Formele dobânzii bancare si fundamentarea acestora
Din punct de vedere al bancii se disting doua tipuri de dobânda: dobânda bonificata si dobânda perceputa.
Dobânda bonificata reprezinta dobânda cu care sunt remunerate disponobilitatile banesti ale titularilor de conturi constituite ca depozite la banca. Capitalul mobilizat la dispozitia bancilor este fructificat în procesul creditarii.
Nivelul dobânzilor bonificate este dependent de urmatorii factori:
rata inflatiei;
rata de refinantare (taxa oficiala a scontului);
ratele dobânzilor practicate de celelalte banci comerciale.
Dobânda perceputa este dobânda pe care o încaseaza bancile de la clientii lor în calitate de debitori, corespu 22522e418w nzator creditelor acordate.
Factorii de influenta asupra nivelului acestei dobânzi sunt:[2]
erodarea monetara;
nivelul cheltuielilor cu operatiunile bancare;
gradul de risc;
profitul bancar;
rezerva minima obligatori.
În fiecare banca se instituie o scara a dobânzilor creditoare si debitoare care reflecta implicit raportul între cheltuielile si veniturile bancii si posibilitatile sale de a obtine profit.
Pe de oparte, banca procura reusrse prin depozitele ce le constituie în relatiile cu clientii si de la furnizorii deresurse, alte banci sau Banca de Emisiune, pe care trebuie sa le remunereze la nivelul dat, de regula la nivelul pietei.
Pe de alta parte, fata de debitorii sai fiecare banca aplica un anumit nivel al dobânzilor în masura sa-i acopere cheltuielile, cu dobânzile si de functionare, si implicit un anumit nivel al profitului.
În corelare între nivelul dobânzilor încasate si platite, banca trebuie sa-si asigure competitivitatea urmarind atragerea clientilor, si printr-un cuantum avantajos, pentru ei, a dobânzilor.
Astfel, între dobânzile interne practicate de banci, rata dobânzii la depozite este de o importanta majora pentru nivelul general al dobânzilor interne. Aceasta rata are un nivel foarte csazut întrucât se palica pentru depozitele la vedere si asigura deponentilor un grad înalt de lichiditate, care, urmarind în special acest aspect, accepta un asemenea regim al dobânzilor.[3]
Rata dobanzii la creditele acordate(dobanda perceputa) este la nivel real, foarte ridicata deoarece vizeaza operatiuni ce implica omultime de debitori si multiple riscuri. Astfel, dobânzile practicate de banci fata de clientii lor, privite în ansamblul lor, se afla în corelatia necesara de coeziune a unui mecanism.
Examinarea dobânzii bancare subliniaza posibilitatea institutiei de a avea o politica proprie fata de clientii sai, în genera, si îndeosebi vis-a-vis de fiecare dintre ei, în special. În acelasi timp este evident ca optiunile sale privind politica de dobânzi, banca este "obligata" sa se alinieze la evolutiile pietei care-i determina propria atitudine prin diverse si multiple influente.
În ceea ce prineste riscul legat de rata dobânzii, majoritatea bancilor considera ca acesta este legat de procesul de intermediere financiara, considerându-l sursa câstigurilor.
"Orice activitate economica implica un risc, dar în cazul bancilor, dictonul « riscul este meseria mea » se potriveste ca o manusa, fiindca, într+adevar, ce poate fi mai riscant decât sa colectezi bani disponibili de pe piata si sa-i îmorumuti diversilor clienti - persoane fizice si juridice - pe perioade mai lungi de timp, bazându-te, în principal, pe promisiuni si prognoze privind afacerea sau proiectul auditat si mai putin pe colaterale (non)cash, care fie insuficiente, fie foarte greu sau chiar imposibil de realizat.
si totusi, chiar în aceste conditii, bancile sunt printre cele mai prospere institutii din lume. Care sa fie secretul? Raspunsul nu poate fi decât unul singur, un management adecvat al riscurilor."[4]
Riscul ratei dobânzii reprezinta sensibilitatea rezultatelor financiare ale unei banci la schimbarile ratei dobânzii.
Maniera în care banca îsi structureaza activele si asivele determina pozitia riscului ratei dobânzii. Exemplul cel mai frecvent este cel al unei banci care finanteaza active pe termen lung cu dobânda fixa din pasivele pe termen scurt cu dobânda variabila. Având în vedere ca dobânzile pe termen scurt sunt mai mici decât cele pe termen lung, asemenea banci obtin profituri luând cu împrumut de pe pietele cu termene scurte si dând cu împrumut pe piete cu termene lungi.
Consecinta unei astfel de strategii este faptul ca ca banca îsi asuma un risc al artei dobânzii. Atunci când dobânziile pe termen scurt cresc, creste si costul resurselor atrase în timp ce dobânzile la activele pe termen lung ramân relativ fixe. În aceasta situatie marja dintre câstigul din active si costul pasivelor poate deveni negativa.
Chiar daca aceasta marja ar fi pozitiva venitul net din dobânzi al bancii va fi insuficient sa acopere cheltuielile generale ale bancii, fapt ce conduce la pierderi care vor eroda capitalul.
În majoritatea bancilor, estimarea ratei dobânzii se face apreciind modul în care anumite schimbari ale ratei dobânzii vor afecta câstigurile bancii.
Într-o banca, dobânzile la psive se restabilesc mai rapid decât la active, iar câstigul din dobânzi creste daca dobânzile scad. El va scadea si atunci când dobânzile cresc. Contrariul se realizeaza în cazul, mai putin obisnuit, în care dobânzile la active se restabilesc mai repede decât la pasive.; câstigul din dobânzi va creste când dobânzile cresc si va scadea când dobânzile scad.
Riscul ratei dobânzii are doua componente:
prima componenta se refera la riscul venitului. Acesta reprezinta riscul realizarii unor pierderi în ce priveste venitul net din dobânzi ca urmare afaptului ca miscarile ratelor dobânzii la resursele înprumutate nu sunt perfect sincronizate cu cele ale împrumuturilor acordate.
a doua componenta, numita riscul investitiei, este risculproducerii unor pierderi în patrimoniul net (diferenta între valoarea de piata a activelor si cea a pasivelor ce nu intra în componenta capitalului)ca rezultat al unor schimbari neasteptate ale ratei dobânzii.
Pentru usurarea controlului asupra riscului ratei dobânzii au fost dezvoltate metode de masurare a expunerii bîncii la riscul ratei dobânzii.
Una dintre cele mai folosite metode este metoda GAP (metoda discrepantei activ-pasiv) si are urmatoarele caracteristici:[6]
GAP este definit în functie de activele si pasivele cu dobânda sensibila, active si pasive a caror scadenta se situeaza în orizontul de planificare sau a caror dobânda este revizuita în cadrul orizontului de planificare considerat;
GAP este diferenta dintre activele cu dobânda sensibila sipasivele cu dobânda pasiva;
Venitul net din dobânzi este complet izolat de riscul ratei dobânzii când GAP este egal cu zero.
Se presupune ca ratele dobânzii cresc usor de la o luna dupa începerea planificarii. Atunci când pasivele sensibile la risc ajung la scadenta sau le este ajustata rata dobânzii ele vor fi înlocuite cu pasive ce au rate înalte ale dobânzii ducând astfel la cresterea cheltuielilor cu dobânzi si reducând net dobânzile. si activele sensibile la risc vor fi înlocuite cu cative cu rate înalte ale dobânzii, ducând astfel la cresterea venitului din dobânzi al bancii.
Cu un GAP initial egal cu zero se obtine un venit net aproape neschimbat din dobânzi. Venitul net din dobânzi este, de asemena, neschimbat daca ratele dobânzii coboara în mod neasteptat dupa începerea orizontului de planificare din cauza reducerii cheltuielilor cu dobânzi.
Ca oricare alta metoda, metoda GAP are atât puncte tari cât si puncte slabe.
Metoda este usor de înteles si de aplicat. G.A.P.-urile periodice indica riscurile ratei dobânzii aferente fiecarui orizont sugerând amploarea modificarilor ce trebuie operate în portofoliu pentru a micsora riscul.
Punctele slabe ale metodei G.A.P. constau în urmatoarele:
Nu tine cont de frecventa schimbarilor ratei dobânzii, banca neputând controla fluctuatiile ratei dobânzii.
Se ignora evolutia valorii banilor în timp în cadrul orizonturilor, nu si diferentiaza cash-flow-ul de la începutul orizontului si cel de la sfârsitul orizontului. Daca o banca câstiga când ratele dobânzii cresc sau scad depinde numai de sincronizarea cash-flow-urilor pe fiecare orizont. O banca cu un G.A.P.== 0 poate sa aiba surpriza sa-si vada venitul net din dobânda ca se schimba la fluctuatiile ratei dobânzii.
Se ignora modificarile valorice ale activelor si pasivelor care apar la fluctuatiile ratei dobânzii si deci riscul pe care-1 antreneaza aceste modificari tocmai prin faptul ca metoda G.A.P. nu ia în considerare valoarea de piata a portofoliului bancii.
Depozitele la vedere în multe banci sunt considerate pasive insensibile la fluctuatiile ratei dobânzii. Analiza G.A.P. nu ia în considerare vreun risc generat de fluxurile de cash-flow a depozitelor la vedere chiar daca unele banci pierd din aceste depozite când ratele dobânzii pe termen scurt cresc.
Pentru a fi eficienta, analiza G.A.P ar trebui sa structureze aceste depozite pe orizonturi de timp în functie de sensibilitatea ratei dobânzii pe termen scurt.
|
