BANII
Banii au aparut cu mult timp in urma si, in decursul existentei lor, au cunoscut profunde transformari.
Punctul de plecare pentru aparitia banilor a fost schimbul / la originea aparitiei banilor se afla schimbul de bunuri.
Forma initiala a schimbului a fost trocul: schimbul direct al unui bun pe alt bun,
fara nici un intermediar. [ in aceste conditii, fiecare participant la schimb era
simultan vanzator si cumparator].
Pe masura amplificarii actelor de schimb si din necesitatea facilitarii acestora
din multimea bunurilor s-au desprins unele avand rol de intermediar si,
totodata, de etalon pentru masurarea tuturor celorlalte bunuri; acestea
sunt banii.
Primele forme de bani au fost diferite obiecte: bucati de metal, piei, blanuri,
Animale, scoici s.a.
Treptat, rolul de bani a revenit metalelor pretioase (aur, argint) datorita unor
proprietati intrinseci ale acestora [sunt usor de prelucrat, nu ruginesc, sunt
rare, sunt stralucitoare]
Pentru ca bucatile de metal pretios folosite ca bani erau diferite ca marime
(greutate) si puritate, ear necesar ca in actul de schimb sa aiba loc de fiecare
data si evaluarea acestora. Asemenea dificultati, care ingreunau schimbul, au
fost inlaturate prin emiterea sau baterea de moneda - bucati titpizate de
metal pretios, de o anumita greutate si puritate, marcate cu unul sau mai
multe semne distinctive pentru a fi recunoscute.
Dupa Herodot, baterea primelor monede s-a realizat in sec. VII-VI i.e.n.
Practic, pana in sec. XVII, banii au existat, in principal, sub forma de monede 11211h76l
de aur si de arginat, diferite in timp si spatiu ca dimensiuni, denumire si
continut de metal pretios (pentru tranzactii si utilizari limitate, se foloseau si
monede din metale ordinare).
Emiterea sau baterea de moneda era reglementata strict ca privilegiu al
Suveranului sau al Statului.
Din sec. XVI, monedelor aflate in circulatie li s-au adaugat bancnotele -
biletele de banca sau banii de hartie.
Primele bancnote au fost emise in Olanda, pornindu-se de la obiceiul
comerciantilor de a-si pastra piesele de aur si de argint la banci. Pentru a
confirma acest fapt, bancile emiteau un inscris, un bilet la purtator, pe care
era inscrisa valoarea nominala (suma) a pieselor depuse la banca. Biletul
respectiv confirma depunerea/depozitul si totodata angajamentul bancii de a
restitui, la cerere, cantitatea corespunzatoare de piese metalice oricarei
persoane care prezenta un astfel de bilet.
Cu timpul, emisiunea de moneda sub forma de piese metalice si bancnote a
devenit prerogativa exclusiva a Bancii Centrale, denumita si Banca de
Emisiune; pana la Primul Razboi Mondial, monedele de aur si de argint si
bancnotele au circulat in paralel.
Practic, dupa 1920, emisiunea monedelor de metale pretioase a devenit o
exceptie, ocazionata de evenimente deosebite si realizata in cantitati tot mai
mici. Convertibilitatea bancnotelor in aur si/sau argint [preschimbarea banilor
de hartie in monede de metal pretios] a devenit tot mai rara.
Intre cele doua razboaie mondiale, multe tari au renuntat la convertibilitatea
monedelor lor nationale; convertibilitatea bancnotelor in aur si argint a incetat
definitiv in 1971, dupa ce si SUA au luat aceasta decizie.
In acest fel, s-a pierdut orice legatura/relatie intre bani [cu sensul generic] si
aur. Faptul ca bancnotele servesc si la cumpararea aurului, la fel cum servesc
la cumpararea oricarui alt bun, nu inseamna ca ele sunt convertibile.
Evolutia banilor a continuat cu aparitia si extinderea utilizarii monedei
scripturale (banilor de cont) - inscrisurile in conturile bancare sau de la
casele de economii, care circula dintr-un cont in altul, de la un proprietar la
altul prin inregistrari contabile.
de plastic sau moneda electronica.
In prezent, notiunea generica de bani sau moneda desemneaza moneda
metalica, bancnotele, moneda scripturala si alte instrumente, avand
forme si denumiri diferite de la tara la
acceptate ca mijloace pentru schimburi si plati intr-un spatiu
economic dat.
Intrucat, in prezent, majoritatea covarsitoare a schimburilor se realizeaza prin intermediul/prin mijlocirea monedei, economiile de schimb contemporane functioneaza ca economii monetare.
Monetarizarea economiei se concretizeaza in faptul ca ansamblul tranzactiilor economice si modul insusi de functionare a economiei sunt, intr-o forma sau alta, influentate de catre bani (moneda).
".banii reprezinta, alaturi de capital si de specializare, cel de-al treilea aspect major al vietii economice moderne. Fluxul de bani reprezinta sangele care iriga sistemul economic . si etalonul de masura a valorilor." (P. Samuelson, Economics).
Unii specialisti fac distinctie intre bani si moneda, altii considera ca cele doua notiuni sunt sinonime.
Daca nu le consideram sinonime, atunci:
notiunea de bani este o notiune generica ce desemneaza intermediarul general al schimbului;
notiunea de moneda se refera la o stare concreta, istorica si nationala de existenta a banilor, care presupune structuri institutional-juridice bine definite.
In aceasta acceptiune, moneda apare mult mai tarziu decat banii, si anume, pe acea treapta istorica in care denumirea, emisiunea, folosirea, retragerea etc. monedelor sunt incredintate - pe baza unor reglementari nationale sau internationale - unor institutii, cu implicarea nemijlocita a autoritatii statale.
Banii au un rol covarsitor in economia de piata. Paul Samuelson, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, aprecia ca banii sunt "sangele care iriga sistemul economic"
Rolul economic al banilor este pus in evidenta de functiile pe care ei le indeplinesc.
a. Banii masoara activitatile economice, cheltuielile si rezultatele trecute, prezente si viitoare, fluxurile si stocurile din economie - la nivel de agent si la nivel de economie, in ansamblu.
Unitatea etalon folosita pentru masurarea activitatilor economice este unitatea baneasca a fiecarei tari (leu, dolar, forint, euro etc).
Instrumentul concret al masurarii monetare este pretul.
b. Banii sunt miloc de schimb prin intermediul lor se realizeaza orice vanzare-cumparare, pe toate categoriile de piete.
Datorita banilor, procesul de schimb s-a scindat in 2 tranzactii/acte distincte, care se pot desfasura in locuri si momente diferite:
vanzarea = cedarea bunului contra unei cantitati de moneda;
cumpararea = obtinerea bunului contra unei cantitati de moneda.
In acest fel, formula generala a schimbului este M - B - M'
Banii sunt mijlocitorul de schimb universal, prezenti, ca regula, in orice tranzactie si avand acceptabilitate generala din partea tuturor participantilor la activitatea economico-sociala dintr-un spatiu economic (si teritoarial), numit zona monerata.
Daca spatiul respectiv este circumscris la aria economico-teritoariala aflata sub jurisdictia unui singur stat, atunci intermediarul schimbului este moneda nationala.
Daca spatiul respectiv depaseste limitele de autoritate ale unui singur stat, atunci intermediarul schimbului este considerat moneda internationala.
(monedele de aur - in perioadele in care circulau in mod liber, dolarul, euro)
c. Banii sunt mijloc de plata instantaneu sau lichiditate prin excelenta, pentru ca orice obligatie economica se evalueaza in bani si se stinge prin cedarea sumei corespunzatoare.
Moneda se poate schimba cu orice alt bun imediat, avand costuri de tranzactie nule sau minime (costurile de tranzactie reprezinta ansamblul eforturilor - sub forma de timp si alte resurse - necesare pentru a schimba un bun economic cu altul).
Aparitia si generalizarea monedei ca mijloc de schimb favorizeaza
accelerarea ritmului in care se deruleaza tranzactiile economice, cresterea
eficientei economice pentru fiecare agent economic si pe ansamblul
economiei, satisfacerea mai buna a trebuintelor.
d. In economiile care functioneaza normal [non-inflationiste], banii sunt forma universala sub care se constituie rezervele agentilor economici, pentru a-si asigura in viitor productia si consumul; aceasta pentru ca banii sunt simbol al avutiei, iar detinerea lor confera posesorului forta si putere economica.
Unii economisti considera ca functiile banilor sunt urmatoarele:
masura a valorii
mijloc de schimb
mijloc de plata
mijloc de economisire si acumulare
bani universali (monedele convertibile care, potrivit acordurilor internationale, servesc drept mijloc de plata in decontarile internationale).
Teoria economica nu a reusit sa ofere un raspuns clar si fara echivoc la intrebarea "Ce sunt banii?"
Diferitele teorii/raspunsuri/puncte de vedere pot fi grupate astfel:
banii sunt o marfa speciala, care s-a desprins spontan din lumea marfurilor pentru a indeplini rolul de mijlocitor al schimbului, etalon general al valorii si rezerva de valoare (scoala clasica);
banii sunt o conventie sociala, o creatie a ordinii de drept, acceptata in mod tacit de catre participantii la tranzactii;
banii sunt orice activ, orice element al realitatii cu acceptabilitate generala in evaluarea si derularea tranzactiilor economice si in reglementarea drepturilor si obligatiilor;
banii sunt definiti prin functiile lor (definitia functionala, asa cum a facut-o pentru prima oara Aristotel): orice activ care, in cadrul unei zone economice, indeplineste rolul de mijlocitor de schimb si de plata imediat utilizabil si, implicit, functiile de masura si mijloc de rezerva de valoare reprezinta bani.
Forme de bani ( forme de existenta a banilor de-a lungul timpului)
banii marfa - existenti sub forma de bunuri marfare, de regula, corporale;
banii (moneda metalica) materializati in piese "tipizate", confectionate din aur si arginat;
bancnota de credit, sau substantiala - un inscris emis de banci (in special de Banca Centrala, Nationala sau de Emisiune), ca reflex al cantitatii de metal pretios de care dispun/e si al volumului de marfuri supuse tranzactiilor de vanzare-cumparare; in acest caz, evolutia stocului de metal pretios si a volumului de marfuri pe piata dilata sau, dupa caz, contracta marimea masei monetare;
banii contemporani, nonsubstantiali - au la baza atat evolutia activitatii economice, cat si politica promovata de banci si administratia publica de a influenta evolutia economica de ansamblu, in raport cu anumite obiective, prin intermediul monedei. (In ultima instanta, banii contemporani nu au alta garantie decat intelepciunea sistemului bancar de a mentine cantitatea de bani aflata in circulatie in limite considerate normale).
Totalitatea
formelor de moneda, a principiilor, a normelor economice si juridice care
reglementeaza circulatia monetara dintr-o
Tipurile de sisteme monetare se pot identifica pe baza mai multor criterii, astfel:
a. dupa natura etalonului monetar
sisteme care au avut ca etalor metalul monetar - aur, argint
sisteme monetare bazate pe etalonul aur-devize
sisteme monetare bazate pe etalonul putere de cumparare.
b. dupa forma dominanta de moneda aflata in circulatie
sisteme metaliste (caracterizate prin utilizarea unuia sau mai multor metale ca etalon monetar: monometalismul si bimetalismul)
sisteme caracterizate prin circulatia concomitenta a monedelor metalicesi biletelor de hartie carora le este asigurata convertibilitatea in aur de catre banca de emisiune
sisteme monetare bazate pe existenta biletelor de banca neconvertibilesi a monedei scripturale.
Masa monetara (baneasca)
Pentru a-si indeplini functiile, banii trebuie sa existe in societate, sa fie creati si pusi in circulatie intr-o anumita cantitate.
Suma de bani aflata in circulatie la un moment dat intr-o economie si apartinand diferitilor agenti economici reprezinta masa baneasca sau monetara.
Componentele masei monetare sunt:
numerarul bancnota si moneda metalica (confectionata cel mai adesea
din aliaje de nichel, cupru, aluminiu); este creat de catre
Banca Centrala;
banii scripturali/moneda scripturala sau banii de cont
inscrisurile/sumele in conturile bancare sau de la casele de
economii pe numele agentilor economici (persoane fizice si
juridice - intreprinderi, institutii); sunt creati de catre Banca
Centrala si de catre orice alta institutie financiar-bancara in
functiune.
Cele 2 componente ale masei banesti:
au acelasi rol
se pot suplini si transforma una in cealalta
se deosebesc doar ca stare, ca forma de existenta.
Majoritatea masei banesti - intre ¾ si 9/10 - se prezinta sub forma banilor de cont, prin intermediul carora se efectueaza cele mai ample operatiuni, in timp mai scurt si cu cheltuieli mai mici.
Marimea masei monetare este determinata de nevoile de bani pe care le genereaza economia/tranzactiile economice si, in primul rand de
volumul bunurilor economice supuse vanzarii
viteza de rotatie (circulatie) a banilor
Viteza de rotatie a banilor desemneaza numarul mediu de operatiuni de vanzare-cumparare si de plati pe care le mijloceste o unitate monetara intr-un interval dat de timp.
M = Px Y / V
P = nivelul preturilor
Y = cantitatea de bunuri supuse tranzactiilor
V = viteza de rotatie a monedei
Rezulta ca M se afla:
in relatie pozitiva cu evolutia preturilor si a volumului marfurilor
in relatie negativa cu viteza de rotatie a banilor.
Se deduce ca fiecarei unitati monetare aflate in circulatie ii corespunde, in principiu, un anumit volum de bunuri produse si supuse vanzarii; aceasta este puterea de cumparare a banilor sau valoarea lor.
Puterea de cumparare a banilor (valoarea banilor) reprezinta
cantitatea de bunuri si servicii care
se poate procura cu 1 unitate
monetara, in conditii date de loc si de
timp.
Puterea de cumparare a banilor = Masa monetara / Nivelul preturilor
Determinarea valorii monedei este importanta pentru aprecierea situatiei economice a unei tari si a eficientei schimburilor economice externe.
Valoarea oficiala a unei monede se stabilea (in sistemul monetar bazat pe etalonul aur) prin legea monetara a tarii si se concretiza in continutul in aur al unei unitati monetare nationale [de exemplu, pana in dec. 1989, valoarea oficiala leului era de 0,0148 g. aur fin]. Determinarea valorii unei monede prin precizarea oficiala a cantitatii de aur care ii corespunde la tezaurul tarii emitente a fost treptat abandonata, o data cu incetarea convertibilitatii in aur a bancnotelor.
Valoarea reala a unei monede se raporteaza la economia din care provine moneda respectiva. Ea se afla sub incidenta modificarii conditiilor pietei si a valorii bunurilor si serviciilor care pot fi cumparate. Rezulta ca ea decurge din nivelul preturilor, ale caror fluctuatii exprima dinamica reala a economiei.
In dinamica, puterea de cumparare a banilor este in relatie inversa cu indicele general al preturilor:
Ip = P1 / P0 (%), rezulta ca Pc = 1 / Ip
Puterea de cumparare a banilor depinde de numeroase imprejurari economice si extraeconomice.
Elementul fundamental al acesteia este starea
economiei ca regula, o
Puterea de cumparare a unei monede isi are premisa si intr-un act politic, care obliga pe toti cetatenii unui stat sa recunoasca moneda nationala ca simbol al dreptului lor de a obtine in schimbul sau o parte din bunurile oferite spre vanzare pe teritoriul tarii respective.
Acest act politic trebuie insa dublat de increderea colectiva a agentilor economici, a populatiei, in capacitatea celor in drept de a mentine masa monetara in limite justificate economic, procedand, dupa caz, la suplimetarea (emisiunea) sau restrangerea ei prin masuri de reglare adecvate.
Puterea de cumparare a monedei se poate exprima:
pe plan intern (national), ca si cantitate de bunuri si servicii de orice fel ce poate fi cumparata cu o unitate monetara;
pe plan extern, prin determinarea cursului valutar (pretul unei monede nationale in raport cu alte monede, stabilit pe piata valutara).
Reglarea masei monetare este infaptuita de catre banci; dintre acestea, se detaseaza , prin importanta sa, Banca Centrala (Banca Nationala sau de Emisiune).
Ajustarea marimii masei monetare se face prin 2 modalitati
emisiunea sau, dupa caz, retragerea de numerar - de catre Banca Centrala
crearea de cantitati suplimetare de bani scripturali, respectiv, retragerea (anularea) unei parti a acestora - care se poate realiza de catre orice banca.
Situatia Romaniei:
in perioada 1990 - 1999, volumul masei monetare a crescut de peste 260 de ori, de la 514,4 miliarde lei la 134.104,3 miliarde lei;
in aceeasi perioada, PIB - practic, volumul de bunuri supuse tranzactiilor, a scazut cu circa 20%;
evolutia profund divergenta a volumului masei monetare si a volumului bunurilor marfare sintetizeaza starea de profund dezechilibru in care se afla economia nationala - dezechilibrul inflationist;
in aceste conditii, s-a redus corespunzator si puterea de cumparare a banilor.
Piata monetara este spatiul economic in care are loc intalnirea cererii cu
oferta de disponibilitati banesti pe termen scurt si care are
rolul de a compensa deficitul cu excedentul de moneda
existente la diferiri agenti economici, precum si de a regla
cantitatea de moneda in economie.
Pe aceasta piata:
participantii sunt purtatorii cererii, ai ofertei, precum si intermediarii
obiectul cererii si al ofertei il formeaza masa monetara, moneda sau banii, in sens generic [unii economisti sustin ca obiectul cererii si al ofertei il constituie creditul - banii disponibili pentru a fi acordati sub forma de imprumut]
pretul imbraca forma specifica de rata a dobanzii
concurenta este de tip oligopol.
Cererea de moneda provine de la agentii economici care, la un moment dat, se afla in situatia de a cheltui mai multi bani decat cei de care dispun efectiv, astfel ca, pentru derularea normal a activitatii, trebuie sa recurga la imprumuturi.
Cererea de moneda reprezinta nevoia de bani generata de operatiunile
de achizitionare de bunuri si servicii (pentru
productie si pentru consum), ca si de cele
speculative.
Oferta de moneda provine de la agentii economici care, la un moment dat, dispun de mai multi bani decat le sunt necesari pentru derularea normala a afacerilor, ale caror resurse monetare raman, intr-o proportie mai mare sau mai mica, temporar disponibile, precum si de la institutiile financiar-bancare cu atributii de acest fel.
Oferta de moneda reprezinta cantitatea de moneda pusa la dsipozitia
utilizatorilor prin intermediul sistemului bancar (formata
din numerar si depozite bancare)
Intalnirea cererii cu oferta este asigurata prin actiunea pe piata monerata a unor agenti economici (banci de toate genurile, case de economii, societati de asigurari etc.) care:
colecteaza disponibilitatile banesti din economie
fructifica disponibilitatile banesti temporar existente in economie acordandu-le celor care au nevoie de ele sub forma de credit.
Compensarea excedentului cu deficitul de moneda ale agentilor economici reprezinta o activitate cu caracter comercial realizata de banci - acestea avand rolul de intermediar intre cerere si oferta.
Cererea de moneda provine de la
intreprinderi - pentru a-si asigura finantarea activitatilor economice
trezorerie sau tezaur - pentru a finanta [acoperi] deficitul bugetar
banci si alte institutii comerciale - care au nevoie de credite
populatie - pentru diferite proiecte.
Oferta de moneda provine de la
banci, case de economii si de pensii, societati de asigurare si alte institutii - care au disponibilitati
trezorerie sau tezaur - daca are excedente
populatie
Banca Centrala - pentru refinantarea bancilor care au nevoie de credite si pentru acoperirea deficitului bugetului de stat.
In general, cantitatea de moneda in economie este in functie de
modul in care decurge compensarea excedentelor si deficitelor de moneda
extinderea sau restrangerea creditelor
cantitatea de bunuri economice aduse pe piata
interventiile bancii de emisiune - care sunt obligatorii pentru toate bancile
alti factori.
Cererea si oferta de credite sunt influentate de nivelul si evolutia ratei dobanzii.
Dobanda este suma de bani pe care debitorul (beneficiarul
creditului/imprumutului) trebuie sa o plateasca creditorului
sau (bancii, altei institutii financiare sau agent economic)
pentru folosirea disponibilitatilor banesti ale acestuia din
urma pana la restituirea lor.
Cel care ia bani cu imprumut se numeste debitor.
Cel care da bani cu imprumut se numeste creditor.
Dobanda este suma de bani platita anual pentru imprumutul/creditul contractat si, de aceea , este considerata pretul creditului.
Marimea dobanzii efective pe care debitorul o va plati creditorului in schimbul creditului primit se stabileste pe baza ratei dobanzii.
Rata dobanzii (d') este pretul platit pentru a dispune pe tim de 1 an
de 100 de unitati monetare. (rata dobanzii este
intotdeauna un procent anual)
D = C x d' d' = D / C x
Rezulta ca dobanda este:
un venit pentru creditor (o incaseaza);
un cost pentru debitor (o plateste).
Dobanda simpla = suma platita atunci cand creditul este contractat pentru o
perioada scurta de timp, iar restituirea lui si a dobanzii
aferente se face in transe (lunare, anuale etc.):
D = C x d' x n (durata creditului, exprimata in ani).
Dobanda compusa = suma platita atunci cand creditul este contractat pe o
perioada mai mare, iar dobanda nu este platita anual
creditorului; in aceasta situatie, banca va calcula suma
cuvenita ca dobanda (pe care debitorul nu o plateste) si o
va adauga la suma imprumutata, luand-o astfel in calculul
dobanzii pe perioada urmatoare. (dobanda se
capitalizeaza):
Sn = S0 (1 + d')n
D = Sn - S0 sau D = S0 (1 + d') - S0
Rata dobanzii se stabileste [ca orice alt pret] pe baza raportului dintre cererea si oferta de credite.
Cu cat capacitatea de a economisi si de a oferi credite este mai mare, cu atat societatea are mai multe sanse de a se dezvolta.
Un factor care influenteaza puternic rata dobanzii este inflatia aceasta induce cresterea ratei dobanzii si, o data cu aceasta, alte efecte negative in economie.
Pentru ca inflatia distorsioneaza concluziile la care agentii economici ajung in analiza rezultatelor lor economico-financiare (datorita deprecierii unitatii monetare), este necesara calcularea ratei dobanzii nominale si a ratei dobanzii reale:
marimea nominala a ratei dobanzii (d'n) este egala cu rata reala a dobanzii + rata modificarii preturilor (rata inflatiei RI)
marimea reala a ratei dobanzii (d'r) este egala cu rata nominala a dobanzii - rata inflatiei: d'r = d'n - RI
Rata dobanzii de echilibru
La un nivel ridicat si in crestere al ratei dobanzii, cererea de credite stagneaza sau se reduce, dar posesorii de venituri sunt stimulati sa economiseasca.
Majorarea resurselor banesti economisite determina cresterea ofertei de credite. Daca oferta de credite depaseste cererea, rata dobanzii are tendinta de a se reduce.
Astfel, pe piata monetara se manifesta tendinta spre echilibru.
Echilibrul pietei monetare se realizeaza la rata dobanzii de echilibru (d'e), adica rata la care volumul cererii si al ofertei de credite (adica de bani) se egalizeaza.
Operatii pe piata monetara
Satisfacerea cererii si ofertei pe piata monetara se realizeaza prin operatii specifice acestei piete: operatii de creditare sau de finantare.
Din punctul de vedere al continutului lor, orice operatie de finantare trebuie sa aiba aceeasi finalitate: intrarea in posesia cantitatilor de moneda de catre cei care le-au solicitat.
Din punctul de vedere al modului lor de desfasurare, operatiile de creditare au numeroase particularitati si se clasifica astfel:
a. Dupa modul in care este implicat patrimoniul (averea) celui ce solicita disponibilitati banesti in dobandirea lor, se disting:
operatii fara garantie (denumite si imprumuturi sau credite in alb)
operatii cu garantie - care se acorda solicitantului numai daca acesta indeplineste criteriile de bonitate si face dovada ca detine in proprietate bunuri a caror valoare este apreciata ca cel putin egala cu creditul solicitat.
Bonitatea financiara reprezinta capacitatea debitorului de a rambursa creditul la scadenta convenita. In general, un agent economic are bonitate financiara daca obtine profit si nu are obligatii restante.
b. Dupa complexitatea operatiilor, se disting:
operatii de finantare - cele in care banca acorda credite/finanteaza un agent economic non-bancar;
operatii de refinantare - cele in care o banca acorda credite unai alte banci; operatiile de refinantare sunt numaroase si apropie agentii economici intr-o retea de interdependente, astfel ca eficienta, disciplina si punctualitatea fiecarui agent devin esentale pentru ca fluxul legaturilor dintre ei sa nu se transforme intr-o succesiune de dificultati sau prabusiri.
c. Dupa durata angajamentelor pe care le genereaza, se disting:
credite pentru perioade foarte scurte, credite de 1 zi (de pe o zi pe alta, "overnight money")
credite pe perioade scurte - de la 2 la 90 de zile, sunt cele mai frecvente
credite pe termen mediu - de la 90 de zile la 2 ani.
De regula, riscurile si amploarea garanatiilor solicitate sunt direct proportionale cu durata angajamentelor asumate de debitori si consimtite de creditori.
Exista si alte criterii de clasificare a operatiilor pe piata monetara, dar acestea trei sunt decisive pentru a identifica daca o operatie in care sunt implicate diferite disponibilitati banesti se situeaza sau nu in perimetrul pietei monetare.
Castigul bancar si profitul bancii
Diferenta dintre dobanda incasata de banci de la debitori (dobanda activa) si dobanda platita de banci celor ce isi pastreaza disponibilitatile banesti la ele (dobanda pasiva) se numeste castig bancar.
Castigul bancii = D activa (incasata) - D pasiva (platita)
Daca din castigul bancar se scad cheltuielile ocazionate de functionarea bancii (care sunt costuri fixe si variabile), se obtine profitul bancii.
Profitul bancii = castigul bancii - cheltuielile de functionare.
Piata monetara si evolutia masei monetare
Prin operatiile care au loc pe piata monetara este reglata cantitatea de moneda solicitata de desfasurarea activitatilor economice din cadrul unei tari.
Deoarece aceste activitati sunt dinamice si inegale in timp, rezulta ca marimea masei monetare [necesarul de bani in economie] nu este in permanenta acelasi si nici nu trebuie considerat ca ar fi bine sa fie.
In mod firesc, masa monetara se extinde sau se contracta, in acord cu evolutia activitatilor economice, iar reglarea ei este principala atributie a pietei monetare.
Piata monetara reactioneaza in directia cresterii volumului masei banesti/extinderii masei monetare atunci cand, in economie, au loc urmatoarele fenomene si procese:
cresterea volumului valoric (produsul P xY) al bunurilor economice marfare, indiferent daca acestea provin din economia nationala sau din import;
necesitatea acoperirii deficitului bugetar, prin interventia Bancii Centrale la sesizarea trezoreriei (care este casieria statului). Bugetul este aprobat prin lege, ceea ce inseamna ca executia lui este obligatorie. De aceea, daca din diferite motive, veniturile se dovedesc insuficiente in raport cu cheltuielile prevazute, diferenta/deficitul trebuie acoperi, ceea ce genereaza cresterea masei monetare;
scaderea vitezei de roatie a banilor: vanzarea unui anumit volum de bunuri economice aduse pe piata, in conditiile in care viteza de roatie a banilor scade, atrage inevitabil necesitatea cresterii masei monetare;
convertibilitatea monedelor straine in moneda nationala: monedele straine nu pot circula in economia nationala, chiar daca sunt convertibile. Ca urmare, atunci cand intrarile de monede straine sunt mai mari decat iesirile, pentru aceasta diferenta este necesara punerea in circulatie a unei cantitati suplimentare de moneda nationala;
retinerea de catre agentii economici, indeosebi de catre populatie, a unor cantitati de numerar sub forma de "rezerva" ("bani pentru orice eventualitate"): deoarece acesti bani nu sunt depusi la banci, ci, practic, sunt retarsi din circulatie, pentru ca activitatea economica sa nu fie afectata negativ este necesara suplimetarea masei monetare corespunzator marimii veniturilor transformate de unii agenti economici in "rezerve".
Operatiunile prin care are loc cresterea masei monetare
a. Acordarea de credite
Sursa creditelor o formeaza economiile, sumele temporar disponibile, excedentele sau disponibilitatile banesti ale agentilor economici, mobilizate prin sistemul bancar.
Aportul creditului la cresterea masei monetare este hotarator pentru ca un credit, o data acordat, poate spori de mai multe ori masa monetara [suma acordata sub forma de credit].
Cresterea masei monetare prin acordarea de credite se poate realiza de catre Banca Centrala si de catre orice alta banca.
In general, orice banca are obligatia de a pastra, intr-un cont la Banca Nationala, un procent din totalul disponibilitatilor ei. Aceasta suma se numeste rezerva bancii (Y).
Multiplicatorul creditului este un numar care arata de cate ori va spori masa monetara (DM) ca urmare a acordarii unui volum dat de credite; este egal cu inversul rezervei obligatorii a bancilor:
Mc = 1 / Y
Acordarea de credite este principala cale prin care sporeste masa monetara.
In Romania, in perioada 1990-1999, volumul creditelor a sporit de peste 150 ori, de la 610 miliarde lei la 91.620 miliarde lei.
b. Emisiunea monetara
Este efectuata de catre Banca Centrala (Nationala) atunci cand disponibilitatile banesti sunt insuficiente pentru acoperirea solicitarilor provenite de la celelalte banci si de la Administratia Centrala si se apreciaza ca acestea trebuie satisfacute.
Emisiunea monetara contribuie la cresterea masei monetare tot prin intermediul creditului deoarece banii emisi sunt pusi la dispozitia solicitantilor (alte banci sau Administratia Centrala) sub forma de credite.
c. Schimbul valutar:
Monedele straine convertibile sunt schimbate in moneda nationala, in principal, de catre banci.
In ultima instanta, oferta de monede straine convertibile este achizitionata tot de catre Banca Nationala, care cedeaza, in schimbul ei, moneda nationala la un curs/pret convenit.
Piata monetara reactioneaza in directia restrangerii masei monetare atunci cand in economie au loc urmatoarele fenomene si procese:
diminuarea volumului valoric (produsul PxY) al bunurilor marfare din economie: aceasta face ca o parte din masa monetara aflata in circulatie sa devina in exces si, pentru a nu provoca inflatie sau alte efecte negative, ea trebuie retrasa din circulatie.
existenta excedentului bugetar: daca, din diferite motive, exercitiul bugetar se incheie cu venituri care depasesc cheltuielile, excedentul ramane neutilizat in contul Trezoreriei pana cand Parlamentul stabileste prin lege destinatia sa. In acest interval,suma reprezentand excedentul este in afara circulatiei monetare, ceea ce echivaleaza cu diminuarea masei monetare.
cresterea vitezei de circulatie a banilor: la un volum valoric dat al marfurilor supuse tranzactiilor, masa monetara si viteza de circulatie a banilor sunt invers proportionale.
convertibilitatea monedei nationale in alte monede: situatia in care Banca Centrala sau alte banci ofera monede straine in schimbul monedei nationale; cantitatile de moneda nationala concentrate, in ultima instanta, la Banca Crentrala echivaleaza cu restrangerea masei monetare aflate in circulatie.
Operatiunile prin care are loc restrangerea masei monetare
a. Limitarea/plafonarea creditului: fixarea unor sume maxime ce nu trebuie depasite sau stabilirea unui cunatum (procent) din disponibilitatile banesti ale bancilor in limita caruia se pot acorda credite.
b. Rambursarea creditelor primite anterior in special de la Banca Centrala de catre Administratia Centrala si alte banci.
c. Schimbul valutar al monedei nationale pe alte monede convertibile, operatiuni prin care, in ultima instanta, Banca Centrala vinde monede straine si cumpara moneda nationala pe care o "retrage" din circulatie.
Cresterea, respectiv, diminuarea volumului masei monetare aflata in circulatie constituie operatiuni de mare responsabilitate din partea sistemului bancar .
Reglarea masei monetare in functie de starea si dinamica economiei trebuie sa stimuleze afacerile fara a genera inflatie sau deflatie.
|
