ISTORICUL BURSELOR AMERICANE TRADITIONALE

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRASOV

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

In evolutia burselor americane traditionale , s-au parcurs patru perioade incepand cu anul 1725 pana in 1970.

Prima perioada (1725-1814)

In 1725 , pe Wall Street la New York s-a organizat pentru prima oara o piata unde se negociau grane, tutun, sclavi si valori imobiliare. Aceasta combinatie intre pietele comerciale si cele financiare explica interesul pe care l-au manifestat intotdeauna pietele de marfuri produselor financiare.Este marea originalitate a colonizarii americane. In 1790 este creata bursa de la Philadelphia, pentru ca doi ani mai tarziu , in 17 mai 1792, 25 curtieri new-yorkezi sa se reuneasca pe Wall Street pentru a fixa regulile si a stabili o piata oficiala. Doua principii sunt stabilite prin Button Wood Tree Agreement: monopolul tranzactiilor pentru brokeri si comisionul de 0,25% aplicat la volumul tranzactiilor.

A doua perioada ( 1815- 1914)

Piata financiara incepe sa se contureze si sa se dezvolte .Sunt cotate primele 24 de valori (1815) pentru a creste numarul lor la 30 in 1818. Se naste Club Market, viitoarea American Stock Exchange. Numarul titlurilor cotate continua sa creasca chiar in timpul razboiului de secesiune. Cu toate acestea, dezvoltarea reala a bursei este dificila. Cursurile sunt adesea manipulate si aceasta cu atat mai mult, cu cat un numar mic de participanti erau destul de bogati pentru a domina piata si de a modifica comportamentul ei. Toata aceasta perioada este marcata de avantul pietelor bursiere, rezultat al dezvoltarii economiei si al numeroaselor inventii (telegraful, de exemplu), al descoperirilor de aur din California. Tickerul care da regularitate cursurilor bursiere este inaugurat in 1867, telefoanele se instaleaza in incinta bursei (1878), iar tabelele electrice de cotatie in 1881. Fiecare boom este insa urmat de un crah care corijeaza brutal excesele. De exemplu, crahul bursier din 1857 provoaca o inchidere a pietelor pe un interval de 10 zile, punand in faliment 79 brokeri si un numar mare de banci. De asemenea, cel din 1893 falimenteaza 4 mari societati de cale ferata.

A treia perioada (1915-1949)

Criza provocata de razboi este de scurta durata, iar perioada care ii urmeaza , dupa un mini crah, se va caracteriza printr-o expansiune puternica a pietei financiare. Emisiunile de titluri cresc de la 1,822 miliarde $ in 1921 la 6,4 miliarde $ in 1929, capitalizarea bursiera a societatilor cotate multiplicandu-se de trei ori intre 1925-1929.

Clientela bursiera se transforma , se democratizeaza, numarul actionarilor la American Telegraph and Telephone creste simtitor, depasind cateva milioane. Piata devine mai eficienta. Se realizeaza o informare satisfacatoare a firmelor si a publicului in ce priveste importanta pietei financiare in procurarea si plasarea capitalurilor si a economiilor. Se nasc societatile de asigurari si fondurile de investitii( Investment Trust, Pension Funds, etc.).

Marele crah bursier din 1929 si amploarea crizei din anii 1929-1933 au obligat Congresul S.U.A. sa adopte masuri ferme pentru oragnizarea si functionarea pietei financiare. Prin Securities Act ( 1934), intreprinderile sunt obligate sa faca apel la economiile publicului. Apoi s-a creat Securities And Exchange Commission ( SEC) insarcinata cu buna functionare a pietei si a carei conducere a fost incredintata de presedintele Roosevelt celebrului speculator Joseph Kennedy, remarcabil specialist.

A patra perioada (dupa 1950)

a) etapa 1950-1970

Economia S.U.A. ramane infloritoare si intre anii 1950-1970, pastrandu-si rolul de leader mondial. Tehnologia mondiala este americana, iar bursele americane cuceresc noi piete.Se dezvolta societatile de intermediare si de asigurari, demonstrand vitalitatea si eficienta acestei piete financiare.

In domeniul bursier, perioada 1950-1970 este marcat de trei evolutii legate de aparitia si dezvoltarea informaticii si telematicii; inlocuirea opertorilor de bursa, insarcinati cu asigurarea echilibrului cotatiilor, cu ordinatoarele electronice. Ecranele pe care se inscriu cele mai numeroase cereri si oferte de titluri permit operatorilor sa intervina eficient pe piata; cuplarea calculatoarelor cu transmisia telefonica a ordinelor si exploatarea capacitatii lor de a fabrica si declansa, ele insele, ordine de bursa ( este cazul programelor "trading"si "portofolio insurances"); fundamentarea transformarilor din domeniul pietelor pe teoria financiara moderna si utilizarea sistemelor informatice in elaborarea de programe privind gestiunea portofoliilor de valori imobiliare, evaluarea optiunilor, elaborarea strategiilor pe pietele la termen( futures si options).

b) dupa 1970

Desi succesele anilor 1950-1970 au propulsat S.U.A. pe calea innoirilor majore in domeniul bursier, in care ele pastreaza inca o anumita suprematie , totusi , in timp economia americana a incetinit ritmul, inregistrandu-se chiar un anumit declin. Din creditori ai lumi, dupa al doilea razboi mondial si in timpul reconstructiei tarilor occidentale , S.U.A. devine treptat debitori ai lumii.Cresterea economica s-a transformat , putin cate putin, in stagnare, in timp ce se dezvolta piete noi in vestul Pacificului. Transformarile din perioada 1950-1970 asigura inca pietei financiare americane primul loc in lume.

Dupa 1970 au avut loc insa trei mari revoluti care au marcat transformarea tehnica a pietelor financiare in lume si anume: dereglemetarile bursiere , liberalizarea ratelor de dobanzi si a cursuruilor de schimb: crearea noilor piete de produse derivate.

Dereglementarile bursiere au avut ca scop, printre altele , dezvoltarea concurentei intre societatile de intermediere financiara prin eliminarea monopolului agentilor de schimb, reducerea curtajelor si prin liberalizarea accesului investitorilor straini (particulari si institutionali) la capitalul acestor societati de brokeraj. In ce priveste liberalizarea ratelor de dobanzi si a cursurilor de schimb mentionam impactul deosebit al acestora asupra pietelor financiare, nevoita sa inoveze noi produse. Asa s-au nascut pietele derivate, al caror scop il reprezinta protejarea amplasamentelor impotriva fluctuatiilor necontrolate ale ratelor de dobanda si de curs de schimb. Dezvoltarea informaticii a incitat intermediarii financiari sa aplice noi strategii financiare utilizand contractele "futures" si "options".

Piata bursiera Americana , numita generic si Wall Street, dupa numele strazii unde se afla principala bursa din S.U.A., cuprinde bursele centrale- New York Stock Exchange ( NYSE) si American Stock Exchange (AMEX)- bursele regionale, precum si vasta retea nationala de societati financiare ( brokeri/ dealeri), cunoscuta sub denumirea de Over the Counter Market ( OTC).

In functie de caracterul activitatii desfasurate de fiecare bursa in parte, piata financiara americana este structurata in patru mari sectoare :

1.Sectorul A cuprinde NYSE, AMEX si bursele regionale.

NYSE, principala componenta a sectorului A al pietei bursiere americane, are 1366 membri si coteaza in prezent peste 1.700 dintre firmele americane si straine cele mai vechi si recunoscute.Conditiile de cotare NYSE impun un venit minim anual de 2,5 mil. $, un numar minim de actiuni 1,1 mil. Distribuite public cu o valoare de piata de minim 10 mil.$ si active tangibile nete de minim 18 mil. $.

AMEX, infiintata in 1850 si purtand actuala denumire din 1953, are 601 membri si coteaza actiunile a 890 firme.

In ceea ce priveste bursele regionale, in S.U.A. functioneaza in prezent 10 astfel de piete. Incepand din 1978, cele mai mari 5 burse regionale ( Pacific, Midwest, Philadelphia, Bostin si Cincinatti) au fost legate prin computer cu NYSE si AMEX.

2.Sectorul B cuprinde piata OTC pe care lucreaza aproximativ 600 firme de brokeraj.Piata OTC are doua componente: piata NASDAQ si asa numitele "titluri roz".Ambele componente sunt reglementate de Asociatia Nationala a Comerciantilor de Titluri (NASD). Avand in vedere volumul tranzactiilor, piata OTC este a treia mare piata de actiuni din lume, dupa NYSE si bursa de la Tokio.

NASDAQ este o piata computerizata de interdealeri ( fara localizare intr-o sala de negociere); in prezent sunt 31.000 de firme care lucreaza prin acest sistem. Actiunile "titlurile roz" formeaza o piata mai putin activa ca NASDAQ. Informatiile despre aceste actiuni sunt cotate pe coli roz de catre Serviciile NAtionale de cotatii zilnice din cadrul Biroului National de Cotare; aceste liste sunt disponibile numai firmelor de brokeraj, firmelor de consultanta si bancilor.

3.Sectorul C se tranzactioneaza titluri listate la NYSE, prin intermediul unor firme de brokeraj, care nu sunt membri ai bursei de pe Wall Street.

4.Sectorul D este aceea componenta a pietei bursiere americane pe care se tranzactioneaza titluri( fara utilizarea firmelor de brokeraj) prin Corporatia Retelelor Institutionale (INSTINET) sau piata a patra. INSTINET se deosebeste de NASDAQ prin aceea ca este un sistem automat de cotare si executare, NASDAQ fiind doar un sistem automat de cotare.

Produse ale bursei americane traditonale:

Titlurile americane sunt emise sub forma de certificate nominative andosabile. Pentru a simplifica operatiunile, titlurile pot fi emise in nume propriu sau in "numele strazii" (street nomes), respectiv in numele brokerilor, bancilor, etc.Intermediarul, in al carui nume este efectuata aceasta inscriere ( inmatriculare) poate sa faca o compensare atunci cand vanzatorul si cumparatorul sunt clientii sai.

In mod traditional, bursa cuprinde doua mari categori de valori imobiliare: actiunile si obligatiunile.

Actiuni si titluri asimilabile

Pe piata Americana se emit si se negociaza:

a)      actiuni ordinare- numite Common Stock Equity Securities, actiunile ordinare genereaza, in toate tarile, dreptul la un dividend, la o restituire (in caz de lichiadare a societatii emitente) si la un drept de vot in adunarea ordinara sau extraordinara.Actionarii sunt informati ptrintr-un raport annual, majoritatea firmelor furnizand, in plus, un raport financiar si chiar rapoarte periodice impuse de SEC (Securities and Exchange Commission).

b)      Actiuni preferentiale ( preferred stocks)

Create inca din secolul trecut pentru a oferi avantaje actionarilor existenti, ele genereaza o plata fix anuala de 10$/ actiune sau 10%. Se deosebesc fundamental de obligatiuni, deoarece plata nu se face decat daca rezultatele emitentului o permit si se plateste inaintea platii dividentelor aferente actiunilor ordinare. Aceste actiuni pot fi indexate, dar prezinta un inconvenient fiscal major, profiturile pe care le aduc fiind impozabile.Este si motivul pentru care nu se folosesc decat foarte rar.

c)      American depositary receipts ( ADR)

Intrucat internationalizarea pietelor financiare americane a dus la diversificarea portofoliilor de valori imobiliare. S.U.A. cauta sa controleze fluxurile financiare introducand pe propria lor piata titluri straine, dar sub forma fizica americana. Mai mult , investitorii institutionali care detin titluri straine au obligatia ca numarul lor sa nu depseasca 1/3 , celalalte 2/3 reprezentand titluri de drept american. Acestea sunt ADR, titluri emise in S.U.A., reprezentative pentru o aciune, mai multe , sau o fractiune dintr-o actiune, apartinand unei societati non-americane. Sunt nominative si andosabile ca toate titlurile americane.

Distingem:

-ADR finantate (sponsored), respective titluri create cu concursul unei banci depozitare

-ADR nefinantate (unsponsored), create in acord cu societatea la cererea investitorilor si a intermediarilor americani;

-ADR articolul 144, scutite de inregistrare pe langa SEC, cu conditia ca plasamentul lor sa ramana privat.

Inventate la sfarsitul anilor '20, Adr -urile s-au dezvoltat mai ales dupa 1950. In 1991 existau 830 ADR-uri emise pentru titlurile din 31 de tari, iar in 1992 erau mai mult de 850. Ele sunt cotate , fie la NYSE, AMEX, NASDAQ, fie in afara cotei.

d)      titluri asimilabile actiunilor

Este vorba de bonuri de subscriere in actiuni sau warrant-uri.Acestea dau dreptl de a cumpara la un termen fix titluri emise la un pret stabilit in avans. Seamana foarte mult cu optiunile , dar se comporta mai mult ca valori mbiliare, purtatorii lor putandu-se imprumuta pe baza de warrant, al carui efect asupra masei monetare este semnificativ.Scadenta lor poate ajunge pana la 5 ani si sunt emise:

impreuna cu obligatiuni

o data cu o subscriere de actiuni noi

direct de societatea emitenta, care le atribuie sau le vinde actionarilor sai actuali

prin banci, care se "acopera" detinand titluri pentru care emit warrant-uri.

Obligatiuni

Obligatiunile sunt titluri reprezentative ale unor datorii pe termen mnediu sau lung. Ele poarta un profit fix, deductibil din beneficiul brut al emitentului.In general , la un nominal de 1000$ , ele pot fi emise deasupra paritatii ( premium) sau sub paritate (discount). Dobanzile sunt platite semestrial.

a)      obligatiuni cu rata fixa

datoria publica- de la 75 milioane $ in 1791, ea atinge 1 miliard $ in 1913, 26 miliarde $ in 1918, 48 miliarde $ in 1940, 276 miliarde in 1946 si 3597 miliarde $ in 1992. Din suma totala de 3597 miliarde $ in 1992, 597 miliarde $ sunt constituite din Treasury Bills (titluri pe termen scurt, cu valoare nominala de la 10.000 $ la 1 milion $) emise pe 3, 6 sau 12 luni; 1365 miliarde $ sunt reprezentate de titluri negociabile pe termen mediu ( notes) de la 1 la 10 ani si 488 miliarde $ in obligaiuni pe termen lung ( bonds), emise pe o perioada intre 10-30 de ani. Restul datoriei este constituita din titluri nenegociabile.

Emisiuni ale agentilor; sunt de doua tipuri : cele emise de entitati publice numite " Government sponsored enterprises" si cele care sunt simplu garantate de stat. Primele cuprind emisiunile facute de intreprinderi detinute odinioara de Trezoreria S.U.A. Titlurile sunt emise fara garantie , dar sub control guvernamental. A doua categorie cuprinde toate agentiile federale, unele in intregime detinute de guvern, chiar daca emisiunile lor nu sunt intotdeauna garantate ( ex: EXIM BANK sau TENNESSEE VALLEY AUTHRITY).

b)      titluri scutite de impozit

Sunt titluri emise de orase (municipal bonds), state federale si administratiile lor.In 1966, volumul emisiunilor de astfel de titluri a fost de 17 miliarde $. A crescut la 138 miliarde in 1984 si a scazut la 130 miliarde $ in 1992. Se impart in titluri pe termen scurt ( mai putin de 13 luni) sau titluri pe termen mediu ( notes) si pe termen lung ( mai mult de 13 luni). Aceste titluri prezinta riscuri mari in functie de calitatea emitentilor.

c)      titluri private ( corporate bonds)

In structura lor se include :

mortgage bonds( obligatiuni garantate cu ipoteci);

collateral trust bonds ( obligatiuni garantate de o alta firma);

debenture bonds ( obligatiuni clasice neprotejate);

income bonds ( obligatiuni care nu platesc dobanzi decat daca venitul societatii atinge o anumita cifra);

participating bonds ( obligatiuni care aduc in afara castigului prevazut si o parte din beneficiul societatii);

adjustable rate bonds ( obligatiuni a caror dobanda este indexata in functie de evolutia ratei dobanzii la bonurile de trezorerie sau de dobanda LIBOR (London Interbank Offered Rate);

killer bonds ( obligatiuni amortizabile, adica plata anuala cuprinde o parte din rambursare).

d)      titluri speculative sau specializate

In structura acestor categorii de titluri includem:

-zero coupon bonds ( obligatiuni cu cupon zero): aceste titluri au maturitate mai mare sau mai mica de 10 ani au fost create pe piata euroemisiunilor, dar si pe piata americana.Sunt titluri cu profit antecalculta si cu ramburasarea la scadenta. Daca aceste titluri continua sa aiba un mare succes pe piata financiara internationala, datorita efectului de parghie foarte ridicat pe care-l inglobeaza, emisiunile americane sunt, in prezent destul de modeste deoarece ele sunt impozitate anual pe profitul dobandit si redistribuit;

- split bonds ( imprumuturi globale): au cunoscut un relativ esec dupa o dezvolare fantastica. Plecand in general , de la un imprumut de stat, o banca emite titluri reprezentative de diferite cupoane si cu rambursare la scadenta.Totalul emisiunilor a depasit 100 miliarde $. Dar foarte rapid banicile au avut dificultati, nereusind sa plateasca totalitatea emisiunilor pe care le au cumparat, ceea ce implica costuri considerabile de gestionare;

-junk bonds. Sunt obligatiuni clasice la care se prevede un randament mai mare. Emitentii lor sunt societati noi sau cele ale caror riscuri devin prea importante in raport cu capital propriu. Emisiunea acestor titluri nu este atractiva decat daca prezinta unul din urmatoarele avantaje: active foarte importante care sa garanteze emisiunea; o subevaluare bursiera puternica in raport cu capitalizarea bursiera medie a sectorului din care face parte societatea.

Titluri ale pietei monetare

Sunt anumite titluiri ale pietei monetare ce pot fi integrate in analiza pietei financiare si anume:

- treasury bills, respective bonuri de tezaur de 3 luni, 6 luni si un an si care dau loc la o piata controlata de market- makers;

- treasury notes, respective biletele de trezorerie pana la 5 ani, emise , de asemenea, de catre trezoreria S.U.A. si negociate in aceleasi conditii;

- floating rate notes, obligatiuni cu rata variabila , a caror dobanda variaza in functie de rata medie a dobanzii pe piata monetara ( de exemplu LIBOR) .

Primele doua titluri dau loc la importante piete de " FUTURES" si "OPTIONS".

Titluri hibride

Exista pe piata Americana patru tipuri de obligatiuni:

income bonds, adica obligatiuni cu venit variabil, emise de societati aflate in dificultate. Cuponul lor nu se plateste decat daca societatea realizeaza un beneficiu suficient

obligatiuni cu bon de subscriere ( intra in aceasta categorie numai daca bonul nu este detasat de titlul suport);

obligatiuni indexate;

obligatiuni convertibile in actiuni.

Bursele de valori

Pe piata primara ( plasament direct ) exista doua tipuri de oferte de titluri : oferta primara, prin care o societate isi mareste capitalul facand apel la noi actionari si oferta secundara , prin care anumiti actionari revand publicului un anumit numar din titlurile lor. Se poate combina o oferta primara si o vanzare de titluri prin vechii actionari( oferta secundara).

Piata valorilor imobiliare in Statele Unite ale Americii este organizata prin cele doua mari burse" New York Stock Exchange " si " American Exchange".

Principalele burse ce functioneaza pe teritoriul S.U.A. sunt: Mid- West Stock Exchange; Pacific Coast Stock Exchange; Philadelphia- Baltimore- Washington S.E.; Boston; Cincinnati; Pittsburgh; Detroit; Salt- Lake City, Miami.In fiecare stat membru al federatiei functioneaza comisii de bursa.

Potrivit principiului specializarii functiilor, agentii de schimb sunt: brokeri, specialisti, dealeri ( negocianti), " block-positonner"( pentru tranzactii de valori mari ), "add- lot dealer " ( pentru cantitati foarte mici de titluri negociate), precum si " floor- broker" ( intermediar intre brokeri).Operatiile efectuate in afara bursei sunt reglementate de " National Association of Security Dealers"( N.A.S.D.) Cererea de admitere a valorilor imobiliare in bursa trebuie adresata simultan Comitetului director al bursei si Comisiei de securitate si de schimb.

Pe piata titlurilor la vedere , negocierea se realizeaza in mod distinct pentru titlurile inscrise in cotatia oficiala, pentru alte valori din afara cotatiei si pentru blocurile de control.

Pe piata la termen, brokerii specialisti impun anumite garantii in numerar sau titluri blocate, al caror nivel este variabil in functie de importanta tranzactiei, termenul operatiunii si bonitatea clientului.

Piata bursiera americana, numita generic si Wall Street, dupa numele strazii unde se afla principala bursa din SUA cuprinde bursele centrale: New York Stock Exchange (NYSE) si American Stock Exchange ( AMEX)- bursele regionale, precum si vasta retea nationala de societati financiare ( brokeri/ dealeri), cunoscuta sub denumirea de Over the Counter Market (OTC).

Bursa din New York ( NYSE)

NYSE isi disputa primul loc din lume cu marea sa rivala , bursa din Tokio ( TSE) lasand mult in urma bursele germane, cea din Londra si cea de la Paris. NYSE a ramas o piata la " parchet" sau "floor" , unde sosesc ordinele ce vor fi tranzactionate. Tehnica Americana de cotare consta in aceea ca specialistul evidentiaza in carnetul sau diferitele cerei si oferte ale brokerilor. El asigura , deci, piata , indicand brokerilor cursurile la care este dispus sa negocieze, atat pentru contul lor , cat si pentru propriul sau cont.Este o piata controlata de un specialist care poate sa intervina dupa voia sa, respectand ordinele pe care le inscrie in carnetul sau si pe care le executa de la doi brokeri diferiti, se alege, prin tragere la sorti, cel care va fi inscris mai intai.

Ordinele poarta o mentiune speciala daca sunt emise pe " descoperit", adica vanzatorul nu detine titlurile , operatiune legala pe piata Americana pentru toate valorile imobiliare cotate la bursa.

Ordinele nu sunt executate decat daca ultima miscare a cursului unui titlu ( in crestere sau scadere) nu depaseste o anumita marja ( tick) fata de miscarea precedenta si care este stabilita la ¼ % sau 1/8%.

Conditiile de introducere in bursa a socetatilor sunt destul de rigide si vizeaza in principal urmatoarele:

societatile trebuie sa realizeze : fie 6,5 milioane $ in ultimii 3 ani, fie 2,5 milioane in ultimul an

sa detina active reale nete in valoare de 18 milioane $

sa aiba plasate la public, prealabil introducerii, cel putin 1.100.000 titluri pentru un volum de 9.000.000 $ cu cel putin 2.000 actionari cu 100 actiuni sau mai multe si existenta in afara cotei " over the counter" a unui volum mediu de 100.000 actiuni.

In shimb ele au reguli de mentinere pe piata mai putin rigide, fiind obligate sa respecte doua conditii minimale: 1.200 detinatori a cel putin 100 titluri fiecare si 600.000 de actiuni la public pentru o valoare de 2,5 milioane $.

American Stock Exchange

Este a doua piata oficiala de actiuni dupa NYSE. Inainte de 1976 acelasi titlu nu putea fi cotat simultan la cele doua burse. In prezent, anumite titluri de la AMEX sunt cotate la NYSE si invers. In plus, AMEX a dechis piata si pentru valori straine. Astfel, in 1992 la AMEX erau cotate peste 80 de titluri straine, acestea reprezentand peste 15% din activitatea sa; " partea leului " apartinand celor 55 societati canadiene, cu o cifra de afaceri de circa 70% din total.De asemenea , AMEX a devenit o importanta piata de optiuni si warrant-uri pe indici bursieri ( NIKKEI- Japonia; FTSE- Londra, CAC 40 - Paris).

Totodata , la AMEX se negociaza si blocuri de titluri a caror piata a cunoscut o evolutie accelerate.

Conditiile de introducere in bursa a societatilor sunt mai putin riguroase decat la NYSE si anume:

un beneficiu brut de 750.000 $ in ultimul an fiscal sau in cursul celor 2 sau 3 ani preedenti;

o cantitate de cel putin 500.000 de titluri, reprezentand o valoare minima de 4 milioane $ pentru 800 actionari.

Alta deosebire fata de NYSE este si aceea ca AMEX accepta inscrierea in cotatie si a acelor societati care nu realizeaza beneficii, cu conditia, insa sa existe de cel putin 3 ani, cu o valoare minima de 15 milioane $, 400 purtatori de titluri si tranzactii zilnice medii de cel putin 2.000 de actiuni.

Bursele regionale

Aceste burse regrupeaza in general, micile burse locale. Cea mai importanta bursa regionala, Midwest Stock Exchange, reuneste pe cele din Chicago, Saint- Louis, Cleveland, Minneapolis, Saint- Paul si New Orleans. Se apropie de bursele din Cincinatti, Detroit si Pittsburg. Pacific Stock Exchange a rezultat din fuziunea burselor din Los Angeles si San Francisco. Prezinta o particularitate cu totul exceptionala. Bursele functioneaza in cele doua orase, fiind interconectate si specializate. Una, cea din Los Angeles, specializata indeosebi in tranzactii cu actiuni ; alta, cea din San Francisco in optiuni. Cea mai mare parte din volumul tranzactiilor provine din titlurile cotate la New York, dar executate pe aceste piete in orele in care bursa newyorkeza este inchisa datorita decalajului orar.

Bursa din Philadelphia, cea mai veche bursa Americana, rezultata prin fuziunea burselor din Philadelphia, Baltimore si Washington, este specializata in tranzactii cu optiuni exprimate in devize.

Bursa din Boston,desi este concurata puternic de bursa din New York, are totusi un atu in favoarea sa si anume existenta celui mai vechi fond mutual numit Massachussets Investors Trust .

Bursa din Cincinnatti este o piata aplicativa, pe care o firma cotata pe a treia piata ( third market) echilibreaza ordinele de cumparare sau vanzare executate in afara cotei.

BIBLIOGRAFIE:

Anghelache Gabriela , Dardac Nicolae, Stancu Ion "Piete de capital si burse de valori", editor Societatea "Adevarul" S.A., Bucuresti, 1992

Basno Cezar, Dardac Nicolae , " Bursele de valori - Dimensiuni si rezonante social economice, editura Economica

Popa Ion, "Bursa"- volumul I , editura Colectia Bursa, Bucuresti, 1995