PLASAMENTELE DE CAPITAL PE TERMEN SCURT

PLASAMENTELE DE CAPITAL PE TERMEN SCURT

3.1 Activele circulante - continut si structura

În vederea realizarii obiectivelor propuse întreprinderea trebuie sa dispuna, alaturi de activele imobilizate în structura corespunzatoare profilului de activitate, si de active circulante. Acestea, corespunzator formelor concrete si stadiului în care se gasesc, îndeplinesc functii diferite si constituie, în acelasi timp, parte integranta din patrimoniul întreprinderii.

Între activele imobilizate si activele circulante exista deosebiri determinate de participarea lor la ciclul de exploatare si de modul diferit în care îsi transmit valoarea lor asupra utilitatilor. Astfel, activele imobilizate amortizabile îsi pastreaza aproape neschimbata forma initiala, naturala, în tot timpul duratei lor de functionare. Ele servesc ciclul de exploatare o perioada îndelungata de timp, se uzeaza fizic si moral treptat, iar partea uzata se recupereaza valoric - pe masura valorificarii utilitatilor create - sub forma amortismentului. În schimb, activele circulante se consuma integral în cadrul unui ciclu de exploatare si îsi schimba forma initiala pe parcursul acestuia. Prin utilizare, activele circulante îsi transfera valoarea lor, în totalitate, asupra utilitatilor create. În acest fel, capitalul imobilizat în active circulante se reconstituie si se creeaza posibilitatea reluarii, în mod sistematic, a ciclului de exploatare.

În mod concret, potrivit bilantului contabil al întreprinderii, activele circulante se pot grupa în:

valori de exploatare;

valori realizabile pe termen scurt;

disponibilitati banesti

♣ Valorile de exploatare difera de la întreprindere la întreprindere în functie de tehnologiile de fabricatie si profilul de activitate fiind formate, în general, din stocuri de:

materii prime si materiale consumabile;

productie în curs de executie;

produse finite si semifabricate destinate vânzarii.

Valorile de exploatare, în comert sunt exprimate prin stocurile de marfuri si ambalaje care circula cu acestea.

Din punct de vedere al finantarii, se asimileaza valorilor de exploatare obiectele de inventar de mica valoare sau scurta durata, echipamentul, îmbracamintea si materialele de protectie.

♣ Valorile realizabile pe termen scurt sunt structurate în sfera creantelor si a titlurilor de valoare negociabile la bursa, caracterizate prin gradul lor ridicat de transformare în lichiditati. Creantele asupra tertilor (Clienti, Efecte de primit de la clienti, alti debitori) reprezinta sume aflate în curs de recuperare, pentru care trebuie sa se actioneze în directia reducerii perioadelor de încasare.

Titlurile de valoare sunt reprezentate de actiuni, obligatiuni sau alte produse specifice negociabile la bursa în scopul unor speculatii de moment. Capitalurile imobilizate în asemenea produse negociabile la bursa sunt rezultate din excedentul de trezorerie, iar plasamentele se fac în scopul fructificarii sumelor cât mai eficient.

♣ Disponibilitatile banesti sunt reflectate în conturile curente la banci sau ca numerar în casieria întreprinderii. De fapt, ele reprezinta trezoreria neta si constituie forma initiala a activelor circulante care urmeaza sa fie transformate pe parcursul ciclului de exploatare.

Necesarul de fond de rulment

Necesarul de fond de rulment exprima nevoile de finantare a activelor circulante pentru savârsirea normala a ciclului de exploatare. Marimea necesarului de fond de rulment da o imagine asupra efortului financiar pe care trebuie sa-l faca întreprinderea, fie prin contributii proprii la capitalul propriu, fie prin îndatorare (a capitalului împrumutat).

Necesarul de fond de rulment este determinat de volumul activitatilor programate a se realiza si conditiile de desfasurare a acestora.

Volumul activitatilor programate se apreciaza prin intermediul consumurilor de valori materiale si servicii, reclamate de ciclul de exploatare care sunt de competenta compartimentului tehnic. Conditiile de desfasurare a activitatilor privesc în mod practic, durata de imobilizare a capitalurilor în active circulante care tine de modali 434b14e tatile de organizare a fazelor ciclului de exploatare de managementul întreprinderii.

În alta ordine de idei, necesarul de fond de rulment indica nivelul capitalului circulant care urmeaza sa fie investit în active circulante.

Problema necesarului fondului de rulment si în corespondenta a fondului de rulment se ridica, în mod deosebit, în momente cum ar fi:

înfiintarea întreprinderii;

elaborarea programelor economice de perspectiva, adica a celor pe termen mediu si lung;

întocmirea programelor economice curente, pe termen scurt;

modificarea politicii în spectrul economic si cel comercial

ajustarea echilibrului financiar.

Prin faptul ca necesarul de fond de rulment este influentat de caracteristicile activitatii curente, adica de functionarea normala a întreprinderii în conditii de exploatare si comercializare date, aprecierea necesarului de fond de rulment în momentele respective se face diferit.

În baza celor de mai sus, trebuie facuta distinctie între necesarul de fond de rulment si modalitatile de finantare curenta, acestea din urma stabilindu-se în functie de politica financiara a întreprinderii. Necesarul de fond de rulment este o notiune integrata în spectrul capitalului circulant, care se stabileste prin dimensionarea elementelor structurale ale activelor circulante (folosind informatii din activul bilantului) în timp ce modalitatile de finantare a acestor nevoi privesc, deopotriva toate formele structurale ale capitalului.

Gestiunea valorilor de exploatare

Gestiunea eficienta a valorilor de exploatare presupune dimensionarea stocurilor cât mai corect pentru ca în functie de acest nivel urmeaza sa fie imobilizate capitaluri pe intervale diferite de timp. Necesitatea dimensionarii stocurilor mai decurge din consecintele acestora asupra functionarii normale a ciclului de exploatare.

Stocurile reprezinta cantitati fizice de materii prime si materiale consumabile, de produse sau de marfuri necesare fazelor ciclului de exploatare, pentru a asigura desfasurarea continua si ritmica a activitatilor programate în întreprindere.

În timp, practica financiara a demonstrat ca se poate folosi, în dimensionarea stocurilor, mai multe metode, dintre care doua sunt reprezentative, si anume:

1. metoda analitica

2. metoda sintetica sau globala

Metoda analitica folosita în dimensionarea stocurilor

Metoda analitica presupune o dimensionare a stocurilor, anual si pe trimestre, pe fiecare component al elementului de active circulante. Întelegem, în acest context, prin elemente de active circulante:

1. stocurile de materii prime si materiale consumabile pentru productie;

2. stocurile pentru productia în curs de fabricatie;

3. stocurile de produse finite

4. produsele expediate (în decontare)

3.3.1.1 Dimensionarea stocului de materii prime si materiale consumabile pentru productie

3.3.1.1.1 Problematica dimensionarii stocurilor

Determinarea stocului la materii si materiale se face diferit, în functie de natura stocului, care poate fi:

1. stocul curent;

2. stocul de siguranta;

3. stocul de conditionare prealabila;

4. stocul pentru transporturi interioare;

5. stocul de iarna

3.3.1.1.1.1 Stocul curent

3.3.1.1.1.1.1 Aspecte privind dimensionarea stocului curent

Stocul curent are rolul de a asigura continuitatea procesului de exploatare între doua aprovizionari consecutive. Marimea stocului curent de materii prime si materiale consumabile depinde de actiunea conjugata a doi factori si anume:

consumul mediu zilnic;

intervalul între doua aprovizionari

Consumul mediu zilnic; din fiecare fel de material în parte se determina pe baza volumului fizic al productiei programata a se fabrica (P_f), norma de consum de aprovizionare (a) si durata perioadei (T) luata în calcul. Norma de consum de aprovizionare este formata din norma de consum tehnologica si din pierderile normale, pe durata transportului materialelor în cauza si a stocarii lor.

▪ Intervalul dintre doua aprovizionari consecutive (t_c) se exprima într-un anumit numar de zile mediu, care se estimeaza diferit dupa cum calculele privesc stocurile la o întreprindere nou înfiintata sau la o întreprindere în functionare. La întreprinderile nou înfiintate, intervalul între doua aprovizionari consecutive se determina pe baza termenelor prevazute în contractele încheiate cu furnizorii. În schimb, la întreprinderile în functiune acest interval se calculeaza, si apoi se alege, folosind rationamentul urmator:

în care:

= intervalul minim folosit în calculul stocului curent în anul de referinta;

intervalul mediu între doua reaprovizionari, calculat pe baza termenelor prevazute în contractele cu furnizorii;

intervalul mediu efectiv între doua reaprovizionari din anul anterior

Înseamna ca, intervalul necesar se calculeaza ca o medie aritmetica ponderata a intervalelor individuale adica:

; respectiv

în care:

cantitatile programate a intra în depozit la fiecare reaprovizionare în anul de referinta;

intervalul individual între aprovizionari în anul de referinta;

= cantitatile efective intrate în depozit la fiecare reaprovizionare în anul precedent;

intervalul individual între aprovizionari în anul precedent.

Odata stabilite cele doua marimi se poate calcula stocul curent (S_c) dupa relatia:

unde:

T = durata perioadei luata în calcul (an=360 zile; trim=90 zile)

Formarea stocului curent de materii prime si materiale consumabile, ca de altfel a stocurilor în general, ocazioneaza cheltuieli specifice acestor operatiuni. În acest sens se efectueaza cheltuieli, pe de o parte, care privesc aprovizionarea propriu-zisa, referitoare la cheltuielile cu functionarea compartimentului de aprovizionare (salarii, cheltuieli de deplasare s.a), inclusiv o parte din cheltuielile indirecte ale întreprinderii, iar pe de alta parte, legate de depozitarea stocurilor constituite, cum ar fi: salarizarea personalului de la depozite, amortismentul activelor imobilizate, chiria, pierderile, dobânzile bancare etc.

Din structura acestor cheltuieli se poate observa ca prima grupa cuprinde cheltuielile de aprovizionare ocazionate de aducerea materialelor pâna la poarta întreprinderii, iar a doua grupa contine cheltuieli de stocare determinate de pastrarea materialelor pâna la darea lor în consum. Fata de marimea stocului, cele doua grupe de cheltuieli au un comportament opus.

Stocul de siguranta

Stocul de siguranta are menirea sa asigure continuitatea procesului de productie în cazul în care au loc întreruperi în faza aprovizionarii. Firesc, un asemenea stoc constituie o sarcina financiara suplimentara pentru întreprindere, ocazionata de atragerea si imobilizarea unui plus de capital pentru finantare.

Daca se compara costul suplimentar ocazionat de atragerea capitalului care urmeaza sa fie imobilizat în stocul de siguranta (dobânda aferenta capitalului), cu asa zisul ,,cost al lipsei de stoc'' se poate aprecia eficienta gestiunii stocului de siguranta.

Marimea stocului de siguranta este determinata de actiunea celor doi factori: consumul mediu zilnic si intervalul de siguranta (t_s), exprimându-se prin relatia:

În practica financiara din tara noastra intervalul pentru calculul stocului de siguranta se alege, ca fiind cel mai mic dintre:

- intervalul de siguranta calculat la nivelul a jumatate (1 / 2) din intervalul stocului curent;

- intervalul de siguranta calculat matematic prin metoda abaterilor, dupa formula:

unde:

= cantitatile aprovizionate din materialul ,,i'';

t = abaterea de timp între intervalul dintre aprovizionari si intervalul mediu

În cazul în care abaterea este pozitiva atunci materialele sunt receptionate la un interval mai mare decât cel mediu (luat în calculul stocului curent) existând pericolul epuizarii stocului si întreruperii fabricatiei. Ca urmare, se va constitui stoc de siguranta în functie de intervalul mediu rezultat. Când abaterea este negativa, marimea ei nu se va lua în calcul.

- prudenta, de aversiune fata de risc, care presupune constituirea unui

3.3.1.1.1.3 Stocul de conditionare prealabila

Stocul de conditionare prealabila se constituie pentru unele materiale care necesita operatii de conditionare înainte de darea lor în consum si aceasta pentru îmbunatatirea calitatii lor si a parametrilor tehnologici. Operatiunile de conditionare sunt prevazute în tehnologiile de fabricatie pentru fiecare fel de materii prime si materiale consumabile, care intra în structura produsului finit. Pentru asemenea procese de conditionare prealabila se elaboreaza, pe ramuri, norme tehnice de conditionare care se revizuiesc ori de câte ori se modifica tehnologia de fabricatie.

Stocul de conditionare se calculeaza pe baza consumului mediu zilnic si a intervalului de conditionare (t_d), dupa relatia:

În general, intervalul de conditionare prealabila se refera la numarul de zile necesar efectuarii unor operatiuni de pregatire a materialelor pentru productie, cum ar fi: de sortare, de debitare, de analize prealabile etc. Prin însumarea timpilor aferenti acestor operatiuni se determina intervalul de conditionare luat în calcul.

3.3.1.1.1.4 Stocul pentru transporturi interioare

Întreprinderile, în structura lor, pot avea sectii sau chiar fabrici dispersate teritorial, asezate în alte localitati. Daca aprovizionarea cu unele materii prime si materiale consumabile se face direct la locul de consum, aprovizionarea cu materiale mai scumpe si cu consum periodic se face prin depozitul central. Aceasta înseamna ca asemenea materiale se pot afla un timp oarecare în operatiuni de transport interior precum si de predare - primire.

Stocul pentru transporturi interioare se calculeaza în functie de consumul mediu zilnic si intervalul pentru transporturi interioare (t_t), dupa formula:

Intervalul pentru transporturile interioare, se calculeaza ca o medie a realizarilor privind duratele de transport de la depozitul central la locurile de consum.

Stocul de iarna

Unele întreprinderi folosesc anumite materiale (nisipul de râu, caolina, etc.) care nu pot sa fie exploatate pe timp de iarna.

Aceasta presupune formarea stocului curent, necesar în perioada de iarna, înca din perioada premergatoare anotimpului geros.

Stocul de iarna se determina pe baza consumului mediu zilnic din materialele în cauza si intervalul pentru stocul de iarna (t_r), folosind relatia:

Intervalul pentru stocul de iarna este, de regula, egal cu durata de neexploatare sau perioada de netransportare a unor materiale. Asemenea intervale de timp se calculeaza numai pe timpul iernii, iar stocul ca atare, ca stoc de iarna, se constituie si se mentine în perioada premergatoare iernii. Pe timpul iernii acest stoc, treptat, se transforma în stoc curent.

3.3.1.1.2 Evaluarea necesarului de fond de rulment pentru stocurile de materiale destinate productiei

Necesarul fondului de rulment pentru stocurile destinate productiei reprezinta necesarul de finantat, adica marimea capitalului care urmeaza sa fie imobilizat în stocurile de materiale consumabile pentru savârsirea ciclului de exploatare.

La nivelul întreprinderilor care au activitati multiple si diverse, materialele necesare productiei care urmeaza sa fie aprovizionate si depozitate numara repere foarte multe. Dimensionarea fiecarui fel de material în parte ar fi prea costisitoare prin munca depusa în acest sens. Ca urmare, optimizarea stocurilor nu se face pentru toate tipurile de materiale consumabile ci numai pentru acelea care au o valoare mare si detin o pondere rezonabila în volumul aprovizionarilor.

Pentru gestiunea eficienta a stocurilor, materialele consumabile destinate productiei se împart în doua grupe: prima include materialele nominalizate, iar a doua grupa cuprinde materialele nenominalizate sau diverse.

Materialele consumabile nominalizate, care trebuie sa reprezinte cel putin 70% din total pentru a asigura un calcul real, sunt supuse dimensionarii pentru stabilirea stocului optim, pe fiecare fel de material, în timp ce materialele diverse urmeaza o procedura aparte prin care se determina necesarul anual de aprovizionat exprimat valoric.

Necesarul fondului de rulment (NFR), reprezentat de capitalul care va fi imobilizat în stocurile de materiale care urmeaza sa fie aprovizionate si depozitate, se calculeaza diferit pentru cele doua grupe de materiale consumabile.

Astfel, în stabilirea necesarului fondului de rulment pentru materialele nominalizate (NFR_N) se tine seama de faptul ca în faza aprovizionarii se produce o dispersare a momentelor de procesare a materialelor între doua aprovizionari. În plus, întregul circuit al activelor circulante se prezinta ca o succesiune de stocuri în toate fazele ciclului de exploatare, de marimi fizice diferite si de valori crescatoare pe unitatea de masura. Ca urmare, necesarul de finantat nu este egal cu valoarea stocului maxim, el fiind întotdeauna mai mic. Diferenta de valoare provine de la stocul curent, care în determinarea necesarului fondului de rulment, se ia în calcul ca o marime medie exprimata prin înjumatatirea intervalului de timp între doua aprovizionari consecutive.

Luând în considerare aceste particularitati, necesarul fondului de rulment pentru fiecare material nominalizat (NFR_Ni) se calculeaza dupa relatia:

de unde rezulta ca:

în care:

necesarul fizic anual de aprovizionat pentru fiecare fel de material nominalizat ,,i'';

= pretul de aprovizionare aferent materialului ,,i'';

t = intervalul de reaprovizionare pe tipuri de stocuri si pe feluri de materiale ,,i'';

T = perioada de referinta, an, trimestru

= necesarul de fond de rulment total aferent grupei de materiale nominalizate.

Necesarul fondului de rulment la materialele nenominalizate sau diverse (NFR_D) pentru care nu se calculeaza stocuri optime, se stabileste în mod proportional în functie de raportul dintre necesarul valoric anual al materialelor nenominalizate (M_ad) si necesarul anual al materialelor nominalizate (M_an) ponderat cu necesarul fondului de rulment total aferent materialelor nominalizate, folosind relatia:

Pentru un calcul cât mai real, în unele situatii, NFR_NT se stabileste numai în functie de stocul curent si cel de siguranta.

În final, se determina necesarul fondului de rulment total aferent materialelor aprovizionate si stocate destinate productiei (NFR_N+D) însumând necesarul de finantat al celor doua grupe de materiale, astfel:

NFRT_(N+D) = NFR_NT+NFR_D

La nivelul acestui necesar de finantat, în continuare, se vor cauta resurse de acoperire.

3.3.1.1. Dimensionarea stocurilor pentru productia în curs de fabricatie:

Evaluarea necesarului de fond de rulment pentru productia în curs de fabricatie

În evaluarea necesarului de fond de rulment pentru finantarea curenta a tuturor cheltuielilor pe care le ocazioneaza productia în curs de fabricatie este necesar sa se tina seama de felul procesului de fabricatie care poate fi:

a) continuu;

b) discontinuu.

a) Productia cu proces de fabricatie continuu presupune lansarea comenzilor în fabricatie în mod continuu, fara a astepta finisarea comenzii anterioare. În asemenea conditii se pot afla concomitent în fabricatie mai multe comenzi, în diferite stadii de finisare si nivele ale imobilizarilor de capital. Odata cu predarea la magazie a comenzilor finisate se realizeaza o recuperare de capital plasat în productia neterminata, pe seama caruia se pot finanta cheltuielile la comenzile în curs de fabricatie.

Ţinând seama de aceste particularitati cheltuiala medie zilnica pe durata ciclului de fabricatie nu atrage dupa sine si o imobilizare egala de capital. Ca urmare este necesar sa aducem cheltuiala medie zilnica la un nivel cât mai apropiat de imobilizarea medie zilnica de capital, adica sa fie corelata cu ajutorul unui coeficient de corectie. Relatia generala de calcul a coeficientului de corectie (K) este data de formula:

unde:

= cheltuiala medie pe durata ciclului de fabricatie, obtinuta ca o medie a cheltuielilor initiale si finale;

C_f = cheltuiala finala (productia fabricata evaluata la cost).

Limitele de variatie ale coeficientului de corectie vor fi: , de unde rezulta ca în situatia în care cheltuiala medie pe durata ciclului de fabricatie este egala cu cea finala, (adica ) coeficientul de corectie va fi egal cu unu. De regula, coeficientul de corectie este subunitar dar niciodata nu va fi egal cu zero.

În conditiile productiei cu proces continuu de fabricatie evolutia cheltuielilor pe durata ciclului de fabricatie se poate realiza uniform sau neuniform.

În cazul în care cheltuielile cresc uniform pe durata ciclului de fabricatie, coeficientul de corectie este dat de relatia:

, de unde rezulta ca

În cazul în care cheltuielile cresc neuniform pe durata ciclului de fabricatie, la intervale neegale si sume diferite, neuniformitatea poate interveni fie de la o faza a fabricatiei la alta, fie chiar în cadrul aceleasi faze. Pentru calculul coeficientului de corectie prezinta importanta nu fazele de fabricatie propriu-zise ci evolutia cheltuielilor, motiv pentru care durata fabricatiei se împarte în atâtea faze (subintervale) în cât se poate constata o evolutie uniforma a cheltuielilor.

În acest fel, cazul evolutiei neuniforme a cheltuielilor se reduce la modelul anterior a cheltuielilor uniforme pe faze ale ciclului de fabricatie.

Valoarea coeficientului de corectie se poate calcula prin doua modalitati:

- o prima modalitate consta în însumarea suprafetelor trapezelor care delimiteaza fiecare faza a ciclului de fabricatie. Coeficientul de corectie se determina raportând imobilizarile de capital în cheltuielile efectuate pe faze, date de suma suprafetelor trapezelor la suprafata dreptunghiului, dupa relatia:

unde:

c₀, c₁, c₂, . c_n, reprezinta cheltuiala initiala sau finala din cadrul fazei duratei de fabricatie d₁, d₂, d₃, . d_n , dupa caz

- a doua modalitate de calcul a coeficientului de corectie are în vedere cresterea medie a cheltuielilor de la sfârsitul unei faze pâna la finele duratei ciclului de fabricatie. Înseamna ca cheltuiala medie din prima faza, adica ramâne imobilizata pâna la finele ciclului, în continuare adaugându-se cresterile medii de cheltuieli pe faze pâna la sfârsitul ciclului de fabricatie. Ca urmare, relatia de calcul a coeficientului de corectie devine:

În situatia în care lansarea în fabricatie se face pe loturi de produse, coeficientul de corectie se calculeaza tinând seama ca o parte din capitalul plasat în cheltuielile întregului lot de produse se recupereaza începând cu finisarea primelor produse din lot si predate la magazie. Aceasta înseamna ca o parte din imobilizarile facute se recupereaza pentru starea de productie neterminata înainte de finisarea întregului lot. Asistam în acest caz, pe de o parte, la cresterea cheltuielilor neuniforme, iar pe de alta parte, la descresterea treptata a lor, care poate fi uniforma sau neuniforma. De exemplu, daca cheltuielile de exploatare cresc neuniform iar lansarea în fabricatie se face în conditiile prezentate mai sus, valoarea recuperarilor de capital (VR_ec) este data de relatia:

VR_ec=r₁t₁+r₂t₂+.+r_nt_n

unde:

r₁, r₂, ... r_n = capitalul care se recupereaza prin finisarea produselor finite înainte de expirarea duratei totale a ciclului de fabricatie;

t₁, t₂, ... t_n = timpul din momentul recuperarii capitalului imobilizat în cheltuieli si pâna la sfârsitul ciclului de fabricatie, exprimat în zile.

Coeficientul de corectie, în acest caz, se va calcula dupa relatia:

Aceasta reducere a valorii coeficientului de corectie are ca efect direct reducerea corespunzatoare a necesarului de fond de rulment.

În situatia în care productia este de serie si se fabrica un sortiment bogat de produse, coeficientul de corectie se poate calcula numai pentru produsul reprezentativ din fiecare grupa omogena de produse. Aceasta înseamna ca productia se împarte pe grupe omogene de produse în functie de asemanarile proceselor tehnologice, cu mentiunea ca nu trebuie sa existe diferente mari între duratele de fabricatie ale produselor. Coeficientul de corectie se va calcula ca si în situatia în care cheltuielile cresc neuniform, iar valoarea lui se va extinde si la celelalte produse.

Odata calculat coeficientul de corectie în functie de particularitatile pe care le prezinta productia cu proces de fabricatie continuu, se procedeaza la determinarea necesarului fondului de rulment pentru productia în curs de fabricatie dupa relatia:

sau

Relatiile de mai sus, cu notatiile cunoscute se refera la produsul i: Pentru calculul fondului de rulment total folosim relatia:

b) Productia cu proces de fabricatie discontinuu constituie o particularitate a activitatilor industriale. Discontinuitatea se explica prin aceea ca o noua comanda nu poate fi lansata în fabricatie înainte de finisarea comenzii anterioare.

Aceasta înseamna ca nu se poate înfaptui o recuperare de capital prin predarea partiala a comenzilor finisate la magazie si, ca atare, plasamentele de capital se fac la nivelul maxim al costurilor productiei pe care le ocazioneaza un ciclu de fabricatie. Finantarea începe cu o cheltuiala initiala si continua cu celelalte cheltuieli pâna la costul final, sume acoperite din capitalul constituit.

În acest context, cheltuiala medie pe durata fabricatiei ajunge sa fie egala cu cheltuiala finala care exprima costul productiei. La acest nivel se va constitui necesarul de fond de rulment . Deci,

si

Daca întreprinderea cu proces de fabricatie discontinuu dispune de linii tehnologice care functioneaza independent, atunci valoarea coeficientului de corectie se calculeaza asemanator unui proces de productie continuu. Precizez ca, în productia cu proces de fabricatie discontinuu valoarea coeficientului de corectie este egala cu unu, finantarea facându-se la nivelul costului productiei lansata în fabricatie.

Pentru produsele nenominalizate, din grupa diverse, necesarul de fond de rulment se calculeaza global. În acest sens, pornind de la ideea ca tehnologiile de fabricatie ale produselor în cauza - privind durata ciclului si evolutia cheltuielilor - sunt asemanatoare cu cele ale produselor nominalizate, necesarul fondului de rulment se calculeaza ponderând raportul dintre productia anuala exprimata în costuri la produsele diverse si productia anuala evaluata în costuri la produsele nominalizate cu necesarul de fond de rulment total al produselor nominalizate.

Însumând necesarul de fond de rulment calculat pentru produsele nominalizate cu cel al produselor nenominalizate (diverse) se obtine necesarul de fond de rulment total pentru productia în curs de fabricatie.

3.3.1.3 Dimensionarea stocurilor de produse finite si calculul necesarului de fond de rulment

Produsele rezultate calitativ din procesele de fabricatie trec sub forma de produse finite în sfera comercializarii, adica în faza de desfacere a ciclului de exploatare. Acestea, în continuare, sunt destinate, pe de o parte, consumului intern, iar pe de alta parte, vânzarii.

Produsele finite intra în faza de desfacere la costul de fabricatie si vor iesi din aceasta faza spre vânzare la costul complet de productie, format din costul de fabricatie la care se adauga cheltuielile de desfacere si cheltuielile generale de administrare a întreprinderii.

Existenta stocurilor de produse finite în faza de desfacere este ceruta de executarea unor lucrari în vederea pregatirii lor pentru expediere. În acest sens, produsele finite stationeaza un anumit interval de timp în faza desfacerii, durata determinata de mai multe nevoi si anume:

durata receptiei în magazie (d_r); durata sortarii (d_s);

durata de maturizare (d_m); durata formarii loturilor pentru expediere (d_f);durata etichetarii si ambalarii (d_a); durata încarcarii în mijloacele de transport (d_t); durata întocmirii documentelor de expeditie (d_e);

În plus, sunt cazuri când receptia se face la beneficiar, mai ales, pentru produse finite care necesita unele probe de functionare si care nu se pot transporta în structura functionala a lor, ci se descompun în elemente componente. De asemenea, este necesar sa se tina seama si de munca de triere a comenzilor, obtinerea mijloacelor de transport adecvate etc.

Însumând aceste intervale de timp necesare pregatirii produselor în vederea expedierii, precum si a altor timpi ce apar în functie de particularitatile tehnologice, se obtine durata de stationare a produsului finit ,,i'' (D_i) pâna la livrare. Deci,

D_i=d_r+d_s+d_m+d_f+d_a+d_t+d_e

În general, marimea capitalului imobilizat în stocurile destinate vânzarii depinde atât de politica comerciala a întreprinderii cât si de caracterul fabricatiei, respectiv de ritmicitatea în care produsele ies din fabricatie si se pregatesc pentru expediere clientilor. Practic, marimea stocurilor de produse finite aflate în faza desfacerii si implicit a necesarului de fond de rulment depinde de doi factori:

a) valoarea produselor finite exprimata în cost complet (P_f);

b) durata de stationare a produselor finite (D_i).

Pe baza celor doi factori se calculeaza necesarul de fond de rulment pentru produsele finite (NFR_pf) dupa relatia:

unde:

T = perioada de referinta, an (360), trimestru (90);

,,i'' = se refera la tipul produsului finit.

La întreprinderile aflate în functiune durata de stationare a lotului în magazie, luata în calcul, se poate determina ca o medie de stationare a produselor într-un interval din anul de baza, de regula un trimestru, dupa formula.

iar

unde:

= durata medie de stationare a produsului ,,i'' în anul precedent;

= stocul mediu al produsului finit ,,i'' în magazie în anul precedent;

= valoarea produsului finit ,,i'' livrata în anul precedent;

= stocul la începutul intervalului luat în calcul;

S₁, S₂, ... S_n = stocurile decadale din intervalul luat în calcul;

N _t = numarul termenilor luati în calculul mediei cronologice.

Calculul necesarului de fond de rulment pentru produsele finite nenominalizate se face folosind acelasi rationament ca si cel utilizat în deteminarea necesarului de fond de rulment pentru productia în curs de fabricatie nenominalizata.

Daca în întreprindere exista si semifabricate destinate vânzarii, calculul stocului si al necesarului de fond de rulment se face folosind aceeasi metodologie ca si pentru stocurile de produse finite.

3.3.2 Metoda sintetica de calcul a stocurilor si a necesarului de fond de rulment aferent lor

Metoda sintetica se caracterizeaza prin stabilirea stocului si a necesarului de finantat pe total active circulante, eventual cu defalcarea acestora pe elemente.

În practica, metoda globala se aplica folosind trei procedee care au la baza:

a) viteza de rotatie a capitalului circulant;

b) corelatia dintre soldul total al activelor circulante si productia exercitiului sau cifra de afaceri;

c) activele circulante ce revin la 1000 lei productie sau cifra de afaceri.

a) Viteza de rotatie folosita în calculul stocurilor de active circulante se exprima, pe de o parte, prin coeficientul vitezei de rotatie, iar, pe de alta parte, prin durata unui circuit, exprimata în zile.

În primul caz, coeficientul vitezei de rotatie (K_vr) se calculeaza, folosind date din anul precedent, ca un raport între productia exercitiului exprimata în costuri () sau cifra de afaceri si stocul mediu de active circulante (), potrivit relatiei:

Coeficientul vitezei de rotatie exprima de câte ori s-a rotit capitalul investit în activele circulante pentru obtinerea productiei sau a cifrei de afaceri din anul precedent.

În cel de-al doilea caz, durata unui circuit exprimata în zile (D_z), se calculeaza ca raport între perioada de referinta (T), care este an sau trimestru, si coeficientul vitezei de rotatie, dupa relatia:

sau

Durata unui circuit exprima numarul de zile dintr-un circuit în care capitalul este imobilizat în active circulante.

Pe baza vitezei de rotatie a capitalului circulant, exprimata prin relatiile de mai sus, se calculeaza stocul total de active circulante necesar realizarii productiei sau cifrei de afaceri previzionate folosind formulele:

sau

În practica se obisnuieste sa se determine marimea vitezei de rotatie a capitalului nu numai pentru totalul activelor circulante, ci, si pentru formele structurale ale acesteia. Asa de exemplu, prin relatiile de mai sus se calculeaza viteza de rotatie a capitalului prin valorile de exploatare si, în continuare, nivelul stocurilor pentru realizarea productiei programate, astfel:

si

respectiv,

sau

unde:

= valorile de exploatare din anul precedent;

= valorile de exploatare din anul previzionat;

= coeficientul vitezei de rotate a capitalului plasat în valorile de exploatare din anul precedent;

= durata unui circuit în zile a capitalului imobilizat în valorile de exploatare din anul precedent.

Viteza de rotatie din anul precedent nu este luata în calcul automat, ci trebuie corectata în functie de unii factori care vor influenta în anul de previziune asupra accelerarii sau încetinirii acestuia, ca efect al schimbarilor produse în aprovizionare, tehnologiile de fabricatie sau desfacere. Asemenea modificari pot fi cuantificate în formele în care se exprima si viteza de rotatie. Influentând viteza de rotatie a capitalului circulant cu echivalentul modificarilor în structurile ciclului de exploatare (E_c) se obtine viteza de rotatie recalculata

sau

Folosind viteza de rotatie recalculata în relatiile de mai sus se înfaptuieste o dimensionare corecta a activelor circulante totale sau a valorilor de exploatare dupa caz.

În literatura de specialitate[1] pentru a aprecia rezultatele metodelor sintetice fata de cele obtinute prin metoda analitica se propune introducerea unui coeficient de degresivitate a cresterii activelor circulante. Coeficientul este masurabil fie prin ritmul de accelerare a rotatiei activelor circulante (ritm masurat statistic), fie printr-o marime dezirabila care sa apropie întreprinderea analizata de rezultatele concurentei sau de cele medii pe ramura. Luarea în calcul a acestei degresivitati presupune corectarea necesarului de finantat previzionat cu un coeficient subunitar egal cu unu minus coeficientul de accelerare a rotatiei capitalului circulant.

Necesarul de fond de rulment se stabileste la nivelul activelor circulante (NFR_AC) sau valorilor de exploatare (NFR_Vex) dimensionate, dupa caz, astfel:

sau

respectiv

sau

b) Prin procedeul bazat pe corelatia dintre soldul total al activelor circulante si productia exercitiului sau cifra de afaceri, se poate calcula necesarul total de active circulante în anul de referinta , respectiv necesarul de finantat , astfel:

; unde K=; iar

în care:

K = coeficientul de crestere sau descrestere a productiei în anul de referinta (de plan);

c) Activele circulante ce revin la 1000 lei productie sau cifra de afaceri reprezinta o proportie specifica anului precedent. Pentru ca aceasta proportie sa fie reprezentativa, din totalul activelor circulante luate în calcul se scad cele fara miscare sau supraevaluate. Relatia de calcul este:

unde:

p₀ = ponderea activelor circulante la 1000 lei productie din anul precedent, calculata dupa relatia:

Necesarul de fond de rulment se stabileste la nivelul activelor circulante dimensionate pentru anul de previziune. În continuare, necesarul de fond de rulment pentru activele circulante poate fi defalcat pe elementele structurale acestora pe baza ponderii avuta în totalul activelor circulante din anul precedent.

3.5.Valorile realizabile pe termen scurt

Întreprinderile, pentru realizarea ciclului de exploatare impun investitii pe termen scurt nu numai în formarea stocurilor ce compun valorile de exploatare, ci si în finantarea valorilor realizabile pe termen scurt. Acestea se caracterizeaza prin faptul ca au un grad ridicat de lichiditate si, ca atare, se pot transforma rapid în lichiditati.

Plasamentele de capital în valorile realizabile pe termen scurt au scopul de a asigura , pe de o parte, vânzarea bunurilor si serviciilor cât mai profitabil, iar pe de alta parte, fructificarea eficienta a lichiditatilor disponibile temporar.

Ţinând seama de particularitatile valorilor realizabile pe termen scurt le putem în:

1. creantele întreprinderii asupra tertilor

2. titluri de plasament

3.5.1 Creantele întreprinderii si evaluarea necesarului de fond de rulment pentru produsele expediate

Produsele expediate sunt acele bunuri trecute din faza de comercializare (desfacere) în faza de decontare a ciclului de exploatare. În aceasta faza de decontare se produce transferul de proprietate si se încaseaza valoarea produselor expediate.

Marimea capitalului imobilizat în produsele expediate depinde, cu prioritate, de politica comerciala a întreprinderii, dar, în acelasi timp si de ritmicitatea în care produsele se pregatesc pentru livrare. Practic, necesarul de fond de rulment pentru produsele expediate este determinat de creditul comercial si depinde de:

- valoarea produselor expediate exprimate în costuri de productie ;

- durata medie de decontare (încasare) a clientilor (D_d)

În aceste conditii, relatia de calcul a necesarului de fond de rulment pentru produsul ,,i'' expediat (NFR_pdi) este:

Durata medie de decontare a clientilor se calculeaza în functie de marimea creantelor si a cifrei de afaceri aferenta perioadei de referinta (an, trimestru) dupa relatia:

(sau 90)

Acest necesar al fondului de rulment reprezinta investitia de capital pentru constituirea soldului de credite clienti. În final, însumând necesarul de fond de rulment pentru cele trei categorii de stocuri precum si cel al clientilor si a altor active circulante se obtine necesarul de fond de rulment total care urmeaza sa fie finantat din capitalurile create.

3.5.2 Titlurile de plasament

3.5.2.1 Ratiunea plasamentelor de capital în titluri de valoare si structura lor

Întreprinderile, din activitatea curenta, pot realiza temporar excedente de trezorerie. Asemenea capitaluri disponibile urmeaza sa fie fructificate pe termen scurt cât mai profitabil pentru a justifica mentinerea în circuit a capitalului în cauza.

O cale principala de fructificare a acestui capital, temporar disponibil, o constituie plasamentele în titlurile de valoare, care se pot realiza pe piata financiara. Asemenea tranzactii facute de întreprindere pe piata financiara au drept scop de a realiza o rata a profitului cel putin egala cu rata rentabilitatii concurentului.

Plasamentele pe termen scurt în titluri de valoare sunt considerate, în exclusivitate, investitii financiare si, ca atare, ele difera fata de plasamentele capitalului în finantarea curenta a ciclului de exploatare. În acest sens, investitiile în titluri de plasament presupun inginerii financiare care cer pricepere si iscusinta, pe de o parte, în alegerea momentului efectuarii plasamentelor iar, pe de alta parte, în cel al lichidarii acestora, stiind ca pe piata financiara se produc schimbari rapide. Alegerea momentului efectuarii tranzactiilor pe piata financiara trebuie sa fie facut atunci când se poate obtine o rata a rentabilitatii cât mai mare si, respectiv, exista posibilitatea transformarii rapide a titlurilor în lichiditati.

Practica de pe piata financiara a demonstrat ca titlurile foarte rentabile sunt în acelasi timp si foarte riscante. Pentru a elimina riscul pierderii de capital, întreprinderea trebuie sa decida formarea unei structuri din titluri de valoare care se concretizeaza în portofoliu.

Portofoliul este constituit din totalitatea titlurilor de valoare de care dispune o întreprindere, la un moment dat, concretizat în actiuni, obligatiuni sau titluri derivate, achizitionate prin investitii financiare. Fiind o totalitate de titluri de valoare, fiecare având caracteristici specifice, portofoliul presupune si o anumita structura.

Gestiunea portofoliului are ca obiectiv stabilirea unei structuri

Practic, pentru întreprinderi este mai rentabil sa investeasca prin investitori institutionali datorita experientei acestora si puterii financiare mari de care dispun.

Pentru efectuarea de plasamente în titluri de valoare întreprinderea trebuie sa foloseasca toate informatiile posibile, unele exprimate în indicatori de eficienta, astfel încât sa poata alege structura de portofoliu cea mai rentabila.

3.5.2.2 Asupra unor indicatori de eficienta a titlurilor de plasament

În procesul de investire si gestiune a capitalului în titluri de plasament, teoria financiara a formulat ca obiectiv esential optimizarea corelatiei dintre rentabilitate si risc. Aceasta preocupare este tot mai necesara în corelatiile unei volatilitati (care desemneaza variatiile cursului bursier) crescânde a valorilor mobiliare în raport cu variatiile pietei de capital, ceea ce determina o relatie directa între rentabilitate si risc. Înseamna ca o rentabilitate mai mare este însotita de un risc mai mare si invers.

Pentru a se putea informa permanent ,,consumatorii'' de titluri de plasament , practica financiara a construit mai multi indicatori care privesc, deopotriva, atât titlurile de valori mobiliare cât si portofoliul acestora. Dintre indicatorii respectivi amintim:

1. Rentabilitatea titlului de valoare. Într-o asemenea investitie calculul rentabilitatii are în vedere doua componente ale câstigului: dividendul sau dobânda si cresterea valorii de piata. Dividendele, în cazul actiunilor, constituie o promisiune potrivit careia întreprinderea emitenta va repartiza o parte din profitul realizat ca dividende detinatorilor de titluri. În cazul obligatiunilor câstigul sperat îl va constitui dobânzile sau venitul fix aferent valorii nominale.

În acelasi timp, motivatia investitiilor financiare o constituie si o alta componenta a rentabilitatii si anume, cresterea valorii de piata în raport cu pretul ei de achizitie. Aceasta motivatie este cea care asigura o circulatie bursiera a titlurilor.

Fata de cele de mai sus, rata rentabilitatii unei actiuni se calculeaza dupa relatia:

unde:

= rata rentabilitatii titlului ,,i'' în momentul ,,t'';

= dividendul sperat;

= pretul (cursul) actiunii ,,i'' în momentul ,,t'' care variaza de la 1 la n;

= pretul (cursul) de achizitie al titlului ,,i'' în momentul ,,t-1''.

Asemenea consideratii se pot face si în legatura cu rentabilitatea unei obligatiuni.

Asadar, rentabilitatea unui titlu de plasament este data, pe de o parte, de raportul pe care emitentul o poate asigura investitorului de capital, iar pe de alta parte, de cresterea în timp a pretului (cursului) respectiv de raportul (care exprima cresterea valorii sau diminuarea ei).

Însumând cele doua câstiguri obtinem rentabilitatea titlului financiar.

2. Riscul titlului de valoare. Pentru calculul acestui indicator se apeleaza la teoria probabilitatilor, respectiv la parametrii repartitiei diferitelor rentabilitati (înregistrate statistic) si la legile probabilitatii care surprind cel mai bine aceste rentabilitati ale valorilor mobiliare. Asadar, este vorba de o abatere care ar putea avea loc de la evolutia medie a cursului de bursa. Marimea acestei abateri, posibile în viitor, este data de variatia ratei rentabilitatii titlului din fiecare zi fata de o rentabilitate medie pe întreg intervalul considerat.

Pentru o evaluare a riscului cât mai concludenta se alege un interval de timp suficient de mare si mai ales cu numeroase tranzactii ale titlului. Marimea riscului pe titlu se calculeaza în fiecare zi operationala în bursa.

În vederea caracterizarii celor doua variabile aleatoare - rentabilitatea si riscul - teoria probabilitatilor a retinut ca relevanti urmatorii parametri:

- valoarea medie a rentabilitatii , care se calculeaza astfel:

unde:

probabilitatea de aparitie (pondere) a riscului (frecventa acestuia);

i = 1,2, ., n observari statistice

- dispersia rentabilitatilor fata de valoarea medie , calculata ca suma a patratelor diferentelor ponderate cu probabilitatea de aparitie, adica:

- abaterea medie patratica , calculata prin radacina patratica a dispersiei:

Fata de cele de mai sus, relatia de calcul al riscului titlului de valoare este:

Prin simetria abaterilor posibile, în raport cu media, se poate admite ca riscul este masurabil prin valorile negative ale abaterilor, iar cresterea rentabilitatii prin valorile pozitive ale abaterilor.

3. Rentabilitatea portofoliului de titluri de valoare. Întreprinderea este interesata în rentabilitatea întregii sale investitii, motiv pentru care, în fiecare zi, se calculeaza nu numai rentabilitatea pe feluri de titluri, ci si rentabilitatea portofoliului. Un portofoliu se constituie în proportii diferite de participare a unora si a altora dintre titluri. La o anumita combinatie optima de participare a titlurilor se poate obtine o performanta superioara.

Rentabilitatea portofoliului (R_p) se calculeaza ca o medie ponderata a rentabilitatilor individuale sperate (medii) ale titlurilor din portofoliu dupa relatia:

în care:

= rata rentabilitatii portofoliului în momentul ,,t'';

x₁, x₂, .,x_n = ponderea titlurilor individuale componente ale portofoliului,

unde: x₁+x₂+.+x_n=1;

rata rentabilitatii (medii) fiecarui titlu ,,i''.

Din relatia de mai sus rezulta ca rentabilitatea portofoliului este direct proportionala cu rentabilitatile titlurilor componente dar si cu ponderea de participare a fiecarui titlu la compunerea portofoliului. Pentru a creste rentabilitatea portofoliului este suficient sa crestem ponderea titlului celui mai rentabil. Dar aceasta crestere de rentabilitate este însotita si de cresterea riscului, motiv pentru care este necesar sa fie cercetat.

4. Riscul portofoliului de valoare. În functie de avantajul diversificarii unui portofoliu se poate aprecia ca, riscul acestuia depinde, în primul rând, de numarul de titluri care îl compun. Aceasta, ca urmare a compensarii variatiilor contrare ale rentabilitatii titlurilor componente. Totodata este semnificativa structura portofoliului în sensul ca atunci când titlurile au ponderi relativ egale în compunerea portofoliului, riscul acestuia este mai mic decât în cazul în care o actiune detine 90% din portofoliu iar celelalte actiuni ocupa restul de 10%. Pe de alta parte, un portofoliu format din actiuni ale unor societati recunoscute si împartite, va fi mai putin riscant decât un portofoliu ce cuprinde titluri ale unor societati mici si care nu sunt cotate la bursa.

Relatia de calcul a riscului portofoliului ,,p'' în momentul ,,t'' adica este:

unde:

riscul titlului ,,i'' din structura portofoliului;

ponderea titlului ,,i'' in portofoliul "p"

Asadar, riscul portofoliului de ,,n'' titluri reprezinta suma titlurilor combinatiilor posibile între rentabilitatile titlurilor componente (inclusiv propriile dispersii), în functie de ponderile de participare a titlurilor la compunerea portofoliului.

În practica bursiera se mai calculeaza si alti indicatori de apreciere a eficientei titlurilor financiare cum ar fi: indicele bursier si coeficientul de volatilitate al portofoliului.