Functia de emisiune monetarã
" Aparitia bãncilor de emisiune este strâns legatã de cresterea rolului bancnotelor în circulatia monetarã, fenomen specific climatului de dezvoltare economicã impus de revolutia industrialã.
Înfiintarea unor bãnci de emisiune, de regulã prin desprinderea lor de bãncile comerciale a fost un prim pas al autonomizãrii si dezvoltãrii emisiunii care a avut loc la date diferite în tãrile avansate, în functie de evolutia istoricã, economicã si socialã diferitã ( Banca Angliei - 1964, Banca Frantei - 1800 ).
În momentul respectiv, în fiecare din aceste tãri era evidentã discrepanta dintre cerintele tot mai ample de monedã si posibilitãtile restrânse de satisfacere, în functie de efectivul si productia curentã de metal monetar. Astfel s-a impus satisfacerea majorã a cererii de monedã pe baza emisiunii de bancnote, al cãror rol devine primordial. Istoria aratã cã aceastã primã etapã a evolutiai bãncilor de emisiune nu a rezolvat satisfãcãtor problema. În toate tãrile au apãrut cu timpul crize, desincronizãri, fenomene negative, determinate de excesul cantitativ al emisiunii, fie din diletantism, fie din lipsã de reglementare.
Astfel cã, în mod necesa 18518k103s r, etapa hotãrâtoare în dezvoltarea bãncilor de emisiune a fost etapa reglementãrii de cãtre state a sistemului de emisiune, adesea concomitent cu instituirea monopolului asupra emisiunii.
Un asemenea moment a fost în istoria Angliei adoptarea legii lui Robert Peel ( 1844 ), care a stabilit sistemul de emisiune la care s-au aliniat multe tãri.
În Franta, anul 1848 aduce excluderea de la dreptul de emisiune a bãncilor departamentale si asigurã monopolul Bãncii Frantei.
Desãvârsirea sistemului de emisiune în tãrile dezvoltate este o expresie a procesului de consolidare a pietelor nationale, o emisiune reglementatã si care are girul statului, reprezentând unul din stâlpii de rezistentã ai esafodului economiei de piatã.
Tãrile angajate mai târziu pe fãgasul dezvoltãrii economice si industriale au avut modelul, pe care l-au preluat si adaptat, plecând de la forme deja revolute, asa cum s-a petrecut si la noi, la înfiintarea în 1880 a Bãncii Nationale, bancã de emisiune. În general, în marea majoritate a tãrilor, activitatea bãncii de emisiune se desfãsoarã sub reglementarea si sub girul statului, în conditiile în care aceasta este consideratã autonomã si independentã.
Uniunea dintre stat si banca de emisiune se statueazã pe temeiul priviligiului de emisiune pe care statul îl conferã unei singure bãnci.
Fãcându-se, probabil, ecou al unor interpretãri pertinente din epocã, Napoleon, care a avut meritul de a-si lega numele de mari legiferãri, spunea: " Banca nu apartine numai actionarilor, ci apartine de asemenea statului, pentru cã acesta îi dã privilegiul de a bate monedã ".
În strânsã legãturã cu exercitarea privilegiului de emisiune, banca de emisiune devine, patrimonial, detinãtoarea stocului de aur monetar si titulara rezervelor valutare ale tãrii. În perioada etalonului aur - monede, banca de emisiune a fost de drept detinãtoarea stocului de aur necesar pentru convertibilitate în cadrul normelor de emisiune valabile în fiecare tarã. Desi convertibilitatea în aur - monede nu mai functioneazã, în marea majoritate a statelor, din 1914, iar hotãrârea comunã a tãrilor membre ale F.M.I. din 1976 de la Kingstom ( Jamaica ) s-a cãzut de acord asupra demonetizãrii aurului, totusi statele pãstreazã stocurile de aur monetar. Asa se explicã de ce bilanturile bãncilor de emisiune includ asemenea sechele, cu pondere, nefunctionale pentru ele. Este la mijloc probabil o chestiune de prestigiu a statelor, dar si o expresie finalã a unei rezerve monetare, respectiv valutare, externe, pe care împrejurãri exceptionale le-ar putea crea.
Functionarea etalonului aur - devize a determinat detinerea de cãtre banca de emisiune a unor rezerve valutare ample pentru asigurarea conditiilor de convertibilitate. Cu timpul, ele s-au mentinut, fiind considerate utile si în cadrul functional contemporan al convertibilitãtii pe baza flotãrii libere.
În functia de emisiune, banca are un rol primordial si preponderent în creatia monetarã. Bancnotele emise, precum si depozitele la banca de emisiune, denumite si detineri de monedã centralã, reprezintã partea susbstantialã a circulatiei monetare, parte cu pondere a componentei masei monetare. Prin functia de emisiune, banca are o rãspundere a calitãtii circulatiei monetare, mãsurã în care aceasta satisface nevoile circulatiei monetare sau le depãseste, sunt probleme vitale ale economiei si sarcini ce urmeazã a fi rezolvate în primul rând de banca de emisiune. Aceastã problemã majorã a economiei nationale se rezolvã în mare mãsurã prin intermediul unor pârghii monetare si de credit, specifice politicii monetare si de credit.
La noi, priviligiul emisiunii monetare a fost încredintat Bãncii Nationale prin legea de înfiintare a acestuia (Legea din 17 aprilie 1880, art. 4), initial pe termen de 20 ani, apoi termenul a fost extins. "
Legea privind Statutul Bãncii Nationale (101/1998, art. 13), prevede cã banca Nationalã a României este unica institutie autorizatã sã emitã însemne monetare sub formã de bancnote si monede metalice ca mijloace de platã pe teritoriul României.
În continuare, se prevãd drepturilesi obligatiile Bãncii Nationale în contextul functiei de emisiune.
Drepturile Bãncii Nationale a României:
dreptul de monopol al emisiunii monetare (art. 13);
dreptul de a impune si a cere acceptarea monedelor si bancnotelor emise si neretrase din circulatie pentru plata obligatiunilor publice si private (art. 17);
dreptul de a stabili valoarea nominalã, dimensiunile, greutatea, desenul si alte caracteristici tehnice ale bancnotelor si monedelor metalice, precum si de a le semna prin reprezentantii sãi legali (art. 15);
dreptul de a hotãrâ sã anuleze sau sã retragã din circulatie orice bancnotã sau monedã metalicã care a fost emisã de ea si sã punã în circulatie în locul lor alte tipuri de bancnote si monede metalice, cu conditia cã modalitatea si perioada de preschimbare publicã în Monitorul Oficial si în cel putin douã ziare de circulatie nationalã (art. 19).
Obligatiile Bãncii Nationale sunt:
elaborarea programului de emisiune a bancnotelor si a monedelor metalice, astfel încât sã asigure necesarul de numerar în strictã concordantã cu nevoile reale ale circulatiei bãnesti (art. 16, alin. 1);
suma totalã a bancnotelor si monedelor metalice în circulatie, care exclude rezerva de numerar, se evidentiazã ca pasiv în contabilitatea Bãncii Nationale (art. 16, alin. 2);
transa de numerar în circulatie, emisã de Banca Nationalã a României peste nivelul rezervelor internationale stabilite si mentinute conform prevederilor art. 31, trebuie acoperitã integral cu urmãtoarele active:
a) titluri de stat detinute în portofoliul de investitii;
b) active rezultate din credite acordate bãncilor si altor persoane juridice, în conditiile legii;
c) cecuri, cambii si alte titluri de credit scontate sau detinute în portofoliu;
asigurã tipãrirea bancnotelor si baterea monedelor metalice si ia mãsuri pentru pãstrarea în sigurantã a celor care nu sunt puse în circulatie, precum si pentru distrugerea, când aceasta este necesarã, a matritelor, cernelurilor si a bancnotelor si monedelor metalice retrase din circulatie (art. 18, alin. 1);
retrage din circulatie si distruge bancnotele si monedele metalice uzate sau necorespunzãtoare, înlocuindu-le cu bancnote si / sau monede metalice noi (art. 18, alin. 3);
înlocuieste, fãrã taxe si comisioane, bancnotele si monedele metalice emise si neretrase din circulatie (art. 18, alin. 4);
poate refuza înlocuirea bancnotelor si a monedelor metalice care prezintã deformãri, sunt ilizibile sau dacã lipseste mai mult de 40% din suprafata lor. Aceste însemne monetare vor fi retrase din circulatie si distruse fãrã acordarea de compensatii detinãtorilor, exceptând cazurile speciale mentionate în regulamentele proprii (art. 18, alin. 5);
În conformitate cu statutul Bãncii Nationale, moneda nationalã este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul.
Dupã evenimentele din decembrie 1989, liberalizarea preturilor si a salariilor determinã o mãrire a cererii de numerar, în conditiile în care aceastã cerere nu a fost însotitã de aparitia unui sistem de plãti alternative; ca atare are loc suplimentarea emisiunii monetare a Bãncii Nationale. Se introduc monedele metalice de 1, 5, 10, 20, 50, 100 si 500 lei si bancnotele cu valoare ridicatã de: 200, 500, 1000, 5000, 10000, 50000 si 10000 de lei, paralel cu retragerea vechilor semne monetare.
Monedele
Prima monedã apãrutã este cea de 10 lei (1991), urmatã de cele de 50 lei (1991), 20 lei (1992), 100 lei (1992) si 500 lei (1999). Pe verso fiecãreia dintre aceste monede sunt înscrise valoarea nominalã în cifre, precum si anul emiterii. Pe fatã, toate monedele cuprind inscriptia " România ".
Moneda de 10 lei înfãtiseazã un drapel si o ramurã de mãslin, însotite de inscriptia " 22 decembrie 1989 " ca un elogiu adus martirilor din 22 decembrie 1989. Moneda de 20 lei reconstituie chipul lui Stefan cel Mare, cea de 50 lei profilul lui Alexandru Ioan Cuza, moneda de 100 lei îl reprezintã pe Mihai Viteazul. Moneda de 500 lei are o altã configuratie, având pe verso stema României, precum si anul emiterii, iar pe fatã moneda cuprinde inscriptia " România " si valoarea nominalã. Lângã figurile personalitãtilor din istoria noastrã, amintite mai sus, se aflã numele acestora. Monedele de 10 lei si 100 lei sunt confectionate din acelasi aliaj, prezintã în plus pe pãrtile laterale fie o linie serpuitã discontinuã, fie inscriptia " România ".
Bancnotele
Bancnota de 200 lei ( care-l reprezintã pe Grigore Antipa ) si cea de 500 lei ( pe fata cãreia se aflã chipul lui Constantin Brâncusi ) au fost deja retrase, fie datoritã valorii mici, cum a fost cazul celei de 200 lei, fie cã nu rãspundeau standardelor impuse de Legea 101 / 1998 privind Statutul Bãncii Nationale. Conform acestei legi, Banca Nationalã este unica institutie autorizatã sã emitã bancnote si monede metalice pe tot cuprinsul tãrii ( art. 13 ), precum si singura în drept sã stabileascã valoarea nominalã, dimensiunea, greutatea, desenul si alte caracteristici tehnice ale bancnotelor si monedelor metalice.
Tot în statutul Bãncii Nationale, se precizeazã obligatia ca bancnotele sã fie semnate de guvernator si de casierul central; modelul celor douã semnãturi îl regãsim în dolarul S.U.A., marca germanã si francul elvetian.
Fãrã a intra în foarte multe amãnunte, vom enumera aspectele comune ale bancnotelor aflate în circulatie în acest moment în România; ne referim la bancnotele de 1000, 5000, 10000, 50000 si 100000 lei:
Pe fatã bancnotele contin:
denumirea Bãncii Nationale;
sigla Bãncii Nationale;
numãrul de serie;
valoarea bancnotei ( cifre si litere );
stema României;
semnãtura guvernatorului Bãncii Nationale;
semnãtura casierului central;
firul de sigurantã;
desenul (cadrul, format din elemente numeroase si variate, care include figura unei personalitãti, 1000 lei - Mihai Eminescu, 5000 lei - Lucian Blaga, 10000 lei - Nicolae Iorga, 50000 lei - George Enescu, 100000 lei - Nicolae Grigorescu).
Pe verso sunt reînscrise denumirea si sigla Bãncii Nationale, valoarea nominalã în cifre si litere, data emisiunii (luna si anul), sintagma " Falsificarea acestor bilete se pedepseste conform legilor ", desenul respectiv.
Confirmând inflatia, ale cãrei rate lunare si anuale au cunoscut suisuri spectaculoase, emisiune asetor bancnote cu valori din ce în ce mai mari reflectã adaptarea Bãncii Nationale la permanente si substantiala cerere de monedã, precum si la nevoile economiei românesti, în conditiile în care nu se acordã importantã necesarã restructurãrii economice si se opteazã pentru calea cea mai usoarã, dar cu efecte deosebit de nocive a emisiunii monetare.
Emisiunea monedei scripturale
Emisiunea monedei scripturale se realizeazã în trei directii principale care împletesc diverse si importante functii ale Bãncii Nationale. Acestea sunt:
refinantarea bãncilor comerciale de banca Centralã;
Banca Centralã furnizeazã lichiditãti bãncilor care le solicitã, în conformitate cu obiectivele interne si externe ale politicii monetare si de credit.
Refinantarea bancarã este o operatiune pe termen scurt care se realizeazã prin deschiderea de linii de credit bãncilor cãrora le este permis sã preleve sume de bani dintr-un cont deschis la Banca Centralã pe o perioadã scurtã de timp.
cumpãrarea sau vânzarea de obligatiuni ale statului
Conform statutului, Banca Nationalã are obligatia sã actioneze direct sau indirect, ca agent al statului, în ceea ce priveste: emisiune obligatiunilor si a altor înscrisuri de stat, vânzarea si rãscumpãrarea acestora, plata dobânzilor si a altor speze aferente acestor titluri.
acordarea de credite direct de Banca Centralã
Conform normelor Bãncii Nationale, nr. 10 / 1992, bãncile sunt obligate sã limiteze acordarea de credite la 20% din capitalul lor. Atunci când necesarul de credite depãseste un astfel de plafon ( este vorba de finantarea unor investitii de amploare sau a unor ramuri economice strategice, etc. ), creditul este acordat direct de Banca Nationalã în virtutea privilegiilor acordate prin Statutul sãu si înlesnite de fondurile de care dispune.
|
