Functia de emisiune monetară
" Aparitia băncilor de emisiune este strâns legată de cresterea rolului bancnotelor în circulatia monetară, fenomen specific climatului de dezvoltare economică impus de revolutia industrială.
Înfiintarea unor bănci de emisiune, de regulă prin desprinderea lor de băncile comerciale a fost un prim pas al autonomizării si dezvoltării emisiunii care a avut loc la date diferite în tările avansate, în functie de evolutia istorică, economică si socială diferită ( Banca Angliei - 1964, Banca Frantei - 1800 ).
În momentul respectiv, în fiecare din aceste tări era evidentă discrepanta dintre cerintele tot mai ample de monedă si posibilitătile restrânse de satisfacere, în functie de efectivul si productia curentă de metal monetar. Astfel s-a impus satisfacerea majoră a cererii de monedă pe baza emisiunii de bancnote, al căror rol devine primordial. Istoria arată că această primă etapă a evolutiai băncilor de emisiune nu a rezolvat satisfăcător problema. În toate tările au apărut cu timpul crize, desincronizări, fenomene negative, determinate de excesul cantitativ al emisiunii, fie din diletantism, fie din lipsă de reglementare.
Astfel că, în mod necesar, etapa hotărâtoare în dezvoltarea băncilor de emisiune a fost etapa reglementării de către state a sistemului de emisiune, adesea concomitent cu instituirea monopolului asupra emisiunii.
Un asemenea moment a fost în istoria Angliei adoptarea legii lui Robert Peel ( 1844 ), care a stabilit sistemul de emisiune la care s-au aliniat multe tări.
În Franta, anul 1848 aduce excluderea de la dreptul de emisiune a băncilor departamentale si asigură monopolul Băncii Frantei.
Desăvârsirea sistemului de emisiune în tările dezvoltate este o expresie a procesului de consolidare a pietelor nationale, o emisiune reglementată si care are girul statului, reprezentând unul din stâlpii de rezistentă ai esafodului economiei de piată.
Tările angajate mai târziu pe făgasul dezvoltării economice si industriale au avut modelul, pe care l-au preluat si adaptat, plecând de la forme deja revolute, asa cum s-a petrecut si la noi, la înfiintarea în 1880 a Băncii Nationale, bancă de emisiune. În general, în marea majoritate a tărilor, activitatea băncii de emisiune se desfăsoară sub reglementarea si sub girul statului, în conditiile în care aceasta este considerată autonomă si independentă.
Uniunea dintre stat si banca de emisiune se statuează pe temeiul priviligiului de emisiune pe care statul îl conferă unei singure bănci.
Făcându-se, probabil, ecou al unor interpretări pertinente din epocă, Napoleon, care a avut meritul de a-si lega numele de mari legiferări, spunea: " Banca nu apartine numai actionarilor, ci apartine de asemenea statului, pentru că acesta îi dă privilegiul de a bate monedă ".
În strânsă legătură cu exercitarea privilegiului de emisiune, banca de emisiune devine, patrimonial, detinătoarea stocului de aur monetar si titulara rezervelor valutare ale tării. În perioada etalonului aur - monede, banca de emisiune a fost de drept detinătoarea stocului de aur necesar pentru convertibilitate în cadrul normelor de emisiune valabile în fiecare tară. Desi convertibilitatea în aur - monede nu mai functionează, în marea majoritate a statelor, din 1914, iar hotărârea comună a tărilor membre ale F.M.I. din 1976 de la Kingstom ( Jamaica ) s-a căzut de acord asupra demonetizării aurului, totusi statele păstrează stocurile de aur monetar. Asa se explică de ce bilanturile băncilor de emisiune includ asemenea sechele, cu pondere, nefunctionale pentru ele. Este la mijloc probabil o chestiune de prestigiu a statelor, dar si o expresie finală a unei rezerve monetare, respectiv valutare, externe, pe care împrejurări exceptionale le-ar putea crea.
Functionarea etalonului aur - devize a determinat detinerea de către banca de emisiune a unor rezerve valutare ample pentru asigurarea conditiilor de convertibilitate. Cu timpul, ele s-au mentinut, fiind considerate utile si în cadrul functional contemporan al convertibilitătii pe baza flotării libere.
În functia de emisiune, banca are un rol primordial si preponderent în creatia monetară. Bancnotele emise, precum si depozitele la banca de emisiune, denumite si detineri de monedă centrală, reprezintă partea susbstantială a circulatiei monetare, parte cu pondere a componentei masei monetare. Prin functia de emisiune, banca are o răspundere a calitătii circulatiei monetare, măsură în care aceasta satisface nevoile circulatiei monetare sau le depăseste, sunt probleme vitale ale economiei si sarcini ce urmează a fi rezolvate în primul rând de banca de emisiune. Această problemă majoră a economiei nationale se rezolvă în mare măsură prin intermediul unor pârghii monetare si de credit, specifice politicii monetare si de credit.
La noi, priviligiul emisiunii monetare a fost încredintat Băncii Nationale prin legea de înfiintare a acestuia (Legea din 17 aprilie 1880, art. 4), initial pe termen de 20 ani, apoi termenul a fost extins. "
Legea privind Statutul Băncii Nationale (101/1998, art. 13), prevede că banca Natională a României este unica institutie autorizată să emită însemne monetare sub formă de bancnote si monede metalice ca mijloace de plată pe teritoriul României.
În continuare, se prevăd drepturilesi obligatiile Băncii Nationale în contextul functiei de emisiune.
Drepturile Băncii Nationale a României:
dreptul de monopol al emisiunii monetare (art. 13);
dreptul de a impune si a cere acceptarea monedelor si bancnotelor emise si neretrase din circulatie pentru plata obligatiunilor publice si private (art. 17);
dreptul de a stabili valoarea nominală, dimensiunile, greutatea, desenul si alte caracteristici tehnice ale bancnotelor si monedelor metalice, precum si de a le semna prin reprezentantii săi legali (art. 15);
dreptul de a hotărâ să anuleze sau să retragă din circulatie orice bancnotă sau monedă metalică care a fost emisă de ea si să pună în circulatie în locul lor alte tipuri de bancnote si monede metalice, cu conditia că modalitatea si perioada de preschimbare publică în Monitorul Oficial si în cel putin două ziare de circulatie natională (art. 19).
Obligatiile Băncii Nationale sunt:
elaborarea programului de emisiune a bancnotelor si a monedelor metalice, astfel încât să asigure necesarul de numerar în strictă concordantă cu nevoile reale ale circulatiei bănesti (art. 16, alin. 1);
suma totală a bancnotelor si monedelor metalice în circulatie, care exclude rezerva de numerar, se evidentiază ca pasiv în contabilitatea Băncii Nationale (art. 16, alin. 2);
transa de numerar în circulatie, emisă de Banca Natională a României peste nivelul rezervelor internationale stabilite si mentinute conform prevederilor art. 31, trebuie acoperită integral cu următoarele active:
a) titluri de stat detinute în portofoliul de investitii;
b) active rezultate din credite acordate băncilor si altor persoane juridice, în conditiile legii;
c) cecuri, cambii si alte titluri de credit scontate sau detinute în portofoliu;
asigură tipărirea bancnotelor si baterea monedelor metalice si ia măsuri pentru păstrarea în sigurantă a celor care nu sunt puse în circulatie, precum si pentru distrugerea, când aceasta este necesară, a matritelor, cernelurilor si a bancnotelor si monedelor metalice retrase din circulatie (art. 18, alin. 1);
retrage din circulatie si distruge bancnotele si monedele metalice uzate sau necorespunzătoare, înlocuindu-le cu bancnote si / sau monede metalice noi (art. 18, alin. 3);
înlocuieste, fără taxe si comisioane, bancnotele si monedele metalice emise si neretrase din circulatie (art. 18, alin. 4);
poate refuza înlocuirea bancnotelor si a monedelor metalice care prezintă deformări, sunt ilizibile sau dacă lipseste mai mult de 40% din suprafata lor. Aceste însemne monetare vor fi retrase din circulatie si distruse fără acordarea de compensatii detinătorilor, exceptând cazurile speciale mentionate în regulamentele proprii (art. 18, alin. 5);
În conformitate cu statutul Băncii Nationale, moneda natională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul.
După evenimentele din decembrie 1989, liberalizarea preturilor si a salariilor determină o mărire a cererii de numerar, în conditiile în care această cerere nu a fost însotită de aparitia unui sistem de plăti alternative; ca atare are loc suplimentarea emisiunii monetare a Băncii Nationale. Se introduc monedele metalice de 1, 5, 10, 20, 50, 100 si 500 lei si bancnotele cu valoare ridicată de: 200, 500, 1000, 5000, 10000, 50000 si 10000 de lei, paralel cu retragerea vechilor semne monetare.
Monedele
Prima monedă apărută este cea de 10 lei (1991), urmată de cele de 50 lei (1991), 20 lei (1992), 100 lei (1992) si 500 lei (1999). Pe verso fiecăreia dintre aceste monede sunt înscrise valoarea nominală în cifre, precum si anul emiterii. Pe fată, toate monedele cuprind inscriptia " România ".
Moneda de 10 lei înfătisează un drapel si o ramură de măslin, însotite de inscriptia " 22 decembrie 1989 " ca un elogiu adus martirilor din 22 decembrie 1989. Moneda de 20 lei reconstituie chipul lui Stefan cel Mare, cea de 50 lei profilul lui Alexandru Ioan Cuza, moneda de 100 lei îl reprezintă pe Mihai Viteazul. Moneda de 500 lei are o altă configuratie, având pe verso stema României, precum si anul emiterii, iar pe fată moneda cuprinde inscriptia " România " si valoarea nominală. Lângă figurile personalitătilor din istoria noastră, amintite mai sus, se află numele acestora. Monedele de 10 lei si 100 lei sunt confectionate din acelasi aliaj, prezintă în plus pe părtile laterale fie o linie serpuită discontinuă, fie inscriptia " România ".
Bancnotele
Bancnota de 200 lei ( care-l reprezintă pe Grigore Antipa ) si cea de 500 lei ( pe fata căreia se află chipul lui Constantin Brâncusi ) au fost deja retrase, fie datorită valorii mici, cum a fost cazul celei de 200 lei, fie că nu răspundeau standardelor impuse de Legea 101 / 1998 privind Statutul Băncii Nationale. Conform acestei legi, Banca Natională este unica institutie autorizată să emită bancnote si monede metalice pe tot cuprinsul tării ( art. 13 ), precum si singura în drept să stabilească valoarea nominală, dimensiunea, greutatea, desenul si alte caracteristici tehnice ale bancnotelor si monedelor metalice.
Tot în statutul Băncii Nationale, se precizează obligatia ca bancnotele să fie semnate de guvernator si de casierul central; modelul celor două semnături îl regăsim în dolarul S.U.A., marca germană si francul elvetian.
Fără a intra în foarte multe amănunte, vom enumera aspectele comune ale bancnotelor aflate în circulatie în acest moment în România; ne referim la bancnotele de 1000, 5000, 10000, 50000 si 100000 lei:
Pe fată bancnotele contin:
denumirea Băncii Nationale;
sigla Băncii Nationale;
numărul de serie;
valoarea bancnotei ( cifre si litere );
stema României;
semnătura guvernatorului Băncii Nationale;
semnătura casierului central;
firul de sigurantă;
desenul (cadrul, format din elemente numeroase si variate, care include figura unei personalităti, 1000 lei - Mihai Eminescu, 5000 lei - Lucian Blaga, 10000 lei - Nicolae Iorga, 50000 lei - George Enescu, 100000 lei - Nicolae Grigorescu).
Pe verso sunt reînscrise denumirea si sigla Băncii Nationale, valoarea nominală în cifre si litere, data emisiunii (luna si anul), sintagma " Falsificarea acestor bilete se pedepseste conform legilor ", desenul respectiv.
Confirmând inflatia, ale cărei rate lunare si anuale au cunoscut suisuri spectaculoase, emisiune asetor bancnote cu valori din ce în ce mai mari reflectă adaptarea Băncii Nationale la permanente si substantiala cerere de monedă, precum si la nevoile economiei românesti, în conditiile în care nu se acordă importantă necesară restructurării economice si se optează pentru calea cea mai usoară, dar cu efecte deosebit de nocive a emisiunii monetare.
Emisiunea monedei scripturale
Emisiunea monedei scripturale se realizează în trei directii principale care împletesc diverse si importante functii ale Băncii Nationale. Acestea sunt:
refinantarea băncilor comerciale de banca Centrală;
Banca Centrală furnizează lichidităti băncilor care le solicită, în conformitate cu obiectivele interne si externe ale politicii monetare si de credit.
Refinantarea bancară este o operatiune pe termen scurt care se realizează prin deschiderea de linii de credit băncilor cărora le este permis să preleve sume de bani dintr-un cont deschis la Banca Centrală pe o perioadă scurtă de timp.
cumpărarea sau vânzarea de obligatiuni ale statului
Conform statutului, Banca Natională are obligatia să actioneze direct sau indirect, ca agent al statului, în ceea ce priveste: emisiune obligatiunilor si a altor înscrisuri de stat, vânzarea si răscumpărarea acestora, plata dobânzilor si a altor speze aferente acestor titluri.
acordarea de credite direct de Banca Centrală
Conform normelor Băncii Nationale, nr. 10 / 1992, băncile sunt obligate să limiteze acordarea de credite la 20% din capitalul lor. Atunci când necesarul de credite depăseste un astfel de plafon ( este vorba de finantarea unor investitii de amploare sau a unor ramuri economice strategice, etc. ), creditul este acordat direct de Banca Natională în virtutea privilegiilor acordate prin Statutul său si înlesnite de fondurile de care dispune.
|
