Organizarea finantelor publice locale
Potrivit Constitutiei "cetatenii au obligatia sa contribuie prin impozite si taxe la cheltuielile publice" iar "sistemul legal de impunere trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale". Impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile si / sau averea persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului in vederea acoperirii cheltuielilor publice. Impozitul nu este numai un mijloc de a acoperi cheltuielile, dar si un mijloc de a corija repartitia averilor si a veniturilor produse de libera concurenta . In literatura financiara din tara noastra impozitul este definit ca fiind "plata baneasca, obligatorie, generala si definitiva, e 242b19c fectuata de persoanele fizice si juridice in favoarea bugetului statului, in cuantumul si la termene precis stabilite de lege, fara obligatia din partea statului de a presta platitorului un echivalent direct si imediat . Printre elementele impozitului se numara: subiectul (platitorul), suportatorul, obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota impozitului, termenele de plata etc. Fiecare impozit nou introdus trebuie sa corespunda cerintelor principiilor de echitate, de politica financiara, de politica economica si sociala .
De-a lungul timpului au fost utilizate mai multe metode de percepere a impozitelor: strangerea impozitelor datorate statului de catre unul din contribuabili fiecarei localitati; incasarea impozitelor prin intermediul unor concesionari; perceperea impozitelor de catre aparatul specializat (fiscal) al statului. In conditiile existentei unui asemenea aparat, perceperea impozitelor se realizeaza astfel:
a) direct de catre organele fiscale de la platitori. Exista doua variante: cand platitorul este obligat sa se deplaseze la sediul organelor fiscale pentru a achita impozitul datorat statului si cand organul fiscal are obligatia de a se deplasa la domiciliul platitorilor pentru a le solicita sa achite impozitul.
b) prin stopaj la sursa . Impozitul se retine si se varsa la stat de catre o terta persoana. Ex. impozitul pe dividende.
c) prin aplicarea de timbre fiscale - se practica in cazul taxelor datorate statului pentru actiunile in justitie si pentru taxele privind actele, certificatele si diferitele documente elaborate de notariate publice si de organe ale administratiei de stat.
Finantele publice locale isi au originea in autonomizarea autoritatilor teritoriale in administrarea comunitatilor respective. Prin organizarea distincta a finantelor locale, pe baza autonomiei financiare a administratiilor locale, se permite derogarea finantelor centrale de o seama de cheltuieli, reducerea numarului si amplorii fluxurilor banesti intre cele doua niveluri structurale ale finantelor publice, dar si o mai clara urmarire a modului in care sunt folosite fondurile constituite. Separarea finantelor locale de cele centrale, ca si in alte domenii, pana la urma este determinata de ratiuni de eficienta deoarece finantele locale satisfac mai bine si mai eficient cerintele de utilitati publice in teritoriu. Problema care ramane deschisa este urmatoarea: pana unde se poate intinde autonomia financiara, adica cat ar trebui sa reprezinte centralizarea si cat descentralizarea in domeniul finantelor publice? Raportul dintre finantele publice centrale si cele locale este diferit, in fiecare tara. Gradul de centralizare financiara difera in functie de concentrarea administrativa a tarii, de masura in care organele locale sunt subordonate conducerii centrale.
Obiectivele si actiunile majore, de interes national, strategic, cele care ii afecteaza pe toti cetatenii, cum sunt: apararea, ordinea publica statala, relatiile externe, protectia mediului si a cetateanului, dar si politicile macrosociale de regularizare, stabilizare si bunastare sunt finantate din fonduri centrale. Descentralizarea financiara incepe sa functioneze dincolo de limita de la care aria utilizarii bunurilor si serviciilor publice de interes national incepe sa se restranga, iar costul comparativ al luarii deciziilor la nivel central devine prea ridicat. Este vorba de anumite utilitati, cum ar fi: construirea de drumuri, iluminatul public, transporturile locale, scolile etc. Exista deosebiri totodata si in ceea ce priveste cererea de utilitati publice si posibilitatile de oferire a lor de la o unitate administrativ-teritoriala la alta; unitatile locale fiind deschise au relatii variate intre ele, astfel ca acestea implica autofinantarea locala. Se considera, indiferent de gradul de autonomie a comunitatilor locale, ca la descentralizarea finantelor publice avute in vedere anumite principii ca fiind cerinte ale stabilitatii finantelor publice ale tarii, astfel :
a)principiul diversitatii, care este explicat pe seama varietatii de forme si a masurii diferite a solicitarilor de bunuri si servicii publice.
b) principiul echivalentei in finantarea serviciilor publice, explicat pe seama beneficiilor geografice pe care acestea le aduc cetatenilor.
c)principiul acceptarii costului descentralizarii determinate de diferentele fiscale regionale, care se interfereaza cu raspandirea in spatiu a activitatii economice.
d) principiul redistribuirii si stabilizarii centralizate, impus de realitate, conform careia comunitatile locale nu dispun de instrumente macroeconomice necesare infaptuirii unor obiective de importanta nationala.
e)principiul asigurarii serviciilor sociale vitale, conform caruia aceasta sarcina cade in seama autoritatilor centrale. Guvernul trebuie sa ofere minim de servicii publice esentiale (educatie, siguranta sociala) tuturor cetatenilor tarii.
f) principiul compensarii fluxurilor financiare dintre colectivitati, cauzate de transferurile involuntare de venituri, pe seama deosebirilor economice si care prejudiciaza infaptuirea programelor de cheltuieli pentru unele dintre acestea, iar prevenirea unor astfel de situatii implica interventia guvernamentala cu masuri coercitive.
g)principiul accesului echitabil la resursele financiare publice, determinat de situatia unor colectivitati locale a caror balanta dintre nevoi si capacitatea fiscala este deficitara, necesitand compensarea minusului de resurse prin transferuri guvernamentale, pe seama unei scheme prestabilite.
h)principiul echilibrului financiar, conform caruia repartizarea intre nivelurile de autoritate publica ale finantelor publice trebuie sa asigure exercitarea conducerii in limita atributiilor si competentelor ce revin fiecareia.
Aceasta inseamna ca resursele financiare publice trebuie sa fie deopotriva redistribuite pentru acoperirea cheltuielilor cu functionarea sectorului public in administrarea statului si in aceea a colectivitatii locale. Functionarea finantelor locale pe baza descentralizarii financiare beneficiaza de tehnici comune finantelor publice.
Efectele obtinute in functionarea finantelor colectivitatilor locale se refera mai intai la preluarea unor atributii ale finantelor autoritatii publice centrale, apoi la cresterea necesarului de resurse financiare pentru finantarea cheltuielilor locale, ceea ce a dus la obtinerea in ultima vreme a dreptului de a se imprumuta pe piata capitalului de imprumut.
Finantele locale au castigat largi competente in materie de control juridic si bugetar, deoarece autoritatile locale dispun de un sistem contabil propriu. Organizarea teritoriala a finantelor publice, in Romania, este asezata pe impartirea tarii in unitati administrativ-teritoriale. Ea apare structurata pe niveluri ierarhice in limitele fiecarei unitati administrative: judete, municipii, orase, comune. Organele financiare locale, care functioneaza in aceste structuri, acopera prin activitatea lor intregul teritoriu al tarii, indeplinesc si atributii cu caracter financiar in toate localitatile. Organele financiare teritoriale, din punct de vedere juridic, sunt institutii ale administratiei publice, cu administratie si gestiune proprie a institutiei. Dupa nivelul organizatoric, sfera lor de actiune difera astfel:
Directiile Generale ale Finantelor Publice si Controlului Financiar de Stat, la nivel de judet si municipiul Bucuresti;
Administratiile Financiare, la nivelul municipiilor si al sectoarelor municipiului Bucuresti;
Circumscriptiile Financiare, la orase;
Perceptiile Rurale si Agentiile Fiscale, la nivelul comunelor.
Toate aceste organe sunt indrumate si controlate de catre Directia Generala a Finantelor Publice si Controlul Financiar de Stat din Ministerul Finantelor Publice.
|
