Dirijarea cu riscurile, ce apar in activitatea bancii

Dirijarea cu riscurile, ce apar în activitatea bancii

Acceptarea riscurilor si controlul lor prezinta unul din momentele-cheie în activitatea bancara. Succesul în gestiunea bancara e posibil doar în cazul în care riscurile considerate de banci sunt rezonabile, pot fi controlate si nu depasesc cadrul mijloacelor financiare si al competentei sale. Evaluarile eronate ale diferitor genuri de riscuri sau lipsa la banci a posibilitatii de a le opune masuri suficient de eficiente implica consecinte nedorite nu doar pentru banci ci si pentru întreaga economie a tarii în ansamblu. Ca urmare, activitatea bancilor este supusa unui control suficient de riguros. Normativele pentru un sir de indicatori ai activitatii bancare, definite de catre Banca Nationala a României, sistemul de raportare elaborat de ea, regulamentele si instructiunile pentru perfectarea diferitor operatiuni bancare, precum si cerintele înaintate pentru nivelul de competenta al conducatorilor bancilor au drept scop diminuarea riscurilor la care sunt expuse bancile în activitatea sa.

Riscurile pot fi supuse controlului, adica pot fi aplicate masuri ce permit de a pronostica cu o anumita certitudine declansarea unui eveniment al riscului si de a primi decizii spre diminuarea nivelului lui. În acest scop Banca Comerciala "Universalbank" S.A., pe lînga modalitatile "exterioare" de reglementare a riscurilor de baza mentionate mai sus, utilizeaza mecanismele proprii pentru analiza si monitorizarea unui spectru larg de riscuri, de care este legata activitatea sa. În baza experientei acumulate, precum si a analizei contextului financiar-economic, politic si social în cadrul caruia banca "Universalbank" î-si deruleaza activitatea, a fost creat un sistem copmlex de proceduri interne, regulamente, instructiuni si luate masuri ce tin de planul organizational, scopul carora se reduce la minimizarea probabilitatii elaborarii unor decizii care ar putea conditiona înrautatirea intr-o masura mai mare sau mai mica a starii financiare a bancii. În particular, în banca au fost create si functioneaza un sir de organe de dirijare cu riscuri precum Comitetul pentru Administrarea Activelor si Pasivelor, comitete de credit al bancii, al sectiei de creditare si al filialelor, care activeaza în baza unei delimitari stricte a competentei sale în dependenta de limitele operatiunilor examinate si de riscurile aferente. Activitatea acestor organe si deciziile elaborate de ele sunt supuse unui control din partea Auditului Intern, Cîrmuirii bancii, Comisiei de Revizie si Consiliului Bancii în corespondenta cu împuternicirile lor.

Cu toate ca spectrul riscurilor posibile la care este expusa orice banca a republicii este suficient de larg, riscurile pot fi clasificate în dependenta de relatia lor cu operatiunile bancare, cu calitatea administrarii activelor si pasivelor, cu aspectul organizational etc. O clasificare bine fondata permite de a determina exact locul si ponderea fiecarui din riscuri în masa generala si creaza premize pentru elaborarea si aplicarea eficienta a procedurilor de evaluare a riscurilor, precum si a metodelor de dirijare cu ele. În particular:

Riscul de creditare riscul nerambursarii creditului si neachitarii dobînzilor aferente de catre debitorul bancii. Dat fiind faptul ca operatiunile de creditare reprezinta sursa de baza a veniturilor bancii, iar mijloacele pentru credite sunt formate atît din mijloacele proprii cît si din cele atrase, riscului de creditare i se atribuie o importanta majora. Momentul cheie în dirijarea cu riscul de creditare în "Universalbank" consta în respectarea cu strictete a politicii de creditare a bancii, elaborate si dezvoltate în conformitate cu criteriile de diversificare a portofoliului de credite în raport cu ramurile economiei, cu valutele creditelor, cu scopurile lor, cu termenii de rambursare, cu tipurile garantiilor oferite etc. Angajatii bancii responsabili de acordarea creditelor si dirijarea cu ele sunt obligati sa actionez 20420b120u e în stricta conformitate cu standardele si parametrii indicati în politica de creditare. Elaborarea deciziei de acordare a creditului se efectuiaza în baza analizei detaliate a clientului si activitatii sale, evaluarii starii generale a ramurii si al cadrului respectiv al pietii, analizei starii financiare si al fluxurilor banesti, scopurilor utilizarii creditului si surselor de rambursare în dependenta de tipul creditului, elaborarii pronosticurilor legate de rezultatele financiare si fluxurile banesti cel putin pentru perioada de creditare si altele. De o importanta sporita în politica de creditare a bancii se bucura aspectele legate de garantiile oferite de client în vederea asigurarii îndeplinirii tuturor obligatiunilor sale indicate în contractul de credit. Aceste garantii reprezinta sursa secundara de rambursare a creditului si achitare a dobînzii aferente.

Dirijarea cu un credit deja acordat are ca scop asigurarea rambursarii lui si se efectuiaza în baza verificarii scopului utilizarii creditului, monitorizarii continui a activitatii debitorului, evaluarii situatiei sale financiare si compararii rezultatelor obtinute cu cele pronosticate, verificarii periodice a starii garantiilor oferite. La depistarea celor mai mici semne care ar indica posibila aparitie a problemelor în rambursarea creditului urmeaza a fi aplicate masuri concrete de redresare a situatiei si de asigurare a rambursarii creditului. În acest proces sunt antrenate nu doar serviciile de creditare ale bancii, ci si Serviciul Juridic, Serviciul de Securitate si alte organe.

Riscul lichiditatii - riscul pirderii de catre banca a capacitatii sale de a satisface necesitatile extraordinare în mijloace banesti în numerar. Dirijarea cu riscul lichiditatii se efectuiaza prin intermediul respectarii stricte a valorilor indicatorilor normativi ai lichiditatii, plasarii mijloacelor banesti în active cu o lichiditate sporita, monitorizarea continui a structurii activelor si pasivelor in dependenta de termenii acestora, atragerii si plasarii mijloacelor pe piata interbancara, urmarii stricte a prevederilor privind rezervarea obligatorie.

Riscul valutar riscul pierderilor în urma schimbului valutelor straine si valuta nationala. Diminuarea acestui gen de risc se obtine prin monitorizarea zilnica a gradului de balansare a structurii activelor si obligatiunilor în valuta straina, stabilirea adecvata a cursului valutar în operatiunile de cumparare si vînzare a valutelor atît la clientela bancii, cît si pe piata interbancara, controlul continuu al structurii portofoliului creditelor acordate în valute straine pe termenii respectivi si ratele dobinzilor, reglementarea altor active în valuta, aplicarea unei politici flexibile de atragere a mijloacelor în valuta straina pentru termenii corespunzatori costului lor s.a.

Riscul ratei dobînzii - riscul fluctuarilor nefavorabile ale ratei dobînzii, ce implica majorarea cheltuielilor pentru mijloacele atrase si diminuarea veniturilor de la mijloacele plasate si creditele acordate. Fenomenul determinant ce implica expunerea bancii riscului aferent ratei dobînzii consta în disconcordanta în termenii si ratele dobînzilor ale activelor bancii si obligatiunilor sale. În scopul diminuarii acestui risc banca efectuiaza un control continuu si supune reglementarii riguroase structura activelor si obligatiunilor în dependenta de valuta, termenii si ratele lor, utilizînd atît rate fixe ale dobînzilor cît si rate fluctuante. În actiunile date e foarte importanta utilizarea abordarii diferentiate de stabilire a ratelor pentru diferite categorii de active si pasive în dependenta de marimea lor, structura, valuta, termeni etc.

Riscul operational - riscul producerii unor evenimente ce implica imposibilitatea exercitarii de catre banca a activitatii sale operationale. Pentru evitarea unui asemenea gen de situatii banca a efectuat un sir larg de masuri în scopul asigurarii functionarii continui a sistemului automatizat bancar, si anume:

înzestrarea cu mijloace tehnice pentru asigurarea continua a energiei electrice

instalarea unui server performant de rezerva;

delimitarea accesului la mijloacele tehnice ale sistemului informational;

delimitarea accesului la informatia din baza de date;

dublarea bazei de date în scopul asigurarii integritatii informatiei stocate;

utilizarea mijloacelor tehnice si programate pentru asigurarea confidentialitatii informatiei si protejarii ei de factorii exteriori;

renovarea continua a mijloacelor tehnice si perfectionarea serviciilor programate;

si altele.

Dirijarea cu riscurile în B.C. "Universalbank" S.A. la perfectarea diferitor operatiuni comerciale capata o pondere tot mai mare si, paralel cu nivelul competentei angajatilor bancii, calitatea serviciilor si calitatea cictemului informational, reprezinta un factor decisiv pentru cresterea bunastarii bancii.

Clasificarea creditului

Creditul, la aparitia sa, era realizat sub forma unui credit natural, în care un individ acorda altui un bun sau serviciu, forma ce se mai practica si astazi în comunitatile mai putin evolutive.

Cu privire la formele creditului în literatura de specialitate, au fost examinate opinii diferite. Astazi, unii autori sustin existenta a doua forme de exprimare a creditului

Formele principale cu care se prezinta creditul în economia de piata sunt:
-Credit bancar;
-Credit comercial;

Bancile comerciale acorda clientilor sai diferite tipuri de credite care pot fi clasificate dupa mai multe criterii:
-În functie de perioada de acordare;
-În functie de debitorul bancii;
-În functie de destinatia creditului;
-În functie de calitatea lor;
- Dupa modul de acordare;
- Dupa tipul de garantare;
- Dupa modul de rambursare;
- Dupa nivelul de risc si rezervarea mijloacelor în fondul de risc.

Credite în functie de perioada de acordare sunt:
-Credite la vedere,
- Credite la termen:

a) credite acordate pe termen scurt (acordate pe o perioada ce nu depaseste 12 luni);
b) credite acordate pe termen mediu (în care sunt incluse împrumuturile a caror durata de rambursare este cuprinsa între un an si cinci ani);
c) credite pe termen lung cu durata de rambursare peste cinci ani, fara a depasi 10 ani

Politica de credit

Politica de credit reflecta politica bancii centrale dintr-o tara care urmareste asigurarea echilibrului general economic prin intermediul creditului si cu ajutorul unor instrumente specifice.

Obiectivele politicii de credit vizeaza utilizarea deplina a fortei de munca, stabilitatea preturilor, echilibrul balantei de plati dar si îmbunatatirea structurii diverselor sectoare de activitate. Scopul politicii de credit este de a influenta fluxul cheltuielilor prin sporirea mijloacelor lichide ale bancilor comerciale si deci, capacitatii acestora de creditare, în vederea cresterii capacitatii de plata a agentilor economici creditati.
Prin politica de credit nu se realizeaza o influentare directa a fluxului cheltuielilor; ea nu poate dirija singura evolutia economiei pentru urmatoarele doua motive:
-În primul rând, politica de credit poate modifica doar volumul cheltuielilor globale pe economie, pe ramuri, dar nu poate modifica repartitia cheltuielilor între diferite entitati economice;
-În al doilea rând, trebuie spus ca exista inevitabil un anumit decalaj între masurile de politica de credit si efectele lor vizibile asupra cheltuielilor.

În aceste conditii, politica de credit creeaza doar un cadru mai favorabil sau mai putin favorabil cresterii economice, la care trebuie adaugate însa initiativa si deciziile agentilor economici, ca si conditiile legate de politica fiscala a statului sau alte constrângeri administrative.

Instrumentele uzuale ale politicii de credit sunt plafonate creditelor, politica dobânzilor si a taxelor de rescont. Prin intermediul acestor instrumente se poate stimula sau descuraja multiplicarea creditului atât la nivelul bancilor, cât si al optiunilor agentilor economici. Tot ca un instrument de politica de credit - dar de asta data interbancara - poate fi înteleasa atitudinea bancii centrale de majorare sau dimensionare a rezervelor bancilor comerciale tinute în cont la banca centrala. Marind sau micsorând pretentiile la existenta unor astfel de rezerve se influenteaza asupra lichiditatii bancilor comerciale si prin urmare, asupra posibilitatilor lor de creditare a agentilor economici

Clasificarea creditelor dupa nivelul de risc.

Potrivit cerintelor prudentiale stipulate în Legea Institutiilor Financiare în scopul protejarii capitalului propriu si a depozitelor persoanelor fizice si juridice, societatile bancare au obligatia de a determina si constitui reduceri pentru pierderi la credite, limitând riscul de creditare prin acoperirea unor eventuale pierderi provenite din creditele nerecuperate. Aceasta cerinta deriva din specificul si particularitatile activitatii de creditare care implica un risc pe care banca si-l asuma la acordarea fiecarui împrumut.

Clasificarea creditelor: Orice credit de banca trebuie sa fie inclus în una din urmatoarele categorii. În cazul în care creditele pot fi clasificate diferit conform criteriilor date, acestea se refera la o categorie mai dura.

I. Credite standarde - reprezinta acele credite care nu implica riscuri în privinta rambursarii ratelor scadente si achitarea dobânzii la termen. Acestea sunt împrumuturi acordate clientilor solvabili, care desfasoara o activitate rentabila, având asigurate toate conditiile tehnico-organizatorice care pot genera si în perspectiva o performanta financiara ridicata.

II. Credite supravegheat - sunt credite acordate unor clienti cu o buna situatie economico-financiara în prezent, dar pentru care, în perspectiva, se prevad unele greutati în mentinerea performantelor financiare la acelasi nivel, ca urmare a unor posibile probleme de natura organizatorica, de personal, legate de obiectul sau ramura de activitate. Risculde credit este minim.

III. Credite substandard - sunt credite acordate unor clienti care, desi în prezent au o situatie economico-financiara satisfacatoare, tendinta de înrautatire a activitatii este evidenta, existând riscul imposibilitatii onorarii integrare a datoriei fata de banca.

IV. Credite dubioase - sunt împrumuturi incerte din punct de vedere al rambursarii creditelor si platii dobânzilor. Activitatea împrumutatilor este nerentabila, neasigurând fondurile necesare onorarii datoriilor.

V. Credite compromise - sunt acele împrumuturi care prezinta un risc pentru banca. Activitatea nerentabila a împrumutatilor determina incapacitatea acestora de a-si onora obligatiile fata de banca în consecinta, acumularii de debite eroniaza garantiile, bancare nemaiputând proteja împotriva riscului de neplata.

Marimea minima a mijloacelor necesare pentru rezervarea în fond de risc se stabileste astfel: începând cu 1.01.97 în baza sumelor totale ale creditelor de fiecare categorie ce determina dafalcarile în fond de risc cu urmatoarele procente:
A - Standarde - 2%
B - Supravegheate - 5%
C - Substandarde - 30%
D - Dubioase - 75%
E - compromise - 100%

Pentru aprecierea performantei financiare a împrumutatilor, pentru acuratetea analizei, se va asigura primirea documentelor contabile (balante de verificare si\sau bilantul contabil) întocmite pentru data analizei de la toti împrumutatii, cu credite si\sau dobânzi neachitate existente în sold.

Evaluarea performantilor financiare ale împrumutatilor se ca efectua pe baza unor criterii distincte, adaptive fiecarui tip de clienti.

În functie de punctajul total obtinut prin cumularea punctelor atribuite fiecarui indicator, împrumutatii vor fi încadrati în categoriile A, B, C, D, E
Este esential ca evaluarea performantelor financiare ale fiecarui împrumutat sa fie cât mai realista, având în vedere ponderea hotarâtoare a acestui criteriu de determinarea provizioanelor specifice de risc, precum si încadrarea clientilor într-una din cele 5 categorii va influenta pe care banca îl va aplica în relatiile cu acestia.

Evaluarea situatiei financiare a agentului economic pentru acordarea unui credit

Acordarea creditelor este functia de baza a bancilor comerciale. La majoritatea din ele conturile creditare constituie nu mai putin de jumatate din totalul activelor si 2/3 din venituri. Deci în cazul când la banci apar probleme financiare ele, de obicei, sunt cauzate de creditele acordate fara analiza profunda a situatiei financiare a clientului si deciziile pripite la momentul acordarii creditului. Pentru determinarea gradului de risc pe care si-l asuma banca si a marimii creditului care poate fi acordat este necesar de a evalua situatia financiara a agentul economic.

Înainte de a încredinta clientului suma solicitata e necesar sa-l cunoasca. Aceste informatii bancile le acumuleaza studiind darile de seama si analizând rezultatele activitatii economice a agentului economic, convingându-se de starea financiara buna a lui, de nivelul responsabilitatii si competenta managerilor agentului economic dat. Important este de a evidentia corect gradul de credibilitate a agentului economic.

Surse principale de asigurare a creditului la întreprinderi sunt:
-Beneficiul agentului economic;
-Activele gajate în calitate de asigurare a creditului;
-Bilant lichid, în care se includ active usor realizabile si capital propriu;
-Garantiile, prezentate de agentul economic.

La primirea deciziei pe lânga sursele potentiale pentru rambursarea creditului e necesara analiza darii de seama financiara. Dare de seama financiara include:
- Bilantul contabil
-Contul de profit si pierdere;
-Raportul fluxului mijloacelor banesti, ce este prevazut de standardele mondiale ale evidentei contabile si care devine practic în orice activitate financiara.

Ca regula bancherii solicita în calitate de sursa de baza pentru rambursarea creditului evidenta fluxul de numerar.
Insuficienta numerarului reflecta o înrautatire a starii financiare a întreprinderii si a relatiilor cu creditorii.

Din punct de vedere al contabilitatii fluxul de numerar se determina în felul urmator:

Beneficiu net + amortizarea + marirea creditoare - marimea stocurilor valorilor materiale - cresterea creantelor.

Bilantul reflecta starea financiara a întreprinderii la un moment dat si se determina ca:

Suma activelor=obligatiunile + capitalul social

Analiza bilantului ne permite sa determinam:
-Active existente la întreprindere;
-Lichiditatea activelor;
-Parte activelor finantata de catre creditori si parte finantata de catre fondatori;
-Tipurile de datorii;
-Modificarea pe parcursul perioadei analizate.

Alta sursa este "Darea de seama, privind rezultatele financiare si utilizarea lor".
Spre deosebire de bilant ea reflecta activitatea întreprinderii pe anumite perioade de gestiune si reflecta veniturile si pierderile agentului economic provenite:
- Din activitatea de baza;
-Din alte activitati;
-Cheltuieli efectuate;
- Beneficiile si pierderile;

Venitul net = venituri -cheltuieli

-Are clientul probleme financiare?
-E posibil de ai acorda credit?
-Este credibil sau nu?

Raspuns la aceste întrebari putem primi în urma efectuarii analizei situatiei financiare a agentului economic - client bancar.

Aceasta analiza include aprecieri pe urmatoarele directii:
-Lichiditatea bilantului contabil;
-Rentabilitatea;
-Capacitatea financiara;
-Utilizarea capitalului;
-Nivelul auto finantarii;

Pe fiecare din aceste directii, de regula, se determina un sir de indicatori care caracterizeaza anumite laturi ale activitatii agentului economic. În practica, pentru a aprecia capacitatea de plata a clientului, bancile utilizeaza numai unele din aceste compartimente.

Banca Nationala pentru aprecierea starii financiare a agentului economic recomanda urmatorii coeficienti:
-Coeficientul lichiditatii absolute
-Coeficientul lichiditatii imediate;
-Coeficientul de acoperire;
-Coeficientul echilibrului financiar;
-Coeficientul de autonomie sau coeficientul de auto finantare a activelor circulante.

Însa coeficientii recomandati nu cuprind toate compartimentele analizei financiare. Prin urmare nu permit bancilor direct sa determine gradul de risc pe care sunt gata sa si-l asume si marimea creditului, ceea ce e foarte important la etapa data, deoarece majoritatea întreprinderilor se gasesc într-o stare financiara grea si aprecierea numai a unor indicatori nu permite de a primi decizii corecte.