FUNCTIA DE SUPRAVEGHERE BANCARÃ
Prin aceastã functie se realizeazã supravegherea, controlul efectiv al activitãtii bancare, inclusiv prin adoptarea unor acte, mãsuri care influenteazã atât situatia bãncilor, cât si pozitia, statutul, situatia unei pãrti a personalului din bãnci.
Aceastã functie are la bazã principiul supravegherii bancare, care exprimã dreptul si obligatia Bãncii Nationale a României de a supraveghea activitatea atât a bãncilor române, cât si a sucursalelor bãncilor strãine, sub raportul desfãsurãrii activitãtii acestora cu respectarea " cerintelor prudentiale ".
Aceastã " supraveghere prudentialã " are douã trepte:
elaborarea unor reglementãri în care sã fie enuntate " cerintele prudentiale " pe care trebuie sã le respecte orice bancã în activitatea sa;
supravegherea activitãtii bãncilor care se realizeazã prin douã modalitãti:
- raportãri de prudentã bancarã;
- inspectii;
Inspectiile se realizeazã atât la sediile principale si secundare din tarã si strãinãtate ale bãncilor române, cât si la sediile sucursalelor ale bãncilor strãine din România.
Personalul de inspectie care opereazã "la sediul bãncii", trebuie sã apartinã Bãncii Nationale, sã fie împuternicit special, inspectiile putând fi fãcute si de cãtre auditorii independenti, numiti de Banca Nationalã.
Pentru inspectiile la sucursalele si
filialele bãncilor strãine, pot fi cooptati în echipele respective si
reprezentanti ai autoritãtii de supraveghere din
Aceastã functie se realizeazã prin prerogative care privesc functionarea bãncii si se exercitã de la constituire pânã la situatia de crizã. Este o supraveghere activã în exercitiul cãreia Banca Nationalã se exprimã prin acte si mãsuri obligatorii, inclusiv prin punerea unor restrictii si chiar prin interdictia functionãrii bãncii respective.
Repartizarea prerogativelor acestei functii:
a). prerogative privind constituirea bãncilor
" Banca centralã decide care entitãti pot opera ca bãnci si stabileste regulile de emitere a autorizatiilor de functionare a bãncilor.
Regulile de acordare a acestor autorizatii se referã la:
cerinte de capital minim;
pregãtirea profesionalã si profilul conducãtorilot bãncii;
tipurile de activitate pe care le va efectua banca;
Autorizarea implicã douã etape:
autorizarea de principiu necesarã constituirii bãncii;
licenta pentru functionarea propriu-zisã
Odatã autorizatia/licenta acordatã, banca comercialã trebuie sã se conformeze si altor cerinte legate de:
indicatorul de adecvare a capitalului;
indicatorul de lichiditate si rata rezervelor minime obligatorii;
regulile creditelor mari;
controlul schimburilor valutare;
raportarea datelor cerute pentru supraveghere si control." [1]
Atunci când banca centralã emite o autorizatie de functionare unei bãnci, ea apreciazã în principiu cã banca respectivã este condusã corect. Acest lucru înseamnã cã afacerile bãncii vor fi conduse prudent, iar depunãtorii vor avea încredere cã banca le va putea înapoia banii oricând. Desigur, în timp, acest lucru poate fi infirmat.
În privinta autorizãrii bãncilor, Legea bancarã prevede în art. 13 " în termen de cel mult 4 luni de la primirea cererii, Banca Nationalã va aproba constituirea unei bãnci sau va respinge cererea si va comunica în scris solicitantului hotãrârea sa împreunã cu motivele care au stat la baza acesteia, în cazul respingerii cererii.
În termen de douã luni de la comunicarea aprobãrii de constituire, în vederea obtinerii autorizatiei de functionare, vor fi prezentate Bãncii Nationale documentele care atestã constituirea legalã a bãncii. În cazul bãncilor care se constituie pe calea subscriptiei publice, termenul de prezentare a acestor documente este de 8 luni.
Banca Nationalã decide cu privire la autorizarea functionãrii unei bãnci în termen de cel mult 4 luni de la primirea documentelor.
Autorizatiile de functionare pot fi retrase dacã banca centralã decide cã o bancã nu actioneazã prudent, încalcã conditiile stipulate în autorizatia de functionare sau este în pericol de a nu-si plãti depunãtorii. Bãncile pot da faliment dacã înregistreazã pierderi mari prin acordarea de credite neperformante, de valori foarte mari, sau efectuând operatiuni în pierdere pe pietele financiare.
Retragerea autorizatiei de functionare poate fi fãcutã dacã:
banca nu a început operatiunile pentru care a fost autorizatã, în termen de 1 an de la primirea autorizatiei sau nu si-a exercitat de mai mult de 6 luni activitatea de acceptare de depozite;
autorizatia a fost obtinutã pe baza unor declaratii false sau prin orice mijloc ilegal;
a avut loc o fuziune sau o divizare a bãncii;
actionarii au decis sã dizolve si sã lichideze banca;
banca cere retragerea autorizatiei de functionare;
Retrãgând autorizatia acordatã, banca centralã încearcã de fapt sã opreascã activitatea bãncii înainte ca pierderile acesteia sã ajungã la nivelul la care banca nu-si mai poate plãtii deponentii. În loc sã retragã autorizatia de functionare, banca centralã poate actiona pentru ca banca sã fie salvatã. Astfel, banca centralã poate initia un aranjament financiar pentru a consolida capitalul bãncii, poate insista sã fie schimbatã conducerea bãncii sau poate sprijini fuziunea cu o altã bancã.
Banca Nationalã a României a stabilit cã: " bãncile strãine au obligatia sã notifice bãncii centrale deschiderea de reprezentante în România, în conformitate cu reglementãrile date de aceasta. Reprezentantele bãncilor strãine îsi vor limita activitatea la acte de informare, de legãturã sau de reprezentare si nu vor efectua nici un fel de operatiuni supuse dispozitiilor Legii bancare."
b). prerogative ce privesc functionarea bãncilor
" Ca autoritate de supraveghere, banca centralã, pentru stabilirea capitalului adecvat, impune un indicator de adecvare a capitalului, cu scopul de a limita expunerea totalã de credit a unei bãnci. Bãncile au nevoie de o marjã de sigurantã pentru ca, în cazul în care câtiva clienti nu-si pot rambursa creditele, banca sã fie totusi capabilã sã-si plãteascã deponentii.
Aceastã marjã de sigurantã este capitalul bãncii. În acest sens, indicatorul de adecvare a capitalului este format dintr-o anumitã parte a fondurilor investite de actionari si profiturile nerepartizate care trebuie pãstrate permanent în bancã. Indicatorul de adecvare a capitalului se exprimã sub formã de procent si se calculeazã ca raport între capitalul bãncii si activele bãncii, plus activele în afara bilantului.
Reglementãrile internationale privind indicatorul de adecvare a capitalului s-au stabilit în 1988 de cãtre Comitetul de la Basel, sub auspiciile Bãncii Reglementelor Internationale. Conventia de la Basel se aplicã bãncilor cu activitate internationalã si prevede un indicator de adecvare a capitalului de minim 8%, începând cu 1 ianuarie 1993.
Banca Nationalã a României a stabilit cã bãncile sunt obligate sã asigure în permanentã un nivel de solvabilitate determinat ca raport între fondurile proprii si totalitatea activelor si elementelor în afara bilantului, ponderate în functie de gradul de risc de credit. Raportul minim de solvabilitate este de 8%.
Dacã indicatorul de adecvare a capitalului pentru o bancã scade sub nivelul cerut, el trebuie corelat fie crescînd capitalul bãncii, fie reducându-I activele cu grad mare de risc. Capitalul poate fi mãrit prin emisiunea de actiuni.
Riscul de credit se poate reduce " vânzând " creditele sale unei alte bãnci sau printr-un proces financiar complex, denumit conversia împrumuturi în titluri de valoare.
Aceastã situatie apare atunci când creditele sunt convertite în alte instrumente financiare care nu sunt considerate ca active în bilant si, deci, nu sunt luate în calcul în cazul indicatorului de adecvare a capitalului. În anumite conditii, totusi, unele active convertite în hârtii de valoare trebuie sã fie evidentiate în bilant."
Este important de precizat faptul cã Banca Nationalã a României stabileste reguli privind tinerea contabilitãtii si a bilantului contabil, iar toate bãncile sunt obligate sã prezinte acesteia situatiile lor financiare, precum si orice alte date solicitate la termenele si în forma stabilitã prin reglementãri specifice.
În scopul asigurãrii unui control cât mai riguros si obiectiv asupra activitãtilor din bãnci, Legea bancarã prevede obligatia fiecãrei bãnci de a numi un auditor independent, care nu poate fi decât o societate de expertizã contabilã autorizatã în conditiile legii.
Auditorul independent are obligatia de a informa Banca Nationalã cu privire la orice act fraudulos al unui administrator sau angajat care ar putea avea drept consecintã o pierdere de importantã semnificativã pentru bancã. Referitor la aceastã dispozitie înscrisã în art. 61, alin. 2, lit. d din Legea bancarã, trebuie sã observãm faptul cã auditorul independent nu este obligat sã informeze Banca Nationalã cu orice neregulã constatatã, ci numai cu acele acte frauduloase care pot avea ca rezultat imediat o pierdere foarte importantã pentru bancã.
Banca Nationalã a României emite norme deontologice, avizeazã si controleazã operatiunile de modificare a bãncilor (fuziune, divizare, modificarea capitalului social )
c). prerogative privind supravegherea prudentialã
În categoria mãsurilor de control se înscriu si dispozitiile cuprinse în Legea Bancarã ( cap. XI ) privitoare la " Supravegherea prudentialã a bãncilor ".
Principalele idei cuprinse în acest capitol al legii se referã la:
obligatia Bãncii Nationale de a supraveghea activitatea tuturor bãncilor, persoane juridice române si a sucursalelor bãncilor strãine, pe baza raporturilor de prudentã bancarã fãcute potrivit Legii bancare si a reglementãrilor elaborate de Banca Nationalã, precum si prin inspectii si actiuni de control la sediul bãncilor, al sucursalelor si al altor sedii secundare din tarã si strãinãtate, la sediul sucursalelor bãncilor strãine si al sediilor secundare subordonate acestora;
conducerea Bãncii Nationale desemneazã specialisti din aparatul propriu sau auditori independenti care sã execute controale, verificãri si inspectii la sediul bãncilor potrivit unei tematici sau a unui plan de control care cuprinde obiective clare privitoare la activitatea bãncii;
bãncile au obligatia de a permite personalului Bãncii Nationale si autoritãtilor independente care sunt desemnate sã efectueze inspectia, sã le examineze evidentele, conturile si operatiunile si sã le furnizeze toate documentele si informatiile legate de administrarea, controlul intern si operatiunile bãncii.
d). prerogative cu privire la supravegherea si administrarea specialã
Supravegherea specialã a bãncilor este hotãrârea pe care Banca Nationalã o ia atunci când constatã sau este sesizatã cu privire la acte concrete de încãlcare a legii sau a reglementãrilor prudentiale elaborate de Banca Nationalã, care au condus la o situatie financiarã precarã a bãncii.
Supravegherea este asiguratã de o comisie formatã din 5-7 specialisti din cadrul Bãncii Nationale, din care unul va îndeplini functia de presedinte si unul pe cea de vicepresedinte.
Consiliul de Administratie al Bãncii Nationale a României stabileste atributiile si componenta nominalã a comisiei. Prin hotãrârea adoptatã în acest sens se împuterniceste comisia sã desfãsoare urmãtoarle activitãti:
urmãrirea modului în care conducerea bãncii actioneazã pentru stabilirea si aplicarea mãsurilor necesare remedierii deficientelor înscrise în actul de control întocmit de organele de inspectie ale Bãncii Nationale a României;
avizarea actelor de decizie ale organelor statutare ale bãncii, referitoare la situatia financiarã si la încadrarea în reglementãrile prudentiale, precum si obligarea la suspendarea sau desfiintarea unor asemenea acte;
modificarea reglementãrilor proprii ale bãncii care au fost elaborate nestatutar, contrar legii si dispozitiilor emise de Banca Nationalã a României;
limitarea si/sau suspendarea unor activitãti si operatiuni bancare pe o anumitã perioadã de timp;
orice alte mãsuri care se considerã necesare pentru remedierea situatiei bãncii;
Este foarte important de precizat faptul cã aceastã comisie de supraveghere specialã nu se substituie conducerii bãncii care continuã sã angajeze rãspunderea bãncii si executã atributiunile curente, normale, potrivit legii.
Se impune totodatã sã precizãm faptul cã, pe toatã perioada executãrii supravegherii speciale, Adunarea Generalã a Actionarilor, Consiliul de Administratie si conducãtorii bãncii nu pot dispune a se executa mãsuri contrare celor hotãrâte de Comisia de supraveghere specialã.
Pentru aducerea la îndeplinire a atributiilor cu care a fost investitã, Comisia de supraveghere specialã are acces nelimitat la toate documentele si registrele bãncii, membrii acesteia fiind obligati sã pãstreze secretul privind operatiunile bancare. Periodic, Comisia de supraveghere specialã prezintã rapoaret informative Consiliului de Administratie al Bãncii Nationale a României cu privire la situatia bãncii în cauzã.
În functie de constatãrile si concluziile cuprinse în aceste rapoarte informative, Consiliul de Administratie al Bãncii Nationale a României hotãreste asupra încetãrii sau continuãrii supravegherii speciale, fãrã a depãsi însã o perioadã mai mare de 120 zile de la investirea mãsurii de supraveghere specialã. Dacã în activitatea bãncii se constatã în continuare deficiente grave, Consiliul de Administratie al Bãncii Nationale a României poate hotãrâ trecerea la mãsuri de administrare specialã a acesteia.
Administrarea specialã a bãncilor este mãsura ce poate fi dispusã de Banca Nationalã a României atunci cãnd aceasta constatã direct sau este sesizatã cu privire la faptul cã mãsurile de supraveghere specialã dispuse nu au dat rezultate într-o perioadã de pânã la 120 zile, precum si în situatia în care existã date, indicii si probe certe care conduc la concluzia cã banca va deveni insolvabilã în urmãtoarele 90 de zile.
Activitatea de administrare specialã se efectueazã de un administrator special, desemnat prin hotãrârea Consiliului de Administratie al Bãncii Nationale a României, acesta putând fi si o persoanã juridicã specializatã, care functioneazã potrivit legii.
În cuprinsul art. 81 din Legea bancara se stipuleaza faptul ca administratorul special preia integral atributiile Consiliului de Administratie al Bancii care este supusa regimului de administrare speciala.
Pe întreaga perioada cât se aplica masura administrarii speciale se suspenda dreprul de vot în privinta numirii si revocarii administratorilor si dreptul la dividende al actionarilor, activitatea Consiliului de Administratie si a cenzorilor, precum si dreptul la remuneratie al administratorilor si cenzorilor. Aceste dispozitii, care pot fi considerate de maxima duritate, pun în evidenta faptul ca masura sau procedura administrarii speciale a unei banci este expresia situatiei dramatice în care se afla banca din punct de vedere financiar, în cele mai multe cazuri aceste situatii fiind premergatoare falimentului bancii respective.
Administratorul special administreaza banca stabilind conditiile optime pentru conservarea activelor si încasarea creantelor în interesul deponentilor si al altor creditori. Într-o asemenea faza se încearca a se salva ce se mai poate salva, având în vedere reactiile firesti ale deponentilor si celorlalti creditori care îsi vad economiile si respectiv creditele amenintate de o proasta gestionare a bancii.
Este important de precizat ca instituirea masurii de administrare speciala se publica în Monitorul Oficial al României si în mai multe ziare de circulatie nationala.
Din punct de vedere al obligatiilor pe care le are administratorul special retinem faptul ca acesta trebuie sa prezinte în termen de 45 de zile de la numire un raport detaliat (sub forma scrisa) Consiliului de Administratie al Bancii Nationale a României cu privire la starea financiara a bancii si posibilitatile de redresare a situatiei acesteia din punct de vedere al sigurantei financiare. Raportul trebuie sa fie însotit de documente referitoare la evaluarea activelor si pasivelor bancii, situatia recuperarii activelor, costul mentinerii activelor si situatia lichidarii debitelor.
Dupa primirea raportului din partea administratorului special, Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a României, în termen de 15 zile, decide asupra prelungirii activitatii administratorului special pe o perioada limitata sau retrage autorizatia si sesizeaza instanta competenta pentru declansarea procedurii de lichidare a bancii. În situatia în care Consiliul de Administratie al Bancii Nationale constata pe baza rapoartelor si informarilor administratorului special ca banca s-a redresat din punct de vedere financiar si se încadreaza în parametrii de supraveghere prudentiala stabiliti prin lege si prin reglementarile în vigoare, masurile de administrare speciala vor înceta si banca îsi va relua activitatea sub controlul organelor sale statutare."
" Pentru prima data în legislatia româna a fost adoptata o lege speciala care reglementeaza procedura falimentului.
Potrivit Legii nr. 83/1998 o banca din categoria celor ce functioneaza în baza Legii bancare este considerata ca se afla în stare de insolvabilitate daca se gaseste într-una din urmatoarele situatii:
banca nu a onorat integral creante certe, lichide si exigibile de cel putin 30 zile;
valoarea obligatiilor bãncii depãseste valoarea activului sãu;
În privinta organelor abilitate sã aplice procedura falimentului bancar, Legea nr. 83/1998 stabileste atributiile tribunalului ca instantã specialã, astfel:
tribunalul desemneazã direct judecãtorul sindic, iar cu acordul Bãncii Nationale a României desemneazã lichidatorul;
tribunalul aprobã expertii autorizati care au obligatia de a-l ajuta pe judecãtorul sindic sã-si îndeplineascã mandatul;
tribunalul confirmã planul de distribuire a fondurilor obtinute prin lichidarea bãncii, etc.;
Procedura falimentului se declanseazã pe baza unei cereri introdusã de banca debitoare, de cãtre creditorii acesteia, ori de cãtre Banca Nationalã a României. Aceastã cerere se depune la tribunalul în a cãrui jurisdictie se aflã sediul central al bãncii debitoare.
De regulã, procedura falimentului unei bãnci se declanseazã dupã ce Banca Nationalã a României a constatat cã aplicarea mãsurilor de supraveghere specialã desfãsurate pentru redresarea bãncii respective nu a condus la evitarea stãrii de insolvabilitate. Cu alte cuvinte, atunci când Banca Nationalã a României constatã cã banca supusã procedurii de supraveghere specialã se prãbuseste vizibil, cã mãsurile dispuse nu au fost aduse la îndeplinire si este evitatã chiar reaua credintã a conducãtorilor bãncii, este obligatã sã declanseze procedura falimentului chiar dacã o astfel de situatie este de naturã sã afecteze imaginea de ansamblu a sistemului bancar.
Sã nu uitãm faptul cã legea cere ca atunci când banca debitoare solicitã tribunalului declansarea acestei proceduri, ea (banca) trebuie sã anexeze la aceastã cerere o sumã întreagã de documente, astfel:
bilantul contabil si copii integrale de pe registrele contabile curente;
o listã a tuturor bunurilor, cu precizarea cã pentru imobile se vor trece datele din registrele de publicitate imobiliarã;
o listã a numelor si adreselor creditorilor, oricum ar fi creantele acestora, precizându-se suma, cauza si drepturile de preferintã;
contul de profit si pierderi pe anul anterior depunerii cererii.
Legea pe care o comentãm aduce elemente de maximã noutate în ce priveste procedura de declansare a falimentului. Este vorba de dispozitiunea art. 16 în care se prevede cã: "orice creditor care are o creantã certã, lichidã, exigibilã, poate introduce la Tribunal o cerere împotriva unei bãnci debitoare care timp de cel putin 30 zile se aflã în încetare de plãti." Important de precizat în acest context este faptul cã "creditorul nu va putea introduce cererea fãrã sã facã dovada cã, în prealabil, ca urmare a introducerii unei actiuni de executare silitã asupra contului bãncii debitoare, Banca Nationalã a României, în calitate de tert paprip, a comunicat cã banca respectivã se aflã în încetare de plãti de peste 30 zile."
Observãm faptul cã un creditor care îndeplineste conditiile prevãzute în prima tezã a art. 16 din Legea 83/1998 nu va putea introduce cererea în cauzã decât numai atunci când Banca nationalã îi confirmã în scris cã banca respectivã se aflã în stare de încetare a plãtilor de peste 30 zile. În practicã s-a probat faptul cã asa-zisa solidaritate bancarã conduce la blocarea initiativei creditorului, pentru simplul motiv cã Banca Nationalã nu manifestã disponibilitatea de a comunica imediat creditorului în cauzã cã banca debitoare se aflã în stare de încetare a plãtilor.
Parcã spre a salva situatia si a da speranta cã procedura falimentului bancar nu este asa complicatã, Legea nr. 83/1998 (art. 17) prevede cã: "Banca Nationalã, în calitatea sa de autoritate de supraveghere bancarã, va putea introduce cererea împotriva bãncii fatã de care s-au aplicat mãsuri de supraveghere si administrare specialã si care nu au condus la redresarea bãncii aflate în situatia de a nu onora integral plãtile." Se face, asadar, trimitere la dispozitiile Legii bancare care, din punctul nostru de vedere, sunt excesiv de permisive, greoaie si neoperative, mai ales în situatiile în care este evidentã situatia dificilã în care se aflã banca debitoare.
În situatia în care tribunalul hotãreste începerea procedurii falimentului bãncii debitoare, acesta este obligat sã comunice hotãrârea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, în scopul de a se pune în aplicarea reglementãrilor privind plata depozitelor garantate. Concomitent, tribunalul comunicã Bãncii Nationale hotãrârea sa privind începerea procedurii falimentului bãncii debitoare. În aceastã situatie, Banca Nationalã este obligatã sã procedeze de îndatã la închiderea conturilor bãncii debitoare ce sunt deschise la banca nationalã, deschizând imediat un nou cont cu mentiunea "bancã în faliment", cont prin care se vor derula toate operatiunile financiare ale bãncii în faliment.
Procedura falimentului va fi închisã atunci când tribunalul a aprobat raportul final al judecãtorului sindic prin care se consemneazã faptul cã toate fondurile sau bunurile din averea bãncii ajunse în stare de faliment au fost distribuite si fondurile nereclamate au fost depuse la Banca Nationalã. Tribunalul emite o hotãrâre de închidere a procedurii falimentului care va fi comentatã în scris tuturor creditorilor, bãncii debitoare si Bãncii Nationale a României.
|
