FISCALITATEA IN STATELE UNITE ALE AMERICII

FISCALITATEA IN STATELE UNITE ALE AMERICII

1 Impozitul pe profit

Statele Unite ale Americii includ 50 de state, avand capitala la Washington, districtul Columbia. Statele Unite ale Americii exercita jurisdictie suverana asupra unui numar de posesiuni si teritorii, incluzand Puerto Rico, Insulele Virgine Americane, Guam; Samoa Americana si Insulele Marianei de Nord. Aceste posesiuni si teritorii nu sunt subiect al fiscalitatii federatiei americane. Fiind o federatie, sistemul de impozite si taxe se dezvolta pe trei paliere: federal, statal si municipal (local), in unele cazuri. Corporatiile sunt subiect al impozitului pe profit, sub autoritate federala. In multe cazuri, profitul este impozitat si la nivelul statelor componente. Angajatorii si angajatii sunt platitori de asigurari sociale, dar Statele Unite ale Americii nu practica taxa pe valoarea adaugata, insa aproape toate statele americane impun taxe pe vanzari. Organul fiscal suprem este Serviciul Intern de Venituri. Moneda nationala este dolarul american.

Statele Unite ale Americii folosesc un sistem clasic de impunere a corporatiilor. Profiturile se impoziteaza la companie, in anul realizarii lor si ulterior la actionari, cand se distribuie. Actionarii sunt impusi in functie de statutul lor, respectiv corporatii, indivizi, trust sau proprietar. Dividendele nu sunt deductibile din profitul impozabil. Corporatiile care primesc dividende impozabile le pot, insa, deduce integral sau partial. Dividendele platite nerezidentilor sunt obiect al impunerii.

Entitatile legale subiecte ale impozitului pe profit includ: corporatiile; asociatiile; societatile pe actiuni; companiile de asigurari; bancile. Formele specializate de companii, cum sunt companiile de investitii regulate (simbolizate RICs si cunoscute ca fonduri mutuale) si trusturile de investitii in averi reale (REITs) sunt subiecte ale impozitului pe profit, dar sunt indreptatite sa solicite o deducere din venitul din investitii si castigurile de capital distribuite actionarilor. Trusturile de investitii in ipoteci pentru averi reale (REMICs) si in active financiare securizate (FASITs) nu sunt subiecti ai impunerii profiturilor. Exista, totodata, unele persoane juridice pentru care se aplica un regim special, in sensul ca dividendele distribuite actionarilor sunt impuse, dar profiturile ramase la dispozitia lor sunt exceptate.

Conceptul de rezidenta nu este folosit in Statele Unite ale Americii pentru corporatii. Corporatiile sunt considerate interne daca sunt organizate sub legea unuia dintre statele americane sau a districtului Columbia si sunt considerate straine daca sunt organizate sub o jurisdictie legala straina.

Corporatiile interne sunt impuse asupra venitului provenit din intreaga lume. Venitul este definit, in sens larg, ca incluzand toate veniturile obtinute, indiferent de tip si de sursa de provenienta. Aceleasi tipuri de rate de impunere se aplica asupra tuturor categoriilor de venituri.

Dobanzile provenite din obligatiuni emise de statele americane si de municipalitati sunt scutite de impunerea federala, daca se demonstreaza ca acestea sunt emise pentru scopuri de interes public si emitatorul se conformeaza unor reglementari specifice. Dividendele primite de 353d33d la corporatii interne nu sunt scutite de impunere, dar se pot totusi deduce, integral sau partial, in anumite conditii.

Corporatiile pot deduce toate cheltuielile ordinare si necesare, platite sau contractate de-a lungul anului, in desfasurarea unei afaceri. Articolele deductibile includ: cheltuielile de afaceri; deprecierile si amortizarile; platile de dobanzi; impozitele statale si locale platite pe venit si pe averea reala; contributiile caritabile; pierderile care nu sunt compensate cu asigurari sau similare; datoriile riscante. Provizioane speciale permit amortizarea cheltuielilor organizationale ale corporatiei, costurile de infiintare, cheltuielile de cercetare-dezvoltare si cheltuielile cu caracter ecologic. Totodata, contribuabilul poate opta pentru deducerea unor taxe (straine sau de alta natura).

Categoriile de cheltuieli nedeductibile cuprind: salariile excesive; platile finale excesive efectuate in legatura cu preluarea unor corporatii; cheltuielile si dobanzile referitoare la obtinerea venitului scutit. In general, dobanzile sunt deductibile limitat, in raport de anumite conditii. Dividendele sunt deductibile doar pentru companiile specializate (RICs si REITs).

Evaluarea activelor se realizeaza prin metoda LIFO sau FIFO. Pentru aceasta se mai utilizeaza metoda costului sau metoda minimului dintre cost si valoarea de piata. Daca se apeleaza la metoda LIFO activele trebuie evaluate la cost si toate situatiile financiare catre creditori si actionari trebuie sa fie intocmite folosind metoda LIFO. Intreprinderile mici (cu un venit sub 5 milioane de dolari) pot sa foloseasca o metoda simplificata LIFO. Dealerii de titluri de valoare trebuie sa le evalueze la valoarea corecta de piata. Titlurile care nu sunt parti ale activului trebuie evaluate la pretul de piata din ultima zi a anului de impunere si tratate ca si cum ar fi vandute, iar suma castigului sau pierderii sa fie inclusa in venit. Exceptii se aplica la titlurile detinute de dealeri pentru investitii sau ca parte a anumitor tranzactii de „hedging”.

Deduceri de depreciere pot fi aplicate pentru proprietatea mobila si imobila, folosita in comert sau afaceri ori detinuta pentru obtinerea venitului. Deduceri de amortizare se aplica si pentru proprietatea intangibila. Proprietatea reala non rezidentiala (de exemplu proprietatea comerciala) este depreciata folosind metoda liniara, daca aceasta are o perioada de folosinta de peste 39 de ani. Proprietatea rezidentiala inchiriata se depreciaza folosind tot metoda liniara, cand perioada de viata este de peste 27,5 ani. Perioada de amortizare a proprietatii mobile tangibile este de 3, 5, 7, 10, 15 sau 20 de ani. In cazul sau, pentru inceput se utilizeaza metoda degresiva, iar in anul in care se obtine o depreciere mai mare se trece la metoda liniara. Micii oameni de afaceri pot solicita, pentru proprietatea personala tangibila achizitionata prin cumparare, o deducere limitata a cheltuielilor, in locul deprecierii. Valoarea fondului de comert si anumite proprietati intangibile achizitionate de contribuabil se amortizeaza in 15 ani. Acest tratament se aplica pentru: fondul de comert si valoarea afacerii, bazata pe premisa ca afacerea merge mai departe (going concern value); forta de munca, incluzand contractele de angajare existente; registrele de afaceri si sistemele de operare; drepturile intelectuale, cum ar fi patentele, copyrights, formulele, procedeele, desenele, know-how; intangibilele de baza ale clientului (cota de piata, structura de piata etc.); intangibilele de piata ale furnizorului (drepturile de a primi bunuri si servicii in viitor, urmare a relatiilor contractuale existente etc.); licentele guvernamentale s.a.

Rezervele si provizioanele pentru pierderi anticipate, dar nerealizate, nu sunt permise. Metoda specifica de „incarcare-descarcare” trebuie folosita numai pentru pierderi din venituri exceptionale si pentru datorii deductibile, in anul in care acestea devin in intregime sau partial lipsite de valoare (de exemplu necolectate). Completarile la rezervele pentru propria asigurare nu sunt deductibile. Platile efectuate catre companiile de asigurari captive sunt tratate de aceeasi maniera ca si propriile asigurari si nu se deduc.

Corporatiile sunt subiect al impunerii castigurilor de capital. Ratele care se aplica sunt cele utilizate si la impunerea venitului ordinar. Se acorda o diminuare a obligatiei fiscale pentru urmatoarele tranzactii legate de fuziuni, lichidari si reorganizari: transferurile unui pachet de actiuni la o corporatie, mai mare de 80%; lichidarile unui subsidiar detinut in proportie de peste 80% de catre compania mama; fuziunile legale ale corporatiei sau tranzactiile de consolidare; divizarile corporationale; recapitalizarile corporatiei (de exemplu schimbarea structurii capitalului); migrarea corporatiei (de exemplu schimbarea locului acesteia) s.a. In aceste tranzactii, castigul este amanat pana in momentul cand actiunile sau activele primite sunt vandute. Aceste facilitati se acorda in conditiile indeplinirii anumitor criterii precis stabilite.

Pierderile operationale nete pot fi reportate asupra veniturilor exercitiilor trecute, pentru o perioada de 5 ani, precum si asupra veniturilor viitoare, pentru o perioada de 20 de ani. In eventualitatea schimbarii proprietarului corporatiei, deducerea pierderilor operationale nete este limitata. Pierderile de capital ale corporatiilor pot fi deduse numai din castigurile de capital. Sumele nerecuperate se reporteaza asupra exercitiilor trecute, pe o perioada de 3 ani, dar si pe viitor, pentru un interval de 5 ani, fiind compensate cu castigurile de capital din acesti ani.

Sistemul de impunere a profiturilor companiilor este unul de tip progresiv. Ratele de impunere si transele de venit impozabil sunt urmatoarele:

Corporatiile sunt subiect si al unei taxe alternative minime, in masura in care aceasta este mai mare decat obligatia fiscala normala, calculata pe baza ratelor anterioare. Baza de calcul, in cazul acestei alternative, se determina cu luarea in considerare a anumitor articole de venituri care sunt tratate preferential in regimul normal. Venitul minim impozabil alternativ ce depaseste suma scutita de 40 000 de dolari este impozitat cu o rata de 20%. Suma cu care taxa alternativa minima depaseste impozitul normal este impusa si cu o taxa aditionala.

Corporatiile americane beneficiaza de o serie de stimulente. Astfel, cheltuielile de cercetare si dezvoltare pot fi deduse in anul efectuarii lor sau amortizate pe o perioada de 60 de luni. Cresterile anuale de astfel de cheltuieli sunt eligibile pentru un credit de impunere de 20%, in masura in care depasesc suma de baza determinata prin referire la media lor in primii trei ani de impunere a subiectului. Acest credit de impunere se solicita si pentru cercetarea de baza calificata. De asemenea, se permite amortizarea in 60 de luni a facilitatilor pentru controlul poluarii, cheltuielilor de organizare si costurilor de incepere a afacerii.

Contribuabilii datoreaza obligatia fiscala utilizand anul calendaristic sau anul fiscal. Un an de 52 – 53 de saptamani poate fi folosit daca contribuabilul isi organizeaza evidenta contabila pe aceasta baza (un astfel de an este o perioada anuala de contabilitate care intotdeauna se termina in aceeasi zi a saptamanii care este cea mai apropiata de sfarsitul anului calendaristic).

Statele Unite ale Americii utilizeaza un sistem de autoevaluare a materiei impozabile potrivit caruia toti contribuabilii trebuie sa completeze o declaratie anuala de impunere si sa isi calculeze, prin aceasta, cuantumul impozitului datorat. Aceasta declaratie trebuie depusa la organele fiscal pana in a 15 a zi, inclusiv, din a treia luna de la incheierea anului fiscal. O extensie automata de sase saptamani se poate acorda pentru contribuabili in anumite conditii stabilite de Serviciul Intern de Venituri.

Suma totala a impozitului anual datorat trebuie platita inainte sau la data completarii declaratiei de impunere. Plati anticipate trimestriale trebuie efectuate in patru transe, in cuantum de 25% din totalul estimat al obligatiei fiscale anuale. Datele limita pentru acestea sunt 15 aprilie, 15 iunie, 15 septembrie si 15 decembrie. Suma totala a celor patru plati trebuie sa fie egala, la final, cu minimul dintre: 100% din impozitul final al anului curent (mentionat in declaratia anuala de impunere) si 100% din impozitul calculat al anului anterior. Penalitati se aplica daca platile sunt mai mici decat limitele mentionate anterior.

2 Impozitul pe venit

Statele Unite ale Americii aseaza un impozit asupra veniturilor nete ale indivizilor. Cetatenii americani si rezidentii sunt subiecti ai impunerii veniturilor provenite din intreaga lume, indiferent de locul unde isi au resedinta. Strainii sunt subiecti ai impunerii daca devin rezidenti americani sau daca obtin anumite tipuri de venit din aceasta tara. Strainii sunt tratati ca rezidenti americani daca detin o Carte Verde americana si au patruns pe teritoriul tarii sau daca au implinit testul prezentei substantiale pe teritoriul american. Acest test presupune ca o persoana este prezenta in SUA cel putin 31 de zile in timpul anului calendaristic curent si cel putin 183 de zile in timpul anului calendaristic curent si a celor doi ani anteriori acestuia, determinate astfel:  fiecare zi de prezenta in anul curent este considerata o zi, fiecare zi de prezenta in penultimul an este 1/3 zile si fiecare zi de prezenta din antepenultimul an este 1/6 zile.

Persoanele casatorite pot opta intre a completa fie o declaratie de impunere separata, raportand venitul propriu si deducerile personale, fie o declaratie comuna, raportand venitul combinat si deducerile familiei.

Venitul provenit din intreaga lume este supus impunerii. Acesta include salariile, venitul din afaceri si venitul din investitii. Toate tipurile de venit (cu exceptia castigurilor de capital) sunt agregate si impuse la aceeasi rata. Castigul de capital este obiect al unei impuneri la rate speciale. Venitul impozabil global se calculeaza in urmatoarele etape succesive:

1. determinarea venitului brut;

2. scaderea anumitor deduceri legale, pentru a obtine venitul brut ajustat;

3. scaderea urmatoarelor: o deducere standard sau suma totala a articolelor deductibile si sumele personale scutite.

Ratele de impunere se aplica venitului impozabil astfel calculat, iar suma impozitului datorat poate fi compensata de catre creditele fiscale acordate. Ratele de impunere folosite depind de statutul contribuabilului. Exista patru categorii de cuprindere a acestora: persoanele casatorite ce completeaza impreuna declaratia de impunere; capul familiei (de exemplu persoana care detine gospodaria ce este principalul loc unde traieste copilul dependent sau alti dependenti cel putin jumatate din anul de impunere); indivizii necasatoriti; persoanele casatorite ce completeaza declaratii de impunere separate.

Copii trebuie sa intocmeasca declaratie de impunere si sa plateasca impozit din venitul propriu.

Categoriile de venit exceptat de la impunere cuprind: sumele primite sub contracte de asigurari de viata; darurile si mostenirile; dobanda obligatiunilor emise de statele americane si municipalitati pentru scopuri publice calificate; venitul castigat in strainatate, in anumite limite; unele sume primite ca si compensatii pentru boala sau accidente.

Se aplica o deducere de 250 000 de dolari (500 000 de dolari pentru persoanele casatorite ce completeaza declaratie comuna) din castigurile provenite din vanzarea unei case, daca aceasta a fost detinuta si ocupata ca rezidenta principala cel putin doi ani din cei cinci anteriori datei de vanzare.

Venitul obtinut ca salariu este obiect al impunerii. Cheltuielile aflate in relatie directa cu obtinerea venitului si care nu sunt rambursate de angajator pot fi deduse. Costurile de deplasare (de naveta) nu sunt deductibile. Cheltuielile de deplasare sunt deductibile numai daca sunt platite in legatura cu inceperea activitatii, ca angajat sau ca lucrator independent, la un loc principal nou de munca. Acest nou loc de munca trebuie sa fie la cel putin 50 de mile departare de fostul serviciu sau la cel putin 50 de mile de rezidenta individului.

Beneficiile primite in natura de catre un angajat constituie, in general, venit impozabil. Exonerarile de la impunere se aplica pentru: serviciile oferite angajatului, care sunt la fel ca cele oferite de catre angajator clientilor pe parcursul derularii ordinare a afacerii, daca nu se inregistreaza costuri aditionale substantiale de catre angajator in oferirea acestor servicii; discounturi calificate acordate angajatului in cumpararea de bunuri sau servicii, vandute de catre angajator; beneficiile dovedite ca sunt parte ale conditiilor de lucru (de exemplu folosirea masinii companiei in scopurile serviciului); beneficii limitate care sunt de valoare minima; beneficii limitate de transport; sume rambursate pentru cheltuieli de deplasare calificate; reducerile calificate pentru educatie; mesele si spatiile inchiriate oferite de angajator; beneficiile oferite prin programele de ingrijire si asistenta a persoanelor intretinute. Totodata, un tratament particular se aplica avantajelor in natura oferite salariatilor sub forma actiunilor cu optiuni.

Venitul din pensii provenit din planurile de pensii calificate sponsorizate de angajator, planurile de bonusuri pentru actiuni si planurile de distributie a profitului este venit impozabil. Indivizii pot stabili un cont individual pentru pensionare (obisnuit sau special). Suma maxima acceptata ca si contributie anuala la acesta este de 4 000 de dolari Daca individul este un participant activ intr-un plan calificat de angajare, limita contributiilor la contul amintit se reduce la suma cu care venitul brut ajustat al contribuabilului depaseste anumite sume prestabilite. Contributia anuala acceptata la contul individual de pensionare este previzionata sa creasca la 5 000 de dolari pana in anul 2008. Contribuabilii in varsta de peste 50 de ani pot avea la sfarsitul anului impozabil contributii in suma mai mare (de exemplu 5 000 de dolari in prezent si 6 000 de dolari din anul 2008). Impunerea distributiilor din conturile individuale de pensionare depinde de tipul acestora. Contributiile la un cont individual obisnuit sunt deductibile pentru anul de impunere in care sunt realizate si toate distributiile din acest cont sunt integral impozabile. Cele la un cont special sunt nedeductibile, iar distributiile nu sunt impozabile, daca se demonstreaza ca sunt realizate dupa ce contribuabilul a ajuns la varsta de 59 de ani si jumatate sau sunt efectuate pentru anumite scopuri calificate. O perioada de minim 5 ani de contributie trebuie indeplinita, dupa care distributiile se pot efectua.

Venitul din afaceri si profesional este obiect al impunerii venitului personal. Cheltuielile ordinare si necesare afacerii sunt deductibile, daca se dovedeste faptul ca nu au fost rambursate de angajator. Restrictiile se aplica deducerii cheltuielilor de distractie, cheltuielilor ocazionate de participarea la conferinte si seminarii in afara granitelor americane si folosirii in scopuri de afaceri a locuintei.

Contribuabilul persoana fizica este impus asupra intregului venit din investitii, incluzand dividende si dobanzi. Nu se aplica nici o scutire pentru dividende sau un credit fiscal de impozitare contribuabilului. Venitul din dobanzi este integral impus, in afara de cazul in care dobanda este provenita din obligatiuni emise de statele americane si municipalitati pentru scopuri publice calificate. Venitul din renta provenit din proprietatea reala este integral supus impunerii. Cheltuielile in legatura cu producerea venitului din investitii sunt deductibile. Cheltuielile efectuate pentru obtinerea venitului scutit nu se deduc.

Castigurile si pierderile din vanzarea activelor de capital sunt obiect al unui tratament special. O diminuare a sarcinii fiscale se acorda in urmatoarele circumstante:

- cand afacerea sau investitia in proprietate este schimbata pentru una similara (aceasta nu se aplica in cazul actiunilor, titlurilor sau proprietatii detinute pentru vanzare);

- cand proprietatea este schimbata obligatoriu sau involuntar in proprietate care este similara sau asemanatoare in serviciu sau folosinta.

Doua tipuri de deduceri sunt permise in calcularea venitului impozabil: deducerile scazute din venitul brut, pentru a obtine venitul brut ajustat si deducerile scazute din venitul brut ajustat, pentru a se ajunge la venitul impozabil.

Principalele deduceri din venitul brut sunt urmatoarele: deducerile de comert sau afaceri, altele decat cele receptionate de angajat; deducerile de comert sau afaceri ale angajatului, in anumite conditii; pierderile din vanzarea sau schimbul proprietatii; deducerile atribuibile proprietatii detinute pentru producerea venitului; contributiile la un plan de pensii, de distribuire a profitului sau la un plan de anuitati pentru lucratorii independenti; contributiile la contul individual obisnuit de pensionare; pensiile alimentare; cheltuielile de deplasare; contributiile la un cont medical de economii calificat.

Deducerile din venitul brut ajustat sunt deducerea standard sau suma totala a articolelor deductibile. Suma deducerii standard depinde de statutul contribuabilului din declaratia de impunere. Aceasta este o suma fixa anuala si se indexeaza in raport de evolutia anuala a inflatiei. Daca un contribuabil opteaza nu pentru deducerea standard, ci pentru articolele deductibile, acestea sunt: dobanda pentru ipotecile rezidentei principale si secundare, pana la o anumita suma fixa; impozitele statale si locale asezate asupra venitului si asupra averii reale; contributiile caritabile; cheltuielile medicale, in masura in care acestea depasesc 7,5% din venitul brut ajustat; pierderile ocazionale (intamplatoare) care nu au fost rambursate de asigurari, in masura in care acestea depasesc 10% din venitul brut ajustat. Anumite articole deductibile, denumite „diverse” sunt subiect al unei limitatii maxime egala cu 2% din venitul brut ajustat. In cazul contribuabililor cu un venit brut ajustat peste un anumit plafon, suma articolelor deductibile este supusa unor limitatii suplimentare (practic ei pot deduce o suma mai mica decat cei cu venituri mai reduse).

Contribuabilii pot cere si o alocatie scutita personala, pentru ei sau sotul lor (daca se completeaza declaratie comuna) si pentru fiecare copil cu varsta sub 19 ani sau sub 24 ani (daca respectivul copil este student). Suma fixa pentru fiecare scutire personala se stabileste anual si se indexeaza in raport de indicele inflatiei. Aceasta suma fixa a alocatiei scutite personale scade procentual, pe masura ce venitul brut ajustat al contribuabilului depaseste o suma prestabilita (cu 2% pentru fiecare 2 500 de dolari care depasesc acest plafon) si ajunge la 0, de la o suma a venitului in sus.

Indivizii sunt indreptatiti, in anumite conditii si limite si la obtinerea unui credit fiscal pentru impozitele platite asupra venitului provenit din surse straine.

Pierderile operationale nete se pot reporta asupra veniturilor exercitiilor trecute, pe o perioada de 5 ani, precum si asupra veniturilor perioadei viitoare, pentru un interval de 20 de ani. Pierderile de capital pot fi recuperate numai din castigurile de capital, iar pierderile suplimentare, daca exista, se deduc numai din venitul ordinar, pana la o suma prestabilita (3 000 de dolari anual). Pierderile de capital nerecuperate se reporteaza in viitor, pentru o perioada nelimitata. Pierderile din activitati pasive se recupereaza doar din veniturile si castigurile provenite din aceste activitati. O activitate pasiva este definita ca orice afacere sau act de comert in care contribuabilul nu participa material sau efectiv. Pierderile din anumite activitati pot sa nu fie deduse, daca se considera ca depasesc suma cu care contribuabilul este indreptatit pentru un risc rezonabil in legatura cu activitatea desfasurata (de exemplu detinerea, producerea sau distributia filmelor si casetelor video; leasingul; explorarile pentru exploatarea resurselor de petrol si gaze s.a.). Pierderile care nu sunt deductibile sub regimul de risc se reporteaza nelimitat in timp asupra veniturilor viitoare.

Venitul anual impozabile este supus unor rate progresive simple. Transele de venit, cinci la numar, asupra carora se aplica acestea difera, insa, in functie de cele patru categorii de contribuabili, astfel:

- individ casatorit ce completeaza declaratie comuna -

- capii de gospodarie -

- individ necasatorit -

- individ casatorit ce completeaza declaratie separata -

Aceste rate de impunere sunt ajustate anual, in functie de evolutia indicelui inflatiei.

Copilului i se cere, de regula, sa completeze o declaratie anuala de impunere si sa plateasca impozit din venitul propriu. Un parinte, optional, include venitul copilului in declaratia sa de impunere, numai daca acesta provine din dividende si dobanzi, este sub o anumita suma si copilul nu mai are alte surse de venit.

Castigurile provenite din vanzarea activelor de capital detinute mai mult de cinci ani (castiguri de capital pe termen lung) sunt obiect al impunerii la o rata de 18% (ca exceptie, pentru indivizii necasatoriti ce obtin astfel de venituri cuprinse intre 6 000 si 28 400 de dolari, rata este de 8%).

Ca si companiile, contribuabilii persoane fizice sunt subiecti ai unei taxe minime alternative, daca impozitul determinat dupa algoritmul si cu ratele de mai sus este mai mic decat aceasta.

Impozitul pe veniturile din salarii este colectat anticipat de angajator, urmand ca regularizarea sa aiba loc anual.

Perioada impozabila este, ca si in cazul firmelor, anul calendaristic sau anul fiscal.

Contribuabilii sunt obligati sa isi evalueze materia impozabila si sa determine cuantumul impozitului datorat. Ei completeaza, in acest sens, o declaratie de impunere pe care o depun la organele fiscale pana in a 15 zi din a patra luna urmatoare incheierii anului fiscal (de exemplu 15 aprilie daca anul fiscal este cel calendaristic). Aceasta data limita poate fi prelungita, in conditii date, cu un interval cuprins intre patru si sase luni.

Impozitul anual datorat trebuie achitat integral pana la data de 15 a celei de-a patra luni de la incheierea anului fiscal (termenul de plata nu se amana). Plati anticipate estimate se efectueaza trimestrial la urmatoarele date scadente: 15 aprilie, 15 iunie, 15 septembrie si 15 ianuarie (anul urmator). Suma totala a acestor plati trebuie sa fie egala cu minimul dintre: 90% din impozitul final al anului curent si 100% din cuantumul obligatiei fiscale a anului precedent. In caz contrar se percep penalitati.

3 Taxa pe valoarea adaugata

Statele Unite ale Americii nu au un sistem al taxei pe valoarea adaugata. Insa, aproape toate statele americane si municipalitatile impun taxe asupra vanzarii cu amanuntul a bunurilor si serviciilor. Ratele sunt, in general, cuprinde intre 4% si 9% in functie de statul si municipalitatea in care au loc tranzactiile.

4 Contributiile de asigurari sociale

Contributiile de asigurari sociale suportate de angajatori si de angajati sunt reglementate juridic de catre „Legea contributiilor de asigurari federale” (FICA).

Taxa totala de asigurari sociale este o combinatie intre doua contributii separate:

e pentru varsta inaintata, supravietuitori si pentru asigurarea de dizabilitati (OASDI);

e pentru asigurare medicala (Medicare).

Taxa este impusa in procente egale atat asupra angajatorilor cat si asupra angajatilor.

Angajatorul colecteaza obligatia fiscala a angajatului prin retinere la sursa.

Rata de impunere OASDI este de 6,2% din salariul lunarl pana la un maxim de 87 000 de dolari. Taxa Medicare – ingrijirea de sanatate - este de 1,45% din toate salariile, fara a exista in cazul sau un plafon maximal.

Taxa pe neangajare este impusa de catre „Actul federal de impunere a somajului” (FUTA). Taxa este asezata la o rata de 6,2% din salariile pana la 7 000 USD (taxa maxima este 434 USD). Aceasta obligatie fiscala este suportata numai de catre angajator.

Indivizii liber profesionisti trebuie sa plateasca procentul angajatorului in completare cu al lor. Astfel, rata OASDI pentru liber profesionisti este 12,4% si componenta Medicare este 2,9%.

Taxele de asigurari sociale platite de angajati sunt nedeductibile. Indivizii liber profesionisti pot deduce 50% din taxa de asigurari sociale din venitul brut, pentru scopurile federale de impunere a venitului.