Executia bugetului la nivel local

Executia bugetului la nivel local

1. Continutul procesului de executie bugetara

Dupa intocmirea si aprobarea proiectelor bugetelor locale, urmeaza executia sau exercitiul bugetar - fiind a treilea etapa a procedurii bugetare, care reprezinta ansamblul actelor si operatiunilor de realizare, incasare a veniturilor si de efectuare propriu zisa a cheltuielilor prevazute si autorizate prin actele decizionale de aprobare a acestor bugete.

Executia bugetului, practic presupune desfasurarea unui ansamblu de activitati, privind incasarea, pastrarea si eliberarea fondurilor banesti in si din contul bugetului local, ce se realizeaza de catre mii de participanti.

Caracteristica esentiala a procesului executiei bugetului local consta in separarea activitatilor de executare a cheltuielilor de cele de executare a veniturilor, fiecare dintre acestea folosind instrumente si proceduri diferite.

Aceasta procedura a executiei bugetare este formata din urmatoarele faze:

a)     repartizarea pe trimestre a veniturilor si cheltuielilor bugetare;

b)     executia de casa a bugetului local;

c)      realizarea veniturilor bugetare;

d)     efectuarea cheltuielilor bugetare.

Veniturile si cheltuielile aprobate prin bugetul local se repartizeaza pe trimestre, in functie de termenele legale de incasare a veniturilor si de perioada necesara efectuarii cheltuielilor.

Repartizarea pe trimestre a veniturilor si cheltuielilor este justificata de faptul, ca datorita specificului activitatilor si actiunilor social-economice, indicatorii financiari nu se pot repartiza in mod egal pe semestrele, trimestrele sau lunile anului si deci veniturile si cheltuielile nu se pot realiza ori efectua in mod uniform in cursul anului bugetar.

Repartizarea pe trimestre se face in scopul stabilirii unui echilibru in cadrul fiecarui trimestru intre veniturile si cheltuielile bugetare si pentru a se evita eventualele diferente dintre volumul veniturilor si cel al cheltuielilor.

In cazul in care apar totusi, in cursul executiei bugetare, asemenea diferente, ele se vor acoperi din asa - numitele surse in completare, adica fondurile de rezerva bugetara.

Conform dispozitiilor legii finantelor publice exercitiul bugetar este anual, coincide cu anul calendaristic si revine organelor de decizie ale fiecarei unitati administrativ-teritoriale.

Raspunderea pentru executia bugetelor locale revine organelor de specialitate din structura administratiilor publice locale, care urmaresc incasarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor in concordanta cu clasificatia bugetara.

Odata cu infiintarea Trezoreriei Finantelor Publice, executia de casa a Bugetului Public National se realizeaza prin sistemul de trezorerie,[1] fiind format de regula din:

o unitate centrala de trezorerie in cadrul Ministerului Finantelor care asigura realizarea politicii de trezorerie si conduce intregul sistem de trezorerie din tara;

unitatii de trezorerie teritoriale care acopera intregul teritoriu al tarii si a caror organizare tine seama de structura administrativ-teritoriala.

O unitate de trezorerie are personal specializat indeosebi in operatiuni de casierie, de control de trezorerie, de evidenta a executiei veniturilor si cheltuielilor de pregatire a rapoartelor periodice privind executia bugetului.

Conform prevederilor din legea finantelor publice locale executia de casa a bugetelor locale se efectueaza prin unitatile teritoriale ale Trezoreriei Finantelor, evidentiindu-se in conturi distincte:

a)     veniturile bugetare incasate pe structura clasificatiei bugetare;

b)     efectuarea platilor dispuse de persoanele autorizate ale institutiilor publice, in limita creditelor bugetare si destinatiilor aprobate potrivit dispozitiilor legale;

c)      efectuarea operatiunilor de incasari si plati privind datoria publica interna si externa rezultata din imprumuturi contractate sau garantate de stat, precum si cele contractate sau garantate de autoritatile administratiei publice locale, inclusiv a celor privind rambursarea ratelor la scadenta si plata dobanzilor, comisioanelor, spezelor si altor costuri aferente;

d)     efectuarea altor operatiuni financiare in contul autoritatilor administratiei publice locale;

e)     pastrarea disponibilitatilor reprezentand fonduri externe nerambursabile sau contra-valoarea in lei a acestora, primite pe baza de acorduri si intelegeri guvernamentale si de la organisme internationale, si utilizarea acestora potrivit bugetelor aprobate;

f)      alte operatiuni financiare prevazute de lege.

Pentru imprumuturile contractate, altele decat cele din disponibilitatile contului curent general al trezoreriei statului, autoritatile administratiei publice locale isi pot deschide conturi la societati comerciale bancare, in vederea derularii acestora.

In executie, alocarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat se efectueaza lunar de catre directiile generale ale finantelor publice, pe baza fundamentarilor prezentate de ordonatorii principali de credite.

2. Executia bugetara curenta

2.1. Executia partii de venituri a bugetului local

Executia partii de venituri a bugetelor locale este urmarita de catre functionarii din cadrul serviciilor de impozite si taxe si alte venituri din aparatului propriu al consiliilor locale si judetene, precum si in ceea ce priveste colectarea sumelor si de catre trezoreriile publice din cadrul aparatului teritorial al Ministerului Finantelor Publice.

Avand in vedere ca serviciile de impozite, taxe si alte venituri din cadrul primariilor sau din cadrul aparatului propriu al consiliului judetean sunt obligate sa stabileasca si sa urmareasca realizarea tuturor veniturilor bugetare locale din impozite directe, taxe si alte venituri, partea de venituri a bugetelor locale este executata concomitent cu partea de venituri a bugetului central, respectandu-se insa normele de procedura fiscala prevazuta in legile impozitelor si a taxelor locale, ori in actele normative privind celelalte venituri ale bugetelor locale.

Executia bugetara se incadreaza in anul bugetar, toate drepturile statului referitoare la incasarea veniturilor, apartinand exercitiului bugetar corespunzator acestuia. Orice venit care nu a fost incasat pana la 31 decembrie a anului respectiv urmeaza a fi incasat in contul bugetului anului urmator.

Incasarea veniturilor se realizeaza in perioada actuala folosindu-se urmatoarele patru modalitati:

calcularea si plata directa de catre subiectii impozitelor

calculul, retinerea si varsarea impozitului datorat de catre o terta persoana

impunerea si debitarea de catre organele fiscale

aplicarea de timbre fiscale

Incasarea directa de la contribuabili se poate realiza fie in sistem portabil (contribuabilul se prezinta la sediul organelor fiscale si achita impozitul datorat din proprie initiativa) fie in sistem cherabil (prin deplasarea incasatorilor la domiciliul platitorilor si incasarea sumelor datorate).

Stopajul la sursa se practica pentru o diversitate de impozite pe care agentii economici si institutiile sunt obligati sa le calculeze, sa le retina si sa le vireze in contul contribuabililor

Impunerea si debitarea de catre organele fiscale se foloseste pentru unele forme ale impozitului pe venit, pentru impozitele si taxele locale, impozitul pe venitul agricol etc. In aceasta situatie organele fiscale, pe baza datelor necesare evaluarii obiectului impozabil pe care le detin in evidenta lor, calculeaza impozitul si obligatiile de plata, efectuand impunerea prin deschiderea rolului si debitarea acestuia pana in momentul incasarii, cand se stinge debitul.

Aplicarea de timbre fiscale constituie o cale de percepere a unor taxe datorate statului pentru unele servicii realizate prin organele proprii in favoarea diversilor solicitanti.

Actul normativ in vigoare care reglementeaza impozitele si taxele locale ca principalele venituri proprii ale bugetelor locale este Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal.

In principal, Codul fiscal in privinta impozitelor si taxelor locale se caracterizeaza prin:

a)     nominalizarea impozitelor si taxelor care constituie venituri proprii al bugetelor locale sau judetene dupa caz;

b)     posibilitatea majorarii nivelului unor impozite si taxe de catre consiliile locale si judetene pe care acestea le au si cu incadrarea in limitele maxime de majorare;

c)      posibilitatea ca, pentru serviciile nou create la nivelul comunelor, oraselor, muni-cipiilor sau judetelor, in scopul satisfacerii necesitatilor personale ale locuintelor, consiliile locale sau judetene dupa caz, sa stabileasca taxe care sa asigure cel putin acoperirea cheltuielilor cu infiintarea, intretinerea si functionarea acestor servicii;

d)     se realizeaza sistematizarea si simplificarea reglementarilor legale, privind impozitele si taxele locale, precum si realizarea principiilor constitutionale reale al autonomiei locale si al descentralizarii serviciilor publice.

Natura economica, izvoarele, sistemul, marimea si rolul veniturilor bugetare sunt determinate de trasaturile oranduirii social - economice si de stat, de formele de proprietate asupra mijloacelor de productie, de nivelul de dezvoltare al fortelor de productie, de categoriile sociale ale populatiei, de actiunea legilor economice, de prerogativele statului in economie de nivelul presiunii fiscale individuale si globale, de volumul P.I.N. si de proportia impartirii acestuia in fond al cresterii brute de capital si fond de consum, de amploarea proceselor de repartitie primara si secundara a P.I.N. infaptuite prin bugetul public, de masura valorificarii de catre stat a unora dintre bunurile ce-i apartin.

Veniturile bugetare sunt venituri de natura publica, dar intre ele si veniturile publice nu se poate pune semnul egalitatii, acestea din urma au o sfera mai larga de cuprindere, incluzandu-le pe cele bugetare.

Veniturile bugetare detin ponderea covarsitoare in structura veniturilor publice, astfel ca marimea si structura lor influenteaza hotarator marimea si structura veniturilor publice, fiind mijloacele practice de formare a bugetului public.

Sistemul veniturilor bugetare reprezinta ansamblul veniturilor care alimenteaza bugetul statului si bugetele locale. Veniturile Bugetului Public National formeaza un sistem unitar, deoarece exprima relatii economice si, dupa incasarea lor, ele isi pierd individualitatea si sunt alocate pentru acoperirea necesitatilor publice.

Cresterea volumului veniturilor bugetare este determinata de o multitudine de factori economici, monetari, sociali, demografici, politic, militari si financiari.

Din punct de vedere economico-financiar veniturile bugetare prezinta forme valorice concrete, prin care o parte din venitul national sau din alte surse destinate fondurilor generale ale societatii, sunt concentrate la dispozitia statului.

Din punct de vedere juridic veniturile bugetare reprezinta obligatii banesti stabilite in mod unilateral prin acte normative, in sarcina persoanelor fizice si juridice care realizeaza venituri sau bunuri impozabile sau taxabile.

Fiecare venit bugetar se caracterizeaza prin anumite trasaturi determinate de natura sa, de modul de asezare si percepere la buget, precum si de provenienta. Aceste trasaturi se numesc, uzual, elementele tehnice ale veniturilor bugetare, si sunt precizate in mod expres prin actele normative de instituire si de reglementare a lor, referindu-se la:

1.     denumirea venitului bugetar;

2.     subiectul venitului bugetar sau contribuabilul;

3.     platitorul venitului bugetar care vizeaza persoana obligata sa efectueze calculul, retinerea si plata catre buget a venitului;

4.     obiectul venitului bugetar sau materia impozabila;

5.     unitatea de impunere, adica cea de masura cu care se exprima obiectul venitului bugetar;

6.     baza impozabila, reprezentand fie suma asupra careia se aplica o cota de impozit, de taxa sau de contributie, fie unitatea fizica de masura asupra careia se aplica suma fixa stabilita, pentru determinarea cuantumului impozitului datorat, respectiv a taxei sau a contributiei;

7.     asieta sau modul de asezare, de calcul si de varsare a venitului bugetar;

8.     termenele de varsare la veriga bugetara la care se mobilizeaza;

9.     facilitatile acordate la stabilirea si plata obligatiilor catre buget;

10.  obligatiile si raspunderile subiectelor venitului bugetar;

11.  dreptul de contestatie al subiectilor venitului bugetar si modul de rezolvare a contestatiilor.

Cunoasterea elementelor tehnice comune al veniturilor bugetare este utila, in primul rand debitorilor, deoarece acestia pot interveni in restabilirea legalitatii atunci cand constata deficiente in aplicarea legii cu privire la realizarea veniturilor bugetului public. De asemenea cunoasterea acestor elemente este necesara pentru o corecta repartizare a sarcinilor fiscale, pentru planificarea veniturilor bugetare si corectarea lor cu volumul cheltuielilor ce urmeaza a se acoperi pe seama acestor resurse. In sfarsit, trebuie avut in vedere posibilitatile reale ale societatii si folosirea acestora cu maximul de eficienta in satisfacerea trebuintelor generale ale intregii colectivitati.

O prima caracteristica a veniturilor mobilizate la bugetele locale este numarul mare a impozitelor si taxelor directe, in comparatie cu cele mobilizate la B.A.C.S. Totodata, in formarea veniturilor bugetelor locale, ponderea acestora este cu mult mai mare fata de cea detinuta de impozitele indirecte, comparativ cu aceleasi ponderi inregistrate in cazul B.A.C.S.

In sfarsit trebuie mentionat un lucru foarte important pentru caracterizarea situatiei din Romania, ca desi numarul veniturilor bugetare este relativ mare, impozitele si taxele directe percepute la bugetele locale se afla cu mult sub nivelul necesitatilor de resurse ale acestor bugete.

Executarea veniturilor presupune parcurgerea mai multor etape si anume:

1.     asezarea impozitului;

2.     lichidarea;

3.     emiterea titlului de percepere a impozitului;

4.     perceperea propriu zisa a impozitului.

1. Asezarea impozitului se refera la stabilirea obiectului impunerii, la constatarea existentei materiei impozabile de care dispune o persoana fizica sau juridica, precum si la evaluarea marimii acestuia.

Pentru acesta se vor examina urmatoarele elemente: subiectul impunerii, obiectul veniturilor publice, cota de impunere si inlesnirile.

Subiectul impunerii este persoana fizica si/sau juridica supus impunerii, si/sau taxarii.

Determinarea bazei impozabile (materiei) se realizeaza prin cele doua operatiuni mentionate: identificarea obiectului impunerii si stabilirea naturii acestuia (calitativa) si evaluarea sau masurarea, adica caracterizarea lui cantitativa pe o perioada, de obicei un an.

Corecta determinare a obiectului veniturilor publice prezinta importanta deosebita din punct de vedere politic, economic, social, fiscal si juridic, intrucat de aceasta depinde insasi marimea venitului public ce trebuie sa-l plateasca contribuabilul.

In ceea ce priveste obiectul veniturilor publice este de mentionat un principiu important si anume principiul unitatii impunerii, potrivit caruia un obiect impozabil nu se impune decat o singura data.

Obiectul venitului este confundat de multe ori cu sursa impunerii. Este adevarat ca uneori ele se suprapun, dar alteori sunt fenomene cu totul distincte.

In doctrina fiscala prin sursa impozitului se inteleg mijloacele banesti din care contribuabilul plateste venitul public. Suprapunerea exista, spre de exemplu, in cazul impozitelor pe venituri, caci venitul este obiect impozabil si concomitent, sursa impunerii fiind platit din insusi venitul care reprezinta obiectul impunerii.

In privinta altor venituri publice, ca de pilda impozitul pe cladiri obiectul impozabil este cladirea (valoarea acesteia), iar sursa proprietatii va fi venitul proprietarului cladirii respective.

Cu privire la evaluarea sau masurarea cantitativa a obiectului impunerii, in practica fiscala sunt utilizate doua cai principale de evaluare: evaluarea directa, bazata pe probe si evaluarea indirecta, bazata pe prezumtie.

2. Lichidarea este operatiunea prin care se determina cuantumul impozitului datorat de o persoana fizica sau juridica. In acest scop, se iau in considerare: marimea materiei impozabile care face obiectul impunerii, tipul asietei impozitului si sumele fixe de impozit, daca este cazul, situatia personala a contribuabilului, precum si alte prevederi ale legilor fiscale in vigoare.

Desi denumirea acestei etape este aceeasi ca si pentru faza a doua a executiei partii de cheltuieli, continutul sau este diferit, avand o semnificatie adecvata pentru executia partii de venituri.

Pe baza acestei operatiuni are loc “deschiderea rolului” pentru fiecare persoana fizica sau juridica desemnata de lege, prin care se inscrie suma datorata cu titlu de impozit in debitul fiecarei persoane contribuabile.

3. Emiterea titlului de percepere a impozitului inseamna inscrierea cuantumului impozitului datorat, calculat prin operatiunea de lichidare anterioara, intr-un act sau dispozitie, pe baza careia se autorizeaza perceperea sa ca venit al bugetului local.

Acest act este titlul de creanta fiscala, care se recunoaste in general prin continutul de individualizare a unor creante fiscale.

Titlul de creanta fiscala face parte din categoria complexa a titlului de creanta bugetara caracterizat legal, ca actul prin care se constata si se individualizeaza obligatia de plata atat a impozitelor si taxelor, cat si a contributiilor, amenzilor si altor sume de bani “ce reprezinta venituri publice”[2].

In functie de specificul intocmirii lor, titlurile de creanta fiscala, desi sunt in general diferite pentru fiecare dintre veniturile bugetului public pot fi grupate in doua categorii: titluri constituite exclusiv in scop fiscal si actele care reprezinta implicit titluri de creanta fiscala.

Executarea silita a creantelor fiscale restante este in competenta organelor financiare locale. Incasarea prin executare silita a creantelor fiscale este conditionata de existenta titlului de creante fiscale, incunostintarea debitorului si expirarea termenului legal de plata al impozitului sau a taxei datorate. Procedura de executare silita se realizeaza pe urmatoarele cai:

a)     prin poprire;

b)     urmarirea bunurilor mobile;

c)      urmarirea bunurilor imobile.

Practica fiscala romaneasca prevede si urmatoarele modalitati de stingere a obligatiilor fiscale.

a) Compensarea sumelor platite in plus cu datoriile restante ori viitoare este posibila si necesara daca aceleasi contribuabili au datorii restante ori viitoare fata de Bugetul Public National, existand deci creante reciproce intre stat si subiectii impunerii. Acest mod de stingere a obligatiei fiscale este admis limitat, in conditiile prevazute de lege, si este practic rareori.

b) Se practica compensare alternativ cu restituirea insa cand urmarirea se face impotriva persoanelor fizice de organele financiare locale, compensarea are doua forme: obisnuita si extinsa din oficiu.

Restituirea se poate cere in termen de un an de la data comunicarii plusului, in cazul sumelor cu debit si de la data platii pentru impozitele si taxele fara debit.

Anularea obligatiei fiscale, este un alt mod de stingere a obligatiilor fiscale, cu care poate interveni pe doua cai: prin norme cu caracter general si prin decizie ale organelor administratiei publice competente care poate aproba anularea obligatiilor fiscale de la caz la caz, la cererea debitorilor. Aceasta ultima cale se aplica numai pentru majorarile de intarziere si pentru amenzi, organul competent fiind Ministerul Finantelor.

Scaderea pentru cauza de insolvabilitate este un alt mod de stingere a obligatiilor fiscale. Astfel daca persoanele fizice care au datorii din impozite si taxe care se afla inscrise cu “debit” in evidenta organelor fiscale locale, nu au venituri sau alte bunuri urmaribile, ori ale caror bunuri, desi urmarite, nu au putut fi valorificate, ele pot fi declarate insolvabile. Rezultatul cercetarii privind starea materiala a debitorului, impreuna cu propunerile corespunzatoare, se inscriu in procesul verbal de trecere in evidenta separata a creantei fiscale ce se incheie de catre organul fiscal local. Daca se constata ca debitorii au dobandit venituri sau alte bunuri urmaribile, revenind deci la starea de solvabilitate, se reactiveaza creanta si se iau masuri in vederea executarii. La indeplinirea prescriptiei extinctive, cerintele fiscale ramase nerealizate se dau la scadere.

4. Perceperea propriu zisa a impozitului presupune incasarea efectiva a acestuia, in cuantumul si la termenul stabilit.

Aici este impusa si urmarirea, care intervine atunci cand contribuabilii nu-si achita datoriile fata de stat la termenele stabilite, antrenand cai de executare silita a debitorilor statului.

Prin aceasta operatiune are loc stingerea obligatiilor fiscale ale persoanelor fizice si/sau juridice fata de bugetul de stat.

La fel ca in cazul executiei cheltuielilor, operatiile de natura administrativa, care intervin in executia partii de venituri al bugetului local asezarea impozitului, lichidarea si emiterea titlului de percepere a impozitului, sunt delimitate de operatia gestionara de percepere a impozitului. Astfel, primele trei operatiuni se realizeaza de organele specializate ale Ministerului Finantelor, formand aparatul fiscal, iar cea de-a patra operatiune se efectueaza de contabili-incasatori aflati in serviciile Trezoreriei publice sau a bancilor care au mandatul executiei de casa a Bugetului Public.

Incasarea veniturilor prin intermediul Trezoreriei Finantelor Publice se efectueaza astfel:

a)     prin virarea din initiativa agentilor economici din conturile lor deschise la bancile comerciale, in contul trezoreriei;

b)     plata in numerar direct la Casieria Trezoreriei sau prin agenti fiscali.

Institutiile publice finantate din bugetul local desfasoara anumite activitati de prestari de servicii sau executari de lucrari catre populatie, iar veniturile realizate vor fi destinate, conform reglementarilor din legea finantelor publice, ca:

venituri la bugetul local;

pentru acoperirea alocatiilor bugetare;

ca mijloace extrabugetare.

Structura veniturilor bugetelor locale este urmatoarea:

Executia partii de cheltuieli

Un rol important pentru organizarea executarii bugetului il are clasificatia bugetara care asigura gruparea sistematica a veniturilor si cheltuielilor si urmarirea executarii prevederilor prin intermediul evidentei contabile. Clasificarea bugetara are in componenta sa doua parti distincte:

clasificatia functionala a indicatorilor privind finantele publice care grupeaza veniturile si cheltuielile in parti, capitole si subcapitole;

clasificarea economica a cheltuielilor bugetului de stat si bugetelor locale grupate pe titluri, in cadrul fiecarui titlu pe articole, iar unele articole desfasurate pe aliniate potrivit necesitatilor.

Prin compararea clasificatiei functionale cu clasificatia economica rezulta ca, in timp ce clasificatia functionala grupeaza cheltuielile pe destinatii, clasificatia economica detaliaza cheltuielile cuprinse in buget, indiferent de destinatie dupa natura lor:

A. Cheltuieli curente desfasurate pe:

- cheltuieli de personal;

- cheltuieli materiale si servicii;

- subventii;

- transferuri;

- dobanzi;

B. Cheltuieli de capital

C. Operatiuni financiare

D. Rezerve

Administrarea bugetelor locale se asigura de catre consiliile locale in conditiile legii.

Executia cheltuielilor bugetare se deruleaza prin intermediul ordonatorilor de credite, adica persoane juridice care au in atributiile lor obligatia de a programa si transpune in activitati concrete prevederile din partea de cheltuieli a bugetului public. Primarii si presedintii Consiliului Judetean sunt ordonatori principali de credite, conform prevederilor din legea finantelor publice locale nr.189/1998.

Cheltuielile (platile) se efectueaza in limita prevederilor din bugetul local, cu repartizarea pe trimestre care se acopera cu veniturile bugetului propriu al judetului.

Platile dispuse de ordonatorii de credite se efectueaza prin trezorerie numai dupa deschiderea creditelor din bugetul local.

Creditele aprobate pentru cheltuielile unui exercitiu bugetar nu pot fi utilizate pentru finantarea cheltuielilor altui capitol.

Pentru derularea in bune conditii a executiei bugetului local si efectuarii platilor, la deschiderea de credite din bugetul local se procedeaza astfel:

Ordonatorul principal de credite – in cazul de fata presedintele Consiliului Judetean sau primarii – stabileste lunar cheltuielile ce urmeaza a se efectua din bugetul propriu, avandu-se in vedere prevederile de cheltuieli aprobate prin bugetul local, necesarul de cheltuieli, si resursele financiare din care se vor acoperii platile.

Ordonatorul principal de credite determina volumul creditelor bugetare in limita carora urmeaza sa se efectueze platile prin trezorerie din mijloacele bugetului local, atat pentru activitate proprie cat si pentru institutiile publice din subordine. In acest scop, ordonatorul principal de credite intocmeste necesarul de credite care urmeaza a fi deschis pentru luna respectiva, completand 'cererea de deschidere a creditelor' impreuna cu 'dispozitiile bugetare'.

Aceste documente se intocmesc in doua exemplare, la nivelul fiecarui capitol de cheltuieli aprobat in bugetul local, cu respectarea elementelor din formulare si se prezinta pana in ziua de 20 ale fiecarei luni, pentru creditele aferente lunii urmatoare. Documentul se intocmeste pe capitole astfel:

51.02 - Autoritati publice

57.02 - Invatamant

59.02 - Cultura, religie si actiuni privind activitatea sportiva si de tineret

60.02 - Asistenta sociala, alocatii, pensii, ajutoare si indemnizatii

63.02 - Servicii si dezvoltare publica si locuinte

67.02 - Agricultura si silvicultura

68.02 - Transporturi si comunicatii

72.02 - Alte actiuni

96.02 - Cheltuieli cu destinatie speciala

categorii de cheltuieli:

1 - cheltuieli curente

- cheltuieli de personal

- cheltuieli materiale

2 - cheltuieli de capital

Documentele se prezinta compartimentului de specialitate din cadrul D.G.F.P. Satu Mare si Trezoreria Satu Mare care va verifica si analiza:

incadrarea creditelor bugetare deschise pe ansamblul bugetului local in prevederile bugetului local in prevederile bugetului aprobat anual cu repartizarea pe trimestre, cu acoperire din veniturile proprii si celelalte rezerve bugetare;

creditele bugetare deschise pe capitole se incadreaza in prevederile corespunzatoare aprobate prin bugetul local;

completarea documentului cu toate elementele si semnarea acestuia de catre ordonatorul principal de credite si seful compartimentului financiar contabil sau inlocuitorii de drept.

Dupa analiza si verificare, compartimentul respectiv transmite documentul vizat serviciului control si evidenta cheltuielilor, care dupa luare la cunostinta il inregistreaza in evidentele contabile .

Din creditele bugetare deschise ordonatorul principal de credite repartizeaza creditele bugetare pe seama institutiilor publice subordonate, ai caror conducatori indeplinesc atributele ordonatorilor secundari sau tertiari de credite dupa caz.

In executia partii de cheltuieli a bugetului local se parcurg succesiv urmatoarele patru etape:

1.     angajarea;

2.     lichidarea;

3.     ordonantarea;

4.     plata.

Executia bugetara la orase, municipii, sectoarele municipiului Bucuresti, judete si municipiul Bucuresti se bazeaza pe principiul separarii atributiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de credite de atributiile persoanelor care au calitatea de contabil.

Operatiunile specifice angajarii, lichidarii si ordonantarii cheltuielilor sunt in competenta ordonatorilor de credite si se efectueaza pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale institutiilor publice.

Plata cheltuielilor este asigurata de seful compartimentului financiar-contabil in limita fondurilor disponibile.

Instrumentele de plata trebuie sa fie insotite de documentele justificative. Aceste documente trebuie sa certifice exactitatea sumelor de plata, receptia bunurilor si executarea serviciilor si altele asemenea, conform angajamentelor legale incheiate. Instrumentele de plata se semneaza de contabil si seful compartimentului financiar-contabil.

Efectuarea platilor, in limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe baza de acte justificative, intocmite in conformitate cu dispozitiile legale, si numai dupa ce acestea au fost angajate, lichidate si ordonantate.

Pentru anumite categorii de cheltuieli se pot efectua plati in avans de pana la 30 %, in conditiile dispozitiilor legale.

Sumele reprezentand plati in avans, efectuate potrivit celor mentionate mai sus si nejustificate prin bunuri livrate, lucrari executate si servicii prestate, pana la sfarsitul anului, in conditiile prevederilor contractuale, vor fi recuperate de institutiile publice care au acordat avansurile si se vor restitui bugetului din care au fost avansate.

1. Angajarea reprezinta asumarea de catre un organism public obligatia de a plati unei terte persoane fizice sau juridice o anumita suma de bani repartizata din bugetul local. Angajarea este etapa cea mai importanta in efectuarea unei alocari, de care depinde incadrarea in limitele aprobate.

Aceasta obligatie de a plati rezulta dintr-un act legal si este legata de livrarea de catre autoritatile publice locale, a unor furnituri, executarea de lucrari sau prestarea unor servicii in favoarea institutiilor administratiei publice locale.

Angajarea este consecinta unei decizii deliberate, avand natura voluntara, dar exista cazuri cand acesta este fortuita avand natura involuntara, in situatia platilor impuse de acoperirea unor pagube produse de accidente sau calamitati naturale precum si de alte evenimente deosebite, necunoscute dinainte.

In executia partii de cheltuieli a bugetelor locale se intalnesc aceleasi categorii de ordonatori bugetari ca si la B.A.C.S.: principali, secundari si tertiari

Ordonatorii principali de credite ale bugetelor locale sunt presedintii consiliilor judetene si primarii celorlalte unitati administrativ-terioriale.

Conducatorii institutiilor publice cu personalitate juridica finantate din bugetele locale sunt dupa caz, ordonatori de credite secundari sau tertiari.

Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale pot delega atributia de aprobare a intrebuintarii si repartizarii creditelor bugetare vicepresedintilor Consiliilor judetene si respectiv viceprimarilor comunelor, oraselor si municipiilor.

Ordonatorii de credite secundari si tertiari sunt numiti prin ordin de catre ordinatorii principali, carora le sunt subordonati. Calitatea de ordonator secundar sau tertiar poate fi delegat in cazul absentei temporare, dar numai cu aprobarea ordonatorului principal.

Ordonatorii de credite ai bugetelor locale sunt tinuti sa respecte dispozitiile de utilizare a creditelor prin bugetul local si anume sa respecte “afectatia speciala” a creditelor bugetare, aproband cheltuielile conform capitolelor din clasificatiile bugetare a cheltuielilor.

Finantarea din bugetele locale se efectueaza prin deschiderile de credite bugetare de catre ordonatorii principali ai acestor bugete, in limita cheltuielilor aprobate, conform destinatiei si in raport cu gradul de folosire a sumelor puse la dispozitie anterior.

2. Lichidarea constituie operatiunea prin care se verifica si se constata realitatea in legatura cu realizarea furnizarii, sau a serviciului prestat in favoarea administratiei publice locale, in functie de care se stabileste cuantumul platii ce urmeaza a fi efectuata din creditul bugetar aprobat.

Lichidarea trebuie sa aiba la baza acte justificative fiind o operatiune posterioara realizarii prestatiilor catre institutia publica angajatoare a cheltuielii bugetare.

3. Ordonantarea presupune emiterea unui ordin de plata sau a unei dispozitii de plata prin care, pe baza evaluarii realizate prin lichidare sa dispune plata unei sume de bani, in favoarea unui tert indreptatit la aceasta.

Intrucat pe baza acestor acte administrative urmeaza sa fie afectate resursele banesti ale statului, actele respective emise de ordonatorii de credite (principali si secundari) trebuie sa fie avizate, in prealabil de catre conducatorul compartimentului financiar-contabil sau de persoanele insarcinate cu exercitarea controlului financiar preventiv intern.

4. Plata este operatiunea prin care are loc stingerea obligatiei banesti a administratiei publice locale fata de persoanele fizice si/sau juridice indreptatite care au efectuat anumite prestatii in favoarea unei institutii sau a unei organism public.

Aceasta plata se efectueaza prin instrumentele de plata fara numerar, prin mandat postal, sau in numerar dupa caz.

Intre functia de dispozitie in materie de cheltuieli publice si functia de manuire propriu-zisa a banilor publici exista o delimitare expresa, fiind considerate incompatibile intre ele. De aceea, primele trei operatiuni sunt in sarcina ordonatorilor de credite bugetare sau a administratorilor, iar plata se efectueaza numai de gestionarii banilor publici avand calitatea de casier sau contabili platitori.

Astfel ordonatorii principali de credite stabilesc lunar cheltuielile ce urmeaza a se efectua din bugetul propriu, tinand seama de prevederile de cheltuieli, veniturile proprii si transferurile din bugetul de stat, pentru echilibrarea bugetelor locale.

In acest scop, vor intocmi o “Nota de fundamentare” care se prezinta Trezoreriei.

Efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe baza de documente justificative, care sa confirme angajamentele contractuale sau din conventii, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrari, plata salariilor si a altor drepturi banesti, plata obligatiilor bugetare, precum si a altor obligatii.