METODOLOGIA DE EXERCITARE A CONTROLULUI FINANCIAR

METODOLOGIA DE EXERCITARE A CONTROLULUI FINANCIAR

Sistemul metodologic de control financiar

Prin actiunea de control se stabileste daca activitatea economica si financiara este organizata si se desfasoara conform normelor, principiilor sau regulilor stabilite. Cunoasterea si perfectionarea activitatii economice si financiare presupune o cale stiintifica de cercetare si actiune, un sistem metodologic cu ajutorul caruia sa se oglindeasca realitatea, legalitatea si eficienta.
Momentul esential al procesului de control il constituie comparatia. Orice operatie sau activitate economica-financiara se cerceteaza nu numai in sine, ci si in raport cu un criteriu, cu o baza de comparatie.

Criteriile de comparatie determina si natura acestora, astfel:
comparatia in functie de un criteriu prestabilit, previziuni, prognoze, sarcini, norme, scopuri, prevederi legale, standarde etc; comparatii cu caracter special, ca de exemplu intre variante de eficienta a unor masuri sau solutii tehnico-economice pentru alegerea celei optime; comparatii in spatiu, adica intre unele sectii de productie; comparatii in timp, adica intre activitatea programata sau efectiva din perioada controlata cu cea din perioada precedenta.
Comparatia de control prezinta aspecte specifice in functie de natura operatiilo 22222o1419w r si activitatilor economico-financiare controlate, de metodologia de calcul si sistemul de evidenta. Operatiile sau activitatile comparate trebuie sa fie omogene, calculate si exprimate dupa o metodologie unitara. De exemplu, in comparatia indicatorilor de volum cantitatile sunt variabile iar forma de exprimare este aceeasi preturi comparabile, unitati de timp sau conventionale; in comparatia indicatorilor calitativi (costurile, rentabilitatea), indicatorii de volum sunt aceiasi iar costurile diferite; in comparatia indicatorilor cantitativi si calitativi ce cuprind mai multe produse sau lucrari se are in vedere si eventuala modificare a structurii.
Metodologic, controlul este un proces de cunoastere si perfectionare cu urmatoarele momente:
cunoasterea situatiei stabilite (programe, sarcini, norme, scopuri, prevederi legale, previziuni etc.)
cunoaterea situatiei reale,
determinarea abaterilor prin confruntarea situatiei reale cu cea stabilita;

- concluzii, sugestii, propuneri si masuri.
Metodologia de control privita ca proces structurat pe momentele enuntate, presupune, in interdependenta, o filiera adevarata de cercetare si actiune care, in succesiune teoretica, se prezinta astfe1:
formularea obiectivelor controlului;
formele de control si organele competente sa efectueze controlul asupra obiectivelor stabilite,
sursele de informare pentru control (documente primare, evidenta tehnico-operativa si contabila, alte documente);
aplicarea procedeelor si modalitatilor (tehnicilor) de control cu ajutorul carora se realizeaza cunoasterea activitatii controlate; ;
abaterile, deficientele, lipsurile, precum si rezervele perfectionate ce se pot constata, in sfera obiectivului controlat, cu ajutorul tehnicilor de control,
actele de control in care se inscriu constatarile;
modalitatile de finalizare a actiunii de control;
eficienta controlului pe linia prevenirii, constatarii si inlaturarii abaterilor, deficientelor, lipsurilor si cea a perfectionarii activitatii
controlate.

Metodologia de control, ca sistem, reprezinta interconditionarea, cu caracter stiintific si normativ, a procedeelor si modalitatilor, principiilor si mijloacelor care fac posibila actiunea de control. In cadrul metodologiei generale de control se imbina elemente de rationament, de exemplu cele privind utilizarea corespunzatoare a tehnicilor de control, cu elemente care au caracter normativ, de exemplu organizarea activitatii de control, intocmirea actelor de control etc.
Metodologia de control, ca ansamblu de instrumente metodologice organic structurate, se utilizeaza selectiv, diferentiat in functie de natura activitatilor sau operatiilor controlate, formele de control financiar (preventiv, operativ-curent si ulterior), sursele de informare pentru control, natura abaterilor existente si a posibilitatilor de perfectionare a activitatii controlate. Prin metodologia de control, in anumite momente ale cunoasterii, obiectivul controlat este dezmembrat, simplificat si corelat, cercetat in conexiune cu alte operatii si activitati. Uneori, mersul cunoasterii este invers in raport cu etapele desfasurarii activitatilor sau fenomenelor controlate.
Metodologia de control utilizeaza atat cai si modalitati proprii de cercetare si actiune cat si instrumente metodologice ale altor discipline stiintifice, cum sunt cele ale analizei economico-financiare, matematicii, contabilitatii, organizarii si conducerii, dreptului, informaticii etc.
Componenta principala a metodologiei de control o constituie
ansamblul procedeelor de cercetare, cunoastere si perfectionare a
activitatii economice si financiare si anume:
studiul general prealabil asupra activitatii ce urmeaza a se controla;
controlul documentar contabil;
controlul faptic;
analiza economico-financiara;
controlul total si prin sondaj;
finalizarea (valorificarea) constatarilor controlului etc.
Procedeul de control reprezinta latura practica a procesului cognitiv si se compune din conexiunea unor modalitati concrete de actiune pentru cunoasterea si perfectionarea activitatii controlate. Orice modalitate concreta de control reprezinta un anumit fel, o anumita maniera sau tehnica de actiune, comparatie si judecata in vederea cunoasterii obiectivului controlat. Modalitatile control financiar se utilizeaza in mod selectiv si combinat, pe baza de rationamente in ce priveste aplicabilitatea si utilitatea lor in circumstante concrete diferite.
Controlul, ca functie a conducerii, este o forma de ridicare a competentei, de afirmare a liberei initiative economice si a concurentei, de afirmare a liberei initative economice si a concurentei loiale in condiii de raspundere, ordine si disciplina in munca. In acest context, controlul este un participant activ la cresterea eficientei, a profitului. Eficienta este determinata, in primul rand de competenta. Competenta este criteriul suveran al eficientei economice, iar prima competenta este cea profesionala, care presupune insusirea excelenta a profesiei si o practica excelenta. Specialistii, expertii in meserie, in sectorul lor, sunt garantia fundamentala a eficientei. Competenta profesionala este eficienta numai daca este dovedita prin munca, prin rezultate. Controlul porneste de la conceptul potrivit caruia eficienta economica presupune ca prim-planul oricarui sector de activitate sa apartina specialistilor de elita, expertilor in domeniu. Acest deziderat este argumentat de faptul ca destinul social al individului si al agentilor economici este conditionat si garantat de competenta. Eficienta activitatii oricarui agent economic este determinata, in ultima instanta, de promovarea in conducerea tuturor compartimentelor, la toate nivelele, a persoanelor bine pregatite, destoinice, de o indiscutabila competenta profesionala si organizatorica, eruditie profesionala si pricepere gospodareasca, inteligenta creativa. Cum este si firesc, competenta economica si financiara presupune implicit un control de inalta competenta.

Procedee si tehnici de control financiar

Studiul general prealabil

Controlul este un proces de cunoastere, de informare. Cunoasterea situatiei stabilite (a programelor, a sarcinilor normelor, scopurilor, prevederilor legale, previziunilor etc.), precum si a situatiei reale privind activitatea ce se controleaza incepe cu studiul general asupra organizarii si desfasurarii acesteia. Studiul general prealabil face posibila cunoasterea elementelor esentiale si specifice ale activitatii ce urmeaza a se controla si, pe baza acestora, orienteaza actiunea de organizare si exercitare in continuare a muncii de control asupra obiectivelor care necesita atentie sporita, in vederea remedierii unor deficiente, lipsuri, abateri sau a mobilizarii unor rezerve de perfectionare a activitatii economice si financiare.
Studiul general prealabil, ca procedeu de control financiar, are ca principale obiective.
sarcinile rezultate din normele in vigoare pentru domeniul respectiv de activitate, a caror cunoastere asigura orientarea organelor de control asupra aspectelor care trebuie avute in vedere in control.

- orientarile, instructiunile, competentele si raspunderile in
structura interna a agentului economic la care se exercita controlul;
modul de organizare a evidentei tehnico-operative si contabile,
ca sursa de informatii pentru control;
situatia de fapt existenta cu privire la activitatea ce urmeaza a se controla etc.
Studiul general prealabil asupra activitatii ce urmeaza a se controla are ca surse de informare: normele legale cu privire la activitatea in cauza; procesele-verbale privind activitatea in cauza; procesele verbale de control anterioare si masurile luate in urma valorificarii acestora;darile de seama contabile si masurile stabilite pe baza lor; consultarile cu conducerea compartimentului supus controlului etc.

Controlul documentar-contabil

Controlul documentar-contabil este procedeul de stabilire a realitatii, legalitatiii si eficientei operatiilor si activitatii economice si financiare, prin examinarea documentelor primare si centralizatoare si inregistrarilor in evidenta tehnico- operativa si contabila, a situatiilor contabile si bilanturilor.
Controlul documentar-contabil se utilizeaza cu caracter preventiv si concomitent, integrat organic sistemului de organizare si conducere a evidentei tehnico-operative si contabile, ca de exemplu, controlul documentelor care se primesc in contabilitate pentru inregistrare, a lucrarilor de intocmire a situatiilor contabile si bilantului, a exactitatii preluarii si prelucrarii datelor in conditiile utilizarii calculatorului electronic pentru efectuarea lucrarilor de calcul si evidenta. Intrucât documentele si evidenta tehnico-operativa si contabila se refera la operatii economice si financiare care au avut loc, procedeul de control documentar-contabil se utilizeaza, cu precadere, in efectuarea controlului financiar ulterior, situatia in care are si denumirea de revizie documentar-contabila. Revizia documentar-contabila, ca procedeu activ si eficient, este un control sistematic al activitatii economice si financiare, bazat pe acte si inregistrari contabile. In consecinta, aceasta cuprinde si modul de organizare conducere a evidentei tehnico-operative si a contabilitatii. Scopul reviziei documentar-contabile este acela de a milita pentru apararea patrimonuului, respectarea legalitatii in cadrul operatiilor economice si financiare, a disciplinei financiare. Revizia activitatii economice si financiare este strâns legata de calitatea organizarii si conducerii evidentei tehnico-operative si contabile, pe baza careia se desprind concluzii privind activitatea economica si financiara. De justa organizare si conducere a evidentei tehnic-operative si contabile depinde in mare rnasura integritatea mijloacelor banesti si materiale existente in patrimoniul agentilor economici.
Controlul documentar contabil se exercita printr-o serie de modalitati sau tehnici care se utilizeaza, selectiv si combinat, in functie de situatia concreta controlata, de necesitatile aprecierii cu mai multa usurinta si in mod obiectiv, pe baza sistemului de informatii existent, a modului de gestionare a patrimomului, in general a activitatii economice si financiare controlate.
Controlul documentar-contabil se exercita prin urmatoarele modalitati sau tehnici: controlul cronologic, controlul invers cronologic, controlul sistematic sau pe probleme, controlul reciproc, controlul incrucisat, investigatia de control, examenul critic, analiza contabila balanta de control contabila sintetica si analitica, tehnica operatiilor bilantiere, tehnici specifice de control in conditiile sistemelor de prelucrare automata a datelor etc.
Controlul cronologic se exercita in ordinea intocmirii, inregistrarii si indosarierii documentelor. Documentele se examineaza pe fiecare zi, la rand, in ordinea in care sunt pastrate sau indosariate, fara nici o grupare sau sistematizare prealabila. Aceasta modalitate de control este simpla, insa distribuie atentia organului de control asupra unui mare numar de operatiuni de diferite feluri, necesita folosirea unui material legislativ bogat si duce la ingreunarea studierii succesive si aprofundate a fiecarui fel de operatiune. Se exercita cu usurinta, dar nu da posibilitatea sa se urmareasca de la inceput pâna la sfarsit o anumita problema.
Controlul invers cronologic se exercita de la sfârsitul spre inceputul perioadei de control. Se incepe cu controlul celor mai recente operatiuni si documente si se continua de la prezent spre trecut. Aceasta modalitate de control se foloseste atunci cand la constatarea unei abateri este nevoie sa se stabileasca momentul cand aceasta s-a produs sau sa se urmareasca procesul dezvoltarii operatiilor precedente si cele care au legatura cu abaterea. De asemenea, se utilizeaza atunci când se constata anumite omisiuni sau erori de inregistrare, pentru identificarea carora este necesara cercetarea document cu document sau pozitie cu pozitie a lucrarilor intocmite anterior.
In controlul sistematic sau pe proiecte se procedeaza la gruparea documentelor pe probleme (operatii de casa, aprovizionare, salarizare etc.) si apoi la controlul in ordine cronologica. Controlul pe probleme este o modalitate mai eficienta de examinare a documentelor si inregistrarilor contabile prin aceea ca da posibilitatea sa se urmareasca cu mai multa atentie un obiectiv; eventualitatea omisiunilor este mai redusa si se pot stabili concluzii cu privire la fiecare problema in parte.
Controlul reciproc consta in cercetarea si confruntarea in acea unitate a unor documente sau evidente cu continut identic insa diferite ca forma, pentru aceleasi operatii sau pentru operatii diferite insa legate reciproc. De exemplu, nota de predare a produselor cu raportul de fabricatie si cu documentele de preluare in gestiune; documentele de transport cu factura furnizorului (date privind cantitatea, localitatea de expeditie etc.); inregistrarile din registrul de casa cu cele din extrasul de cont primit de la banca etc. Controlul reciproc este o confirmare interna a datelor inscrise in documente si evidente.
Controlul incrucisat consta in cercetarea si confruntarea tuturor exemplarelor unui document, existent la unitatea controlata si la alte unitati cu care s-au facut decontari, de la care s-au primit sau carora li s-au livrat materiale, produse, marfuri si alte valori materiale. De exemplu: originalul facturii existent la client se confrunta cu copia ramasa la furnizor; extrasul de cont primit de la banca se confrunta cu copia existenta la banca; copia chitantei ramasa in carnetul chitantier se confrunta cu originalul chitantei aflata la platitor; confruntarea datelor din conturile clienti si debitori din cadrul agentului economic cu cele din conturile furnizori si creditori ale altor agenti economici si invers etc. Pe langa confruntarea tuturor exemplarelor unui document, controlul incrucisat cuprinde si documente sau evidente diferite, din a caror confruntare se pot desprinde neconcordante care privesc aceeasi operatie. Controlul incrucisat constituie o confirmare externa a datelor inscrise in documentele sau evidentele unitatii controlate. Rezultatele controlului incrucisat se perfecteaza prin situatii extrase de la agentul economic controlat si prin anexarea documentelor originale sau a copiilor certificate in mod legal.
Investigatia reprezinta modalitatea prin care organul de control obtine informatia din partea personalului a carui activitate se controleaza. Investigatia implica studierea unor probleme care nu rezulta clar din documentele si evidentele puse la dispozitie. Prin ea insasi, investigatia nu este o sursa de control demna de incredere, insa reprezinta un supliment de informare si conduce organul de contol sa ia in considerare aplicarea altor modalitati de control.
Analiza si studiul general se utilizeaza pentru a obtine argumentele justificate ale controlului. Aceasta presupun, de exemplu, examinarea debitelor si creditelor unor conturi, astfel incat sa se determine corectitudinea inregistrarii operatiilor economice si financiare. Aceasta modalitate este utila pentru controlul contabilitatii, care poate contine inregistrari gresite sau neobisnuite sau pentru care sunt necesare informatii detaliate.
Comparatia consta in examinarea comparativa a diferitelor solduri din evidentele analitice cu cele din conturile supuse controlului. Prin comparatie se obtin informatii care dau, pentru unele inregistrari, o proba suficienta privind justetea lor ,pe cind pentru altele este necesar si un control suplimentar. Comparatia cu datele anterioare, cum ar fi cheltuielile anului precedent cu acelea ale anului in curs, este o aplicare frecventa a tehnicii comparatiei.
Calculul de control presupune reproducerea muncii indeplinite
de contabili. Prin aceasta modalitate se obtin probe asupra exactitatii contabilitatii.
Examenul critic implica examinarea actelor, documentelor si evidentelor, astfel incat sa se acorde atentie problemelor mai importante. Tehnica examenului critic se utilizeaza, de exemplu, in cazul platilor care urmeaza a se face in cursul perioadelor urmatoare. Eficienta sa depinde, in mod nemijlocit, de experienta profesionala a persoanelor care efectueaza controlul. Inainte de inregistrare in conturi, orice operatie economica si
financiara este supusa unei analize contabile. Cu ajutorul analizei contabile se determina conturile in care urmeaza a se inregistra operatia si relatia dintre ele. Determinarea corecta a conturilor a partii acestora (debit sau credit), in care urmeaza a se inregistra operatia supusa analizei, care corespund continutului lor economic. Analiza contabila presupune inlocuirea logica a mai multor judecati pentru obtinerea unei concluzii concretizate in solutia contabila a operatiei economice. Analiza contabila precede inregistrarea operatiilor economice in conturi. Spre deosebire de revizia contabila, care este postoperativa, analiza contabila este preventiva, se plaseaza la inceputul procesului de evidenta. Ca atare, analiza contabila nu asigura cunoasterea deplina a operatiilor si proceselor economice inregistrate si mai ales a situatiei si rezultatelor obtinute.
Elementele patrimoniale activ si pasiv se reflecta in contabilitate atat in unitatea cat si in partile lor componente, cu ajutorul conturilor sintetice si a celor analitice. Conturile sintetice oglindesc elementele de activ si pasiv, in expresie baneasca, fie pe grupe sau categorii, iar conturile analitice oglindesc partile componente ale acestora, fie in expresie baneasca, fie in expresie baneasca si cantitativa. In acest fel, conturile analitice contribuie la buna gestionare a patrimoniului, la asigurarea integritatii lui. Exprimarea valorica si indeosebi cantitativa creeaza conditii optime pentru exercitarea controlului gestionar, in sensul ca da posibilitatea sa se stabileasca cantitativ si valoric intrarile, eliberarile si stocul pe fiecare depozit, magazie sau sectie de productie si pe feluri de materiale, produse, marfuri etc. Intre conturile sintetice si cele analitice exista o strânsa legatura. Pentru controlul concordantei dintre datele unui cont sintetic si acelea din conturile sale analitice se utilizeaza balanta analitica de control, care cuprinde urmatoarele corelatii de control: soldul initial al contului sintetic sa fie egal cu totalul soldurilor initiale ale conturilor sale analitice; totalul miscarilor debitoare ale contului sintetic sa fie egal cu totalul miscarilor debitoare ale conturilor analitice; totalul miscarilor creditoare ale contului sintetic sa fie egal cu totalul miscarilor creditoare ale conturilor analitice; soldul final al contului sintetic sa fie egal cu totalul soldurilor finale ale conturilor analitice. Lipsa acestor corelatii arata ca s-au strecurat erori, fie la inregistrarea operatiilor economice in conturi, fie la efectuarea calculelor, care trebuie identificate si corectate.
Balantele analitice de control se intocmesc pentru fiecare cont sintetic desfasurat pe conturi analitice, pe baza datelor preluate din conturile analitice, inainte de a se intocmi balanta sintetica de control contabil, motiv pentru care se mai numesc si balante auxiliare sau secundare de control. Controlul inregistrarilor se face si prin confruntarea fiecarei balante analitice de control cu sumele respective ale contului sintetic din balanta sintetica de control contabil. Contabilitatea dispune de un sistem de conturi in care reflectarea operatiunilor rezultate din miscarea si transformarea valorilor materiale si banesti are la baza principiul dublei inregistrari. Acest principiu face posibila cuprinderea cu ajutorul sistemului conturilor a intregulul obiect al contabilitatii si mentinerea unui echilibru permanent, necesara pentru controlul exactitatii datelor inregistrate in conturi. Respectarea principiului dublei inregistrari se asigura prin balanta sintetica de control contabil, cu ajutorul careia se obtine garantia exactitatii inregistrarilor efectuate in conturi si a intocmirii unor bilanturi reale si complete.
Controlul exactitatii inregistrarilor in conturi se efectueaza prin existenta egalitatii permanente intre totalurile balantei sintetice de control (sume debitoare si creditoare, solduri debitoare si creditoare, sume si solduri debitoare si creditoare, solduri initiale debitoare si creditoare, rulaje lunare debitoare si creditoare, solduri finale debitoare si creditoare sume din luna precedenta debitoare si creditoare, rulajele lunii curente debitoare si creditoare, sume totale debitoare si creditoare). Cu ajutorul balantei sintetice de control contabil se semnaleaza inregistrarea gresita a unor operatii economice, ca urmare a nerespectarii principiului dublei inregistrari, insumarea eronata a rulajelor sau stabilirea gresita a soldurilor. Erorile de inregistrare se identifica prin intermediul egalitatilor care trebuie sa existe intre totalurile diferitelor coloane, precum si prin intermediul corelatiilor care se stabilese cu ajutorul lor. Posibilitatile de descoperire a erorilor, cu ajutorul balantei sintetice de control contabil, prin intermediul egalitatilor dintre coloane, sunt limitate numai la acele erori care se bazeaza pe inegalitati, fara a sesiza si erorile care denatureaza insusi sensul inregistrarilor contabile, cum sunt omisiunile de inregistrare a operatiilor, erorile de compensatie, erorile de imputatie si erorile de inregistrare in registrul jurnal.
Omisiunile de inregistrare constau in faptul ca operatia economica nu este inregistrata nici la debit nici la credit. Identificarea unor astfel de erori este posibila, fie in urma controlului documentelor prin punctare, pentru a se vedea daca acestea au fost inregistrate in totalitate, fie in urma descoperirii unor documente care nu poarta pe ele mentiunea de inregistrare, fie ca urmare a reclamatiilor primite de la corespondenti in legatura cu operatiile respective.
Erorile de compensatie se datoresc raportarii gresite a sumelor din jurnal sau din documente justificative in cartea mare, in sensul ca s-a trecut o suma in minus, egala cu cea trecuta in plus, in aceeasi parte a unuia sau mai multor conturi, astfe1 incât pe total cele doua categorii de erori se compenseaza. Identificarea acestor erori este posibila cu ajutorul balantelor analitice de control sau in urma sesizarilor primite de la terti.
Erorile de imputatie se datoresc reportarii unei sume exacte ca marime din jurnal in cartea mare, atât la debit cat si la credit, insa nu in conturile in care trebuia sa fie trecuta, ci in alte conturi care nu corespund continutului economic al operatiei respective. Identificarea acestor erori se face ca in cazul precedent.
Erorile de inregistrare in registrul jurnal se pot datora stabilirii gresite a conturilor corespondente, inregistrarii unei operatii de doua ori, atât la debit cat si la credit, inversarii formulei contabile sau intocmirii unei formule contabile corecte, dar cu alta suma mai mare sau mai mica, atat la debit cat si la credit. Aceste erori, care nu influenteaza egalitatile, se pot descoperi cu balanta de control sah, care, pe lânga seriile de egalitati , cuprinde si corespondenta conturilor. Prin aceasta, balanta de control sah ofera posibilitatea identificarii necorelatiilor in conturi, a erorilor de compensatie si a celor de imputatie. Indicatorii bilantului se sprijina pe datele contabilitatii curente
a caror baza o constituie documentele justificative. Respectarea acestei conditii nu garanteaza pe deplin exactitatea indicatorilor bilantului, chiar daca toate operatiile economice si financiare, fara exceptie, s-au consemnat la timp si in bune conditii in documente.
Exactitatea indicatorilor bilantului se asigura prin:
reflectarea completa si exacta in conturi a tuturor veniturilor
si cheltuielilor care se refera la perioada pentru care se intocmeste bilantul;
confruntarea rulajelor si soldului contului sintetic cu miscarile si soldurile conturilor analitice, pentru descoperirea si eliminarea erorilor strecurate cu ocazia inregistrarii operatiilor economice si financiare in conturi;

- respectarea regulilor de evaluare a elementelor cuprinse in bilant;

- confruntarea datelor din contabilitate cu realitatea, prin inventariere, care constituie o premisa obligatorie a exactitatii datelor contabile si a bilantului;
- respectarea normelor legale privitoare la scaderea din pasiv si virarea la buget a datoriilor fata de terti care s-au prescris, precum si a celor privind scaderea din activ, pe seama profitului, a creantelor care se mai pot recupera etc.
Conducatorul unitatii si cel al compartimentutui financiar contabil raspund de realitatea si exactitatea datelor cu privire la modul
de realizare a indicatorilor economico-financiari raportati prin bilantul contabil. In vederea depuneril bilantului contabil, conducatorul compartimentului financiar-contabil are obligatia sa controleze respectarca prevederilor din normele metodologice privind intocmirea, verificarea si centralizarea bilanturilor contabile, asigurarea respectarii corelatiilor intre indicatorii din formulare, concordanta datelor de prevederi inscrise in anexele la bilant cu cele din bugetele de venituri si cheltuieli si alte aspecte care sa conduca la asigurarea realitatii datelor ce se raporteaza prin bilantul contabil.
Cenzorii au obligatia sa supravegheze gestiunea societatilor
comerciale, sa controleze daca bilanul si contul de profit si pierderi sunt legal intocmite si in concordanta cu registrele, daca acestea din urma sunt tinute la zi, daca evaluarea patrimoniului este facuta conform regulilor stabilite pentru intocmirea bilanlului.
Adunarea generala are obligatia sa discute, sa aprobe sau sa modifice bilantul dupa prezentarea raportului administratorilor si cenzorilor.
Directiile generale ale finantelor publice si controlului financiar de stat judetene si a municipiului Bucuresti controleaza bilanturile contabile ale agentilor economici inainte de centralizare, controlul avand ca obiective: daca bilanturile contabile sunt semnate de persoanele autorizate si contin toate formularele aprobate pentru perioada de raportare; completarea tuturor indicatorilor prevazuti in formularele pentru ramura economica respectiv concordanta datelor de prevederi din anexele la bilant cu cele din bugetul de venituri si cheltuieli; concordanta datelor din conturile din balanta de verificare cu cele din posturile de bilant, indeplinirea obligatiilor fata de bugetul statului, constituirea fondurilor proprii legale, efectuarea inventarierii patrimoniului, respectarea corelatiilor intre indicatorii din formulare si alte aspecte care asigura exactitatea datelor raportate prin bilant.
In conditiile sistemelor de conducere cu mijloace electronice
de prelucrare a datelor, controlul documentar contabil se realizeaza
printr-o serie de tehnici cu ajutorul carora se stabileste daca rezultatul prelucrarii datelor sunt corecte.
O solutie de eliminare a erorilor de inregistrare si prelucrare o constitute numarul de control, care serveste pentru asigurarea exactitatii unei combinatii de cifre cu caracter constant (numarul facturii, simbolul materialelor, numarul de comanda etc.) ce se folosesc in timp relativ mai indelungat. Cu ajutorul numarului de control se stabilesc automat combinatiile de cifre scrise sau inregistrate eronat. Numarul de control poate fi completat cu litere de control, caz in care e pentru desemnarea unei notiuni se utilizeaza o combinatie numerica si letrica. De exemplu in cazul salariilor pe documentul primar alaturi de numarul matricol al lucrarilor, apare si monograma sa sau codul locului de cheltuieli etc., ca litere de control. Aceasta codificare dubla se face posibila o comparatie dubla, fapt care duce la sporirea exactitatii prelucrarii datelor. In scopul asigurarii prelucrarii complete si fara repetare a datelor se utilizeaza controlul cu numere curente ca de exemplu, in cazul primirii de catre serviciul financiar a facturilor emise de santiere in scopul incasarii lor, sa nu se efectueze plati duble pentru lichidarea facturilor furnizorilor etc. Aceasta modalitate se aplica independent de natura purtatorilor de date, atunci când este necesara numerotarea curenta a documentelor, iar numarul curent al acestora formeaza legatura intre document si contabilitatea sintetica.
Controlul exactitatii inregistrarii si prelucrarii datelor in masinile electronice poate fi realizat si prin colationarea cu ajutorul controlului prin zero, care consta in compararea si concordanta rezultatelor unei totalizari duble.
In conditiile prelucrarii electronice a datelor o insemnatate deosebita prezinta controlul programat si controlul mecanic. Controlul programat se realizeaza ca urmare a faptului ca programele cuprind, pe langa instructiuni de prelucrare si instructiuni de control. Prin largirea, in acest sens, a programelor controlul devine parte integranta a prelucrarii electronice a datelor. Instructiunile cu caracter de control examineaza existena corelatiilor cifrice si logice. In afara de descoperirea datelor lipsa si a contradictiilor logice, controlul programat indica si modul de reparare a greselilor, iar in unele cazuri cuprinde si corectarea. Cea mai mare parte a erorilor aparute sunt legate de inregistrarea si comunicarea necorecta a datelor de baza. Controlul mecanic consta in operatii efectuate de masini, in solutiile fluxului de date care functioneaza permanent si realizeaza probleme de control. Modalitatile folosite pentru controlul mecanic difera in functie de tipul si gradul de perfectionare tehnica a masinilor. Controlul mecanic se realizeaza prin: control in sens orizontal al fiecarui semn, folosirea aceluiasi numar de biti la toate combinarile de semen, refuzarca documentelor nelizibile la prelucrarea nemijlocita.
In conditiile prelucrarii electronice a datelor scopul, continutul, obiectivele controlului documentar-contabil raman aceleasi. Exercitarea controlului documentar-contabil in conditiiile prelucrarii electronice a datelor necesita, insa, cunostinte privind atat tehnica de prelucrare, cat si modalitati corespunzatoare de control. Pe aceasta linie, controlul are in vedere faptul ca influenta utilizarii mijloacelor electronice de prelucrare a datelor asupra regulilor specifice contabilitatii presupune si o serie de masuri care sa asigure intelegerea datelor inregistrate si respectarea principiilor de baza: obligativitatea documentelor justificative, integritatea inregistrarii operatiilor economice, reflectarea corecta si clara a operatiilor, ordinea cronologica si sistematica. Pentru intelegerea datelor si faptelor inregistrate prin semne (cifre, coduri, simboluri) sunt necesare liste ale simbolurilor utilizate cu explicarea semnificatiei lor; care pot fie considerate ca o continuare a dezvoltarii planului de conturi. Ramane neschimbat principiul documentelor justiticative.
Controlul documentar-contabil in conditiile prelucrarii electronice a datelor are in vedere ca atat programul prelucrarii datelor cat si introducerea datelor sa fie complete si corecte. Centrul de greutate al controlului se deplaseaza spre centrul sistemului. Modalitatile de confruntare se folosesc intr-un mecanism corelat care asigura obiectivele economice limitele de toleranta. Posibilitatile de confruntare dintre contabilitatea sintetica si datele din documentele primare se asigura in filiera document primar-document secundar evidenta analitica contabilitate sintetica.
In general folosirea mijloacelor modeme de prelucrare a datelor produce o serie de influente asupra tehnicii de control financiar, care pot fi sintetizate astfel: cunoasterea, de catre organele de control a posibilitatilor de utilizare a mijloacelor moderne de prelucrare a datelor; necesitatea ca munca de control sa se exercite avându-se in vedere datele furnizate de contabilitate in conditiile utilizarii mijloacelor moderne de prelucrare; reorientarea muncii de control, in sensul de a se acorda atentie sporita laturii calitative a activitatii controlate, fara a se neglija latura cantitativa;cuprinderea in obiectivele controlului a unor probleme noi, de exemplu modul de folosire eficienta (intensiva si extensiva a mijloacelor moderne de prelucrare a datelor; cresterea caracterului preventiv al controlului . Generalizarea prelucrarii automate a datelor conduce la mutatii in structura controlului, in sensul cresterii controlului preventiv, dar si la schimbari meodologice in controlul ulterior. Sunt situatii in care este necesara o adancire a cunoasterii obiectivului controlat. Controlul isi bazeaza concluziile pe acte, documente si evidente care sunt intocmite cu respectarea normelor legale si contin date reale.
Documentele si evidentelelor neoficiale, neprevazute de norme, care sunt rezultatul initiativei personale a celor ce le intocmesc in vederea justificarii unor valori (de exemplu, bonuri de mana, evidente personale etc. sunt apreciate ca marturii scrise care faciliteaza examinarea documentelor si evidentelor oficiale. Concluziile obtinute pe baza documentelor si evidentelor neoficiale se confirma, in mod obligatoriu, cu documente si evidente oficiale. Fara aceasta confirmare, documentele si evidentele neoficiale nu constituie argumente pentru concluziile controlului. De aceea, prin analiza si corelare intre documente, evidente si alte surse de informare, prin control este necesar sa se stabileasca, in primul rand valabilitatea documentelor justificative, a inregistrarilor si gradului in care acestea exprima realitatea si legalitatea operatiilor economice.
Pentru a constata abateri si lipsuri si a argumnenta concluzii in legatura cu fapte neinregistrate sau inregistrate eronat in documente si evidente se folosesc modalitati (tehnici) specifice de control si expertiza contabila cum sunt:
A. Reconstituirea cantitativa a unor evidente global valorice, pe baza inventarelor si actelor de gestiune, cand pentru iesirea
marfurilor se foloseste bonul de vânzare.
De exemplu, intr-o gestiune global-valorica (de incaltaminte) cu vanzare pe baza de bon, se efectueaza inventarierea periodica si nu
se constata diferente valorice. Cu toate acestea, in realitate, in gestiunea respectiva pot exista situatii de pagube prin creearea de plusuri in mod fraudulos si anume eliberarea unor marfuri cu pret mai mic decat cel inscris pe bonul de vanzare. Concret, in gestiune pot exista pantofi de 30.000 Iei/per. si de 40.000 lei/per.
Prin reconstituirea cantitativa a evidentei rezulta urmatoarea
situatie:

Rezulta ca in 250 de cazuri, desi bonul de vanzare este intocmit
la pretul unitar de 40.000 lei/per., gestionarul a dat cumparatorului
pantofi de 30.000 lei/per., creand in acest fel, un plus in gestiune de 2 500 000 lei (40 000 lei 30000 lei 1000 lei; 250 x 10000 2 500 000 lei suma pe care a sustras-o.
B. Compararea de control privind stabilirea stocurilor (soldurilor) maxime posibile la inventarul final.
Stocul maxim posibil stocul la inventarul initial + intrari de marfuri pe baza de documente si iesiri de marfuri pe baza de documente .
Comparatia de control se efectueaza intre stocul maxim posibil
determinat si stocul de la ultimul inventar, putand rezulta trei situatii:
a) Stocul maxim posibil este mai mare decat stocul de la ultimul inventar: diferenta reprezinta vanzarile de marfuri in perioada de control;

b) Stocul maxim posibil este mai mic decât stocul de la ultimul inventar: diferenta reprezinta marfuri a caror intrare nu se justifica documentar. In aceasta situatie se pot identifica incorectitudini ca:
introducerea de marfuri in gestiune fara a se inregistra in documente si evidente, practicarea de suprapreturi, substituiri de marfuri la inventar sau in gestiuni, omisiuni la inventar, erori de documente si evidente etc.

c) Stocul maxim posibil este egal cu stocul de la ultimul inventar Aceasta situatie poate rezulta la sortimentele greu vandabile, fara miscare. Daca rezulta sortimentele usor vandabile sau cu desfacere curenta este necesara identificarea unor erori, emisiuni sau incorectitudini ale gestionarului.
Tehnica comparatiei de control se utilizeaza pentru stabilirea realitatii operatiilor, datelor de inventariere, si a preturilor practicate in cazul unitatilor de desfacere a marfurilor cu plata direct la vânzator. Ea se dovedeste utila pentru argumentarea fraudelor comise in gestiune, intrucât face posibila stabilirea cat mai aproape de realitate a cuantumului pagubei.

Exemplu de stabilire a stocului maxim posibil:

C. Corelarea intrarilor de materiale, produse sau marfuri, in functie de consum, eliberari sau vânzari.
In acest scop se compara stocul posibil existent cu iesirile la data sau in jurul datei in cauza. Stocul posibil existent la o anumita data stoc la inventarul initial intrari de marfuri pe baza de documente iesiri de marfuri pe baza de documente.
Aceasta modalitate de control se utilizeaza la:
C. gestiunile cu evidenta global-valorica, unde desfacerea marfurilor se face pe baza bonurilor de vanzare. Aceasta tehnica are menirea sa constate: abateri sau lipsuri acoperite prin documente sau evidente; valabilitatea unor documente; realitatea operatiilor inscrise in documente de intrare sau iesire care sunt contestate de gestionar sau de organele de control. Tehnica de lucru o constituie reconcilierea evidentei cantitative a gestiunii, pentru o anumita marfa si confruntarea cu situatia stocului. Stocul posibil existent se compara cu iesirile la sortimentul respectiv din aceeasi zi sau din zilele urmatoare.
Exemplu: la un magazin textil exista o nota de transfer, din
data de 3 iulie, pentru 80 m stofa, care nu a fost semnata de gestionar si nu recunoaste primirea marfii. Din corelarea si compararea actelor de gestiune, se constata:
1. inventar de primire 35 m
2. intrari pe baza notelor de transfer pana la 3 iulie inclusiv 300 m
3. iesiri conform bonurilor de vânzare pe aceeasi perioada 325 m
4. stoc posibil existent la 3 iulie
(rând l+2-3) 10m
5. vanzari pe 3 si 4 iulie,
conform bonurilor de vanzare  70 m
Comparand stocul posibil existent la 3 iulie de 10 m cm cu iesiri1e la sortimentul respectiv din zilele de 3 si 4 iulie de 70 m, rezulta ca marfa din nota de transfer nerecunoscuta de gestionar, a intrat in realitate in gestiunea acestuia, intrucat n-ar fi fost posibila vanzarea celor 70 m din zilele urmatoare primirii stofei respective.
C.2. gestiunile cu evidenta global-valorica, cu plata direct la vanzator, fara bon de vânzare. Aceasta tehnica are menirea sa constate daca: anumite marfuri au intrat efectiv in gestiune sau daca sortimente neintrate cu bonuri sau facturi au existat efectiv in gestiune. Intrucât vanzarea se face fara evidentierea sortimentelor de marfuri, modalitatea stocului maxim posibil nu este eficienta decat in unele situatii.
De exemplu, in urma inventarierii efectuate la un magazin de
legume si fructe nu se constata lipsa in gestiune, desi sunt indicii cu privire la savarsirea unor nereguli. Gestiunea este valorica, cu vanzare fara bon si cu plata direct la vânzator. In perioada controlata s-au facut livrari catre crese si spitale, pe baza de facturi intocmite de gestionar, de mere calitatea I-a in valoare de 24.000 lei. Aplicând tehnica stocului maxim posibil la acest sortiment, se procedeaza astfel: se totalizeaza cantitatile de mere pe calitati intrate in perioada de gestiune supusa controlului; se totalizeaza cantitatile livrate creselor si spitalelor pe calitati, conform facturilor emise de gestionar; se compara cantitatea de mere de categoria I-a inscrisa in facturile de livrare emise de gestionar cu totalul merelor de aceeasi categorie intrate in gestiune.
Practic, tehnica de control este urmatoarea:

Rezulta ca desi o anumita cantitate de mere calitatea I-a a fost vanduta direct consumatorilor, fara bon, cantitatea de mere calitatea I-a inscrisa in facturile de livrare emise de gestionar este mai mare cu 4000 lei (rand 4 rand 1+2) decat totalul merelor de aceeasi calitate intrate in gestiune. Aceasta situatie continua faptul ca gestionarul a trecut in facturi mere cu preturi pentru calitatea I-a si a livrat efectiv mere de calitatea a II-a.
Un alt exemplu de aplicare a tehnicii stocului posibil: merceologii unui agent economic au justificat avansuri spre decontare primite cu bonuri fictive care atestau cumparari de marfuri efectuate de la un magazin comercial cu amanuntul. Pentru demonstrarea fictivitatii bonurilor prezentate spre decontare, in sensul ca marfurile respective nu au fost eliberate in fapt de gestionarul vânzator, este necesar sa se constate daca in gestiunea magazinului au existat marfurile inscrise in bonurile in cauza. Aplicandu-se modalitatea stocului posibil se poate dovedi, in unele situatii, cum gestionarii care au emis bonurile de decontare nu dispuneau de marfurile in cauza, daca totalul intrarilor in perioada gestionara respectiva este mai mic decât cantitatea inscrisa in bonuri, astfel:

Modalitatea stocului maxim posibil poate fi aplicata si in alte situatii ca de exemplu, la o gestiune valorica s-au efectuat doua inventarieri consecutive de la numirea in functie a gestionarului si preluarea gestiunii, fara a se constata lipsa. La urmatorul control gestionar se constata o lipsa mare intr-o perioada relativ redusa supusa controlului. In aceasta situatie este necesar sa se stabileasea care este lipsa reala in gestiune si in ce perioada s-a produs.

Ca regula generala, situatia in gestiune se stabileste dupa efectuarea inventarierii urnatoare. Deci, perioada de gestiune supusa controului se situeaza intre doua inventarieri consecutive. Prin examinarea modului de efectuare a inventarelor anterioare datei descoperirii sustragerilor se constata unele discrepante la stocurile unor sortimente de marfuri, in sensul ca sunt mult prea mari, in raport cu desfacerea lor curenta. Prin aplicarea tehnicii stocului maxim posibilul se constata ca la unele sortimente, potrivit intrarilor efective de marfuri nu puteau fi in stoc cantitatile inscrise ca existente la inventariere. Ca urmare, pentru stabilirea unei situatii reale de gestiune, se inlatura inventarele intermediare, retinandu-se ca exacte inventarul de predarea primirea gestiunii si inventarul efectuat la data descoperirii lipsurilor in gestiune. Prin compararea stocurilor de marfuri preluate, la care se adauga intrarile in perioada data, din care se scad vânzarile (suma monetarelor) si transferurile de marfuri, cu stocurile de marfuri constatate la ultimul inventar, rezulta situatia in gestiune pe intreaga perioada cat a functionat ca gestionar persoana in cauza.
Prin specificul gestiunilor global-valoric, in lipsa unor alte probe constituite din documente de scadere frauduloasa din gestiune (de exemplu: note de transfer fictive catre alte unitati) nu se poate stabili momentul in care s-au tinut primele sustrageri. In astfel de situatii, constatarea se limiteaza la precizarea ca lipsurile in gestiune s-au produs in perioada de gestiune cuprinsa intre momentul preluarii unitatii de catre gestionar si momentul in care s-a facut ultimul inventar, când s-a constatat lipsa.
D. Compararea depunerilor de numerar din vanzari cu vânzarile posibile in anumite perioade, pentru a se depista eventuale depuneri in contul unor lipsuri in gestiune din perioada anterioara.
Tehnica de analiza a dinamicii depunerilor de numerar rezulta din urmatorul exemplu: la o unitate comerciala, perioada de gestiune se soldeaza cu lipsuri de 900000 Iei. In perioada urmatoare de gestiune se constata un plus de 800000 lei. Gestionarul invoca inventarierea gresita in cele doua perioade in scopul de a beneficia de compensarea minusului cu plusul de inventar. In urma examinarii, nu se constata vicii de forma si nici alte elemente obiective de inlaturare a inventarului .Depunerile din vanzari prezinta urmatoarea dinamica: perioada I 5000000 lei, perioada II 5150000 lei, perioada III 4980000 lei si perioada IV 9500000 lei. Din analiza ultimei perioade, in care se constata o crestere a depunerilor din vanzari, rezulta ca aceasta nu prezinta caracteristici de justificare a cresterii: nu au fost sarbatori, nu s-au primit marfuri deosebite etc. In consecinta depunerile mai mari nu sunt rezultatul cresterii vanzarilor datorita unor cauze motivate, ele fiind facute de gestionari in vederea acoperirii unor lipsuri pe care le avea in gestiune.
E. Corelarea actelor contabile, pentru stabilirea realitatii unui fapt economic, cu alte fapte de influenta reciproca. De exemplu: facturi cu note de intrare-receptie, bonuri de lucru cu nota de predare produse etc.
F. Controlul intergestionar. Este o tehnica (modalitate) de control care se utilizeaza pentru stabilirea adevarului in situatiile in care se invoca drept explicatie a unor lipsuri intr-o gestiune, plusurile la aceleasi articole existente intr-o alta gestiune.
Prin aceasta tehnica se constata, de exemplu, daca lipsa din magazia de produse finite este compensabila cu plusul unor piese componente ale produseior finite respective, constatat la sectia de productie.
Controlul intergestionar scoate in evidenta elemente concludente care explica unele situatii de fapt, imprejurarile care au determinat producerea pagubei.

Prin aceasta modalitate de control se demonstreaza daca exista o legatura cauzala intre plusul dintr-o gestiune si lipsa din cealalta, daca se intrunesc conditiile de compensare legala sau daca diferentele respective au ca explicatie neintocmirea formelor de predare primire pentru un lot restituit in productie in vederea unor remanieri sau semnarea de catre gestionarul depozitului pentru primirea unui lot de produse finite pe care, in fapt, nu le-a primit etc.
Compensarea de marfuri poate opera intre plusuri si minusuri numai pentru aceeasi perioada gestionara si la aceeasi gestiune. Când se afirma, insa, ca plusurile apar in alta gestiune si se face dovada ca sunt create prin manipulari gresite ale bunurilor aceluiasi agent economic, nu se poate respinge apararea gestionarilor ca nu le este imputabila contravaloarea acestora, deoarece in aceastii situatie agentul economic nu are paguba. Aceasta operatie nu reprezinta insa o compensare, ci corectarea unor erori, daca bunurile la care se refera imputatiile exista in materialitatea lor in alt depozit al agentului economic, datorita, cert, unor omisiuni de intocmire a documentelor.

Controlul faptic

Controlul faptic este procedeul de stabilire reala a existentei si
miscarii mijloacelor materiale si banesti si a desfasurarii activitatii economice si financiare. Controlul faptic se exercita la locul de existenta a mijloacelor materiale si baneti si are ca obiectiv determinarea exacta a cantitatilor si valorilor existente, a starii in care se gasesc, a stadiului si modului de prelucrare, a respectarii legalitatii in utilizarea lor.
Principalele modalitati sau tehnici de control faptic sunt: inventarierea, expertiza tehnica si analiza de laborator, observarea directa, inspectia fizica etc.
Inventarierea, ca modalitate principala de control faptic, are ca
obiectiv constatarea, la un moment dat, a existentei cantitative si calitative a elementelor de activ si pasiv ale unei unitati gestionare, precum si a modului de executare a sarcinilor de catre gestionari. Pe lânga constatarea stocurilor si soldurilor faptice, inventarierea include si compararea acestora cu cele scriptice si stabilirea eventualelor diferente.
Inventarierea este o modalitate specifica de control contabil. Contabilitatea se caracterizeaza prin realitatea si exactitatea datelor. Din cauze obiective sau subiective, in timpul gestionarii bunurilor, este posibil ca unele operatii sa nu fie consemnate in documente in momentul produceri lor si, ca atare, sa nu fie inregistrate in conturi. De exemplu: ca rezultat al influentei agentilor naturali, unele bunuri pierd din greutatea sau calitatea lor; neglijenta sau intentia gestionarilor poate duce la disparitia unor bunuri, fara ca acestea sa fie consemnate in documente si inregistrate in conturi; datele inregistrate in conturi pot sa nu concorde cu realitatea ca urmare a greselilor de calcul si inregistrare; masurarea gresita a mijloacelor, intocmirea defectuoasa a documentelor privind unele operatii economice. Datorita acestor cauze este necesar sa se controleze existenta tuturor valorilor materiale si banesti, in scopul descoperirii neconcordantelor dintre datele inegistrate in evidenta si realitate. Prin inventariere, se controleaza si modul de conservare a mijloacelor economice, ceea ce contribuie la intarirea spiritului
gospodaresc in gestiunile respective.
Inventarierea de control, ca tehnica a controlului financiar, coincide numai partial cu activitatea mult, mai larga de inventariere periodica a gestiunilor sau a intregului patrimoniu, care se realizeaza printr-o imbinare a elementelor de control faptic cu cele documentare si prin efectuarea unor operatiuni specifice de regularizare a rezutatelor. In functie de specificul activitatii, si de natura mijloacelor materiale este indicata declansarea simultana a inventarierii de control la aceleasi repere, pe intreaga unitate, indeosebi in cazul materialelor de masa, ceea ce are drept consecinta cresterea eficientei controlului faptic, intrucat se inlatura unele posibilitati de acoperire a lipsurilor numai pe timpul inventarierii,. Din aceleasi considerente, o conditie esentiala pentru surprinderea realitatilor efective este ca inventarierca de control sa se efectueze inopinat. Pentru stabilirea unor rezultate reale, inventarierea de control implica si controlul exactitatii soldurilor scripticc la reperele inventariate. Aceasta presupune controlul asupra documentelor si evidentei privind intrarile si iesirile de bunuri pe perioada anterioara.
Expertiza tehnica si analiza de laborator sunt modalitati de control faptic care se folosesc pentru stabilirea integritatii valorilor materiale, realitatii unei operatii, calitatii unor produse, continutului anumitor lucrari, volumului manoperei si cantitatii de materiale necesare pentru executarea lor etc. Se efectueaza de specialisti tehnicieni la solicitarca organelor de control. De exemplu, prin analiza de laborator se stabileste daca in componenta unui produs exista toate materialele eliberate din depozite, iar prin expertiza tehnica sc stabileste daca volumul unor lucrari efetuate corespunde manoperei platite.
Observarea directa este folosita pentru stabilirea unor situatii faptice care nu rezulta din documente. Observarea desemneaza practica care nu rezulta din documente. Observarea dcsemneaza practica organului dc control de a merge la fata locului pentru a constata modul in care personalul controlat isi indeplineste obligatiile de serviciu. Observarea directa, ca modalitatc de control faptic, sc poatc face pe baza de program si inopinat, in locurile unde se realizeaza activitatile: sectii, ateliere, sectoare, laboratoare, magazine, birouri, depozite, gestiuni etc. Prin observarea directa se urmareste modul cum este organizat si functioneaza un compartiment, daca se respecta prescriptiile legale in desfaurarea unei activitati, in ce masura este utilizat timpul de munca corespunzator etc.
Inspectia fizica consta in examinarea activclor si a altor resurse. Este o proba sigura pentru constatarea existentei unui anumit post de activ, a imobilizarilor sau a actelor justificative inregistrate in evidenta. De exemplu, controlul banilor in casa, a listelor de inventariere etc.
Controlul faptic se intregeste cu cel documentar. In acest fel,
prin control se stabileste atât modul de gestionare a mijloacelor materiale si banesti, cat si calitatea informatiilor cu privire la activitatea controlata.

Analiza economico-financiara

Analiza economico-financiara este un instrument metodologic sistematic, utilizat de controlul financiar care, pentru cunoasterea rezultatelor obtinute in indeplinirea programelor de activitate si a factorilor care i-au influentat, pe baza unei documentari multilaterale, descompune activitatea controlata pe elemente constitutive si studiaza raporturile existente intre acestea. Prin analiza economico-financiara se studiaza modul de realizare a sarcinilor stabilite, factorii si influentele acestora asupra activitatii economice, posibilitatile de descoperire si mobilizare a rezervelor interne.
Analiza cerceteaza activitatea economica si financiara, considerata ca un complex de legaturi cauzale si de factori. Pentru control prezinta importanta, stabilirea locului in care isi au izvorul factorii a caror actiune a determinat rezultate negative si, in special, a celor interni, cu ajutorul carora se pot aprecia rezultatele activitatii prin prisma efortului propriu al agentului economic. In consecina, analiza economico-financiara se utilizeaza ca instrument corelat procedeelor de control in functie de obiectivele care se urmaresc. Ea devine indispensabila in cunoasterea problemelor cu privire la indeplinirea programului de productie, asigurarea si utilizarea fortei de munca si a bazei tehnice, costurile de productie, rentabilitatea, situatia financiara si patrimoniala a agentului economic.
Tehnica generala de analiza economico-financiara pentru un obiectiv delimitat (fenomen economic) presupune determinarea: elementelor structurale (partilor componente) ale fenomenului economic; factorilor (fortelor motrice ce determina fenomenul) care se stabilesc succesiv de la cei cu actiune directa spre cei care actioneaza indirect (descompunerea in trepte); corelatiei dintre fiecare factor si fenomenul analizat, diferiti factori care actioneaza, cauza si efect (raporturile de conditonare); influentelor diferitelor elemente sau factori.
Analiza economico-financiara implica modalitati sau tehnici de cercetare a activitatii economico-financiare sub aspect calitativ si cantitativ. Modalitatile de analiza calitativa vizeaza esenta activitatii economico-financiara, depistarea legaturilor cauzale intre fenomene, iar modalitaile cantitative de cercetare au ca obiect cuantificarea influentelor sau factorilor care explica fenomenul economico-financiar.
Analiza economico-financiara se efectueaza prin modalitati sau
tehnici cum sunt:
a. tehnici de stabilire a relatiilor cauzale intre fenomene ca de exemplu: concordanta intre obiectivul cercetat si imprejurarile sau conditiile in care acesta s-a desfaurat; diferentele unei imprejurari sau conditii in care apare sau lipseste un fenomen, prezenta intr-un caz absenta in altul; concordanta si diferenta care imbina elementele primelor doua modalitati; variatia concomitenta, adica unei anumite variatii a unui fenomen ii urmeaza o anumita variatie a altui fenomen; soldul sau ramasita, adica scaderea din variatia totala a unui fenomen a influentilor cunoscute si obtinerea diferentei datorata factorilor necunoscuti;
b. diviziunea si descompunerea, ca modalitate de analiza care asigura profunzimea studierii activitatilor economico-financiare, localizarea abaterilor si cauzelor lor in timp si spatiu. Diviziunea in timp permite stabilirea abaterilor de la tendinta generala de desfaurare a activitatii controlate, de la ritmicitatea proiectata. Descompunerea pe elemente componente, permite aprofundarea activitatii economico financiare ce se controleaza si masurarea legaturilor cauzale ale factorilor;
c. gruparea, adica despartirea operaitilor controlate in grupe omogene dupa una sau mai multe caracteristici, in functie de scopul urmarit. Criteriile de grupare difera, dupa continut, forma de exprimare etc.;
d. substituirea in lant sau modalitatea diferentelor se aplica in cazul relatiilor de tip determinist, care imbraca forma matematica a produsului sau raportului (proportionalitate directa sau inversa). In cadrul relatiei de doi sau mai multi factori se folosesc valorile din baza de comparatie si cele efective, stabilindu-se diferenta tuturor factorilor si apoi, prin substitutie, treptata, influenta fiecarui factor in parte. Aceasta modalitate implica trei reguli: asezarea factorilor in ordinea de analiza, adica se substituie intâi factorul cantitativ si apoi cel calitativ; substituirea se face succesiv; un factor substituit se mentine ca atare in operatiile ulterioare. Exemplu de aplicare: modificarea volumului productiei prin influentele modificarii numarului mediu scriptic al muncitorilor, numarului mediu de ore lucrate de un muncitor, intr-un an, productii medii orare;
e. balanta elementelor si modificarii lor, ca modalitate de analiza, se utilizeaza cand intre elementele fenomenului controlat sunt
relatii de suma si diferenta. Legaturile balantiere oglindesc cantitativ interdependenta elementelor fenomenului respectiv, fapt care face posibila compararea elementelor balantei (valorile efective cu cele din perioada de baza) si scoaterea la iveala a cauzelor care au determinat modificarea unui rezultat. Un exemplu al balantei, il constituie relatia: volumul productiei marfa vânduta si incasata stocurile si soldurile initiale volumul productiei fabricate stocurile si soldurile finale;
f. corelatia este modalitatea de analiza care se utilizeaza in cazul in care intre factori si fenomenul analizat sunt relatii de tip stocastic, adica fiecarei valori a factorului determinant ii corespund mai multe valori ale caracteristicii rezultative, care sunt esalonate intre anumite limite. Presupune mai multe etape: stabilirea continutului economic al fenomenului analizat si al factorilor de influenta, determinarea legaturilor de cauzalitate a formei matematice a acestuia, stabilirea valorii parametrilor ecuatiei, calcularea intensitatii legaturii dintre fenomenul analizat si factorii de influenta cu ajutorul coeficientului sau raportului de corelatie, evidentierea influenlei factorilor asupra fenomenului analizat, cu ajutorul coeficientilor de determinatie;
g. calculul matricial se aplica in cazul existentei unor relatii functionale de produse sau raport intre fenomenul analizat si factorii de influenta. Separarea influentei factorilor tine seama de ordinea de interconditionare a factorilor, similar substituirii in lant calculul matricial poate fi aplicat, de exemplu, la analiza cheltuielilor cu materialele pe unitatea de produs, pentru a obtine influenta factorilor (abaterea cheltuielilor materiale, consumul specific, pretul de aprovizionare unitar);

h. cercetarea operationala se utilizeaza in adoptarea deciziilor cand intervin numerosi factori care trebuie luati in considerare. Se utitilizeaza cu precadere in analiza previzonala.
Modalitatile de control documentar-contabil si de analiza economico-financiara, nu se aplica automat pentru toate obiectivele supuse controlului, ci selectiv, diferentiat, in functie de natura surselor de date, de modul de culegere, inegistrate, prelucrare si pastrare a lor, precum si de formele de control ce se exercita.
Controlul documentar contabil si analiza economico-financiara, deci se presupun reciproc in procesul de control, pot fi separate atat teoretic - si studiate ca domenii distincte cat si practic, in functie de limitele obiectivelor de control. De exemplu, daca se urmareste sa se stabileasca numai legalitatea si sinceritatea unor informatii, se utilizeaza numai modalitatile de control documentar-contabil si faptic. Pe langa aceste obiective, prin modalitatile de analiza economico-financiare, este necesar sa se determine factorii si cauzele care au influentat activitatea controlata. In acest fel, procesul de control se intregeste in ceea ce priveste continutul si scopul sau.
Intre controlul documentar-contabil si analiza economico financiara se stabilesc relatii directe, reciproce. Analiza presupune, in mod necesar, utilizarea controlului documentar-contabil pentru a se asigura ca informatiile folosite sunt exacte, reale, legale. Pe de alta parte, controlul documentar-contabil folosete o serie de concluzii ale analizei, in scopul obtinerii unei orientari generale asupra activitatii agentului economic controlat, in vederea concentrarii atentiei pentru a descoperi laturile negative ale acesteia. In acest fel, modabitalile de analiza usureaza actiunea de control documentar-contabil, iar acesta din urma asigura informatii corespunzatoare pentru analiza.
Intelegerea legaturii reciproce dintre controlul documentar contabil si analiza rezulta mai clar daca ne referim, de exemplu, la controlul asupra valorilor materiale. Prin controlul documentar-contabil si faptic pot fi constatate omisiuni si erori, cum sunt:
la magazie: inregistrarea unor date din documente primare in alte fise decât cele care corespund materialului prevazut in document; inscrierea gresita in fisele de magazie a datelor din documentele primare; determinarea eronata a stocurilor dupa fiecare inregistrare etc.;
la contabilitatea materialelor: preluarea eronata a cantitatii si pretului unitar din documentele primare: inversarii de cifre, erori de prelucrare a rezultatelor in registrul stocurilor etc.Toate acestea nu se pot depista prin analiza, ci prin controlul documentar-contabil.
Pentru inregistrarea procesului de control este necesar ca in continuare sa fie analizate aspectele generale ale gestiunilor de valori materiale, incepând cu activitatea de aprovizionare cu materii prime si materiale si terminand cu livrarea produselor finite.
Aceste elemente dovedesc atat legatura reciproca dintre controlul documentar-contabil si analiza, cat si deosebirile esentiale intre modalitatile de control documentar-contabil si cele de analiza, determinate de sfera in care urmaresc obiectivele controlului si de sursele de date. In timp ce analiza foloseste, in general, datele sintetice de evidenta, documente centralizatoare si dari de seama. pe baza carora scoate la iveala legaturile cauzale dintre diverse fenomene din activitatea controlata si da o orientare generala asupra situatiei economico si financiare, controlul documentar-contabil si faptic foloseste datele analitice, scriptice si faptice.
Controlul documentar-contabil si analiza cerceteaza obiectivele controlului financiar prin modalitati diferite. Obiectivele si scopurile controlului documentar-contabil si cele ale analizei sunt aceleasi, adica ale controlului ca functie a conducerii, privite insa in cadrul anumitor limite si constatate prin modalitati diferite. Datorita acestui fapt, intre controlul documentar-contabil si analiza se stabileste o legatura nemijlocita. Ca discipline sunt distincte, fiecare cu obiectul sau precis definit, ca practici, se completeaza reciproc. Cand se efectucaza analiza se apeleaza la controlul documentar-contabil, mai ales in vederea garantiei legalitatii documentelor care reflecta fenomene supuse ulterior unei analize economice, iar controlul documentar-contabil face uz de analiza ori de cate ori se simte nevoia acesteia. De altfel, crearea controlului unic economic-financiar imbina cele doua practici, ridicand calitatea acestuia.
In stransa legatura tehnica de analiza economico-financiara, metodologia de control implica si instrumentul matematic. Avantajele oferite de matematica, ca metoda de cunoastere si descoperire in stiinta economica, constau in formularea necontradictorie a problemelor economico-financiare, defininea cantitativa a calitatii, adica intre anumite extreme cantitative, deducerea unor concluzii calitative pe baza rezultatelor cantitative. In utilizarea metodelor matematice de catre controlul financiar se au in vedere functia acestora ca mijloc de obtinere si de analiza a datelor. Pentru aceasta este necesar sa se procedeze in mod diferentiat, in raport de diversele faze oferite de matematica (observarea selectiva, concretizarea realitatii in expresie cantitativa, analogia, oglindirea realitatii in expresie cantitativa, analogia, oglindirea realitatii prin simboluri, caracterul experimental rational in economie), precum si prin functie de momentele controlului financiar (cunoasterea situatiei stabilite initial, cunoasterea situatiei faptice,confruntarea situatiei reale cu cea stabilita initial, concluzii, sugestii, propunerii, masuri).
Utilizarea metodelor matematice de calcul si analiza in efectuarea controlului financiar este dependenta de folosirea lor in munca de organizare si desfaurare a activitatii economice examinand obiectivele sale cu ajutorul modelelor, controlul are posibilitatea sa obtina si informatii mai aprofundate, mai complexe si de calitate superioara, pe baza carora sa desprinda apoi si cele mai corespunzatoare concluzii in legatura cu masurile ce se impun pentru cresterea eticientei activitatii economice.
Posibilitatea utilizarii metodelor matematice in exercitarea controlului financiar mai rezulta din faptul ca pentru a fi controlata activitatea economica trebuie sa fie previzibila si organizata. Rezolvarea sarcinilor multiple ale prevederii si organizarii, impune in mod obiectiv ca situatiile specifice de decizie sa se formuleze in modele matematice, pe baza de calcule de eficienta. Pornind de la faptul ca in obiectul controlului se cuprinde si nodul de indeplinire a sarcinilor stabilite, metodele matematice folosite la fundamentarea acestora pot fi utilizate si la analiza economica a realizarii lor.
Pentru controlul financiar o insemnatate deosebita are reprezentarea simbolica analogica. De asemenea, prin aplicarea principiului izolarii teoretice a fenomenelor urmarite se poate controla activitatea interna a unui agent economic si apoi relatiile acestuia cu alti agenti si cu statul. Pe baza analogiilor, se pot construi intr-un anumit domeniu procese analoage cu cele care se desfasoara in mod concret intr-un alt domeniu. Simularea, adica folosirea in practica eeonomica a principiilor comune de functionare a sistemelor de actiuni legate intre ele, pretinde sa se ajunga la esenta fara realitate. In esenta, orice reprezentare este o forma de simulare si implica o reducere oarecare sau o schimbare a realitatii. Gradul de diferenta dintre simulare si sistem (real in sensul posibilitatii de a fi construit, nu al existeintei de fapt) depinde de necesitatea simularii obiectivelor. In particular. diferenta consta in acele aspecte ale sistemulni real si care sunt nesemnificative pentru control. Simularea este o tehnica de rezolvare a problemelor a carei reusita se bazeaza pe reprezentarea esentei problemelor din viata reala Simularea poate avea o mare aplicabilitate in domeniul contabilitatii si controlului financiar, care au menirea de a reflecta, reprezenta, sintetiza in mod ideal procesorul economic in vederea imbunatatirii sale in mod real.

Controlul total si prin sondaj

Controlul poate fi exercitat total sau prin sondaj.
Controlul total cuprinde toate operatiile din cadrul obiectivelor stabilite si pe intreaga perioada supusa controlului. De exemplu, in ceea ce priveste respectarea disciplinei de casa se au in vedere toate operatiile si documentele privind incasarile si partile pe perioada respectiva. Controlul total este cel mai cuprinzator si sigur. Cu toate acestea, ca urmare a faptului ca necesita un volum mare de munca, nu se poate aplica intotdeauna, fiind posibil mai ales la unitatile mici. Din aceste motive, in anumite cazuri, se utilizeaza controlul prin sondaj.
Controlul prin sondaj cerceteaza cele mai reprezentative documente si operatii, care permit obtinerea unor concluzii cu caracter general asupra obiectivului urmarit. Sondajul este control selectiv care simplifica sarcina de apreciere prin utilizarea unui exemplu reprezentativ si permite, astfel sa se obtina economii autentice in ceea ce priveste munca de control. Eficienta controlului prin sondaj depinde de alegerea perioadei, operatiunilor si documentelor ce se controleaza si care dau posibilitatea generalizarii concluziilor si masurilor ce se impun. De multe ori rezultatele sondajului determina extinderca controlului asupra tuturor operatiilor, ajungandu-se astfel la controlul total. De asemenea, eficienta controlului prin sondaj depinde, in mare masura, avand in vedere limitele sale, de modul cum sunt alese reperele principale si de proportia operatiilor in cadrul fiecarui reper. Controlul prin sondaj se refera atat la repere din cadrul gestiunilor materiale a caror evidenta analitica se tine calitativ valoric pe fiecare fel dc material, produs etc., cat si la cele din cadrul cheltuielilor. La gestiunile a caror evidenta analitica se tine global valoric, reperele nu se pot controla prin sondaj. Reperele ce se controleaza prin sondaj trebuie sa fie cele mai reprezentative in gestiune. Aceasta calitate o au acelea care sunt susceptibile sustragerilor, se pot utiliza in consumul individual, au o larga si intensa circulatie in gestiune si ca atare riscul producerii unor erori la primirea si eliberarea lor poate fi mare, detin o pondere insemnata din punct de vedere cantitativ si valoric, au o dinamica in crestere a pierderilor pe o perioada mai mare de timp etc.
Conform acestor principii, inventarierea, ca modalitate de control faptic, poate fi efectuata total sau prin sondaj, in functie de natura elementelor controlate si dc obietivele urmarite. Inventarierea totala permite cunoasterea efectiva a realitatii si obtinerea unor concluzii exacte, dar reclama timp indelungat, efort substantial si sistarea operatiilor de primire si eliberare a bunurilor. Inventarierea prin sondaj este mai operativa insa are o precizie mai scazuta. Cu toatc acestea, in practica inventarierea de control se realizeaza frecvent pe calea sondajului, ca urmare a volumului si sortimentelor sporite de valori ce trebuie inventariate. Gradul de precizie al inventarierii prin sondaj este asigurat prin perfectionarea continua a tehnicilor de lucru, astfel incat sondajul sa satisfaca tot mai mult cerintele unui control selectiv. Inventarierea prin sondaj nu poate fi generalizata in mod absolut. De excmplu, ea nu poate fi folosita pentru controlul gestiunilor de mijloace banesti si al celor cu evidenta global-valorica.
La cheltuielile facute in numerar, cele mai reprezentative repere pot fi cheltuielile privind salariile, cheltuielile administrativ gospodaresti etc. In anumite situatii, ca de exemplu pentru controlul actelor de banca si casa, sondajul se delimiteaza in timp si urmareste cheltuielile de diferite genuri, desi el poate fi delimitat la o anumita cheltuiala.
Controlul prin sondaj cuprinde numai a parte din operatiile si documentele dintr-un anumit sector. El se poate limita, insa, si la o parte din perioada de timp supusa controlului, eficienta sa crescand daca se au in vedere operatii in curs dc efectuare la data respectiva, cum sunt: plati de salarii, transportul de produse, consumul efectiv al unor materiale, fazele unor lucrari pentru care se intocmesc situatii de plati etc. In acest mod, exista posibilitati sporite pentru descoperirea operativa a eventualelor pagube aduse avutului obstesc in perioada efectuarii controlului sau cu putin timp inainte si, ca atare, pentru intarirea laturii preventive a acestuia. Tendinta de cuprindere si control a unui numar mare de operatii curente este ponderata de obligatia de a se controla, in totalitate sau prin sondaj, operatiile, efectuate de la ultima perioada controlata si pana la zi. Deoarece includerea in control a tuturor operatiilor din perioada supusa controlului este mai dificila, pentru a se acorda o mai mare atentie operatiilor curente este indicata alegerea documentelor ce urmeaza a fi supuse controlului prin sondaj, incepând cu cele care reflecta activitatea prezenta si continuand, când este cazul,
cu cele privind activitatile trecute.
Modalitatile de control se intrepatrund in forme multiple si
variate cum sunt:
- controlul simultan, cu sensuri diferite, adica cel care are loc
concomitent cu executia; este efectuat de controlor in prezenta celui controlat; se refera la mai multe obiective similare sau inrudite care pot fi substituite cu usurinta unul altuia, ca de exemplu controlul efectuat in acelasi timp la toti casierii unitatii sau asupra celor care gestioneaza diferite valori;
controlul progresiv, care este in acelasi timp si simultan, cel care se exercita in cursul executarii lucrarilor si pe masura desavarsirii lor;
controlul plenar, atunci cand constituie un ansamblu de masuri legate intre ele cu scopul de a se obtine certitudinea ca justificarea operatiilor este exacta si completa;
controlul continuu sau permanent este cel care nu prezinta intreruperi in durata sau in intensitatea sa si cuprinde toate actele si bunurile care constituie obiectul sau. La baza acestei modalitati de control sta principiul dupa care se tinde ca activitatea de control sa fie integrata in lucrarile de executie curente si ca atare considerata, de personalul de executie ca normala si indispensabila;
controlul periodic este cel organizat la intervale regulate si cuprinde totalitatea obiectivului sau a faptelor de controlat, ca de exemplu controlul balantelor lunare, controlul anual al stocurilor. Controlul periodic include si controlul intermitent exceptional, sporadic, ocazional, indicat in cazul cand intervine un risc sau exista amenintarea unui pericol. De exemplu, controlul introducerii unei noi motode de lucru etc. In majoritatea cazurilor, controlul intermitent se efectueaza inopinat, in mod neasteptat pentru cel controlat, indeosebi cel privind existenta fizica. Efectuarea intermitenta a controlului, la date diferite si neanuntate, are ca rezultat cresterea eficientei acestuia, deoarece, in acest mod, se poate sesiza situatia asa cum este, real;
controlul direct este un control simultan si se aplica obiectivului ce se controleaza in timpul executarii activitatii respective. De exemplu, controlul cantitatii si calitatii materialelor primite de la furnizori;
controlul executiei si controlul de conducere. Desi in practica se face uneori deosebire intre ele, in majoritatea situatiilor nu exista o linie neta de demarcatie. Pe de o parte, conducerea include si controlul executiei, iar, pe de alta parte, exista munci de executie rezervate nivelurilor superioare ale conducerii unitatii. De regula, deosebirea dintre lucrarile de executie si munca de conducere este necesara in vederea organizarii si repartizarii sarcinilor, inclusiv cele de control, si in acest mod se usureaza stabilirea unei ierarhii pe linia lucrarilor de control, pentru a se ajunge, de fapt, la situatia ca insusi controlul sa fie controlat. Controlul de executie este atribuit ultimelor trepte ierarhice, sefilor de compartimente pentru conducerea sectorului respectiv. Controlul de executie este considerat ca find organizarea sistematica situatiilor de sinteza este un control de executie. In acelasi fel este considerat si controlul ce se face in ateliere sau birouri cu privire la cantitati sau valori. Ca obiective ale controlului de executie pot fi exemplificate:
concordanta datelor din jurnale si registre contabile cu cele din documentele justificative ale inregistrarilor, concordanta datelor din jurnale cu cele din fisele de conturi, controlul adunarilor in jurnale cu cele fisele de conturi examinarea doumentelor justificative etc..

Finalizarea actiunilor de control financiar
Masuri de valorificare a constatarilor controlului financiar

Controlul financiar nu se limiteaza la constatarea lipsurilor, deficientelor si abaterilor. Controlul de constatare este urmat obligatoriu de controlul de remediere definitiva a neajunsurilor si abaterilor constatate. O actiune de control nu este considerata incheiata pâna nu se lichideaza toate deficientele constatate si se stabilesc masuri care duc la imbunatatirea practica a activitatii economico-financiare. Controlul actioneaza pentru solutionarea concreta, operativa a problemelor, iar acolo unde sunt abuzuri, unde sunt incalcate legile, in conformitate cu prevederile si drepturile legale, controlul ia masuri inclusiv pentru sanctionarea celor vinovati.
Finalizarea actiunilor de control financiar; respectiv valorificarea constatarilor facute, depinde de organul care a exercitat controlul, de conducerea agentului economic si de aplicarea solutiilor corespunzatoare, in functie de natura activitatii si deficientelor sau a rezervelor de imbunatire constatate.
Pentru finalizarea actiunilor dc control financiar se utilizeaza, in mod selectiv, diferentiat si corelat, in functie de aspectele concrete ale activitatilor sau obiectivelor supuse controlului, o serie de masuri, cai, tehnici sau modalitati. In principal, se pune accent pe determinarea oricaror rnasuri necesare pentru remedierea si prevenirea repetarii deficientelor si abaterilor constatate si tragerea la raspundere a persoanelor vinovate.
Astfel, pe timpul desfasurarii controlului financiar se propun sau dispun masuri operative pentru inlaturarea deficientelor constatate si prevenirea repetarii lor. In aceasta categorie se cuprind masurile pentru: depozitarea si pastrarea bunurilor in conditii corespunzatoare; intocmirea corecta si la timp a documentelor la locurile de productie; corectarea erorilor din evidenta tehnic-operativa si contabila; inregistrarea plusurilor in gestiune; recuperarea pagubelor etc. pe baza constatarilor si propunerilor organelor de control financiar, conducerea agentului economic controlat si a organului care a dispus controlul stabilesc masuri ce se iau in continuare pentru: inlaturarea si prevenirea abaterilor; aplicarea sanctiunilor disciplinare; stabilirea raspunderii materiale; inaintarea la procuratura a actelor incheiate in cazul constatarii de fapte penale etc.