IMPOZITELE
“Impozitele inseamna ceea ce platim pentru o
societate civilizata.”
(Justice Oliver Wendell Holmes)
1.Continutul si rolul impozitelor
Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile sau din averea personalor fizice si juridice la dispozitia statului, in vederea acoperirii cheltuielilor publice.
Aceasta prelevare are caracter obligatoriu, este cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie din partea statului.
Potrivit articolului 138 din Constitutia Romaniei, impozitele datorate bugetului de stat se stabilesc numai 444b15e prin lege.
Rolul impozitelor este deosebit de important, din punct de vedere financiar, ecomonic si social.Rolul principal al impozitelor datorate bugetelor este acelea de a procura resursele financiare, necesare efectuarii cheltuielilor publice.
I n domeniu economic, impozitele reprezinta un instrument de interventie a statului pentru a incuraja (de exemplu sub forma de exonari) sau de a descuraja (pe calea suprataxarii) anumite sectoare sau activitati economice.
Dreptul de a introduce impozite il are statul si il exercita, de cele mai multe ori, prin intermediul organelor puterii centrale (parlamentul), iar uneori si prin organele administrative de stat locale.Parlamentul se pronunta in legatura cu introducerea impozitului de stat de importanta nationala, iar organele de stat locale pot introduce anumite impozite in favoarea unitatilor administrative teritoriale, astfel platesc impozit toate persoanele fizice sau juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa prevazuta de lege.
Rolul impozitelor de stat se manifesta pe plan financiar, economic si social, dar in mod diferit de la o etapa la alta de dezvoltare a economiei.Rolul cel mai important al impozitului se manifesta pa plan financiar, deoarece acesta constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.Caracteristica pentru evulotia impozitelor in perioada postbelica este tendinta de crestere absoluta si relativa a acestora.Sporirea volumului impozitelor s-a realizat prin crestera numarului platitorilor, extinderea bazei de impunere dar si prin majorarea cotelor de impunere.
Pe plan social, rolul impozitelor este de redistribuire a unei parti din produsul intern brut intre diferite categorii sociale, precum si intre persoane fizice si juridice.Prin intermediul impozitelor si taxelor statul preia la buget in jur de 90% din PIB in tarile dezvoltate, iar in tarile in curs de dezvoltare, chiar daca nu ating 20% din PIB, are tendinte de crestere.
Limita impozitelor este influentata de:
1.factori externi ai sistemul fiscal, cum ar fi nivelul produsului intern brut pe locuitor, prioritati stabilite de catre stat in ceea ce priveste destinatia resurselor financiare la dispozitia sa.
2.factori interni, precum progresivitatea cotelor de impuner si modul de determinare a materiei.
Cu ajutorul impozitelor, statul influenteaza o faza sau alta a procesului reproductiei sociale, in functie de interesul pe care il are la un moment dat.Astfel, statul foloseste parghia impozitelor pentru a stimula cresterea productiei in anumite ramuri ale economiei, de a implanta unitati economice, in anumite zone geografice ramase in urma din punct de vedere economic, eventual prin mutarea unor fabrici si uzine din centrele industriale supraaglomerate.In acest scop, statul foloseste impozitele directe care permit o implementare diferentiata a veniturilor, precum si posibilitati de degrevare fiscala a anumitor categorii de contribuabili in functie de obiectivele urmarite.Referitor la aceasta problema ne raliem economistului francez Maurice Duverger care spunea:
“In neocapitalismul modern impozitul capata o semnificatie mai larga: el inceateaza de a mai constitui grauntele de nisip care jeneaza angrenajele, pentru a deveni unul dintre regulatoarele si motoarele masinii.Prelevarile fiscale asupra preturilor si veniturilor nu au numai scopul de a acoperi cheltuieliele aparatului de stat, ci de a asigura o anumita corectare si o anumita orientare a mecanismelor pietei.Scopul “interventionist” se adauga astfel la cel “financiar”; impozitul devine un instrument esential al politicii economice a statului; precum si a politicii sociale”
2.Elementele impozitului
Elementele care caracterizeaza un impozit sunt:
1.Subiectul impozitului este o persoana obligata la plata impozitului.De exemplu, la impozitul pe profit, subiectul este societate comerciale, la impozitul pe cladiri sau la impozitul pentru mijloace de transport, subiectul este proprietarul bunului.
2.Obiectul impunerii il reprezinta materia supusa impunerii.La impozitele directe, obiectul impunerii este venitul sau averea, in timp ce la impozitele indirecte, materia supusa impozitarii poate fi produsul care face obiectul vanzarii, serviciul prestat, bunul importat.
3.Unitatea de impunere serveste la exprimarea dimensiunii materiei impozabile.De exemplu, unitatea monetara pentru impozitul pe venit, metrul patrat pentru impozitul pe cladiri.
4.Cota impozitului reprezinta impozitul aferent unei unitati de impunere.Impozitul poate fi stabilit in suma fixa sau in cote procentuale (proportionale, progresive sau regresive).
a.Impunerea in cote proportionale nu preia la buget o parte din veniturile persoanelor fizice sau juridice, intr-o masura cat mai aproapiate de cresterea veniturilor sau averii (de putere contributiva).In urmatorul tabel se prezinta impozitul datorat cu cota de 25% pentru venituri de 1000, 2000, 3000, si 4000 de euro:
IMPOZITE PROPORTIONALE
Cota de impozitare % Venitul -in euro- Impozitul -in euro- 25 1ooo 250 25 2000 500 25 3000 750 25 4000 1000Indiferent de marimea venitului, permanent se pastreaza aceeasi proportie intre volumul venitului (sau valoarea averii) si cuantumul impozitului datorat.
In cazul impozitarii in cote proportionale, impozitele aferenta veniturilor respective sunt divergente: cu cat veniturile sunt mai mari, cu atat mai mult dreptele se indeparteaza una de alta; altfel spus, cu cat venitul este mai mare, cu atat mai mult acesta ramane, in cifre absolute, la dispozitia contribuabilului.
Dintre toate formele de impunere intalnite in practica fiscala (exceptand impunerea regresiva care nu se mai practica), impunerea in cote proportionale este cea mai inechitabila.
b.Impunerea in cote progresive, sau impozitul progresiv, consta in faptul ca ia o parte mai mare din venitul unei persoane, fizice sau juridice, pe masura ce acesta creste.
In cadrul acestei forme de impozitare, procentul de venit platit sub forma de impozit creste pe masura ce creste si venitul; ca urmare ponderea impozitului in venit nu este constanta.Astfel spus, pornind de la un anumit venit, la un venit dublu, impozitul va fi mai mare decat dublu, iar la un venit triplu impozitul poate sa fie chiar de patru-cinci ori mai mare.
In cazul impozitului progresiv cota de impunere ( rezultata din raportarea volumului impozitului total la volumul venitului total) este superioara la cei cu venituri mai mari.Sistemul de impozitare progresiv se bazeaza mai mult pe cei bogati, un sistem regresiv face invers.
Termenul de “progresiv” nu trebuie interpretat prin prisma aspectelor emotionale sau politice; el trebuie interpretat numai si numai prin prisma principiilor de echitatie fiscala.Mai precis, termenul e “progresiv” nu trebuie inteles ca o forma de impozitare care corespunde progresului, care tinde spre o stare sau o forma economica, sociala sau politica, superioara, schimbarii in bine.
Caracteristic impunerii in cote progresive este faptul ca nivelul cotei impozitului nu ramane constant, ci creste pe masura sporirii materiei impozabile.
Cotele progresive pot avea urmatoarea evolutie:
uniform crescatoare cu veniturile;
o crestere mai mare decat veniturile;
o crestere mai mica decat veniturile.
Cresterea nivelului impozitului fata de cresterea materiei in fata cotei impozabile poate sa se afle in una din urmatoarele situatii:
1.Sa fie inferioara, dar superioara impunerii in cote proportionale, dreapta venitului ramane una divergenta cu dreapta impozitului.
2.Sa urmeze acelasi curs, cele doua drepte a venitului si a impozitului formeaza doua drepte paralele.
3.Sa fie superioara, indiferent daca sporirea impozitului se prezinta sub forma unei drepte sau a unei curbe, in final ar urma sa se intalneasca intr-un anumit punct, real sau imaginar, punct de la care intregul venit este impozitat cu 100%.
5.Asieta sau modul de asezare a impozitului reprezinta totalitatea masurilor luate de catre organele fiscale in legatura cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea si stabilirea marimii materiei impozabile si determinarea impozitului datorat.
6.Termenul de plata indica data pana la care impozitul trebuie platit, dupa care se aplica majorari de intarziere si alte masuri de recuperare prevazute de lege.
3.Principiile de impozitare
Procesul de impunere este reprezentat de un complex de masuri si operatii care au ca scop stabilirea impozitului datorat bugetului.
Impunerea prezinte o latura de natura politica si una de ordin tehnic.
Politica impozitelor trebuie sa respecte o serie de principii fundamentale si anume:
1.Principiul de echitate fiscala, prin care impunerea trebuie sa se faca in functie de puterea de a plati impozitele contribuabililor, respectiv scutirea de impozit a persoanelor cu venituri mici, adica stabilirea unui minim neimpozabil, care sa permita satisfacerea nevoilor de trai strict necesar.De asemenea, impunerea trebuie sa fie generala, adica sa cuprinda toate categoriile sociale, iar sarcinile fiscale ale diferitelor categorii sociale sa fie comparabile.
2.Principiul certitudinii impunerii, in baza carora marimea impozitelor datorate de fiecare persoana fizica sau juridica sa fie certa, si nu arbitrara, iar termenele si modalitatile de plata sa fie clare pentru toti contribuabilii.
3.Princiupiul de politica finaciara, impune ca la introducerea unui impozit sa se tina seama ca acesta sa indeplineasca si unele cerinta de ordin finaciar, cum ar fi: randament fiscal, stabilitate si elasticitate.Randamentul fiscal ridicat implica:
a.impozitul sa aiba caracter universal, fiind platit de toate persoanele fizice si juridice care obtin venituri sau poseda bunuri impozabile.
b.sa nu existe posibilitati de sustragere de la impunere a unei parti din materia impozabila.
c.volumul cheltuielilor privind stabilirea bazei impozabile, calcularea si perceperea impozitelor sa fie cat mai redusa.
Un impozit este considerat stabil atunci cand randamentul ramane constant de-a lungul ciclului economic.
Elasticitatea impozitului se refera la capacitatea acestuia de adaptare la necesitatile de venituri ale statului.
4.Principiul de politica economica, reliefeaza faptul ca introducerea unui impozit reprezinta, pe langa o sursa de venituri bugetare si un mijloc prin care statul stimuleaza sau reduce anumite sectoare sau activitati ecomonice, precum si extinderea sau restrangerea relatiile comerciale cu alte tari.
5.Principiul social-politice.Prin politica fiscala promovata, statul poate urmari si realizarea unor obiective sociale, cum ar fi acordarea de facilitati fiscale contribuabililor cu venituri mici sau cu numeroase persoane in intretinere.De asemanea, partidele de guvernamant promoveaza o politica fiscala in concordanta cu interesele grupurilor sociale pe care le reprezinta, iar prin masuri cu caracter fiscal, cauta sa-si mentina influenta in randurile diferitelor categorii sociale, mai ales in perioada premergatoare alegerilor.
4.Determinarea cuantumului impozitului
In stabilirea veniturilor obtinute in cea mai mare parte pe calea impozitelor, necesare bugetului de stat intr-un an, exista doua metode de stabilire a impozitelor:
I.Prin aplicarea impozitelor de repartitie.
Impozitele de repartitie se caracterizeaza prin faptul ca pornesc “de sus in jos”, adica intai se stabileste “necesarul veniturilor de incasat”, din impozite, la nivelul intregii tari, dupa care are loc “repartizarea” acestora “de sus in jos”, din treapta in treapta, pe unitati administrativ-teritoriale: judete, municipii, orase, comune, contribuabili si pe fiecare sursa de venit (materie impozabila).Altfel spus in cadrul impozitelor de repartitie, in stabilirea veniturilor se porneste de la necesitatile fiecarei unitati bugetare care, in frecvente cazuri sunt multe diferite de posibilitatile reale, efective.”Sarcina de incasare” fiind stabilita, trebuie gasite posibilitatile de realizare.Cum, in general, intre “dorinte” si “posibilitati” sunt diferente mari si foarte mari, este usor de inteles ca prin aplicarea impozitelor de repartitie, nu se poate conta pe obtinerea veniturilor inscrise in bugetul public national, intrucat acestea nu sunt corelate, in mod real, cu materia impozabila existenta, cu posibilitati efective ale contribuabililor, cu legislatia fiscala.
II.Prin aplicare impozitelor de cotitatie.
Impozitele de cotitatie se caracterizeaza prin faptul ca pornesc “de jos in sus”, adica prin stabilirea impozitului datorat de fiecare contribuabil, tinandu-se cont si de situatia si de puterea contributiva a acestuia, insumarea acestora pe fiecare unitate administrativ-teritoriala, dupa care are loc centralizarea acestora pana la nivelul intregii tarii.
Stabilirea veniturilor bugetare din impozite, pe baza impozitelor de cotitatie, se bazeaza pe stabilirea impozitului datorat de fiecare contribuabil, in functie de averea sau veniturile obtinute si modul de impozitare al acestora, conform prevederilor legale in vigoare.
Stabilirea veniturilor bugetare din impozite, pe baza impozitelor de cotitate, are o justificare economica si se realizeaza prin infaptuirea principiilor de echitate fiscala.
5.Clasificarea impozitelor
Atat in practica, dar in special in teoria fiscala se intalneste o diversitate de impozite care se deosebesc nu numai ca denumire, ci si in ceea ce priveste continutul lor.Pentru unele impozite, precum impozitul “portabil”, impozitul “cheritabil”, impozitul “de repartitie”, impozite “de cotitate”, se folosesc denumirile numai din punct de vedere metodologic, fara ca in practica sa existe impozite cu asemenea denumiri.
Pentru a evidentia mai usor diferitele categorii de impozite este necesara clasificarea acestora pe baza unor criterii stiintifice.
I.Dupa trasaturile de fond si de forma se disting:
1.Impozite directe, care la randul lor pot fi impartite in:
a.impozite reale, au ca materie impozabila averea materiala, sub diferitele ei forme, precum pamantul-impozitul pe teren, cladirile-impozitul pe cladiri, mijloacele de transport-taxa asupra mijloacelor de transport.La stabilirea impozitelor reale nu se tine cont de situatia personala (puterea contributiva) a subiectului impozitului, fapt pentru care ele sunt cunoscute si sub denumirea de impozite “obiective” sau “pe produs”.
b.impozite personale ( impozitul pe venit), se stabilesc asupra veniturilor sau averii, tinand cont si de situatia persoanelor a contribuabilului, fapt pentru care acestea mai sunt cunoscute si sub denumirea de impozite “subiective”.
2.Impozite indirecte: taxa pe valoare adaugata, accize, taxe vamale, taxe de timbru si de inregistrare, impozitul pe spectacole.
II.Dupa obiect:
1.Impozit pe venit.
III.Dupa scopul urmarit:
1.Impozite financiare.
2.Impozite de ordine.
IV.Dupa frecventa cu care se realizeaza:
1.Impozite permanente.
2.Impozite incidente.
V.Dupa institutia care la administreaza:
1.Impozite ale administratiei centrale.
2.Impozite ale administratiei locale.
|
