Nivelul dobânzii si factorii determinanti ai acestuia
Nivelul dobânzii este determinat de o multitudine de factori si poate fi controlat administrativ sau poate fi subventionat de guvern sau Banca Centrala.
Ca element al contractului de credit , nivelul dobânzii este acceptat, în fiecare caz în parte, de creditor si debitor ca urmare a unei negocieri de durata sau mai operative.
Fiecare dintre parti doreste sa aiba, în contextul acceptarii solutiei, anumite orientari care sa motiveze si sa justifice decizia adoptata. Se pune astfel problema factorilor de acceptabilitate generala care sunt luati în considerare în procesul negocierii, si anume:
Rata profitului - este esentiala atât pentru investitor, cât si pentru utilizatorul de capital. Întreprinzatorul, când îsi propune sa mobilzeze un capital suplimentar, trebuie sa evalueze realist rentabilitatea activitatii sale, respectiv, dimensiunile profitului, deoarece din profit se remunereaza creditul adica se suporta dobânda. Pe de alta parte, detinatorii de capitaluri trebuie sa aprecieze gradul real de productivitate a capitalului atunci când formuleaza pretentii cu privire la dobânzi, astfel încât întreprinzatorul sa poata continua activitatea si sa poata fructifica si în viitor capitalul oferit.
Lichiditatea - independent de orice conditii, creditorii vor prefera acea forma de împrumut care sa le asigure rambursarea cât mai rapida, deci prefera sa investeasca, dar pe termen scurt. Nivelul dobânzii este cu atât mai mare cu cât lichiditatea este mai mica, adica termenul de rambursare este mai îndepartat.
Stabilirea nivelului dobânzii este expresia compromisului între creditorii care doresc o cât mai mare lichiditate si utilizatorii de capital interesati în a plati cât mai putin pentru acesta.
Riscul nerambursarii este un alt factor ce determina nivelul dobânzii. Rambursarea la termen este o conditie a perpetuarii raporturilor de credit si a sistemului de credit. Rambursarea este o cerinta generala care poate fi asigurata daca în cazurile particulare se iau masurile necesare de evitare si acoperire a acestui risc.
Aceste cerinte, în general acceptate, conduc la separarea elementelor de structura a dobânzii în:
dobânda pura care este costul utilizarii capitalului, si
plata necesara pentru recuperarea riscului nerambursarii, respectiv pentru acoperirea pagubelor suferite pe aceasta cale.
O asemenea considerare a riscului si a solutiilor de acoperire motiveaza o politica personala a bancilor în domeniul dobânzilor, orientata dupa gradul de risc pe care îl presupune fiecare credit acordat, functie de conditiile reale pe care le are fiecare debitor.
De asemenea, la rândul lor, deponentii care asigura partea preponderenta a resurselor bancilor sunt, în mai toate tarile, asigurati prin institutii speciale cu privire la redobândirea integrala a sumelor depuse. Evident, platile pentru asigurarea depozitelor prezinta un cost pentru banci, un element de cost al creditului.
Raportul dintre oferta si cererea de credite este evident un alt factor esential în determinarea nivelului dobânzii. Oferta de credite este determinata primordial de nivelul economisirii în tara de referinta, de optiunile traditionale ale populatiei pentru consum si economii. Evolutia nivelului de economisire poate fi stimulata de nivelul dobânzii, dar oricare ar fi nivelul dobânzii exista un nivel dat al economisirii. Determinant în preferintele familiilor de a economisi este nivelul individual al veniturilor si implicit nivelul si preferintele de consum.
Stabilitatea economica si politica are si ea un rol deosebit în a încuraja formarea capitalului. Orice fenomen de instabilitate politica si de dezechilibru economic, în special inflatia, diminueaza nivelul economisirii si influenteaza negativ dimensiunile resurselor de creditare.
Cererea de credite este interconditionata de cei trei mari debitori: guvernul, agentii economici si familiile, deopotriva influentati de evolutia activitatii economice si tendintele de dezvoltare a investitiilor.
|
