Notiunea de politica financiara
Politica financiara, la nivel macroeconomic, este o parte integranta a politicii economice generale a statului si consta in folosirea finantelor in conformitate cu obiectivele politice, sociale si economice. Principalele componente ale politicii economice sunt : politica financiara, politica monetara si alte diferite politici specifice.
Prin politica financiara, la nivel national, se intelege totalitatea principiilor, metodelor, masurilor si instrumentelor concrete care calauzesc activitatea financiara a unui stat, a organelor sale financiare etc., precum si legislatia financiara utilizata in vederea infaptuirii obiectivelor sociale si economice. O alta definitie spune ca politica financiara este ansamblul de metode, mijloace si instrumente prin care se asigura mobilizarea, repartizarea si utilizarea resurselor financiare necesare realizarii obiectivelor de dezvoltare stabilite de o entitate (stat, colectivitate locala, firma etc.). O definitie asemanatoare, dar mai concisa, arata ca politica financiara reprezinta o anumita conceptie si actiunea nemijlocita privind organizarea, conducerea si desfasurarea activitatii financiare.
Politica financiara include in sfera sa operatii multiple si complexe privind :
o precizarea obiectivelor proprii in concordanta cu obiectivul strategic ;
o formularea unor solutii, specifice fiecaruia din domeniile sale, de infaptuire a obiectivelor;
o alegerea optiunii celei mai convenabile;
o formularea principiilor, metodelor, instrumentelor si adoptarea cadrului normativ de folosire, inclusiv a atributiilor si competentelor institutiilor si organelor specializate ;
o cuantificarea eforturilor si a efectelor presupuse de politica financiara respectiva ;
o fundamentarea indicatorilor financiari si inscrierea lor in prognoze, programe si bugete de finantare ;
o elaborarea deciziilor tactice si operationale prin care obiectivele politicii financiare sa fie realizate.
Realizarea obiectivelor politicii financiare presupune existenta unui cadru organizatoric si de conducere a activitatii financiare corespunzator. De asemenea, impune ca mecanismul financiar sa fie reglementat juridic. Principalele reglementari juridice in domeniul financiar imbraca urmatoarele forme :
a) legile adoptate de catre Parlament :
- legea finantelor publice ;
- legea anuala a aprobarii bugetului ;
- legile speciale de instituire a impozitelor, taxelor si a altor venituri ale statului;
- legea privind combaterea evaziunii fiscale;
- legea privind asigurarile si protectia sociala;
- legea privind asigurarile de bunuri, persoane si raspundere civila si reasigurarile;
- legea ce reglementeaza datoria publica;
- legea privind organizarea si functionarea sistemului bancar ;
- legea contabilitatii;
- legea privind amortizarea;
- legea privind organizarea si desfasurarea controlului etc.
b) hotararile de Guvern adoptate pe baza, in spiritual si pentru aplicarea legilor, si ordonantele guvernamentale ce urmeaza apoi a fi ratificate de catre Parlament ;
c) ordine ale ministrului finantelor, guvernatorului BNR, conducatorilor altor institutii financiar-bancare etc.
d) norme metodologice si regulamente elaborate de ministere, insitutii, organe locale, fiecare in limita competentelor legale si in concordanta cu legile in vigoare.
In toate cele trei stadii de desfasurare a politicii financiare : concepere, aprobare si infaptuire este necsar a se adopta decizii financiare. Deciziile financiare sunt hotarari, luate de factorii cu putere in acest sens, putere acordata prin acte normative, de a stabili directiile de actiune in domeniul financiar si realizarea lor, prin adoptarea unei solutii din mai multe posibile. Ele se pot clasifica dupa mai multe criterii.
Decizia financiara este un act fundamental in procesul de conducere, iar pentru aceasta ea trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
sa fie fundamentata stiintific (adica sa aiba la baza analize, calcule, scenarii) ;
sa fie adoptata la nivelul ierarhic corespunzator ;
sa fie corelata si coordonata cu alte decizii din domeniul respectiv ;
sa fie adoptata la momentul potrivit ;
sa fie formulata precis, clar si concis.
In functie de domeniul de referinta sunt :
- decizii cu caracter programatic si normativ ce vizeaza stabilirea obiectivelor de realizat si strategia de infaptuire ;
- decizii de conducere nemijlocita a activitatii financiare care vizeaza eleborarea prognozelor, programelor, bugetelor financiare, precum si executarea acestora.
In raport cu subiectul conducerii sunt delimitate trei grupe de decizii:
- decizii ale factorului politic (Parlamentului) care au caracter normativ, imbracand forma legilor;
- decizii ale executivului care imbraca forma hotararilor si ordonantelor guvernamentale, a ordinelor ministrilor si conducatorilor institutiilor centrale;
- decizii ale organelor de conducere din unitatile de baza.
Dupa amploarea autoritatii decizionale a decidendului, deciziile pot fi:
- independente sau de initiativa, fiind adoptate de decidend si aplicate imediat fara a fi necesara aprobarea organului ierarhic superior;
- integrate sau prin aprobare, in acest caz definitivarea sau aplicarea fiind conditionate de avizul sau aprobarea organelor ierarhic superioare.
In functie de orizontul si implicatiile masurilor preconizate, deciziile pot fi:
- decizii strategice, care vizeaza un orizont de timp mai lung si au o implicatii majore si de durata ca arie si profunzime; ele se adopta de organele situate pe trepte ierarhic superioare ale structurilor organizatorice ;
- decizii tactice, care vizeaza un orizont de timp mai scurt si implicatii moderate ca arie si profunzime; prin aceste decizii se transforma deciziile strategice in actiuni concrete ;
- decizii operationale sau curente, care vizeaza orizontul de timp imediat si implicatii mai mici ca arie si profunzime si se adopta de esalonul inferior al conducerii.
Vorbind de politica financiara, vom trata atat politica financiara a statului, cat si cea a intreprinderilor, fiecare avand specificitatile ei, dar si unele trasaturi comune.
Politica financiara, la nivel national, stabileste raporturile financiare dintre stat, pe de o parte, si contribuabilii sai, persoane juridice si fizice, pe de alta parte. Ea este o parte integranta a politicii generale, sociale si economice, a statului, care consta in folosirea finantelor in conformitate cu obiectivele politice, sociale si economice. Politica financiara a statului inglobeaza mai multe componente importante : politica bugetara si cea fiscala, politica monetara si de credit.
Unul din obiectivele centrale ale politicii financiare a statului il reprezinta realizarea echilibrului economico-financiar, adica asigurarea echilibrului dintre nevoi si resurse, dintre cheltuieli si venituri. In mod concret, politica financiara trebuie sa contribuie la echilibrarea :
balantei financiare generale a economiei nationale ;
balantei de venituri si cheltuieli banesti ale populatiei si a masei monetare ;
balantei de plati externe ;
balantei creantelor si angajamentelor externe pe tari ;
balantei formarii capitalurilor pe economie.
De asemenea, politica financiara trebuie sa asigure crearea rezervei valutare necesare in vederea realizarii credibilitatii financiare si economice a tarii fata de creditorii si partenerii internationali.
|
