IMM ne releva o multitudine de caracteristici dupa care ar putea fi studiate sursele lor externe de finantare: tipul de finantator, formula (mecanismul) de finantare, marimea sumelor, valuta la care se recurge, termenele, garantia, modul de rambursare, daca sunt rambursabile sau nu etc. Voi aborda principalele surse externe rambursabile de finantare.
a) Creditele comerciale sunt cele mai ample, mai des utilizate si mai diverse. Ele sunt de fapt resursele partenerilor de afaceri si reprezinta una din cele mai vechi si eficiente modalitati de atragere de resurse financiare de catre intreprinzator. Pot fi practicate in relatiile cu furnizorii de materii prime, materiale, utilitati etc., pe de o pare, dar si cu distribuitorii si clientii firmei, pe de alta parte.
In activitatea curenta, atragerea de resurse financiare de la parteneri se realizeaza prin decalarea termenului de plata al tranzactiei comerciale de preluare si/sau respectiv expedierea produsului care formeaza obiectul relatiei comerciale dintre parteneri. Mai concret, in relatiile cu furnizorii se primesc materii prime, materiale, marfuri, utilitati etc. si se trece la utilizarea lor in productie sau vanzarea lor, plata acestor furnizori efectuandu-se insa dupa o anumita perioada de timp, prevazuta in contract. Utilizarea resurselor materiale livrate de furnizori fara a le plati echivaleaza cu atragerea de catre firma a unui capital corespunzator valorii acestora, fara dobanda. Recurgandu-se la o astfel de abordare, se evita utilizarea resurselor proprii sau apelarea la un credit curent pentru plata furnizorilor. In mod analog se deruleaza relatia si cu clientii firmei. Acestia vireaza in avans o suma de bani firmei producatoare sau furnizoare pentru marfa ce urmeaza a le fi livrata ulterior. Aceasta suma primita in avans constituie o finantate a firmei producatoare, care ar fi trebuit sa utilizeze propriile lichiditati sau sa apeleze la credite, cu costurile de rigoare.
Acest mod de finantare, care se mai numeste si finantare prin capital comercial, se practica de regula intre firme care au relatii comerciale indelungate si incredere reciproca. Furnizorii si clientii accepta un asemenea sistem, de regula, cand au interese deosebite in relatia cu intreprinzatorul si firma sa. In mod obisnuit, in asemenea situatii partenerii de afaceri primesc in contrapartida anumite facilitati la pret. Furnizorii solicita preturi ceva mai mari decat cele practicate in mod curent pe piata, iar clientii care platesc in avans, dimpotriva, cumpara la preturi mai reduse decat cele obisnuite. Pentru intreprinzator si firma sa, obtinerea de credit comercial de la furnizorii si/sau clientii sai este deosebit de avantajoasa, intrucat obtin capitalul circulant necesar in mod rapid, fara garantii si dobanda, pe masura necesitatii aprovizionarii si/sau vanzarii. Dezavantajele rezida in oferirea in contrapartida de avantaje de pret furnizorilor si/sau clientilor si in crearea unei anumite dependente fata de acestia.
Analiza acestui tip de finantare a intreprinderii scoate in evidenta aspectele multiple prin care se motiveaza amanarea termenelor de plata. In esenta, acestea pot fi grupate in trei componente:
Componenta traditionala este aceea care decurge din interesele comune ale partilor de a creste fluiditatea schimburilor comerciale si de a diminua costurile de organizare. Se reduc astfel cheltuielile de depozitare necesare, in cazul in care livrarile ar fi conditionate de posibilitatile de plata reale, precum si costurile de procurare a mijloacelor de plata pentru cumparatori, daca plata ar fi obligatorie la primirea marfii. In acest fel elasticitatea dovedita de furnizor, prin creditul comercial, serveste intereselor ambelor parti si faciliteaza circulatia marfurilor.
Componenta comerciala implica utilizarea creditului comercial ca un mijloc de natura comerciala prin care se promoveaza vanzarile. Este practicata de fiecare furnizor in functie de conditiile care ii sunt proprii si acest fapt induce o mare varietate a termenelor de plata, a duratei, si prin aceasta a dimensiunilor creditului comercial.
Componenta financiara propriu-zisa, impune punerea la dispozitia clientului, pentru o perioada data, a unei parti a capitalului ce apartine furnizorului, sub forma de marfa, a carei plata este amanata.
In desfasurarea raporturilor de credit comercial trebuie subliniat ca intreprinderile sunt polivalente: pe de o parte ele primesc credite, in calitate de cumparatori sau incaseaza in avans, fapt ce le asigura un flux de resurse, iar pe de alta acorda credite propriilor cumparatori sau sunt nevoiti sa plateasca in avans. Deci, pe ansamblu, se poate aprecia un transfer reciproc de resurse, care avantajeaza pe fiecare intreprinzator. In functie de valoarea creditelor comerciale primite si acordate, intreprinderile pot avea o pozitie neutra, in care exista un echilibru intre creditele comerciale primite si cele acordate, favorabila (cand beneficiaza de un aflux de resurse) sau nefavorabila (cand actioneaza cu angajari importante in beneficiul clientilor).
Practica economica arata ca obtinerea de credit comercial de la partenerii de afaceri este una din cele mai profitabile modalitati de finantare a propriei afaceri, care se recomanda ori de cate ori este posibil. Pentru a se ajunge la o asemenea intelegere cu partenerii, relatiile de afaceri trebuie sa se deruleze fara incidente o perioada de timp, dupa care se poate decala termenul de plata, insotit de scrisoare de garantie bancara de plata, iar dupa ce relatiile se consolideaza, creditul comercial se poate acorda chiar alte conditii suplimentare.
Pe ansamblu, daca o mare parte a tranzactiilor comerciale se echilibreaza prin stingere reciproca, este evident ca un aport in constituirea resurselor necesare finantarii activelor circulante trebuie sa revina creditului bancar. Astfel, unele intreprinderi, in calitatea lor de furnizori, devin intermediari ai creditului bancar: ele obtin credite bancare pe care, in parte, le redistribuie clientilor prin intermediul creditului comercial. In plus, bancile pot incuraja aceasta intermediere, plasand si delegand partial sarcina identificarii si selectiei riscului catre firmele furnizoare.
Pe de alta parte, intreprinderile care acorda credite comerciale pot obtine finantare imediata pentru continuarea activitatii curente, de la banci sau societati specializate, prin cesiunea incasarilor sale din facturile emise, operatiune cunoscuta sub numele de factoring. Suma obtinuta de vanzator este egala cu valoarea creantei din care se deduc comisioanele si dobanda perceputa de societatea de factoring.
O alta practica utilizata in dezvoltarea creditului comercial este reprezentata de folosirea instrumentelor de plata ca instrument de credit, respectiv de garantare a creditului comercial. Astfel are loc achizitionarea de marfa in schimbul unor instrumente de plata (Bilete la Ordin si Cecuri) emise de intreprinderea cumparatoare, cu scadenta la termen (60, 90 sau 120 de zile), eventual avalizate de banca acesteia. In acest fel creditul comercial este acoperit de obligatia cumparatorului de a efectua plata la scadenta convenita, inscrisa in instrumentul de plata. Prin utilizarea acestor instrumente de plata, la randul sau, vanzatorul poate obtine finantare in baza cesionarii drepturilor ce decurg din aceste instrumente de plata, respectiv prin virarea acestora in favoarea bancii sau in favoarea furnizorilor sai. Astfel instrumentele de plata contribuie la dezvoltarea creditului comercial si combinarea lui cu creditele bancare.
In cazul comertului international se mai utilizeaza si alte instrumente de plata care permit si favorizeaza dezvoltarea creditului comercial, respectiv acreditivul documentar si incaso-ul – sistem de decontare prin care banca incaseaza in contul unui creditor o suma de bani de la debitori, la cererea primului.
Creditul comercial mai poate fi favorizat prin utilizarea unui alt instrument bancar, respectiv scrisoarea de garantie bancara, utilizata de obicei de intreprinderi care nu au relatii traditionale, ca o garantie a efectuarii platii la termenul convenit. In acest caz furnizorul poate vinde marfa cu plata la termen, avand garantia ca in cazul in care cumparatorul nu isi va onora obligatia la scadenta, atunci va solicita bancii sale efectuarea platii, conform obligatiei asumate prin emiterea scrisorii de garantie bancara. Avantajul cumparatorului este acela ca poate obtine un credit comercial cu costuri mai mici decat daca ar fi efectuat plata, la momentul achizitionarii, cu bani proveniti dintr-un credit bancar, costurile pentru emiterea scrisorii de garantie bancara fiind sensibil mai mici decat in cazul creditului bancar. Dezavantajul intreprinderii este acela ca pentru obtinerea unei scrisori de garantie bancara, aceasta trebuie sa parcurga toate etapele si sa indeplineasca toate conditiile ca si pentru obtinerea creditului bancar.
O alta forma a creditului comercial o reprezinta cumpararea de produse cu plata in rate, respectiv plata unei parti din pret se face la momentul cumpararii, iar restul in rate, pe o perioada de timp determinata. Transferul proprietatii asupra bunului are loc la momentul achitarii integrale a pretului, iar in caz contrar vanzatorul avand dreptul sa-si recupereze bunul vandut.
b) Creditele bancare reprezinta o alta importanta sursa de finantare externa a intreprinderilor, prin intermediul institutiilor de credit specializate, respectiv bancile. Acestea pun la dispozitia intreprinderilor resursele financiare necesare printr-o multitudine de produse de credit care pot fi grupate, in functie de destinatia lor, in credite pentru finantarea activitatii curente, pe termen scurt si credite pe termen mediu sau lung pentru finantarea proiectelor de investitii necesare modernizarii sau dezvoltarii intreprinderilor. Creditele bancare se acorda in baza unui contract de credit bancar, in care se stabilesc toti termenii si conditiile de acordare si care, de regula, se refera cel putin la suma acordata, destinatie, costuri, garantii si alte obligatii ale partilor.
Acordarea de credite desfasurata de unitatile bancare este o activitate care se bazeaza in primul rand pe analiza viabilitatii si realismul afacerilor derulate de intreprindere in vederea identificarii si evaluarii capacitatilor de plata a acestora, respectiv de a genera incasari suficiente, care sa asigure rambursarea creditului si plata dobanzilor aferente acestuia.
Determinarea capacitatii de plata se face, in principal, pe baza analizei aspectelor financiare si cu luarea in considerare a celor nefinanciare a afacerilor. Analiza reflecta atat evolutia pe perioada istorica, inainte de acordarea creditului, dar si pe perioada de creditare, avand la baza informatiile rezultate din documentatia solicitata odata cu depunerea cererii de credit, informatiile furnizate de Registrul Comertului, Centrala Riscurilor Bancare, Centrala Incidentelor de Plati, precum si alte informatii obtinute cu ocazia vizitelor la clienti. De asemenea se au in vedere si factori externi intreprinderii cum ar fi cadrul legislativ care reglementeaza activitatea curenta a solicitantului de credit, facilitatile fiscale, vamale, evolutia cursului de schimb, evolutia ratei inflatiei etc.
Creditele bancare imbraca o tipologie de o diversitate extrema, care dupa toate probabilitatile, n-ar putea fi redata in totalitatea sa de nimeni. Urmatoarea selectie ofera o imagine suficient de cuprinzatoare. Creditele bancare se pot clasifica in:
Credite pe termen scurt, care se acorda, de regula, pentru finantarea activitatii curente. Dintre acestea mentionam:
- liniile de credit revolving, care presupun stabilirea unei limite maxime de finantare, stabilita de banca si intreprindere, in functie de nivelul activitatii curente si de necesitatile de finantare ale intreprinderii; aceste linii de finantare permit intreprinderii sa efectueze platile necesare bunei desfasurari a activitatii pana la incasarea creantelor sale, acoperindu-se in acest fel decalajul existent intre incasarile si platile firmei. In cadrul acestor linii de finantare, bancile efectueaza direct plata furnizorilor de bunuri si servicii, plata obligatiilor bugetare, plata salariilor etc., nefiind permise plati pentru finantarea investitiilor; rambursarea creditului se face din incasarile curente ale intreprinderii, reintregindu-se astfel plafonul de creditare aprobat, pentru a putea fi din nou utilizat la stingerea nevoilor curente. Practic, acest tip de credit permite utilizari si rambursari multiple de fonduri, in limita maxima a sumei contractate. Acest tip de credite se acorda, de regula, pe termen scurt, pe perioade de 3, 6, 9 sau 12 luni;
- creditele de trezorerie pe baza de documente in curs de incasare, reprezinta o alta modalitate de procurare a fondurilor necesare, intreprinderile cesionand bancilor drepturile ce decurg din documentele in curs de incasare aferente livrarilor efectuate de firma creditata (cecuri, bilete la ordin, ordine de plata in lei si in valuta, facturi interne sau externe, documente de export etc.). In acest caz, banca pune la dispozitie sumele solicitate, urmand ca la momentul incasarii respectivelor documente sa efectueze rambursarea creditului. Acest tip de credit are o raspandire mai redusa datorita faptului ca presupune asumarea de catre banca a riscului de neincasare a documentelor, preluand in acest fel riscul de credit asociat unor clienti despre care, de regula, nu detine informatii. Uzual, sunt acceptate documente emise de firme, care au un nume pe piata sau documente care au ca platitor statul (care este un platitor sigur, desi termenul de plata nu este intotdeauna respectat). Termenul de creditare depinde de termenul de incasare a documentelor prezentate, acesta putand varia de la o zi la cateva luni calendaristice.
Valoarea acestui credit se stabileste prin deducerea din valoarea nominala a creantelor de incasat, a dobanzilor calculate pana la data estimata a incasarii acestora. Datorita riscului de neincasare ridicat si faptului ca nu se constituie alte garantii suplimentare, acest tip de credit este utilizat de un numar restrans de banci si este destinat in special intreprinderilor care au un istoric de creditare cu banca respectiva. In ciuda acestor dezavantaje, un asemenea credit are si avantaje atat pentru banci, care efectueaza plasamente pe termen scurt cu dobanzi mult mai mari decat in cazul creditelor cu garantii materiale (datorita riscului asociat), cat si pentru intreprinderi, care pot obtine rapid resursele necesare pentru platile imediate (de obicei pentru achitarea instrumentelor de plata emise si ajunse la scadenta, in conditiile in care intreprinderea nu dispune de sumele corespunzatoare in conturile bancare), evitand astfel aparitia instrumentelor de plata, care le diminueaza considerabil accesul la creditele comerciale si creditele bancare in viitor.
pentru intreprinderile care apeleaza in mod frecvent la astfel de credite, bancile acorda linii de credit pe baza de documente in curs de incasare, care reprezinta o combinatie a celor doua tipuri de credite descrise mai inainte, si care presupun stabilirea unei limite maxime de creditare, eventual constituirea unor garantii materiale care acopera partial suma creditata, utilizarea acestor linii urmand a fi efectuata numai pe masura cesionarii documentelor in curs de incasare acceptate de banca, valoarea utilizarilor si termenele de acordare pentru fiecare tragere din credit fiind in concordanta cu acestea.
- facilitatile de descoperit de cont sau overdraft reprezinta creditele acordate pe termen foarte scurt (cateva zile), pe baza unei depline cunoasteri a clientului. Sunt negarantate si sunt folosite in situatiile in care intreprinderile au incasari medii zilnice prin banca la un anumit nivel si care, in mod accidental, pot ajunge in situatia de a nu avea suficiente disponibilitati banesti in contul curent deschis la banca, pentru efectuarea platilor zilnice. In aceste situatii, bancile efectueaza platile clientului, urmand ca din incasarile curente ale zilelor urmatoare sa efectueze rambursarea creditului.
Credite bancare pe termen mediu si lung se acorda de obicei pentru finantarea proiectelor de investitii care vizeaza modernizarea sau dezvoltarea capacitatilor existente, extinderea obiectului de activitate, precum si pentru achizitia pachetelor de actiuni ale altor societati sau finantarea investitiilor necesare dezvoltarii acestora.
Aceste credite se acorda din sursele proprii ale bancilor, dar si din surse de finantare externa, caz in care solicitantii de credit trebuie sa indeplineasca o serie de conditii suplimentare, impuse de institutiile financiare internationale, in concordanta cu scopurile urmarite de acestea, cu domeniile de activitate sau zonele geografice in care isi desfasoara activitatea.
Rambursarea acestor credite se face in rate, egale sau inegale, a caror frecventa este stabilita la acordarea creditului (lunar, trimestrial, semestrial, anual etc.), in functie de destinatia creditului si capacitatea de rambursare rezultata din analiza financiara a intreprinderii. In vederea accesarii acestor fonduri pe termen mediu sau lung, pe langa conditiile prezentate, intreprinderile trebuie sa mai prezinte bancii un plan de afaceri si/sau un studiu de fezabilitate al proiectului de investitii ce se solicita a fi finantat, din care sa rezulte eficienta acestuia, precum si capacitatea de rambursare a creditului solicitat.
c) Operatiunile de leasing sunt si ele din ce in ce mai des utilizate ca modalitate de finantare a IMM din tara noastra, desi dupa volumul valoric al acordurilor incheiate ar trebui sa le consideram ca sunt abia la inceput. Acestea constau in inchirierea unor bunuri (imobile, echipamente, autovehicule etc.) si prestarea unor servicii pentru anumiti beneficiari, care sunt persoane juridice sau fizice ce nu dispun de resursele financiare necesare achizitionarii bunurilor respective, dar care pot, in schimb, sa plateasca periodic (lunar, trimestrial, semestrial, anual), anumite sume in schimbul folosintei acestor bunuri. Acest tip de operatiune de finantare se poate realiza direct de catre furnizorul producator, fie indirect, prin societati de leasing specializate. De regula, la sfarsitul perioadei de leasing, beneficiarii pot opta pentru achizitionarea respectivului bun (au dreptul, nu obligatia), in schimbul platii unei valori reziduale, care reprezinta intre 5-15% din valoarea bunului.
Obiectul operatiunilor de leasing si implicit al contractului de leasing il formeaza:
- bunuri de investitii mobile sau imobile din sfera productiei (utilaje si masini agricole, masini automatizate, masini unelte, echipamente‚ industriale, mijloace de transport etc.), precum si bunuri de folosinta indelungata;
- bunuri din domeniul imobiliar, care se adreseaza atat firmelor, in cazul inchirierii unor spatii comerciale sau sedii administrative, cat si persoanelor fizice, sub forma inchirierii respectivelor imobile.
Pe toata perioada de leasing, bunurile ce fac obiectul acestui tip de finantare sunt asigurate de catre finantator, cu recuperarea cheltuielilor pe care le face de la beneficiar.
Participantii la astfel operatiuni de leasing sunt:
furnizorul bunului, care ramane proprietar pe perioada contractului de leasing, interesul acestuia fiind de a-si vinde produsul;
finantatorul (locatorul), care este de regula, o societate financiara sau o banca specializata in plasarea capitalului in investitii pe termen mediu sau lung, in conditii de rentabilitate, prin cumpararea bunului oferit de furnizor, in baza cererii beneficiarului (utilizatorului locatar) si inchirierea lui;
utilizatorul (locatar, beneficiar), adica cel interesat in a folosi un bun, fara a imobiliza resursele necesare achizitionarii lui, resurse financiare de care nu dispune, sau in cazul in care le detine, sa le poata utiliza in alte scopuri.
In functie de calitatea participantilor la operatiunea de leasing direct, in care se incheie un contract direct, intre furnizor si beneficiar, furnizorul indeplinind si calitatea de finantator, sau leasing indirect, in care intervin societatile specializate de leasing, care preiau functia de finantator, cumparand bunurile de furnizor pe care apoi le inchiriaza beneficiarului, asumandu-si drepturile de proprietar, dar si riscurile aferente operatiunii de leasing.
In functie de termenii contractuali se disting doua tipuri de operatiuni de leasing:
Leasing financiar – este operatiunea de leasing, care indeplineste una sau mai multe din urmatoarele conditii:
riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul inchirierii contractului de leasing;
partile au prevazut expres ca, la expirarea contractului de leasing se transfera utilizatorului, dreptul de proprietate asupra bunului;
utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului, iar pretul de cumparare va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (piata), pe care acesta o are la data la care optiunea poate fi exprimata;
perioada de folosire a bunului in sistem de leasing acopera cel puti 75% din durata normala de utilizare a bunului, chiar daca in final, dreptul de proprietate nu este transferat.
Leasing operational – este operatiunea de leasing care nu indeplineste nici una din conditiile enumerate mai sus.
In cazul leasingului financiar, societatea de leasing isi recupereaza pretul de achizitie a bunului, inclusiv costurile auxiliare inca de la prima inchiriere a bunului si obtine totodata un anumit profit. Prima perioada de inchiriere a bunului se numeste perioada de baza si este mai scurta decat perioada de viata a acestuia.
In cazul leasingului operational, se recupereaza doar o parte din costuri in perioada de baza, ratele sunt mai mari, termenul este mai scurt decat in cazul leasingului financiar, iar riscul creste datorita uzurii morale a bunului. Acest tip de leasing mai este numit si finantare extra-bilantiera, deoarece obligatia pentru platile viitoare ale ratelor de leasing nu apare ca o datorie in bilantul locatarului.
Avantajele leasingului pentru beneficiar sunt:
- usurinta si perioada mai scurta aferenta realizarii leasingului, comparativ cu obtinerea unui credit pentru investitii de la o banca;
- aportul initial in lichiditati al beneficiarului este mai redus decat in cazul unui credit bancar;
- finantarea masiva de catre societatea de leasing a achizitionarii activului, care poate sa ajunga pana la 100% din pretul de achizitie;
- eliminarea necesitatii de a aduce garantii pentru obtinerea finantarii de la compania de leasing;
- chiria, in comparatie cu pretul de cumparare al produsului, nu necesita capitaluri proprii semnificative, iar in cazul in care intreprinderea dispune de aceste fonduri, le poate investi rentabil in alte sectoare;
- situatia lichiditatilor firmei nu este afectata semnificativ de efectuarea leasingului;
- potentialul firmei de a contracta credite bancare ramane neschimbat;
- bunurile achizitionate in sistem leasing nu sunt evidentiate in bilant ca fonduri fixe decat in momentul transferului proprietatii si ca urmare, chiria poate fi considerata ca o cheltuiala deductibila a societatii;
- marimea constanta a chiriei faciliteaza programarea mai riguroasa a cheltuielilor;
- durata de inchiriere poate fi stabilita astfel incat firma sa fie dotata permanent cu capacitati de productie moderne si de mare randament;
- valorificarea de catre intreprindere a facilitatilor fiscale asociate leasingului, existente in fiecare tara;
- tripla optiune la incheierea perioadei de inchiriere – sa renunte la contract, sa prelungeasca termenul sau sa cumpere bunul la valoarea reziduala;
- permite dezvoltarea intreprinderilor, care nu beneficiaza de fondurile necesare achizitionarii bunurilor din surse proprii si nici nu au posibilitatea de a garanta un credit bancar necesar achizitionarii acestora.
Dezavantajele leasingului pentru intreprinderile beneficiare se concentreaza in zona costurilor. Constituind o zona sensibila in comparatie cu alte surse de finantare, ratele de leasing includ, pe langa dobanzi si alte costuri suplimentare aferente finantarii precum comisioane de gestionare a afacerii, prima de risc etc.
Oricum, pentru intreprinderile mici si mijlocii din Romania, care nu dispun de fondurile necesare efectuarii investitiilor si nici nu au posibilitatea contractarii unui credit bancar, leasingul, chiar daca este mai costisitor, ramane principala sursa de finantare a intreprinderii pe termen mediu si lung.
d) Alte surse de finantare a IMM sunt considerate intarzierile la plata datoriilor pe care le au IMM, unele dintre acestea cumuland anual un volum important de datorii. Si aceasta sursa, ca si altele la care ne-am referit mai inainte in paginile acestui capitol, nu reprezinta prin natura lor un mijloc de finantare, dar pot realiza temporar o asemenea functie. Intreprinderile beneficiare mizeaza pe clementa creditorilor, amanand pe cat posibil plata acestora, obtinand uneori chiar si avantaje din partea acestora (de exemplu reducerea datoriilor sau scutirea la plata a unei parti din acestea in cazul datoriilor catre buget sau in cazul unor credite bancare). Aceste sume restante la plata, denumite arierate ofera intreprinzatorilor avantajul finantarii pe termen scurt a activitatii curente a intreprinderii, de cele mai multe ori fara costuri suplimentare, insa prezinta dezavantajul inaccesibilitatii la credite bancare sau programe de finantare externa derulate de statul roman sau cu garantia statului roman, precum si in continuarea relatiilor comerciale, care pot conduce chiar la falimentul intreprinderii.
Cele mai mari arierate, mai ales la plata furnizorilor, se inregistreaza la IMM din industria celulozei si hartiei, turism si agricultura. Este foarte interesant ca tot IMM din aceste domenii de activitate economica au si cele mai mari arierate si fata de alti creditori. Nu trebuie sa ocolim insa faptul ca in masura in care au intrat in relatii unele cu altele, chiar intre ele, IMM din domeniile enumerate au inregistrat arierate importante. Exista deci o oarecare tendinta de consolidare pe anumiti rai platnici, dar si pe anumite categorii de furnizori-creditori. Raportandu-ne la situatia arieratelor existenta pe economia nationala, ponderea arieratelor inregistrate de IMM din unele ramuri de activitate este dominanta (mai mare de 50%). Asemenea ramuri sunt: comertul, turismul, industria alimentara.
e) Creditele guvernamentale reprezinta o alta categorie de surse de finantare a IMM care este pusa la dispozitie de guvernul roman pentru cofinantarea, alaturi de institutii financiare si organisme internationale, a programelor de restructurare a economiei, de dezvoltare a anumitor regiuni defavorizate, pentru crearea de noi locuri de munca pentru personalul disponibilizat in urma procesului de restructurare, pentru dezvoltarea economica si a infrastructurii in zonele rurale sau programe care vizeaza in mod special sprijinirea infiintarii si dezvoltarii de intreprinderi mici si mijlocii in scopul preluarii fortei de munca si activelor disponibilizate in urma procesului de restructurare a economiei romanesti.
In acest context se inscriu si programele de finantare a IMM prin imprumuturi care au in vedere satisfacerea separata sau cumulativa a doua categorii de cerinte:
- asigurarea accesului IMM la credite, avand in vedere dificultatile obtinerii lor de la banci comerciale datorita neincrederii in aceasta categorie de clienti si a lipsei know-how-ului necesar;
- subventionarea partiala a dobanzilor la credite, tinand cont de nivelul foarte ridicat al dobanzilor bancare si nivelul lor fluctuant.
In Romania s-au deschis mai multe linii de credite pentru IMM, cea mai mare parte cu finantare preponderent internationala – Banca Mondiala, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, Programele PHARE, ISPA si SAPARD ale Uniunii Europene etc. Fireste, la toate liniile respective, guvernul roman a participat cu o anumita cota. Aceste linii de credite sunt accesibile selectiv intreprinderilor mici si mijlocii din anumite ramuri ale economiei si/sau din anumite zone ale tarii si pentru anumite tipuri de afaceri.
f) Finantarile nerambursabile sau granturile sunt surse de finantare destinate sprijinirii desfasurarii unor activitati importante pentru anumite segmente ale societatii sau pentru dezvoltarea de ansamblu a mediului economic si social, din domenii pentru care, din cauza situatiei conjuncturale, nu exista resurse financiare suficiente, accesibile in mod curent (de exemplu reabilitarea infrastructurii in regiuni mai putin dezvoltate, recalificare profesionala, sprijinirea ONG in calitate de partener al autoritatii publice) sau din domenii in care exista in mod traditional o nevoie de resurse financiare mai mare decat disponibilitatile(de exemplu activitatile cu caracter social). Este foarte clar ca in functie de domeniile in care actioneaza foarte multe IMM pot candida si accesa granturile de acest gen, fapt care de altfel s-a si intamplat.
Cele mai multe finantari de acest tip, care se adreseaza IMM, provin din finantari nerambursabile acordate Romaniei de alte state sau institutii internationale.
Sistemul finantarilor nerambursabile publice externe este o veriga a mecanismelor mai ample de colaborare dintre diverse state, el avand caracterul unui ajutor acordat pentru sprijinirea rezolvarii unor situatii exceptionale in care statul beneficiar al acestui ajutor nu are experienta sau resursele umane si materiale necesare pentru a incerca o rezolvare eficienta a acestora pe cont propriu. Din aceste motive, resursele financiare propriu-zise sunt insotite de o intreaga metodologie proprie care trebuie respectata in procesul de acordare a finantarilor si prin care se urmareste implementarea unor elemente de filozofie sociala care si-au dovedit validitatea in situatii similare intalnite in alte state. Finantatorii urmaresc atingerea unor obiective generale (economice, sociale, culturale) prin sprijinirea financiara a activelor unor organizatii (firme, ONG, institutii publice etc.).
Schemele de finantare prin granturi a IMM ofera, in anumite conditii, fonduri nerambursabile. De regula, aceste programe au in vedere firmele din anumite ramuri ale economiei sau zone ale tarii. Cele mai adesea se finanteaza investitii in echipamente si utilaje si, mai rar, in capital circulant. Principiul de baza al acordarii granturilor este coparticiparea financiara, in sensul alocarii de catre IMM a unei parti din fondurile necesare intregului proiect, in limita unor cote minime, expres precizate. Asemenea scheme de finantare au fost operationalizate prin intermediul unor fundatii – CRIMM, FIMAN – sau alte agentii guvernamentale – Agentia Nationala a Intreprinderilor Mici si Mijlocii, Agentia Nationala de dezvoltare regionala, Agentia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca – si ministere precum Ministerul Transporturilor, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, Ministerul pentru Integrare Europeana etc.
In cadrul acestui proces de finantare nerambursabila este necesara parcurgerea urmatoarelor etape:
Intr-o prima etapa, finantatorul stabileste, prin colaborare cu autoritatile statului care beneficiaza de respectivele finantari (in cazul unor programe masive de finantare cum ar fi cele oferite de Uniunea Europeana sau Banca Mondiala), domeniul sau domeniile vizate si obiectivele pe care intentioneaza sa le realizeze, activitatile si beneficiarii potentiali pe care accepta sa-i finanteze din resursele sale. In aceasta etapa este elaborata metodologia care va permite selectia prin licitatie publica pe proiecte si finantarea efectiva a activitatilor care asigura indeplinirea in conditii cat mai bune a obiectivelor finantatorului;
A doua etapa o formeaza de licitatia de proiecte. Finantatorul lanseaza in mod public programul de finantare respectiv, oferind tuturor celor interesati un pachet informativ care contine un ghid al programului (explicand mai detaliat ce intentioneaza sa realizeze programul si ce conditii trebuie sa indeplineasca cei care vor sa obtina finantare din aceasta sursa, in primul rand data limita pana la care pot fi depuse proiecte in vederea participarii la licitatie, limitele minime si maxime ale sumelor care pot fi solicitate printr-un singur proiect, intervalul de timp pentru care se asigura finantarea pentru proiectele castigatoare) si o cerere de finantare, de regula sub forma unui formular standardizat. In cazul anumitor programe de finantare , pachetul informativ include si alte documente (modelul de plan de afaceri acceptat de finantator, niveluri maxime acceptate pentru anumite categorii de cheltuieli etc.); solicitantii depun proiectele de activitati pentru care se solicita finantari nerambursabile, realizate in conformitate cu conditiile prezentate in ghidul programului;
Dupa expirarea perioadei de timp in care pot fi depuse proiectele, acestea sunt evaluate de catre comisia de evaluare constituita in etapa intai, fiecarui proiect fiindu-i acordat un anumit punctaj, functie de criteriile prezentate solicitantului in cadrul pachetului informativ. Proiectele sunt apoi ierarhizate descrescator in functie de punctajul obtinut, fiind declarate castigatoare proiectele care au obtinut punctajele cele mai mari si care solicita, in total, o suma mai mica sau egala cu bugetul total oferit de finantato r pentru programul de finantare respectiv.
Cea de-a patra etapa este prezentata de perioada de implementare a proiectelor pentru care a fost obtinuta finantarea nerambursabila.
Ultima etapa este cea de evaluare a rezultatelor proiectului
Uneori, finantatorul poate stabili ca finantarea nerambursabila poate deveni efectiva numai dupa realizarea si implementarea proiectului din surse proprii, iar aceasta se face pe baza evaluarii rezultatelor. In aceasta situatie este vorba de fapt de o retro-finantare nerambursabila, ceea ce presupune in mod practic restituirea cheltuielilor efectuate de solicitantul grantului.
|
