Finantarea firmei pe termen scurt - Costul creditului

Finantarea firmei pe termen scurt - Costul creditului

Aspecte conceptuale

Costul creditelor de trezorerie

Costul creditelor de scont

Costul liniei de credit

Costul creditului comercial

Selectarea creditelor pe termen scurt

1. Aspecte conceptuale

Costul aplicabil la creditele solicitate de firma este determinat de doi factori:

a) rata dobânzii;

b) comisioanele aferente creditului.

Rata dobânzii () este, la rândul ei, formata din trei factori:

rata dobânzii de referinta ();

riscul de credit ();

3) riscul de firma ().

Rata dobânzii de referinta poate fi fie taxa de rescont (taxa aplicata de banca centrala la cumpararea titlurilor de credit de la bancile comerciale), fie rata dobânzi aplicata de primele banci comerciale catre cei mai importanti clienti ai lor (prime rate) fie rata dobânzii interbancare. Rata dobânzii de referinta este exprimata în termeni real 353d36d i, de aceea ea trebuie corectata cu rata inflatiei.

Riscul de credit reprezinta o majorare care se adauga ratei dobânzii de referinta pentru diferitele categorii de credit, în scopul acoperirii riscului de nerambursare a creditului.

Riscul de firma reprezinta o majorare a ratei dobânzii de refinantare, în raport de conditiile îndeplinite de firma solicitanta.

Se poate scrie, deci:

;

unde: este coeficientul de majorare a ratei dobânzii de referinta ca urmare a naturii creditului iar este coeficientul de majorare a ratei dobânzii de referinta ca urmare a conditiilor firmei debitoare.

Acordarea creditelor de catre bancile comerciale se face prin analiza dosarelor de credit pe baza urmatoarelor elemente:

analiza manageriala: se refera la analiza calitatii organizarii, conducerii, motivarii personalului, gestiunii financiare etc.

analiza performantelor economico-financiare: se refera la analiza lichiditatii, solvabilitatii, rentabilitatii, dependentei fata de mediul economic etc.

analiza serviciului datoriei: se aplica acelor clienti care au deja sau au avut si alte datorii la banca respectiva si se refera la analiza modului în care clientul s-a achitat de rambursarea datoriei si respectarea termenelor stabilite.

Rezultatele analizelor de mai sus sunt transformate în punctaj si, pe baza acestui punctaj, se decide acordarea sau nu a creditului. Rata dobânzii la care se acorda creditul depinde de punctajul obtinut si poate contine si alte majorari derivate din identificarea altor categorii de risc specifice solicitantului.

Rata dobânzii poate fi stabilita atât proportional, echivalent dar si efectiv.

Rata proportionala a dobânzii se stabileste pe fractiuni dintr-un an corespunzator acelei fractiuni (de ex., rata trimestriala este o patrime din rata anuala) în timp ce rata echivalenta tine seama de procesul de capitalizare a dobânzii de catre banca.

Sa notam cu r rata nominala anuala a dobânzii. Atunci, rata trimestriala proportionala va fi .

Cum, însa, banca capitalizeaza dobânda trimestriala încasata, rezulta ca rata anuala efectiva va fi, de fapt: - 1; si rata trimestriala echivalenta ar trebui sa fie .

Marimea efectiva a dobânzii (în marime absoluta) se determina astfel:

,

unde: C este marimea creditului acordat, N este durata pe care se acorda creditul iar T este intervalul pentru care se determina rata dobânzii (de obicei un an, 360 de zile). N si T trebuie exprimate în aceleasi unitati de masura.

Trebuie precizat ca pentru un credit bancar cu dobânda simpla acordat pentru un an, cu plata la scadenta a împrumutului, rata nominala anuala a dobânzii este egal cu rata efectiva anuala. Dar pentru un credit acordat de banca pentru un an de zile cu rambursarea acestuia prin plati lunare, trimestriale, semestriale, etc. (plata principatului + dobânda), rata efectiva anuala este mai mare ca urmare a efectului de compunere a dobânzii.

2. Costul creditelor de trezorerie

Creditele de trezorerie se refera la creditele acordate de catre banci direct în contul curent al firmei, deschis la banca respectiva. În acest caz, costul creditelor se determina prin aplicarea ratei dobânzii reale (deci inclusiv comisioane si speze bancare) la soldul creditor al firmei (care este echivalent cu soldul debitor al bancii în raport cu firma respectiva).

Costul creditelor acordate de catre banci direct în contul curent al întreprinderii cuprinde deci dobânda si comisioanele aplicate asupra soldurilor debitoare, iar decontarea acestuia se face la nivelul unei perioade stabilite de banca creditoare (lunar, trimestrial, semestrial, etc).

Creditele de trezorerie sunt acordate de catre banci firmelor, la cererea acestora, pentru acoperirea nevoilor legate de decalajele existente între cheltuielile si veniturile din exploatare determinate de caracterul ciclului de exploatare (sezonalitate, lungimea acestuia,etc.) dar si unele decalaje legate de marimea creditului comercial, întârzieri în livrari, etc. În esenta creditele de trezorerie sunt cele care finanteaza activitatea de exploatare, fiind o sursa externa de finantare a firmei pe termen scurt.

Modul de determinare a costului creditelor de trezorerie se bazeaza pe întocmirea, de catre banca, a doua documente:

a)      scara dobânzilor;

b)      decontul de dobânzi si comisioane.

Scara dobânzilor este un tablou al platilor si încasarilor zilnice, pe baza carora se determina soldurile zilnice debitoare sau creditoare. Se aplica rata zilnica a dobânzii la soldurile debitoare zilnice totale si se determina dobânda datorata de firma.

Calculul dobânzii pentru creditele de trezorerie se determina în doua etape:

se determina, în primul rând, numarul de solduri debitoare aferente perioadei, astfel:

(unde: Nz reprezinta numarul de zile în care sa înregistrat acest sold, iar C reprezinta soldul debitor (creditul));

se determina marimea dobânzii zilnice, astfel:

(unde: Kd reprezinta rata dobânzii exprimata sub forma de coeficient);

Rezulta ca dobânda, în marime absoluta pentru creditele de trezorerie, perceputa de banca la nivelul unei perioade este de urmatoarea marime:

D = ;

Decontul de dobânzi si comisioane cuprinde dobânda precum si diferite categorii de comisioane:

comisioane de risc;

2) comisioane de cheltuieli administrative.

Comisioanele de risc cuprind, la rândul lor:

comisionul de credit: este recuperarea de catre banci a impozitului platit pentru acordarea de credite si în curs de rambursare

comisionul de imobilizare: se aplica la firmele care, pe o perioada data, nu au avut niciodata sold creditor

comisionul pentru cel mai mare sold debitor (procentaj plat): se aplica la soldul debitor maxim înregistrat de firma în cursul unei perioade

comisionul pentru cea mai mare depasire a plafonului de credite (procentaj plat): se aplica la diferenta cu care se depaseste plafonul de credite aprobat pentru o perioada data.

Comisioanele de cheltuieli administrative cuprind, al rândul lor:

comisionul de decontare (rulaj): se aplica asupra rulajelor debitoare înregistrate într-o anumita perioada (unele operatiuni pot fi scutite de plata acestui comision: viramente între mai multe conturi ale firmei de la aceeasi banca, plata biletelor de trezorerie, debitarea costului creditelor etc.)

spezele si cheltuielile de întocmire a documentelor bancare.

3. Costul creditelor de scont

Fenomenul scontarii se refera la vânzarea catre bancile comerciale (sau andosarea catre terti) a efectelor comerciale (titluri de credit) înainte de scadenta.

si în cazul costului creditelor de scont exista diferente între costul aplicabil si costul real (efectiv) al creditului.

Rata dobânzii la scontarea efectelor comerciale se determina în mod similar cu cea determinata în cazul creditelor de trezorerie.

Comisioanele aplicate de banca sunt:

a)      de andosare a efectelor comerciale (depunerea de catre purtatorul unui efect de comert la ordinul sau a semnaturii sale pe dosul efectului, pentru a transmite unei terte persoane creanta pe care o reprezinta)

b)      de credite în curs de rambursare

c)      de manipulare a efectelor comerciale

Perioada de scontare se refera la intervalul dintre momentul depunerii efectului comercial la banca si data scadentei acestuia.

Costul real al creditelor de scontare depinde de urmatoarele elemente:

a)      costul aplicabil sau costul de scontare, determinat astfel:

Cost aplicabil = ;

Obs: daca o întreprindere apeleza la un astfel de credit, ea primeste, de la banca unde sconteaza efectul comercial, un credit egal cu diferenta dinre valoarea nominala a efectului comercial si costul de scontare (costul aplicabil).

b)      durata de scontare;

c)      valoarea efectului comercial;

Se poate afirma ca aceasta forma de credit este din categoria creditelor cu dobânda platita anticipat de catre întreprindere.

Costul anual efectiv al creditului de scont se obtine cu ajutorul urmatoarei ecuatii:

;

unde:

K = costul efectiv al creditului de scont;

D = dobînda retinuta de banca;

V_ec = valoarea efectului comercial;

z = zilele ramase pâna la scadenta.

Costul liniei de credit

Linia de credit este un credit pe care întreprinderea poate sa-l obtina de la o banca comerciala, împrumutându-se pâna la o limita maxima stabilita pentu o perioada de timp determinata. În limita respectiva, firma, poate efectua plati pe baza sistemului revolving (adica angajând creditul si facând rambursari pe perioada creditarii - creditul se reânoieste - cu conditia ca soldul zilnic al angajamentelor sa nu depaseasca plafonul aprobat), cu conditia ca soldul zilnic al angajamentelor sa nu depaseasca plafonul aprobat de banca comerciala.

Pentru determinarea costului liniei de credit trebuie tinut cont de faptul ca la costul cu dobânda trebuie adaugat si comisionul de neutilizare a liniei de credit în întregime, obtinându-se astfel costul în marime absoluta.

Pentru determinarea costului annual efectiv a liniei de credit presupune parcurgerea mai multor etape:

determinarea sumei absolute a comisionului de neutilizare, care se determina pe baza formulei:

comisionul de neutilizare (CN) = suma nefolosita x comisionul de neutilizare a liniei de credit x perioada corespunzatoare dintr-un an;

determinarea dobânzii de plata pentru suma împrumutata la nivelul fiecarei perioade (Dob);

determinarea sumei medii nete a finantarii.

Obs: pentru determinarea sumei medii nete a finantarii se determina în functie de suma angajata pe diferitele perioade.

Suma medie neta de finantare (SMNF) = +++.+

unde: S₁, S₂, S₃,.S_n reprezinta suma folosita de firma din linia de credit la nivelul perioadei;

Nz₁, Nz₂,Nz₃,.Nz_n reprezinta numarul de zile aferente perioadei, iar suma acestora reprezinta numarul de zile a liniei de credit, respectiv Nz_LC.

Costul anual efectiv al liniei de credit (K_LC) se determina pe baza formulei:

K_LC =.

5. Costul creditului comercial

Creditul comercial sau creditul furnizor reprezinta amânarea termenului de plata acordata de un fuurnizor de marfuri sau de servicii clientului sau comerciant.

Aceasta forma de credit este practicata între persoane având calitatea de comercianti si consta în stabilirea unui termen de plata în favoarea debitorului.

Creditul comercial ca principal element al surselor atrase (împrumuturi pe termen scurt indirecte care se creaza prin decalaje de timp dintre momentul vânzarii si momentul în care beneficiarul plateste) pentru firma care beneficiaza de acesta este o modaliate pentru furnizor de a-si promova vânzarile.

Vânzarile pe credit au loc prin acordarea de catre furnizor a unor "discont-uri".

Reducerile cu caracter comercial  îmbraca forma de rabaturi, remize si risturnuri.

Rabatul este o reducere a pretului de vânzare pentru defectele de calitate;

Remiza este o reducere a pretului de vânzare pentru vânzari superioare;

Risturnul este o reducere a pretului de vânzare pentru o perioada de timp determinata calculata pe ansamblul operatiunilor facute cu acelasi tert.

Reducerile cu caracter financiar se fac sub forma sconturilor de decontare, care este o reducere care se face debitorulu daca achita o datorie înainte de scadenta.

În cazul în care furnizorul vinde pe credit comercial clientilor si face reduceri cu caracter financiar pentru plata înainte de termen, pentru a urgenta plata vânzerilor din partea clientilor, în cazul în care clientii nu profita de aceste reduceri cu caracter fiscal, ei pierd sume de bani corespunzatoare scontului de decontare si marimii vânzarilor.

Rezulta ca creditul comercial (creditul furnizor) are un cost implicit determinat de pierderea scontului de decontare acordat de furnizor.

Costul creditului comercial, determinat de renuntarea la scontul de decontare acordat de furnizor este un cost direct pentru cel care se acorda si se determina cu ajutorul formulei:

;

unde:

Kc = costul creditului comercial;

%SD = procent de scont de decontare;

DP = data la care trebuie platita marfa de la furnizor (data scadenta a platii, numar zile);

DSD = data pentru care se acorda scont de decontare (zile);

Nota: întârzierea platii peste perioada creditului comercial acordata de furnizor, conduce la scaderea costului creditului comercial, dar aceasta scadere nu este nelimitata, deoarece întârzierile în plata bunurilor economice sunt penalizate de catre furnizori prin încetarea relatilor comerciale, despagubiri, etc.

Selectarea creditelor pe termen scurt

Pentru alegerea surselor de finantare externe pe termen scurt, întreprinderea trebuie sa aiba în vedere urmatorii factori care îi influenteaza decizia de alegere a sursei de finantare:

Accesul la credite. Nu toate firmele au acces la totalitatea formelor de creditare existente la un moment dat pe piata financiara. De exemplu, daca, creditele de scont pot fi obtinute relativ usor, creditele de trezorerie se obtin de la bancile comerciale doar în urma unui studiu atent a situatiei trezoreriei debitorului, iar dupa aprobare necesita o supraveghere bancara continua.

Riscul finantarii. Conducerea întreprinderii trebuie sa decida cât de mult poate risca daca doreste ca finantarea activelor circulante sa se faca din surse împrumutate pe termen scurt. De asemenea trebuie sa tina cont de costurile aferene unei gestiuni agresive a datoriilor (nivel ridicat al datoriilor pe termen scurt, risc ridicat si rata de venit solicitata de actionari ridicata, etc.).

Costul creditului. O importanta componenta în selectarea finantarii pe termen scurt a întreprinderii o reprezinta costul acestuia, desi nu poate fi interpretat drept criteriu absolut de selectie. Exista cazuri când se accepta un cost mai mare al creditului cu conditia obtinerii lui cât mai urgenta. Fiecare întreprindere trebuie sa optimizeze creditul si în functie de restrictile pe care acesta le presupune, de relatile acesteia cu banca, de negocierea cu banca a conditilor de creditare, si de garantiile de care dispune întreprinderea.

Flexibilitatea si disponibilitatea. Flexibilitatea se refera la capacitatea întreprinderii de a face fata platilor de dobânda si principal precum si de pastrarea capacitatii de reânoire a creditului. Disponibilitatea se refera la marimea creditului, planul de rambursare al aestuia cât si la conditile impuse de finantarea pe termen scurt.