Definitii cu privire la dobânda
Teoria dobânzii a constituit una din problemele cele mai discutate de filozofi, sociologi si economisti. S-au confruntat, din cele mai vechi timpuri, pe un câmp de lupta si în termeni economici, dar, în fapt, ca rabufniri ale disputelor fiziologice si religioase.
Astfel, dobânda era considerata ca ceva contrar eticii, în ciuda faptului ca realitatea relatiilor economice afirma permanent prezenta acestui "accident" economic în cadrul procesului de creditare. Opozitia teologilor, profetilor si a filozofilor s-a manifestat din timpurile cele mai vechi si a durat secole. Abia la Calvin se întâlneste o adevarata justificare a dobânzii si o superficiala analiza a acestui fenomen.
Când stiinta economica a început a lua forma, de a se structura eliberata de diatribele filozofilor si dogmatismul teologilor, între problemele analizate în primul rând de economistii care se afirmau, a fost acest fenomen pe care relatiile capitalismului modern îl relevau constant. Din acest moment multe scoli au intentionat sa construiasca o teorie a dobânzii. " Dobânda este în mod firesc atasata conceptului de capital si elementelor timp si risc".[1]
Aceste concepte si elemente se regasesc în cele mai succinte formulari ale dobânzii.
Astfel, dobânda poate fi considerata ca o remunerare pe care capitalistul o primeste pentru folosirea capitalului propriu sau pentru capitalul împrumutat altor persoane pe o anumita perioada de timp si pentru destinatie specifica.
În sens restrâns, dobânda este suma ce revine proprietarului la rambursarea sumei împrumutate sau pretul folosirii capitalului si reprezinta remunerarea riscului pe care îl implica împrumutul respectiv. Unii analisti precizeaza chiar si unele aspecte legate de originea dobânzii, legile de formare si justificare a acesteia, aspecte cum ar fi:
dobânda unui capital se produce independent de activitatea economica a capitalistului;
dobânda este o calitate fireasca a capitalului si are o durata nedeterminata de constituire.
Dobânda reprezinta pretul serviciului facut de catre creditor debitorului, pentru a dobândi dreptul de a folosi o suma de bani în cursul unei perioade determinate.
Dobânda reprezinta o cheltuiala pentru cel care o plateste si un venit pentru cel ce o primeste. Sub aspect economic, dobânda este un pret, pretul creditului.
Marimea dobânzii se stabileste pe piata în functie de cererea si oferta de capital si tine de o serie de factori economici si politici precum si de marimea procentului inflationist.
Dobânda poate fi analizata atât din punct de vedere absolut, cât si relativ, sub forma de rata a dobânzii, calculata ca raport între suma dobânzii pe un an si suma capitalului împrumutat.
Din punct de vedere al bancii comerciale, dobânda este principalul venit din care trebuie sa-si acopere cheltuielile, inclusiv dobânda platita deponentilor creditori si sa obtina profit.
Creditorul are prin dobânda o sursa de venituri, iar tendinta acestuia este de a o maximiza. Debitorul împrumutat percepe dobânda ca pe o povara si tinde sa o minimizeze.
Pentru bancile comerciale, dobânda este o pârghie de realizare a politicii monetare ale acestora.
Guvernul, în general, considera ca dobânda este un instrument important de relansare a economiei si de realizare a programelor guvernamentale.
Întreprinzatorul analizeaza nivelul rentabilitatii financiare al capitalurilor împrumutate. Pentru acesta, capitalizarea dobânzii poate fi o varianta a activitatii productive.
Conform clasicilor, având ca reprezenatnti pe David Ricardo, Alfred Marshall, dobânda este abordata ca fiind influentata de rata profitului ce se poate obtine prin folosirea capitalului, sau ca pret ce trebuie platit pentru folosirea capitalului, pret stabilit ca echilibru între cererea globala de capital si stocul de capital oferit pe piata.
Dupa neoclasici (un reprezentant fiind economistul american Irving Fisher), dobânda reprezinta pretul banilor în momentul actual, exprimat în functie de un termen viitor.
Dupa marxisti, al caror obiectiv la întemeietori au fost "exproprierea expropriatorilor" si lichidarea capitalismului, dobânda apare ca forma de redistribuire a plusvalorii, forma particulara de participare a bancherilor la însusirea fara plata a plusvalorii. Aceasta doctrina sustine ideea de ilegitimitate a dobânzii si caracterul ei de abuz. Cu toate acestea, doctrina marxista a pus în evidenta laturi esentiale privind mecanismul dobânzii. Ea analizeaza limitele extreme între care se poate situa, de principiu, nivelul dobânzii. Limita superioara a dobânzii este reprezentata de rata mijlocie a profitului. O dobânda care ar absorbi întregul profit ar elimina motivatia contractarii creditului. În ceea ce priveste nivelul minim al ratei dobânzii, el poate coborî, în functie de împrejurari, foarte mult, fara însa a compromite acoperirea cheltuielilor rationale pe care administrarea creditului le presupune inevitabil, plus un oarecare profit, ca factor stimulativ. Marxistii au explicat, de asemenea, tendinta de lunga durata de scadere a ratei dobânzii prin reducerea ratei medii a profitului în conditiile absentei inflatiei. Ei au relevat concludent teza cu privire la rolul raportului concret dintre cererea si oferta de credit pentru situarea la un nivel dat a ratei dobânzii între cele doua limite extreme, care totusi sunt prea îndepartate pentru a servi la stabilirea nivelului concret al dobânzii.
Keynes defineste dobânda ca fiind recompensa obtinuta ca urmare a renuntarii la lichiditate pentru o anumita perioada de timp, iar rata dobânzii poate fi un instrument de influentare a volumului de investitii si de combatere a recesiunii si somajului. Aceasta idee este respinsa de monetaristi, care o considera ineficace pe termen mediu si lung.
Astfel, diversitatea de interese si complexitatea implicatiilor dobânzii au condus la aparitia mai multor teorii referitoare la dobânda:[3]
1 - teoria productivitatii si a utilizarii capitalului, care porneste de la capacitatea productiva sau "forta productiva" a capitalului;
2 - teorii privind costul formarii capitalului suportat de detinatorii datorita renuntarii utilizarii prezente a bunurilor si profitului;
3 - teoriile raritatii capitalului;
4 - teoria riscului pierderii totale sau partiale a capitalului împrumutat.
5 - teoria dobânzii ca impozit al profitului;
6 - teoria lui Irwing Fisher care leaga rolul dobânzii reale de productivitatea marginala a capitalului;
7 - teoria lui Wicksell care leaga rata dobânzii de cererea si oferta de capital si productivitatea marginala a capitalului;
8 - teoria lui Keynes sau a preferintei pentru lichiditate pusa în evidenta de cererea de moneda din motiv speculative.
"O contributie importanta la analiza dobânzii si a semnificatiei economice a acesteia au avut-o si reprezentantii scolii austriece, dintre care Bohm-Baerek se remarca prin lucrarea "Dobânda si Capitalul: un parcurs critic al teoriri economice". Ideea de baza sustinuta de acesta poate fi formulata astfel: "dobânda este o calitate fireasca a capitalului, se formeaza fara epuizarea capitalului initial, si se produce independent de activitatea personala a capitalului având o durata eterna de constituire".[4]
Importata dobânzii, oricare ar fi teoria monetara care încearca sa o explice, se manifesta diferit în unele functii economice caracteristice economiei de piata moderne. Fara ea, nu ar fi posibil a se asigura o echilibrare monetara a pietei.
"Evolutia dobânzii decurgând din cerintele spontane ale dezvoltarii economice, sau derivata prin politicile monetare si de credit, are un rol deosebit în orienatarea si uneori dirijarea tendintelor economice în ansamblu si îndiferitele sale sfere. Optimizarea ei în functie de potentialul ei si de cerintele reale ale economiei reprezinta o chestiune majora în economia de piata contemporana."
|
