Moralitatea recurgerii la impoziteAnalize cu cutitul la os Evaziunea fiscala - singura forma de aparare legitima a comerciantului La întrebarea directa daca perceperea de impozite este o actiune morala, raspunsul consideram ca trebuie sa fie promt si direct: da. El ne este înlesnit si de afirmatia lui Fredrich Nietzche: "Valoarea esentiala si inestimabila a oricarei morale consta în faptul ca ea este o îndelungata constrângere". si ce constrângere economica a unei persoane (fizice sau juridice) în folosul colectivitatii poate fi mai tipica decât cea a obligatiei de a plati impozite la visteria statului? Aceasta constrângere are o vechime greu de precizat în timp, dar cert este ca ea a fost consimtita de însasi morala crestina (morala Noului Testament) prin sentinta: "Dati deci Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu 12112e423m " (cf. Matei 22,21) sau "Dati tuturor ce sunteti datori: cui datorati impozitul, dati-i impozitul; cui datorati vama, dati-i vama; cui datorati frica, dati-i frica; cui datorati cinstea, dati-i cinstea" (cf. Romani 13,7). Pe cât de vechi este, însa, încercarea de a consfinti ca morala plata impozitelor catre stapân, suveran sau stat, pe atât de veche este si încercarea de rezistenta la plata unor impozite peste puterile contribuabililor. si ca sa nu ne îndepartam de perioada biblica, aducem, ca marturie a afirmatiei de mai sus, faptul ca "La nemultumirea generala, succesorul lui Solomon (cca. 961-922 î.e.n.) - fiul sau Roboan - raspunde cu duritate, refuzând sa revizuiasca impozitele stabilite de parintele sau. În urma unei rascoale regele a fost detronat, iar regatul s-a împartit în doua". Dualismul: moralitatea impozitelor - rezistenta la plata si mai ales la crestere acestora, îl gasim de-a lungul vremurilor în cadrul tuturor societatilor si civilizatiilor umane. El vine sa confirme afirmatia lui Max Weber ca nici o etica din lume nu poate pierde din vedere faptul ca atingerea unor teluri (bune) este conditionata adeseori de folosirea unor mijloace îndoielnice sau cel mult periculoase din punct de vedere moral, precum si de posibilitatea sau chiar probabilitatea unor efecte secundare". Constrângerea la impozite, o presiune fiscala ridicata, dau nastere nu numai la reactii de rezistenta pasiva, dar de multe ori, chiar în epoca contemporana, si la acte de rezistenta activa (rascoale, revolte, etc.). Explicatia ar putea fi ca "cei ce actioneaza din constrângere si deci împotriva vointei lor o fac suferind, pe când cei ce actioneaza de dragul a ceea ce este placut si frumos o fac cu placere". In practica internationala s-a subliniat ca eficienta unui sistem fiscal nu se masoara prin marimea venitului fiscal ci prin gradul de consimtire la impozit -care este cu atat mai scazut cu cat presiunea fiscala e mai accentuata. De aceea, încercarea statului de a mentine presiunea fiscala în limite suportabile pentru cetatenii sai trebuie sa fie o preocupare permanenta. Daca din partea marii majoritati a contribuabililor plata de catre ei a unor impozite catre autoritatea publica apare a fi o datorie morala, cu toata tendinta naturala de a se opune acestei constrângeri, o fiscalitate excesiva, care de cele mai multe ori se conjuga cu o importanta risipa este considerata de catre toti contribuabilii (mai putin poate profitorii acestuia) ca fiind imorala. În cadrul masei contribuabililor unei tari se pare ca plata impozitelor este considerata o actiune morala mai degraba de cei care au venituri (averi) mici, decât de cei care realizeaza venituri (averi) mari, acestia din urma considerând plata de impozite ca o încercare a guvernantilor de a descuraja capitalul (munca si investitiile). Moralitatea prelevarii de impozite se pune cu precadere în societatile avansat-liberale unde proprietatea privata este un crez general al membrilor sai, iar percepera de impozite, peste un anumit nivel, este considerata ca un atentat la libertate (spre exemplu, societatea americana de azi). Cu cât o societate dispune de o parte mai însemnata de "socializare" a proprietatii si/sau a roadelor acesteia, cu atât moralitatea perceperii impozitelor este mai "indiferenta" datorita aplatizarii simtului proprietatii pentru bunuri private si a unei evidente greutati în departajarea importantei avantajelor provenite de pe urma bunurilor colective de cele provenite de pe urma bunurilor private. |
S-a spus adeseori pe sleau: prima cauza a fraudei fiscale este insusi impozitul. S-a subliniat raspicat ca fiscalitatea excesiva este la fel de vinovata ca si cei pe care ii provoaca prin aceasta la evaziune. Evaziunea fiscala are loc chiar si in tarile cu o fiscalitate suportabila. In Romania, ostilitatea mediului de afaceri, existenta unor institutii de stat dusmanoase fata de orice fel de initiativa privata i-au determinat pe intreprinzatorii particulari sa-si aduca aminte ca stramosii nostri aveau o unica modalitate sigura pentru a se apara de jefuitori: ascunderea averilor si retragerea. Cu largul sprijin al lui Remes, romanii au adaptat conceptia la conditiile economice ostile. Si asa a rezultat economia subterana
Evaziunea fiscala este - cel putin asa se sustine in literatura
juridica - rezultanta logica a defectelor si inadvertentelor unei legislatii imperfecte. Este rezultanta metodelor
defectuoase de interpretare si aplicarii abuzive a
legii de catre organele de control. Dincolo de speculatii, inainte de a ne grabi sa acuzam sau sa aparam pe
cineva, trebuie sa spunem: este evidenta strinsa corelatie dintre o cota excesiva a impozitului si evaziunea
fiscala. Orice mod de sustragere de la impunere de catre
platitorul de impozite poarta denumirea de evaziune
fiscala. Aceasta definitie simpla ascunde in ea un
paradox
Evaziunea fiscala poate fi perfect legala
Evaziunea fiscala, oricit ar parea de ciudat, nu este doar o fapta demna de oprobriul public. Exista asa-numita "evaziune fiscala legala", care se caracterizeaza prin aceea ca platitorul de impozite - numit contribuabil - ocoleste legea, recurgind la o combinatie neprevazuta de aceasta si deci tolerata. Exploatind insuficienta legislatiei, intreprinzatorii - caci despre ei vom vorbi in continuare - platesc exact ceea ce nu pot evita sa plateasca. Exemple sint suficiente: de la sistemul clasic, privind constituirea de fonduri de amortizare sau de rezerva, intr-un cuantum mai mare decit cel oportun din punct de vedere economic (micsorindu-se astfel veniturile impozabile), si pina la transferul cheltuielilor salariale pe omul-sereleu, gama mijloacelor folosite stirneste admiratia. Bunaoara, anumite venituri ale membrilor de familie se pot imparti intre acestia, chiar daca nu toti au contribuit la realizarea lor, obtinindu-se o impozitare la cote procentuale mai reduse (cei care isi aduc aminte ca pentru un cistig net de peste 250 de dolari trebuie sa platesti in Romania 40% impozit din acest enorm venit s-ar putea sa-si dea seama ca exista si alte cai decit aceea de a munci ca robul numai pentru a indestula un stat care jecmaneste tot ce misca). Mai exista practica de a se investi o parte din profitul realizat in anumite utilaje, echipamente etc., pentru care statul acorda reduceri ale impozitului pe profit (la noi nu e cazul, Remes nu acorda asa ceva). Dar acestea sint caile prin care un contribuabil poate fenta legal fiscul. Nimeni nu poate fi acuzat ca se foloseste de prevederile legale pentru a plati cit mai putin. Durerile vin atunci cind se trece peste lege. Frauda fiscala sau zona nisipurilor miscatoare
Frauda fiscala sau evaziunea fiscala frauduloasa inseamna o incalcare a dispozitiilor legale cu scopul sustragerii de la plata impozitelor, taxelor si contributiilor cuvenite statului. Evaziunea fiscala intra pe tarimul nesigur al fraudei atunci cind contribuabilul, obligat sa furnizeze datele in sprijinul declaratiei in baza careia urmeaza a i se stabili cota impozitului, recurge la diferite disimulari privind obiectul impozabil si in general la orice cai de sustragere de la plata impozitului. Si in acest caz, fantezia contribuabililor este debordanta. Intocmirea de declaratii false, intocmirea de documente de plati fictive, tinerea contabilitatii duble sint doar citeva din mijloacele clasice de evaziune fiscala frauduloasa. "Fineturile", indelung elaborate de intreprinzatori, tin de spalarea banilor murdari prin procedee aduse aproape de perfectiune. Curios este ca legea de la noi considera frauduloasa si evaziunea legala. Dar acesta este numai inceputul conceptiei originale asupra evaziunii fiscale, caci legea abunda in principii contrare economiei de piata. La fel cum abunda in suprapuneri cu texte legale din alte acte normative, ceea ce demonstreaza ca, in razboiul declarat de stat comerciantilor, se aplica foarte bine principiul lui Murphy: "Daca nu-i poti invinge, incurca-i!".A fost nevoie de o interventie de la cel mai inalt for de control legislativ (Curtea Constitutionala) ca sa se mai taie din abuzurile organelor de control, prin declararea drept neconstitutional a unui foarte periculos art. 18 din Legea evaziunii fiscale, articol care legitima jaful. Pentru unii comercianti a fost, insa, prea tirziu. Timp de trei ani plini (de la adoptarea legii si pina la declararea neconstitutionalitatii articolului 18) bugetul de stat s-a infruptat copios din munca intreprinzatorilor. Nu ajungea ca sint supusi la biruri peste biruri, ci erau atacati pe fata, la fel ca in vremurile fanariote. O violenta materiala, clonata in mii de abuzuri, care ii va duce la o concluzie. Dar despre ea la timpul potrivit. Organele de control au sarcini precise
Comerciantii cunosc prea putin faptul ca Legea evaziunii fiscale este in favoarea lor, daca stiu sa o interpreteze. Un singur exemplu: art. 10 arata ca intocmirea incompleta sau necorespunzatoare de documente primare sau de evidenta contabila ori acceptarea unor astfel de documente, cu scopul de a impiedica verificarile financiar-contabile pentru identificarea cazurilor de evaziune fiscala, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi sau cu amenda de la 1.000.000 la 10.000.000 lei. Organele fiscale trebuie sa dovedeasca singure faptul ca fapta nelegala a fost facuta in scopul mentionat de lege. De multe ori organele fiscale pot fi dezarmate (daca nu la fata locului, atunci in fata instantei de judecata) cu acest argument. Din nou la radacinile raului. Spuneam la inceput ca evaziunea fiscala este adeseori generata de o fiscalitate excesiva, ca si de prevederi neclare, parca anume facute sa-i incurce pe intreprinzatori in activitate si sa le smulga cit mai mult din agoniseala. In Romania, insa, s-a depasit de mult orice limita a hartuielii fiscale: nu mai putin de 95 de forme de impozite si taxe sint tot atitea surse de jecmanire a contribuabililor. Mai grav este ca ele sint fixate, in majoritatea lor, la nivel maxim european. Actele normative se schimba peste noapte - si e de ajuns sa amintim doar legislatia privind TVA, care a "beneficiat" de 40 de modificari - cam una la fiecare doua luni. In astfel de conditii intreprinzatorii particulari aveau doua sanse: sa inchida tot sau sa-si fereasca avutul de hoardele dezlantuite ale controlorilor fiscali. Au ales a doua varianta. Ii poate condamna cineva? In mod cert nu Ministerul de Finante. Economia subterana - singura posibilitate de supravietuire Daca ar afirma cineva ca, de fapt, economia romaneasca a crescut in mod constant din 1993 incoace, probabil ar fi luat in ris. Si totusi, o echipa a Trezoreriei americane a ajuns la aceasta concluzie. Dar nu pe baza cifrelor oficiale. Sau nu numai pe baza lor. Ci pe baza unor estimari in care s-a luat in calcul o realitate: piata interna subterana, considerata - blind, am spune noi - la 17% din PIB, impreuna cu importuri neraportate, care ating 33% din PIB. Fara prejudecati, fara a condamna, expertii americani i-au demonstrat lui Remes ca fiscalitatea excesiva impinge tot mai multi intreprinzatori in sfera economiei subterane. Iata ca nu partile interesate, ci o parte neutra si foarte autorizata a pecetluit concluzia care strabate ca un fir rosu articolul de fata: atunci cind intreprinzatorului i se iau noua piei de pe el se gasesc solutii pentru a supravietui. Daca Remes nu il lasa sa supravietuiasca legal, intreprinzatorul roman a ajuns la concluzia ca totusi vrea sa traiasca, dar nu cu latul mereu in jurul gitului. In fata agresiunii, intreprinzatorul vede evaziunea fiscala ca o conditie a supravietuirii. Ca o legitima aparare Ministerul Finantelor ar trebui sa mai cugete. Daca ne raportam la prevederile Codului Penal, nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, savirsita in stare de legitima aparare. Tot Codul Penal mai spune ca este in stare de legitima aparare (atentie!) acela care savirseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes public si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public. Acum sa luam pe rind conditiile legitimei aparari, gindindu-ne la actele dusmanoase ale statului la adresa intreprinzatorilor. Trebuie ca fapta (adica infractiunea sau contraventia) sa fie precedata de un atac. Fara comentarii. Atacul trebuie sa fie material, direct, imediat si injust. Nu cred ca mai trebuie sa argumentam ca exact asa se petrece in relatia descrisa. Singura nuanta o vom trata imediat. Se mai cere, pe cale logica, ca atacul sa fie periculos - iar intreprinzatorii stiu cam ce inseamna orice "vizita de curtoazie" a organelor fiscale. Se mai cere ca apararea sa fie proportionala cu atacul. In treacat fie spus, nici nu se pune problema, caci, daca ar fi fost asa, Remes ar fi fost demult o amintire. Am spus ca exista o singura nuanta care desparte legitima aparare vazuta din unghiul omenescului de legitima aparare vazuta strict juridic: in literatura juridica se cere ca atacul sa puna in pericol in mod fizic valoarea sociala impotriva careia este indreptat. Iar regula este ca atacul material se produce prin violenta fizica, iar nu prin abuzuri fiscale. Aici, intr-o singura nuanta, sta diferenta intre ceea ce omeneste e acceptabil si ceea ce e juridiceste acceptabil. O nuanta prea palida in lupta inegala cu unul dintre cei mai hrapareti ministri de Finante de pe glob. O nuanta peste care intreprinzatorii se considera indreptatiti sa treaca, cu aceeasi nonsalanta cu care organele fiscale stau la pinda ca sa vineze greselile celor ce se straduiesc sa traiasca din munca proprie.Si, ca sa facem un exercitiu, va propun, stimati cititori, sa analizati aplicabilitatea unui alt text penal in raporturile dintre stat si comercianti. Textul spune ca nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, savirsita in stare de necesitate. Este in stare de necesitate acela care savirseste fapta pentru a salva de la un pericol iminent, si care nu putea fi înlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al lui ori al altuia sau un interes public. Ca ajutor aduc tot o subliniere a literaturii juridice: nu putem vorbi de legitima aparare, ci de stare de necesitate atunci cind atacul vine din partea unui responsabil. Poate ajuta precizarea. In practica internationala s-a subliniat ca eficienta unui sistem fiscal nu se masoara prin importanta venitului fiscal, ci prin gradul de consimtire la impozit. Dar cu Remes nu ai ce discuta. Cert e ca pierderile sunt atit de partea întreprinzatorilor, cit si de partea statului. Care in nici un caz nu da impresia, prin modul in care este conceput sistemul fiscal, ca acesta este un instrument de colectare a unei legitime contributii la cheltuielile publice. Dimpotriva: sarcina fiscala este cu atit mai greu de suportat, cu cit este mai scazut produsul intern brut ce revine pe cap de locuitor. Iar Guvernul se straduieste din rasputeri sa prabuseasca nivelul de trai. Caz in care, intre a vedea de buzunarul propriu si a vedea de buzunarul public, romanul nu are alternativa. Iar disperarea de a trai il face sa isi asume orice risc. Pacat ca s-a ajuns aici, caci o economie se construieste - sau se reconstruieste - prin efort comun, bine administrat, iar nu prin evaziuni, furturi si artificii contabile
Subiectul este mult prea generos în reflectii, astfel încât chiar si atunci când vom fi scris totul în mod cert am uitat ceva!
Astazi daca dai o declaratie falsa privind marimea venitului obtinut te alegi cu o amenda de 100000, daca mai ai norocul sa dai peste un controlor mai slab de inger, sau in cel mai rau caz o amenda de 300000, daca omul respectiv e pus pe fapte mari.
In 1947 pentru aceeasi fapta primeai o amenda de 4 ori mai mare decat impozitul pe venitul real nedeclarat.
Sa numim aceasta o evolutie? Mai degraba un regres, pentru ca asa e romanul, daca printr-o minune a facut un pas inainte, trebuie sa faca apoi zece pasi inapoi, sa scuipe-n san si sa-si faca de trei ori cruce!
E jalnic, nu? Ei bine, daca ne-am destepta cu totii n-ar mai fii chiar asa de jalnic. Dar sa nu disperam, n-avem decat sa facem tot posibilul sa plecam in strainatate.
De ce sa stam aici "sa construim o Romanie mareata pentru hoti", cand putem sa construim o Germanie, o Canada, o Franta, o Spanie, o SUA pentru noi?
Dar mai sunt unii, considerati de multi fraieri, care raman, si se ambitioneaza, si construiesc precum Manole manastirea lui Negru Voda. Singura mea nelamurire este identitatea Anei!
|
