor contractante.

Fondul de risc pentru garantii externe si împrumuturi subsidiare se constituie de catre Ministerul Finantelor, se administreaza în regim extrabugetar si se alimenteaza cu:

sumele datorate de catre beneficiarii de credite externe, garantate de stat;

dobânzile bonificate la disponibilitatile acestui fond de catre Trezoreria publica;

penalitatile aplicate pentru neplata la termen a comisioanelor datorate.

Împrumuturile externe contractate de statul român, în nume propriu, precum si cele garantate de stat se înscriu în Registrul datoriei publice externe, care este instituit legal la Ministerul Finantelor.

Când situatia o impune, Guvernul analizeaza oportunitatea si conditiile de reesalonare, refinantare si/sau conversiune a datoriei publice externe si prezinta propunerile sale Parlamentului în vederea aprobarii.

Revizuirea datoriei publice externe se efectueaza, adesea, atunci când tara debitoare, fie întâmpina dificultati în respectarea termenelor scadente (datorita insuficientei resurselor valutare), fie nu are dificultati în onorarea serviciului datoriei publice externe,^* dar doreste sa beneficieze de conjunctura favorabila a pietei de capital (prin rambursarea anticipata a unor împrumuturi). În practica internationala se utilizeaza urmatoarele metode de revizuire a datoriei publice:

a)      reamenajarea sau restructurarea (prin care se modifica scadentarul rambursarilor si rata dobânzii în scopul asigurarii conditiilor ca debitorul sa poata achita arieratele înregistrate);

b)     recapitalizarea sau consolidarea (prin recapitalizare se urmareste angajarea unui nou împrumut pentru restituirea celui restant, iar consolidarea înseamna a considera stinsa o datorie anterioara, ramasa neplatita, prin subscrierea unui împrumut nou pe o perioada mai îndelungata);

c)      anularea sau "usurarea" datoriei publice (reprezinta metoda de ultima instanta a revizuirii datoriei, foarte greu acceptata de creditori si consta în scutirea totala sau partiala a tarii debitoare de serviciul aferent unor împrumuturi scadente).

Deseori, revizuirea datoriei publice, prin anularea sau "usurarea" datoriei publice, se efectueaza din ratiuni politice, în scopul cresterii influentei creditorilor în tarile debitoare.

Marimea si evolutia datoriei publice externe se afla în strânsa dependenta fata de balanta de plati externe, al carei proiect se elaboreaza de catre Ministerul Finantelor, în colaborare cu Banca Nationala a României.

Executia balantei de plati externe se urmareste de catre Banca Nationala a României, care întocmeste si transmite, trimestrial, Ministerului Finantelor situatia drepturilor si angajamentelor externe ale statului.

Semestrial, Ministerul Finantelor si Banca Nationala a României prezinta Guvernului informari cu privire la modul de realizare a prevederilor înscrise în balanta de plati externe, precum si propuneri de solutii pentru acoperirea deficitului sau de utilizare a excedentului din contul curent al acesteia.

Documentele vizând executia balantei de plati externe pentru anul financiar încheiat se finalizeaza de catre Guvern si se înainteaza, spre aprobare, Parlamentului, pâna la 30 iunie.

România, cu o datorie publica externa de circa 300 dolari SUA pe locuitor, de aproximativ 20% în raport cu produsul intern brut si de circa 80% fata de exporturi, la finele anului 1997, se numara printre tarile debitoare cu o dezvoltare medie putin îndatorate fata de strainatate.

Evolutia datoriei publice externe a României, în marime absoluta si relativa, în perioada 1990-1997, este prezentata în tabelul 8.4.

Tabelul 8.4 - Evolutia datoriei publice externe a României în perioada 1990-1997

Sursa: Calculat pe baza datelor Ministerului Finantelor si Comisiei Nationale pentru Statistica