Mecanismul financiar - componenta de baza a mecanismului de functionare a economiei nationale
Potentialul economic al unei tari, posibilitatile acesteia de a satisface nevoile sociale, locul pe care îl ocupa în economia mondiala si masura participarii la diviziunea internationala a muncii, ca si independenta tarii, depind de modul în care resursele materiale, umane si financiare sunt atrase si folosite în circuitul economic, de modul de organizare si conducere a proceselor economice, de mecanismul de functionare a economiei nationale.
Fiecare economie nationala are propriul sau mecanism de functionare, care poate sa prezinte atât similitudini, cât si deosebiri fata de mecanismele altor economii, astfel:
1. conditionari istorice comune sau obiective politice, sociale, economice sau de alta natura asemanatoare sau foarte apropiate, cum sunt:
forma de proprietate dominanta;
sistemul de conducere a economiei nationale (pe baza legilor si principiilor specifice economiei de piata sau a planului de stat cu caracter imperativ);
sistemul de repartizare a rezultatelor muncii (în functie de gradul de participare la capitalul social, de munca depusa sau o forma mixta);
regimul politico-ideologic (democratic, totalitar);
participarea la aliante politice, militare sau la uniuni economice, constituite dupa criterii regionale, de interese etc.
deosebirile dintre mecanismele economice sunt determinate, în principal, de:
potentialul de resurse de care dispune economia nationala;
structura sociala, gradul de maturizare a relatiilor sociale de productie, a suprastructurii si a democratismului economic;
gradul de independenta a economiei fata de strainatate (respectiv proportia de acoperire a necesarului de materii prime, resurse energetice, specialisti, tehnologii si capital din surse interne);
obiectivele de politica economica urmarite pe termen mediu si lung.
Mecanismul economic reprezinta ansamblul metodelor si instrumentelor de conducere si/sau reglare, de catre factorii de conducere societali a functionarii economiei nationale, împreuna cu obiectivele ce guverneaza aceasta conducere si/sau reglare si întregul sistem organizational prin intermediul caruia o efectueaza.
În tarile cu economie de piata, si cu atât mai mult în cele aflate în perioada de tranzitie catre economia de piata, statul, prin institutiile si organele sale, are un rol foarte important, actionând, pe de o parte, ca autoritate publica, iar pe de alta parte, ca producator si consumator de bunuri si servicii.
Nu toate modalitatile de influentare a activitatii economice de catre stat au caracter financiar sau produc efecte financiare, ci numai:
constituirea si repartizarea fondurilor de resurse financiare publice;
participarea statului la activitati economico-financiare în calitate de agent economic, de asigurator, bancher etc.;
folosirea pârghiilor financiare, a normelor si normativelor financiare.
Prin urmare, mecanismul de functionare a economiei nationale cuprinde o serie de componente de natura financiara, care împreuna formeaza mecanismul financiar.
Mecanismul financiar cuprinde ansamblul structurilor, formelor, metodelor, principiilor si pârghiilor economico-financiare prin intermediul carora se constituie, repartizeaza si utilizeaza fondurile financiare publice necesare îndeplinirii functiilor si sarcinilor statului.
În structura sa, mecanismul financiar cuprinde urmatoarele componente:
a) sistemul financiar;
b) pârghiile financiare utilizate de stat pentru influentarea activitatii economice;
c) metodele administrative, de conducere folosite în domeniul finantelor;
d) cadrul institutional, alcatuit din institutii si organe cu atributii în domeniul finantelor;
e) cadrul juridic, format din legi, ordonante, hotarâri de guvern si alte reglementari cu caracter normativ în domeniul finantelor.
Sub aspect notional, termenul de mecanism este adaptat la sfera activitatii economice prin preluare din fizica mecanica, atribuindu-i-se o semnificatie de angrenaj menit sa serveasca derularii normale a proceselor economice. În plan economic, incluzând si componenta financiara, aceasta notiune semnifica, într-un sens larg, un cadru organizatoric de conducere si derulare a proceselor economice si sociale, între care si cele financiar-monetare.
Considerat distinct, mecanismul financiar vizeaza ansamblul fluxurilor banesti din economia nationala, dar el poate fi abordat la niveluri diferite de functionare a acesteia. Un asemenea "angrenaj" este compus din procese, tehnici si instrumente de înfaptuire si reglare a fluxurilor banesti, urmarind sa raspunda cerintelor desfasurarii normale a fluxurilor si proceselor reale. O expresie directa a functionarii sale este activitatea financiara concretizata prin operatiuni si fluxuri banesti exprimate într-o moneda sau alta ce se deruleaza între participantii la producerea, repartitia si consumul de utilitati. Bazate pe relatiile dintre participantii la procesul reproductiei, asemenea operatiuni si fluxuri banesti sunt, în acelasi timp, financiar-monetare, iar mecanismul respectiv poate fi numit financiar-monetar. Rolul major îndeplinit de acesta marcheaza pregnant viata economica si societatea moderna, facând din mecanismul financiar-monetar o componenta de prim plan a mecanismelor economico-sociale. Indiferent de nivelul organizatoric la care functioneaza, acest mecanism reflecta folosirea banilor în functiile ce revin acestora, inclusiv miscarea valorii sub forma sumelor de bani, în baza relatiilor financiare, pentru constituirea si distribuirea (utilizarea) fondurilor banesti-financiare.
Într-o acceptiune simplificatoare, mai pragmatica, mecanismul financiar poate fi definit si ca un mod de organizare si conducere a fluxurilor banesti-financiare, în corespondenta cu fluxurile reale ce se realizeaza într-o economie.
Dar, în aceasta optica, mecanismul financiar-monetar ofera cadrul organizatoric-functional al derularii fluxurilor financiar-monetare, punând în prim plan caracterul subiectiv al "constructiei" sale, fara a se putea nega însa suportul sau obiectiv, ce decurge din interdependenta fluxurilor în forma baneasca, cu cele natural-materiale. Din aceasta perspectiva, "constructia" mecanismului financiar echivaleaza cu crearea componentelor de structura necesare functionarii sale normale.
Totodata însa, mecanismul financiar poate fi abordat, atât la nivel macroeconomic, ca un mecanism global, cât si la alte niveluri de organizare si desfasurare a activitatii financiare, inclusiv la nivel microeconomic. Astfel, pentru nivelul macroeconomic, mecanismul financiar se reprezinta prin ansamblul de relatii si tehnici, cu principii, forme si instrumente specifice de organizare si conducere a întregii activitatii financiare, implicit a fluxurilor financiar-monetare, ce se deruleaza în întreaga economie.
Conceput global, ca ansamblu al proceselor si instrumentelor de conducere si reglare a fluxurilor banesti, la nivel macro, mecanismul financiar-monetar poarta amprenta sistemului social-economic în care functioneaza, iar "constructia" sa se afla sub incidenta politicii generale promovate de catre grupurile care detin puterea în stat. În acest sens, se impune observatiei constatarea ca un asemenea mecanism poate fi privit si ca un rezultat al deciziilor de politica financiar-monetara, care, la rândul lor, ar trebui sa se fundamenteze pe cerinte ale legitatilor economice si pe criterii de optimizare adecvate. În mod obisnuit, aceste decizii îmbraca forme ale reglementarilor privind activitatea financiara
În raport cu mutatiile ce au loc în politica economica si financiara, mecanismul financiar înregistreaza modificari structurale, ce vizeaza adaptarea la noul cadru al activitatii economice, fie din mers, prin eliminarea unor elemente sau adaugarea altora, sau chiar, în cazul unor schimbari radicale, prin înlocuirea mecanismului financiar cu altul adecvat noilor conditii. Astfel, transformarile presupuse de tranzitia la economia de piata au însemnat si o înlocuire a mecanismului economic si financiar specific economiei socialiste cu un mecanism ce tinde sa se adapteze la economia de piata
Crearea si adaptarea mecanismului financiar la conditiile concrete impuse de necesitatea functionarii normale a economiei necesita un complex de decizii ce vizeaza fie unele laturi ale activitatii financiare, fie întreaga activitate financiara. Scopul principal ce trebuie urmarit este favorizarea derularii normale a fluxurilor reale din economie, în concordanta cu obiectivele dezvoltarii generale a societatii si cu cele proprii entitatilor de la nivel microeconomic.
Abordat la acest nivel mecanismul financiar-monetar se constituie ca o componenta a mecanismului economic global, care, la rândul sau, prezinta particularitati generate de tipul de economie existent în timp si spatiu. Din acest punct de vedere, chiar în societatea moderna, se pot distinge cel putin doua variante; una este caracteristica economiei de piata libera, bazata, principial, pe procesele de autoreglare (ca trasatura definitorie), iar cea de a doua corespunde fostelor economii de tip etatist - socialist, reglate administrativ prin plan.
Privit retrospectiv, mecanismul economic, inclusiv cel financiar-monetar specific economiei etatiste (socialiste), era conceput ca un ansamblu de procese, tehnici si instrumente de reglare centralizata (de catre stat) a întregii activitati. El a fost axat pe structurarea si dimensionarea acesteia prin prevederi obligatorii de îndeplinit, folosind ca instrument fundamental de reglare a tuturor fluxurilor reale si financiare, un sistem de planuri, cu corolarul sau - planul national unic. Contestarea rolului reglator al pietei libere, în acest tip de economie, a statuat obligativitatea conducerii întregii activitati, inclusiv financiare, prin balante si planuri aprobate de organisme de stat si menite sa dimensioneze si sa regleze toate fluxurile reale, respectiv cele financiar-monetare, de constituire si distribuire (utilizare) a fondurilor banesti.
Comparativ, în conditiile unei autentice economii de piata, mecanismul economic este bazat pe procesele de autoreglare ce decurg din legitatile acesteia, conditionând modul de concepere si functionare ale mecanismului financiar-monetar. Elemente ale acestuia, aflate într-un eventual dezacord cu cerintele de derulare normala a activitatii financiare, se pot corecta prin masuri de influentare a economiei, creându-se cadrul organizatoric favorabil autoreglarii fluxurilor banesti.
Totusi, chiar în limitele acestui tip de economie, crearea cadrului adecvat derularii fluxurilor financiar-monetare, care echivaleaza cu însasi "constructia" mecanismului financiar, se afla si sub impactul doctrinei economice ce sta la baza guvernarii în fiecare tara Sub acest aspect, este relevanta diferentierea ce decurge din cele doua mari curente ale doctrinei economice moderne: keynesismul si monetarismul. Primul, orientat spre un interventionism statal mai pronuntat, presupune adoptarea unui mecanism mai complex, cu elemente de implicare mai profunda a statului în reglarea fluxurilor financiar-monetare. Al doilea, axat pe doctrina neoliberala a ofertei privilegiaza initiativa privata si promoveaza un mecanism mai simplu, axat pe autoreglarea fluxurilor financiar-monetare, limitând reglementarile presupuse de interventia statului.
La nivel microeconomic, cel mai reprezentativ este mecanismul financiar al întreprinderii, prin care se realizeaza procesele de procurare, alocare si utilizare a resurselor banesti, corespunzator activitatii specifice fiecarei entitati de acest fel. Mecanismul financiar al întreprinderii se defineste, la rândul sau, ca un ansamblu al proceselor de conducere si reglare a activitatii financiare a întreprinderii, respectiv a fluxurilor financiare la care participa aceasta. El se concretizeaza în metode, forme, instrumente si procedee tehnice de formare si utilizare a capitalurilor, de constituire si utilizare a altor fonduri banesti administrate de întreprindere, corespunzator obiectivelor acesteia.
Mecanismul financiar prezinta diferite grade de complexitate determinate de procesele constituirii, distribuirii si utilizarii fondurilor banesti-financiare la diverse nivele si structuri la care se administreaza asemenea fonduri. Sub acest aspect, este de admis necesitatea conceperii si functionarii unor mecanisme de mai mica complexitate, corespunzatoare fiecarui tip de fondfinanciar administrat, dar asamblate în mecanismul financiar global. În acest sens, mecanismul financiar global reprezinta un ansamblu de mecanisme individuale corespunzatoare diferitelor tipuri de fonduri banesti existente în economie sau segmentelor activitatii financiare a întreprinderii (al fondului bugetar, al fondului de rulment, al autofinantarii, al fondurilor pentru investitii, etc.).
Astfel, mecanismul financiar-monetar de nivel macroeconomic asambleaza mecanismele tuturor tipurilor de fonduri banesti corespunzatoare relatiilor financiare ce se manifesta, la acest nivel, distingându-se: mecanismul bugetului de stat, mecanismul creditului, mecanismul asigurarilor etc.
Potrivit fiecarui tip de fond financiar, mecanismul respectiv asigura conducerea si reglarea fluxurilor de constituire si distribuire a resurselor, respectiv a celor de intrare si iesire la si de la fondul financiar respectiv. În aceste sens este de admis ca, indiferent de nivelul la care este privit mecanismul financiar, un principiu fundamental ce trebuie respectat în organizarea si conducerea fluxurilor financiar-monetare consta în asigurarea echilibrarii fluxurilor de intrare cu cele de iesire de la fondul respectiv.
Privit din acest unghi, mecanismul financiar-monetar global se poate defini si ca un ansamblu de mecanisme financiare interconectate, de complexitate mai redusa. În mod implicit, trebuie admis, de asemenea, ca modul de functionare a fiecarui mecanism interconectat se integreaza în functionarea mecanismului financiar global si, in acelasi timp, influenteaza performantele de functionalitate obtenabile pe ansamblu.
Baza obiectiva pentru constructia si functionarea mecanismului financiar o constituie fluxurile reale, care sunt determinante pentru desfasurarea fluxurilor financiare. Mutatiile produse în derularea fluxurilor reale influenteaza direct asupra functionarii si adesea impun modificari adecvate în mecanismul financiar-monetar. Dar în cadrul acestor raporturi de conditionare nu este exclusa nici relatia inversa, în sensul influentarii conditiilor de realizare a fluxurilor reale prin caracteristicile functionarii mecanismului financiar-monetar. Deficientele de concepere si functionare ale mecanismului financiar antreneaza perturbari ale fluxurilor reale, de unde decurge necesitatea unei îmbunatatiri continue a mecanismului financiar.
Este deosebit de importanta, în acest sens, cunoasterea structurii fluxurilor financiarmonetare, deoarece diferitele componente ale acestora repercuteaza diferit în modul de functionare a mecanismului financiar. Având în vedere particularitatile acestor fluxuri financiare, inclusiv sub aspectul interconditionarilor cu fluxurile reale, pentru functionarea mecanismului financiar este revelatoare diferentierea celor dintâi pe urmatoarele tipuri: de contrapartida; decalate; multiple; autonome.
Primul tip de fluxuri financiar-monetare se interconditioneaza, în mod direct si imediat, cu realizarea fluxurilor reale corespondente; cele doua categorii de fluxuri având loc concomitent, în sensuri opuse si la dimensiuni valorice egale, ceea ce favorizeaza derularea lor continua
Al doilea tip de fluxuri financiar-monetare presupun un ecart temporal fata de fluxurile reale (produse în prealabil). În acest caz, are loc un decalaj între momentele de realizare ale celor doua fluxuri si implicit crearea de datorii si de creante pentru participantii la relatiile de schimb. În anumite conditii, ruptura ce se produce între fluxurile reale si cele financiare poate deveni o premisa nefavorabila functionarii mecanismelor economiei, antrenând întârzieri în derularea celor din urma si putând conduce la aparitia fenomenului de blocaj financiar.
La rândul lor, fluxurile financiar-monetare multiple sunt caracterizate prin participarea unor intermediari financiari, care preiau creantele (rezultate prin aparitia decalajului dintre ele si fluxurile reale), transferând sumele cuvenite vânzatorilor si urmând a le recupera de la datornici, la o data ulterioara. În aceste conditii, are loc o multiplicare a fluxurilor financiare în raport cu cele reale si o redistribuire a resurselor banesti între mai multi participanti, cu posibile efecte benefice asupra functionarii mecanismului economic, inclusiv a celui financiar-monetar.
În fine, fluxurile autonome se caracterizeaza printr-o anumita independenta de cele reale si sunt specifice operatiunilor de împrumut, presupunând momente si sensuri specifice de derulare, de la creditor la debitor (în momentul acordarii sumei împrumutate) si invers (cu prilejul rambursarii ei).
Având ca obiect organizarea si reglarea fluxurilor financiar-monetare, mecanismul financiar reprezinta un ansamblu de structuri si forme de înfaptuire a activitatii financiare, cu relatii, principii, metode, instrumente, organe decizionale, modele si tehnici de dimensionare si dirijare a
acestor fluxuri, incluzând si reglementarile referitoare la efectuarea operatiunilor banesti.
|
