GESTIUNEA RISCULUI DE CREDITARE

GESTIUNEA RISCULUI DE CREDITARE

1. INTRODUCERE IN GESTIUNEA RISCULUI

Odata cu dezvoltarea si diversificarea sistemului bancar si a activitaiii fiecarei banci, problema riscului de credilare atinge dimensiuni noi impunand trecerea pe prim plan a preocuparilor de gestionare (nationala) asa, ca o garantie absolut necesara pentru a ne bucura de avantajele pe care ni le poate procura sistemul de credit.

Riscul de creditare la care ne-am mai referit, are si alte denumiri - risc de parteneriat sau risc de insolvabilitale a debitorului, risc de nerambursare sau risc de deteriorare a calitatii activetor bancare, si exprima in esenta probabilitatea incasarii efective la scadenta de catre banca a fluxului de venituri anticipat (capital avansat + dobanda).

Asumarea acestui risc la un anumit nivel este acceptabila, dar indiferent de nivelul respectiv, important ramane modul in care acesta poate fi restrans la maximum. In acest sens, punctul de pornire il reprezinta punerea la punct si utilizarea unui sistem de investigare a tuturor componentelor de risc, ce pot fi divizate in trei categorii:

1. Riscul tranzactiei - care decurge din diferite aspecte functionate si operationale ale riscului afacerii;
2. Riscul de credit - care concretizeaza incertitudinea profitabilitadi afacerii;
3. Riscul de plasament - ce releva incerlitudinea confirmarii in motivatia increderii.

Cele trei categorii de risc se afla in stransa legatura si trebuie cunoscute pentru a realiza aprecierea riscului de ansamblu pe care il implica un credit. Acum vom cauta sa analizam riscul de credit in doua ipostaze:

a) Risc de credit individual prin care se surprinde probabilitatea de insolvabilitate a debitorului sau de nerambursare a sumelor angajate de el. Asumarea de catre banca a riscului de credit individual presupune ca banca respectiva sa introduca pe costuri, pierderile rezultate la data scadentei din neplata obligatiilor pe care le are debitorul sau.

b) Risc global de credit care da expresie probabilitatii de a se deteriora calitatea activelor bancare angajate in cadrul creditelor.

Riscul global al insolvabilitatii este o functie crescatoare a masei creditelor acordate, a ratei dobanzii si a mediului economic national. Mai mult, o data cu cresterea volumului creditelor, cazurile de insolvabilitate cresc in proportie accelerata, expresie a faptului ca majorarea proportiilor creditului aduce in randul debitorilor un numar tot mai mare de persoane, potential insolvabile. De asemenea, cresterea ratei dobanzii, pe fondul unei supraincalziri a economiei constituie un alt factor de amplificare a insolvabilitatii globale.

2. GESTIUNEA RISCULUI GLOBAL DE CREDITARE

In procesul de gestionare a riscului de creditare, bancile se orienteaza pe baza a doua principii clasice si anume:

- diviziunea riscurilor;

- limitarca riscurilor.

Diviziunea riscurilor urmareste minimizarea riscului global de creditare prin evitarea concentrarii portofoliului de credite si diversificarea plasamentelor de credite. Concentrarea portofoliului de credite echivaleaza cu o structura dezechilibrata a activelor bancare, in care ponderea unui anumit grup de debitori atinge un nivel ridicat. Se are in vedere diversificarea portofoliului de credite din punct de vedere sectorial, al formei de proprietate a debitorilor, geografic si al scadentelor, precum si prin monitonzarea atenta a creditelor acordate unui grup de debitori intre care exista relatii economice de interdependenta sau a persoanelor aflate in relatii speciale cu banca.

Limitarea riscurilor vizeaza aspectul cantitativ pe care il imbraca aplicarea practica a primului principiu. Acest principiu are un caracter normativ si autonormativ. Deci, limitele privind angajamentele bancare fata de diferitele componente ale portofoliului de credite au un caracter de norme care, la randul lor, pot fi de doua feluri:

- norme interne - proprii fiecarei banci, care sunt folosite ca instrument de minimizare a expunerii globale la risc. Este de retinut ca aceste norme nu sunt la discretia fiecarei unitati bancare sau retea de unitati bancare, ci trebuie sa se circumscrie in cadrul de variabilitate a permisiunilor acordate de banca centrala;

- norme ale autoritatii bancare - prin care se reglementeaza, inclusiv permisivitatea normelor interne si urmaresc diminuarea (limitarea) expunerii la risc atat a fiecarei banci cat si a sistemului banca in ansamblul sau.

GESTIUNEA RISCULUI INDIVIDUAL

In general, intreprinderile sunt confruntate cu doua feluri de nevoi de finantare:

cele rezultate din ciclul de exploatare care au caracter permanent, motiv pentru care intreprinderea si bancherul se pun de acord o data pe an asupra nevoii de finanfare a exercitiului viitor;

cele rezultate din ciclul de investitii care se manifesta numai cu prilejul realizarii unui program de investitii.

Bancile acorda agentilor economici credite pe termen scurt pentru nevoi temporare, curente si pe termen mediu si lung pentru investitii.

4. RISCUL CREDITULUI PENTRU FLRME SI PENTRU PERSOANE FIZICE

4.1. CREDITAREA PE TERMEN SCURT A AGENTILOR ECONOMICI

In activitatea agentilor economici apar nenumarate situatii in care din diferite motive se adreseaza bancilor pentru a obtine credite de scurta durata. Banca analizeaza nevoia de finantare si cererea de creditare a clientului sau. In analiza nevoii de finantare pe termen scurt trebuie pornit de la destinatia creditului.

Creditele pe termen scurt sunt destinate acoperirii decalajului temporar dintre incasari si plati. Analiza cererii de creditare are drept scop identificarea si evaluarea riscurilor asociate si minimizarea sau evitarea lor.

Orice credit implica pentru client, prezentarea unei documentatii relevante.

Avantajele finantarii pe termen scurt pentru firme sum nuantate admirabil de Steve Robinson, care intr-una din lucrarile sale precizeazS cS este vorba despre:

a) reduceri - se plateste doar un comision la semnarea acordului ce poate fi trecut pe costuri si dobanda calculata in functie de numarul de zile cat s-au folosit banii bancii prin depasirea propriului cont;

b) rapiditate - se poate ajunge foarte repede la o inlelegere cu banca;

c) flexibilitate - ,,disponibilul” poate fi folosit pana la limita stabilita sau poate ramane nefolosit.

4.2. CREDITAREA PE TERMEN MEDIU SI LUNG A AGENTILOR ECONOMICI

Creditele pe termen mediu si lung au ca destinatie finantarea de investitii. Firma care solicits credite pe termen mediu si lung trece in mod obligatoriu prin analiza manageriala si analiza performantelor sale economice si financiare. Cererea de credit intra in analiza bancii insotita de studiul de fezabilitate intocmit de agentul economic. Studiul de fezabilitate cuprinde: aspecte generale, sectorul de activitate pentru investitia creditata, prezentarea agentului economic, piata de aprovizionare si desfacere, evaluarea activitatii viitoare, cheltuieli si surse de finantare pentru investitie, analiza financiara a activitatii viitoare, riscurile in activitatea agentului economic creditat.Aprecierea performantei financiare a clientului in scopul diminuarii riscului de credit are in vedere doua componente:

evaluarea performantei trecute, in evolutie, ceea ce conduce la concluzii privind sanatatea financiara a clientului in momentul actual;

estimarea performantelor viitoare, concluziile acestora infiuentand direct decizia de creditare.

In general banca nu va admite la finantare, proiecte de investitii care au o rata a profitului sub cea obtinuta pe firma, deoarece in mod logic, orice proiect nou mareste gradul total de risc pe intreaga companie pentru ca este nou si vine ca o completare la activitatea de baza, iar riscul suplimemar trebuie compensat prin obtinerea unei rate de profit mai inalte, ajustate la gradul de risc.

5. RISCUL CREDITULUI PENTRU PERSOANELE FIZICE

La creditarea persoanelor fizice accentul cade pe analiza cererii de creditare, in cadrul careia se evalueaza calitatea debitorului din punctul de vedere al marimii si stabilitatii venilurilor si caracterului acestuia. Se utilizeaza in aceasta analiza metoda credit -scoring-ului. Credit - scoring-ul este o metoda ce permite evaluarea riscului de nerambursare cu ajutorul unei note (scor) si presupune selectarea informaliilor care caracterizeaza clientii. Fiecarei informatii i se atribuie o nota pe o anumita scala, iar totalul comparat cu o nota limita stabilita in prealabil da posibilitatea bancii de a decide sau nu acordarea creditului.

Pentru a intelege modul in care s-ar putea aplica metoda credit - scoring-ului redam in urmatorul tabel, rezultatele cronologice ale utilizarii unei scheme de acest fel.

Grila de selectie pentru acordarea creditelor

Principalele conditii generale ce trebuie indeplinite de persoanele fizice pentru obtinerea unui credit sunt:

sa realizeze venituri certe, cu caracter permanent;

sa aiba cont curent personal deschis la banca;

sa detina garantii reale si personale pe care sa le aduca suplimentar;

sa accepte ca platile din contul de imprumut sa se efectueze prin virament, eliberarile de numerar fiind aprobate numai in cazuri bine justificate;

la data solicitarii creditului sa nu inregistreze debite sau alte obligatii la scadenta neachitate catre terti sau la alte banci.

In cazul creditelor pentru persoane fizice riscul de creditare pote fi privit din doua puncte de vedere: ca risc (de) client si ca risc de nerambursare.

Riscul - client exprima posibilitatea alterarii calitatii debitorului; este un risc greu de apreciat pentru ca banca nu dispune, intotdeauna, de suficiente elemente de anticipare a unei astfel de situatii.

Riscul de nerambursare este general de faptul ca veniturile debitorului fie scad, fie nu se realizeaza, la timp sau nu se realizeaza deloc; acest risc este usor de sesizat.

Studii economice si practice releva existenta a doua categorii de cauze ce pot determina neachitarea de catre client a creditului la scadenta:

- cauze subiective - tin de comportamentul subiectiv (de caracterul) debitorului, de masura in care acesta este dispus sau nu sa-si achite obligatiile fata de banca;

- cauze obiective - tin de evolutia mediului in care opereaza debitorul si care se rasfrang negativ asupra situatiei sale impiedicandu-l sa ramburseze creditul de care beneficiaza. Pot fi cauze de ordin economic sau financiar.

6. PROTECTIA BANCII IMPOTRIVA RISCULUI DE CREDITARE

Protectia bancii in cazul acestor credite se realizeaza prin faptul ca solicita garantii reale (gaj, ipoteca) si personale (de la tertii inruditi sau nu cu debitorul). Masura de protectie suplimentara pentru ambele cazuri consta in garantarea creditului acordat si cu obiectul achizitionat din credit.

Gestionarea riscului de credit pe care banca si-l asuma este si va ramane o problema permanenta ce impune bancii un comportament adecvat in cadrul caruia analiza si clasificarea portofoliului de credite ocupa un loc central.

In urma obtinerii datelor referitoare la performanta financiara, clientul este clasificat conform tabelului matriceal urmator:

Matricea performantei financiare a clientilor

Clasificarea clientilor, pe categorii, dupa performantele lor financiare a atras dupa sine o clasificare similara a creditelor acordate de banci. Asa se face ca acum vorbim de:

Credile standard - acele credite ce nu implica deficient si riscuri; imprumuturi acordate clientilor solvabili cu rezultate economico-financiare foarte bune.

Credite in observatie - acele credite acordate unor clienti cu rezultate economico - financiare foarte bune dar care, in anumite perioade scurte de timp intampina greutati in rambursarea ratelor scadente si a dobanzilor aferente.

Credite substandard - acele credite ce prezinta deficiente si riscuri care pericliteaza lichidarea datoriei, fiind insuficient protejate de valoarea neta a capitalului.

Credite indoielnice - acele imprumuturi in cazul carora rambursarea sau lichidarea valorilor si garanliilor existente este incerta.

Credite - pierdere - imprumuturi considerate ca nu pot fi restituite bancii creditoare, ceea ce face ca inregistrarea lor ca active bancare sa nu fie garantata si necesita provizionare totala.

7. GARANTIILE CREDITELOR

Activitatea de creditare se bazeaza pe viabilitatea afacerii imprumutatului, pe capacitatea de a genera venituri, si respectiv lichiditati care trebuie sa constituie principala garantie pentru recuperarea creditelor si dobanzilor. In afara de existenta capacitatii de a genera venituri, care este principala cale de a garanta rambursarea creditului, banca trebuie sa se asigure de o a doua cale de recuperare a creantei, prin constituirea de garantii materiale.

Dupa natura lor, garantiile pot fi in principal garantii reale si garantii personale.

Garantiile reale se compun din mjjloace juridice de garantare a obligatiilor prin afectarea unui bun al debitorului in vederea asigurarii executarii obligatiei asumate.

Garantiile personale sunt mijloace juridice de garantare a obligatiilor prin care una sau mai multe persoane se angajeaza intr-un contract accesoriu incheiat cu creditorul, sa plateasca acestuia datoria debitorului in cazul in care acesta nu o va plati el insusi.

8. ANALIZA RISCULUI DE CREDITARE

Creditarea agentilor economici se efectueaza atat pe baza analizei elementelor non-financiare cat si a activitatilor economico-financiare realizate si prognozate. Analiza non-financiara presupune constituirea unei baze de informatii de natura economica, sociala, politica, de piata, etc., care permite cunoasterea unor fenomene ce pot genera riscuri in activitatea agentului economic.

Factoril non-financiari interni se refera la aspecte proprii de care depinde activitatea agentului economic si in principal la:

Sectorul de activitate. Este important sa se cunoasca si sa se culeaga informatii din sectorul in care agemul economic isi desfasoara activitatea pentru a putea evalua riscul din ramura, studiind urmatorii factori: gradul de industrializare, nivelul costurilor fixe, modificari ale capitalului, locul agentului economic in ramura de activitate, profitabilitatea si competitivitatea ramurii industriale si altele;

Managementul ceea ce presupune identificarea elementelor ce definesc reputatia, calificarea, experienta in conducere;

3. Strategia care trebuie cunoscuta si analizata pentru a putea aprecia riscurile viitoare. Aceasta se refera la: gradul de dezvoltare si specializare a personalului operativ.

Factorii non-financiari cxterni sunt independenti de agentul economic si tin de: conjunctura generala macro-cconomica, tendintele legislative, sociale si politice. Astfel, pot apare urmatoarele riscuri:

- riscul decurgand din nationalizarea investitiilor;

- riscul ce deriva din politica vamal - tarifara a statului;

- riscul determinat de neaplicarea regimului preferential;

- riscul de tara.

Analiza riscului de creditare implica in principal doua momente:

* evaluarea riscului;

asumarea riscului.

Activitatea de analiza si evaluarea riscului de creditare se efectueaza avandu-se in vedere in mod obligatariu urmatoarele categorii de riscuri:

- riscul financiar

- riscul comercial

- riscul de garantie

- riscul managerial

- riscul de senzitivitate

Desi realizarea analizei si evaluarii riscului de creditare este obligatorie pentru orice client care doreste sa obtina un credit, modul sau de concretizare implica aspecte specifice in functie dupa cum clientul este persoana juridica sau fizica.