Moneda – aparitie si dezvoltare
Schimbul de bunuri si servicii – valoarea lor
Omul pentru a trai consuma bunuri si foloseste servicii care sunt produse numai cu scopul de a fi consumate. Legatura intre productie si consum se face prin intermediul schimbului iar acesta se produce pe baza raportului de valoare intre bunurile sau serviciile care se schimba.
Cea mai veche forma de schimb a fost schimbul direct sau in natura. Pentru efectuarea acestuia trebuiau indeplinite cumulativ trei conditii:
conditia de loc si de timp ceea ce presupune ca ambii coschimbasi sa se gaseasca in acelasi loc si in acelasi timp
conditia ca nevoia de bunuri a fiecaruia sa se regaseasca in bunurile celuilalt
bunurile care se schimba sa aiba valori aproximativ egale.
Din punct de vedere juridic, schimbul in natura este considerat ca un contract din categoria contractelor reale si nenumite. Datorita primelor doua conditii schimbul se face din ce in ce mai greu iar datorita celei de a treia conditii devine aproape imposibil atunci cand bunurile care se schimba 636d38g nu au aceeasi valoare si nici nu se pot imparti.
Dificultatea schimbului a fost solutionata de ratiunea omului prin crearea si folosirea in cadrul schimbului a unui instrument cu ajutorul caruia schimbul direct de bunuri a fost impartit in doua faze: una de vanzare si alte de cumparare transformand astfel schimbul perfect intr-un schimb imperfect.
Schimbul in natura sau perfect are loc numai atunci cand bunurile care se schimba, fiecare din ele au rolul sa satisfaca direct si imediat o dorinta sau o necesitate a fiecaruia dintre partenerii schimbului. Indata ce unul din bunuri indeplineste pentru coschimbasul ce il primeste, rolul de instrument intermediar de schimb adica sa-l foloseasca mai departe tot la schimb servindu-se de el numai ca mijloc de comparatie si estimare pentru obtinerea altuibun, bunul intermediar devine un tertium comparationist putand fi in acelasi timp si un tertium permutationist.
Aspectul juridic al schimbului neperfect de vanzare cumparare ca derivare din schimbul perfect sau direct apare ca un contract real bilateral si cu titlu oneros. Nevoia de a cunoaste valoarea unui bun o simtim numai cand este vorba de un schimb, actul care se produce numai dupa o prealabila comparatie intre valoarea bunurilor care se schimba.
Valoarea pare sa aiba doua intelesuri:
exprima utilitatea unui bun-valoare de intrebuintare
exprima puterea de cumparare – de procurare a altor bunuri pe care o putem realiza cu posesiunea acelui bun.
Dupa unii autori perioada inceputului de dezvoltare industriala, elementul care pare sa stea la baza notiunii de valoare este cuantumul de munca sau de effort cheltuit pentru fiecare bun. Dupa unii autori romani valoarea este numai un raport de forte, trecut prin raportul de apreciere ar fi omenesti care sa doua dintre ele, fiecare socotind ca echivalent ce primeste ceea ce da.
In schimbul indirect valoarea este indeplinita cu elementul pret.
Dificultatea schimbului a fost solutionata de ratiunea omului primitive prin crearea si folosirea in cadrul schimbului a unui instrument. Prin intermediul acestui instrument schimbul a fost implinit in 2 faze: 1. cumparare
2. vanzare
Moneda ca instrument de schimb
Definitie: cand omul in mod constient a inceput sa produca bunuri cu intentia de a le duce la targ si a fi schimbate, a simtit nevoia unui instrument de care sa se foloseasca pentru efectuarea mai usoara a schimbului asa cum ne folosim noi astazi de bani.
Legatura dintre epoca in care schimbul se face prin intermediul banilor este cea realizata printr-o perioada de tranzitie. In aceasta perioada instrumentul de schimb, desi avea toate calitatile fizice caracteristice banului, totusi el era folosit in virtutea functiunii sale de instrument de schimb fara sa fi fost investit cu puterile si calitatile monedei.
Din acest punct de vedere monetaristii disting doua mari epoci: epoca premonetara in care instrumentul de schimb era creatia liberei vointe a indivizilor fara nici un amestec din partea statului si epoca monetara in care semnul cu inscrisurile sale care sunt, ne apare ca tutelat de stat sau chiar ca o creatie a statului.
Prin notiunea de bani intelegem orice bun cu destinatia de a servi ca mijlocitor la schimbul sau la circulatia altor bunuri el nefiind nici consumat nici folosit ca atare indiferent daca este recunoscut de cei ce il primesc in mod tacit sau este impus de autoritatea statului. Notiunea de bani este mai veche decat cea de moneda si cuprinde toate instrumentele de schimb folosite dupa epoca schimbului direct de bun contra bun si pana la aparitia monedei. Trebuie facuta distinctia dintre mijlocul de schimb si instrumentul de schimb. Din acest punct de vedere, banul trebuie considerat ca un mijloc de schimb deoarece el poate fi transformat oricand intr-un bun care sa ne satisfaca o necesitate speciala.
Moneda este insa un instrument de schimb intrucat scopul si destinatia sa este numai schimbul si plata. Notiunea de semn monetar trebuie redusa numai la sfera restransa a instrumentului de schimb creat si confectionat de stat, adica a instrumentului monetizat si numai din momentul acelei monetizari. Moneda intre diferitele mijloace de care ne servim la schimb apare ca o creatie superioara. Ea naste din puterea statului prin cel ce il conduce (suveran)
In dreptul tuturor popoarelor, chiar si in dreptul roman gasim trei elemente esentiale ale monedei si anume legea, materia si forma monedei.
Legea – care constituie pe drept cuvant sufletul monedei nu poate fi conceput fara existenta prealabila a statului astfel incat notiunea de moneda trebuie legata de existenta statului si de interventia acestuia in confectionarea semnului monetar, iar caracteristica statului este efigia pe care o poarta.
Materia – moneda poate fi confectionata din orice material ca si banul, diferenta fiind aceea ca moneda este batuta de puterea suverana a statului ceea ce ii asigura pe de o parte respectarea conditiilor de confectionare materiala a semnului monetar conform prescriptiilor legale, si pe de alta parte ii asigura folosirea acestuia numai in cadrul schimbului.
Cata vreme moneda a fost confectionata dintr-o marfa care se putea folosi si in alte scopuri, deseori i-a fost data acesteia si o alta intrebuintare transformand-o intr-o marfa propriu-zisa, lucru care s-a putut corecta doar prin aparitia monedei fiduciare.
In ce priveste forma, aceasta trebuie stabilita corespunzator nevoilor de circulati, avand ca preocupare principala aceea de a ingreuna contrafacerile. In consecinta, definim moneda ca un instrument etalon legal de plata pentru facilitarea schimburilor pentru acumulari, prin masuratorul general de valori care poarta girul autoritatilor emitente, se bucura de incredere, si la nevoie se impune in societate prin forta de constrangere a statului.
Functiile monedei:
1. functia de mijlocitor al schimbului pe care o indeplineste orice marfa care era utilizata ca mijloc de schimb. Pentru ca o marfa sa fie folosita ca instrument de schimb tehnic trebuie sa indeplineasca 2 conditii:
a. divizibilitatea – in gradul cel mai desavarsit
b. egalitatea – intre toate partile divizate, iar toate la un loc sa fie egale cu intregul din care era format
2. functia de mijlocitor al preturilor - pentru ca prin semnul monetar se efectueaza legal si drept orice plata
3. functia de tezaurizare – transmiterea in timp a puterii de cumparare. Aceasta functie nu o are decat moneda confectionata din metale pretioase.
4. functia de evaluare – se recunoaste ca o moneda poate masura valoarea tuturor celorlalte marfuri, iar prin intermediul semnului monetar se exprima preturile. Cand moneda este ea insasi o marfa, ea are pe langa puterea de cumparare o valoare proprie.
5. mijlocitor al creditelor
Ipoteze privind originea monedei
1. moneda ca instrument de schimb
2. moneda ca etalon de valoare
3. ipoteza religioasa
4. ipoteza sociala
5. ipoteza patrimoniala
|
