POLITICI ORIENTATE CaTRE CERERE: POLITICA FISCALa
Politicile orientate catre cerere sunt acele politici macroeconomice care au drept obiectiv principal stimularea cererii agregate pe piaˇa bunurilor si serviciilor astfel încât oferta agregata sa fie, la rândul sau, influenˇata pentru a realiza un nou echilibru la niveluri mai mari (sau mai mici) ale amândurora. Se încearca, în acest fel, atingerea si menˇinerea ocuparii complete a forˇei de munca si a unui nivel stabil al preˇurilor,altfel spus, a unui nivel dorit al activitaˇii economice.
Politicile fiscale sunt, în primul rând, instrumente ale guvernului în influenˇarea economiei, deci ele reflecta masura în care un guvern se implica în orientarea proceselor macroeconomice. Aplicarea politicilor fiscale consta, în esenˇa, în determinarea marimii cheltuielilor guvernamentale si a impozitelor si taxelor, a plaˇilor transferabile sau a unei combinaˇii a acestora care sa duca la realizarea scopurilor stabilite.
În alegerea politicii fiscale adecvate este importanta eficienˇa acesteia, altfel spus marimea efectului ce se obˇine în condiˇiile date. Masurarea acestor efecte se face utilizând multiplicatorii politicii fiscale, definiˇi ca acele marimi care arata cu cât se modifica marimea outputului / venitului atunci când unul dintre instrumentele politicii fiscale se modifica cu o unitate valorica.
Aplicarea unei politici fiscale determina efecte imediate asupra bugetului guvernamental. Cresterea cheltuielilor guvernamentale sau a plaˇilor transferabile duce la sporirea deficitului guvernamental, în timp ce cresterea ratei fiscalitaˇii duce la reducerea acestuia. Din aceasta cauza, proiectarea unei politici fiscale trebuie întotdeauna însoˇita de o analiza a 919c21j efectelor acesteia asupra deficitului bugetar, a datoriei publice, în general.
4.1 INSTRUMENTELE ŞI SCOPURILE POLITICII FISCALE
Orice analiza a unei politici macroeconomice are la baza precizarea scopurilor acesteia, precum si a instrumentelor utilizate pentru atingerea acestora.
Politica fiscala înseamna, în esenˇa, utilizarea cheltuielilor guvernamentale si a mijloacelor fiscale pentru a afecta cererea agregata. Desi, la prima vedere, politica fiscala pare relativ simpla, presupunând luarea unor decizii privind marimea cheltuielilor guvernamentale, a transferurilor si/sau a taxelor percepute într-o anumita perioada, în realitate ea este deosebit de complexa.
Astfel, efectele politicii fiscale pe termen scurt difera de efectele pe termen lung. Chiar si pe termen scurt, politici care se includ în aceeasi categorie pot afecta economia în moduri foarte diferite. Aceasta complexitate deosebita se datoreaza urmatoarelor doua cauze.
În primul rând, orice schimbare în cheltuielile guvernamentale sau în taxe trebuie sa fie finanˇata, deci trebuie sa aiba o sursa din care provin fondurile prevazute în bugetul de stat. Dar acest aspect al finanˇarii are si el efecte importante asupra economiei care se pot suprapune, amplificându-le sau diminuându-le, peste efectele determinate de politica fiscala propriu-zisa.
În al doilea rând, însasi structura cheltuielilor guvernamentale si a taxelor poate exercita efecte importante asupra restului economiei. Astfel, la nivelul fiecarui an, sumele alocate de la bugetul de stat pentru diferite capitole de cheltuieli se modifica, uneori substanˇial, în acord cu viziunea guvernului privind încurajarea sau descurajarea anumitor sectoare ale economiei. Aceste modificari se observa si în sistemul de impozite si taxe, atunci când fiscalitatea creste sau scade în anumite sectoare. Schimbarile respective au repercusiuni însemnate, atât pe termen scurt, cât si pe termen lung.
În forma sa iniˇiala, teoria politicilor fiscale a fost dezvoltata de J.M.Keynes în anii '30 pentru a arata modul în care guvernul poate influenˇa, prin cheltuieli guvernamentale si politici de taxare, atingerea utilizarii complete a forˇei de munca. În aceasta etapa de dezvoltare, teoria nu spunea nimic despre efectele derivate ale politicilor fiscale, efecte care pot conduce la schimbari dramatice în comportamentul consumatorilor si al investitorilor.
Principalul instrument al politicii fiscale, cheltuielile guvernamentale, se poate împarˇi în doua mari categorii: cumparari guvernamentale de bunuri si servicii si plaˇi transferabile.
Prima categorie, cumpararile de bunuri si servicii, include achiziˇiile de produse destinate refacerii soselelor naˇionale, plaˇile de salarii catre sectorul bugetar, achiziˇia de produse intermediare si finale necesare sectorului de aparare s.a.
A doua categorie de cheltuieli guvernamentale o reprezinta transferurile de venit pentru care guvernul nu primeste nimic în schimb, transferuri denumite plaˇi transferabile. Astfel, familiile cu venituri mici primesc ajutoare sociale, elevii si studenˇii primesc burse de stat, veteranii de razboi primesc pensii s.a.
Toate aceste plaˇi transferabile, prin care se redistribuie venitul naˇional, nu au o contribuˇie directa asupra restului economiei (sectorului privat) dar îl pot influenˇa indirect datorita efectului lor asupra cheltuielilor de consum.
Pe lânga aceste doua instrumente, politica fiscala mai utilizeaza si impozitele si taxele datorita influenˇei acestora în formarea venitului disponibil si, de aici, în determinarea cheltuielilor de consum si a cererii agregate.
Sa analizam, pe rând, aceste trei instrumente, precum si efectul lor asupra economiei.
4.1.1 Cumpararile guvernamentale de bunuri si servicii
Cumpararile de bunuri si servicii efectuate de guvern pot afecta direct cererea agregata pe piaˇa bunurilor si serviciilor. Orice achiziˇie guvernamentala de bunuri se adauga cererii de bunuri si servicii, deci cererea agregata la nivelul întregii economii se amplifica.
În termenii modelului AD-AS, aceasta amplificare presupune deplasarea curbei AD catre dreapta, ca în figura 4.1.
Pe termen scurt, cresterea cererii agregate determina cresterea outputului real si, daca acesta depaseste nivelul sau potenˇial, exercita o presiune crescatoare asupra preˇurilor si salariilor.
Cresterea preˇurilor P se explica prin faptul ca existenˇa unei cereri agregate în exces nu va fi imediat acoperita de o oferta agregata la acelasi nivel. Producˇia are nevoie de un anumit timp pentru a se adapta la schimbarea cererii agregate. Drept urmare, preˇurile bunurilor si serviciilor pentru care exista o cerere în exces vor creste.
Figura 4.1
Cresterea salariilor pe piaˇa forˇei de munca este datorata cresterii cererii de forˇa de munca, cerere pe care sectorul productiv al economiei o formuleaza ca urmare a dorinˇei sale de a creste oferta, pentru a raspunde cresterii cererii de bunuri si servicii. Crescând cererea de munca, salariile - deci preˇul forˇei de munca - tind si ele sa creasca. Aceasta duce la cresterea ofertei de munca, adica la reducerea somajului.
Ocuparea într-un grad mai înalt a forˇei de munca determina, mai departe, cresterea outputului, deci a ofertei de bunuri si servicii, dar si a venitului disponibil, adica a cererii agregate. Se manifesta, astfel, un proces de tip multiplicator, proces care amplifica efectul iniˇial (de impact) al cresterii cumpararilor guvernamentale de bunuri si servicii.
Reducerea cumpararilor guvenamentale de bunurii si servicii deplaseaza curba cererii agregate AD catre stânga, efectele declansate de o astfel de reducere fiind opuse celor prezentate anterior. Asadar, în urma unei astfel de politici, outputul, deci oferta agregata de bunuri si servicii, se reduce, iar ocuparea forˇei de munca scade, crescând, în schimb, somajul.
Am aratat mai sus ca schimbarile în cumpararile guvernamentale de bunuri si servicii pot duce la modificari mai mari în cererea agregata datorita efectului multiplicator.
În proiectarea unei politici fiscale este deosebit de importanta cunoasterea efectelor unor astfel de procese multiplicatoare datorita faptului ca ele pot duce la cresteri ale cererii agregate mai mari decât cele dorite si care pot fi satisfacute prin oferta agregata corespunzatoare. O cerere în exces care nu este satisfacuta face ca nivelul preˇurilor sa creasca, deci determina efecte inflaˇioniste greu de contracarat.
Cu toate acestea, marimea efectelor determinate de procesul multiplicator este limitata de o serie de factori. Astfel, cheltuielile de consum ale majoritaˇii gospodariilor depind de venitul permanent si nu de venitul curent al acestora. Drept urmare, consumul nu va fi afectat prea mult daca cheltuielile guvernamentale scad, cel puˇin nu în prima etapa.
Plaˇile transferabile asigura completarea venitului gospodariilor, permiˇându-le sa pastreze cheltuielile de consum la un anumit nivel. Pe masura ce venitul se reduce, taxele scad, afectând si cheltuielile guvernamentale, deci si cumpararile de bunuri si servicii.
Reducerea acestora din urma poate sa duca la scaderea ratei dobânzii datorita scaderii necesarului de împrumut al sectorului public. O rata scazuta a dobânzii încurajeaza, însa, cumpararile private de bunuri de consum si de investiˇii, deci creste cererea agregata pe piaˇa bunurilor si serviciilor.
Toate aceste efecte se suprapun efectelor multiplicator si fac ca, în final, cresterea sau scaderea cererii agregate, obˇinuta prin utilizarea instrumentelor fiscale, sa aiba o marime dependenta nu numai de marimea politicii aplicate, dar si de a factorilor care amplifica si/sau reduce efectele multiplicator. Se poate spune ca acest aspect se adauga celor menˇionate mai sus si face sa sporeasca si mai mult complexitatea politicilor fiscale.
4.1.2 Plaˇile transferabile
Cresterea sau descresterea plaˇilor transferabile afecteaza marimea cresterii cererii agregate într-un mod oarecum diferit de modul în care aceasta se schimba datorita cumpararilor guvernamentale de bunuri si servicii.
Prin plaˇile transferabile are loc o redistribuire a veniturilor în cadrul economiei, de la indivizi cu venituri mai mari la indivizi cu venituri mai mici sau fara venituri. De aceea, o schimbare în plaˇile transferabile nu va afecta direct cererea agregata, ci o va afecta indirect prin intermediul venitului disponibil si, mai apoi, al cheltuielilor de consum.
Cele mai multe gospodarii îsi formeaza cererea de bunuri de consum pe baza venitului disponibil permanent. Schimbari mici si întâmplatoare în acest venit nu afecteaza prea mult consumul de bunuri si servicii al gospodariilor. Daca aceste schimbari devin permanente, ele au efecte însemnate asupra consumului, deci afecteaza cererea agregata.
Pe lânga caracterul temporar sau permanent al modificarilor de venit, în studiul efectelor plaˇilor transferabile trebuie avut în vedere si comportamentul diferit al gospodariilor în raport cu nivelul venitului disponibil permanent pe care îl realizeaza.
Acele gospodarii care au un venit disponibil permanent mai mare pot sa-si menˇina consumul la un nivel relativ constant, economisind atunci când venitul lor creste temporar si luând cu împrumut atunci când venitul lor scade temporar. Deci, aceste gospodarii sunt afectate doar de schimbari permanente în plaˇile transferabile, schimbari care le pot afecta consumul si deci, cererea de bunuri si servicii.
Dar gospodariile care au un venit disponibil permanent redus sunt în imposibilitate de a economisi sau de a lua cu împrumut pentru a-si menˇine consumul, deci si cererea de bunuri si servicii, la un nivel constant.
Atunci când venitul lor scade, astfel de gospodarii vor fi silite sa reduca consumul chiar daca micsorarea venitului este temporara. Plaˇile transferabile, cum ar fi ajutoarele de somaj sau asistenˇa sociala, permit acestor gospodarii sa menˇina consumul la un nivel relativ constant, lucru care nu ar fi posibil în lipsa acestui venit suplimentar.
Deci efectul plaˇilor transferabile asupra cererii agregate depinde, în principal, de efectul schimbarii cheltuielilor de consum ale gospodariilor cu venituri reduse. De aceea, eficienˇa acestui instrument depinde de alocarea plaˇilor transferabile, în sensul ca cu cât acestea sunt orientate mai mult catre gospodariile cu venituri mici sau fara venituri, cu atât modificarile în cheltuielile de consum, deci în cererea agregata de bunuri si servicii, vor fi mai mari.
Ca si cumpararile guvernamentale de bunuri si servicii, plaˇile transferabile pot genera efecte multiplicator. Datorita cauzelor expuse mai sus, multiplicatorul plaˇilor transferabile are valoarea mai mica decât multiplicatorul cumpararilor guvernamentale de bunuri si servicii, deoarece primele nu afecteaza în mod direct cererea agregata, ci prin intermediul efectului lor asupra cheltuielilor de consum care, la rândul lor, influenˇeaza cererea agregata.
Deci, daca primul instrument al politicii fiscale, cumpararile guvernamentale de bunuri si servicii, este un instrument politic direct, plaˇile transferabile este un instrument politic indirect, fiind necesara o marime (variabila) intermediara prin care efectul sa se transmita asupra veriabilei scop, cererea agregata de bunuri si servicii. De regula, instrumentele politice indirecte exercita efecte cu o intensitate mai redusa asupra scopurilor decât instrumentele politice directe (nemijlocite).
4.1.3 Taxele
Taxele afecteaza cererea agregata pe doua cai principale. Prima cale este legata de efectul acestora asupra venitului disponibil al gospodariilor, în timp ce a doua priveste efectul lor asupra profitului si costului bunurilor capitale ale firmelor. Deoarece mecanismele declansate de cele doua cai sunt oarecum diferite, sa analizam separat efectul taxelor mai întâi asupra indivizilor si apoi asupra firmelor.
a) Taxele individuale
Taxele suportate de indivizii de la nivelul gospodariilor le vom numi, în continuare, taxe individuale. Ele sunt, de regula, formate din impozitele pe venit, plaˇile pentru asigurari sociale, somaj si contribuˇii. Plaˇile pentru asigurari sociale sunt utilizate pentru pensii si ele nu sunt considerate instrumente ale politicii fiscale.
Cea mai importanta sursa de venituri guvernamentale o constituie impozitele pe venit (salarii, dividende, alte venituri). Aceste impozite, de regula, sunt progresive, deci rata de impozitare creste pe masura ce individul realizeaza venituri mai mari. Exista, însa, atât un interval de venituri care nu sunt impozitate, cât si o limita superioara pâna la care rata impozitului pe venit poate sa creasca.
Schimbarile în impozitul pe venit acˇioneaza prin efectele pe care le au asupra venitului disponibil. Deci, si în acest caz, este importanta distincˇia dintre venitul curent si venitul disponibil, precum si dintre schimbarile temporare si cele permanente în marimea venitului.
O schimbare în venitul curent (pe termen scurt) determina doar o mica modificare în cheltuielile de consum. Altfel spus, schimbari temporare ale ratei impozitului pe venit sunt ineficiente în ce priveste restrângerea sau stimularea cererii agregate.
În schimb, schimbari permanente (pe termen lung) ale ratei impozitului pe venit au un efect mult mai mare asupra cheltuielilor de consum si, în consecinˇa, a cererii agregate.
De exemplu, daca guvernul reduce rata impozitului pe venit si aceasta reducere este privita de gospodarii ca având un caracter permanent, atunci ele îsi vor mari, în mod semnificativ, cheltuielile de consum.
În figura 4.2 se prezinta efectul temporar si efectul permanent ale unei reduceri a ratei impozitului pe venit asupra curbei cererii agregate AD. Se observa ca prima schimbare deplaseaza curba AD catre dreapta cu o cantitate neglijabila (ADT) în timp ce a doua schimbare, permanenta, o deplaseaza tot catre dreapta, dar cu o cantitate semnificativa (ADP).
Figura 4.2
b) Taxele impuse firmelor
Daca taxele individuale, dupa cum am vazut mai sus, afecteaza cheltuielile de consum ale gospodariilor, taxele impuse firmelor afecteaza cheltuielile cu bunurile de investiˇii. În general, aceste taxe se împart în doua mari categorii: impozitul pe profit si facilitaˇi (scutiri) de impozite pentru investiˇii.
Impozitul pe profitul firmei se aplica profitului ramas dupa ce firmele si-au dedus costurile de producˇie din veniturile totale obˇinute din vânzari. El influenˇeaza cheltuielile de investiˇii care au ca sursa principala profitul obˇinut de catre firme. Multe firme cred ca este mai puˇin costisitor sa finanˇeze propriile investiˇii utilizând o parte din profitul obˇinut, decât sa apeleze la credite bancare.
Deci, cu cât profitul ramas la dispoziˇia firmelor este mai mare cu atât cheltuielile de investiˇii vor fi mai mari. Desigur ca o parte din profit va merge la acˇionari sub forma de dividende, dar acestia pot reinvesti acest profit sau utiliza pentru a-si spori cheltuielile de consum.
Cheltuieli de investiˇii mai mari înseamna, însa, cumparari sporite de bunuri de investiˇii, deci o cerere agregata mai mare.
Rezulta de aici ca o reducere a ratei impozitului pe profit determina cresterea cheltuielilor de investiˇii si deci cresterea cererii agregate, în timp ce o crestere a ratei impozitului pe profit are un efect opus, ducând la reducerea cheltuielilor de investiˇii si deci a cererii agregate. Curba AD se va deplasa deci catre dreapta în urma reducerii ratei impozitului pe profit si catre stânga în urma cresterii ratei impozitului pe profit.
Deseori, guvernul acorda anumite scutiri de taxe pe perioade determinate si alte facilitaˇi pentru investiˇii în sectoare importante ale economiei. De exemplu, pentru atragerea investitorilor straini se acorda reduceri sau scutiri de impozit. Aceste facilitaˇi trebuie privite tot ca instrumente ale politicii fiscale, deoarece ele au, în general, aceleasi efecte ca si reducerile ratei de impozit pe profit.
Cu toate acestea, astfel de masuri sunt privite ca având un caracter temporar, întrucât perpetuarea lor poate duce la anumite distorsiuni pe piaˇa bunurilor si serviciilor datorate avantajelor fiscale de care se bucura unii producatori.
Înca o data apare deci importanˇa distincˇiei dintre carcterul temporar si permanent al schimbarilor în ratele impozitelor si taxelor. De exemplu, daca guvernul decide sa acorde facilitaˇi investitorilor straini doar pentru un an, acest lucru va determina o crestere a cererii agregate, dar de dimensiuni mai mici. Cum anul urmator aceste facilitaˇi expira, firmele mixte sau straine îsi vor restrânge cheltuielile de investiˇii, deci cererea agregata va reveni la nivelul iniˇial.
Din aceasta cauza se spune ca o reducere temporara a ratei de impozitare poate încuraja cheltuielile de investiˇii curente si descuraja cheltuielile de investiˇii viitoare, în timp ce o reducere permanenta a acestei rate încurajeaza cheltuielile de investiˇii viitoare si descurajeaza cheltuielile de investiˇii curente.
4.2 MULTIPLICATORI ŞI EFECTE DE TRANSMISIE
ALE POLITICII FISCALE
Dupa ce am prezentat instrumentele politicii fiscale si efectele ei asupra scopului principal si anume schimbarea cererii agregate, sa analizam mai detaliat mecanismele economice prin intermediul carora aceste instrumente îsi transmit efectele. Se poate spune ca fiecarui instrument îi corespunde un anumit mecanism, care se pune în miscare în momentul în care economia percepe o schimbare în marimea instrumentului respectiv.
4.2.1 Multiplicatori ai politicii fiscale
Efectul de ansamblu ce se obˇine în urma schimbarii marimii unui anumit instrument de politica fiscala se masoara cu ajutorul multiplicatorului asociat instrumentului respectiv, în timp ce influenˇele care au loc la nivelul principalelor variabile macroeconomice si care sunt declansate de modificarea valorii unui anumit instrument politic sunt reprezentate prin intermediul efectului de transmisie asociat instrumentului respectiv.
Pentru a introduce atât multiplicatorii, cât si efectele de transmisie asociate instrumentelor politicii fiscale vom considera urmatorul model macroeconomic al unei economii închise, care include un sector guvernamental.
D=C+I+G (4.1)
C=C0+cyYD ; C0>0, 0<cy<1 (4.2)
YD=Y+TR-T (4.3)
T=T0+t yY ; 0 ty (4.4)
psbr=G+TR-T (4.5)
Y=D (4.6)
Modelul, derivat din modelul de determinare a venitului de echilibru prezentat în capitolul I, utilizeaza notaˇiile deja introduse, psbr reprezentând necesarul de împrumut al sectorului public (guvernamental).
Se observa ca, în acest model, se face distincˇie între cererea guvernamentala de bunuri si servicii, G, si plaˇile transferabile TR. Suma acestora determina cheltuielile guvernamentale.
Daca din cheltuielile guvernamentale, G+TR, scadem veniturile guvernamentale obˇinute din impozite si taxe T, obˇinem necesarul de împrumut al sectorului public psbr. Acesta, cu semnul minus, reprezinta deficitul bugetar guvernamental.
Modelul (4.1)-(4.6) permite determinarea, la un moment de timp dat, a valorilor de echilibru a sase variabile endogene, Y, D, C, YD, T si psbr, în funcˇie de modificarile ce au loc în trei variabile exogene, G, I si TR.
Logica modelului poate fi descrisa în modul urmator:
Firmele utilizeaza factorii de producˇie (munca, capital s.a.) închiriaˇi de la gospodarii pentru a realiza un produs omogen. Acest produs este cerut, pentru consumul final, de catre gospodarii si guvern si pentru consum intermediar (investiˇii), de catre firme.
Singura componenta endogena a cererii agregate este consumul gospodariilor, care depinde de venitul disponibil, deci acel venit care ramâne la dispoziˇia gospodariilor dupa ce ele platesc impozitele si taxele si primesc transferurile guvernamentale. Vom considera ca firmele produc ceea ce se cere la preˇuri fixate (rigide).
Echilibrul pe piaˇa bunurilor si serviciilor are loc atunci când cererea agregata este egala cu oferta agregata.
Guvernul taxeaza gospodariile si utilizeaza venitul astfel obˇinut pentru a cumpara produsul realizat de firme si a efectua plaˇi transferabile catre gospodarii. El are un buget echilibrat când veniturile sunt egale cu cheltuielile.
Altfel, daca cheltuielile sunt mai mari decât veniturile, apare un deficit bugetar care trebuie acoperit prin împrumuturi guvernamentale. În caz contrar, exista un excedent bugetar, din care guvernul plateste dobânda la datoria publica contractata anterior sau chiar poate proceda la reducerea nivelului datoriei publice.
Utilizând modelul (4.1)-(4.6), sa determinam multiplicatorii politicii fiscale. Pentru aceasta, vom determina soluˇia de echilibru, înlocuind în relaˇia de echilibru (4.6) celelalte ecuaˇii. Dupa înlocuiri obˇinem:
1-cy(1-ty) Y=A
unde A = C0 + I + G + cyTR - cyT0 reprezinta cheltuielile autonome. Valoarea de echilibru a venitului este deci data de relaˇia:
(4.7)
Pentru valori cunoscute ale propensitaˇii marginale pentru consum cy si ale ratei impozitelor si taxelor ty, (4.7) permite determinarea nivelului de ehilibru al venitului Y ca o funcˇie de cheltuielile autonome A.
Evident ca daca una dintre componentele lui A se modifica, de exemplu G sau I, si venitul Y se va modifica. Marimea acestei schimbari este data de valoarea multiplicatorului. Astfel, presupunând ca se modifica investiˇiile I, multiplicatorul investiˇional va fi:
(4.8)
La fel, daca se modifica cumpararile guvernamentale de bunuri si servicii G, multiplicatorul cheltuielilor guvernamentale este:
(4.9)
Se observa ca, în acest caz, multiplicatorul kI si kG sunt funcˇii crescatoare de cy si descrescatoare de ty. Daca scriem:
k=k(cy, ty)
atunci si . Acest lucru implica faptul ca, cu cât propensitatea marginala pentru consum cy este mai mare si cu cât rata marginala a impozitelor si taxelor ty este mai mica, cu atât mai mare este valoarea multiplicatorului k.
multiplicatorul plaˇilor transferabile TR este dat de relaˇia:
(4.10)
La fel ca si ceilalˇi doi multiplicatori, si kTR arata ca o modificare în instrumentul politic TR determina o schimbare în acelasi sens în venitul Y. Dar aceasta schimbare are o marime mai mica, deoarece la numaratorul lui kTR se afla parametrul cy care este subunitar pozitiv.
n sfârsit, multiplicatorul taxelor autonomeT0 se determina cu relaˇia:
(4.11)
Valoarea sa negativa exprima faptul ca o modificare într-un sens a lui T0 determina o schimbare în sens contrar a lui Y. Se mai observa si faptul ca =-ktr, cele doua valori ale multiplicatorului respectiv fiind deci egale si de sens contrar.
Ordonând, acum, valorile multiplicatorilor determinaˇi prin relaˇiile (4.8)-(4.11) avem:
kI = kG > kTR > (4.12)
Aceasta ordine defineste si eficienˇa cu care instrumentele carora le sunt asociaˇi multiplicatorii respectivi acˇioneaza în cadrul unei politici fiscale.
Utilizând relaˇia (4.5) de definire a psbr-ului, se pot obˇine efectele pe care le au instrumentele politicii fiscale asupra acestuia. Astfel avem:
psbr = G + TR -T = G +TR -TO -tyY (4.13)
Deci, o crestere a lui G sau TR duce la cresterea psbr, deci la deficit bugetar, în timp ce o crestere a taxelor determina o reducere a psbr sau chiar un excedent bugetar. Cu toate acestea, taxele T nu pot creste prea mult fara a afecta marimea venitului Y, reducând astfel, în timp, veniturile guvernamentale.
Sa dam, în continuare, o reprezentare grafica simpla a legaturii care exista între soluˇia modelului si psbr (figura 4.3)
n partea de sus a figurii se afla reprezentarea specifica modelelor de determinare a venitului de echilibru. Linia de 45o este o reprezentare a condiˇiei de echilibru Y=D pe piaˇa bunurilor si serviciilor.
|
figura 4.3
Cererea agregata este data de curba D cu panta cy(1-ty)>0 si argumentul A. Cresterea lui G cu DG determina deplasarea curbei D în sus într-o noua poziˇie D1. Drept urmare, outputul de echilibru corespunzator noului echilibru E1 va fi acum Y1, care este mai mare decât outputul de echilibru iniˇial Y0, ce corespundea punctului de echilibru E0.
În partea de jos a figurii se reprezinta curba psbr corespunzatoare fiecareia dintre cele doua situaˇii. Deoarece ty>0, panta curbei psbr este negativa. În punctul de echilibru iniˇial, curba psbr intersecteaza axa OY exact în Y0 deci bugetul este echilibrat (psbr=0). Aceasta situaˇie presupune deci ca cheltuielile guvernamentale (G+TR) sunt egale cu veniturile guvernamentale obˇinute din impozite si taxe T=T0+tyY0.
În urma cresterii lui G cu DG si curba psbr se deplaseaza într-o noua poziˇie, psbr1. De data aceasta, însa, apare un deficit bugetar egal cu marimea segmentului OB' de pe axa psbr. Altfel spus, cresterea lui G determina o crestere mai mare a cheltuielilor guvernamentale decât venitul suplimentar ce se obˇine prin cresterea de output de la Y0 la Y1. Sa aratam, în continuare, acest lucru.
Notam cu Dpsbr marimea deficitului bugetar care apare în urma cresterii lui G cu DG. evident ca:
Dpsbr = DG - tyDY (4.14)
al doilea termen din partea dreapta a acestei relaˇii aratând cresterea taxelor datorita cresterii outputului/venitului cu DY.
Dar, pe de alta parte:
din relaˇia multiplicatorului cumpararilor guvernamentale de bunuri si servicii (4.9). nlocuind DY în (4.14), se obˇine succesiv:
Dar , deci Dpsbr>0. Marimea segmentului OB' este data deci de relaˇia obˇinuta mai sus, care arata ca pentru orice variaˇie pozitiva a lui G se obˇine un deficit bugetar daca economia se afla, iniˇial, la un echilibru bugetar.
Vom reveni la rolul psbr în determinarea deficitului bugetar în paragraful 4.4.
4.2.2 Efecte de transmisie ale instrumentelor politicii fiscale
n continuare, sa utilizam modelul introdus si relaˇiile determinate pentru diferiˇii multiplicatori ai instrumentelor fiscale pentru a defini efectele de transmisie asociate acestor instrumente.
În teoria politicilor macroeconomice, reprezentarea efectelor de transmisie are rolul de a arata, în mod sugestiv, modul în care se deplaseaza în economie un efect determinat de o variaˇie a valorii unui instrument politic.
Vom considera, pe rând, patru diferite moduri de a afecta cererea agregata, deci si nivelul de echilibru al venitului, si anume: modificarea nivelului cumpararilor guvernamentale de bunuri si servicii, G; schimbarea cantitaˇii de plaˇi transferabile, TR; variaˇia taxelor autonome, T0; si a ratei marginale a taxelor (fiscalitaˇii), ty.
Orice acˇiune sau decizie guvernamentala de schimbare a valorilor acestor instrumente constituie o implementare de politici fiscale. Evident, guvernul poate schimba oricare dintre aceste instrumente sau pe toate în orice combinaˇie posibila (mix politic). Alegerea depinde de scopurile stabilite la nivel guvernamental.
În funcˇie de direcˇia în care se modifica valorile instrumentelor enumerate mai sus, obˇinem mai multe tipuri de politici fiscale.
Astfel, daca are loc o crestere a cumpararilor guvernamentale, G si/sau a plaˇilor transferabile, TR, sau o descrestere a taxelor autonome, T0 si/sau a ratei marginale a fiscalitaˇii, ty, atunci spunem ca avem o politica fiscala expansionista sau usoara.
Invers, daca exista o descrestere a cumpararilor guvernamentale, G si/sau a plaˇilor transferabile, TR, sau o crestere a taxelor autonome, T0 si/sau a ratei marginale a fiscalitaˇii, ty, politica fiscala se numeste restrictiva sau dura.
Aceste doua definiˇii împart instrumentele fiscale în doua categorii, în funcˇie de efectele lor asupra venitului de echilibru. Putem avea deci instrumente fiscale expansioniste: cresterea lui G, cresterea lui TR, reducerea lui T0 si, respectiv, reducerea lui ty si instrumente fiscale restrictive: scaderea lui G, scaderea lui TR, cresterea lui T0 si, respectiv, cresterea lui ty.
Deoarece efectele celor doua categorii de instrumente sunt simetrice este suficient sa analizam doar o categorie, de exemplu instrumentele fiscale expansioniste, pentru cealalta categorie efectele de transmisie obˇinându-se prin inversarea direcˇiei de modificare a marimii variabilelor implicate.
a) Efectul de transmisie al cresterii cumpararilor guvernamentale de bunuri si servicii
Dupa cum se observa în figura 4.3, cresterea lui G determina deplasarea curbei D a cererii agregate în sus cu o marime egala cu cea a cresterii DG. n urma acestei deplasari, apare o cerere de bunuri în exces pe piaˇa bunurilor si serviciilor.
Sectorul productiv al economiei (firmele) recunosc aceasta cerere în exces si raspund printr-o crestere a outputului (producˇiei). Dar aceasta crestere de output necesita utilizarea unei cantitaˇi sporite de factori de producˇie (munca, capital, pamânt s.a.), ceea ce conduce la cresterea veniturilor sectorului particular (gospodariilor) care îi deˇin în proprietate.
Aceasta crestere a veniturilor duce la o noua crestere a cererii agregate, deoarece gospodariile utilizeaza o parte din venitul suplimentar obˇinut pentru a face cheltuieli de consum.
Se închide, astfel, un ciclu corespunzator efectului multiplicator: o crestere a cererii guvernamentale de bunuri si servicii, G, duce la cresterea cererii agregate D care, printr-o crestere de venit Y, conduce la o noua iteraˇie în cresterea cererii agregate s.a.m.d.
Din aceasta perspectiva, efectul multiplicator apare ca un proces compus din cicluri repetate de crestere a cererii agregate D si venitului Y. Procesul respectiv este convergent deoarece, la fiecare iteraˇie, cresterea în cererea agregata va fi mai mica decât cresterea de venit. Aceasta deoarece gospodariile nu cheltuiesc toata cresterea de venit obˇinuta doar pentru consum, ci fac si economii.
Putem, acum, sa scriem efectul de transmisie al cresterii cererii guvernamentale de bunuri si servicii în modul urmator:
G D Y YD C D
Deci, se porneste de la ipoteza cresterii lui G. Deoarece G este o parte constitutiva a lui D, o crestere în G va conduce la o crestere în cererea agregata D (G D ). apare, acum, o cerere în exces (deci D-Y>0), ceea ce face ca firmele sa raspunda printr-o crestere a outputului Y, deci a venitului (D Y
Presupunând ca guvernul nu impoziteaza întreaga crestere, deci ca ty<1, atunci cresterea lui Y duce si la o crestere a venitului disponibil YD (Y YD ). Aceasta face ca cheltuielile de consum ale gospodariilor sa creasca si ele (YD C n final, pentru a închide ciclul, stim ca C este o parte constitutiva a lui D, iar o crestere a lui C va conduce la o crestere a lui D (C D
Acest ciclu se va repeta atât timp cât exista o cerere agregata în exces, deci el se va stinge numai atunci când economia va atinge un nou echilibru macroeconomic si aceasta se va întâmpla când cererea agregata va egala oferta agregata (Y=D).
b) Efectul de transmisie al cresterii plaˇilor transferabile
Plaˇile transferabile TR determina, în economie, efecte oarecum asemanatoare cu cele produse de G. n figura 4.3, o crestere a lui TR duce la deplasarea în sus a curbei cererii agregate D, cu o marime mai mica decât cea a cresterii totale DTR.
Aceasta deoarece nu toata suma plaˇilor transferabile este utilizata în scopul cresterii cererii agregate. De fapt, relaˇia multiplicatorului kTR , data de (4.10), arata clar acest lucru. Doar o parte a lui DTR este utilizata pentru cresterea cheltuielilor de consum.
Efectul de transmisie asociat cresterii plaˇilor transferabile este urmatorul:
TR YD C D Y YD
Se observa ca o crestere a lui TR conduce la o crestere a venitului disponibil YD (TR YD ). Ştim ca gospodariile raspund la o crestere a venitului disponibil YD crescând cheltuielile de consum C (YD C ). Aceasta conduce, însa, si la o crestere a cererii agregate, a carei componenta este C (C D ). Apare, astfel, o cerere în exces (D-Y>0) la care firmele raspund prin cresterea producˇiei deci si a venitului Y (D Y
Presupunând ca guvernul nu-si însuseste toata cresterea de venit, din nou, venitul disponibil va creste (Y YD ), ceea ce închide ciclul determinat de cresterea plaˇilor transferabile. Acest ciclu se repeta, ca si în cazul cererii guvernamentale de bunuri si servicii G, pâna când economia ajunge la un nou echilibru, caracterizat de un venit Y mai mare.
O comparaˇie a celor doua efecte de transmisie arata ca cererea guvernamentala G are un impact mai mare asupra venitului Y decât plaˇile transferabile TR. G constituie o componenta a cererii agregate D si, deci, o crestere a primei variabile conduce la o crestere de marime egala în cea de-a doua variabila
În schimb, o crestere a plaˇilor transferabile TR conduce la o mai mica crestere a cererii agregate d, deoarece doar o fracˇie din cresterea transferurilor este alocata pentru consum, restul fiind economisit.
c) Efectul de transmisie al scaderii taxelor autonome T0
Acest efect al scaderii lui T0 este relativ asemanator celui determinat de cresterea transferurilor. Putem scrie:
T0 YD C D Y YD
De fapt, o scadere a lui T0 reprezinta un transfer mascat, guvernul lasând la dispoziˇia gospodariilor o parte mai mare din venitul disponibil, pe care acestea îl pot utiliza fie pentru consum, fie pentru economii.
La fel ca si în cazul transferurilor, scaderea taxelor autonome, ca instrument politic, este mai puˇin eficienta decât cresterea cererii guvernamentale G.
d) Efectul de transmisie al reducerii ratei marginale a taxelor (fiscalitaˇii)
O scadere a ratei fiscalitaˇii ty, desi determina un efect de transmisie asemanator cresterii plaˇilor transferabile TR sau descresterii taxelor autonome T0, are anumite particularitaˇi care influenˇeaza eficienˇa instrumentului politic respectiv.
Sa descriem efectul reducerii ratei marginale a fiscalitaˇii ty cu ajutorul figurii 4.4
Daca guvernul decide sa reduca rata marginala a fiscalitaˇii ty la ty' aceasta are ca efect rotaˇia curbei D si a curbei psbr în jurul punctelor de intersecˇie cu axa ordonatelor, la D1 si psbr1 respectiv. Noul echilibru se stabileste la E1, intersecˇia noii curbe a cererii agregate D1 cu linia de 45O. venitul creste de la Y0 la Y1.
Cresterea venitului Y în aceasta situaˇie se poate explica în modul urmator: Scaderea fiscalitaˇii ty implica faptul ca venitul disponibil YD creste, determinând gorpodariile sa creasca cererea de consum C.
Aceasta, fiind o componenta a cererii agregate, face ca si D sa creasca cu aceeasi cantitate. Firmele recunosc aceasta crestere si raspund printr-o crestere a outputului care sa acopere cererea agregata în exces.
Aceasta determina o crestere echivalenta de venit, obˇinuta de gospodarii prin închirierea serviciilor factorilor de producˇie. noua crestere de venit conduce la o crestere suplimentara a venitului real disponibil.
În acest fel, ciclul declansat de scaderea ratei marginale a fiscalitaˇii este complet si el se desfasoara pâna când economia ajunge în noul punct de echilibru E1.
Convergenˇa procesului este garantata daca ty<1, ceea ce înseamna ca, la fiecare iteraˇie, guvernul îsi însuseste o fracˇie ty din cresterea de venit, pentru venitul disponibil fiind alocat doar 1-ty dintr-o unitate suplimentara de venit. Dar nici aceasta parte, care revine venitului disponibil, nu este utilizata în întregime pentru consum, unele gospodarii preferând si sa economiseasca.
|
Figura 4.4
Corespunzator noului nivel de echilibru al venitului Y', psbr are marimea egala cu OB'>0, deci exista un deficit bugetar.
Scaderea ratei marginale a fiscalitaˇii este însa parˇial autofinanˇata. Pentru nivelul de venit iniˇial, Y0, psbr ar fi egal cu OA'>OB'.
Totusi, economia fiind stimulata, sunt generate taxe în suma totala mai mare, astfel ca psbr se reduce, ramânând, în final, egal cu OB'. Segmentul A'B' reprezinta, deci, marimea autofinanˇarii rezultata prin scaderea ratei marginale a fiscalitaˇii ty.
Efectul de transmisie corespunzator acestui proces este, atunci, urmatorul:
ty YD C D Y YD
Implicaˇiile fiecarei dependenˇe sunt, acum, usor de dedus pornind de la efectele de transmisie ale lui TR si T0 cu care efectul de transmisie al lui ty este asemanator.
4.3 EFICIENşA ŞI FLEXIBILITATEA POLITICILOR FISCALE
Diferitele instrumente ale politicilor fiscale, prezentate anterior, se deosebesc nu numai prin caracterul temporar sau permanent al acˇiunilor sau prin efectele de transmisie pe care le declanseaza, dar si prin eficienˇa si flexibilitatea pe care o au în aplicarea lor în practica.
Eficienˇa unui instrument de politica macroeconomica reprezinta, în esenˇa, masura efectului determinat în scopul sau scopurile urmarite, raportat la marimea schimbarii ce are loc în instrumentul sau instrumentele politice utilizate.
Pentru a determina eficienˇa instrumentelor politicilor fiscale vom utiliza, în principal, modelul IS-LM si legatura care exista între schimbarile în cererea agregata D si deplasarile curbei IS.
Se stie faptul ca curba IS reprezinta locul geometric al punctelor (Y, r) pentru care piaˇa bunurilor si serviciilor se afla la echilibru, deci pentru care cererea agregata D este egala cu oferta agregata Y.
Schimbarile care au loc în cererea agregata D datorita influenˇei politicii fiscale fac ca echilibrul macroeconomic iniˇial sa fie perturbat, aparând un nou echilibru, catre care economia va avea tendinˇa sa se deplaseze.
Aceasta înseamna ca si venitul Y se deplaseaza în direcˇia noului venit de echilibru. Drept urmare, în condiˇiile în care masa monetara reala (M/P) ramâne neschimbata, curba IS se va deplasa de-a lungul curbei LM pentru a restabili echilibrul pe piaˇa bunurilor si serviciilor.
În condiˇiile unei politici fiscale expansioniste, deci ale unor schimbari în instrumentele politicii fiscale care determina cresterea cererii agregate, deplasarea curbei IS se va face catre dreapta sus, în timp ce în condiˇiile unei politici fiscale restrictive, deci ale unor schimbari în instrumentul politicii fiscale care determina restrângerea cererii agregate, deplasarea curbei respective va fi catre stânga jos.
În figura 4.5 se reprezinta deplasarile curbei IS în condiˇiile unor politici fiscale expansioniste, respectiv restrictive.
Se observa ca, în condiˇiile unei politici fiscale expansioniste, cresterea lui Y este însoˇita de o crestere a ratei dobânzii, în timp ce în condiˇiile unei politici fiscale restrictive, scaderea lui Y are loc împreuna cu o scadere a ratei dobânzii.
|