FONDUL MONETAR INTERNATIONAL

FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL

I.1. Crearea Fondului Monetar International

Fondul Monetar International este o agentie specializata care are ca scop promovarea sigurantei economice la nivel mondial. A fost fondat în iulie 1944 în urma unei conferinte monetare organizata la Bretton Woods. În cadrul acestei conferinte se redacteaza proiectul de statut al FMI care va deveni text de referinta pentru functionarea Sistemului Monetar International.

În linii mari, orientarile FMI prevazute la aceasta conferinta sunt valabile si astazi.

Crearea unui nou sistem

Conferinta de la Bretton Woods s-a desfasurat pentru a analiza dezordinea economica generata de al doilea razboi mondial si pentru a cauta o modalitate de stabilitate economica la nivel international.

S-a pus întrebarea prin ce mecanism international se poate evita revenirea la conditiile economice dezastruase de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial. Pentru a evita instaurarea dezordinii monetare internationale, Statele Unite ale Americii si Marea Britanie decid sa puna fundamentele unui nou sistem international, capabil sa asigure stabilitatea economica mondiala dupa razboi.

Au fost propuse doua planuri:

a)     Planul "White", din partea Statelor Unite

b)     Planul Keynes, din partea Marii Britanii.

Planul White pleaca de la idea ca marea criza a anilor '30 a fost provocata de supraevaluarea monedelor, ceea ce a provocat o puternica instabilitate a schimburilor si o frecventa devalorizare a monedelor nationale. El propune sa se creeze un Fond de Stabilitate a Natiunilor Unite si a asociatiilor acestora, fond care sa împiedice revenirea la politici de schimb necooperatiste si sa acorde credite tarilor care vor sa-si apere monedele. Planul prevede, de asemenea, crearea unei Banci Internationale pentru  Reconstructie si Dezvoltare, însarcinata sa finanteze reconstructia tarilor distruse de conflicte militare, precum si dezvoltarea economica a statelor slab dezvoltate.

Planul Keynes a aparut într-o prima versiune în septembrie 1941 si reia idea înfiintarii unei banci supranationale. Acest organism e denumit în acest plan "Camera Internationala de Compensatie", ar fi fost însarcinat sa efectueze o compensatie multilaterala între b&# 16516r1716q 259;ncile centrale si sa acorde credite tarilor în dificultate. Keynes prevede ca toate platile sa fie facute într-o noua moneda cu acoperire în aur, pe care o denumeste bancor.

Desi elaborate separat, cele doua planuri coincid în privinta obiectivelor de atins, respectiv:

      stabilizarea cursului de schimb;

      restabilirea convertibilitatii libere a monedei;

      încurajarea comertului international;

      acordarea de finantari tarilor aflate in dificultate.

Planurile se opun însa în doua domenii principale:

a)     domeniul finantarilor. Englezii sustin ca sistemul de finantare prevazut de proiectul american risca sa provoace o penurie de dolari si sa blocheze expansiunea comertului international. În mod contrar, americanii apreciaza ca sistemul de finantare elaborat de Keynes va duce la o îndatorare nelimitata a tarilor ale caror balante de plati sunt în deficit, iar aceasta îndatorare risca sa puna în pericol stabilitatea Sistemului Monetar International.

b)     modul de ajustare. Planul Keynes propune ca efortul de ajustare sa fie suportat de tarile excedentare, obligându-le sa-si mareasca importurile. În mod contrar, Planul White propune ca ajustarile sa fie suportate de tarile deficitare, obligându-le sa prevada programe de stabilizare prin reducerea importurilor.

I.2. Statutul Fondului Monetar International

Statutul FMI cuprinde 31 de articole care definesc regulile si obiectivele sale de functionare. Principalele articole sunt cele care stabilesc rolul FMI, regimul schimburilor fixe si stabilitatea schimburilor, convertibilitatea monedelor si facilitatile de credit.

Art.1. - Stabileste rolul Fondului Monetar International. Conform acestui articol, Fondul Monetar International este înfiintat ca o institutie permanent însarcinata sa mentina buna functionare a Sistemului Monetar International.

Pentru acesta, el trebuie sa favorizeze schimburile de informatii între tarile membre, sa încurajeze o apropiere între responsabilii monetari si sa puna în functiune mecanisme de cooperare internationala pentru a împiedica actiuni unilaterale.

Art.4. - Regimul schimburilor fixe si stabilitatea schimburilor.

Acest articol stipuleaza ca toate tarile membre trebuie sa declare oficial Fondului o paritate centrala a monedelor lor. Aceste paritati trebuie exprimate în aur, însa practic ele sunt exprimate în dolari. Astfel dolarul devine etalonul sistemului deoarece e unica moneda convertibila în aur la un curs fix. Odata declarate aceste paritati, statele membre trebuie sa mentina acest curs la un nivel limitat de fluctuatii de 1%.

Art.8. - Convertibilitatea monedelor. Statutul FMI obliga statele membre sa faca în asa fel încât monedele lor sa fie convertibile în vederea operatiunilor curente. În acest sens, tarile se angajeaza sa elimine restrictiile la cumpararea de devize de catre rezidenti si pentru operatiunile curente. Este prevazuta si o clauza de protectie care sa permita statelor membre cu dificultati ale balantelor de plati sa mentina un control al schimburilor pe o perioada de cinci ani de la crearea Fondului, daca pot justifica aceasta necesitate.

Art.5. - Facilitatile de credit. Statutul Fondului Monetar International prevede pentru tarile membre posibilitatea de a face apel la resursele sale financiare. Acordarea de credite urmareste sa usureze adoptarea de politici de deschidere si de liberalizare, si asigura autoritatile ca o finantare va fi posibila pentru a compensa eventualul impact al acestor politici asupra balantelor de plati. Prin acordarea acestor credite, Fondul Monetar International încurajeaza politicile privind realizarea liberalizarii monedei, liberalizarea schimburilor si facilitarea miscarilor de capital la nivel international.

Aceste credite încurajeaza tarile care se confrunta cu deficit al balantei de plati sa nu aplice politici nefaste pentru comertul International, cum ar fi devalorizarea competitiva sau blocarea schimburilor externe. Statutul precizeaza ca aceste resurse au caracter temporar, deoarece acordarea de credite pe termene nelimitate ar putea încuraja mentinerea de politici nefaste.

Conferinta de la Bretton Woods da nastere la trei organizatii:

      Fondul Monetar International

      Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (Banca Mondiala)

      Organizatia Comertului International.

Idea crearii Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare îsi are originea în constatarea faptului ca pietele financiare s-au aratat reticente în a finanta proiecte în tarile în curs de dezvoltare, chiar daca aceste proiecte prezentau garantii semnificative în ceea ce priveste seriozitatea si rentabilitatea.

Banca Mondiala e conceputa cu misiunea de a contribui la finantarea acestor proiecte de investitii, în special în zonele mai putin dezvoltate. Ea este, de asemenea, însarcinata sa acorde guvernelor asistenta tehnica si sa promoveze initiativa privata, garantând si participând la proiecte private.

Nasterea Organizatiei Comertului International a pornit de la dorinta Statelor Unite ale Americii de a crea un organism International capabil sa impuna o reducere generala a tarifelor vamale si o eliminare progresiva a masurilor protectioniste.

Statutul noului organism creat s-a stabilit în cadrul Conferintei de la Havana, în 1947, dar abia în anii '50 se va pune pe picioare GATT-ul, o reuniune permanenta a partilor interesate, cu un secretariat al carui scop este de a oferi un cadru juridic pentru reglementarea conflictelor comerciale si pentru destabilizarea masurilor protectioniste.

Spre deosebire de FMI si BIRD, GATT nu este o organizatie internationala, deoarece nu dispune nici de finantari si nici de reglementari. GATT trebuie sa promoveze schimburile mondiale prin combaterea restrictiilor tarifare si netarifare.

În perioada 1945 -1970, Fondul Monetar International si celelalte organisme ale sale au reusit sa mentina un regim de schimburi fixe. În cursul perioadei de existenta a acestui regim, FMI joaca trei roluri succesive:

incita statele membre sa adopte paritati fixe si sa faca dupa razboi în asa fel încât monedele sa fie liber convertibile;

încurajeaza ajustarea economica în tarile industrializate, mai ales în cele europene;

încearca, dar fara succes, sa salveze Sistemul Monetar International de marile dificultati pe care le traverseaza la sfârsitul anilor '60, creând drepturile speciale de tragere.

I.3. Cadrul institutional si financiar al F.M.I.

Fondul Monetar International nu este o institutie independenta, precum bancile centrale. El este condus de reprezentantii statelor membre, reuniti în diferite forme de organizare.

1. CONSILIUL GUVERNATORILOR. Este cel care conduce Fondul Monetar International, fiind compus din cate un guvernator din fiecare stat membru, care de regula este ministrul de finante sau guvernatorul bancii centrale din tara respectiva.

Consilul Guvernatorilor se reuneste o data pe an în adunare generala, când examineaza activitatile fondului si adopta deciziile importante cum ar fi revizuirea statutului Fondului sau admiterea de noi tari membre.

2. CONSILIUL DE ADMINISTRATIE. Este format din 24 de administratori, cu sediul în permanenta la Washington. Cinci dintre administratori sunt numiti în mod direct de catre tarile lor (Statele Unite ale Americii, Japonia, Germania, Franta, Marea Britanie), Rusia, China si Arabia Saudita au obtinut dreptul de a avea administratori proprii, iar toate celelalte tari membre trebuie sa se reuneasca în cadrul unor circumscriptii, adica pe grupe de tari.

Rolul Consiliului de Administratie este de a conduce afacerile curente referitoare la supravegherea politicilor de schimb, la acordarea de sprijin financiar, la problemele administrative si financiare.

Deciziile Consiliului de Administratie si ale Consiliului Guvernatorilor sunt luate cu majoritate calificata.

3. DIRECTORUL GENERAL AL F.M.I. dirijeaza serviciile si prezideaza Consiliul de Adminstratie. El este ales de Consiliul de Administratie pe o perioada de cinci ani si, printr-o conventie tacita, Directorul General este întotdeauna european, în timp ce presedintele Bancii Mondiale este american.

Directorul general este asistat de trei directori generali adjuncti.

4. COMITETUL INTERIMAR a fost creat în 1974 si este compus din 24 de membri, la nivel de ministri sau guvernatori de banci centrale, care se reunesc de doua ori pe an, primavara si cu ocazia Adunarii Generale a Guvernatorilor.

Rolul Comitetului este de a propune Adunarii Generale marile orientari ale Sistemului Monetar International si functionarea Fondului Monetar International. Numarul redus al membrilor sai ofera posibilitatea sa fie un bun forum de discutii.

5. COMITETUL DE DEZVOLTARE este format din 24 de membri, ministri sau guvernatori de banci centrale, cu rol de consilieri pe lânga guvernatorii FMI si ai Bancii Mondiale, în legatura cu probleme de tranferuri de fonduri catre tarile în curs de dezvoltare. Aceste Comitet se reuneste în acelasi timp cu Comitetul Interimar.

Adoptarea deciziilor în cadrul FMI

Statele membre ale FMI au drepturi de vot diferentiat astfel: li se atribuie un minim de 250 de drepturi de vot, la care se adauga un drept de vot suplimentar pentru fiecare transa de o suta de mii DST cota parte varsata.

În general, deciziile se iau pe baza unui consens între toate statele membre. Totusi, atunci când nu apare un consens, decizia se ia pe baza unui vot al administratorilor sau guvernatorilor. În acest caz, celor mai multor dintre decizii li se aplica regula majoritatii simple (50%). O regula de majoritate calificata înseamna 70% din voturi, si se aplica în cazul deciziilor foarte importante, mai ales în ceea ce priveste comisioanele legate de creditele Fondului si remunerarea avutiilor în DST.

Pentru deciziile care angajeaza viitorul Fondului, cum ar fi schimbarea cotelor parti, alocarea de DST sau vânzarile de aur, sunt necesare si obligatorii 85% din voturi. În acest caz, anumite tari sau grupuri de tari, pot sa-si manifeste dreptul de veto.

Acest sistem de majoritate calificata i-a determinat pe anumiti analisti sa spuna ca FMI este dominat de Statele Unite ale Americii.

Influenta americanaa este contrabalansata însa de alti factori. Pe de o parte, deciziile curente precum acordarea unui credit sau aprobarea unui program de ajustare nu necesita decât o majoritate simpla, de 50%, la care SUA nu se pot opune. Pe de alta parte, tarile industrializate sau cele în curs de dezvoltare ar putea usor constitui o minoritate de blocaj de 15%, care s-ar opune majoritatii americane în cazul deciziilor foarte importante.

În consecinta, SUA pot într-adevar sa frâneze o decizie sau o orientare, dar pot rareori sa o împiedice definitiv.

Resursele FMI

Esentialul resurselor de care dispune Fondul Monetar International pentru a acorda credite este format din cotele parti subscrise de statele membre. Aceste cote nu sunt întotdeauna suficiente pentru a raspunde cerintelor tarilor membre. De aceea Fondul apeleaza la resurse împrumutate.

Cotele parti reprezinta capitalul FMI, adica fonduri proprii, care îi permit sa acorde credite. Fiecarui stat membru i se atribuie o cota parte, cota care serveste la determinarea importantei drepturilor de vot si a marimii eventualelor credite.  Totalul capitalurilor proprii ale FMI a evoluat de la înfiintare si pâna în prezent.

Statutul FMI nu precizeaza în ce mod se face determinarea cotelor parti individuale. Consiliul Guvernatorilor a decis sa lege cotele parti de factori economici, cum ar fi: venitul national, rezervele de schimb sau comertul exterior.

Cotele parti sunt subscrise prima oara cu ocazia adeziunii la FMI si ulterior cu ocazia revizuirii generale a cotelor parti.

Aceste subscriptii implica varsaminte pentru 75% din total în moneda nationala si pentru 25% în DST, sau într-o moneda desemnata de Fond ca liber utilizabila.

Pentru tarile în curs de dezvoltare, varsamintele în devize implica utilizarea rezervelor de schimb ale tarilor respective, care în general sunt insuficiente.

Pentru a mentine capitalul FMI într-o proportie constanta cu nivelul schimburilor comerciale internationale, nivelul cotelor parti este revizuit la fiecare cinci ani. Atunci când este cazul, când se constata o dezvoltare a schimburilor internationale, capitalul Fondului se mareste. Totusi exista tari care s-au aratat reticente fata de acceptarea unor cresteri prea frecvente si prea ample ale capitalului Fondului Monetar International.

Drepturile Speciale de Tragere - DST

DST reprezinta prima moneda internationala creata vreodata, luând nastere în 1967 cu scopul de a furniza lichiditatile necesare bunei functionari a Sistemului Monetar International.

Initial era compusa dintr-un grup de cinci monede, carora le-a fost atribuita o anumita pondere (dolarul american, yen-ul japonez, marca germana, francul francez si lira sterlina).

O creare de DST-uri este echivalenta cu crearea de moneda de catre o banca centrala. DST-urile astfel create sunt repartizate între tarile membre în functie de prorata cotelor parti.

Partile de DST alocate pot fi folosite de tarile membre astfel:

a)     sa le detina în rezervele lor oficiale;

b)     sa le schimbe într-o moneda forte, printr-o simpla cerere adresata FMI;

c)      sa achite plati catre FMI, de exemplu pentru rambursarea împrumuturilor sau pentru a plati o parte din cresterile cotelor parti.

Ultima emisiune de DST s-a facut în 1981. Totusi, de câtiva ani, anumite tari industrializate, preconizeaza o noua alocare de DST-uri însotita de o redistribuire a acestora în favoarea tarilor în curs de dezvoltare, a tarilor din Europa de Est si din fosta Uniune Sovietica.

Împrumuturile FMI

Pentru a elimina riscul de lichiditate cu care FMI s-a confruntat în perioadele de puternice tensiuni financiare, Fondul a decis recurgerea la împrumuturi pentru marirea resurselor.

Aceste împrumuturi permit Fondului sa dispuna de lichiditati importante, pe care le poate utiliza în caz de criza financiara grava.

Recurgerea la împrumuturi risca sa schimbe natura Fondului, facându-l sa semene mai mult cu o banca care se împrumuta pentru a-si finanta creditele, asa cum face Banca Mondiala.

Ţarile membre au decis însa ca Fondul trebuie sa ramâna o institutie ale caror resurse provin, în mod esential, din cotele parti, si au impus un plafon echivalent cu 60% din valoarea totala a acestora ca fiind suma totala pe care FMI poate sa o împrumute pentru a-si asigura lichiditatile.

n 1963, singurul împrumut disponibil era cel cunoscut sub denumirea de "Acordul general de împrumut". El este contractat de tarile componente ale Grupului celor 10 tari cel mai puternic industrializate, carora li s-au adaugat Elvetia si Arabia Saudita.

Aceasta linie de credit este o rezerva pentru situatii de urgenta, destinata a fi utilizata doar în cazul unei crize grave a Sistemului Monetar International. Ea a fost utilizata de mai multe ori de tari puternic industrializate, precum Franta in 1969 si SUA în 1978, pentru a le ajuta sa finalizeze dificultatile temporare ale balantei de plati.

În 1995, ca urmare a acordarii unui credit foarte mare Mexicului, urmat de un altul acordat Rusiei, FMI a observat ca îi scad foarte repede lichiditatile. Pentru a-i furniza resursele necesare, Grupul celor 10 (G10), a decis în 1996 sa dubleze suma acordurilor generale de împrumut.

Una dintre misiunile cele mai importante ale FMI este aceea de a acorda credite tarilor membre pentru a le ajuta sa-si rezolve dificultatile balantelor de plati. Pentru multe tari în curs de dezvoltare, Fondul Monetar International este singura sursa de finantare în devize, atunci când pe piata privata, si uneori chiar si Banca Mondiala, li se refuza acordarea de credite.

În aceste situatii, FMI acorda credite în baza unui program de ajustare economica. Acordarea unui credit de catre FMI în baza unui program de ajustare economica ofera în acelasi timp si cresterea credibilitatii tarii respective pe pietele private, ceea ce ar putea duce la obtinerea de credite în devize si de pe aceste piete.

Împrumuturile tarilor membre sunt proportionale cu cotele parti, iar marimea creditelor depinde de asemenea de nevoia de finantare externa, de calitatea programului întreprins, de marimea datoriei fata de Fond, de perspectivele balantei de plati si de usurinta de adaptare.

Datoria fata de FMI trebuie sa ramâna inferioara cifrei de 300% fata de cota parte.

FMI cauta în primul rând sa exercite un rol de catalizator, adica sa ajute tarile membre sa mobilizeze o asistenta financiara pe lânga creditorii de fonduri bilaterale, pe lânga celelalte organizatii internationale si, eventual, în cadrul reesalonarii datoriilor externe. În lipsa unui program de ajustare aprobat de Fondul Monetar International, aceasta asistenta nu va fi acordata.

În al doilea rând, prudenta Fondului se explica prin faptul ca a acorda împrumuturi unor tari cu balante de plati deficitare este o actiune riscanta si poate genera întârzieri ale rambursarilor fata de FMI.

În al treilea rând, creditele FMI sunt, prin natura lor, sustinute financiar pe perioade scurte de timp si sunt destinate sa ajute la depasirea dificultatilor de scurta durata ale balantei de plati. Aceste credite sunt deci diferite de cele ale institutiilor de dezvoltare, cum ar fi Banca Mondiala, care au ca scop asigurarea unei finantari pe termen lung.

I.4. Drepturile de tragere, facilitatile si

întârzierile la rambursare

Tragerile din fondurile FMI se fac sub forma dreptului de a cumpara devize convertibile. Statele membre au dreptul sa cumpere de la FMI devizele de care au nevoie, platindu-le cu propriile monede. În momentul în care operatiunea ia sfârsit, tara isi rascumpara propria moneda cu deviza straina, pe care si-a procurat-o între timp.

Aceste operatiuni de cumparare sunt asemnatoare unui credit si rambursarii lui ulterioare. Statul care împrumuta devize straine cu ajutorul monedei sale nationale, plateste un comision, respectiv o dobânda, asupra acestei trageri, si apoi trebuie sa rascumpere moneda sa cu aur sau cu devizele forte stabilite de FMI.

Aceste trageri asupra resurselor în devize ale FMI sunt supuse unor reguli stricte, deoarece maresc depozitele FMI în monede slabe si reduc rezerva devizelor forte disponibile. Pentru a evita acest lucru, tragerile sunt supuse unor conditii din ce în ce mai stricte.

Orice stat membru are dreptul la o transa de credit initiala, corespunzând la 25% din cota sa parte, si poate fi obtinut în orice moment, în mod automat si fara conditii. Transele urmatoare pe care le poate obtine un stat membru sunt împartite în patru transe de credit egale fiecare cu 25% din cota parte. Pentru a trage din aceste transe, tara beneficiara trebuie sa demonstreze ca practica politici de redresare a balantei sale de plati, care ii vor permite sa rascumpere moneda sa nationala.

Facilitatile FMI

Exista mai multe facilitati oferite statelor membre de catre Fondul Monetar International. Alegerea facilitatii depinde de natura problemei cu care se confrunta tara respectiva.

Tipurile de facilitati acordate de FMI sunt:

1) Transele de credit. Acestea reprezinta politica de credit cea mai veche si cea mai raspândita. Creditele sunt disponibile pentru tarile membre în transe echivalente cu 25% din cota parte. Pentru prima transa, tarile trebuie sa demonstreze dorinta de echilibrare a balantei de plati, iar pentru transele superioare se cere un acord de confirmare Stand-by, bazat pe politici de stabilizare ce acopera o perioada de 1 - 2 ani.  În mod normal, la aceste acorduri se adauga anumite criterii de realizare.

2) Mecanismul acordurilor extinse - este destinat statelor membre care au dificultati structurale ce nu pot fi depasite într-o perioada scurta de timp. Aceste acorduri permit sa se abordeze ajustarea economica pe parcursul mai multor ani.

3) Facilitatile de ajustare structurala reîntarita. Aceste facilitati raspund la esecul programelor de ajustare traditionala aplicate în tarile cele mai sarace. Se pune accentul pe cresterea economica, pe lupta împotriva saraciei, reformele structurale bazându-se pe o finantare extinsa pe o perioada de 3 ani. Se obtin în aceste situatii împrumuturi relativ mari, care însa cer eforturi deosebite în domeniul structural si fac obiectul unor conditionari riguroase, ca de exemplu vizite ale misiunilor FMI si criterii cantitative de respectat înaintea fiecarei trageri.

4) Facilitatea de compensare si finantare a cheltuielilor neprevazute. Aceasta facilitate are ca scop acoperirea pierderilor temporare ale încasarilor din exporturi, si sa finanteze o crestere a costului importului de cereale.

5) Facilitati pentru transformarea sistemica. Scopul în aceasta situatie este sa se permita finantarea tarilor în curs de tranzitie, care se confrunta cu dificultati ale balantei de plati  din cauza disparitiei relatiilor lor comerciale traditionale, din cadrul CAER. Aceste facilitati au avut un caracter temporar, create în aprilie 1993, si încetându-si existenta la 1 mai 1995. Au recurs la acest tip de facilitate 20 de tari, suma cea mai mare fiind primita de Ucraina.

6) Asistenta financiara în caz de urgenta. Aceasta permite acordarea unui ajutor financiar tarilor membre care se confrunta cu probleme ale balantelor de plati ca urmare a unor catastrofe naturale.

Întârzierile la rambursare.

Fondul Monetar International dispune de un statut special de creditor privilegiat. El nu recurge niciodata la reducerea obligatiilor sau anularea datoriilor. Totusi, FMI a înregistrat, începând cu anii '80, o crestere a întârzierilor la rambursare a unui mic grup de tari. Aceste întârzieri fac ca FMI sa nu poata realiza refinantari ale acestor tari, deoarece, prin statut, i se interzice sa împrumute tari care înregistreaza întârzieri la rambursare.

Ţarile care întrerup rambursarea sunt marginalizate, fiind încadrate într-o situatie de ilegalitate financiara internationala. Aceste tari nu primesc nici un ajutor tehnic si nici sprijin financiar din partea Fondului Monetar International, si le este interzis accesul la credite bilaterale si la mecanismele de reesalonare a datoriei.

I.5. Necesitatea perfectionarii FMI

În prezent, FMI se afla în fata unor noi provocari. S-au înmultit criticile la adresa sa, considerându-se ca FMI este o institutie privata, sau subordonata intereselor tarilor dezvoltate, mai ales ale SUA.

Printre criticile aduse Fondului se numara:

a dobândit o putere mult prea mare, ce risca sa scape de sub control. Argumentul adus în acest sens este interventia FMI în criza asiatica, îndatorând aceste tari în scopul de a salva bancile internationale care au garantat creditele plasate în economia acestor tari;

este acuzat de lipsa transparentei, de faptul ca operatiunile pe care le deruleaza nu sunt cunoscute în amanunt, oferindu-se opiniei publice doar informatii sumare;

atitudinea FMI si politica acestuia în tarile sarace si în cele aflate în procesul de tranzitie de la economia centralizata la cea de piata: de cele mai multe ori FMI a fost acuzat ca nu tine cont de conditiile concrete din aceste tari, iar conditiile impuse duc la înrautatirea situatiei;

aplicarea unei retete unice în materie de tranzitie nu a condus la o crestere economica în tarile sarace si cele în curs de tranzitie. Analistii economici considera ca în cazul tarilor în tranzitie si sarace, programele FMI trebuie sa realizeze un compromis viabil între ajustare si dezvoltare;

FMI-ul în calitatea sa de institutie centrala a Sistemului Monetar International, este incapabil sa faca fata unei crize declansate în interiorul Sistemului. Exista opinii care sustin ca o criza în SUA sau Japonia ar duce la prabusirea întregului sistem financiar international. Crizele din Mexic, Asia de Sud-est si Argentina au aratat o vulnerabilitate deosebita a Sistemului. De aceea multi experti considera necesara realizarea unor mecanisme flexibile care sa permita interventia FMI în cazurile de urgenta de tipul crizei asiatice;

globalizarea tot mai accentuata a economiei mondiale necesita racordarea actiunilor FMI la noile realitati economice mondiale, inclusiv la îmbunatatirea statutului si a obiectivelor functionale.