Impozitarea
Statul se finanteaza prin perceperea de impozite. Impozitele reprezinta o prelevare a veniturilor obtinute de indivizi fara o contraprestatie directa. Impozitarea afecteaza motivatia indivizilor de a-si asuma riscuri de a munci si de a economisi pentru ca sporeste costul de oportunitate al acestor actiuni. Impozitarea salariilor reduce stimulentul d 18118f524s e a munci deoarece micsoreaza venitul obtinut din munca.
Impozitarea profitului ii deternina pe oameni sa-si asume mai putine riscuri -> efect negativ asupra inceperii unor noi proiecte de investitii.
Impozitarea veniturilor din dobanzi reduce initiativa de a economisi si a acumula capital, ceea ce pune in pericol ritmul de crestere al economiei.
Exista 2 categorii de impozite: directe si indirecte. Cele mai cunoscute impozite indirecte sunt TVA-ul si accizele.
Curba Laffer
Daca gradul de impozitare este de 0%, atunci statul nu colecteaza nimic. Daca gradul este de 100%, atunci veniturile sunt 0. Curba Laffer arata ca cu cat gradul de impozitare creste, cu atat veniturile statului cresc mai lent, se plafoneaza, dupa care scad.
Impozitele mari descurajeaza productia, adica baza de impozitare scade.
Curba Laffer a stat la baza politicilor de reducere a impozitelor in ultimele 2 decenii in numeroase state.
Tipuri de impozitare (3 tipuri)
1. impozitare progresiva
2. impozitare regresiva
3. impozitare uniforma
1. Intr-un sistem de impozitare progresiva, rata impozitului creste pe masura ce creste venitul indivizilor. De exemplu, pentru un venit de 1000 lei, impozitul va fi de 10%, pentru 2000 lei 20%, samd. Sistemul progresiv de impozitare este deosebit de daunator in ceea ce priveste descurajarea oamenilor de a produce mai mult. Progresivitatea impozitelor incurajeaza economia subterana si munca la negru.
2. Impozitarea regresiva consta in aplicarea unei rate din ce in ce mai mici pe masura ce creste venitul. Acest sistem "amendeaza" saracia si a fost propus de economistul Milton Friedman.
3. Impozitarea proportionala sau uniforma implica existenta unei cote unice, indiferent de venit.
Bugetul statului
Reprezinta inregistrarea tuturor veniturilor si cheltuielilor unui guvern. Bugetul poate fi:
- echilibrat ( V = Ch)
- deficitar ( V < Ch)
- excedentar (V > Ch)
Statele care au deficite bugetare au la indemana cateva solutii:
Se pot imprumuta prin emisiunea de obligatiuni pe care le vand atat propriilor cetateni (certificate de trezorerie), cat si strainilor, sau prin imprumuturi de la banci; suma totala pe care statul a imprumutat-o se numeste datorie publica.
Cu cat deficitul este mai mare, cu atat statul trebuie sa se imprumute mai mult, ceea ce face ca cheltuielile cu dobanzile in viitor sa creasca.
Deficitele bugetare duc la cresterea cererii pentru imprumuturi, ceea ce tinde sa sporeasca rata dobanzii. In consecinta, investitorii privati vor avea de suferit pentru ca vor fi nevoiti sa plateasca o dobanda mai mare => efect de evictiune. Astfel deficitul bugetar duce la scaderea investitiilor private si pericliteaza dezvoltarea economica.
Efectul de evictiune se manifesta atat pe plan intern, cat si
extern:
- intern: cresc dobanzile, scad investitiile
- extern: cresc dobanzile, intra capital strain, moneda se apreciaza,
scad exporturile.
Pe langa imprumuturi, statul are la indemana un mijloc de care ceilalti indivizi nu dispun: poate sa emita bani. Acoperirea deficitului prin emisiune monetara duce la aparitia inflatiei.
Repudierea datoriei: se aplica mai ales in cazul in care datoria publica este exprimata intr-o moneda straina, exista state precum Cuba care sunt in incetare de plati.
Marimea deficitului bugetar trebuie judecata nu in termeni absoluti, ci relativi, adica prin ponderea deficitului in PIB. Sunt cazuri de state care au deficit raportat la PIB care este de 2 sau 3 ori mai mare decat al Romaniei, dar care nu au in realitate problemele financiare cu care se confrunta guvernul Romaniei (Japonia, >10% din PIB).
Politica fiscala
Consta in folosirea bugetului pentru a influenta dinamica economica. Efectul cresterii cheltuielilor statului asupra cheltuielilor de ansamblu din economie se numeste multiplicatorul de cheltuieli. [aici exemplul cu guvernul cumpara camioane]. Acest concept a fost propus de economistul J.M. Keynes.
Rationamentul este in buna masura gresit deoarece ignora faptul ca statul trebuie sa isi finanteze achizitia de camioane => reduce cererea. Prin urmare, cheltuielile statului nu fac altceva decat sa devieze cererea din economie.
Politica fiscala modifica structura veniturilor din economie, dar nu influenteaza neaparat pozitiv cresterea economica.
|
