MANAGEMENTUL

ACTIVELOR SI PASIVELOR IN BANCI

                                                                                                            

                                                                                                Student anul IV

                                                                                                Banci si Burse de Valori

                                                                                                 Facultatea de Stiinte Economice

                                                                                                 Universitatea din Cluj

INTRODUCERE         

           Managementul activelor si pasivelor reprezinta o parte integranta din procesul de planificare al bancilor si a altor institutii financiare. Acest concept este bazat pe ideea ca orice banca trebuie sa se preocupe de administrarea activelor si pasivelor sale ca un sistem integrat, deoarece ansamblul celor doua contribuie la obtinerea unei profitabilitati adecvate in conditiile asumarii unor riscuri adecvate. Ofera mijloace defensive de a adapta portofoliul total al bancii la ciclurile economice si la eventualele presiuni asupra stuctura depozitelor atrase si a 15315x238p plasamentelor efectuate, cat si mijloace ofensive de a construi portofolii de active si pasive care sa corespunda cu scopurile bancii

          Principale scopuri ale managementului activelor si pasivelor sunt de a maximiza, sau macar a stabiliza, ecartul (spread - ul) dintre venituri si cheltuieli si de a maximiza valoarea de piata a bancii. Cel mai bun mod de a intelege rolul managementlui activelor si pasivelor este de al vedea in contextul totalitatii surselor atrase de banci si al plasamentelor efectuate de banca cu aceste surse. Banca isi atrage resursele dintr-o varietate de de surse si le plaseaza de asemenea intr-o varietate de moduri. Resursele pot proveni din depozite la termen, depozite la vedere, datorii pe termen lung, imprumuturi pe termen scurt, capitalul actionarilor. Costul mediu al fondurilor va fi determenat de mix-ul de surse de finantare ales de managementul bancii.

           Din aceasta varietate de surse, Trezoreria, asistata de conducerea bancii, trebuie sa decida tipul si structura plasamentelor - credite, plasamente interbancare, titluri de stat, credite guvernamentale, obligatiuni etc., care sa se potriveasca cu nevoile bancii in ceea ce priveste obtinerea de profit, starea de lichiditate si reglementarile legale. Rezerva minima obligatorie impusa de BNR trebuie sa fie avuta in vedere in primul rand atunci cand se iau decizii privind plasamentele. Din aceata cauza, fondurile care pot fi investite sunt reprezentate de totalitatea surselor atrase din care se scade procentul care trebuie sa reprezinta rezerva minima obligatorie si care se pastreaza cash sau in plasamente acceptate de BNR, ceea ce face ca dobanda medie activa perceputa de banca sa scada. De asemenea, posibilitatile de administrare, de schimbare a structurii activelor si pasivelor sunt mai limitate pe termen scurt decat pe termen lung, deoarece de exemplu dimensiunea cetificatelor de depozit sau de economii ale populatiei nu sunt sensibile la scimbari rapide, cu exceptia unor variatii sezoniere predictibile pe parcursul anului. In ultima perioada au aparut anumite produse derivative care inlesnesc, flexibilizeaza activitatea de management al activelor si pasivelor, dar pe acestea le vom discutain a doua parte a lucrarii.

I. OBIECTUL MANAGEMENTULUI ACTIVELOR SI PASIVELOR

           Deoarece acest concept se preocupa de integrarea politicilor de administrare a activelor si pasivelor, trebuie sa cuprinda si strategii menite sa maximizeze veniturile obtinute din portofoliul de credite si investitii efectuate si sa minimizeze costurile variatelor categorii de resurse atrase. In principal, managementul activelor si pasivelor se reduce la managementul riscului ratei dobanzii. Marea majoritate a activelor si pasivelor bancii sunt evaluate la diferite niveluri ale ratei dobanzii, si din acest motiv practic, in cele din urma avem de a face cu managementul riscului ratei dobanzii. Aceasta se bazeaza pe notiunea de venituri nete din dobanda - NII (net interest income), definit ca diferenta dintre veniturile din dobanzile primite din creditele si investitiile efectuate si dobanzile platite pentru resursele atrase:

venitul net din dobanzi (NII) = venituri totale din dobanzi - cheltuieli totale cu dobanzile

          Deoarece acest indicator nu este comparabil intre mai multe institutii financiare, s-a elaboratun indicator exprimat procentual - marja procentuala neta a dobanzii (Net interest margin):

marja neta a dobanzii (m) = NII / Sc

unde Sc reprezinta soldul mediu al creditelor

         Acest indicator poate fi determinat si prin diferenta dintre dobanda medie activa si dobanda medie pasiva, bineinteles in ambele situatii avandu-se in vedere un anumit interval de timp.  

          Marja de dobanda are, in principal urmatoarele destinatii: acoperirea cheltuielilor cu intretinerea si functionarea bancii, acoperirea riscului din activitatea de creditare si obtinerea unui profit rezonabil din activitatile desfasurate. In prezent marjele nete ale dobanzii practicate de bancile comerciale romanesti se situeaza intre 10 - 15%. Posibila diminuare a ratei inflatiei va fi urmata, in acest caz, de reducerea ratelor dobanzii (vezi corelatia dintre rata dobanzii nominale (I), rata dobanzii reale (i) si inflatia asteptata (ri) din relatia dedusa de Ficher - 1+ I = = (1+i)(1+ri)), iar in aceasta situatia marja neta a dobanzii se va reduce.

2. FACTORI CARE INFLUENTEAZA VENITUL NET DIN DOBANZI (NII)

          Venitul net din dobanzi este o marime determinanta in ceea ce priveste profitabilitatea bancii. Dimensiunea sa este data de: (1) ratele dobanzii active si ratele dobanzii pasive, (2) volumul fondurilor, (3) structura fondurilor. De exemplu, celelalte ramanand constante, cresterea dobanzilor active va determina cresterea NII, in timp ce cresterea dobanzilor pasive va determina reducerea NII. In alta situatie, cresterea resurselor atrase si plasate, celelalte rmanand constanteva mari NII, cu mentiunea ca marja neta a dobanzii poate sa ramana constanta. In al treilea rand modificarea structurii inspre plasamente mai profitabile sau resurse mai ieftine, va determina, la randul ei, cresterea NII. Dar este putin probabil ca doi din cei trei factori sa ramana constanti in timp ce cel de-al treilea se modifica si de aceea modificarea NII este cel mai adesea determinata de schimbari ale tuturor celor trei factori.   

           Riscul ratei dobanzii pentru o banca poate fi definit ca variatia marjei dobanzii bancare in functie de variatia dobanzii pe piata ca urmare a actiunii unor factori specifici.

In principal exista  doua categorii de risc al dobanzii: riscul de venit si riscul de capital.

Riscul de venit apare sub doua forme: risc de baza ("basis risk") si riscul de maturitate ("gap exposure"). 

           Riscul de baza apare atunci cand benchmark-ul pentru calculul unei parti din dobanzile active si dobanzile pasive este diferit: de exemplu, o banca a imprumutat 10 mil.$ unui client pe trei luni avand la baza LIBOR-ul, in timp ce banca respectiva a atras resursele respective la o dobanda bazata pe LUXIBOR. In acest caz, banca este expusa la modificarile ratelor dobanzii, deoarece 1% modificare in LIBOR nu va duce la o modificare concomitenta si exact de aceeasi marime a LUXIBOR-ului.    

           Riscul de maturitate apare atunci cand maturitatile activelor si respectiv pasivelor difera, banca trebuind sa plaseze/atraga resurse in continuare neconcomitent cu atragerea/plasarea acestora. De exemplu, sa consideram o banca care a investit in certificate de depozit emise de o alta banca cu scadenta de 9 luni, in timp ce ea s-a finantat cu emitand propriile certificate de depozit dar cu scadenta pe 3 luni. Benchmark-ul este acelasi - rata dobanzii la certificatele de depozit. dar sacdentele sunt diferite. Banca va trebui ca peste trei luni sa emita alte certificate de depozit sau sa gaseasca alte surse de finantatare. In acest interval rata dobanzii poate creste, ridicand costul finantarii, ceea ce va  afecta NII deoarece dobanda bonificata bancii de certificatele de depozit emise de alta banca nu se schimba in urmatoarele 6 luni. Daca banca s-ar fi asteptat ca ratele dobanzii sa creasca atunci ar fi trebuit sa intre intr-o pozitie contrara celei descrise mai sus.

           Riscul de capital este legat de detinerea de ttitluri financiare cu venit fix, in mod special obligatiuni.Cand randamentul pietei creste (creste rata dobanzii pe piata) are loc scaderea pretului obligatiunilor, iar in situatia in care banca este obligata sa-si lichideze titlurile, va suferi o pierdere de capital. Invers, reducerea ratei dobanzii determina cresterea pretului titlurilor si profit in situatia lichidarii acestora.

           Odata identificat, urmatorul pas in mamagementul riscului rtatei dobanzii este masurarea acestuia.

III. MASURAREA RISCULUI DE DOBANDA

Exista, in principal, patru modalitati de masurare a riscului de dobanda: analiza GAP, analiza duratei, metode de simulare, metoda value-at-risc.

1. ANALIZA GAP

           Cea mai uzuala metoda de masurare a riscului de dobanda este analiza GAP. In acest context, actvele si pasivele in totalitatea lor sunt clasificate in doua categorii - sensinbile si nesensibile la modificarile ratei dobanzii. Prin sensibilitate la rata dobanzii se intelege situatia in care rata dobanzii a oricarei pozitii active sau pasive a bancii variaza zilnic sau la anumite intervale de timp sau care ajunge la maturitate si trebuie reinvestite sau refinantate (rolling-over).

            Prezentam in tabelul de mai jos clasificarea acr\tivelor si pasivelor bancare in functie de sensibilitatea la miscarile ratei dobanzii.

Numerar                                                  ANRD      Depozite pe termen scurt                                        PSRD

Obligatiuni pe termen scurt                     ASRD      Depozite pe termen lung la dobanda variabila        PSRD

Obligatiuni pe termen lung                      ANRD     Plasamente la alte banci  pe piata monetara            PSRD

Credite cu dobanda flotanta                     ASRD    Imprumuturi de la BNR                                           PSRD

Credite pe termen scurt                            ASRD     Depozite la vedere                                                   PNRD

Credite pe termen lung cu dobanda fixa  ANRD Capitalul actionarilor                                               PNRD

unde: ANRD - active nesensibile la modificarile ratei dobanzii;

         ASRD - active sensibile la modificarile ratei dobanzii;

         PNRD - pasive nesensibile la modificarile ratei dobanzii;

         PSRD - pasive sensibile la modificarile ratei dobanzii.

          GAP - ul este dat de diferenta dintre activele sensibile la rata dobanzii (ASRD) si pasivele sensibile la rata dobanzii (PSRD):

  GAP = ASRD - PSRD

           Pentru a se obtine date comparabile pentru institutii financiare de diferite dimensiuni s-au mai elaborat urmatorii indicatori:

GAP-ul relativ = GAP / total active

Raportul sensitivitatii la rata dobanzii = ASRD / PSRD

        De mentionat ca analiza GAP-ului se efectueaza concomitent pemai multe perioade de timp, avadu-se in vedere maturitatile diferite ale unor pozitii activa si pasive din bilant, asa numitele "maturity buckets" - 30 zile, 30 = 90 zile, 90-180 zile, 180-365 zile (0-1, 2-3, 4-6, 7-9, 10-12,   >12 luni in cazul BRD la resursele si plasamentele in valuta); analizandu-se atat fiecare GAP in parte cat si pe ansamblu. 

         La un moment dat o banca este fie sensibila activ la rata dobanzii fie pasiv. In prima situatie, banca respectiva va avea un GAP pozitiv, un GAP relativ de asemenea pozitiv iar raportul sensitivitatii la rata dobanzii va fi ami amre decat 1. Marimile sunt de sens contrar in situatia inversa.

          Formula care estimeaza modificarea Venitului Net din Dobanzi (NII) ca urmare a modificarii ratei dobanzii este:

rNII = GAPn * rI * n / 360,

unde n se refera la intervalul de timp pentru care s-a calculat GAP-ul respectiv (maturity bucket).

         Bancile cu un GAP pozitiv vor avea o crestere a NII daca rata dobanzii va creste si o scadere in caz cotrar. In cealalta situatie, bancile cu un GAP negativ vor avea o scadere a NII dace rata dobanzii va creste si o crestere in sens contrar.

Pozitiv                                                    Crestere                                            Crestere

Pozitiv                                                    Scadere                                             Scadere

Negativ                                                  Crestere                                            Scadere

Negativ                                                  Scadere                                             Crestere

Zero                                                        Crestere                                            Zero

         GAP-ul poate fi masurat atat individual, pe fiecare perioada de maturitati, cat si cumulat. Daca primul tip de GAP l-am prezentat practic mai sus, GAP-ul cumulat masoara diferenta dintre  activele si pasivele sensibile la rata dobanzii pe o perioada mai extinsa, acesta fiind de faptsuma gapurilor individuale. Desigur, in situatia in care exista numai o perioada de timp, cele doua tipuri de GAP vor fi egale.

                           Active sensibile                Pasive sensibile        GAP-ul individual           GAP-ul cumulativ

0 - 1 luni             50 mld.                                 30 mld.                     +20                                       +20

1 - 3                     30                                         20                             +10                                       +30

3 - 6                     20                                         30                             -10                                        +20

   

          Bancile urmaresc atat GAP-ul individual cat si GAP-ul cumulat. Acest fapt ofera mai multe informatii cat si o mai mare flexibilitate in luarea deciziilor.

           Desi analiza GAP este o metoda larg folosita in practica, aceasta are si unele deficiente.

           Prima dintre ele este selectarea categoriilor de maturitati. Desi necesara, aceasta operatie cauzeaza probleme deoarece nu toate activele si pasivele dintr-o anumita categorie de maturitati sunt reinvestite / refinantate in aceasi zi. De exemplu, sa consideram ca maturitatea activelor sub 30 zile este de o saptamana (plasamente 1W pe piata interbancara) in timp ce pasivele aferente au maturitatea de 30 zile. Desi in acest caz, GAP-ul individual este zero, este evident ca eventuala modificare a ratei dobanzii pe termen scurt va afecta NII bancii. Solutia la aceasta problema este aceea de micsora intervalele de timp luate in considerare, ceea ce vfa duce la obtinerea de informatii mai concludente.

           O a doua problema este cea a corelatiei dintre modificarea dobanzilor active si a dobanzilor pasive, deoarece de cele mai multe ori cresterea / scaderea cu un anumit procent a dobanzilor active nu este insotita concomitent si cu exact acelasi procent de cresterea / scaderea dabanzilor pasive si viceversa. In cele mai multe situatii, ratele dobanzii la credite sunt ami sensibile la scaderea ratei dobanzii pe piata decat cele la depozite, situatia prezentandu-se invers in cazul cresterii ratei dabanzii. In aceasta situatie, Trezoreria trebuie sa analizeze volatilitatile la modificarea dobanzii pentru diferite categorii de active si pasive, bazandu-se pe datele istorice detinute si pe asteptari;le cu privire la modificarea ratei dobanzii intr-un anumit interval de timp. De exemplu, o rata a dobanzii a unui activ variabila, dar care de mult timp s-a dovedit a fi mai curand fixa, poate fi perceputa a fi fixa, pentru o perioada de timp scurta in viitorul apropiat.

           Unii autori (Gup, Fraser, Kolari) considera ca cel mai important neajuns al GAP-ului este faptul ca aceata metoda se bazeaza mai mult pe analiza NII si pune mai putin accent pe valoarea de piata a bancii, pe averea actionarilor. Este posibil ca NII-ul sa cresca in timp ce valoarea de piata a bancii sa scada. Un management agresiv al trezorierilor bazat pe previzionari ale miscarilor viitoare ale ratei dobanzii cresc riscul la care este expusa banca. Un management agresiv al activelor si pasivelor (pozitii GAP de dimensiuni mari - active sau pasive, restructurari rapide ale portofoliului), daca va fi un succes, va determina crestera NII, dar, totodata, va mari volatilitatea obtinerii acelui venit, ceea ce ar fi posibil sa diminueze valoarea de piata a bancii.

             Chiar si o strategie defensiva de management al GAP-ului poate produce scaderea valorii de piata a bancii. Principalul motiv ar fi acela ar fi posibilitatea ca institutia respectiva sa aiba un GAP zero, in senul de a fi protejata de miscarile adverse ale ratie dobanzii.Dar, asa cum am mai mentionat si mai sus, datorita imperfectei corelari dintre randamentul activelor si costul pasivelor, exista de fapt un risk in ceea ce priveste NII-ul. O problema mai complexa apare in situatia in care volumul activelor sensibile egaleaza volumul pasivelor sensibile, volumul activelor sensibile il egaleaza pe cel a pasivelor nesensibile, dar maturitatile activelor nesensibile il depasesc pe cel al pasivelor nesensibile. In acest caz, chiar daca randamentul activelor si costul pasivelor se misca in acelasi sens si marime cu evolutia ratei dobanzii pe piata, valoarea de piata a bancii va scadea in situatia cresterii ratei dobanzi, aceasta deoarece valoarea de piata a activelor va scadea mai mult decat costul pasivelor, iar, de fapt, valoarea de piata a unei institutii este data, in primul rand, de diferenta dintre valoarea de piata a activelor sale si valoarea de piata a pasivelor sale, o asemenea strategie diminuand valoarea de piata a bancii.

            Pentru a diminua acete neajunsuri ale analizei GAP, este necesara a analiza mai aprofundata a partilor componente ale NII-ului. Aceasta analiza ar putea include:

O previzionare a probabilitatii, dimensiunii si sensului modificarii ratei dobanzii pe piata;

Analiza modificarii spread-ului dintre randamentul activelor si costul pasivelor, privta si prin prisma shimbarii curbei de randament dintre ratele dobanzii pe termen scur si cele pe termen lung;

Analiza schimbarilor in volumul activelor purtatoare de dobanda pe masura ce banca isi extinde / restrange activitatea si surselor care sunt utilizate pentru a finanta aceste active;  

Modelarea schimbarilor in compozitia portofoliului de active si pasive pe masura ce banca intentioneaza sa-si schimbe structura tipurilor de rate ale dobanzii (de la fixe la flotante si viceversa), al maturitatilor (de la scurte la lungi sau viceversa) sau al plasamentelor in functie de riscul acestora acestora.

De asemenea, modificarile in portofoliul de active si pasive poate fi examinat si cu ajutorul metodelor de simulare.Aceasta abordare analizeaza ajustarile pe care o banca intentioneaza sa le faca bilantului sau pentru a fi in avantaj sau a se proteja impotriva miscarilor adverse ale ratei dobanzii in functie de felul in care clientii si partenerii bancii vor cauta sa-si scghimbe strategiile lor de imprumut, respectiv investitii considerand la randul lor propriile asteptari privind modificarea ratelor dobanzii pe piata.

III.2. ANALIZA DURATEI

Deficientele analizei GAP, in mod special predilectia acesteia inspre dimensionarea NII si mai putin a valorii de piata a bancii, a incurajat dezvoltarea unei noi metode privind analiza riscului ratei pentru o institutie financiara. O asemenea abordare este durata. Aceasta metoda se preocupa direct de valoarea de piata a bancii, vazuta ca suma valorii veniturilor curente si a valorii prezente a veniturilor viitoare . Conceptul de durata provine de la Macaulay (1938) si a fost redescopeit in anii '70. Este un termen aplicat de regula oblgatiunilor dar el poate fi folosit pentru analiza oricarui fel de venituri. Durata incasarilor specifice unui portofoliu poate fi definita ca fiind scadenta medie ponderata a fluxurilor de venituri activelor din componenta lui, ponderile sunt date de ponderea valorii actuale a fluxului in perioada curenta relativ la valoarea actuala a totalitatii fluxurilor specifice portofoliului dat. Dat fiind modul sau de calcul, durata este un indicator exprimat in unitati de timp, ea indicand marimea intervalalui de timp care este necesar pentru a recupera pretul unui activ.

       Inainte de a enunta formula de calcul a duratei, este necesar sa definim notiunea de valoare prezenta (present value). In fond, valoarea unui activ este determinata de de veniturile viitoare pe care acel activ le va aduce posesorului sau, fiind egala cu valoarea prezenta a tuturor veniturilor asteptate de la acel activ, discontate cu dobanda purtata de activul respectiv (required rate of return,

 care de cele mai multe ori este aceeasi cu yield to maturity). Algebric, valoarea prezenta se scrie:

unde
: Pv - valoarea prezenta a activului respectiv;

          Vvt - veniturile viitoare aduse de titlu la momentele t;

          r - rata de actualizare;

          T - timpul pentru care activul respectiv este detinut sau pentru care se asteapta sa fie detinut;

          t - anul curent.    

        Din formula de mai sus, se observa ca trei factori pot determina cresterea valorii presente (si a pretului curent) al unui activ (reciproc in cazul contrar):

O crestere a veniturilor viitoare aduse de activul respectiv;

Primirea in avans a veniturilor respective;

3. Scaderea  ratei de actualizare.

     Se observa, de aici regula binecunoscuta dupa care cresterea ratei dobanzii duce la scaderea cursului obligatiunilor existante pe piata si invers, scaderea ratei dobanzii duce la cresterea cursului obligatiunilor.

       Calculul duratei se realizeaza cu formula:

sau 

luand in considerare valoarea prezenta calculata anterior.

          Durata are o importanta mai deosebita deoarece ia in considerare taote venitueile viitoare aduse de un activ si nu numai venitul final. Pentru o obligatiune cu cupon, care deci nu are cash-flow-uri intermediare, durata si maturitatea respectivei obligatiuni sunt aceleasi. Pentru activele cu cash-flow-uri intermediare, durata lor va fi mai mica decat maturitatea.  Calculul duratei unei obligatiuni cu o valoare nominala de 1000 USD, cu un cupon de 8% si cu o maturitate de 6 ani, va fi de 4.99, ceea ce inseamna ca investitorul respectiv isi va recupera banii investiti (se refera la conceptul de accrue interest rate) in 4.99 ani. Din analiza factorilor de influenta rezulta ca durata se reduce (si invers): la orice crestere a cuponului, la orice crestere a dobanzii bonificate si la orice plata anticipata, rezultand ca cel mai avantajos pentru banca este ca activele sale sa aiba o dutrata cat mai mica.

      Dupa ce duratele tuturor activelor si pasivelor sunt calculate, este posibil sa masuram influenta variatiei ratei dobanzii asupra modificarii valorii de piata a bancii prin luarea in considerare, cu semnele corespunzatoare, a modificarii valorii de piata activelor si respectiv a pasivelor, in cele din urma deci a duratelor celor doua. Aceasta se masoara cu ajutorul notiunii de GAP-ul duratei, care este dat de relatia:

DGAP = Da - uDp

unde:  Da - durata medie a activelor, Dp - durata medie a pasivelor (calculate ca medii aritmetice ponderate datorita faptului ca duratele diferitelor active, respectiv pasive se pot insuma)), u - raportul dintre totalitatea activelor si pasivelor, iar relatia de mai jos da o aproximatie asupra modificarii valorii de piata  (VD) a institutiei financiare ca urmare a variatiei ratei dobanzii:

        Relatia dintre DGAP, variatia ratei dobanzii si valoarea de piata a bancii este prezentata in tabelul de mai jos: