FINANŢELE ĪN GENERAL
Īn mod obisnuit, notiunea de relatii financiare este asociata aceleia de bani. Cānd vorbim despre finante, cu totii ne gāndim la bani. Banii constituie un mijloc util, un instrument indispensabil folosit in toate īmprejurarile legate de fenomenul financiar.
Fenomenul financiar exprima un transfer de valoare, de putere de cumparare in forma baneasca, de la o persoana fizica sau juridica catre stat si subdiviziunile sale politice, colectivitatile locale sau alte entitati de drept public.
Acumularea de valori la dispozitia statului nu este un scop īn sine, ci un mijloc de satisfacere a trebuintelor sociale.
Transferul de putere de cumparare continua cu distribuirea resurselor banesti astfel mobilizate catre diversi beneficiari; este un flux continuu.
Scurt istoric
comuna primitiva
nu era cunoscut statul, dar organizarea muncii īn comun, apararea īmpotriva altor triburi, era īndeplinita de anumiti oameni alesi de comunitate. Acestia nu dispuneau de mijloace de constrāngere speciale, aparitia diviziunii sociale a muncii, sporirea productiei si a schimburilor de produse a condus la aparitia proprietatii private, care a contribuit la scindarea societatii īn clase sociale.
orānduirea sclavagista
este caracterizata de predominanta economiei naturale. Statul realizeaza veniturile īn natura si prestatiile īn munca, pe care le foloseste la construirea de corabii, īntretinerea armatei, chirii etc.
Īn a doua treapta a dezvoltarii sale , statul sclavagist, odata cu aparitia economiei schimburilor, foloseste resursele banesti pentru acoperirea cheltuielilor publice.
Din acest moment putem vorbi de aparitia primelor elemente de finante ( impozite, īmprumuturi etc.);
orānduirea feudala
relatia marfa - bani, desi īn ultimele stadii de dezvoltare a cunoscut o 24424o149y mai mare amploare decāt īn sclavagism, nu a fost predominanta. Se folosesc pe scara larga darile īn natura si prestatiile īn munca. Visteria statului se confunda cu "camara" personala a domnitorului care era alimentata din: impozite, dari, tributuri, īmprumuturi.
orānduirea capitalista:
productia de marfa devine predominanta, relatiile banesti capata o larga dezvoltare, iar īntretinerea aparatelor de stat si acoperirea cheltuielilor publice se bazeaza aproape exclusiv pe folosirea resurselor banesti.
orānduirea socialista
statul mobilizeaza o importanta parte din venitul national, la dispozitia sa. Īn socialism se mentine productia de marfuri si schimbul mijlocit de bani, iar redistribuirea veniturilor se face tot prin intermediul banilor.
Īn procesul procurarii si repartizarii resurselor de care are nevoie statul pentru īndeplinirea functiilor si sarcinilor sale, se nasc anumite relatii (raporturi sociale. Aceste relatii sunt de natura economica. Relatiile aparute īn procesul de mobilizare si repartizare a resurselor, īn forma baneasca, sunt relatii financiare, pe scurt finante.
Īn toate orānduirile social - economice care au existat, finantele s-au manifestat prin relatii sociale de natura economica, aparute īn procesul repartitiei produsului social si mai ales a venitului national, īn strānsa legatura cu īndeplinirea functiilor si sarcinilor statului.
Daca vorbim despre finante īn general, trebuie sa mentionam ca acestea nu se restrāng numai la sfera finantelor publice.
Tot atāt de important este si rolul foarte mare al finantelor īntreprinderii, ca o veriga īn sistemul general al finantelor, dar si al finantelor internationale reprezentate de relatiile financiare internationale.
Finantele poarta amprenta conditiilor economice, politice si sociale īn care se īnfaptuieste procesul constituirii si repartizarii fondurilor financiare, astfel:
la formarea fondurilor necesare statului participa arat persoanele care īsi desfasoara activitatea īn sfera productiei materiale, cāt si īn sfera nemateriala cu o parte din veniturile lor, realizate īn procesul
distribuirii sau al redistribuirii venitului national;
Prelevarile de resurse la dispozitia statului au caracter obligatoriu (impozite, taxe, penalizari);
De pe urma cheltuielilor profita beneficiarii directi, dar aceste cheltuieli nu sunt repartizate uniform.
Fenomenele economice, indiferent de spatiul īn care se desfasoara, sunt īn primul rānd acte de vointa, deoarece este vorba de decizii referitoare la afectarea resurselor.
Aceste decizii au atāt ca scop cāt si ca efect generarea de "miscari" adica fluxuri de munca, de materiale, de energie si de bani īntre diferitele zone si locuri de provenienta si consum.
Īn vorbirea curenta ca si īn literatura de specialitate, se folosesc mai multe expresii, care fac parte din familia cuvāntului finante, īn sensuri apropiate sau diferite dupa caz: finante, finante publice, finante private.
Cuvāntul finante īsi are originea in limba latina. In secolele XIII - XIV se foloseau expresiile "finatio", "financiao" si " financia pecuniara" in sensul de plata de bani. Se presupune ca aceste expresii deriva din cuvāntul finis, utilizat adesea īn sensul de termen de plata.
Cu timpul, cuvāntul finante a capatat un sens larg, incluzānd bugetul statului, creditul, operatiunile bancare si de bursa etc., adica resursele, relatiile si operatiile banesti.
Trebuie remarcat ca nici conceptiile specialistilor despre finante nu sunt unitare.
Astfel, economistii considera finantele ca fiind dupa caz:
Fonduri banesti la dispozitia statului; resurse banesti prelevate la dispozitia statului īn vederea īndeplinirii functiilor si sarcinilor sale; mijloace de acoperire a cheltuielilor administratiei de stat etc.
Bani si bunuri utilizate pentru functionarea institutiilor publice.
Totalitatea resurselor si a sarcinilor care se refera la activitatea institutiilor publice, precum si regulile care determina regimul acestora.
Gospodaria statului si a altor organizatii politice, precum regulile si principiile care stau la baza administratiei bunurilor economice si a banilor.
Mijloace de interventie ale statului īn economie;
Ansamblul activitatii desfasurate de sectorul public al economiei, inclusiv administrarea finantelor publice si politicile financiare moderne.
Relatiile de natura economica care apar īn procesul constituirii fondurilor publice de resurse banesti si al repartizarii acestora.
Din toate cele enuntate, putem trage concluzia ca , indiferent de definitiile date, exista o latura si o interpretare comuna, care ne face sa definim finantele ca fiind prelevarea de resurse banesti si punerea lor la dispozitia statului in vederea satisfacerii nevoilor sociale, modalitatile concrete prin care se procura si se distribuie aceste resurse, instrumentele prin care statul intervine īn viata economica, metodele de gestionare a resurselor financiare publice si formele juridice pe care le īmbraca toate acestea.
Fenomenele financiare au un caracter foarte complex.
Evolutia conceptelor:
Conceptiile aferente primei etape sunt considerate clasice iar a celei de a doua moderne.
Conceptiile clasice reflecta doctrina liberala, potrivit careia trebuie evitata orice interventie a autoritatii publice care ar putea perturba libera initiativa, libera concurenta.
Sustinatorii conceptului clasic spun ca activitatea economica trebuie sa ramāna apanajul īntreprinderilor private capitaliste. Este contraindicata orice interventie a statului.
Principiile formulate de catre adeptii doctrinei liberale care au stat la baza finantelor clasice pot fi sintetizate astfel:
Cheltuielile publice reduse la minimum; ar trebui sa fie acoperite pe seama contributiei generale, numai costurile serviciilor, institutiilor si lucrarilor publice strict necesare societatii pe piata care le poate furniza.
Dat fiind caracterul neproductiv al unui segment important (politie, judecatori, armata, agenti publici) cheltuielile publice conduc la diminuarea capitalului productiv al tarii.
Cheltuielile publice ar trebui finantate pe seama impozitelor suportate de membrii comunitatii, numai īn masura īn care ele se fac in interesul general al societatii si nu pot fi integral acoperite de catre beneficiarii directi ai serviciilor prestate de institutiile publice.
Impozitele constituie un rau, deoarece influenteaza procesul reproductiei si afecteaza acumularea de capital productiv, totusi, este un rau necesar deoarece asigura colectarea resurselor necesare finantarii cheltuielilor publice indispensabile.
Aceasta epoca, a statului - jandarm, īn care prevala doctrina liberalismului economic a fost caracterizata prin preocuparea specialistilor de a gasi si procura resurse necesare statului si prin cheltuirea lor cu spirit de economie.
In epoca moderna a conceptului de finante, locul "statului jandarm" a fost luat de"statul bunastarii" care īsi largeste considerabil sfera de cuprindere.
Īn legatura cu activitatea economica a statului se afirma foarte mult conceptia interventionalista, potrivit careia autoritatea publica este chemata sa joace un rol activ īn viata economica, sa influenteze procesele economice.
Finantele ca stiinta si disciplina de studiu:
Finantele constituie o ramura a stiintelor economice si au ca obiectiv de studiu:
Relatiile economice care apar īn procesul constituirii si repartizarii fondurilor bugetare si extrabugetare;
Metode de gestionare folosite īn cadrul sistemului public;
Modalitati de stabilire, percepere si urmarire a impozitelor, taxelor si veniturilor nefiscale;
Metode de redimensionare si repartizare a cheltuielilor publice pe obiective, actiuni si beneficiari;
Modalitati de echilibrare a diferitelor categorii de bugete;
Organizarea si efectuarea controlului financiar de natura politica, administrativa si jurisdictionala;
Plasarea si rambursarea īmprumuturilor de stat; gestionarea datoriei publice;
Metode de rationalizare a optiunilor bugetare;
Metode de planificare, proiectare si prognoza financiara;
Politica financiara promovata de stat;
Criteriile ce trebuie avute īn vedere de organele de decizie cu prilejul aprobarii si finantarii cheltuielilor publice;
Efectele directe si indirecte ale prelevarilor de resurse pentru fondurile publice;
Metode de determinare a eficientei sau eficacitatii cu care sunt utilizate fondurile publice.
Dupa celebrele aprecieri ale lui Modigliani si Miller (1958), finantele, oricāt de moderne ar fi , nu sunt nimic fara o activitate economica intensa care sa le sustina.
Īn esenta, finantele īndeplinesc trei functii:
de evaluare ( de masurare ) a averii;
de repartizare a rezultatelor;
de protectie a investitorilor
1. BANII
Cuvāntul "bani" - reprezinta denumirea generica pentru toate felurile de monede si de īnsemne de valoare. Reprezinta un instrument social, o forma particulara imediat mobilizabila a avutiei sociale, o īntruchipare transmisibila si omnivalenta a puterii de cumparare, care confera detinatorului dreptul asupra unei parti din produsul social al tarii emitente.
1.1. Scurt istoric:
Banii au aparut spontan pe o anumita treapta a dezvoltarii societatii, ca o consecinta a anumitor relatii de productie istoriceste determinate.
Īn
Dupa cronica din Paros, adevaratul parinte al monedei este Phidon, regele din Argon care īn anul 748 ī. Hr. a batut primele monezi.
Pāna la aparitia bancnotelor ( sec XVIII) omenirea a folosit monezi metalice, de aur si argint.
Īn asa zisa perioada de tranzitie ( 1600 - 1914), au fost folosite deopotriva monezi cu valoare proprie, de aur si argint cīt si semne banesti fara valoare proprie, adica bancnotele, care reprezentau īn circulatie aurul si argintul si din aceasta cauza erau deplin convertibile īn aur sau īn argint.
Dupa primul razboi mondial , putem vorbi despre perioada circulatiei exclusive a bancnotelor convertibile si neconvertibile si a banilor īn cont.
Īn urma descompunerii comunei primitive, ca urmare a diviziunii sociale a muncii, a aparut si schimbul regulat de marfuri.
Īn prima etapa acest schimb se facea direct sub forma: marfa contra marfa(troc)
Din momentul in care acest proces a devenit mai complex a disparut schimbul direct si a aparut o marfa care era echivalentul general pentru toate celelalte marfuri.
Acest stadiu a cunoscut, ca echivalent general, īn functie de regiune, vitele, pietrele de moara, blanurile etc.
Cu timpul, rolul de echivalent general a fost preluat de metale, īncepānd cu arama si terminānd cu aurul, acesta din urma avānd calitati fizico-chimice care īl calificau in mod deosebit pentru un asemenea rol.
Trecerea la utilizarea unei marfi unice, ca echivalent general marcheaza aparitia formei banesti a valorii.
Īn continuarea evolutiei istorice, perioada banilor cu valoare proprie deplina a facut loc perioadei īn care acestia si-au pierdut tot mai mult din valoarea intrinseca pāna la disparitia ei, banii ajungānd un semn al valorii ca:
bancnota convertibila īn aur la cerere;
biletul de banca;
bani de hārtie ( de tezaur) emisii de stat, fara convertibilitate.
Īn acest fel, circulatia īnsemnelor banesti s-a limitat īn general la teritoriul tarilor emitente dar totodata a rezolvat problema asigurarii necesarului de numerar.
Astazi, īn afara de numerar, se vorbeste si despre banii īn cont.
Banii īn cont (scripturali) sunt cuprinsi īn masa de bani īntrucāt servesc la fel ca numerarul la operatiuni de īncasari si plati, deci la vānzari si cumparari, cu un efect economic similar, putānd fi de altfel transformati oricānd īn numerar si invers.
1.2. Moneda
Spre deosebire de bani, moneda nu este un termen generic, ci se refera la un anumit fel de bani. Distinctia dintre termenii de "bani" si "moneda" nu este absolutizata.
Prin definirea monedei, majoritatea cercetatorilor au īncercat si īncearca sa surprinda aspecte de esenta, legate īndeosebi de functiile si rolul sau īn economie.
Foarte multi fac diferenta īntre "bani" si "moneda", considerānd banii ca ceva abstract, iar moneda ca ceva concret. Altii considera banul ca fiind etalonul valorii īn general, iar moneda este reprezentarea acestui etalon.
Conform celei mai generalizate opinii, termenul "bani" este echivalent cu reprezentarea sa, "moneda". De asemenea īn economia moderna monedele nu sunt numai " piese de metal" cum nici banul nu mai este o "marfa speciala".
Datorita faptului ca īn esenta banii au aceeasi functie cu moneda in economie, se atribuie acelasi īnteles pentru cele doua denumiri.
Moneda a fost si este un mijloc care serveste unui imens numar de scopuri. Economia moderna se foloseste foarte mult de moneda. Ea detine o pozitie cheie in mecanismul de functionare al oricarei economii nationale si a celei internationale reflectānd sintetic schimbarile structurale ale acestora.
Īnsusirile monedei īn acceptiunea diferitilor cercetatori:
masoara si reprezinta orice valoare, ca atare orice marfa poate fi moneda.
altii neaga calitatea de "marfa" a monedei, definind-o numai ca o conventie sociala, artificiala;
moneda este si marfa dar este si o creanta asupra emitentului sau economiei.
Acceptiunea de moneda-marfa si-a pierdut definitiv locul īn mecanismele monetare, īn ultimele decenii.
Faptul ca moneda fiduciara se prezinta ca singura forma vizibila a monedei, alimenteaza si mai mult parerea potrivit careia aceasta reprezinta numai o creanta.
Functiile atribuite monedei:
instrument unic al tranzactiilor;
etalon al valorii;
rezerva a valorii.
1.2.1. Moneda instrument unic al tranzactiilor
Īntr-o economie de schimb, moneda este instrumentul unic al tranzactiilor. Ea serveste drept contrapartida īntre oferta si cererea tuturor bunurilor si serviciilor, pe toate pietele.
Aceasta functie a monedei poate fi analizata, fie insistānd asupra caracterului sau universal, fie dezvoltānd rolul finantator al monedei, pentru ca ea este singurul mijloc de a cumpara bunuri si servicii:
primul aspect: o tranzactie poate avea loc si fara moneda, dar existenta ei usureaza realizarea schimbului de bunuri si servicii. Īntr-o economie de troc, bunurile se schimba contra altor bunuri, cu conditia sa se gaseasca bunuri acceptate īn contrapartida la oferta.
Trocul reprezinta trei inconveniente majore:
E greu sa īntālnesti doi agenti economici, astfel īncāt fiecare sa doreasca īn acelasi moment sa se lipseasca de un bun al sau, pe care celalalt vrea sa īl dobāndeasca.
Posibilitatea de comparatie īntre doua elemente ce fac obiectul cesiunii;
Divizibilitatea bunurilor ce se propun a fi schimbate.
Moneda īnlatura aceste inconveniente, ducānd la disocierea trocului īn doua operatiuni:
operatiune de vānzare (flux real contra flux monetar);
operatiune de cumparare ( flux monetar contra flux real).
FLUX REAL
TROC
FLUX REAL
I V C
MONEDA
al doilea aspect: se considera ca existenta prealabila a unor īncasari īn moneda, este conditia tuturor tranzactiilor reale.
Moneda - etalon al valorii
Īn aceasta functie moneda masoara valoarea bunurilor si serviciilor tranzactionate. Moneda este un numitor comun īntre bunuri eterogene, acestea fiind grupate valoric pe baza unui etalon unic.
Ca orice etalon, moneda este invariabila, singura, puterea ei de cumparare fluctueaza, respectiv scade īn perioada de crestere a preturilor si invers.
Invariabilitatea monedei īn calitate de etalon este o conditie necesara pentru asigurarea unui schimb de echivalente pe piata.
Specific monedei mai este si faptul ca ea actioneaza ca etalon prin care pot fi efectuate platile viitoare.
Īntr-o economie īn care se utilizeaza un bun numai ca etalon, valoarea tuturor bunurile cerute va fi totdeauna egala cu valoarea tuturor bunurilor oferite.
n n
∑ Pi Ci = ∑ Pi Oi
i=1 i=1
Īn care:
Pi = preturile relative ale bunurilor cerute si oferite la schimb;
Ci = cererea totala de bunuri;
Oi = oferta totala de bunuri.
Aceasta identitate se bazeaza pe imposibilitatea logica a supraofertei bunurilor īntr-o economie de troc, īn care unul dintre ele are rolul de etalon. Daca acest bun actioneaza nu numai ca etalon, ci si ca instrument de schimb si de rezerva, atunci cantitatea ceruta de n-1 bunuri va fi egala cu cea a n-1 bunuri oferite numai daca cererea de moneda(Cn ) este egala cu oferta de moneda ( On ). Relatia de identitate poate fi:
n-1 n-1
∑ Pi Ci = ∑ Pi Oi
i=1 i=1
Conditia acestei identitati este ca Cn = On . Aceasta decurge din faptul ca cererea totala de moneda este egala cu valoarea tuturor bunurilor oferite īn schimbul banilor si care se poate scrie sub forma urmatoarei relatii:
n-1
Cn = P C + P O +...Pn-1 . On-1 = ∑ Pi Oi
i=1
De asemenea, oferta totala de moneda este egala cu valoarea tuturor bunurilor cerute pe bani si care poate fi scrisa sub forma:
n-1
On = Pi . Ci + P C +...Pn-1 . On-1 = ∑ =Pi Oi
i=1
Pe o anumita perioada de timp, orice diferenta īntre cererea si oferta de bunuri se manifesta ca o cerere continua de moneda excedentara pozitiva sau negativa ( fie Cn > On, fie Cnø< On). Oferta excedentara din toate bunurile īnseamna o cerere excedentara de moneda, relatia dintre ele fiind urmatoarea:
n-1 n-1 n-1 n-1
∑ Pi Ci − ∑ Pi Oi = ∑ e Ci = ∑ e Oi = e Cn
i=1 i=1 i=1 i=1
Īn care:
eCI = cererea excedentara de bunuri;
eOI = oferta excedentara de bunuri;
eCn = cererea excedentara de moneda.
1.2.3. Moneda instrument de rezerva a valorii
Īntr-o economie de troc, schimbul a doua bunuri este instantaneu. Īntr-o economie monetara, agentul poate disocia schimbul īn doua operatii diferite.
Īntre doua tranzactii, moneda serveste ca rezerva a puterii de cumparare, fiind un instrument de tezaurizare, un instrument permanent de rezerva a valorii.
Ea face parte din patrimoniul oricarui agent economic, alaturi de alte active, cum ar fi:
Active cvasimonetare ( depozite la termen);
Active financiare (actiuni, obligatiuni);
Active reale ( bunuri imobiliare)
Īn raport cu aceste active, moneda efectiva prezinta trei diferente:
Un pret al tranzactiei mult mai redus in raport cu lichiditatea;
Un randament nul;
O constanta a valorii sale nominale;
Moneda existenta la un moment dat īn economie nu reprezinta altceva decāt suma activelor care servesc agentilor economici ca rezerva a valorii, a puterii lor de cumparare. Aceste sume se justifica prin nesincronizarea dintre īncasari si plati.
Aceasta nesincronizare este cauza esentiala a constituirii rezervei monetare.
Moneda are proprietatea de lichiditate, care o califica a fi cel mai bun instrument de rezerva al puterii de cumparare imediate.
Īn general lichiditatea unui activ depinde de:
Cāt de usor poate fi cumparat sau vāndut;
Costul de cumparare sau de vānzare al tranzactiei;
Previzibilitatea si stabilitatea pretului sau.
Lichiditatea nu este singura calitate superioara a monedei īn raport cu alte active sau bunuri a caror valoare imediata se stabileste pe piata prin cerere si oferta.
Moneda, a carei valoare se stabileste īn afara pietei, conserva puterea de cumparare pe termen scurt mai bine decāt un bun sau un titlu, care poate īn orice moment sa piarda din valoarea sa.
Se poate spune ca moneda constituie cel mai bun instrument de conservare a bogatiilor pe termen scurt, calitate care face din ea un activ fara riscuri.
Clasificarea semnelor monetare
Īn decursul evolutiei economice moneda si semnele ei au evoluat, unele īnsemne monetare au aparut si s-au extins, altele au disparut sau s-au impus rapid sau treptat.
Pentru clasificarea semnelor monetare s-au folosit mai multe criterii:
q Dupa forma de existenta a monedei
q Dupa emitent
q Dupa obligatiile pe care le asuma emitentul
Clasificarea monetara
a, dupa circulatia efectiva moneda manuala de metal
De hārtie
Moneda scripturala
b,dupa unitatea emitenta creata de
agenti economici
Creata de guvern
Bilete
de banca
Creata de banci
Moneda
Scripturala
c,valoarea intrinseca moneda cu
valoare integrala
Moneda-semn
d,dupa obligatiile ce si-o asuma
unitatea emitenta moneda convertibila
moneda neconvertibila
e, dupa capacitatea liberatorie moneda legala
moneda facultativa
moneda fractionara
Puterea de cumparare a monedei
Puterea de cumparare a unei cantitati de moneda este variabila, deoarece valoarea bunurilor si serviciilor ce pot fi achizitionate cu aceiasi cantitate de moneda nu este constanta ca urmare a variatiilor pietei.
Puterea de cumparare este reciproca unui indice de pret.
Indicii de pret sunt:
q Indici speciali: se refera la un anumit sector economic, unde ritmul modificarilor de preturi poate afecta nivelul general al preturilor
q Indici generali ai preturilor: sunt reunite produsele si serviciile cele mai reprezentative ale economiei
q Indici de consum: este vital pentru stabilirea puterii de cumparare, aici se includ si indicii preturilor de consum
Stabilirea puterii de cumparare a monedei īn cadrul national este prezentata īn studiul de caz nr.1 din anexa de la prezentul curs.
1.5. Unitatea monetara
Definirea prin lege a unitatii monetare este un atribut al institutiilor monetare nationale. Aceasta functie s-a realizat diferit īn functie de etalonul care a fost adoptat ca baza a sistemului monetar si implica analiza a trei elemente caracteristice:
q Valoarea paritara
q Paritatea monetara
q Cursul de schimb
a,valoarea paritara:
Īn cadrul sistemelor monetare bazate pe aurul moneda si ulterior pe aur-deviza, valoarea paritara este definita invariabil prin cantitatea de metal pretios stabilita prin lege de autoritatea monetara sa īndeplineasca functia de etalon monetar.(studiu de caz nr.2)
b, paritatea monetara:
Stabilirea raportului valoric, īntre doua unitati monetare, adica a paritatii monetare este posibila numai īn conditiile, īn care fiecare din cele doua monede are o valoare paritara. (studiu de caz nr.3)
c,cursul de schimb:
Compararea valorica a unitatilor monetare se realizeaza prin mecanismul cursului de schimb(valutar).Ca ordin de marime paritatea este sinonima cu cursul oficial.
Cursul reprezinta pretul unei monede exprimat īntr-o alta moneda cu care se compara valoric.
Dupa renuntarea la paritatea aur, bancile de emisiune determina asa numitul curs central, sau paritatea la nivelul puterii de cumparare. Acest curs este cunoscut sub forma paritatii puterilor de cumparare si reprezinta punctul de plecare īn explicarea cursului pietii, stabilit pe baza, de cerere si oferta pentru o moneda sau alta.
1.6. Crearea de bani, masa de bani
1.6.1. Structura masei monetare
Activele ce trebuie luate īn considerare īn structura masei monetare, ca un grup de agregare, trebuie definite ca produse ce sunt detinute pentru serviciile care le ofera.
Conditia necesara pentru definirea masei monetare si pentru evaluarea corecta a structurii unui agregat monetar este ca setul de produse monetare sa fie usor de identificat si separat de bunurile monetare.
Īn raport cu aceste aprecieri, masa monetara se prezinta ca o marime eterogena constānd din totalitatea activelor care pot fi utilizate pentru procurarea bunurilor si serviciilor si pentru plata datoriilor. Altfel spus ,masa monetara reprezinta ansamblul mijloacelor de plata, respectiv de lichiditate, existente la un moment dat īn cadrul unei economii.
Īn structura masei monetare pot fi incluse:
q Moneda efectiva
q Moneda de cont
q Depunerile la termen
q Alte active
1.Moneda efectiva: este solicitata de agentii economici nu īn calitate de marfa, ci pentru bunurile si serviciile ce pot fi procurate īn schimbul ei.
Moneda efectiva reprezinta activul cel mai lichid, fiind ,totodata, una din componentele importante a masei monetare.
2.Moneda de cont: reprezinta disponibilitatile īn conturi curente sau la vedere. Acelasi grad de lichiditate īl probeaza si disponibilitatile din conturile curente(ca si moneda efectiva) si asupra carora pot fi trase cecuri si efectua plati fara preaviz. O suma de bani depusa īn cont poate fi considerata moneda īntrucāt titularul depozitului respectiv poate sa-si achite datoriile sau sa-si procure bunuri si servicii cu cecuri trase asupra sa.
3.Depozitele la termen: alaturi de moneda efectiva si īn cont, īn structura masei monetare sunt incluse depozitele la termen constituite la banci, case de economii etc., asupra carora nu pot fi trase cecuri si nu se pot efectua plati imediate, dar care pot fi retrase dupa un preaviz.
Īn prezent depozitele la termen cresc mult mai repede decāt cele la vedere, deoarece profitul reprezentat de dobānda este mult mai mare la acest tip de depozit.
4.Alte active: īn structura masei monetare sunt incluse si activele plasate īn diferite titluri, emise si puse īn circulatie pe piata financiar-monetara, ele avānd un grad mai mic sau mai mare de lichiditate.
Modificarea masei monetare depinde de gradul de lichiditate, fata de care exista trei situatii posibile:
q O gama minima de active pe care detinatorii le pot transforma īntr-un interval de timp relativ scurt īn moneda(bonuri de tezaur,obligatiuni)
q O gama medie de active care pot determina lichiditatea detinatorilor,ca īnlocuitori al monedei fara a tine seama de gradul lor de negocibialitate sau de posibilitatea de realizare a acestor active(open-market)
q O gama larga de active mai mult sau mai putin lichide, cuprinzānd toate instrumentele financiare , care pot influenta masa monetara.Īn aceasta categorie a lichiditatilor intra obligatiunile si alte hārtii de valoare, care, desi au scadenta mai īndepartata si nu se folosesc curent ca mijloc de plata, pot fi negociate usor la bursa si pot fi transformate ca atare īn moneda efectiva.
1.6.2. Crearea de bani
Populatia doreste moneda pentru functiile pe care aceasta poate sa le īndeplineasca si nu pentru calitatile intrinseci ale diferitelor instrumente monetare, fie ele chiar de aur.
Cererea de masa monetara depinde, īn primul rānd, de volumul total al schimburilor mijlocite efectiv de moneda si de viteza de rotatie a acesteia.
Aceasta īnseamna ca masa monetara se afla īn raport direct proportional cu volumul schimburilor, rezultat din potentarea volumului fizic al bunurilor si serviciilor vāndute-cumparate, cu preturile si tarifele acestora.
Īn acelasi timp, aceasta evolueaza invers proportional cu viteza de rotatie a banilor, respectiv numarul de acte de schimb pe care le faciliteaza o unitate monetara īn orizontul de timp pentru care se calculeaza masa monetara.
Formula masei monetare īn circulatie este:
M= T. P/V
M= masa monetara
T=volumul fizic al produselor si serviciilor vāndute/cumparate
P=preturile si tarifele
V=viteza de rotatie a banilor
Īn al doilea rānd masa monetara depinde de amploarea creditului de consum, de raportul dintre vānzarile pe datorie si platile facute īn contul creditelor ajunse la scadenta īn perioada de referinta.
Īn al treilea rānd, masa monetara este influentata si de comportamentul agentilor economici fata de moneda, sintetizata prin expresia, intensitatea īnclinatiei spre lichiditate.
Preferinta spre lichiditate se bazeaza pe:
q Mobilul venitului: adica tendinta oricarei agent economic de a pastra bani lichizi.
q Mobilul afacerilor:pastrarea unui volum de bani īn asteptarea unor plasamente mai avantajoase.
q Mobilul prudentei:dorinta agentilor de a fi pregatiti pentru a face fata situatiilor neprevazute.
q Mobilul speculatiei:consta īn idea ca banii lichizi sunt un activ financiar superior fata de diferite titluri de valoare, ceea ce determina pe detinatorii de economii sa plaseze banii īn asemenea active.
1.6.3. Piata monetara si echilibrul ei
Piata monetara consta īn ansamblul tranzactiilor cu moneda, din confruntarea specifica dintre cererea si oferta de moneda īn functie de pretul ei(rata dobānzii).
Marfa moneda este omogena. Cu toate acestea, pretul tranzactiei cu moneda difera īn functie de numerosi factori, cum ar fi:
q Termenul scadentei
q Gradul de risc asumat de creditor
q Sumele tranzactionate
Ajustarea ei se face foarte greoi, piata monetara este o piata de oligopol, cu putini ofertanti de moneda.
La anumit nivel al ratei dobānzii, evolutiile cererii si ale ofertei de moneda, converg spre realizarea echilibrului pe piata monetara.
Piata monetara se afla īn stare de echilibru, cānd, la un anumit nivel al ratei dobānzii, cantitatea de moneda oferita este egala cu cea ceruta.
Cresterea cererii de moneda, are ca efect sporirea atāt a cantitatii de moneda pe piata, cāt si cresterea ratei dobānzii.
Daca angajamentele de plata se fac cu o frecventa mai mica(incetinirea vitezei de rotatie), atunci cererea de moneda va creste, ca si oferta de altfel.
Scaderea cererii de moneda are ca efect atāt scaderea cantitatii de moneda, cāt si a ratei dobānzii.
Cresterea ofertei de moneda conduce la scaderea ratei dobānzii si la cresterea masei monetare tranzactionate pe piata. Surplusul de moneda oferit nu va putea fi absorbit decāt daca va scadea rata dobānzii: aceasta din urma va stimula cererea de moneda.
Scaderea ofertei de moneda, conduce la sporirea ratei dobānzii si la diminuarea cantitatii de moneda tranzactionata.
Cauza cresterii ratei dobānzii este existenta unei penurii de moneda la o rata scazuta a dobānzii, penurie ce exercita presiuni īn sensul majorarii ratei dobānzii.
2. INFLATIA
2.1. Geneza si natura inflatiei contemporane
Termenul de inflatie provine din cuvāntul englezesc inflated care īnseamna "umflare".
Initial , inflatia s-a manifestat sub forma devalorizarii mascate a monedelor din metale pretioase, ea fiind cunoscuta īn prezent ca inflatie monetaro-baneasca.
Elementele definitorii ale acestei inflatii sunt:
q Separarea monedelor metalice (mai mare) de continutul lor real (mai mic).
q Transformarea existentei-aur a monedei īn aparenta-aur
q Aglomerarea circulatiei cu monede ieftine, fara valoare deplina
q Scaderea puterii de cumparare a monedelor falsificate
Inflatia banilor de hārtie convertibili in aur, a fost cea dea doua forma istorica a inflatiei.
Inflatia de acest gen aparea atunci cānd cantitatea banilor de hārtie aflata īn circulatie o depasea sensibil pe cea care rezulta din raportul dintre masa de aur monetar si etalonul aur (cantitatea de aur ce era asezata la baza unei unitati banesti.
Prabusirea etalonului aur a creat premisele unei noi forme de inflatie-inflatia banilor de hārtie neconvertibili īn aur. Acum, existenta functionala a banilor de hārtie o absoarbe pe cea materiala. Ca urmare, īn conditiile cānd singurele elemente de stabilitate si normalitate monetara decurg din cursul format al banilor si din īncrederea populatiei īn buna lor functionare, inflatia poate sa apara ca un proces ce iese din cadrul normalului monetar, ce pune īn evidenta un excedent de bani.
Puncte de vedere cu privire la natura inflatiei
Avānd īn vedere faptul ca inflatia este un proces dinamic si complex, au fost elaborate numeroase puncte de vedere cu privire la natura īnsasi a inflatiei .
Definiri ale inflatiei:
q Exista inflatie atunci cānd nivelul general al preturilor este īn crestere continua, mai mult sau mai putin rapida (Raymond Barre)
q Inflatia consta īn acea stare a economiei īn care creste continuu si anormal indicele general al preturilor , respectiv cānd are loc o crestere suplimentara a lor fata de cea garantata de starea comertului, mai rapida decāt cea a iesirilor reale , decāt a productiei tarii (Silverman si Curzon)
q "cresterea inflationista a preturilor, presupune o sporire a preturilor nationale mai puternica decāt cea a preturilor internationale , o asemenea crestere avānd efecte economice si sociale patologice pentru ansamblul economiei nationale" (I.M. Albertini)
Inflatia actuala este un proces de perimare a banilor aflati īn circulatie si nu de devalorizare a lor prin masuri luate constient .
Mechanismul scaderii puterii de cumparare a banilor este unul specific banilor neconvertibili si a banilor de credit.
Alte caracteristici a inflatiei:
q se manifesta ca o crestere generala si durabila a marii majoritati a preturilor
q semnifica un anume raport īntre marimea fluxurilor banesti si cea a fluxurilor reale
q este un dezechilibru monetaro-material
q inflatia este o disfunctie acceptata de agenti economici ca un rau necesar al cresterii economice
q inflatia are efecte restructurante mai mari sau mai mici
Īn concluzie se poate da inflatiei urmatoarea definitie:
"Inflatia contemporana reprezinta un dezechilibru structural monetaro-real , care exprima existenta īn circulatie a unei mase monetare ce depaseste nevoile economiei, fapt ce antreneaza deprecierea banilor neconvertibili īn aur si a celor neconvertibili īn general ca si cresterea durabila si generalizata a preturilor" (Economie politica , ASE Bucuresti 1995).
Cauzele inflatiei
Īn manuale si tratate, cauzele inflatiei sunt analizate pe rānd, fiecare din acestea generānd o forma specifica de inflatie. De fapt, cauzele partiale īnsele īsi au de-
terminarile lor multiple, de care se face abstractie īn momentul analizei.
Sunt mai multe explicatii date pentru cauzele inflatiei, cum ar fi:
q Inflatie prin moneda:emisiune excesiva de semne monetare.
q Inflatie prin cerere:cauza inflatiei consta īn excesul de cerere solvabila, adica exista un dezechilibru īntre cererea de bunuri(care este mai mare) si oferta.
q Inflatie prin oferta: adeptii acestui concept considera ca inflatia este cauzata de insuficienta productiei.(sporirea veniturilor nu este compensata printr-o cerere corespunzatoare a productivitati, aparānd astfel o penurie de bunuri materiale si de servicii).Un asemenea dezichilibru este numita si inflatie reala.
q Inflatie prin credit: cresterea substantiala a creditului conduce la dezechilibru inflationist, la excesul de cerere nominala pentru bunurile de consum.
q Inflatie prin costuri: este cauzata de sporirea costurilor de productie.
2.3. Masurarea inflatiei
Cel mai corespunzator criteriu de masurare a procesului inflationist este ecartul (decalajul) absolut dintre cererea solvabila nominala pe de o parte si oferta reala de marfuri si servicii, pe de o alta parte.
Īn forma absoluta, marimea inflatiei consta din diferenta dintre cererea absoluta nominala si cantitatea reala de marfuri si servicii pe care le pot oferi efectiv agentii economici si pe care acestia le pot pune īn circulatie.
Īn forma relativa, inflatia se poate masura ca raport procentual īntre excedentul de masa monetara si oferta reala de bunuri.
Marimea relativa poate fi exprimata īn indici, īn baza carora se poate aprecia sensul evolutiei procesului inflationist.
Īn prezent inflatia este masurata prin urmatorii indici si coeficienti:
q Indicele general al preturilor
q Indicele preturilor de consum
q Modificarea puterii de cumparare a banilor
q Devansarea cresterii indicatorilor macroeconomici de catre masa monetara existenta īn circulatie si care este disponibila spre a fi cheltuita.
3. CALCULUL BANILOR
3.1. Rata dobānzii reale si nominale
Dobānda este un concept care oglindeste numeroase aspecte din viata economica si ca atare are o īnsemnatate deosebita.
Paul Samulson spune ca dobānda este "pretul specific" platit pentru a "treia mare categorie de factori de productie: Capitalul"
Dobānda reprezinta, deci, un venit īnsusit de proprietarul oricarui Capital antrenat īntr-o activitate economica oarecare sub forma de excedent , īn raport cu capitalul avansat.(Economie Politica, ASE Bucuresti, 1995)
Marimea dobānzii este exprimata cu ajutorul a doi indicatori fundamentali:
q masa sau suma absoluta a dobānzii (d).
q rata dobānzii sau venitul anual (d) exprimat īn procente.
d = D/C.100
c = capital avansat
Dobānda poate fi :
q simpla
q compusa
Dobānda simpla este rar folosita dar ea constituie punctul de pornire pentru calculul dobānzii compuse.
Dobānda compusa presupune capitalizarea dobānzii:
D=(1+d)ⁿ
d=rata dobānzii anuale
n=numarul de ani
Sau:
D = Sn ─ C Sn = c (1-d)ⁿ
Sn=suma ce revine proprietarului dupa n ani de folosire a capitalului si care este formata din capital avansat (c) plus dobānda cuvenita.
"Prin rata dobānzii trebuie sa se īnteleaga venitul anual exprimat procentual , care este obtinut fie ca renumerare pentru orice īmprumut banesc īn conditii de garantie, fie ca este adus de o obligatiune , sau orice alta valoare mobiliara cu aceleasi garantii , fie ca reprezinta cāstigul realizat cu orice element de capital real pe orice piata concurentiala. Cānd riscurile sunt inexistente sau cānd factorii de risc au format deja obiectul platii unor prime speciale care acopera integral riscurile respective".
(Paul Samuelson :Economics, Eleven Edition , Mc Grow - Hill Book Company, 1980).
Dupa sfera de cuprindere , dobānda poate fi:
o dobānda īn sens restrāns (excedent ce revine proprietarului capitalului īmprumutat);
o dobānda īn sens larg (excedent ce revine proprietarului oricarui capital utilizat īn conditii normale).
Dobānda, īn context inflationist , a capatat o semnificatie mai profunda deoarece ea poate fi ca:
o dobānda nominala
o dobānda reala
Conventional prezentarea acestor modalitati de existenta a dobānzii porneste de la ecuatia lui Irving Fisher:
i=r+∏
i= rata nominala a dobānzii
r=rata reala a dobānzii
∏=rata inflatiei
3.2. Creditul
Īn desfasurarea activitatii curente a oricarui agent economice poate īntāmpla sa apara goluri temporare de lichiditati care pot fi acoperite cu ajutorul creditelor bancare.
Pe de alta parte este necesar ca agentii economici sa faca investitii pentru dezvoltarea afacerilor sau pentru extinderea obiectului de activitate.Investitiile trebuie finantate si ca atare pentru a nu crea dificultati in finantarea activitatii curente prin scoaterea din circuitul normal, a baniilor , firmele apeleaza la credite bancare pentru completarea surselor proprii de finantare a investitiilor , completare ce se realizeaza cu ajutorul creditelor de investitii.
3.2.1. Clasificarea creditelor
Creditele ce pot fi acordate de bancile comerciale, pot fi clasificate dupa mai multe criterii:
q Din punct de vedere al scadentei:
pe termen scurt (pāna la un an)
pe termen mediu ( pāna la 5 ani)
pe termen lung (pāna la 25 ani)
q Din punct de vedere a destinatiei
pentru capital de lucru
pentru stocuri sezoniere
pentru nevoi temporare ivite pe parcurs
pentru investitii
q Din punct de vedere a modului de acordare
prin cont curent
prin cont separat de īmprumut
q Din punct de vedre a clauzelor de rambursare
amortizabil:
- īn rate egale (metoda anuitatilor)
- īn transe egale si dobānda pe rata
- īn transe egale si dobānda pe sold
neamortizabil:
- integral la scadenta
q Din punct de vedere al beneficiarului
credit acordat persoanelor juridice
credit acordat persoanelor fizice
q Dupa modul de garantare
garantat cu garantii reale( ipoteca, cesiune de creanta,gaj,depozite)
garantat cu garantii morale
q Din punct de vedere al obiectului creditului
credit bancar: obiectul creditului īl constituie transferul cu caracter temporar al unei sume de bani īn favoarea clientului bancii. Baza de concretizare o constituie contractul de credit īncheiat īntre banca si client.
credit comercial: obiectul creditului īl constituie transferul cu caracter definitiv al unei marfi īn posesia clientului, achitarea acesteia fiind situata īntr-un moment ulterior.Diferenta de timp dintre momentul livrarii marfii si plata acestuia reprezinta perioada de acordare a creditului comercial.
Baza de concretizare a creditului comercial īl constituie efectele de comert, cambia, biletul la ordin,etc.
Daca creditul comercial se poate transforma īn credit bancar prin operatia de scontare, invers nu este posibil.
4. SISTEMUL BANCAR
Banca Nationala si sistemul bancilor comerciale
Sistemul bancar al economiei de piata reprezinta totalitatea bancilor care functioneaza īn economie īntr-o anumita perioada.(T. Rosca, Moneda si credit,1996)
Institutia abilitata sa conduca politica monetara a unei tari este banca centrala. Aceasta este una din partile unui sistem bancar modern, constituit din doua niveluri.
Primul nivel este cel al politicii monetare si este reprezentata de banca centrala, iar al doilea nivel o constituie bancile comerciale, care desfasoara activitati specifice de:
q Creditare
q Investitii
q Alte activitati financiare (decontari,op.valutare etc)
Banca Nationala a Romāniei
Banca Nationala a Romāniei este o institutie de interes public, creata ca efect a unei Legi organice promulgata īn anul 1880.
Pe tot parcursul evolutiei sale istorice BNR a fost continuu banca de emisiune a tarii, chiar daca functiile economice, regimul proprietatii s-au modificat mult.
Anul 1990 a fost momentul introducerii structurii bancare pe doua niveluri īn Romānia, de fapt a constituit īnceputul reformei bancare.
Acte normative emise pentru crearea sistemului bancar:
q Legea 33/1991 (lege privind activitatea bancara)
q Legea 34/1991 ( lege privind Statutul BNR)
Ca efect al aplicarii a acestor acte normative, BNR a capatat functiile traditionale ale unei banci centrale, iar operatiunile pe care le efectuase anterior au fost transferate la o banca comerciala.
Statutul BNR( Legea 101/1998)
Statutul actual s-a inspirat partial si din statutele istorice ale BNR, dar fondul principal corespunde realitatii lumii contemporane.
Potrivit statutului BNR are un grad mare de independenta fata de executiv, ea raspunde fata de organul legislativ al tarii( Parlament).
Astfel BNR este obligat sa prezinte anual Parlamentului Romāniei un raport care cuprinde:
q Principalele evolutii economice, monetare si valutare
q Politica monetara īn anul precedent
q Orientarile pentru anul urmator
q Reglementarea si supravegherea prudentiala bancara
q Activitatile BNR
q Bilantul anual si contul de profit.
Guvernatorul si Consiliul de Administratie sunt numiti de Parlament la propunerea comisiilor de specialitate ale celor doua Camere , pe termen de 6 ani cu posibilitatea de reīnnoire a mandatului.
Legea 101/1998 prevede ca BNR are un capital propriu de 100 miliarde lei, care apartine īn īntregime statului, acest regim al proprietatii este considerat ca una adecvata pentru noile atributii ale BNR.
Īn cea ce priveste relatiile cu exteriorul, Banca Nationala a Romāniei a reluat dupa 1990 ,relatiile active cu Fondul Monetar International.
BNR participa la programele Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare si ale Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare.
Totodata BNR este din anul 1931 membru fondator al Bancii Reglementelor Internationale, calitate īn care poate fi reprezentata la reuniunile guvernatorilor principalelor banci centrale ale lumii.
Obiective, instrumente, coordonare cu alte institutii ale statului:
Potrivit art.2 din Legea nr.101/1998, obiectivul fundamental al Bancii Nationale a Romāniei este asigurarea stabilitatii monedei nationale, pentru a contribui la stabilitatea preturilor.
Īn calitate de banca centrala, BNR are ca functii:
q Emiterea numerarului
q Formularea si conducerea politicii monetare si valutare
q Administrarea rezervelor oficiale internationale ale statului
q Supravegherea si reglementarea sistemului de plati
q Este organul unic de supraveghere bancara
q Este īmputernicita prin lege sa actioneze ca īmprumutator de ultima instanta pentru societatile bancare aflate īn dificultate de plati.
BNR poate acorda īmprumuturi statului dar numai īn conditiile clar stabilita de lege, adica durata īmprumutului nu poate depasi 180 de zile si poate fi folosit pentru acoperirea decalajului temporar dintre īncasarile si platile din contul general al Trezoreriei Statului. Rata dobānzii se va situa la nivelul pietei.
O alta conditie prevazuta de lege este acea ca, suma totala a īmprumuturilor nu va pute depasi 7 la suta din veniturile bugetului de stat īn anul precedent, iar soldul īmprumutului trebuie sa se situeze , la cel mult dublul capitalului si al fondului de rezerva.
Instrumente de politica monetara folosite de BNR:
q Opertiunile de piata(open market)
q Facilitatiile de refinantare si de depozit
q Rezervele minime obligatorii
q Persuasiunea morala
Functiile Bancii Nationale a Romāniei:
q BNR emite pune si retrage din circulatie numerarul
q BNR este casier general si bancher al statului
q BNR stabileste si conduce politica monetara a tarii
Principalele teme a politicii monetare sunt:
q Volumul, structura si dinamica operatiunilor de creditare
q Volumul, structura si dinamica operatiunilor de piata, adica BNR poate dobāndi, lua īn gaj sau vinde creante, titluri sau alte valori asupra statului, bancilor sau altor persoane juridice si poate atrage depozite de la banci īn conditiile pe care le considera necesare pentru realizarea obiectivelor sale
q Volumul si structura masei monetare
q Nivelul si calculul dobānzilor la vedere si la termen
q Cursul de schimb al leului īn raport cu alte valute si situatia balantei de plati externe a tarii
4.2. Bancile comerciale
Bancile comerciale sunt institutii financiare specializate atāt īn atragerea de resurse(constituirea de depozite),si plasarea acestora prin acordarea de credite, cāt si īn efectuarea platilor īntre titularii de cont.
Initial, bancile comerciale, au mijlocit creditul comercial direct īntre agentii economici, prin preluarea de la acestia a titlurilor de credit comercial(cambii) de unde si denumirea lor. Īn ultimii ani, produsele si serviciile bancilor comerciale s-au diversificat foarte mult prin angajarea īn operatiuni, alta data aflate īn zona de granita cu alti intermediari financiari.
Se poate vorbii despre o diminuarea a deosebirilor dintre bancile comerciale si bancile de economii sau de afaceri care se ocupa īndeosebi, cu investirea depozitelor pe termen lung. Īn prezent putem spune ca bancile comerciale sunt de fapt banci universale.
Activitati specifice ale bancilor comerciale:
q Atragerea disponibilitatilor monetare prin operativitate si conditii de depozitare avantajoase din punct de vedere a remunerarii, lichiditatii si sigurantei
q Acordarea de credite pe diferite termene
q Asigurarea unei circulatii eficiente a mijloacelor si instrumentelor de plata īn scopul derularii rapide a decontarilor īntre clientii bancilor
q Pastrarea īn siguranta a valorilor
q Sporirea si diversificarea ofertei de servicii financiare pentru clienti, persoane fizice si juridice
La baza constituirii unei societati bancare īn Romānia, sta Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale si Legea nr.58/1998 adica legea bancara.
Īn plus activitatea de constituire este reglementata si prin Normele BNR , privind autorizarea bancilor.
Forma lor de constituire este aceea a societatilor pe actiuni, iar functionarea lor este conditionata de existenta unor aprobari īn acest sens, date de BNR.
4.2.1. Operatiuni bancare:
A.Decontarile bancare
1.Conturile bancare ale clientilor:
La cererea persoanelor fizice sau juridice, banca poate sa deschida:
q Conturi de disponibilitati - prin care se fac operatiuni de īncasari si plati curente, soldul contului poate sa fie numai creditor
q Conturi curente - se pot efectua acordari si rambursari de credite, soldul debitor reflecta credite existente iar soldul creditor reflecta disponibilul existent īn banca
q Conturi de depozit - la vedere sau la termen īn functie de optiunea clientului, soldul acestui cont poate fi doar debitor
q Conturi de credite - se utilizeaza pentru evidentierea si urmarirea acordarii creditelor, soldul contului la un moment dat poate fi numai debitor
q Conturi cu destinatie speciala - prin aceste conturi se efectueaza prestatii bancare speciale, cum ar fi acreditivele, cecuri certificate, conturi aferente cardurilor
2.Operatiuni cu numerar:
Operatiunile cu numerar vizeaza derularea de īncasari sau plati īn numerar. Instrumentele cu care se realizeaza aceste operatiuni sunt:
Pentru operatiuni de īncasari:
foaie de varsamānt cu chitanta
ordin de īncasare
borderou īnsotitor cu chitanta
Pentru operatiuni de plati:
cecul simplu
ordinul de plata intern
3.Operatii de decontari fara numerar:
Pentru derularea operatiunilor de decontare fara numerar se folosesc urmatoarele instrumente de plata:
q ordinul de plata
q cecul
q cambia
q biletul la ordin
Precum si urmatoarele modalitati de decontare:
q acreditivul
q scrisoarea de garantie bancara
B.Operatiuni valutare:
Prin operatiuni valutare se īnteleg īncasarile, platile, compensarile, creditarile , tranzactiile financiare si de capital, cu valori mobiliare si nemobiliare exprimate īn moneda altei tari sau a unei unitati monetare de cont, precum si operatiile efectuate īn lei cānd aceste operatii au loc īntre rezidenti si nerezidenti.
1.Modalitati de plata īn valuta:
Pentru derularea operatiunilor de plati īn valuta, conform uzantelor internationale se utilizeaza urmatoarele modalitati de plata:
q acreditivul
q incasso-ul
q ordinul de plata
q scrisoarea de credit comercial
q scrisoarea de garantie bancara
q cecul īn valuta
2.Piata valutara interbancara:
Regulamentul nr.3/1997 emis de BNR, este actul normativ care reglementeaza derularea operatiunilor valutare pe teritoriul Romāniei.
Caracteristicile pietei valutare din Romānia:
q pe aceasta piata participantii apar atāt īn calitate de broker cāt si īn calitate de dealer. Ei sunt obligati:
sa efectueze operatiile ordonate de catre clienti
sa asigure informarea permanenta a clientilor pe tot timpul functionarii pietei privind evolutia cursurilor de schimb valutar
sa asigure confidentialitatea operatiilor clientilor
q cursurile sunt stabilite:
la vedere
la termen cu scadenta pentru cel putin urmatoarele termene:
o 1 luna
o 3 luni
o 6 luni
o 9 luni
o 12 luni
q īn cursul zilei cursurile se pot modifica īn functie de evolutia cererii si a ofertei de valuta
q clientii au posibilitatea de a alege multiple forme de formulare a cursului la care va fi adjudecat ordinul de tranzactionare
q operativitate īn finalizarea tranzactiilor valutare de pe piata
Cursurile ce pot fi īntālnite:
o curs afisat - este un curs cu caracter orientativ prezentat de fiecare banca, īn cursul zilei ramāne nemodificat
o curs cotat - este cursul efectiv la care are loc īncheierea tranzactiei. El se caracterizeaza prin flexibiltate īn cursul zilei.
o Curs de referinta - este calculat si publicat la sfārsitul zilei operative de catre BNR. Acest curs este folosit drept reper pentru decontarea unor tranzactii ale unitatilor economice, agentilor economici a caror preturi sunt stabilite īn echivalent unitati valutare.
D.Platile electronice:
1. Electronic banking
In clasificarea societatilor bancare ce prezinta īn oferta lor de produse bancare elementele corespunzatoare noului segment: banking electronic, sunt luate in considerare multiple caracteristici, dintre care pot fi mentionate:
o Accesibilitatea serviciilor oferite
o Navigabilitatea īn sistem
o Continutul serviciilor
o Servicii oferite clientilor pentru sustinerea īn utilizarea noilor produse;
o Performantele tehnice ale prestatiilor bancare electronice etc.
Noua generatie de produse bancare este reprezentata de gama produselor cunoscute sub denumirea generica de home-banking. Īn aceasta categorie de produse pot fi īntālnite componente ce au un singur scop: posibilitatea oferita clientului de a accesa oferta de servicii bancare de acasa, fara sa mai fie necesara deplasarea lui pāna la sediul unitatii bancare unde īi este deschis contul.
Īn categoria ofertei electronice aferente produselor existente pe piata pot fi īntālnite:
o Banking electronic
o Plati electronice
o Identificari electronice
o Brokeraj electronic
o Cumparaturi electronice
Pentru functionarea a ceea ce este cunoscut sub denumirea de banking electronic clientii au la dispozitie oferte multiple reprezentate de produse cum ar fi : --PC-Banking, īn variante cum ar fi:
o Multicash
o Money gramm
o
o Microsoft Money
--Telephone banking, in varianta:
o Voice tell
o Fax tell
Produsul multicash este un sistem ce functioneaza īn sistemul on-line. Aceasta presupune un contact direct cu banca doar īn intervalul de timp īn care au loc transferuri efective de informatii īntre cele doua baze de date: a clientului din propriul computer si cea aferenta clientului din computerul bancii proprii. Procedura permite interogarea si utilizarea propriei baze de date fara nici o restrictie, pe de o parte iar pe de alta parte reduce la minimum costurile de exploatare, la durata legaturii dintre cele doua calculatoare .
Īn gama ofertei aferente produsului multicash se pot regasi:
o Extrasele de cont
o Balante intermediare (in cursul zilei operative)
o Transmiterea platilor
o Informatii diverse de utilitate financiar-bancara
Īn ceea ce priveste extrasele de cont ele pot fi obtinute īn diverse facilitati de accesare:
o Extrasul de cont pentru un singur cont
o Extrasul de cont pentru mai multe conturi
o Extrasul de cont pentru o singura zi
o Extrasul de cont pentru mai multe zile etc.
Aceasta facilitate permite atāt cunoasterea soldului disponibilitatilor zilnice cāt si verificarea modului de finalizare a tranzactiilor ordonate bancii.
Balantele intermediare permit consultarea rapida a soldurilor . Īn acest sens se vor regasi informatii privind:
o Soldul la īnceputul zilei
o Totalul platilor
o Totalul īncasarilor
o Soldul la sfārsitul zilei
Trebuie mentionat ca toate aceste informatii se pun la dispozitia clientului detaliat pe fiecare cont deschis īn banca.
Derularea facilitatilor de plati presupune parcurgerea mai multor etape:
o Crearea ordinului de plata
o Aprobarea ordinului de plata
o Crearea fisierului de plati
o Transmiterea fisierului catre banca
Dupa transferul catre banca a acestor ordine de plata electronice, ele urmeaza sa fie operate de catre aceasta . Practic mai apare problema deplasarii ulterioare la banca īn vederea reconfirmarii ordinelor de plata. Este recomandat ca pentru ordinele de plata transmise electronic sa se realizeze si o listare a acestora de catre utilizator.
Este important de cunoscut faptul ca acest produs permite conectarea cu aplicatiile proprii ale clientului , prin intermediul unei interfete special realizate īn acest sens. Daca de exemplu datele de identificare a beneficiarului unui ordin de plata exista deja īn propria baza de date din evidenta financiar-contabila proprie, preluarea acestora se poate realiza automat, diminuānd la maximum timpul de creare a instrumentelor de plata. Continutul ordinelor de plata electronice este similar cu cel al ordinului de plata pe suport de hārtie.
Īn categoria informatiilor diverse cu caracter financiar-bancar se pot aminti :
o Cursuri valutare
o Rate ale dobānzilor la depozite
o Indici bursieri etc.
Un
produs similar de banking electonic, dar adresat persoanelor fizice este
reprezentat de ceea ce este cunoscut sub denumirea de Money Gramm sau
El asigura īn principiu transferuri banesti internationale īn timp real , fara a fi nevoie sa existe un cont īn banca al solicitantului sau destinatarului.
Īn ceea ce priveste aplicatia Microsoft Money , permite realizarea atāt a accesului la oferta da home banking cāt si gestiunea financiara a firmei . In acest sens structura a aplicatiei permite importul si respectiv exportul de date pe de o parte cāt si prelucrarea acestora , pe de alta parte.
Īn componenta sa se pot regasi module cum ar fi :
o "Account register"
o "Payement calendar"
o "Account manager"
o "Investment portofolio"
o "Report & Chart"
Cartile de plata
Cardul este un instrument de decontare prin intermediul caruia posesorul autorizat poate achizitiona bunuri sau servicii fara prezenta efectiva a numerarului. Cardul faciliteaza legatura financiara īntre comercianti si consumatori, fiind o simpla cheie de acces la un cont bancar, acela al detinatorului de card.
Avānd caracteristicile universale ale unui instrument de plata , cardul asigura si
posibilitatea obtinerii neconditionate de numerar fie de la automate (ATM) fie de la ghiseele bancii, īnlaturāndu-se astfel orice bariera functionala de utilizare.
Datorita acestor caracteristici, cardul este un instrument de plata universal aplicabil si global acceptat.
Cardurile pot fi clasificate īn functie de o serie de criterii, cele mai utilizate fiind urmatoarele:
q Dupa functia atribuita
q Dupa tehnologia utilizata
q Īn functie de calitatea emitentului
q Īn functie de momentul īnregistrarii tranzactiei
Dupa functia atribuita:
q Carduri de credit
q Carduri de debit
q Carduri de garantare a cecurilor
Cardul de credit ca instrument de plata da dreptul posesorului de a utiliza o linie de credit pe o anumita perioada de timp, egala de regula cu termenul de valabilitate al cardului. Pe baza acestei linii de credit titularul poate face plati si retrageri de numerar pāna la un plafon prestabilit. Banca poate sa modifice acest plafon īn functie de solvabilitatea clientului. Plafonul de creditare constituie o īmputernicire data de banca emitenta, centrului de autorizare pentru a autoriza o operatie īn limita acestuia īn lipsa disponibilului.
Cardul de debit asigura utilizatorului posibilitatea achizitionarii de bunuri si servicii, sau retragere de numerar īn limita soldului disponibil īn contul aferent cardului. Conditia esentiala de functionare a acestui tip de card o reprezinta existenta disponibilului īn contul dedicat cardului.
Aceste carduri pot fi emise sub restrictia unei utilizari doar īn mediul electronic, caz īn care va aparea mentiunea "Use only electronic" iar elementele de identificare nu sunt realizate īn relief.
Exista doua tipuri de astfel de carduri:
q Care permit retragerea numai de la distribuitoarele emitatorului(carti private)
q Cele care permit accesul la toate distribuitoarele nationale si uneori din reteaua interntionala de afiliere(VISA sau Eurocard/Mastercard)
Cartea de garantare a cecurilor este un isntrument care garanteaza ca suma de plata īnscrisa pe cec are o acoperire īn contul personal. Ea poate functiona īn calitate de carte de debit sau credit. Ofera facilitatea utilizarii cecurilor , garantānd plata la comercianti pāna la o anumita suma. Cea mai cunoscuta este Eurocardul aferent EUROCEC-ului.
Dupa tehnologia utilizata
q Carduri cu banda magnetica
q Carduri cu microprocesor -smartcardul
Cardurile cu banda magnetica au aparut la īnceputul deceniului sapte fiind emise de catre banci. Asigura pe trei piste distincte īncriptarea si securizarea unor informatii despre utilizatorul cardului, emitentul acestuia, precum si a algoritmului unic de codare/decodare a datelor de verificare a validitatii acestui instrument de plata.
Carduri cu microprocesor(smartcardurile) sunt dotate cu un chip, ataéat pe avers care asigura stocarea informatiilor de securitate si pot optional asigura alimentarea si golirea financiara.
Acest tip de card prezinta o serie de avantaje:
q Contrafacerea si falsificarea este aproape imposibila
q Controlul codului confidential al posesorului īn momentul platii este mai fiabil
q Deschide accesul spre servicii noi, securitate sporita, reducerea costurilor pe termen lung
q Reducerea comisioanelor impuse de banci
Īn functie de calitatea emitentului
q Carduri emise de banci
q Carduri emise de societati non-bancare
Cardurile emise de banci fac parte din instrumentele de plata si retragere autorizate propuse de banci. Extinderea lor, dupa 1970, īn īntreaga lume a facut ca numarul detinatorilor si volumul platilor regulate prin carduri bancare sa creasca considerabil.
Īn majoritatea tarilor s-au depus eforturi considerabile īn vederea unificarii ofertei si eliminarea concurentei bancare ca urmare a faptului ca unele banci emiteau gratuit astfel de carduri. Īn acest sens s-a asigurat "interbancaritatea" , care permite detinatorilor de carduri, indiferent de banca care le-a emis, sa le utilizeze īn toate distribuitoarele de numerar si pe lānga toti comercianti.
Cardurile emise de societatile non-bancare, precum lanturi de magazine, cluburi private, benzinarii, firme ce vānd prin corespondenta, care pe lānga recunoasterea calitatii de membru, asigura posibilitatea efectuarii de cheltuieli īn timp real fara a mai fi pusa problema dimensiunii la un moment dat a disponibilitatilor proprii.
Cardurile private ofera īn principal urmatoarele avantaje:
q Plata din disponibilitatile clientului
q Creditul
q Retrageri de numerar
q Servicii anexe multiple
Īn functie de momentul īnregistrarii tranzactiei
q Sistemul "pay later"
q Sistemul "pay before"
q Sistemul "pay now"
4.3. Casa de Economii si Consemnatiuni
Casa de Economii si Consemnatiuni functioneaza īn prezent īn forma unei societati bancare, al carei actionar unic este statul romān. Reorganizarea ei īn forma unei societati bancare a avut loc īn 1996 īn baza Legii nr.66-privind reorganizarea casei de economii si consemnatiuni īn societate bancara pe actiuni.
Capitalul casei de economii este de 220 miliarde lei. Detinatorul acestor actiuni este statul romān, reprezentat de Ministerul Finantelor. Suplimentarea capitalului se realizeaza la propunerea Consiliului de Administratie si se aproba de catre Ministerul Finantelor.
Modul de organizare, activitatea desfasurata si celelalte elemente definitorii sunt prevazute īn Statut. Īn acest sens, dintre activitatile desfasurate de C.E.C. īn calitate de banca de economii pot fi mentionate:
q atragerea disponibilitatilor banesti de la persoane fizice si juridice
q operatiuni de īncasari/plati
q acordarea de credite īn lei
q acordarea de credite īn valuta
q efectuarea de īncasari pentru bugetele locale si pentru cel central
q operatii cu instrumente financiare, efecte de comert, titluri de stat
q emiterea de titluri de valoare, efecte de comert
q emiterea de garantii
q participarea pe piata financiara primara sau secundara
q consultanta financiar bancara economii
q servicii de pastrare/depozitare valori mobiliare sau alte valori
q compensare si decontare tranzactii cu val. mob.
Daca īn cazul depozitelor constituite la societatile bancare garantarea lor intra sub incidenta Fondului de Garantare a Depozitelor, īn cazul C.E.C.-ului ,garantarea este realizata de catre stat sa este integrala.
Economiile se depun pe instrumente standardizate sau specifice, īn forma mate-
Rializata (librete de economii, certificate de depozit).Este interzisa depunerea pe instrumente de economii ale populatiei a mijloacelor banesti apartinānd persoanelor juridice, caz īn care pentru sumele corespunzatoare nu se vor acorda dobānzile sau cāstigurile corespunzatoare.
4.4. Cooperativele de credit-Banci Populare
Activitatea bancara īn general este reglementata de Legea bancara nr.58/1998.
Cooperativele de credit nu sunt considerate societati bancare, ele sunt supuse legii nr.108 privind organizarea si functionarea cooperatiei de consum si a cooperatiei de credit, unde la art.59 se face mentiunea clara īn sensul ca, cooperativele de credit-banci populare pot desfasura activitati de genul celor mai jos prezentate:
q acordare de īmprumuturi
q contractare de īmprumuturi de la banci
q pastrarea disponibilitatilor banesti
q efectuare de operatiuni de cont
q operatiuni de schimb valutar
q operatiuni cu caracter financiar-bancar efectuate īn mandat
Cooperativele de credit nu sunt considerate societati bancare si totusi īn conformitate cu articolul nr.59 din legea nr.108 ele pot executa anumite operatiuni bancare. Ele nu se supun autorizarii BNR.
Practic ,cooperativele de credit-banci populare prezinta urmatoarele caracteristici:
q bancile populare nu intra sub incidenta legii nr.58
q bancile populare nu intra sub incidenta BNR
q resursele necesare constituirii lor sunt net inferioare fata de cele necesare constituirii unei societati bancare
q nu se realizeaza o urmarire si clasificare a portofoliului de credite conform procedurii internationale si inclusiv a normelor BNR
Īn cea ce priveste creditarea īn cazul īn care o societate bancara se afla īn lipsa temporara de lichiditati, aceasta poate sa apeleze la creditele de refinantare de la BNR. Aceasta creditare se efectueaza īn conformitate cu Statutul BNR, unde īn art.2o se mentioneaza ca pot fi acordate credite pe o perioada de maximum 90 de zile. Aceste credite se garanteaza cu:
q titluri de stat provenite din emisiuni publice
q cambii si bilete la ordin trase sau subscrise de catre persoane juridice eligibile
q warante sau recipise de depozit aferente unor bunuri asigurate contra pierderi
q depozite constituite la BNR sau alte persoane juridice agreate de BNR
Īn cazul bancilor populare aflate īn aceeasi situatie, ele pot apela doar la creditele oferite de catre societatile bancare de piata creditului interbancar.
Īnfiintarea unei cooperative de credi-banci populare se realizeaza la initiativa a cel putin 15 persoane fizice membrii cooperatori. Īn momentul īn care subscriu la partile sociale, fiecare va depune 30% din suma subscrisa.
Resursele de creditare a unei cooperative de credit au urmatoarea provenienta:
q taxele de īnscriere
q partile sociale varsate
q profitul realizat
q dividendele rezultate din activitatea societatilor la care cooperativa de credit participa cu capital social
q alte mijloace
Īn cea ce priveste fondurile cooperativei de credit ,ele sunt:
q fondul de dezvoltare
q fondul de rezerva
q fondul de risc
q partile sociale
Īn situatia īn care cooperativa de credit va realiza pierderi neimputabile, acestea vor putea fi acoperite din profitul net aferent veniturilor totale īn urmatorii doi ani.Partea neacoperita se va acoperi din fondurile enumerate anterior, īn ordinea prezentata. Īn cazul īn care aceste fonduri nu asigura acoperirea pierderilor iar Adunarea Generala nu hotaraste efectuarea de noi subscriptii, se va proceda la lichidarea judiciara a cooperativei de credi-banca populara.
Riscul bancar
Orice activitate bancara comporta si un risc. Riscul exista permanent, īn toate afacerile bancii si se produce sau nu, īn functie de conditiile care i se creeaza.
Se poate spune ca riscul bancar este un fenomen care apare pe parcursul derularii operatiunilor bancare ti care provoaca efecte negative asupra activitatilor respective, prin deteriorarea calitatii afacerilor, diminuarea profitului sau chiar īnregistrarea de pierderi, afectarea functionalitatii bancii.
Riscul bancar poate fi provocat īn interiorul bancii de catre clienti sau din cauza mediului concurential extern.
Clasificarea riscurilor
A. Īn functie de piata care determina aparitia riscului:
q Riscuri determinate de piata produsului
q Riscuri determinate de piata capitalului
Riscurile pe piata produsului se refera la aspecte strategice si operationale ale gestiunii veniturilor si cheltuielilor de exploatare.
Riscurile de pe piata produsului cuprind:
q Riscul de creditare: este riscul cel mai important dintre cele de pe piata produsului, el datorāndu-se deprecierii valorii, ca o consecinta a falimentului sau nerambursarii īmprumutului.
Gestionarea acestui risc se realizeaza prin:
decizii echilibrate de creditare, prin care riscul creditului este corect apreciat
asigurarea unor debitori diversi, asa īncāt pierderile sa nu fie concentrate īn timp
cumpararea de garantii de la terte parti( asigurarea creditelor astfel ca riscul de faliment sa fie total sau partial transferat de la creditori)
q riscul tranzactiei
q riscul de credit
q riscul de strategie
q riscul datorat reglementarilor bancare
q riscul de operare
q riscul de marfa
q riscul resurselor umane
q riscul legal
q riscul de produs
Riscuri determinate de piata de capital
q riscul ratei dobānzii
q riscul de lichiditate
q riscul valutar
q riscul de decontare
5. FINANŢE PUBLICE
5.1. Continutul economic si functiile finantelor publice
Pentru satisfacerea nevoilor generale ale societatii este necesara constituirea unor importante fonduri banesti la dispozitia autoritatilor publice.
Aceste fonduri se formeaza pe seama produsului intern brut(PIB) si sunt utilizate pentru finantarea nevoilor sociale atāt de interes national cāt si local.
Fondurile la care se face referire se constituie pe seama transferului de putere de cumparare de la diverse persoane fizice si juridice la dispozitia organelor administratiei de stat centrale si locale.
De la aceste fonduri se efectueaza transferuri de putere de cumparare catre diversi beneficiari , persoane fizice sau juridice. Au loc , asadar, fluxuri de resurse banesti īn dublu sens - catre si de la fondurile publice - ceea ce genereaza anumite relatii sociale īntre participantii la acest proces.
Este vorba de:
q relatiile care apar īntre participantii la procesul de constituire a fondurilor de resurse financiare, si anume- agenti economici, indiferent de forma de proprietate, care desfasoara activitate cu scop lucrativ si membrii societatii luati īn mod individual, ca cetateni al statului care realizeaza venituri -,pe de o parte, si colectivitate, reprezentata prin stat, pe de alta parte.
q relatiile care apar īntre colectivitate, reprezentata prin stat pe de o parte, si beneficiarii fondurilor banesti ce se constituie īn economie: īntreprinderi, institutii publice , membri ai societatii luati īn mod individual ca cetateni care īncaseaza pensii, alocatii, pe de alta parte.
Relatiile financiare apar ca urmare a transferului de valoare la fondurile ce se constituie īn economie sau de la aceasta catre diversi beneficiari, efectuat prin intermediul banilor, fara echivalent si cu titlu nerambursabil ori īn conditii de rambursabilitate, dupa caz, īn scopul satisfacerii nevoilor obstesti.
Īntregul proces de constituire si repartizare a fondurilor publice este subordonat satisfacerii nevoilor generale ale societatii, dar se realizeaza cu instrumente diferite īn functie de provenienta sau de destinatia resurselor.
Relatiile financiare la care sa facut referire , se caracterizeaza prin:
q relatiile care exprima un transfer de resurse banesti fara echivalent si cu titlu nerambursabil, acestea sunt relatii financiare clasice, care īsi gasesc reflectarea īn bugetul de stat sau īn anumite fonduri publice extrabugetare.
q Relatiile care exprima un īmprumut de resurse banesti pe o perioada de timp determinata, pentru care se percepe dobānda, acestea sunt relatii de credit, mijlocite īn principal de banci.
q Relatiile care exprima, dupa caz, un transfer obligatoriu sau facultativ de resurse banesti, īn schimbul unei contraprestatii care depinde de producerea unui fenomen aleatoriu. Aceste relatii apar īn procesul constituirii si repartizarii fondurilor de asigurari de stat de bunuri, persoane si raspundere civila si a fondului pentru pensia suplimentara.
Functiile finantelor publice
1.Functia de repartitie a finantelor publice
Functia de repartitie a finantelor publice cunoaste doua faze distincte, īnsa organic legate īntre ele: constituirea fondurilor si distribuirea acestora.
La constituirea fondurilor participa:
q Regiile autonome si societatile cu capital de stat
q Societatile comerciale cu capital privat sau mixt
q Organizatiile cooperatiste si asociatiile cu scop lucrativ
q Institutiile publice si unitatile din subordinea acestora
q Populatia
q Persoane fizice si juridice rezidente īn strainatate
Participarea la constituirea fondurilor publice de resurse financiare īmbraca forme diferite , si anume:
o Impozite
o Taxe
o Contributii pentru asigurari sociale
o Amenzi
o Penalitati
o Varsaminte din profitul regiilor publice
o Varsaminte din veniturile institutiilor publice
o Redevente si chirii din concesiuni si īnchirieri de terenuri
o Venituri din valorificarea anumitor bunuri proprietate de stat
o Īmprumuturi de stat primite de la persoane juridice sau fizice
o Rambursari ale īmprumuturilor de stat acordate
o Dobānzi aferente īmprumuturilor acordate
o Donatii
o Donatii
o Ajutoare si alte transferuri primite
o Alte venituri
Constituirea fondurilor publice se realizeaza īn procesul distribuirii si redistribuirii venitului national, īntre diverse persoane juridice si fizice, pe o parte , si stat pe de alta parte.
Distribuirea resurselor financiare reprezinta, stabilirea cheltuielilor publice pe destinatii si anume:
o Īnvatamānt
o Sanatate
o Cultura
o Asigurari sociale si protectie sociala
o Gospodarie comunala
o Aparare nationala
o Ordine publica
o Actiuni economice
o Datorie publica
o Alte actiuni
2.Functia de control a finantelor publice
Necesitatea functiei de control a finantelor publice decurge din faptul ca fondurile de resurse financiare constituite la dispozitia statului apartin īntregii societati. Aceasta este interesata īn:
o Asigurarea resurselor financiare necesare satisfacerii nevoilor obstesti
o Dirijarea resurselor respective cu luarea īn considerare a prioritatilor stabilite de organele competente
o Utilizarea resurselor financiare īn conditii de maxima eficienta economica, sociala si de alta natura
o Armonizarea intereselor imediate ale societatii cu cele de perspectiva la dimensionarea resurselor financiare puse la dispozitia statului si la orientarea acestora catre diferite destinatii.
Chiar daca nu īn toate cazurile controlul statului favorizeaza luarea de masuri care adauga un plus de valoare patrimoniului public, el īmpiedica adesea irosirea avutului obstesc, previne efectuarea de cheltuieli ilegale, inoportune sau ineficiente, contribuie la repararea prejudiciului adus avutului public, la instaurarea ordinii si disciplinei īn gestionarea banilor si altor valori publice.
Īn Romānia, organelor specializate de control le revin urmatoarele sarcini:
q Verifica integritatea avutului obstesc
q Necesitatea si oportunitatea cheltuielilor efectuate de institutiile publice
q Respectarea obligatiilor contractuale
q Respectarea obligatiilor fata de buget
Controlul statului are o sfera larga de manifestare. El īmbratiseaza toate domeniile vietii sociale, care tin de sectorul public, si anume:
q Activitatea economica
q Cultural-educativa
q Ocrotire medicala si protectie sociala
q Asigurari sociale de stat
q Mentinerea ordinii publice
q Apararea tarii
q Promovarea relatiilor cu celelalte state ale lumii
Ca urmare controlul īmbraca diferite forme si se realizeaza de organe diferite care folosesc instrumente diferite.
Controlul asupra activitatii economice īn general, ca si cel asupra laturii economice a celorlalte activitati sociale, este un control mijlocit de bani.
Īn Romānia, controlul prin leu se exercita īn īndeplinirea tuturor functiilor banilor.
Dupa cum controlul prin leu este o manifestare a functiei economico-organizatorice a statului, tot asa controlul financiar constituie o manifestare a functiei de control a finantelor publice. Aceasta din urma functie se refera la modul de constituire a fondurilor īn economie, la repartizarea acestora pe beneficiari si la eficienta cu care unitatile economice cu capitale de stat si institutiile publice utilizeaza resursele de care dispun, indiferent daca acestea sunt proprii sau īmprumutate.
6. BUGETUL DE STAT
6.1. Conceptul de buget de stat
Bugetul de stat este definit, sub aspect juridic, īn toate tarile cu economie de piata, ca fiind un act īn care se īnscriu veniturile ti cheltuielile probabile ale statului, pe o perioada determinata de timp, de obicei un an.
Aceasta definitie reliefeaza doar latura formala a bugetului, respectiv prevederile referitoare la venituri si cheltuieli si durata de timp pentru care se elaboreaza bugetul.
Bugetul de stat reprezinta un document previzional, deoarece cuantifica nivelul cheltuielilor ce se vor efectua īn viitor, precum si marimea veniturilor ce pot fi mobilizate la dispozitia statului.
Bugetul de stat este un document care necesita autorizarea prealabila a puterii legislative si are un caracter obligatoriu. Īncasarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor publice nu sunt posibile decāt daca bugetul de stat a devenit lege prin aprobarea lui de catre Parlament.
Īntr-o acceptie mai larga, bugetul de stat este un plan de actiune īn domeniul finantelor publice.
Īn perioada actuala, bugetul constituie nu o simpla lista a veniturilor si cheltuielilor probabile ale statului, ci un plan financiar la nivel macroeconomic.
6.2. Principii bugetare
Bugetul de stat este un act de previziune administrativa si, īn acelasi timp, un tablou comparativ al veniturilor si cheltuielilor aferente perioadei la care se refera. Astfel bugetul trebuie sa reflecte cāt mai real posibil resursele ce pot fi mobilizate si destinatia acestora, sa permita compararea la finele exercitiului bugetar a veniturilor īncasate si a cheltuielilor efectuate si sa ofere posibilitatea analizarii veniturilor pe surse de provenienta si a cheltuielilor pe destinatii.
Aceste cerinte sunt specifice principiilor bugetare clasice , dar trebuie spus ca unele principii si-au pierdut īn buna masura semnificatia initiala, iar altele au fost adoptate cerintelor epocii contemporane.
Principiile bugetare sunt:
q Universalitatea si unitatea bugetara
q Anualitatea bugetului
q Echilibrul bugetar
q Specializarea bugetara, publicitatea bugetului
A, Universalitatea si unitatea bugetara
Universalitatea este principiul potrivit caruia veniturile si cheltuielile publice trebuie sa fie īnscrise īn bugetul de stat īn sumele lor globale sau totale.
Conform acestui principiu veniturile bugetare nu pot fi compensate cu cheltuielile aferente acestora. Īn buget veniturile trebuie sa figureze cu sumele lor brute, iar cheltuielile cu sumele lor totale.
Unitatea bugetara presupune ca veniturile si cheltuielile publice exprimate īn sumele lor totale, sa fie īnscrise īntr-un singur document.
Reunirea īntr-un singur document a tuturor veniturilor si cheltuielilor publice, permite prezentarea clara a resurselor statului si a destinatiei acestora, precum si cunoasterea exacta a surselor de provenienta a veniturilor si a directilor de utilizare a acestora.
Neafectarea veniturilor bugetare se refera la faptul ca veniturile īncasate la buget se despersonalizeaza. Aceasta īnseamna ca veniturile, privite īn totalitatea lor, se utilizeaza pentru acoperirea tuturor cheltuielilor.
B, Anualitatea bugetului
Din punct de vedere istoric, anualitatea este considerata prima regula bugetara.
Anualitatea bugetului are doua semnificatii distincte si anume:
q Prima se refera la perioada de timp pentru care se īntocmeste si se aproba bugetul
q A doua se refera la perioada de timp īn care se īncaseaza veniturile si se efectueaza cheltuielile īnscrise īn autorizatia data Guvernului de catre Parlament.
Īn virtutea principiului anualitatii, puterea legislativa a fiecarei tari trebuie sa se pronunte anual īn legatura cu toate veniturile si cheltuielile īnscrise īn bugetul pentru anul urmator.
C, Echilibrul bugetar
Cerinta de baza a echilibrului bugetar o constituie acoperirea integrala a cheltuielilor din veniturile ordinare ale bugetului de stat.
Echilibrul bugetar se refera atāt la īntocmirea unor bugete balansate, cāt si la pastrarea echilibrului īn perioada de executie a bugetului.
Diferenta neacoperita din venituri este deficitul bugetar care trebuie obligatoriu acoperit din alte surse cum ar fi:
q īmprumuturi de stat
q emisiune de titluri de stat
D, Specializarea bugetara; publicitatea bugetului
Specializarea bugetara reprezinta principiul potrivit caruia veniturile bugetare sa fie īnscrise īn buget si aprobate de catre Parlament pe surse de provenienta, iar creditele bugetare pe categorii de cheltuieli.
Prin credit bugetar se īntelege suma limita , īnscrisa īn bugetul de stat si aprobata de puterea legislativa, pāna la care se pot efectua plati īn contul fiecarei cheltuieli aprobate.
Gruparea veniturilor si cheltuielilor īntr-o anumita ordine si pe baza unor criterii precis determinate poarta denumirea de clasificatie bugetara.
Clasificatia bugetara trebuie sa fie simpla, concisa si clara, pentru a fi īnteles cu usurinta de toti cei chemati sa examineze bugetul.
Publicitatea bugetului este principiul potrivit caruia , dupa ce este supus dezbaterii si aprobarii Parlamentului, bugetul trebuie adus la cunostinta opiniei publice.
Legea privind adoptarea bugetului de stat si controlul privind īncheierea exercitiului bugetar pe anul precedent celui īn curs sunt publicate īn Monitorul Oficial sau īn culegeri de legi.
Cifrele īnscrise īn proiectul de buget sunt date publicitatii īn presa si īn mass media.
6.3. Sursele bugetului
6.3.1. Veniturile bugetului de stat din impozite directe
Sistemul veniturilor bugetare cuprinde totalitatea veniturilor care alimenteaza bugetul statului, bugetele locale si bugetul asigurarilor de stat.
Sistemul veniturilor bugetare trebuie astfel conceput, legiferat si aplicat, īncāt sa se realizeze doua obiective:
q sa alimenteze sistematic bugetul de stat si bugetele locale cu venituri suficiente
q sa stimuleze activitatea economica si sociala a agentilor economice si a cetatenilor
Veniturile bugetului statului si acelor locale au o mare importanta nu numai ca sume care alimenteaza bugetul, ci prin influenta pe care acestea o exercita asupra activitatii economice si sociale a tarii. De aceea, sistemul veniturilor bugetare trebuie sa fie astfel constituit īncāt sa stimuleze dezvoltarea activitati economice si sociale .
Impozitele si taxele pot constitui instrumente de īncurajare sau de frānare, de crestere sau de reducere a productiei ori a consumului unor produse, de impulsionare sau de limitare a exportului si importului de marfuri.
Impozitul este un instrument de interventie a statului īn activitatea economica sociala.
Principii generale ale impunerii
q echitatea fiscala
q certitudinea impunerii
q comoditatea perceperii impozitelor
q randamentul impozitelor
q unicitatea impunerii
q stabilitatea impozitelor
q elasticitatea impozitelor
q proportionalitatea impozitelor
q progresivitatea impunerii
Un sistem fiscal poate fi considerat rational daca īndeplineste mai multe cerinte, daca este organizat si functioneaza pe baza anumitor principii.
Clasificarea veniturilor bugetare
Dupa modul cum sunt calculate, asezate si īncasate, impozitele pot fi:
q impozite directe
q impozite indirecte
Impozitele directe:
Impozitele directe se percep periodic, direct si nominal de la persoanele fizice si juridice pe baza venitului constatat sau asupra valorii bunurilor ce le apartin, cum sunt, de exemplu, impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe cladiri,etc.
Avānd īn vedere criteriile care stau la baza asezarii si īncasarii impozitelor directe, acestea se pot clasifica īn impozite reale si impozite personale.
Impozitele reale au urmatoarele caracteristici:
Se aseaza asupra bunurilor care constituie avutia materiala a cetatenilor cum ar fi: terenurile, fabriciile, magazinele, imobilele etc.,fara sa se tina seama de veniturile pe care acestea le produc; activitatile industriale, mestetugaresti, comerciale,etc. desfasurate īn grup sau individual si care erau apreciate tināndu-se seama de forta de munca utilizata etc.
Astfel de impozite de tip real sunt:
q impozitul funciar
q impozitul pe cladiri
q impozitul datorat de mestesugari(patenta)
Impozitele personale au īn vedere, īn primul rānd, situatia sociala si personala a subiectului impozabil, ele asezāndu-se asupra veniturilor sau averii acestuia si chiar indiferent de nivelul lor. Obiectul impunerii īl constituie veniturile dobāndite sub forma de:
q salarii
q cāstiguri din profesii libere
q beneficii din activitati industriale
q beneficii din comert
q venituri din chirii
q dobānzi pentru sume de bani īmprumutate
q dividende pentru actiuni
Impozitele indirecte:
Impozitele indirecte se īncaseaza prin pretul marfurilor o data cu vānzarea acestora, fiind numite si impozite pe cheltuieli.
Īn prezent astfel de impozite sunt: taxa pe valoarea adaugata, accizele, taxele vamale etc.
Din punctul de vedere al materiei impozabile, impozitele se pot clasifica:
q impozite pe venit
q impozite pe avere
q impozite pe cheltuieli
Din punctul de vedere a provenientei lor, se disting urmatoarele categorii de venituri bugetare:
q venituri bugetare care provin de la companiile nationale, societatile comerciale cu capital de stat si institutii publice.
q Venituri bugetare care se īncaseaza de la īntreprinderile mixte, private, īntreprinzatori particulari
q Venituri bugetare care se īncaseaza de la populatie
q Venituri care provin din īmprumuturi externe
q Venituri din taxe vamale si alte venituri
Din punctul de vedere al continutului economic, veniturile bugetare se pot clasifica, astfel:
q Venituri bugetare care au continut fiscal, cum ar fi: impozitul pe profit, pe salarii, TVA,etc.
q Venituri bugetare care nu au caracter fiscal, de exemplu: contributia la asigu- rari sociale, veniturile din operatiunile cu strainatatea etc.
q Venituri din capital, care cuprind veni- turi din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice, venituri din valorifi carea stocurilor de la rezerva de stat.
Dupa caracterul veniturilor bugetare exista:
q Venituri curente ordinare
q Venituri extraordinare
Din punctul de vedere al apartenentei veniturilor la componentele bugetului public national, ele se clasifica:
q Venituri care se īncaseaza la bugetul de stat
q Venituri care revin bugetelor locale
q Venituri care alimenteaza bugetul asigurarilor sociale de stat.
6.4. Cheltuielile bugetare
Cheltuielile efectuate din bugetul statului de catre autoritatea publica financiara pentru satisfacerea cerintelor de bunuri si servicii ale colectivitatii constituie cheltuieli publice.
Cheltuielile publice nu trebuie confundate cu cheltuielile bugetare. Cheltuielile publice cuprind toate cheltuielile care se efectueaza īn sectorul public atāt de la bugetul statului, cāt si din fondurile proprii ale regiilor autonome si societatilor comerciale cu capital de stat etc. Cheltuielile bugetare cuprind numai cheltuie- lile care se finanteaza de la bugetul statului si din bugetele locale, ele fiind deci o parte a cheltuielilor publice.
Clasificarea cheltuielilor bugetare:
Cheltuielile sunt considerate īn conceptia actuala, active, deoarece cu ajutorul lor se intervine īn activitatea social-culturala, economica, politica, administrativa etc. Avānd īn vedere obiectivele economice, cheltuielile active cuprind: comenzi de produse, subventii, lucrari, servicii.
Dupa obiectivele social-culturale, cheltuielile active cuprind:
o Institutii de īnvatamānt
o Institutii de ocrotire a sanatatii
o Asistenta sociala
o Asigurari sociale
o Cultura
o Arta
o Institutii de cult
o Protectie sociala
Din punct de vedere administrativ, cheltuielile publice se clasifica dupa institutiile prin care ele se efectueaza, adica pe ministere, departamente, judete, municipii, orase si comune.
Dupa sursele de finantare, cheltuielile publice se clasifica astfel:
o Cheltuielile publice bugetare, care se finantea- teaza din bugetl de stat, din bugetele locale si din bugetul asigurarilor sociale.
o Cheltuielile publice extrabugetare, care se finanteaza din fondurile financiare ce se for- meaza īn afara bugetului statului pentru īntrep- rinderi publice, mixte si private.
o Cheltuieli publice finantate din fonduri cu destinatie speciala
Sub aspectul cuprinderii lor īn bugetul statului se disting:
o Cheltuieli curente ordinare
o Cheltuieli extraordinare
Din punct de vedere al continutului economic se disting:
o Cheltuielile destinate realizarii reproductiei sociale
o Cheltuieli destinate constituirii rezervelor materiale de stat
o Cheltuieli destinate sferei nemateriale
7. ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT
Asigurarile sociale sunt o institutie obiectiv necesara si organica a societatii, chemata sa rezolve ocrotirea salariatilor, pensionarilor si familiilor lor, precum si a altor categorii sociale īn cazuri de incapacitate temporara sau permanenta de munca.
Sub aspect financiar, asigurarile sociale participa la repartitia unei parti din produsul intern brut, constituind un mijloc de control asupra, formarii, repartizarii si utilizarii, acestuia cānd se alimenteaza, se repartizeaza si se utilizeaza fondurile asigurarilor sociale.
7.1. Principiile asigurarilor sociale
Asigurarile sociale au la baza urmatoarele principii:
q Cuprinderea īn asigurarile sociale a īntregului personal din regiile autonome, societatile comerciale īntreprinderile private, asociatiilor , taranilor cu gospodarii individuale, a slujitorilor cultelor, a tuturor pensionarilor.
q Cetatenii trebuie ocrotiti īn toate cazurile si pentru toata perioada de pierdere a capacitatii lor de munca iar mamele se bucura si de ocrotire sociala deosebita īn caz de sarcina, etc.
q Cetatenii sunt ocrotiti prin asigurarile sociale potrivit sistemului de salarizare sau, dupa caz, īn concordanta cu venitul realizat.
q Pensiile de asigurari sociale sunt scutite de orice impozite si taxe.
q Pensiile si indemnizatiile de asigurari sociale nu pot fi cedate nici total, nici partial, fiind un drept personal.
7.2. Sursele de constituire a fondurilor asigurarilor sociale
Izvoarele de formare a fondurilor aigurarilor sociale sunt contributiile ce se platesc, īn general, de catre societati comerciale ti institutii, calculate prin aplicarea unor procente asupra fondului de salarii brut al acestora, īnsa pe baza unor contributii individuale platite de asigurati.
Sursele de venituri ale asigurarilor sociale sunt:
o Contributia pentru asigurarile sociale
o Contributia pentru asigurarile sociale datorate de unitati particulare bazate pe libera initiativa.
o Contributiile diferentiate ale salariatilor si pensionarilor care merg la tratament balnear.
o Contributiile care merg la fondul de somaj, a autorului de integrare profesionala si a alocatiei de sprijin.
o Alte venituri
o Contributia pentru pensia suplimentara
7.3. Formele de protectite a cetatenilor prin asigurarile sociale de stat
Principalele forme de protectie a cetatenilor prin asigurarile sociale de stat sunt:
q Pensiile
q Trimitere la tratament si odihna
q Indemnizatiile si ajutoarele
q Unele cheltuieli cu ocrotirea sanatatii
q Ajutorul īn caz de somaj
q Alocatia de sprijin
q Ajutorul de integrare profesionala
8. PIAŢA DE CAPITAL
Economiile nationale se caracterizeaza prin existenta si functionarea unor piete monetare si de capital, mai mult sau mai putin dezvoltate. Adesea este greu sa se faca o delimitare neta īntre cele doua tipuri de piete, īntrucāt īn realitate ele se īntrepatrund si se interconditioneaza.
Pietele monetare:
Sunt specializate īn efectuarea de tranzactii active monetare, cu scadente relativ scurte(pāna la 1 an) ,incluzānd:
q Depozitele bancare la vedere si latermen
q Cambii
q Bilete la ordin
q Cecuri
q Certificate de depozit
q Alte titluri mobiliare
Aceste piete servesc la absorbtia activelor monetare ale celor care economisesc si care doresc sa ramāna īntr-o pozitie lichida, avānd īn general , posibilitatea de a retrage sau īncasa fondurile aproape imediat.
Activele mobilizate prin intermediul pietelor monetare sunt destinate distribuirii de credite pentru producerea de bunuri si servicii si pentru unele nevoi temporare ale bancilor si tezaurului.
Atāt oferta, cāt si cererea de active monetare pe termen scurt sunt asigurate de:
Guverne,autoritati locale,banci, socitati de asigurare, alte institutii financiare, societati comerciale, persoane particulare.
Institutiile care opereaza pe aceste piete sunt:
q Bancile comerciale
q Intermediarii sau operatorii
q Banca centrala
Pietele de capital
Spre deosebire de cele monetare, pietele de capital, sunt specializate īn efectuarea de tranzactii cu active financiare cu scadente pe termene medii si lungi. Prin intermediul lor capitalurile disponibile sunt dirijate catre agenti economici nationali sau de pe pietele altor tari, unde nevoile de capital depasesc posibilitatile financiare interne de acoperire sau autoritatile monetare impun anumite restrictii privind accesul la resursele financiare interne.
Aceste deplasari de capitaluri financiare de pe o piata nationala catre alta piata au condus practic la crearea si functionarea, īn afara pietelor interne de capital, a unei piete internationale de capital.
Īn functie de natura valorilor mobiliare emise si negociate, piata de capital īmbraca, īn principal, doua forme:
q Piata actiunilor
q Piata obligatiunilor
Piata actiunilor:
Paralel cu formarea si extinderea pietei actiunilor exprimate īn moneda nationala si prin intermediul careia sunt atrase capitaluri financiare interne īn scopul constituirii si majorarii capitalului social al societatiilor emitente, s-a cristalizat si dezvoltat si o piata internationala a actiunilor prin participarea cu active financiare īn valuta ale unor agenti economici din anumite tari la capitalul social al unor societati comerciale din alte tari īn calitate de actionari.
Structura pietelor de capital
Notiunea de piata nu desemneaza un loc anume amenajat pentru efectuarea tranzactiilor cu valori mobiliare, ci existenta si functionarea mecanismului si institutiilor pietei, oarecum si a cadrului stabilit prin lege īn care se desfasoara acestea.
Emiterea de valori mobiliare, plasarea lor pe piata, tranzactiile cu valori mobiliare, birourile intermediare de valori mobiliare ori ghiseele bancilor comerciale care vānd valori mobiliare sunt componente ale pietei de capital.
Cu exceptia tranzactiilor bursiere, care se desfasoara īntr-un spatiu anume, respectiv la sediul bursei si numai aici, piata valorilor mobiliare este reprezentata de totalitatea mecanismelor, institutiilor si modalitatilor, reglementate de lege, prin care se desfasoara tranzactiile cu titluri de valoare.
Īn esenta, structura pietei valorilor mobiliare este formata din:
q Emitenti
q Investitori
q Intermediari
q Autoritate
Emitentul: este persoana juridica care se angajeaza la recunoasterea si plata drepturilor īncorporate īn instrumentul negociabil,conform clauzelor stipulate īn titlu si potrivit legii care īl guverneaza.
Emitenti de valori mobiliare sunt utilizatori de fonduri care, pentru finantarea unor obiective sau activitati, pun īn circulatie titluri financiare care reprezinta cererea de fonduri.
Īn marea majoritate a cazurilor, emitenti sunt societatile comerciale pe actiuni, dar valori mobiliare pot fi emise si de catre stat, judete,orase etc.
Investitor: este orice persoana, fizica sau juridica, detinator de fonduri excedentare care cumpara, detine si vinde valori mobiliare pe cont propriu, īn vederea obtinerii unor cāstiguri viitoare, fara a practica intermedierea ca fapt de comert.
Intermediarii de valori mobiliare: sunt definiti ca fiind persoanele juridice autorizate īn conditiile legii care exercita intermedierea de valori mobiliare cu titlu profesional, ca fapt de comert.
Ei īsi desfasoara activitatea fie ca brokeri , (pe contul unor terti - pe contul clientilor)fie ca dealeri, respectiv pe cont propriu.
Pot fi autorizate sa se angajeze īn activitati specifice privind intermedierea de valori mobiliare īn Romānia, potrivit legii, numai persoane juridice romāne.
Pentru autorizarea exercitarii activitatii de intermediere de titluri financiare, societatile de valori mobiliare trebuie sa īndeplineasca cumulat urmatoarele conditii:
q Sa fie constituiti sub forma juridica de societati pe actiuni.
q Sa aiba ca obiect de activitate exclusiv intermedierea de valori mobiliare.
q Sa faca dovada unui minim de capital subscris, prevazut de lege si integral varsat.
Societatile de valori mobiliare realizeaza activitatea de intermediere prin persoane fizice,angajati sau reprezentanti exclusivi, actionānd ca agenti de valori mobiliare. Aceste persoane fizice īsi desfasoara activitatea īn numele si pe contul societatii de la care au primit ordine de tranzactii si nu pot angaja īn nume sau pe cont propriu servicii de intermedieri de valori mobiliare.
Intermedierea de valori mobiliare se realizeaza pe piete organizate.
Intermedierea de valori mobiliare are ca obiect:
q Vānzarea si cumpararea de valori mobiliare pe contul clientilor.
q Vānzarea si cumpararea de valori mobiliare pe cont propriu.
q Garantarea plasamentului valorilor mobiliare cu ocazia ofertelor primare sau secundare.
q Transmiterea ordinelor clientilor īn scopul executarii lor prin alti intermediari autorizati.
q Detinerea de fonduri sau valori mobiliare ale clientilor īn scopul executarii ordinelor privind respectivele valori mobiliare.
q Administrarea conturilor de portofolii individuale de valori mobiliare ale clientilor.
q Pastrarea de fonduri sau valori mobiliare ale clientilor īn scopul si īn cursul administrarii portofoliilor acestora sau īn alte scopuri autorizate īn mod expres.
q Acordarea de credite pentru finantarea tranzactiilor clientilor īn limita unui plafon stabilit de B.N.R.
q Alte activitati de intermediere cum ar fi asistenta si evaluarea,elaborarea documentatiei necesare majorarii capitalului social al societatilor comerciale etc.
Autoritatea
Odata cu adoptarea Legii nr.52 din 1994 privind valorile mobiliare si bursele de valori a fost īnfiintata COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE autoritatea nationala īn domeniul valorilor mobiliare si piete de capital .
Comisia Nationala de Valori Mobiliare este autoritate administrativa autonoma, cu personalitate juridica, compusa de 5 membri, numiti de catre Parlament, īn sedinta comuna a Camerelor.
Potrivit legii C.N.V.M. are drept misiune:
q De a favoriza buna functionare a pietei valorilor mobiliare
q De a asigura protectia investitorilor contra practicilor neloiale, abuzive si frauduloase.
q De a realiza informarea detinatorilor de valori mobiliare si a publicului asupra persoanelor care fac īn mod public apel la economiile banesti si asupra valorilor emise de acestea.
Bursele de valori
Pietele de capital sunt formate din doua segmente distincte si interdependente si anume: segmentul primar(piata primara) si segmentul secundar(piata secundara) īn raport de obiectiile tranzactiilor, respectiv dupa cum se vānd si cumpara titluri nou emise ori titluri emise anterior si puse īn circulatie de piata primara.
La rāndul ei, piata secundara a valorilor mobiliare este organizata īn doua modalitati principale:
q Sub forma de bursa de valori
q Sub forma pietei interdealeri, numite si piete de negocieri
Piata interdealeri este organizata īn Romānia īn sistemul RASDAQ dupa modelul american NASDAQ.
Bursele de valori sunt piete specifice. Legea 52 din 1994 defineste bursa de valori ca fiind"o institutie cu personalitate juridica care asigura publicului prin activitatea intermediarilor autorizati, sisteme,mecanisme si proceduri adecvate pentru efectuarea continua, ordonata, transparenta si echitabila a tranzactiilor cu valori mobiliare si care constituie piata oficiala si organizata pentru negocierea valorilor mobiliare admise la cota, oferind economiilor investite īn ele garantie morala si securitate financiara prin masurarea continua a lichiditatii respectivelor valori mobiliare."
Bursele de valori sunt institutii publice, investite cu personalitate juridica, īnfintate prin decizie a C.N.V.M. dupa ce minimum 5 societati de valori mobiliare au solicitat si primit autorizatia de negociere īn bursa.
Operatiunile de bursa
Operatiuni de bursa sunt toate negocierile facute īn bursa de valori īn cursul sedintelor bursiere si īnregistrate conform regulamentelor de operatiuni bursiere. Orice operatiune de bursa regulat facuta si īnregistrata este act de comert si da nastere unei obligatii valabile careia nu i se poate opune exceptia de joc.
Pot negocia si īncheia tranzactii īntr-o bursa de valori numai societatile de valori mobiliare membre a asociatiei bursei, prin agentii lor regulat autorizati.
Autorizatia de negociere īn bursa da dreptul societatii de valori mobiliare titulare la negocierea si īncheierea oricaror categorii de tranzactii, dintre cele admise si practicate conform regulamentelor bursei de valori respective.
De regula procedurile stabilite prin reglementarile burselor de valori au ca finalitate protectia investitorilor- īn special prin tranzactii transparente si echita- bile, cu conditii cāt mai bune pentru clienti- cu evitarea situatilor de conflict de interese si interzicerea activitatilor care sporesc beneficiile intermediarilor īn detrimentul clientilor.
Comisarul general si directorul general al bursei de valori, īn exercitarea perogativelor lor, pot interzice agentilor pentru valori mobiliare, accesul īn bursa īn situatia nerespectarii de catre acestia a prevederilor regulamentelor bursei, a reglementarilor C.N.V.M.
Sunt admise ca obiect al tranzactiilor bursiere numai valorile mobiliare īnscrise la cota bursei de valori. Bursele de valori pot īnscrie la cota numai valori mobiliare īnregistrate la Oficiul de Evidenta a Valorilor Mobiliare.
Admiterea la cota a unei emisiuni de valori mobiliare se extinde asupra tuturor valorilor mobiliare de acelasi tip sau clasa ale emitentului respectiv, care sunt īn circulatie la data īnscrierii.
Emisiunile de obligatiuni si alte valori mobiliare emise de catre stat, judet etc. sunt de drept admise la cota, la primirea de catre bursa de valori a respectivului document de emisiune.
Admiterea tuturor celorlalte valori mobiliare īnregistrate la Oficiul de Evidenta a Valorilor Mobiliare este la latitudinea bursei de valori. Conditiile si procedura admiterii la cota se stabilesc prin regulamentele bursei aprobate de C.N.V.M. armonizate pe cāt posibil cu cele consacrate pe plan international.
Principalele valori mobiliare
Actiunile
Valorile mobiliare cu venituri variabile sunt reprezentate prin actiuni.
Actiunile sunt definite īn literatura de specialitate ca fiind "valori mobiliare certificate, care reprezinta o cota parte din capitalul social al unei societati si care īncorporeaza drepturi sociale si patrimoniale. Ele dau dreptul detinatorului de a participa cu vot deliberativ la adunarile generale ale actionarilor, de a lua parte la administrarea si controlul societatii, respectiv de a participa la īmpartirea profitului."
Dreptul la dividende legat de posesiunea lor variaza īn valoare de la un exerci- tin financiar la altul si nu are un minim garantat, spre deosebire de obligatiuni, valori cu venituri fixe, care garanteaza titularului lui, īn afara de rambursarea principalului o dobānda exprimata īn procentaj din īmprumutul subscris.
Aceasta dobānda poate fi indexata sau variabila īn functie de beneficii.
Societatile comerciale nu pot emite actiuni cu o valoare nominala mai mica de 1.000 de lei si obligatiuni cu valoare mai mica de 100 de lei.
Necesitatea pentru societatile comerciale de a fixa valoarea nominala a actiunilor, prin contractul de societate si statut nu este un obstacol īn emisiunea de actiuni cu valori nominale diferite īn aceeasi societate, cu conditia ca toate titlurile clasei de valori mobiliare emise sa aiba aceeasi valoare nominala si sa acorde posesorilor drepturi egale.
Forma actiunilor:
Ca orice titlu financiar, īn raport de forma de prezentare si drepturile pe care le genereaza, actiunile sunt emise īn cele doua forme:
q Nominative
q La purtator
Actiunile intrate īn circuitul pietei de capital, deci cele dematerializate, indiferent daca sunt nominative sau la purtator sunt īnregistrate īn cont:
actiunile nominative - īn conturile deschise de societatile emitente, pe numele proprietarilor lor.
Actiunile la purtator - īn contul intermediarilor abilitati.
Varietati de actiuni:
Necesitatile practice ale economiei de piata dezvoltate a generat mai multe varietati de actiuni cum ar fi:
q Actiuni īn numerar
q Actiuni de aport
q Actiuni de capital si actiuni de folosinta
q Actiuni de capital si actiunile salariatilor
q Actiuni detinute de administratori sau de cenzori
q Actiuni indivizibile si indivize
q Actiuni noi- actiuni gratuite
q Actiuni comune si actiuni privelegiate
Operatiuni asupra actiunilor:
Indiferent de calitatea emitentului, actiunile, ca de altfel majoritatea valorilor mobiliare, comporta o seama de operatiuni
Negociabilitatea: actiunile sunt negociabile īncepānd cu data īnmatricularii societatii īn Registrul Comertului, sau cānd este vorba de actiuni noi, emise cu ocazia unei mariri de capital, īncepānd de la data realizarii acesteia.
Rascumpararea sau subscrierea de catre o societate a propriilor sale actiuni:Cumpararea si detinerea de o societate a propriilor actiuni este īn principiu interzisa, īn principal pentru considerentul ca societatea ar devenii propriul sau actionar, capitalul sau ar deveni īn mod particular fictiv.
Obligatiunile
Īn economia de piata dezvoltata si practica financiara se cunosc mai multe tipuri de obligatiuni. Astfel se emit spre tranzactionare:
q Obligatiuni generale care constituie o creanta pe ansamblul activelor emitentului, fara determinarea, ca garantie a unui activ particular.
q Obligatiuni retractabile- care pot fi rascumparate la scadenta de catre firma emitenta
q Obligatiuni ipotecare- datoria este garantata cu ipoteca pe activele firmei emitente
q Obligatiuni convertibile- care pot fi preschimbate, la optiunea detinatorului, cu actiuni ale emitentului.
q Obligatiuni cu fond de rascumparare- cānd emitentul alimenteaza periodic un fond din care va rascumpara la scadenta obligatiunile respective.
Dintre societatile comerciale numai societatile pe actiuni pot emite obligatiuni.
Societatea pe actiuni poate emite obligatiuni la purtator sau nominative, pentru o suma care sa nu depaseasca trei patrimi din capitalul varsat si existent conform celui din urma bilant aprobat.
9. INSTITUTII SI ORGANISME FINANCIARE INTERNATIONALE
9.1. Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare
Banca Mondiala
Aceasta banca este cunoscuta si sub denumirea de Banca Mondiala, a fost creata la Conferinta monetara si financiara a Natiunilor Unite de la Bretton Woods din 1944 si a īnceput sa functioneze la 25 martie 1946.
Banca Mondiala functioneaza pe baza Acordului de Constituire.
Principalele organe de conducere ale Bancii sunt urmatoarele:
q Consiliul guvernatorilor - format din cāte un guvernator si un membru supleant din fiecare stat membru, care se reuneste anual si adopta deciziile īn problemele majore ale activitatii bancii.
q Consiliul de administratie - format din 24 directori exe- cutivi
Obiectivele Bancii Mondiale:
q Sa contribuie la reconstructia si dezvoltarea teritoriilor statelor membre , īnlesnind investitiile de capitaluri īn scopuri productive, inclusiv refacerea economiilor distruse sau dizlocate de razboi, readaptarea aparatului de productie la necesitatile din timp de pace si īncura- jarea dezvoltarii mijloacelor si resurselor productive īn tarile mai putin dezvoltate.
q Sa promoveze investitiile straine private prin garantii sau participatii la īmprumuturi si alte investitii efectuate de furnizori de capitaluri private.Atunci cānd nu sunt disponibile capitaluri private īn conditii rezona- bile, Banca este chemata sa completeze investitia privata, furnizānd, īn scopuri productive si īn conditii convenabile, mijloace financiare din capitalul sau propriu, din fonduri procurate si din alte surse.
q Sa promoveze dezvoltarea echilibrata, pe termen lung, a comertului international si echilibrul balantelor de plati prin īncurajarea investitiilor destinate dezvoltarii resurselor productive ale statelor membre, contribuind astfel la cresterea productivitatii, ridicarea nivelului de trai si īmbunatatirea conditiilor de munca pe teritoriile lor.
q Sa coordoneze īmprumuturile acordate sau garantate de ea cu īmprumuturile internationale de alta provenienta, astfel īncāt sa se dea prioritate celor mai utile si mai urgente proiecte, indiferent de dimensiunile lor.
q Sa conduca operatiunile sale tinānd seama de efectele investitiilor internationale asupra conditiilor economice din teritoriile statelor membre si, īn primi ani dupa razboi sa faciliteze tranzitia de la economia de razboi la cea de pace.
Banca este īmputernicita sa garanteze, sa acorde sau sa participe la īmprumuturi īn favoarea unui stat membru, a unei subdiviziuni politice a acestuia sau unei īntreprinderi comerciale, industriale ori agricole situate pe teritoriul acelui stat membru, cu respectarea urmatoarelor reguli:
q Atunci cānd īmprumutul este contractat de alta persoana juridica decāt statul membru, pe teritoriul caruia urmeaza a se realiza proiectul, statul respectiv, banca centrala sau un alt organism asemanator al acelui stat , agreat de Banca, trebuie sa garanteze īn totalitate rambursarea capitalului si plata dobānzilor si a altor sarcini aferente īmprumutului.
q Banca sa capete convingerea ca , īn situatia data a pietei, īmprumutatul nu ar pute obtine īmprumutul dintr-o alta sursa īn conditii rezonabile.
q Proiectul sa fie recomandat de un comitet competent, dupa examinarea aprofundata a cererii.
q Banca sa aprecieze ca dobānda si celelalte sarcini financiare sunt rezonabile si ca aceste elemente, ca si termenele de rambursare a īmprumutului sunt bine adaptate la natura proiectului.
q La acordarea sau garantarea unui īmprumut , banca sa examineze cu grija perspectivele ca īmprumutul , respectiv garantul, sa fie īn masura sa faca fata obligatiilor aferente acelui īmprumut.
q Atunci cānd garanteaza un īmprumut acordat de alti furnizori de capitaluri, banca sa primeasca o compen- satie corespunzatoare pentru riscul asumat.
q Cu exceptia unor īmprejurari speciale, īmprumuturile acordate sau garantate de banca trebuie sa serveasca la realizarea unor proiecte specifice de reconstructie sau dezvoltare.
9.2. Banca Europeana de Investitii
Aceasta banca a fost creata prin Tratatul cu privire la Comunitatea Economica Europeana din 1957 si īsi are sediul la Luxembourg.
Ea are drept scop sa contribuie la dezvoltarea echilibrata si fara obstacole a pietei comune , īn interesul Comunitatii, facānd apel la piata capitalurilor de īmprumut si la resursele sale proprii.
Īn acest scop , B.E.I. acorda īmprumuturi si garantii, facilitānd astfel finantarea proiectelor referitoare la punerea īn valoare a regiunilor mai putin dezvoltate , la modernizarea sau conversiunea īntreprinderilor ori la crearea de noi activitati, precum si a proiectelor de interes comun pentru mai multe state membre.
Este important de precizat, ca prin activitatea pe care o desfasoara, Banca nu urmareste un scop lucrativ.
Membrii B.E.I. sunt statele membre ale Uniunii Europene.
Īn conformitate cu mandatul ce ia fost acordat prin Tratat, B.E.I. acorda īmpru- muturi statelor membre sau īntreprinderilor private ori publice, pentru realizarea de proiecte de investitii pe teritoriile europene ale acestor state, īn masura īn care solicitantii nu au posibilitatea sa-si procure mijloacele financiare de care au nevoie din alte surse īn conditii rezonabile. Prin derogare de la aceasta prevedere acordata de Consiliul guvernatorilor, Banca poate sa acorde īmprumuturi pentru realizarea unor proiecte de investitii īn afara teritoriilor europene ale statelor membre.
Cānd creditul se acorda unei īntreprinderi sau unei colectivitati , alta decāt un stat membru, Banca solicita fie garantia statului membru pe teritoriul caruia proiectu urmeaza sa fie realizat , fie o alta garantie.
B.E.I. poate sa garanteze īmprumuturile contractate de īntreprinderi publice sau private ori de colectivitati pentru realizarea operatiunilor autorizate prin Tratat.
Īn efectuarea operatiilor de acordare de īmprumuturi si garantii, Banca trebuie sa tina seama de urmatoarele principii:
q Sa vegheze ca fondurile sale sa fie utilizate īn modul cel mai rational posibil īn interesul Comunitatii. Ea nu poate sa acorde sau sa garanteze īmprumuturi decāt atunci cānd:
Dobānda si rambursarea sunt asigurate pe seama beneficiilor exploatarii, īn cazul proiectelor realizate de īntreprinderi productive sau īntr-un angajament al statului īn care se realizeaza acel proiect ori altfel, īn cazul altor proiecte.
Realizarea proiectului contribuie la cresterea productivitatii economice īn general si favorizeaza crearea pietei comune.
q Sa nu accepte nici o participare la īntreprinderi si sa nu-si asume nici o responsabilitate īn gestionarea acestora , atāt timp cāt protejarea drepturilor sale nu o reclama pentru garantarea īncasarii creantei sale.
q Ea poate sa cedeze creantele sale pe piata capitalurilor si sa ceara debitorilor sai sa emita obligatiuni sau alte titluri.
q Nici Banca si nici statele membre nu trebuie sa pretinda ca sumele īmprumutate sa fie cheltuite īntr-un anumit stat membru.
q Ea poate sa conditioneze acordarea de īmprumuturi de organizarea de licitatii internationale.
q Ea nu finanteaza nici un proiect la care se opune statul membru pe teritoriul caruia ar urma sa se realizeze acel proiect.
Pentru procurarea resurselor financiare necesare īnfaptuiri sarcinilor sale, B.E.I. contracteaza īmprumuturi pe pietele internationale de capitaluri. Banca poate sa utilizeze disponibilitatile banesti de care nu are nevoie imediat pentru a face fata obligatilor sale , īn urmatoarele conditii:
q Sa faca plasamente pe pietele monetare
q Sa cumpere sau sa vānda titluri emise de ea sau de catre beneficiarii creditelor sale.
q Sa efectueze orice alta operatie financiara avānd legatura cu obiectul sau.
9.3. Banca Europeana pentru Reconsructie si Dezvoltare
Actul de nastere al acestei banci a fost semnat la Paris la 29 mai 1990 si a intrat īn vigoare la 28 martie 1991.
B.E.R.D. a fost creata cu scopul de contribui la progresul si reconstructia economica a tarilor din Europa centrala si de est care se angajeaza sa respecte si sa traduca īn viata principiile democratiei pluraliste , ale pluralismului si economiei de piata.
Pentru realizarea pe termen lung a obiectivului sau - favorizarea tranzitiei economiilor acestor tari la economia de piata si īncurajarea initiativei private si a spiritului īntreprizator - Banca sprijina tarile membre beneficiare sa īnfaptuiasca reforme economice structurale si sectoriale, inclusiv cele care vizeaza lichidarea monopolurilor descentralizarea si privatizarea.
Īn acest scop banca masuri menite:
q Sa promoveze , prin intermediul investitorilor privati si a altor investitori interesati, stabilirea , ameliorarea si dezvoltarea activitatilor sectorului productiv, concurential si privat, si cu deosebire a īntreprinderilor mici si mijlocii.
q Sa mobilizeze capitaluri autohtone si straine precum si echipe de cadre cu experienta.
q Sa favorizeze investitiile productive, inclusiv īn sectorul serviciilor si īn cel financiar, precum si īn infrastructura cānd aceasta este necesara pentru sustinerea initiativei private ti a spiritului īntreprinzator, sprijinind astfel crearea unui mediu concurentional si cresterea productivitatii , a nivelului de trai si īmbunatatirea conditiilor de munca.
q Sa acorde asistenta tehnica la elaborarea, finantarea si executarea proiectelor care tin de obiectivele bancii.
q Sa stimuleze si sa īncurajeze dezvoltarea pietelor de capital.
q Sa sprijine proiectele fiabile si viabile sub aspect economic care prezinta interes pentru mai multe tari membre beneficiare.
q Sa promoveze , īn cadrul ansamblului activitatilor sale , o dezvoltare sanatoasa si durabila din punct de vedere al mediului.
Īn īndeplinirea acestor functii, B.E.R.D. coopereaza strāns cu tarile membre, precum si cu Fondul Monetar International, Banca Internationala pentru Recon- structie si Dezvoltare, Corporatia Financiara Internationala etc.
Resursele ordinare de capital ale Bancii includ:
q Capitalul social autorizat al bancii si subscris
q Resursele procurate de banca prin contractarea de īmprumuturi.
q Sumele provenind din rambursari de īmprumuturi sau garantii ori din cesiuni de participatii.
q Veniturile provenind din īmprumuturi si investitii de capital finantate de banca, precum si cele provenind din garantii si subsciptii ferme nelegate de operatiile speciale ale bancii.
q Alte fonduri sau venituri ale bancii.
Orice tara potential beneficiara de sprijinul financiar al B.E.R.D. īl poate solicite acesteia accesul la resursele sale īn scopuri limitate si pentru o perioada de 3 ani, socotita de la data intrarii īn vigoare a Acordului privind crearea Bancii. Īn cursul acestei perioade banca acorda tarii si īntreprinderilor situate pe teritoriul sau , la cerere, asistenta tehnica si de orice alt fel vizānd finantarea sectorului privat, facilitarea trecerii īntreprinderilor de stat īn proprietatea si sub control privat si sprijinirea īntreprinderilor care functioneaza īn conditii de concurenta si se pregatesc sa opereze īn conformitate cu regulile economiei de piata.
Valoarea asistentei astfel furnizate nu poate depasi cuantumul total al varsamintelor efectuate īn numerar si sub forma biletelor la ordin emise īn contul actiunilor sale.La finele acestei perioade, decizia care autorizeaza accesul la resursele bancii peste limitele aratate mai sus se ia de catre consiliul Guvernatorilor, cu o majoritate de cel putin trei patrimi din numarul guvernatorilor si care reprezinta cel putin 85% din numarul total de voturi atribuite tarilor membre.
Īn īndeplinirea obiectivelor sale, banca īsi efectueaza operatiile folosind una sau toate modalitatile aratate īn cele ce urmeaza:
q Fie acordānd īmprumuturi īntreprinderilor private, īntreprinderilor de stat care functioneaza īn conditii de concurenta si se pregatesc sa opereze dupa regulile economiei de piata sau īntreprinderilor de stat care urmeaza sa treaca īn proprietate si sub control privat.
q Preluānd participatii īn īntreprinderi private si īn īntreprinderi de stat care functioneaza īn conditii de concurenta sau garantānd emisiunea de titluri de catre asemenea īntreprinderi, atunci cānd alte mijloace de finantare nu sunt adecvate.
q Facilitānd accesul, pe pietele capitalurilor autohtone si internationale, ale īntreprinderilor private si de stat, prin acordarea de garantii, cānd alte mijloace de finantare nu sunt adecvate si prin acordarea de consultatii de natura financiara sau orice alta forma de asistenta.
q Utilizānd resursele fondurilor speciale.
q Acordānd sau participānd la acordarea de īmprumuturi si asistenta tehnica pentru reconstructia si dezvoltarea infrastructurii, inclusiv programe de protectie a mediului, necesare dezvoltarii sectorului privat si trecerea la economia de piata.
|
