INSTRUMENTE sI METODE DE MĂSURĂ A EVAZIUNII FISCALE
4.1 Instrumente si metode de masura a evaziunii fiscale
Instrumente precise de masurare a amplorii evaziunii fiscale nu exista, desi instrumente sunt numeroase, datorita dificultatilor practice.
Unele dintre instrumente se bazeaza pe metode aproximative, iar 17317h715r altele utilizeaza o metoda mai precisa având la baza anchete asupra unui esantion.
Metodele aproximative
Acest tip de metode releva o simpla afirmatie (incantatie) politica, fie, din contra, o estimare mai stiintifica.
a) Incantatia politica consta în avansarea de cifre speculative pentru a influenta opinia publica.
Obiectul consta în a da o informatie reala utilizabila, intr-o masura mai mica, iar de a determina o reactie în favoarea unor masuri urmarite de cel care lanseaza aceste cifre, intr-o masura mai mare.
Incantatia politica este o metoda "pifometrica" (dupa miros) folosindu-se des în finantele publice. Ea este folosita în special pentru aprecierea economiei subterane, adica productia si veniturile nedeclarate. Se lanseaza cifre speculative pentru a convinge cetatenii, oamenii politic ca fenomenul exista în stare acuta.
b) Estimarea metodica
Aceasta se realizeaza plecând de la instrumentele economice si sociologice.
Instrumente economice
Aceste instrumente folosesc la masurarea fraudei si a fenomenului mai vast al economiei subterane, aceasta din urma cuprinzând productia legala nedeclarata, productia de bunuri si servicii ilegale, si veniturile în natura disimulate.
Productia nedeclarata reprezinta componenta principala a economiei subterane, si ea corespunde la asa-numita "economiei la negru" (frauda si evaziunea fiscala, munca la negru).
Estimarea economiei oculte (subterane) adica munca la negru, comertul cu stupefiante, prostitutia, veniturile în natura ascunse etc. se face plecând de la diverse metode care se bazeaza pe aceeasi idee.
Se estimeaza ca economia oculta lasa urme care apar pe piata muncii în diverse agreate monetare sau sub forma dezacordului între venit si cheltuieli.
Cercetarea acestor fenomene, de pe piata muncii în special, se poate face folosind ca tehnica de cercetare sondajul, metoda de cercetare care ofera posibilitatea de a trage unele concluzii referitoare la întreaga colectivitate, dar prin cercetarea unei parti a acesteia cu o mica eroare. De exemplu populatiei i se pune întrebarea daca a participat la economia clandestina în calitate de cumparator sau vânzator de bunuri si servicii si în legatura cu bunurile si serviciile nedeclarate. Totodata populatia esantionului este întrebata si despre numarul de ore de munca la negru, salariul pe ora, astfel putându-se evalua marimea economiei negre.
Instrumente sociologice
Instrumente sociologice pentru masurarea evaziunii fiscale au fost elaborate plecând de la statistici ale controlului fiscal sub forma anchetelor particulare în rândul anumitor profesii (considerate mai "expuse" la evaziunea fiscala).
Cu toate ca corecturile care se fac în cursul si-n urma verificarilor fiscale pot fi urmarea unor erori constatate din cauza unor gresite aplicari ale legislatiei (fara a exista intentia de a savârsii evaziunea fiscala), totusi în marea majoritate a cazurilor aceste corecturi au ca rezultat reintegrarea în baza de impozitare a veniturilor sustrase de le impozitare.
2. Metoda esantionului reprezentativ al contribuabilului
Aceasta metoda este des utilizata fie ca un sondaj pentru o ancheta de opinie, fie ca verificari fiscale aprofundate.
a) Asocierea unui control fiscal aprofundat si a unui esantion reprezentativ de contribuabili a fost realizata în Franta de Directia Generala a Impozitelor si Consiliul Impozitelor în 1979.
În realitate, s-a format un esantion de baza de aproximativ 40.000 de familii fiscale pe baza unei trageri la sorti aleatoare, pornindu-se de la suma contribuabililor persoane fizice, impozitate pentru venitul obtinut de acestea în anul 1971.
Selectarea esantionului s-a realizat în functie de nivelul impozabil si natura venitului categorial dominant, cum ar fi salarii, beneficii industriale si comerciale, sau beneficii necomerciale.
Facându-se reduceri plecând de la esantionul de baza, au fost retinute doua esantioane continând 4.165 contribuabili pentru veniturile lor din anii 1971 si 1972.
Pentru contribuabilii care parte din aceste doua esantioane, s-au realizat verificari aprofundate legate de situatiile fiscale de ansamblu.
Datorita reprezentativitatii celor doua esantioane rezultatele obtinute pentru fiecare din ele în ceea ce priveste ratele de crestere a bazelor de impozitare si procentajul de plata a impozitelor, au permis sa se faca o estimare pentru întreaga masa a contribuabililor anilor 1971 si 1972.
Aceasta metoda a fost folosita si de Consiliul Impozitelor în raportul sau din anul 1983 pentru a evalua frauda referitoare la T.V.A.
Actiunea amintita a facilitat si masurarea nu doar a fraudei, în sens strict juridic, ci a sumei veniturilor nedeclarate care se pot descoperi daca se procedeaza la verificarea tuturor familiilor (contribuabililor) impozitate pentru veniturile obtinute.
Referitor la controlul fiscal, aceasta îmbraca forme diferite si utilizeaza instrumente diferite.
Controlul fiscal este necesar îndeosebi, în conditiile suprematiei sistemului declarativ de impunere, din trei motive principale:
pentru a asigura respectarea legii si a vointei legiuitorului;
din ratiuni de justitie si echitate în scopul evidentierii situatiei în care contribuabilii cinstiti sa plateasca în locul contribuabililor fraudulosi;
din motive economice, adica sa se asigure conditii de concurenta loiala între întreprinderi;
Organismele care realizeaza controlul fiscal în România sunt; Garda Financiara, Directia Controlului Financiar de Stat si Administratiile si Circumscriptiile Financiare.[1]
Formele controlului financiar
Pentru fiscalitatea propriu-zisa se disting doua forme:
.I. Controlul sumar - se realizeaza în biroul agentului verificator cu privire la dosarul fiscal.
Poate fi:
a) formal si consta în verificarea cifrica a declaratiei de impunere si a documentelor necesare;
b) controlul asupra pieselor dosarului si consta într-un control curent si exhaustiv al documentelor ce se afla în legatura cu cel verificat la sediul agentului verificator.
.II. Controlul aprofundat. Acesta sta la baza masurarii evaziunii fiscale.
Acest tip de control consta în verificarea faptica si nu numai a documentelor în ceea ce priveste sinceritatea declaratiei de impunere. În acest sens se disting verificari contabile si verificari încrucisate ale întregii situatii fiscale personale.
Verificarile contabile au în vedere controlul exactitatii si sinceritatii declaratiilor de impunere în scopul stabilirii impozitelor personale.
Verificarile încrucisate fac referiri le venitul global al persoanei fizice.
Acesta confrunta veniturile declarate si cele prezumate având ca punct de pornire modul de viata si patrimoniul contribuabilului precum si situatia trezoreriei.[2]
Instrumentele controlului fiscal tin de modul de organizare al fiscului.
Balanta de trezorerie constituie cel mai eficient instrument al controlului fiscal.
Balanta de trezorerie e si un procedeu care permite administratiei sa verifice daca suma totala a mijloacelor de plati în timpul perioadei examinate este egala cu cea a resurselor de care contribuabilul a putut dispune în cursul aceleiasi perioade. Un eventual dezechilibru constituie proba existentei unor venituri oculte (evaziune fiscala).
Concret, serviciile fiscale compara disponibilitatile degajate (sume de care a dispus contribuabilul), cu disponibilitatile cheltuite. Un decalaj între cei doi termeni comparati, daca nu este explicat, probeaza veniturile oculte.
În acest caz, venitul prezumat este un mijloc evaluat la o suma superioara venitului declarat.
În concluzie, balanta trezoreriei este un mijloc eficient pentru evaluarea venitului prezumat al unui contribuabil.
Daca "iesirile" sunt mai mari decât "intrarile" se prezuma un venit nedeclarat egal cu soldul balantei.
O problema importanta pe care o presupune controlul fiscal o reprezinta metodele de selectare a contribuabililor.
Selectia contribuabililor presupune în primul rând, determinarea sectoarelor cu riscuri mari de frauda fiscala si-n al doilea rând selectarea dosarelor cu risc ridicat pornind de la marii evazionisti si de la marii contribuabili.
Marii evazionisti sunt contribuabili care au deja un trecut fiscal. Acestia au un dosar care este examinat anual în cadrul controlului documentelor.
Marii contribuabili pot fi persoane fizice si juridice.
Pentru selectarea acestora sunt stabilite fise de selectie în urma controlului asupra documentelor dosarului fiscal, fise care cuprind caracteristice fiscale principale ale contribuabililor, pe baza carora urmeaza verificarea la fata locului.
Informarea controlului fiscal în tarile dezvoltate a avut ca exemplu metodele americane de selectie informatica a dosarelor de verificat.
Exemplu elocvent este cele din Franta, unde pe baza sistemului numit Proselec, s-a constituit un esantion aleatoriu al contribuabililor. De exemplu s-au luat 10% din numarul de debitori ai unui departament care au fost verificati minutios.
O analiza descriptiva a sumelor suplimentare privind impozitele obtinute s-a efectuat pe baza unei metode matematice: analiza discriminatului, care presupune si permite stabilirea unei corelatii între existenta unei sume stabilite suplimentar si sumele care figureaza la diferite rubrici ale declaratiei.
Dupa ce analiza matematica este efectuata, se va calcula pentru fiecare declaratie de impunere o nota (adnotari). Daca nota este mai mare (valoarea este mai mare), exista sansa ca declaratia sa faca obiectul unei reimputari. Se solicita atunci calculatorului sa faca declaratiile care au notele cele mai ridicate (cu valorile cele mai mari).
Cu acest sistem de selectie, din trei declaratii verificate, una face obiectul unei reimputari.
Metodele de sectie prezinta limite în mod statistic. De asemenea, din punct de vedere calitativ, metodele de sectie au limite.
Asocierea unei anchete prin chestionar cu un esantion reprezentativ al populatiei.
si aceasta metoda est des utilizata în multe tari, printre care si Norvegia, unde s-a masurat economia oculta pornindu-se de la piata muncii.
S-a recurs la un esantion reprezentativ de 900 de persoane care au fost intervievate si care au completat un chestionar privitor la efectuarea unor servicii ale muncii la negru sau efectuarii unor munci în conditii "nelegale" (în anul 1980).
Chestionarul era complex, prevazând si întrebari cu privire la numarul de ore de munca si cu salariul pe ora astfel aceasta a permis evaluarea marimii economiei oculte.
Piedicile care survin în aplicarea instrumentelor si tehnicilor metodice si stiintifice pentru masurarea evaziunii (fraudei) fiscale se datoreaza nu inabilitatii în manevrarea acestor instrumente, ci multiplelor imperfectiuni si "particularitati" din domeniul fiscal: evaziune masiva realizata de diverse grupuri de interese si de unii agenti economici special aparuti pentru a profita de largile brese din legislatia fiscala, comparativ cu evaziunea fiscala nesemnificativa a debitorilor persoane fizice (datorita) neaplicarii înca a impozitului pe venitul global); importante handicapuri legate de organizarea activitatii fiscale; nefolosirea,înca, a metodei contabilitatii nationale pentru evidenta economica etc.
Rezultatele masurarii evaziunii (fraudei) fiscale sunt aproximative. Cifrele avansate,a adesea nu sunt justificate. Rezultatele sunt stabilite mai metodic în cazul estimarii economiei subterane, desi si acestea sunt incerte.
Deci, nu se poate discuta de o apreciere riguroasa a economiei oculte.
În România structura evaziunii fiscale pe categorii de indicatori în anii 1999-2000 se prezinta astfel:
|
