1.1 NOŢIUNEA DE FINANŢE PUBLICE
Īn zile noastre, economistii recunosc caracterul stiintific al cunostintelor cu privire la finante, statul de stiinta al acestora. Īn urma studiilor īntocmite si a cercetatorilor efectuate de-a lungul anilor de numerosi specialisti īn materie, mai ales de la A. Smith si D. Ricardo īncoace, īn diversele tari ale lumii, a sporit volumul cunostintelor referitoare la finante, s-au facut generalizari valoroase, au fost formulate principii cu caracter peren, au fost stabilite raporturi de cauzalitate īntre diverse fenomene, au fost identificate anumite legitati, au fost puse la punct metode de investigare a fenomenelor.
Īn urma cercetarilor īntreprinse si a experientei acumulate, a fost perfectionate continuu metodele de lucru folosite īn practica financiara a crescut gradul de precizie al lucrarilor de planificare si prognozare financiara, au fost stabilite modalitatii de cuantificare a impactului masurilor financiare asupra venitului national, asupra pr 747j96h oductiei si schimbarilor, asupra evolutiei preturilor, asupra veniturilor diferitelor categorii sociale.
Astfel se poate vorbi despre caracterul obiectiv al existentei financiare īn orānduirile care au cunoscut statul ca institutie suprastructurala, cu conditia sa aiba caracter marfar, iar schimbul sa se efectueze prin intermediul banilor. Descoperirea raportului de cauzalitate dintre stat si finantele publice a facut posibila definirea continutului acestora, iar stabilirea legaturii dintre bani si finante a permis delimitarea sferei acestora.
Finantele publice constituie o ramura a stiintelor economice si au ca obiect de studiu
a) relatiile economice care apar īn procesul constituirii si repartizarii fondurilor bugetare si extrabugetare ale autoritatilor publice centrale, ale unitatilor administrativ-teritoriale si ale altor institutii de drept public, denumite generic fonduri de resurse financiare publice;
b) metodele de gestionare folosite īn cadrul sectorului public;
c) modalitatii de stabilire, percepere si urmarire a impozitelor taxelor si a veniturilor nefiscale;
d) metodele de dimensionare si repartizare a cheltuielilor publice din fonduri bugetare si extrabugetare;
e) īntocmirea, aprobarea, executarea si īncheierea bugetelor de venituri si cheltuieli publice la diferite esaloane ale autoritatilor publice;
f) procedura de angajare si efectuare a cheltuielilor publice din fonduri bugetare si extrabugetare;
g) modalitatile de echilibrare a diferitelor categorii de bugete, de acoperire a eventualelor goluri temporare de casa si de finantare a deficitelor bugetare;
h) organizarea si efectuarea controlului financiar de natura politica administrativa si jurisdictionala, cu caracter preventiv, operativ-curent si postum de catre diverse organe de stat;
i) plasarea si rambursarea īmprumuturilor de stat; gestionarea datoriei publice;
j) metodele de rationalizare a optiunilor bugetare;
k) metodele de planificare, proiectare si prognozare financiara;
l) politica financiara promovata de stat;
m) criteriile ce trebuie avute īn vedere de organele de decizie cu prilejul aprobarii si finantarii cheltuielilor publice;
n) efectele directe si indirecte ale prelevarilor de resurse la fondurile publice, ale repartizarii si utilizarii acestora asupra procesului reproductiei sociale;
o) metodele de determinare a eficientei sau eficacitatii cu care sunt utilizate fondurile publice;
p) alte probleme de natura economica, sociala etc. cu efecte financiare.
Finantele publice au legaturi strānse cu dreptul administrativ si cu cel constitutional care rezida īn urmatoarele:
Prelevarile de resurse banesti de la persoanele fizice si juridice, la fondurile publice se fac, īn majoritatea cazurilor, prin constrāngere, fara contraprestatie sic u titlu nerambursabil. Īntrucāt acestea conduc la diminuarea patrimoniului platilor, ele trebuie sa fie stabilite de autoritatile publice competente si sa īmbrace o forma juridica adecvata - lege, decrete etc - opozabila tuturor membrilor societatilor.
Chiar si atunci cānd fondurile publice se constituie pe seama unui īmprumut de stat care are caracter rambursabil si este purtator de dobānda, conditiile lansarii si rambursarii acestuia, īnscrise īn contractul de īmprumut, se stabilesc tot de catre autoritatile publice, printr-un act juridic de nivel corespunzator. Potentialii īmprumutatorii ai statului pot sa accepte sau sa respinga īn bloc conditiile respective, dar nu sa le negocieze.
Atribuirea unor sume de bani diferitelor persoane juridice si fizice de la fondurile publice trebuie facuta īn scopuri bine determinate si īn conditii prescrise, stabilite prin acte ale puterii legiuitoare sau ale celei executive, dupa caz.
Īntocmirea aprobarea, executarea, īncheierea si controlul bugetului de stat, al bugetului asigurarilor sociale de stat si a bugetelor unitatilor administrativ-teritoriale antreneaza un foarte mare numar de persoane, avānd atributii si raspunderi diferite: deputati si senatori īn parlament consilieri īn consiliile locale si īn cele judetene, membri ai guvernului, sefi de departamente, directori generali si directori, organe de executie īn ministere, alte institutii centrale si locale etc. Īntrucāt dupa un anumit grafic, īntr-o anumita succesiune, cu respectarea anumitor norme, toate problemele privind bugetul de stat sa fie reglementate printr-o lege speciala.
Metodele de gestionare aplicate īn sectorul public, raspunderile persoanelor care mānuiesc bani si alte valori publice, raporturile dintre unitatile publice si dintre acestea si cele private se reglementeaza tot prin acte ale autoritatilor publice.
Faptul ca relatiile si operatiile financiare capata o reglementare juridica, iar fondurile publice bugetare si extrabugetare fac parte integrata din patrimoniul public a determinat pe unii specialistii sa considere finantele publice ca ramura a dreptului public, care are drept obiect de studiul regulilor si operatiilor referitoare la banul public. Acestia precizeaza ca finantele publice pot fi studiate atāt din punct de vedere economic, cāt si juridic.
Raporturile la fel de strānse exista si īntre finantele publice si politic. Partidele aflate la putere definesc coordonatele politicii financiare a statului īn programele lor de guvernamānt, iar puterile legiuitoare si executiva vegheaza ca acesta sa fie traduse īn viata. Autoritatile publice folosesc instrumentele financiare pentru a interveni nu numai īn domeniul economic, dar si īn cel social si chiar politic. Acest lucru a determinat pe unii economisti sa afirme ca finantele publice constituie nu numai o ramura a stiintelor economice, dar si o ramura a stiintei politice.
Observarea atenta a relatiilor, instrumentelor, institutiilor si reglementarilor financiare arata ca finantele publice au, īntr-adevar, raporturi strānse nu numai cu economicul, dar si cu socialul, cu dreptul si cu politicul. Finantele publice sunt, prim urmare, o disciplina de granita, care se interfereaza puternic cu economia politica, cu economiile de ramura si management, cu alte discipline de profil financiar si monetar, cu dreptul administrativ si cu cel constitutional, precum si cu discipline care trateaza probleme sociale si politice.
Avānd īn vedere faptul ca o serie de instrumente financiare, tehnici de lucru, metode de calcul etc. se aplica īn numeroase tari ale lumii , ca Romānia īntretine relatii politice, economice, tehnico-stiintifice si culturale cu tari avānd orānduiri sociale diferite, pentru formarea specialistilor īn domeniul finantelor este imperios necesara īnarmarea acestora cu cunostinte teoretice si practice referitoare la tara noastra, precum si cu cele specifice diferitelor grupuri de tari cu care avem relatii comerciale si de cooperare economica si tehnico-stiintifica.
Separarea statului de societate īn sfera relatiilor economice īsi gaseste expresia in aceea ca statul īsi are veniturile, cheltuielile si datoriile sale proprii; el īsi procura resursele necesare īndeplinirii functiilor si sarcinilor sale cu ajutorul constrāngerii, pe care o exercita asupra membrilor societatii.
O anumita latura a finantelor nu exclude pe celelalte, si ajuta la īntelegerea complexitatii fenomenelor financiare.
Pentru statul modern, finantele publice nu mai sunt un simplu mijloc de asigurare a acoperirii cheltuielilor sale de administratie, ci īnainte de toate un mijloc de interventie in economie. Preocuparea principala a specialistilor devine studierea instrumentelor cu ajutorul carora statul poate sa intervina īn viata economica, a modalitatilor de influentare a proceselor economice, a relatiilor sociale. Īn noile conditii, de la studiul mijloacelor de acoperire, a cheltuielilor publice, obiectul cercetarii se orienteaza spre analiza mijloacelor de interventie a statului prin intermediul cheltuielilor si veniturilor.
Finantele publice sunt folosite īn scopul satisfacerii nevoilor generale ale societatii , īn timp ce finantele private sunt puse īn slujba realizarii de profit de catre īntreprinzatorii particulari.
Finantele publice au un caracter obiectiv, descoperirea raportului de cauzalitate dintre stat si finantele publice a facānd posibila definirea continutului acestora, iar stabilirea legaturii dintre bani si finante a permis delimitarea sferei acestora. Ele constituie o ramura a stiintelor economice si au ca obiect de studiu relatiile economice care apar in procesul constituirii si repartizarii fondurilor bugetare si extrabugetare ale administratiei publice si de stat, ale unitatilor administrativ-teritoriale si altor institutii de drept public; metodele de gestionare folosite in cadrul sectorului public; metode de rationalizare a optiunilor bugetare; metodele de planificare si prognoza financiara; politica financiara promovata de stat; metodele de determinare a eficientei economice si a eficacitatii sociale sau de alta natura cu care sunt utilizate fondurile publice; alte probleme de natura economica, sociala etc, cu efecte financiare.
Repartizarea unei importante parti din produsul intern brut, prin intermediul finantelor publice, genereaza anumite efecte utile pentru īntreaga societate, pentru unele grupuri sociale sau pentru anumite persoane luate īn mod individual. Prin transferul de putere de cumparare de la persoanele fizice si juridice la fondurile publice si de la acestea catre diversi beneficiari are loc o modificare a raporturilor sociale, care influenteaza procesul reproductiei sociale, potentialul economic al īntreprinderilor, veniturile si averea cetatenilor, nivelul de trai al populatiei, calitatea vietii īn general. Cu alte cuvinte, interventia statului īn economie, cu ajutorul finantelor, nu are un caracter neutru, ci ea īndeplineste un rol activ.
Redistribuirea mijlocita de finante are un impact favorabil asupra economiei numai īn masura īn care actiunile publice se fac cu luarea īn considerare a prioritatilor din fiecare etapa istoriceste determinata, asigura efecte economice, sociale sau de alta natura corespunzator efortului financiar cerut de realizarea lor, īmbina armonios avantajele imediate cu cele de perspectiva.
Efectele utile ale actiunilor sociale, economice si de alta natura, finantate din fondurile publice, nu sunt direct proportionale cu efortul reclamat de acesta. Ceva mai mult, greselile comise de autoritatile publice, īnsarcinate sa stabileasca prioritatile si optiunile īn satisfacerea nevoilor sociale, pot provoca efecte adverse: īn loc ca fluxurile financiare dirijate de la fondurile publice sa favorizeze progresul social-economic, se poate ca ele sa duca la limitarea acestuia, din cauza orientarii lor spre actiuni ineficiente sau neconforme cu nevoile reale ale tarii, īn perioada considerata.
Deoarece īn economia de piata nu exista o concurenta perfecta, nici īn deciziile luate de agentii economici, īn calitate de producatori autonomi, nu asigura dimensiuni existente īntre interesele participantilor si dimensionarea corecta a productiei de bunuri private (oferta) īn raport cu necesarul pentru consum (cererea) de asemenea produse. Abaterile īn plus sau īn minus ale ofertei fata de cerere influenteaza, evident, si nivelul pretului si implicit rata rentabilitatii.
Deciziile luate de autoritatile publice cu privire la volumul si la structura unitatilor oferite membrilor societatii si agentilor economici nici ele nu sunt ireprosabile. Acest lucru se explica prin necunoasterea dimensiunii reale a nevoilor sociale si a stringentei acestora, ca si prin contradictiile existente īntre interesele participantilor la formarea fondurilor publice, de a ceda o parte cāt mai mica din puterea lor de cumparare, si cele ale beneficiarilor acestor fonduri, de a primi prestatii īn natura ( utilitati publice) sau transferuri īn bani īn cuantum cāt mai mare. De aceea, perfectionarea deciziilor financiare( sau cu efecte financiare) ale autoritatilor publice constituie o preocupare de cea mai mare actualitate si importanta īn toate tarile.
Impactul finantelor publice asupra economiei nu se manifesta numai sub forma unitatilor puse la dispozitia membrilor societatii care influenteaza marimea si structura acumularii de capital, a consumului total, privat si public, individual si social. Aceasta se manifesta si sub forma redistribuirii veniturilor si averii īn rāndurile populatiei ca si ale īntreprinzatorilor.
Prelevarile de impozite si taxe de la persoanele fizice si juridice, la fondurile publice de resurse financiare, se fac cu titlu definitiv si nerambursabil si īn proportii diferite de la un contribuabil la altul. Acest tratament diferentiat aplicat prin mijlocirea impozitelor progresive pe venit si pe avere, este dictat de imperativul justitiei sociale, al echitatii fiscale. Ca urmare, impozitele si taxele servesc nu numai ca mijloace de procurare a resurselor necesare statului, dar si ca mijloacele de procurare a resurselor necesare statului, dar si ca instrumente de redistribuire a veniturilor si averii cetatenilor si agentilor economici.
Redistribuirea īnfaptuita cu ajutorul impozitelor si taxelor este urmata de o a doua redistribuire, realizata pe calea alocatiilor bugetare, a subventiilor si a transferurilor de resurse de la fondurile publice la diversi beneficiari. La dirijarea acestor resurse catre persoane fizice si juridice se urmareste sprijinirea cu precadere a celor lipsiti de posibilitati materiale sau cu un potential economic redus.
Pe aceasta cale se corecteaza, partial evident, disproportiile mari si inechitatile adesea flagrante existente īntre cei avuti si cei neavuti. Desi nu se poate spune de la ce persoana provine suma de bani utilizata de stat pentru finantarea unei cheltuieli de care beneficiaza o anumita persoana, se poate presupune, totusi, ca persoanele fizice cu venituri mari si cu averi importante, suportānd impozite progresive, contribuie cu o parte din resursele lor la finantare burselor, pensiilor, indemnizatiilor sociale etc., cuvenite celor cu venituri modeste. Aceasta, īn mod teoretic, deoarece practic uneori suma impozitelor si a taxelor īncasate de la persoanele cu venituri mari si foarte mari are o pondere redusa īn totalul veniturilor fiscale si, deci, o contributie pe masura la o finantarea cheltuielilor dde care beneficiaza masele largi ale populatiei.
Autoritatile publice folosesc instrumentele financiare si īn scopul influentarii proceselor economice, al corectarii ciclului economic, al īnlaturarii dezechilibrelor economice. Īn perioadele de supraīncalzire a economiei, se iau masuri financiare pentru temperare cresterii obtinute pe seama accentuarii fenomenelor inflationiste, iar īn perioadele de recesiune, prin facilitati fiscale ori prin alocatii bugetare se asigura oxigenul necesar relansarii economiei. Pe seama resurselor financiare publice se finanteaza diverse actiuni orientate spre crearea de noi locuri de munca, recalificarea somerilor si īndrumarea lor catre alte ramuri si subramuri ale economiei, pensionarea īnainte de termen a celor care si-au pierdut locul de munca. Contractarea de īmprumuturi pe piata interna, pentru acoperirea deficitului bugetar, constituie o modalitate frecvent folosita de stat pentru reducerea īn circuitul economic a disponibilitatilor banesti temporare din economie si de influentare a echilibrului monetar. Prin contractarea de īmprumuturi externe de catre stat sau prin garantarea īmprumuturilor contractate de agentii economice de agentii economici se urmareste completarea resurselor financiare interne si folosirea lor pentru realizarea de obiective si actiuni de interes national.
Asadar, finantele publice sunt utilizate īn scopul realizarii unei dezvoltari economice si sociale a tarii pe cāt posibil īntr-un cadru echilibrat.
Īn īncheiere, mentionam ca nu toti economistii fac o demarcatie neta īntre functiile si rolul finantelor publice. Astfel, unii, vorbind despre functiile iar altii nu abordeaza aceste probleme cu referire la finantele publice īn general, ci trateaza rezultatele obsenabile cu ajutorul impozitelor, īmprumuturilor de stat, emisiunii monetare, cheltuielilor bugetare etc., folosite de autoritatile publice ca instrumente de interventie īn economie2.
Lasānd la o parte deosebirile de terminologie, observam ca o serie de economisti occidentali remarca si apreciaza pozitiv formele variate ale interventiei autoritatilor publice īn economie, prin mijlocirea finantelor publice sau al altor instrumente.
Necesitatea interventiei locative a statului īn economie apare īn cazul a) proprietati comune asupra resurselor; b) al comportamentului neadecvat si pagubitor al unor indivizi (de tipul "calaretului liber") si c) al bunurilor publice.
Atunci cānd un anumit bun (teren agricol, padure, resurse de apa etc.) se afla īn proprietatea comuna a mai multor persoane, īntre care nu exista un spirit de cooperare si colaborare, se ajunge ca actiunile unora sa intre īn conflict cu interesele celorlalti. Fiecare urmareste sa-si promoveze propriile sale interese, chiar daca acestea aduc atingere intereselor celorlalti proprietari. Maximizarea intereselor individuale, īn detrimentul interesului general al proprietarilor, are urmari dezastruoase. Proprietatea comuna, tratata ca si cum ar fi proprietatea nimanui, sfārseste prin a disparea ca sursa de venit pentru titularii acesteia. Pentru a evita un asemenea deznodamānt, se impune interventia statului care sa reglementeze modul de utilizare a resurselor aflate īn proprietate comuna.
Īncalcari frecvente ale intereselor generale se īntālnesc si īn industrie, agricultura ,transporturi si īn alte ramuri ale economiei, care reclama interventia statului. Astfel, unii agenti economici degaja īn atmosfera gaze, praf ori alte substante nocive, rezultate din procesul de productie, īn loc sa le capituleze si sa le neutralizeze; deverseaza īn rāuri, īn balti sau īn mare ori lasa sa ajunga īn pānza freatica ape uzate, īn loc sa le trateze (epureze) īn prealabil; produc zgomote superioare limitelor admise cu efecte negative asupra organismului uman; pe scurt, populeaza mediul ambiant fara sa plateasca vreun ban pentru acoperirea prejudiciilor produse celor din jur prin faptele lor iresponsabile.
Faptul ca anumite bunuri(utilitati) nu pot fi furnizate de producatorii privati, determina autoritatile publice sa intervina pentru a asigura producerea acestora īn institutii specializate si a le pune la dispozitia utilizatorului fara plata, dupa criterii nonpiata. Prelevarea prin metode de constrāngere (impozite, taxe, contributii etc.) a resurselor necesare finantarii productiei de bunuri (utilitati) publice si dirijarea acestora catre institutiile prestatoare (armata, politie, justitie, scoli, spitale etc.) constituie o forma de manifestare a functiei locative a finantelor publice si a rolului jucat de autoritatile publice.
Cu ocazia colectarii resurselor financiare si, respectiv, a finantarii cheltuielilor publice, are loc un proces de redistribuire a veniturilor si averilor persoanelor fizice si juridice īn societate.
Redistribuirea se produce īntre cei cu venituri mai mari(cu un potential economic mai ridicat) si se realizeaza sub diferite forme, si anume: prin oferirea de catre autoritatile publice de bunuri si servicii fara plata(īnvatamānt, ocrotire medicala, protectie sociala etc. cu titlu gratuit); prin subventionarea de la buget a productiei anumitor bunuri si servicii sau a distributiei acestora; prin acordarea unor sume de bani (ajutoare, indemnizatii, pensii, burse etc.) celor īndreptatiti, pentru ca acestia sa-si procure bunurile sau sa-si achite serviciile de care au nevoie.
Īn oricare varianta, autoritatile publice īndeplinesc un rol distributiv cu ajutorul finantelor publice īndeplinesc un rol distributiv cu ajutorul finantelor publice.
Implicarea statului īn viata economica īmbraca, de asemenea, forma adoptarii, de catre autoritatile publice, a unor reglementari indispensabile bunei functionari a economiei nationale. Este vorba de astfel de reglementari - legi hotarāri sau ordonante guvernamentale, norme metodologice etc. - cum sunt cele privind protectia consumatorului, sanctionarea concurentei neloiale si a practicilor monopoliste, protectia si securitatea muncii, regimul de munca, nivelul salariului minim, asigurarile sociale, protectia mediului s.a
Asemenea reglementari sunt percepute de catre unii ca īngradiri ale libertatilor individuale, iar de catre altii ca masuri utile, menite sa contribuie la mai buna functionare a mecanismului economic.
Amploarea rolului regulator al autoritatile publice īn economie difera de la o tara la alta si de la o perioada la alta, uneori acesta se extinde, alteori se restrānge, dupa caz.
Īn tarile cu economie de piata, apar frecvent disfunctionalitati si dezechilibre sub diferite forme: ramānerea īn urma a desfacerilor de marfuri īn raport cu productia, ceea ce conduce la cresterea stocurilor; sporirea numarului somerilor; īnregistrarea de deficite bugetare, solduri negative ale balantei comerciale si ale balantei de plati externe ori majorarea acestora; multiplicarea volumului platilor restante catre furnizori, bugetul de stat si banci; īncetinirea ritmului cresterii economice sau īnregistrarea de cresteri negative ale produsului intern brut etc.
Pentru corectarea unor asemenea fenomene, autoritatile publice apeleaza la diverse instrumente monetare, valutare, fiscale ori bugetare pentru stabilizarea economiei. Asemenea interventii, ca si cele la care ne-am referit mai īnainte, sunt contestate de catre unii economisti, pe motiv ca economia de piata se poate autoregla si ca amestecul statului īn viata economica ar fi contraproductiv, īn timp ce altii le considera inevitabile si binevenite.
Prin "finante publice" se īnteleg platile banesti de interes public necesare īn relatiile cu statul si alte institutii publice. Finantele publice cuprind diferite mijloace prin care persoanele publice-statul, comunele, institutiile etc., īsi provoaca resursele financiare necesare īndeplinirii prerogativelor lor.
Finantele publice cuprind relatii social-economice banesti prin mijlocirea carora statul, unitatile sale administrativ-teritoriale si alte institutii de drept public īsi constituie si folosesc fondurile de resurse financiare. Finantele publice cuprind veniturile (impozite, taxe, contributii, īmprumuturi de stat etc.), cheltuieli, datoriile pe care le au etc.
Finantele publice se folosesc pentru satisfacerea cerintelor generale ale societatii, cum sunt: finantarea īnvatamāntului, a asigurarilor sociale de stat, a institutiilor guvernamentale, a parchetelor, a instantelor judecatoresti, precum si a institutiilor de ordine publica (a politiei) si de aparare nationala.
Finantele publice sunt gestionate īn concordanta cu prevederile dreptului administrativ si a celui public si se confrunta cu problemele de echilibru financiar. Aceasta īnseamna ca fluxurile financiare ce se īndreapta catre vistieria statului, provenind de la diversi platitori-persoane juridice si financiare-sunt stabilite de autoritatile publice competente prin legi, ordonante etc., dobāndind astfel un caracter obligatoriu, fara contraprestatie directa, imediata si fara titlu rambursabil. Īn acelasi timp, fluxurile financiare ce se īndreapta de la fondurile bugetare catre diversi beneficiari-persoane juridice fizice- se realizeaza īn scopuri, cuantumuri si la termene determinate prin acte normative ale organelor legislative sau executive ale statului.
Prin acte normative ale autoritatilor publice se reglementeaza gestionarea finantelor publice, raporturile dintre unitatile publice si dintre acestea si cele private, atributiile si raspunderile celor ce mānuiesc bani si alte valori public. Īn acest fel, finantele publice dobāndesc o reglementare juridica, fondurile financiare constituie devin patrimoniu public, iar cheltuirea lor este competenta si raspunderea organelor administratiei centrale si locale de stat, potrivit prevederilor legale.
Organizarea finantelor publice, folosirea instrumentelor financiare de catre organele de stat pentru interventia īn domeniile economic, social, cultural sau politic definesc, de fapt, politica financiara statului īntr-o anumita perioada de timp.
1.2 IMPOZITUL
Impozitul reprezinta o contributie baneasca obligatorie si cu titlu nerambursabil, datorata, conform legii, bugetului de stat de catre persoanele fizice si juridice pentru veniturile pe care le obtin sau bunurile pe care le poseda.
Impozitul este o contributie baneasca īn sensul ca persoanele fizice si juridice sunt datoare sa participe dupa anumite criterii la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societatii. Este o contributie obligatorie īn sensul ca toate persoanele fizice si juridice care beneficiaza de actiunile sau obiectivele finantate din fondurile generale ale societatii trebuie sa participe la formarea acestor fonduri. Ele reprezinta o modalitate de participare a contribuabililor la constituirea fondurilor generale ale societatii.
Īn literatura de specialitate se specifica si o alta caracteristica a impozitului, si anume, ca este o prelevare fara contraprestatie sau fara vreun echivalent.
Trasatura esentiala a impozitului este reversibilitatea, conform careia sumele concentrate de stat pe calea impozitelor de la persoanele fizice si juridice se reīntorc sub forma unor actiuni, servicii, gratuitati de care beneficiaza cei care au contribuit la formarea fondurilor generale ale societatii.
Statul, in schimbul impozitelor īncasate, se obliga si trebuie sa creeze si sa asigure un cadru general favorabil desfasurarii activitatilor economice, sociale si politice in societate.
Ca urmare a factorilor politici, economici si sociali, īncasarile fiscale au cunoscut o crestere sistematica. Marimea prelevarii este dependenta de ponderea sectorului public īn productia industriala a tarii, de nivelul cotelor de impozit, de dimensiunile nevoilor bugetare si de mijloacele de acoperire a acestora, de preturile si tarifele practicate de sectorul public in relatiile cu īntreprinderile private, precum si de proportiile evaziunii fiscale.
Odata cu sporirea fiscalitatii, are loc diminuarea corespunzatoare a veniturilor care ramān la dispozitia persoanelor fizice si juridice pentru consum personal si acumulare. Prin intermediul impozitelor o parte tot mai mare din veniturile populatiei si ale īntreprinderilor este prelevata la dispozitia statului si utilizata de acesta, de regula, īn scopuri neproductive.
Se remarca preferinta tarilor ]n curs de dezvoltare pentru folosirea īn principal a impozitelor indirecte, care le procura circa 60 - 80% din totalul impozitelor fiscale, acest lucru fiind explicat prin gradul mai redus de dezvoltare a fortelor de productie, prin structura mai putin complexa si diversificata a productiei industriale, precum si prin nivelul scazut al veniturilor banesti realizate de majoritatea populatiei. Īn afara cauzelor de natura economica, la acestea mai contribuie si orientarea politicii financiare promovate de guvernul la putere, precum si alti factori specifici.
Principiile politicii fiscale.
a) Principiile impunerii echitabile. Echitatea, īn materie de impozite, a fost interpretata īn mod diferit, fiind necesar sa se faca o distinctie īntre egalitatea īn fata impozitului si egalitatea prin impozit.
Egalitatea īn fata impozitelor presupune ca impunerea sa se faca īn acelasi mod pentru toate persoanele fizice si juridice, indiferent de locul unde domiciliaza sau īsi au sediul.
Egalitatea prin impozit presupune, dimpotriva diferentierea sarcinii fiscale de la o persoana la alta, īn functie de o serie de criterii economice si sociale, printre care: marimea absoluta a materiei impozabile, situatia personala a subiectului impozabil, natura si provenienta venitului.
b) Principiul politicii financiare. Introducerea unui nou impozit are ca scop obtinerea unui randament fiscal ca acesta sa fie stabil si elastic.
c) Principiile politicii economice. Statul foloseste impozitele nu numai ca mijloc de procurare a veniturilor bugetare, ci si pentru a exercita o anumita influenta asupra dezvoltarii sau restrāngerii activitatii unor ramuri economice pentru a stimula sporirea productiei sau consumului unor anumite marfuri, pentru a extinde sau limita relatiile comerciale cu alte state.
Uneori, impozitele sunt folosite ca mijloc de influentare a conditiilor de concurenta. Īn relatiile economice cu strainatatea, marfurile de import sunt supuse la plata unui impozit de compensatie la marimea impozitelor care greveaza bunurile de acelasi fel de provenienta interna. Exportul este, adesea, favorizat prin aceea ca se ramburseaza exportatorilor, integral sau partial impozitele platite pentru bunurile livrate peste granita.
|
