MANAGEMENTUL OPERATIUNILOR BANCARE
I. MANAGEMENTUL OPERATIUNILOR PASIVE
Operatiunile bancare reprezinta modalitati de constituire a resurselor. Din aceste operatiuni fac parte:
1. Constituirea depozitelor;
2. Scontul si rescontul;
3. Capitalurile proprii si fondurile de rezerve;
4. Alte operatiuni numite conexe (de exemplu fondurile pe care o banca le detine in pensiune, adica in pastrare si fructificare).
1. Constituirea depozitelor reprezinta una din functiile principale ale bancilor
Managementul bancar tine seama de dublul caracter al depozitelor si anume:
a. pe de-o parte constituie obligatii ale bancilor fata de depunatori prin mobilizarea temporara a capitalului acestora.
b. depozitele bancare reprezinta pentru depunatorii bancii creante fata de banca, adica mijloace de plata pe care acestia le pot utiliza daca intervin nevoi urgente de plati. Tot din acest punct de vedere depozitele constituie si o garantie pentru anumite tipuri de credite bancare.
Depozitele bancare reprezinta in cea mai mare parte o forma de existenta a banilor de cont ceea ce
contribuie la cresterea vitezei de rotatie a banilor (sunt necesari mai putini bani efectivi).
In esenta depozitele inseamna economii la termen. Ele isi detin ponderea de peste 80% in totalul depozitelor bancare.
Totusi pentru managementul bancar foarte importante sunt depozitele la vedere, adica disponibilitatile din conturile curente pentru ca au un grad mai ridicat de flexibilitate, iar managementul bancar poate devenii foarte eficient cand reuseste aproape arta de a folosi aceste disponibilitati curente in plasamente pe termen lung.
In ultimul timp sistemul bancar a dezvoltat o forma aparte de depozite si anume certificatele de depozit care sunt de fapt titluri de credit emise de banca si care atesta depunerea unei sume de bani in baza careia firma poate garanta anumite operatiuni pe care le efectueaza cu banca inclusiv de garantare a unor facilitati de cont.
2. Scontul si rescontul. Acestea inseamna modalitati de procurare de resurse de catre banci prin
cedarea portofoliului de efecte comerciale.
Scontul reprezinta marimea procentuala a dobanzii perceputa de banci asupra valorii nominale a efectelor de comert (cambie, bilet la ordin, CEC, mandat, toate achitate inainte de scadenta).
Operatiunile prin care banca achizitioneaza la vedere de la unul din clientii sai o creanta la termen oferind suma inscrisa pe efectul de comert, mai putin comisionul si dobanda, poarta denumirea de scontare.
Operatiunile de scontare si rescontare presupun deci perceperea unei dobanzi care depinde de urmatorii factori:
Aceasta rata a scontului nu se fixeaza intr-o libertate deplina a bancilor, ci de multe de catre Banca Centrala si de Emisiune, aceasta pentru ca rata de scont sau dobanda de politica monetara reprezinta o importanta parghie economica in politicile de credit.
3. In privinta capitalului propriu si al rezervelor, bancile prezinta specificul ca ponderea acestora este mica in totalul cifrei de afaceri si al tranzactiilor. Chiar putem vorbi inca de o slaba capitalizare a bancilor romanesti depreciata si mai mult in perioadele de criza.
Capitalurile si rezervele bancilor se constituie de obicei pe seama profitului si au un acord redus la formarea resurselor de creditare.
Capitalul propriu al bancilor se constituie de obicei prin emisiune si subscriere de actiuni. Si in cazul bancilor actiunile sunt indivizibile in sensul ca nu se recunoaste decat un singur proprietar pentru fiecare actiune.
Actiunile bancilor pot fi nominative si la purtator, forma acestora urmand a fi stabilita de catre managementul bancii.
II. MANAGEMENTUL OPERATIUNILOR ACTIVE
Operatiunile active ale bancilor constau in operatiuni de plasament, deci inclusiv cumpararea de catre banca a efectelor de comert.
In literatura de specialitate au fost conturate concepte privind operatiunile bancare active:
1. Teoria creditului comercial;
2. Teoria transferabilitatii;
3. Teoria veniturilor anticipate.
1. Prima teorie porneste de la necesitatea satisfacerii pozitive a dilemei majore a bancilor si anume
lichiditate sau profit, avand in vedere ca intre cei 2 factori exista o relatie de inversa proportionalitate.
In banci vizavi de aceasta teorie a creditului comercial se cultiva principiul prudentei care trebuie sa actioneze anterior momentului acordarii. Banca efectueaza un control riguros asupra naturii calitatii si oportunitatii activitatii din sectorul creditat. Banca porneste de la premiza ca nici un imprumut nu este in totalitate autolichidabil, aceasta pentru ca imprumuturile sunt garantate prin valoarea exprimata baneste a bunurilor constituite in garantie, dar rambursarea propriu-zisa poate veni din alte surse daca firma are continuitate in activitate.
Managementul bancar tine seama si de factori conjuncturali cand, de obicei, valorile materiale aduse in circuitul economic prin creditare pot fi diminuate mult. Se poate ajunge astfel la situatia ca imprumutul genereaza inflatia.
2. Doctrina transferabilitatii consta in modificarea structurii resurselor prin transformarea acestora din economie in depozite in economie financiara.
Economia financiara se afla de obicei sub forma hartiilor de valoare, adica obligatiuni, bonuri de tezaur, parti sociale. Are, deci, loc un transfer de plasamente bancare. De exemplu detinerea de obligatiuni face posibila in orice moment obtinerea de lichiditati, pentru ca acestea pot fi vandute in orice moment la bursa, deci vanzarea actiunilor poate conduce la o evidenta crestere de lichiditati, dar in acelasi timp la reducerea posibilitatilor de a obtine profit.
3. Teoria veniturilor anticipate. Conform acesteia managerul bancii trebuie sa considere cel putin
unele dintre creditele pe termen lung ca o potentiala sursa de lichiditate. Pentru o banca acest deziderat se transpune in practica prin faptul ca resursele pe termen scurt pot fi angajate pe termen lung, avand in vedere ca debitorii ramburseaza creditul in rate, asigurand, deci, un flux continuu al platilor catre creditori.
Cele 3 doctrine pot fi folosite de managementul bancar ca alternative in functie de factorii de conjunctura. Utilizarea uneia sau alteia dintre aceste alternative presupune si solutionarea altei dileme a managementului bancar si anume optimizarea raportului risc/profit.
Studiu De Caz Privind Previziunea Bancara Pe Exemplu Bancii Moldo - Transilvania
Aceasta banca si-a elaborat un plan strategic pe o perioada de 4 ani, adica 2007 - 2010.
Problemele principale abordate in preambulul planului strategic propriu-zis se refera la:
1. Studiul concurentei (banca a analizat fiecare banca concurenta in parte insistand pe segmentele de piata cele mai puternice). De exemplu aceasta banca a studiat atent situatia cardurilor (intrucat vrea sa imbunatateasca masiv platile prin acestea) si a constatat ca BRD ar constitui actualmente si in viitor banca care detine cel mai mare segment de piata in totalul platilor si de carduri.
Misiunea acestei banci in program strategic de 4 ani consta in cresterea gradului de capitalizare bursiera
si devenirea bancii de la o banca ce servea in principal firmele (corporate) la o banca de retail.
Obiectivul major in acesti 4 ani este dezvoltarea fondului de comert pe pietele interbancare si a
parteneriatului cu clientii de retail. Obiectivul major poate fi indeplinit prin urmatoarele obiective punctuale:
In afara obiectivului prin programul strategic banca promoveaza si anumite strategii concrete de piata,
avand la baza urmatoarele obiective de marketing:
In privinta inovarii, banca isi propune promovarea pe piata a cardului de afaceri care sa fie valabil si in
strainatate.
O alta strategie de piata este strategia de penetrare in mai mare masura a platilor prin carduri in valuta.
Tintele si performantele pe care banca si le-a propus pentru sfarsitul acestui program strategic se refera in primul rand la:
1. Realizarea a 2.500.000 de carduri;
2. Patrunderea pe piata a 200.000 de carduri gold pentru oamenii de afaceri;
3. Atingerea unei valori a depozitelor de 13.000.000 RON in disponibilitati curente si 170.000.000 RON in depozite la termen.
In realizarea principalelor performante, banca porneste de la urmatoarele premize:
1. Venituri din dobanzi reprezentand 72,8% din totalul veniturilor;
2. Coeficientul de adecvare a capitalurilor este de 22,4%;
3. Riscul comercial concretizat in primul rand in indicatorul ratei riscului de creditare este 28,3%.
|
