ALTE DOCUMENTE
|
||||
In conformitate cu statutul lor de functionare societatile pe actiuni pot emite valori mobiliare clasice sub forma: actiuni, obligatiuni, drepturi, garantii (warante) in vederea capitalizarii lor. In activitatea lor societatile comerciale emit instrumente monetare de plata, expeditie si incasare a marfurilor si serviciilor produse atat in moneda nationala cat si cea internationala sub forma: contractelor de imprumut, de report, contracte si aranjamente forward monetare si valutare, si participa in calitate de investitori la tranzactiile cu produse derivate futures si optiuni pentru a se asigura impotriva adversitatii pretului produselor
Actiunea constituie principalul mijloc de finantare a entitatii economice organizata sub forma societatii pe actiuni, emisiunea si circulatia actiunilor in piata de capital este reglementata si controlata de catre o autoritate de stat specializata ( 20520u2019u CNVM), iar circuitul acestora in piata cunoscand urmatoarele stadii:
Grupa actiunilor aprobate sau autorizate -
neemise -
Actiunile emise - reprezinta acel cuantum de actiuni autorizate, care au fost emise si comercializate. precum si cele tezaurizate;
Actiunile aflate pe piata sau în circulatie;
Actiunile proprii tezaurizate;
Caracteristica principala a actiunilor preferentiale este dividendul prestabilit, fie ca marime absoluta, fie ca marime relativa, fata de valoarea nominala a actiunii. Faptul ca platile sunt fixe, face ca fluxul dividendelor viitoare sa devina un sir de perpetuari. Fiind sursa unei plati fixe, valoarea de piata sau pretul actiunii preferentiale (Pp) se determina ca raport între dividendul acesteia Dp si rata de rentabilitate a investitiei, stabilita pentru gradul de risc, respectiv, Kp.
Profitul investitiei în obligatiuni este în functie de marimea dobânzii nominale si a pretului platit de investitor pentru cumpararea obligatiunii respective.
Calculul randamentului real
Dobânda neta este dobânda reala ajustata cu coeficientul de impunere a venitului si reprezinta ceea ce ramâne investitorului dupa achitarea impozitelor pe veniturile realizate.
Calculul dobânzii acumulate
Pe piata, tranzactiile de obligatiuni au loc la o data diferita de data scadenta a dobânzii. Asumându-si riscul detinerii, investitorul vânzator al obligatiunii este îndreptatit la încasarea dobânzii pâna la data când el detine titlul respectiv. Calcularea dobânzii acumulate la zi se efectueaza cu ajutorul formulei:
unde, n = numarul de zile de la data ultimei plati a dobânzii pâna la data încheierii tranzactiei; MD = venitul anual încasat sau masa anuala a dobânzii.
Se folosesc, la alegere, doua procedee de calculare a numarului de zile (n) din perioada de acumulare a dobânzii. Procedeul bazei reale de 365 zile cuprinde numarul de zile calendaristice, începând cu prima zi a perioadei de calcul a dobânzii, pâna la data compensarii si a transferului de proprietate, adica, data încheierii tranzactiei. Baza conventionala de 360 de zile conduce la egalizarea lunilor anului, considerând toate lunile anului ca având 30 zile fiecare. Calculul se face începând cu ziua de registru a ultimei dobânzi pâna la transferul de proprietate.
Calculul profitului total la rascumparare sau la maturitate
Pentru a determina profitul total înregistrat de
investitor, se iau în calcul atât profitul din investitie, cât si
profitul sau pierderea de capital. 
Obligatiunile cu dobânda zero sunt acele obligatiuni care ofera numai apreciere de capital. Ele se vând la rabat si la maturitate se achita întreaga valoare nominala pe baza calcului de anuitati
Rabatul si prima de emisiune-dobânda echivalenta
în care dobânda zilei a scazut se numeste rabat de emisiune.
Calcularea pretului de emisiune se efectueaza pe baza formulei:
, dupa care se calculeaza
diferenta pozitiva sau negativa,
respectiv prima sau rabatul.
Valoarea mobiliara clasica numita garantie este instrumentul prin care emitentul îsi asigura, într-un viitor determinat, o capitalizare ce poate avea loc pe baza achizitionarii de catre investitori de actiuni ordinare, emise la un pret prestabilit, denumit pret de exersare a garantiei. Garantiile clasice sunt valori mobiliare din categoria instrumentelor care exprima relatii cu drepturi de tranzactii cu clauze si caracteristici specifice.
Timpii garantiei:
To = momentul emisiunii când se stabileste valoarea în timp a garantiei, ca diferenta dintre pretul la piata al actiunilor comune Po, pretul de exersare si pragul de rentabilitate.
T1 = timpul la care pretul pietei atinge marimea pretului de exersare PE, moment din care garantia capata valoare intrinseca.
T2 = timpul la care pretul pietei atinge pragul de rentabilitate a garantiei Prg, în care valoarea în timp devine zero.
T3 = momentul de achizitie a garantiei în piata secundara Pa
T4 = momentul de vânzare a garantiei în piata secundara Pv.
Clauza sa generala asigura dreptul ca, în conditii de timp si valoare, detinatorul sa achizitioneze de la emitent actiuni ordinare.
Pretul de emisiune al garantiei
Pretul de exersare al garantiei
Termenul de exercitare a garantiilor
Pragul de rentabilitate al garantiei;
Valoarea în timp indica
Valoarea intrinseca a garantiei
Garantiile prezinta un mod de utilizare mai eficienta a fondurilor investitorului, deoarece au un efect de levier egal cu raportul dintre diferenta pretului pietei actiunilor si pragul de rentabilitate si pretul de emisiune sau de achizitie al garantiilor.
Manifestarea dreptului de preemptiune consta în acordarea posibilitatii legale tuturor actionarilor posesori de actiuni ordinare, de a participa la procesul de majorare a capitalului social, proportional cu ponderea actiunilor pe care le detine în structura capitalului.
Contractul de plasament prin care, initial, se acorda actionarilor posesori de actiuni comune prioritate în a-si exersa dreptul de preemptiune se numeste plasament prioritar (Stand-by).
Stabilirea preturilor de subscriptie si emisiune
Determinarea numarului de actiuni - Odata stabilit pretul de subscriptie, urmeaza determinarea numarului de actiuni ce trebuie sa fie emis pentru a acoperi valoarea investitiei propuse, utilizând urmatoarea formula de calcul:
Determinarea ratei de subscriptie - Rata de subscriptie Rs indica numarul de drepturi necesare unui actionar pentru a cumpara o actiune din cele nou emise, platind pretul de subscriptie.
Valoarea potentiala a actiunii creste cu valoarea dreptului atasat, dar pretul la piata poate sa ramâna neschimbat, deoarece are loc o noua evaluare a datelor si informatiilor detinute de catre investitori, care simt o diluare cel putin temporara a randamentului actiunii, produsa de aducerea pe piata a unei cantitati suplimentare de actiuni.
Perioadele cum-si ex-drept
Datele emisiunii de drepturi si ale emisiunii primare de actiuni
DDD = data declaratiei drepturilor de catre societatea emitenta;
T = ultima zi de tranzactionare a perioadei cum-drept;
DexD = data ex-drept;
DEP = data normala a emisiunii primare de actiuni;
Valoarea si randamentul drepturilor;
Legaturile valorice ale emisiunii de actiuni cu exersarea drepturilor.
Contractul forward reprezinta un instrument de vânzare - cumparare la termen, cu pretul predeterminat. Contractul forward este un contract bilateral care reglementeaza o tranzactie reala de vânzare - cumparare a unui activ, la un pret de livrare ferm, prestabilit, care va fi platit la data livrarii, livrare care va avea loc într-un timp viitor.
Contract forward este încheiat între agenti economici ca mijloc de planificare, în scopul asigurarii activitatilor de cumparare - aprovizionare, respectiv, vânzare - livrare a marfurilor, serviciilor si/sau activelor sau mijloacelor de plata monetar - valutare. În acest mod, se asigura continuitatea si operativitatea schimburilor comerciale interne si/sau internationale.
Cumparatorul este partea care se obliga sa accepte livrarea obiectului de contract, la termenul de livrare prestabilit, livrare care va avea loc în viitor, si sa plateasca pretul de livrare denumit pret de exersare al contractului sau pretul forward (Pf).
Vânzatorul este partea care se obliga sa efectueze livrarea obiectului de contract la termenul si în schimbul pretului de exersare prestabilit.
Obiectul contractului forward îl constituie marfurile si/sau serviciile oferite de catre agentii economici altor agenti (nu persoanelor fizice); marfurile sunt livrate la preturi si cantitati uzual comerciale.
Obiectul de contract implica riscul de evolutie al pretului de la data încheierii si pâna la data livrarii sale.
Volumul contractului forward reprezinta cantitatea sau valoarea de active ce face obiectul întelegerii partenerilor si nu este standardizata, dar utilizeaza cantitatile tranzactionate în mod obisnuit între agentii economici pe piata en-gros sau industriala.
Pretul forward este ferm, prestabilit pe unitatea de masura a marfii ca pret unitar, sau ca pret total prin multiplicare cu masura de cantitate a activului sau marfii rezultata din volumul contractului.
Stabilirea monedei de calcul si plata sunt alte elemente specifice contractului forward deoarece, pe lânga riscul privind costul banilor în viitor, exista si riscul schimbului valutar, atunci când contractul se refera la o tranzactie în care moneda de calcul si plata sunt diferite.
Data livrarii este stabilita la un anumit termen, în viitor, de la o luna pâna la câtiva ani, ceea ce face ca acest contract sa reprezinte o baza de planificare a activitatii viitoare.
Locul livrarii este de regula franco depozit acreditat sau franco domiciliul vânzatorului (uzina, depozit, încarcat sau descarcat, în functie de practica sau caracteristicile marfii). Pretul contractului nu include si cheltuieli de transport.
Modul de livrare este, de regula, livrarea fizica; contractul forward prevede atât plata unui avans, cât si a penalitatilor de neîndeplinire.
Din punct de vedere al pozitiei la piata, cumparatorul este bullish - conservator. Prin contract el îsi asuma pentru viitor o pozitie long în activ, este sigur ca va cumpara activul la pretul forward, iar acest avantaj este masurabil, egal cu diferenta celor doua preturi (Pp-Pf).
Graficul functional al contractului forward din pozitia long
În acelasi timp, în perspectiva, cumparatorul devine short în numerarul necesar platii contractului (are o datorie viitoare pe care trebuie sa o plateasca, va trebui sa închida pozitia long deschisa pe activ, cu cea short pe numerar).
Prin încheierea contractului forward, vânzatorul îsi asuma o pozitie short în activul ce face obiectul contractului, cu scopul de a se proteja în cazul în care pretul pietei pentru acel activ va fi mai mic la data livrarii. Astfel, îsi asigura un avantaj fata de concurenta, care va vinde acelasi activ la preturi mai mici. Obligatia sa este sa efectueze livrarea la pretul de exersare (Pf).
În relatia sa cu piata, vânzatorul este bearish conservator: îl afecteaza orice scadere a pretului pietei comparativ cu cel de exersare, dar prin contract transforma aceasta pierdere potentiala într-un avantaj potential fata de concurenta care va vinde acelasi activ la un pret mai mic. Acest avantaj este si el masurabil, rezultând ca diferenta dintre pretul forward si cel al pietei (Pf-Pp).
Vânzatorul, la rândul sau, în perspectiva, va deveni long în mijlocul de plata (pe care îl va detine în momentul livrarii si cu care îsi va încheia pozitia short deschisa pe marfa). Zona avantajului relativ, a protectiei vânzatorului, va fi cuprinsa de aria (Pf, A, Pp1) când pretul pietei (Pp<Pf), ceea ce corespunde intereselor sale. Zona dezavantajului potential este delimitata de punctele (Pf, B, Pp2), când pretul pietei este mai mare decât pretul de exersare (Pp>Pf).
Aceasta situatie poate fi rezolvata prin alte contracte cu produse derivate.Cele mai des întâlnite contracte forward sunt cele al caror obiect de contact sunt marfurile, materii prime minerale, agricole, unele cu un anumit grad de prelucrare, si valutele utilizate în tranzactii comerciale internationale.
În cazul în care pretul contractului este exprimat într-o alta moneda decât cea de calcul, plata trebuie efectuata în moneda respectiva, care trebuie sa fie achizitionata. Cumparatorul se supune si riscului diferentei de curs valutar, pentru care va trebui sa încheie un alt contract al carui obiect va fi cumpararea valutei necesare platii.
De asemenea, daca plata se efectueaza într-o alta valuta decât cea în care sunt contabilizate cheltuielile, partile implicate în contractul forward trebuie sa utilizeze si un alt contract, pentru a atenua efectele riscului de schimb valutar.
Contractul forward pe valuta este un contract tot între agenti economici, dar dat fiind ca obiectul de contract este o valuta, unul din agenti va fi în mod obligatoriu o institutie bancara care va vinde sau cumpara, la termen, valuta necesara.
Aceasta institutie fie ca joaca rolul de principal sau dealer (vinde din cont propriu) sau agent (procura valuta de pe piata), va fi parte a unui nou contract forward al carui obiect este valuta necesara stingerii obligatiei de plata a contractului forward pe marfa. Toate contractele forward pe valuta implica plata unui avans catre banca.
. Cumparatorul de valuta este bullish conservator: îl afecteaza cresterea cursului, a pretului valutei de plata, iar prin contractul forward se asigura ca va plati un curs de schimb convenabil.
Daca procesul devalorizarii monedei de calcul se accentueaza, exista pericolul ca vânzatorul sa înregistreze pierderi care nu sunt din productie, ci din realizarea, valorificarea ei la un curs de schimb valutar nefavorabil.
Vânzatorul contractului forward va fi protejat când pretul pietei va scadea, dar ramâne descoperit atunci când va înregistra cresteri. De aceea si vânzatorul va trebui sa apeleze la alte strategii, pentru a elimina eventualele pierderi relative provocate de cresterea pretului pietei.
Putem concluziona ca utilizarea contactului forward schimba pozitia riscului de pierdere fata de pretul de exersare, acoperind riscul numai pe o directie de miscare a pretului.
Statul utilizeaza emisiunea de valori mobiliare ca mijloc de finantare a cheltuielilor sale, fie pentru a-si acoperi necesitati temporare de bani, fie pentru investitii sau sustinerea unor activitati economice si sociale necesare.
Împrumuturile catre stat se efectueaza pe baza garantiei statului, a puterii sale de emitere de valori monetare, iar rambursarea lor este considerata ca fiind cea mai sigura.
Bonurile de tezaur - sunt instrumentele desemnate sa acopere împrumuturi pe termen scurt efectuate de guvern. Ele au termen de scadenta de pâna la un an si sunt emise saptamânal, de catre trezoreria statului. Bonurile de tezaur sunt emise numai sub forma contabila, pe perioade de una, trei, sase si noua luni si nu sunt purtatoare de dobânzi, ele fiind vândute sub nivelul valorii lor nominale, adica cu rabat.
De regula la vânzarea bonurilor de tezaur, se foloseste licitatia olandeza, procedeu prin care vânzatorul reduce treptat pretul de vânzare pâna când încheie tranzactia.
n general, problemele de calcul privind bonurile de tezaur implica calculul dobânzii/randamentului unei tranzactii pe termenul pâna la maturitatea sa, fie anual pentru comparatia cu alte produse financiare. Formula de calcul a randamentului pe tranzactie este:
La calcularea randamentului anual, trebuie sa se tina seama de faptul ca maturitatea (scadenta) bonului de tezaur este mai mica de un an. Astfel, randamentul pe tranzactie este ajustat cu raportul dintre zilele de detinere si o baza anuala de 360 sau 365 zile stabilita legal de fiecare tara.
Biletele de tezaur - sunt titluri financiare emise pentru obtinerea de împrumuturi luate direct de trezorerie pe perioade de la 1 la 10 ani. Biletele de tezaur sunt purtatoare de dobânzi platibile bianual, nu sunt revocabile, iar la scadenta, detinatorul încaseaza si valoarea nominala. Biletele de tezaur se vând la licitatie si prin subscriptie directa. Cumpararea lor este deschisa atât institutiilor, cât si persoanelor particulare.
Obligatiunile de stat - sunt instrumente de împrumuturi facute de stat prin emisiune închisa sau deschisa, având termen de scadenta între 10 si 30 ani. Ele sunt revocabile si purtatoare de dobânda. Ca si biletele de tezaur, accesul la cumpararea obligatiunilor de stat este permis tuturor categoriilor de investitori, institutii financiare si/sau marele public. Diferenta dintre biletele de tezaur si obligatiunile de stat consta în faptul ca, împrumutul prin emisiunea de bilete de tezaur are o destinatie de acoperire a unor cheltuieli generale sau functionale ale statului, directia de utilizare a banilor nu se specifica în mod expres. În cazul obligatiunilor de stat, împrumutul are o destinatie cunoscuta, concreta, singulara. Tranzactionarea pe piata de capital atât a titlurilor de stat cât si a celor emise de unitati administrative nu este supusa aprobarii organului ce reglementeaza piata de capital.
Obligatiunile emise de unitatile administrativ - teritoriale sunt cunoscute sub numele de obligatiuni comunale sau municipale. Aceasta denumire nu are legatura cu nivelul organizarii administrativ - teritoriale; emitentul poate fi: o comuna, un sat, un oras, un judet.
n functie de sursa de plata a debitelor, deosebim mai multe tipuri de obligatiuni comunale:
Obligatiuni comunale a caror sursa de plata sunt impozitele generale - percepute de unitatea administrativ - teritoriala de la contribuabili, sau cele obtinute prin redistribuire legala de la nivelele administrativ - teritoriale superioare.
Obligatiuni comunale a caror sursa de plata sunt impozitele speciale - pe lânga impozitele generale, administratia colecteaza si o serie de impozite speciale, de la o anumita parte a colectivitatii, cum ar fi: impozite pe vânzarea unor produse, turism si alte activitati care necesita aprobarea conducerii locale. Parte din sumele colectate sunt utilizate ca mijloc de plata pentru finantarea unor obiective locale.
Obligatiuni comunale a caror sursa de plata sunt profiturile realizate din prestarea de servicii - administratia locala organizeaza si furnizeaza comunitatii servicii, ca: aprovizionarea cu apa, energie electrica, canalizare, salubritate, transport etc.
Biletele sau notele comunale - sunt împrumuturi pe care municipalitatea le contracteaza cu o banca pe o perioada de pâna la un an.
Se cunosc urmatoarele tipuri de bilete comunale:
Bilete anticipate colectarii impozitelor: nevoia curenta de bani va fi acoperita din impozitele care urmeaza a se colecta;
Bilete anticipate unei emisiuni de obligatiuni: emise atunci când municipalitatea considera conditiile pietii ca nefavorabile emiterii de obligatiuni si prevede o schimbare în nivelul dobânzilor, previziune care determina amânarea emisiunii pentru o data mai avantajoasa;
Bilete anticipate redistributiei: emise când urmeaza sa se încaseze partea de impozite colectate de unitatea administrativa superioara sau de stat;
Bilete ale administratiei spatiului locativ, emise în vederea îmbunatatirilor urbane.
O functie importanta îndeplinita de piata de capital consta în posibilitatea pe care o are aceasta, de a oferi dispersarea si preluarea efectelor riscurilor de catre un numar mai mare de participanti, prin emisiunea si tranzactionarea instrumentelor financiare derivate. Aceasta activitate s-a concretizat în dezvoltarea pietei produselor derivate, care sunt instrumente elaborate, emise si negociate prin intermediul unor institutii financiare specializate, calificate ale pietei de capital, care sunt bursele de marfuri si valori.
Contractul futures este o valoare mobiliara derivata deschisa, care asigura participantilor, într-un timp viitor determinat, drepturile de vânzare-cumparare asupra unui activ sau grup de active, numit baza, printr-un sistem propriu de stabilire a pretului si de preluare reciproca a efectelor provocate de riscul de credit si de piata.
Caracterul deschis al contractului face ca în timpul derularii sale, partenerii sa se schimbe continuu, astfel ca, efectele pozitive sau negative ale evolutiei pretului sa fie împartite între mai multe persoane prin mijloacele pietei de capital.
Prin contractul futures, partenerii se angajeaza sa respecte doua categorii de obligatii, dintre care prima este nascuta din executarea unui contract de vânzare - cumparare a unei cantitati determinate dintr-un activ, la un pret de livrare sau exersare, numit pret futures, la o data viitoare, numita data de livrare sau maturitate, moment în care va avea loc o compensare finala, sau plata si transferul de proprietate asupra obiectului de contract. Cea de a doua obligatie consta într-un angajament mutual, reciproc, al partenerilor, sa-si acopere zilnic pierderile potentiale, masurate fata de dinamica unui pret de referinta al pietei, prin redistribuirea unui flux de numerar.
Investitorul-vânzator se afla într-o pozitie short, este bearish agresiv daca profitul sau va fi proprtional cu scaderea pretului viitor fiind un speculator.
Pozitia de bearish conservator, este specifica producatorului bazei sau a obiectului de contract, el va fi afectat de scaderea viitoare a pretului pietei activului, pe care urmeaza sa-l livreze. Angajându-se în contractul futures, el primeste asigurarea ferma ca nu va suporta aceasta scaderea a pretului, deoarece cealalta parte îi va compensa zilnic aceasta pierdere.
Investitorul-cumparator poate si el avea în contract o pozitie long de bullish agresiv, dorind ca pretul viitor sa inregistrezre o crestere cat mai mare, deoarece profitul sau va fi proportional cu aceasta crestere. Cumparatorul contractului futures este bullish conservator atunci se teme si este afectat de cresterea viitoare a pretului activului este cazul agentului economic care urmeaza sa se aprovizioneze cu obiectul contractului futures. Acesta din urma, prin contractul futures, se obliga sa accepte livrarea la pretul futures la maturitatea contractului, primind din partea vânzatorului asigurarea ferma ca, fata de cresterea pretului, nu va fi afectat, deoarece vânzatorul, ca parte, va compensa zilnic aceasta pierdere.
Obiectul de contract - activul de baza, care formeaza obiectul contractului futures, determina specia sau clasa valorii mobiliare derivate si poate fi reprezentat de titluri de marfuri, de: instrumente monetare si valori mobiliare, dobânzi, valute, indicatori economici ai pietei monetare sau de capital.
În general, marfurile sunt grupate în urmatoarele clase: cereale si oleaginoase, animale vii si carne, produse prime agricole si fibre, metale si produse energetice. În tranzactiile cu contracte futures pe marfuri, nu sunt tranzactionate marfurile fizice, ci titlurile de marfuri. de exemplu: contractul forward, certificatul de depozit, conosamentul, scrisoarea de trasura, acreditivul, etc.
Marimea sau volumul contractelor variaza la diferitele burse. Sezonalitatea determina specificitatea anumitor contracte futures, cum este cazul acelora ale caror baze sunt produsele agricole si animale.
Valorile mobiliare, evolutia dobânzilor si a cursurilor valutare precum si indicii formeaza grupa de active financiare ce sunt întrebuintate ca baza pentru contractele futures, si sunt sub aceeasi forma în care circula pe segmentul de piata existent în tara în care se folosesc aceste contracte.
Marimea sau volumul contractelor variaza la diferitele burse la care au loc tranzactiile cu contracte futures, dar de regula marimea este cea utilizata în mod obisnuit în tranzactiile fizice, tranzactii cu plata si livrare pe loc sau la termen..
În cazul în care obiectul contractului îl reprezinta valorile mobiliare, volumul contractului poate fi exprimat valoric sau numeric, pe baza unor cantitati standard agreate. Indiferent ce unitate de masura este aplicata activului de baza, ea este identica cu cea utilizata în tranzactiile fizice, curente (spot). Fiind publice, specificatiile fiecarui contract în parte, împreuna cu regulile emise de catre organizatorul pietei bursiere pot fi consultate de catre investitori.
Pretul futures al contractului (contract futures price)- este un pret unitar, individual, negociat de parti si tranzactionat prin sistemul asigurat de organizatorul pietei. Marimea lui nu reprezinta pretul pietei din momentul încheierii contractului, ci un pret viitor, stabilit de comun acord, la care va avea loc tranzactia de vânzare - cumparare a obiectului de contract, la data specificata a livrarii.
Contractul odata încheiat, pretul executat devine pretul futures de referinta proprie numai partilor din contract. Pornind de la acest pret, partenerii se obliga sa-si compenseze reciproc riscurile asumate, privind evolutia pretului propriu, având ca referinta pretul futures al întregii piete.
Pe piata pretul futures are mai multe forme de exprimare:
pretul de deschidere, pretul futures de închidere, pretul de referinta -
Putem concluziona ca, obligatia asumata reciproc în contractul futures consta în preluarea riscului pierderii cauzate de variatia de pret a contrapartii si în compensarea zilnica a acestei pierderi.
Durata de valabilitate sau maturitate a contractelor - poate fi lunara, trimestriala, semestriala, de noua si pâna la optsprezece luni iar în anumite cazuri au fost emise contracte pe durate de pâna la trei ani.
Pentru unele produse agricole, lunile de maturitate ale contractelor futures sunt fixate în functie de fazele ciclului vegetal sau biologic din zona geografica respectiva. De pilda, la porumb, în emisfera nordica, sunt fixate urmatoarele luni: martie (semanatul), mai (prasitul), iulie (rodire), septembrie (culesul) si decembrie (depozitarea), luni importante în ciclul sezonier al produsului respectiv.
Produsele financiare nu reclama o alocare speciala a lunilor de contract, dar sunt legate de sistemul de raportare financiar - fiscal existent în tara de emisiune.
Livrarea obiectului de contract - este operatiunea de stingere a obligatiilor rezultate din contractul futures ajuns la maturitate. Desi data livrarii este prestabilita, unica, fata de ultima zi de tranzactie pentru toate contractele din aceeasi serie aflate în vigoare, exista si contracte în care se accepta livrarea prematura.
Pentru fiecare contract futures în parte, în cadrul lunii de livrare sau expirare a contractului, organizatorul pietei fixeaza o data de referinta, denumita ultima zi de tranzactie sau maturitate. El poate include si orele de închidere, daca acestea sunt altele decât cele obisnuite. Aceste date se publica în specificatia contractului.
Compensarea valorica - consta în operatiunea de închidere fortata a tuturor pozitiilor long si short de catre casa de compensatie, prin debitarea si creditarea diferentelor rezultate din ultima marcare la piata.
Livrarea fizica - apare atunci când posesorul pozitiei de vânzator la contractele de marfuri si cel în pozitie de cumparator la contractele valutare, solicita în mod expres livrarea
În cazul livrarii fizice, cheltuielile de transport sau de registru si transfer bancar, sunt aditionale în sarcina cumparatorului. Odata cu stabilirea livrarii, se stabilesc si locurile agreate de livrare, care sunt franco încarcat (FOR, FOT, FOB) la depozite, porturi acreditate de catre bursa organizatoare.
Clauzele particulare ale contractelor, sistemul de organizare, derulare si control al tranzactiilor cu contracte futures sunt stabilite si grupate de catre organizatorul pietei în specificatiile fiecarui contract si se refera la:
Fluctuatia minima admisa a pretului (tick size)
Limitele variatiilor zilnice ale pretului -
Programul de tranzactionare - consta în stabilirea, de catre organizatorul pietei, atât a orelor si zilelor în care au loc tranzactiile si orele pâna la care se pot plati compensatiile zilnice, pentru a se evita executarea fortata a activelor din cont;
Pozitiile limita detinute de un investitor - reprezinta numarul de pozitii nete, pe fiecare tip de contracte futures, pe care un investitor poate sa-l detina în orice timp.
Contractul Futures este un contract atipic, specific numai tranzactiilor de tip bursier, în care partenerii îsi angajeaza responsabilitatile contractuale unilateral în fata pietei, care, prin casa de clearing, soldeaza zilnic contractele ramase în vigoare. Prin intercalarea casei de clearing, contrapartea oricarui contract devine necunoscuta, anonima, nenominalizata.
Emisiunea de contracte Futures este deschisa, nedefinita, continua si variabila ca marime. Institutia emitenta de contracte futures pune la dispozitia investitorilor un numar nelimitat de contracte, standardizate si grupate pe clase, subclase si serii, la toate preturile si datele de maturitate / de livrare acceptate de organizatorul pietei..
Obligatiile rezultate din contractele futures se pot stinge prin trei actiuni:
Închiderea prematura a pozitiei, actiune care consta în decizia investitorului de a lua o pozitie contrara celei de deschidere, urmând a înregistra, ca profit sau pierdere, diferenta dintre pretul la care a avut loc închiderea pozitiei si pretul de deschidere a pozitiei, la care se adauga soldul compensarilor din contul investitorului;
Compensarea valorica care are loc prin actiunea casei de clearing în urma intrarii contractului neexersat în stadiul final, al maturitatii, prin aceeasi procedura aplicata închiderii unei pozitii, utilizând ultimul pret de referinta;
Tranzactia pe activul de baza este actiunea prin care, în cazul livrarii fizice, investitorul cumparator accepta livrarea obiectului de contract, platind pretul convenit futures al contractului, vânzatorul efectuând livrarea la acest pret.
Pentru ca piata reala reprezinta cadrul ce stabileste pretul zilnic de referinta, în urma caruia participantii îsi asigura zilnic unul altuia compensarea pierderilor potentiale, acestia intra într-o disputa permanenta pe piata, încercând sa-si impuna pozitia privind evolutia pretului, utilizând strategii care vor raspunde interesului lor astfel:
prima categorie va actiona pentru a determina scaderea pretului;
a doua categorie va actiona pentru a determina cresterea pretului;
a treia categorie este interesata de mentinerea constanta a pretului;
a patra si a cincea categorie beneficiaza de variatiile pretului produse de primele trei categorii, fiind un tampon în relatiile dintre acestia.
Stabilirea pretului de referinta (settlement price) - constituie reperul fata de care are loc procesul de marcare la piata a tuturor contractelor futures aflate în vigoare la sfârsitul unei zile sau perioade. Pretul de referinta se poate stabili prin mai multe metode enumerate în cele ce urmeaza, cu indicarea calitatilor si deficientelor lor.
a) Utilizarea pretului de închidere ca pret de referinta.
b) Pretul, calculat ca medie ponderata a tuturor tranzactiilor cu contracte futures dintr-o zi,
c) Utilizarea preturilor din piata fizica, curenta (spot), în care circula activul de baza.
d) Utilizarea de metode combinate cu ajustare zilnica consta în existenta unei comisii de stabilire a pretului de referinta,
Marcarea la piata consta în evidentierea zilnica a schimbarii soldului contului de siguranta al investitorului, datorita modificarii valorii contractelor futures aflate în derulare, în raport cu pretul de referinta al pietei. Schimbarile determina transferul fluxului de numerar de la un investitor la altul. Randamentul contractelor futures.
Pentru a participa la tranzactiile cu contracte futures, investitorul va depune un depozit de buna credinta, denumit depozit de siguranta (initial margin). În practica, depozitul initial la contracte futures reprezinta între 1 si 10% din valoarea contractului.
Operatiunea de marcare la piata se desfasoara în mai multe etape:
Determinarea pretului futures de referinta al pietei - consta în stabilirea pretului de referinta (PRi) de catre organizatorul pietei, pe baza uneia din procedurile mentionate anterior. Determinarea marimii absolute pozitive sau negative a fluxului de numerar al zilei, utilizându-se urmatoarele relatii:
Pentru pozitia long:
Pentru pozitia short:
,
în care: PRi este pretul de referinta al zilei curente (i); PR(i-1) pretul de referinta al zilei anterioare; FNi este fluxul de numerar al zilei curente (i). Atunci când i = 1, pretul de referinta (i-1) este pretul futures initial al contractului tranzactionat de catre parti pe piata.
Determinarea soldului curent al zilei SI - se face prin ajustarea soldului din ziua anterioara S(i-1), cu marimea fluxului de numerar:
În prima zi, la initierea tranzactiei, soldul investitorului este egal cu depozitul de siguranta (DS), care este cel ajustat cu marimea fluxului de numerar rezultat al acelei zile.
Verificarea capacitatii de acoperire - daca soldul curent al contului se afla sub nivelul de echilibrare NE, urmeaza calculul marimii si lansarea solicitarii de echilibrare. Stabilirea nivelului de echilibrare este efectuata de catre organizatorul pietei cu contracte futures. Cel mai des întrebuintat nivel de echilibrare este de 75% din valoarea depozitului de siguranta. În momentul în care soldul este mai mic decât nivelul de echilibrare, detinatorul contractului primeste o solicitare de echilibrare a contului pâna la marimea initiala a depozitului de siguranta. Scaderile soldului contului de investitii sunt admise pâna la aceasta limita. Pentru aflarea nivelului de echilibrare NE, calculul consta în înmultirea marimii depozitului de siguranta DS initial, achitat de investitor, cu complementul nivelului de echilibrare.
Daca Si>/=NE, operatiunea pentru acea zi se termina aici.
Daca Si<NE, atunci investitorul va efectua o plata de echilibrare în marime de: DS-Si. Daca plata depaseste (DS-Si), atunci depozitul de siguranta se crediteaza suplimentar cu acea diferenta.
Aditionarea marimii solicitarii de echilibrare (DS - Si) încasate la soldul contului. Plata sumei de echilibrare se efectueaza pâna la începerea noii sesiuni de tranzactie din ziua urmatoare, fie la sediul societatii de investitii care opereaza schimbarea în cont, fie la o banca desemnata de catre organizatorul pietei, care poate confirma în timp plata reala. În cazul în care plata sumei solicitate pentru a echilibra contul nu este efectuata si încasata în timp util, contul este restrictionat si intra imediat în procedura de lichidare. Aplicarea procedurii de lichidare a conturilor aflate în dificultate are loc prin operatiunile de compensare fortata si preluare.
Conturile investitorilor care nu au raspuns la timp solicitarilor de echilibrare sunt listate separat, pe fiecare serie de contracte futures, mentionându-se pozitiile long si short.
Organizatorul pietei efectueaza mai întâi operatiunea de lichidare, prin compensare fortata a numarului de contracte ce se pot împerechea (o pozitie long cu una short), prin tranzactii fortate (custom-cross-clearing), dupa o metoda stabilita în procedurile casei de clearing (ordin, operare, soldare si confirmare).
Pozitiile ramase nete dupa compensarea fortata sunt lichidate prin tranzactii fortate (house-cross-clearing), al caror partener este chiar casa de compensatie, sau sunt apoi introduse ca parte în piata chiar la deschiderea sesiunii de tranzactie.
Ca urmare a procesului de marcare la piata a contractelor futures, pozitiile long vor fi creditate ori de câte ori pretul de referinta creste si vor fi debitate ori de câte ori pretul de referinta scade cu diferenta [PRi - PR(i-1)] Pozitiile short sunt creditate ori de câte ori pretul de referinta scade si sunt debitate când pretul de referinta creste cu diferenta [PR(i-1)- PRi].
7.3.1.6. Piata Contractelor pe Diferenta (CFD)
Piata contractelor pe diferenta este o piata globala, internationala pe care se tranzactioneaza instrumentele financiare si valorile mobiliare derivate din majoritatea tarilor care si-au manifestat interesul in a pune la dispozitia investitorului international intr-un mod nediscriminatoriu toate produsele lor de capital.
Piata contractelor pe diferenta este o piata electronica, nelocalizata a tranzactiilor in marja in care participantii au posibilitatea sa-si asume pozitii long sau short pe cateva mii de produse ale pietei financiare grupate pe valute, indici, dobanzi, valori mobiliare si de marfuri.
Principalele caracteristici ale acestei piete sunt:
Emisiunea produselor tranzactionate este continua si nedefinita;
Tranzactionarea este electronica;
Produsele sunt marcate continuu la piata lor de referinta;
Asumarea pozitiilor long si short este fictiva; dar similititudinea drepturilor si obligatiilor rezultate din tranzactiile reale sunt respectate cu exceptia drepturilor de vot la actiunile comune;
Tranzactiile sunt executate numai in maja;
Marja are rol de depozit de buna credinta;
Pozitiile din contul investitorului sunt mentinute atat timp cat detinerile in contul de investitii indeplinesc conditiile de siguranta;
Nu exista apel in marja tranzactia fortata se executa automat de catre sistem, ori de cate ori soldul din contul investitorului devine negativ.
Contractul de optiuni este o valoare mobiliara derivata deschisa, care asigura participantului aflat în pozitia de cumparator prin plata unei sume numita prima, drepturile dar nu si obligatia de a efectua o tranzactie de vânzare sau cumparare asupra unui activ sau grup de active, numit baza, într-un timp viitor determinat si la un pret prestabilit.
Caracterul deschis al contractului face ca în timpul derularii sale partenerii sa se schimbe continuu, astfel ca efectele pozitive sau negative ale evolutiei pretului sa fie împartite între mai multe persoane prin mijloacele pietei de capital.
Contractul de optiuni are o serie de caracteristici:
Cumparatorul, detinator al contractului de optiuni sau pozitie long, este un investitor, persoana fizica sau juridica, care plateste o prima pentru a obtine dreptul, dar nu are si obligatia, de a efectua o tranzactie de vânzare sau de cumparare a unui obiect de contract, la un pret prestabilit, numit pret de exersare, si într-o perioada determinata;
Vânzatorul, numit garantor sau autor sau short, este un investitor, persoana fizica sau juridica, care, în schimbul încasarii primei platite de cumparator, se obliga sa-si îndeplineasca obligatiile, de livrare sau acceptarea a livrarii, ce-i revin în cazul în care cumparatorul se decide sa-si exercite dreptul de efectuare a tranzactiei mentionate în contract;
Prima se stabileste prin intermediul pietei, se calculeaza pe unitatea de masura a obiectului de contract sau printr-o pondere valorica calculata la valoarea contractului. Ea este exprimata în puncte ca valoare absoluta sau relativa, divizata în baza doi sau zece, în functie de practica monetara a tarii de tranzactionare, în puncte de baza. Deoarece pretul de exersare al contractului este prestabilit, prima este cea care variaza în functie de corelatiile dintre pretul de exersare si pretul curent existent pe piata de tranzactionare a obiectului de contract. Cotatiile pe piata sunt marimile premiilor si reprezinta pretul cumpararii sau al vânzarii unui contract de optiuni ce are un pret de exersare prestabilit;
Casa de Clearing sau Compensatie a contractelor de optiuni este un departament apartinând bursei sau unei institutii independente care tine evidenta contractelor încheiate si garanteaza ca partile contractante îsi vor îndeplini obligatiile asumate. Prin intermediul casei de compensatie, cumparatorul achita prima, iar vânzatorul o încaseaza si se obliga sa raspunda solicitarii de exersare a dreptului de tranzactie, în cazul când cumparatorul uzeaza de acest drept;
Societatea de intermediere, banca de investitii, sau agentul este o societate specializata care, în numele clientilor sai, tranzactioneaza contractele de optiuni pe piata organizata, asigura existenta si virarea primei de catre cumparatori. Societatea de intermediere asigura si existenta garantiilor clientilor vânzatori de contracte de optiuni, în conformitate cu conditiile stabilite de catre casa de compensatie;
Obiectul contractului de optiuni îl constituie actiunile comune înregistrate la bursa de valori sau pe alta piata organizata, indici ai unor grupuri de actiuni, obligatiuni de stat, cursuri valutare si dobânzi, precum si contracte futures care sunt tranzactionate pe piata capitalului;
Pretul de exersare din contract este pretul obiectului de contract la care cumparatorul contractului de optiuni are dreptul sa efectueze tranzactia. Pretul de exersare este prestabilit pe unitatea de masura a obiectului de contract, când este denumit pret unitar, sau pe întreaga cantitate a contractului, când este denumit pret agregat;
Perioada de valabilitate a contractului de optiuni poate fi de 3, 6 sau 9 luni, expirând la o anumita ora, la o data prestabilita pentru fiecare tip de obiecte de contract. Deoarece procedura de exersare este complexa, data exersarii nu poate fi ultima zi a lunii calendaristice si se folosesc alte date, ca de exemplu, prima sâmbata dupa cea de-a treia zi de vineri a lunii de expirare;
Cumparatorul îsi rezerva dreptul - are optiunea - de a cumpara obiectul de contract la un pret de exersare prestabilit, într-o perioada determinata de timp. În cazul contractelor de tip call, suma dintre prima contractului (Pr) si a pretului de exersare (PE) se numeste prag de rentabilitate sau de exersare a contractului (Prg).
Daca pretul curent al obiectului de contract nu depaseste pragul de rentabilitate, investitorul neavând obligatia sa cumpere, investitorul aflat în pozitie long va lasa contractul sa expire, fara sa-si exercite dreptul, pierzând prima care reprezinta limita maxima a pierderii sale.
Exista doua situatii care determina un investitor sa detina o optiune de cumparare de tip call: pozitia de speculator si pozitia de protectie.
Pozitia de speculator cumparatorul de call se plaseaza în pozitia bullish agresiv.
Motivatia cumpararii unui contract call consta si în micsorarea riscului de pierdere, în conditiile cresterii eficientei banilor investiti prin posibilitatea de multiplicare a efectului de levier.
Pozitia de protectie, conservatoare, caracterizeaza acea situatie în care investitorul urmareste sa detina efectiv obiectul de contract si atunci, cresterea în viitor a pretului pe piata a obiectului de contract ameninta starea investitorului cu producerea unei pierderi. Aceasta poate fi situatia unui producator care achizitioneaza materii prime la un pret prestabilit. Pentru a evita sau micsora pierderea, investitorul poate recurge la una din strategiile de protectie (hedging):
Lansarea unui ordin -cumpara stop-, numai daca obiectul de contract este un produs care se tranzactioneaza pe o piata organizata a capitalului si care accepta acest tip de ordine;
Cumpararea unui contract Futures cu aceeasi baza
Graficul functional al optiunii de cumparare tip call
La rândul sau, vânzatorul garantor al aceluiasi contract call, în schimbul primei încasate, s-a obligat sa efectueze livrarea obiectului de contract la pretul de exersare convenit. Pozitia sa este bearish, considerând ca piata nu va creste, deci cumparatorul nu-si va exersa dreptul asupra contractului call, iar el îsi va încasa nestingherit prima. Daca cumparatorul îsi exerseaza dreptul, vânzatorul se va afla într-una din urmatoarele pozitii:
El poseda obiectul de contract, este acoperit, poate efectua livrarea la care s-a angajat si atunci va înregistra un rezultat oarecare determinat de diferenta dintre pragul de rentabilitate al optiunii si pretul de achizitie Pa al obiectului de contract;
Nu poseda obiectul de contract, este neacoperit, iar pentru a efectua livrarea, trebuie sa cumpere obiectul contractului la pretul pietei Pp si sa-l livreze la pretul de exersare convenit, înregistrând o pierdere egala cu diferenta dintre pretul pietei si pragul de rentabilitate Prg al contractului. Garantarea neacoperita a unui contract call comporta acelasi risc cu vânzarea în absenta.
Ori de câte ori pretul pietei este mai mare decât pretul de exersare al contractului de tip call, se considera ca optiunea se gaseste în situatia de avantaj potential. Situatia în care, la o optiune de cumparare, pretul pietei este mai mic decât pretul de exersare, se numeste de dezavantaj potential. Atunci când cele doua preturi sunt egale, contractul se gaseste în starea de potential zero, sau la paritate.
Pp>PE →avantaj potential
Pp<PE →dezavantaj potential
Pp=PE →potential zero
Toate contractele de tip call cu avantaj potential detin o valoare intrinseca (Vi), egala cu diferenta dintre valoarea curenta a obiectului de contract si pretul de exersare din contract.
Daca PE<Vc<(PE+Pr), atunci limita maxima a valorii intrinsece este prima, care consta în valoarea intrinseca a contractului (Pp-PE).
[Pr-(Pp-PE)]
Vi=Pr-Vt
Valoarea în timp (Vt) a contractului de tip call este marimea cu care pretul obiectului de contract, aflat deja în pozitia de avantaj potential, trebuie sa creasca pentru a atinge pragul de rentabilitate în perioada ramasa pâna la data de expirare a contractului.
Cumparatorul unui contract de tip put îsi rezerva dreptul - are optiunea -de a vinde obiectul de contract la un pret de exersare prestabilit, într-o perioada determinata. Cumparatorul de put, este în pozitie bearish, estimeaza ca pretul obiectului de contract va scadea sub marimea pretului de exersare la care va vinde el, astfel încât sa realizeze un profit rezultat ca diferenta dintre pretul de exersare a optiunii si suma primei cu a valorii curente sau pretul pietei.
Pretul obiectului de contract poate sa scada pâna la valoarea zero. Aceasta înseamna ca profitul maxim ce poate fi realizat de cumparator este limitat la marimea pragului de rentabilitate, egal cu diferenta dintre pretul de exersare si prima platita. În practica, exista totusi un pret pe piata al obiectului de contract deci, cumparatorul va realiza un profit egal cu diferenta dintre pragul de rentabilitate si pretul curent al pietei.
Profit
Vt Vi
Graficul functional al optiunii de vânzare tip put
Daca pretul pe piata al obiectului de contract nu scade pâna la pragul de rentabilitate, atunci cumparatorul va lasa contractul sa expire si va pierde marimea primei, care va fi limita maxima a pierderii sale. Scopul cumpararii unui contract put este cel de asigurare împotriva efectului unei scaderi a pretului pietei. Daca investitorul cumpara în acelasi timp un contract put si obiectul contractului, tranzactia poarta denumirea de put conjugat
Contractul put se gaseste în pozitia de:
avantaj potential, când Pp<PE - pretul pietei este mai mic decât pretul de exersare;
dezavantaj potential, când Pp>PE - pretul pietei este mai mare decât pretul de exersare;
potential zero sau la paritate, daca Pp=PE - cele doua preturi sunt egale.
Vânzatorul - garantorul - are o pozitie bullish, considerând ca pretul pe piata va urca sau va ramâne sub nivelul de exersare, fapt ce-l va determina pe cumparator sa lase contractul sa expire. Ca urmare, el va încasa prima, suma ce reprezinta valoarea maxima a profitului sau.
Pr = marimea maxima a profitului
Deoarece obligatia garantorului este sa accepte livrarea la pretul de exersare, când pretul pe piata al obiectului de contract va atinge o anumita valoare Vc, atunci pierderea sa va fi egala cu diferenta dintre pretul de exersare si suma pe care el o poate recupera din vânzarea obiectului cumparat prin contractul put plus prima încasata.
PE-(Pr+Vc) = pierderea garantorului
Garantorul va înregistra o pierdere care este maxima în situatia când pretul pietei este egal cu zero. Valoarea pierderii va fi egala cu diferenta dintre pretul de exersare PE a contractului si prima încasata Pr.
În functie de valoarea curenta sau pretul obiectului de contract, contractul de tip put se gaseste într-una din urmatoarele pozitii: Vc<PE,- avantaj potential; Vc>PE -dezavantaj potential; Vc=PE, -potential zero. Ca si în cazul contractului call, contractul de tip put cu avantaj potential, atunci când (PE-Pr)<Vc<PE, are o valoare intrinseca si o valoare în timp.
În situatia în care pretul pietei este mai mic decât pretul de exersare, dar mai mare decât pragul de rentabilitate, marimea primei se divide în valoare intrinseca si valoare în timp. Valoarea intrinseca Vi a unui contract de tip put este diferenta dintre pretul de exersare si valoarea curenta a obiectului de contract Vi = PE-Pp. Marimea primei va fi si limita maxima a valorii intrinseci. Valoarea în timp Vt a contractului de tip put este marimea cu care pretul pe piata al obiectului de contract cu avantaj potential urmeaza sa scada în perioada de pâna la expirarea contractului, astfel încât sa atinga pragul de rentabilitate
Vt=Pr-(PE-Pp)
Pe lânga valoarea în timp si cea intrinseca a contractului cu optiuni, premiul este afectat de volatilitatea pretului obiectului de contract al titlurilor financiare. O volatilitate mai mare înseamna asumarea unui risc mai mare si necesita plata unui premiu mai ridicat.
Volatilitatea este termenul care desemneaza gradul pâna la care pretul unui titlu financiar sau de marfa tinde sa fluctueze într-o perioada de timp, marimea si frecventa acestor variatii de pret fata de o referinta.
Stabilirea marimii volatilitatii implica aplicarea unor metode de calcul, statistice, pornind de la medie si deviatia standard, considerând ca preturile urmeaza modelul unei distributii normale, proiectându-se modele matematice ce iau în calcul o serie de variabile specifice.
Corelatiile privesc faptul ca, în perioada de analiza, titlurile pot sau nu sa produca profit din investitii, sub forma dobânzii sau a dividendelor, sau sunt afectate de costurile de mentinere si conservare, asigurare cum este cazul titlurilor de marfuri.
În general, în orice investitie, cel care se implica estimeaza încasarea unui anumit profit, care la rândul sau, este conditionat de anumite fenomene care, cu un anumit grad de probabilitate, trebuie sa se întâmple sau sa nu aibe loc.
Având un caracter de probabilitate estimat, valoarea teoretica a investitiei cu contractele si strategiile cu optiuni devine functie de posibilitatea ca toate estimarile privind evolutia pretului sa corespunda cu asteptarea investitorului. Aplicatiile statistice au aratat ca majoritatea evenimentelor pietei de capital se înscriu în curba distributiei normale, în care, fata de medie, aparitia unor fenomene se încadreaza pe diferite grade de limitare fata de marimea deviatiei standard, care reprezinta si valoarea matematica a volatilitatii, astfel:
68,3% din cazuri se încadreaza în variatia unitara ( +/-1) a deviatiei standard;
95,4% din cazuri se încadreaza în variatia dubla de ( +/-2) a deviatiei standard;
99,7% din cazuri se încadreaza în variatia tripla de ( +/-3) a deviatiei standard;
Diferenta individuala dintre valoarea teoretica si pretul contractului de optiuni, relatiile privind volatilitatea, valoarea teoretica, premiul si pretul unui contract la termen (futures sau optiune) sunt date de diferiti coeficienti de sensibilitate dintre care mentionam:
Delta sau rata de hedge - reprezinta raportul necesar de contracte pentru a restabili un "hedge neutru" fata de o situatie data, pentru a elimina efectul unei schimbari fata de starea anterioara. Delta arata câte noi pozitii trebuiesc cumparate sau vândute pentru ca relatiile initiale sa ramâna constante. Delta este echivalentul pozitiilor viitoare fata de unitate (1 sau 100), astfel valoarea lui delta de 25 sau 0,25 înseamna ca pentru patru contracte initiale trebuie tranzactionat înca unul pentru ca la noua schimbare sa se mentina situatia initiala.
Gama reprezinta rata schimbarii valorii lui delta a unui contract în functie de schimbarea în pretul acelui contract. Daca gama este 4 când delta este 33, atunci delta prevazut va rezulta din calculul (33+4) = 37 daca pretul contractului creste cu un punct sau 29 (33- 4) daca acesta scade cu un punct. Delta arata schimbarea, iar gama arata cât de repede are loc aceasta schimbare, viteza privind miscarea avantajului sau dezavantajului potential al unui contract.
Theta masoara rata pierderii valorii teoretice, ca urmare a trecerii unei zile fara miscare în pretul acelui contract; este numit si coeficientul de degradare al optiunii. Valoarea lui theta de 0,4 înseamna ca pentru fiecare zi în care marimea pretului nu se schimba valoarea teoretica pierde 0,4 din marimea sa.
Kappa ori Vega masoara sensibilitatea valorii teoretice la schimbarea fiecarui procent al volatilitatii; un contract cu vega de 0,12 înseamna ca o variatie de un procent a volatilitatii va determina o variatie cu 0,12 în valoarea teoretica a optiunii.
Ro masoara sensibilitatea schimbarii valorii teoretice a optiunii în functie de schimbarea în marime a ratei dobânzii.
|
