FUNCTIA DE SUPRAVEGHERE BANCARA

FUNCTIA DE SUPRAVEGHERE BANCARĂ

Prin această functie se realizează supravegherea, controlul efectiv al activitătii bancare, inclusiv prin adoptarea unor acte, măsuri care influentează atât situatia băncilor, cât si pozitia, statutul, situatia unei părti a personalului din bănci.

Această functie are la bază principiul supravegherii bancare, care exprimă dreptul si obligatia Băncii Nationale a României de a supraveghea activitatea atât a băncilor române, cât si a sucursalelor băncilor străine, sub raportul desfăsurării activitătii acestora cu respectarea " cerintelor prudentiale ".

Această " supraveghere prudentială " are două trepte:

elaborarea unor reglementări în care să fie enuntate " cerintele prudentiale " pe care trebuie să le respecte orice bancă în activitatea sa;

supravegherea activitătii băncilor care se realizează prin două modalităti:

- raportări de prudentă bancară;

- inspectii;

Inspectiile se realizează atât la sediile principale si secundare din tară si străinătate ale băncilor române, cât si la sediile sucursalelor ale băncilor străine din România.

Personalul de inspectie care operează "la sediul băncii", trebuie să apartină Băncii Nationale, să fie împuternicit special, inspectiile putând fi făcute si de către auditorii independenti, numiti de Banca Natională.

Pentru inspectiile la sucursalele si filialele băncilor străine, pot fi cooptati în echipele respective si reprezentanti ai autoritătii de supraveghere din tara de origine.

Această functie se realizează prin prerogative care privesc functionarea băncii si se exercită de la constituire până la situatia de criză. Este o supraveghere activă în exercitiul căreia Banca Natională se exprimă prin acte si măsuri obligatorii, inclusiv prin punerea unor restrictii si chiar prin interdictia functionării băncii respective.

Repartizarea prerogativelor acestei functii:

a). prerogative privind constituirea băncilor

" Banca centrală decide care entităti pot opera ca bănci si stabileste regulile de emitere a autorizatiilor de functionare a băncilor.

Regulile de acordare a acestor autorizatii se referă la:

cerinte de capital minim;

pregătirea profesională si profilul conducătorilot băncii;

tipurile de activitate pe care le va efectua banca;

Autorizarea implică două etape:

autorizarea de principiu necesară constituirii băncii;

licenta pentru functionarea propriu-zisă

Odată autorizatia/licenta acordată, banca comercială trebuie să se conformeze si altor cerinte legate de:

indicatorul de adecvare a capitalului;

indicatorul de lichiditate si rata rezervelor minime obligatorii;

regulile creditelor mari;

controlul schimburilor valutare;

raportarea datelor cerute pentru supraveghere si control." [1]

Atunci când banca centrală emite o autorizatie de functionare unei bănci, ea apreciază în principiu că banca respectivă este condusă corect. Acest lucru înseamnă că afacerile băncii vor fi conduse prudent, iar depunătorii vor avea încredere că banca le va putea înapoia banii oricând. Desigur, în timp, acest lucru poate fi infirmat.

În privinta autorizării băncilor, Legea bancară prevede în art. 13 " în termen de cel mult 4 luni de la primirea cererii, Banca Natională va aproba constituirea unei bănci sau va respinge cererea si va comunica în scris solicitantului hotărârea sa împreună cu motivele care au stat la baza acesteia, în cazul respingerii cererii.

În termen de două luni de la comunicarea aprobării de constituire, în vederea obtinerii autorizatiei de functionare, vor fi prezentate Băncii Nationale documentele care atestă constituirea legală a băncii. În cazul băncilor care se constituie pe calea subscriptiei publice, termenul de prezentare a acestor documente este de 8 luni.

Banca Natională decide cu privire la autorizarea functionării unei bănci în termen de cel mult 4 luni de la primirea documentelor.

Autorizatiile de functionare pot fi retrase dacă banca centrală decide că o bancă nu actionează prudent, încalcă conditiile stipulate în autorizatia de functionare sau este în pericol de a nu-si plăti depunătorii. Băncile pot da faliment dacă înregistrează pierderi mari prin acordarea de credite neperformante, de valori foarte mari, sau efectuând operatiuni în pierdere pe pietele financiare.

Retragerea autorizatiei de functionare poate fi făcută dacă:

banca nu a început operatiunile pentru care a fost autorizată, în termen de 1 an de la primirea autorizatiei sau nu si-a exercitat de mai mult de 6 luni activitatea de acceptare de depozite;

autorizatia a fost obtinută pe baza unor declaratii false sau prin orice mijloc ilegal;

a avut loc o fuziune sau o divizare a băncii;

actionarii au decis să dizolve si să lichideze banca;

banca cere retragerea autorizatiei de functionare;

Retrăgând autorizatia acordată, banca centrală încearcă de fapt să oprească activitatea băncii înainte ca pierderile acesteia să ajungă la nivelul la care banca nu-si mai poate plătii deponentii. În loc să retragă autorizatia de functionare, banca centrală poate actiona pentru ca banca să fie salvată. Astfel, banca centrală poate initia un aranjament financiar pentru a consolida capitalul băncii, poate insista să fie schimbată conducerea băncii sau poate sprijini fuziunea cu o altă bancă.

Banca Natională a României a stabilit că: " băncile străine au obligatia să notifice băncii centrale deschiderea de reprezentante în România, în conformitate cu reglementările date de aceasta. Reprezentantele băncilor străine îsi vor limita activitatea la acte de informare, de legătură sau de reprezentare si nu vor efectua nici un fel de operatiuni supuse dispozitiilor Legii bancare."

b). prerogative ce privesc functionarea băncilor

" Ca autoritate de supraveghere, banca centrală, pentru stabilirea capitalului adecvat, impune un indicator de adecvare a capitalului, cu scopul de a limita expunerea totală de credit a unei bănci. Băncile au nevoie de o marjă de sigurantă pentru ca, în cazul în care câtiva clienti nu-si pot rambursa creditele, banca să fie totusi capabilă să-si plătească deponentii.

Această marjă de sigurantă este capitalul băncii. În acest sens, indicatorul de adecvare a capitalului este format dintr-o anumită parte a fondurilor investite de actionari si profiturile nerepartizate care trebuie păstrate permanent în bancă. Indicatorul de adecvare a capitalului se exprimă sub formă de procent si se calculează ca raport între capitalul băncii si activele băncii, plus activele în afara bilantului.

Reglementările internationale privind indicatorul de adecvare a capitalului s-au stabilit în 1988 de către Comitetul de la Basel, sub auspiciile Băncii Reglementelor Internationale. Conventia de la Basel se aplică băncilor cu activitate internatională si prevede un indicator de adecvare a capitalului de minim 8%, începând cu 1 ianuarie 1993.

Banca Natională a României a stabilit că băncile sunt obligate să asigure în permanentă un nivel de solvabilitate determinat ca raport între fondurile proprii si totalitatea activelor si elementelor în afara bilantului, ponderate în functie de gradul de risc de credit. Raportul minim de solvabilitate este de 8%.

Dacă indicatorul de adecvare a capitalului pentru o bancă scade sub nivelul cerut, el trebuie corelat fie crescînd capitalul băncii, fie reducându-I activele cu grad mare de risc. Capitalul poate fi mărit prin emisiunea de actiuni.

Riscul de credit se poate reduce " vânzând " creditele sale unei alte bănci sau printr-un proces financiar complex, denumit conversia împrumuturi în titluri de valoare.

Această situatie apare atunci când creditele sunt convertite în alte instrumente financiare care nu sunt considerate ca active în bilant si, deci, nu sunt luate în calcul în cazul indicatorului de adecvare a capitalului. În anumite conditii, totusi, unele active convertite în hârtii de valoare trebuie să fie evidentiate în bilant."

Este important de precizat faptul că Banca Natională a României stabileste reguli privind tinerea contabilitătii si a bilantului contabil, iar toate băncile sunt obligate să prezinte acesteia situatiile lor financiare, precum si orice alte date solicitate la termenele si în forma stabilită prin reglementări specifice.

În scopul asigurării unui control cât mai riguros si obiectiv asupra activitătilor din bănci, Legea bancară prevede obligatia fiecărei bănci de a numi un auditor independent, care nu poate fi decât o societate de expertiză contabilă autorizată în conditiile legii.

Auditorul independent are obligatia de a informa Banca Natională cu privire la orice act fraudulos al unui administrator sau angajat care ar putea avea drept consecintă o pierdere de importantă semnificativă pentru bancă. Referitor la această dispozitie înscrisă în art. 61, alin. 2, lit. d din Legea bancară, trebuie să observăm faptul că auditorul independent nu este obligat să informeze Banca Natională cu orice neregulă constatată, ci numai cu acele acte frauduloase care pot avea ca rezultat imediat o pierdere foarte importantă pentru bancă.

Banca Natională a României emite norme deontologice, avizează si controlează operatiunile de modificare a băncilor (fuziune, divizare, modificarea capitalului social )

c). prerogative privind supravegherea prudentială

În categoria măsurilor de control se înscriu si dispozitiile cuprinse în Legea Bancară ( cap. XI ) privitoare la " Supravegherea prudentială a băncilor ".

Principalele idei cuprinse în acest capitol al legii se referă la:

obligatia Băncii Nationale de a supraveghea activitatea tuturor băncilor, persoane juridice române si a sucursalelor băncilor străine, pe baza raporturilor de prudentă bancară făcute potrivit Legii bancare si a reglementărilor elaborate de Banca Natională, precum si prin inspectii si actiuni de control la sediul băncilor, al sucursalelor si al altor sedii secundare din tară si străinătate, la sediul sucursalelor băncilor străine si al sediilor secundare subordonate acestora;

conducerea Băncii Nationale desemnează specialisti din aparatul propriu sau auditori independenti care să execute controale, verificări si inspectii la sediul băncilor potrivit unei tematici sau a unui plan de control care cuprinde obiective clare privitoare la activitatea băncii;

băncile au obligatia de a permite personalului Băncii Nationale si autoritătilor independente care sunt desemnate să efectueze inspectia, să le examineze evidentele, conturile si operatiunile si să le furnizeze toate documentele si informatiile legate de administrarea, controlul intern si operatiunile băncii.

d). prerogative cu privire la supravegherea si administrarea specială

Supravegherea specială a băncilor este hotărârea pe care Banca Natională o ia atunci când constată sau este sesizată cu privire la acte concrete de încălcare a legii sau a reglementărilor prudentiale elaborate de Banca Natională, care au condus la o situatie financiară precară a băncii.

Supravegherea este asigurată de o comisie formată din 5-7 specialisti din cadrul Băncii Nationale, din care unul va îndeplini functia de presedinte si unul pe cea de vicepresedinte.

Consiliul de Administratie al Băncii Nationale a României stabileste atributiile si componenta nominală a comisiei. Prin hotărârea adoptată în acest sens se împuterniceste comisia să desfăsoare următoarle activităti:

urmărirea modului în care conducerea băncii actionează pentru stabilirea si aplicarea măsurilor necesare remedierii deficientelor înscrise în actul de control întocmit de organele de inspectie ale Băncii Nationale a României;

avizarea actelor de decizie ale organelor statutare ale băncii, referitoare la situatia financiară si la încadrarea în reglementările prudentiale, precum si obligarea la suspendarea sau desfiintarea unor asemenea acte;

modificarea reglementărilor proprii ale băncii care au fost elaborate nestatutar, contrar legii si dispozitiilor emise de Banca Natională a României;

limitarea si/sau suspendarea unor activităti si operatiuni bancare pe o anumită perioadă de timp;

orice alte măsuri care se consideră necesare pentru remedierea situatiei băncii;

Este foarte important de precizat faptul că această comisie de supraveghere specială nu se substituie conducerii băncii care continuă să angajeze răspunderea băncii si execută atributiunile curente, normale, potrivit legii.

Se impune totodată să precizăm faptul că, pe toată perioada executării supravegherii speciale, Adunarea Generală a Actionarilor, Consiliul de Administratie si conducătorii băncii nu pot dispune a se executa măsuri contrare celor hotărâte de Comisia de supraveghere specială.

Pentru aducerea la îndeplinire a atributiilor cu care a fost investită, Comisia de supraveghere specială are acces nelimitat la toate documentele si registrele băncii, membrii acesteia fiind obligati să păstreze secretul privind operatiunile bancare. Periodic, Comisia de supraveghere specială prezintă rapoaret informative Consiliului de Administratie al Băncii Nationale a României cu privire la situatia băncii în cauză.

În functie de constatările si concluziile cuprinse în aceste rapoarte informative, Consiliul de Administratie al Băncii Nationale a României hotăreste asupra încetării sau continuării supravegherii speciale, fără a depăsi însă o perioadă mai mare de 120 zile de la investirea măsurii de supraveghere specială. Dacă în activitatea băncii se constată în continuare deficiente grave, Consiliul de Administratie al Băncii Nationale a României poate hotărâ trecerea la măsuri de administrare specială a acesteia.

Administrarea specială a băncilor este măsura ce poate fi dispusă de Banca Natională a României atunci cănd aceasta constată direct sau este sesizată cu privire la faptul că măsurile de supraveghere specială dispuse nu au dat rezultate într-o perioadă de până la 120 zile, precum si în situatia în care există date, indicii si probe certe care conduc la concluzia că banca va deveni insolvabilă în următoarele 90 de zile.

Activitatea de administrare specială se efectuează de un administrator special, desemnat prin hotărârea Consiliului de Administratie al Băncii Nationale a României, acesta putând fi si o persoană juridică specializată, care functionează potrivit legii.

În cuprinsul art. 81 din Legea bancara se stipuleaza faptul ca administratorul special preia integral atributiile Consiliului de Administratie al Bancii care este supusa regimului de administrare speciala.

Pe întreaga perioada cât se aplica masura administrarii speciale se suspenda dreprul de vot în privinta numirii si revocarii administratorilor si dreptul la dividende al actionarilor, activitatea Consiliului de Administratie si a cenzorilor, precum si dreptul la remuneratie al administratorilor si cenzorilor. Aceste dispozitii, care pot fi considerate de maxima duritate, pun în evidenta faptul ca masura sau procedura administrarii speciale a unei banci este expresia situatiei dramatice în care se afla banca din punct de vedere financiar, în cele mai multe cazuri aceste situatii fiind premergatoare falimentului bancii respective.

Administratorul special administreaza banca stabilind conditiile optime pentru conservarea activelor si încasarea creantelor în interesul deponentilor si al altor creditori. Într-o asemenea faza se încearca a se salva ce se mai poate salva, având în vedere reactiile firesti ale deponentilor si celorlalti creditori care îsi vad economiile si respectiv creditele amenintate de o proasta gestionare a bancii.

Este important de precizat ca instituirea masurii de administrare speciala se publica în Monitorul Oficial al României si în mai multe ziare de circulatie nationala.

Din punct de vedere al obligatiilor pe care le are administratorul special retinem faptul ca acesta trebuie sa prezinte în termen de 45 de zile de la numire un raport detaliat (sub forma scrisa) Consiliului de Administratie al Bancii Nationale a României cu privire la starea financiara a bancii si posibilitatile de redresare a situatiei acesteia din punct de vedere al sigurantei financiare. Raportul trebuie sa fie însotit de documente referitoare la evaluarea activelor si pasivelor bancii, situatia recuperarii activelor, costul mentinerii activelor si situatia lichidarii debitelor.

Dupa primirea raportului din partea administratorului special, Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a României, în termen de 15 zile, decide asupra prelungirii activitatii administratorului special pe o perioada limitata sau retrage autorizatia si sesizeaza instanta competenta pentru declansarea procedurii de lichidare a bancii. În situatia în care Consiliul de Administratie al Bancii Nationale constata pe baza rapoartelor si informarilor administratorului special ca banca s-a redresat din punct de vedere financiar si se încadreaza în parametrii de supraveghere prudentiala stabiliti prin lege si prin reglementarile în vigoare, masurile de administrare speciala vor înceta si banca îsi va relua activitatea sub controlul organelor sale statutare."

" Pentru prima data în legislatia româna a fost adoptata o lege speciala care reglementeaza procedura falimentului.

Potrivit Legii nr. 83/1998 o banca din categoria celor ce functioneaza în baza Legii bancare este considerata ca se afla în stare de insolvabilitate daca se gaseste într-una din urmatoarele situatii:

banca nu a onorat integral creante certe, lichide si exigibile de cel putin 30 zile;

valoarea obligatiilor băncii depăseste valoarea activului său;

În privinta organelor abilitate să aplice procedura falimentului bancar, Legea nr. 83/1998 stabileste atributiile tribunalului ca instantă specială, astfel:

tribunalul desemnează direct judecătorul sindic, iar cu acordul Băncii Nationale a României desemnează lichidatorul;

tribunalul aprobă expertii autorizati care au obligatia de a-l ajuta pe judecătorul sindic să-si îndeplinească mandatul;

tribunalul confirmă planul de distribuire a fondurilor obtinute prin lichidarea băncii, etc.;

Procedura falimentului se declansează pe baza unei cereri introdusă de banca debitoare, de către creditorii acesteia, ori de către Banca Natională a României. Această cerere se depune la tribunalul în a cărui jurisdictie se află sediul central al băncii debitoare.

De regulă, procedura falimentului unei bănci se declansează după ce Banca Natională a României a constatat că aplicarea măsurilor de supraveghere specială desfăsurate pentru redresarea băncii respective nu a condus la evitarea stării de insolvabilitate. Cu alte cuvinte, atunci când Banca Natională a României constată că banca supusă procedurii de supraveghere specială se prăbuseste vizibil, că măsurile dispuse nu au fost aduse la îndeplinire si este evitată chiar reaua credintă a conducătorilor băncii, este obligată să declanseze procedura falimentului chiar dacă o astfel de situatie este de natură să afecteze imaginea de ansamblu a sistemului bancar.

Să nu uităm faptul că legea cere ca atunci când banca debitoare solicită tribunalului declansarea acestei proceduri, ea (banca) trebuie să anexeze la această cerere o sumă întreagă de documente, astfel:

bilantul contabil si copii integrale de pe registrele contabile curente;

o listă a tuturor bunurilor, cu precizarea că pentru imobile se vor trece datele din registrele de publicitate imobiliară;

o listă a numelor si adreselor creditorilor, oricum ar fi creantele acestora, precizându-se suma, cauza si drepturile de preferintă;

contul de profit si pierderi pe anul anterior depunerii cererii.

Legea pe care o comentăm aduce elemente de maximă noutate în ce priveste procedura de declansare a falimentului. Este vorba de dispozitiunea art. 16 în care se prevede că: "orice creditor care are o creantă certă, lichidă, exigibilă, poate introduce la Tribunal o cerere împotriva unei bănci debitoare care timp de cel putin 30 zile se află în încetare de plăti." Important de precizat în acest context este faptul că "creditorul nu va putea introduce cererea fără să facă dovada că, în prealabil, ca urmare a introducerii unei actiuni de executare silită asupra contului băncii debitoare, Banca Natională a României, în calitate de tert paprip, a comunicat că banca respectivă se află în încetare de plăti de peste 30 zile."

Observăm faptul că un creditor care îndeplineste conditiile prevăzute în prima teză a art. 16 din Legea 83/1998 nu va putea introduce cererea în cauză decât numai atunci când Banca natională îi confirmă în scris că banca respectivă se află în stare de încetare a plătilor de peste 30 zile. În practică s-a probat faptul că asa-zisa solidaritate bancară conduce la blocarea initiativei creditorului, pentru simplul motiv că Banca Natională nu manifestă disponibilitatea de a comunica imediat creditorului în cauză că banca debitoare se află în stare de încetare a plătilor.

Parcă spre a salva situatia si a da speranta că procedura falimentului bancar nu este asa complicată, Legea nr. 83/1998 (art. 17) prevede că: "Banca Natională, în calitatea sa de autoritate de supraveghere bancară, va putea introduce cererea împotriva băncii fată de care s-au aplicat măsuri de supraveghere si administrare specială si care nu au condus la redresarea băncii aflate în situatia de a nu onora integral plătile." Se face, asadar, trimitere la dispozitiile Legii bancare care, din punctul nostru de vedere, sunt excesiv de permisive, greoaie si neoperative, mai ales în situatiile în care este evidentă situatia dificilă în care se află banca debitoare.

În situatia în care tribunalul hotăreste începerea procedurii falimentului băncii debitoare, acesta este obligat să comunice hotărârea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, în scopul de a se pune în aplicarea reglementărilor privind plata depozitelor garantate. Concomitent, tribunalul comunică Băncii Nationale hotărârea sa privind începerea procedurii falimentului băncii debitoare. În această situatie, Banca Natională este obligată să procedeze de îndată la închiderea conturilor băncii debitoare ce sunt deschise la banca natională, deschizând imediat un nou cont cu mentiunea "bancă în faliment", cont prin care se vor derula toate operatiunile financiare ale băncii în faliment.

Procedura falimentului va fi închisă atunci când tribunalul a aprobat raportul final al judecătorului sindic prin care se consemnează faptul că toate fondurile sau bunurile din averea băncii ajunse în stare de faliment au fost distribuite si fondurile nereclamate au fost depuse la Banca Natională. Tribunalul emite o hotărâre de închidere a procedurii falimentului care va fi comentată în scris tuturor creditorilor, băncii debitoare si Băncii Nationale a României.