POLITICI ORIENTATE CATRE CERERE: POLITICA FISCALA

POLITICI ORIENTATE CaTRE CERERE: POLITICA FISCALa

Politicile orientate catre cerere sunt acele politici macroeconomice care au drept obiectiv principal stimularea cererii agregate pe pia¡a bunurilor si serviciilor astfel încât oferta agregata sa fie, la rândul sau, influen¡ata pentru a realiza un nou echilibru la niveluri mai mari (sau mai mici) ale amândurora. Se încearca, în acest fel, atingerea si men¡inerea ocuparii complete a for¡ei de munca si a unui nivel stabil al pre¡urilor,altfel spus, a unui nivel dorit al activita¡ii economice.

Politicile fiscale sunt, în primul rând, instrumente ale guvernului în influen¡area economiei, deci ele reflecta masura în care un guvern se implica în orientarea proceselor macroeconomice. Aplicarea politicilor fiscale consta, în esen¡a, în determinarea marimii cheltuielilor guvernamentale si a impozitelor si taxelor, a pla¡ilor transferabile sau a unei combina¡ii a acestora care sa duca la realizarea scopurilor stabilite.

În alegerea politicii fiscale adecvate este importanta eficien¡a acesteia, altfel spus marimea efectului ce se ob¡ine în condi¡iile date. Masurarea acestor efecte se face utilizând multiplicatorii politicii fiscale, defini¡i ca acele marimi care arata cu cât se modifica marimea outputului / venitului atunci când unul dintre instrumentele politicii fiscale se modifica cu o unitate valorica.

Aplicarea unei politici fiscale determina efecte imediate asupra bugetului guvernamental. Cresterea cheltuielilor guvernamentale sau a pla¡ilor transferabile duce la sporirea deficitului guvernamental, în timp ce cresterea ratei fiscalita¡ii duce la reducerea acestuia. Din aceasta cauza, proiectarea unei politici fiscale trebuie întotdeauna înso¡ita de o analiza a 919c21j efectelor acesteia asupra deficitului bugetar, a datoriei publice, în general.

4.1 INSTRUMENTELE ªI SCOPURILE POLITICII FISCALE

Orice analiza a unei politici macroeconomice are la baza precizarea scopurilor acesteia, precum si a instrumentelor utilizate pentru atingerea acestora.

Politica fiscala înseamna, în esen¡a, utilizarea cheltuielilor guvernamentale si a mijloacelor fiscale pentru a afecta cererea agregata. Desi, la prima vedere, politica fiscala pare relativ simpla, presupunând luarea unor decizii privind marimea cheltuielilor guvernamentale, a transferurilor si/sau a taxelor percepute într-o anumita perioada, în realitate ea este deosebit de complexa.

Astfel, efectele politicii fiscale pe termen scurt difera de efectele pe termen lung. Chiar si pe termen scurt, politici care se includ în aceeasi categorie pot afecta economia în moduri foarte diferite. Aceasta complexitate deosebita se datoreaza urmatoarelor doua cauze.

În primul rând, orice schimbare în cheltuielile guvernamentale sau în taxe trebuie sa fie finan¡ata, deci trebuie sa aiba o sursa din care provin fondurile prevazute în bugetul de stat. Dar acest aspect al finan¡arii are si el efecte importante asupra economiei care se pot suprapune, amplificându-le sau diminuându-le, peste efectele determinate de politica fiscala propriu-zisa.

În al doilea rând, însasi structura cheltuielilor guvernamentale si a taxelor poate exercita efecte importante asupra restului economiei. Astfel, la nivelul fiecarui an, sumele alocate de la bugetul de stat pentru diferite capitole de cheltuieli se modifica, uneori substan¡ial, în acord cu viziunea guvernului privind încurajarea sau descurajarea anumitor sectoare ale economiei. Aceste modificari se observa si în sistemul de impozite si taxe, atunci când fiscalitatea creste sau scade în anumite sectoare. Schimbarile respective au repercusiuni însemnate, atât pe termen scurt, cât si pe termen lung.

În forma sa ini¡iala, teoria politicilor fiscale a fost dezvoltata de J.M.Keynes în anii '30 pentru a arata modul în care guvernul poate influen¡a, prin cheltuieli guvernamentale si politici de taxare, atingerea utilizarii complete a for¡ei de munca. În aceasta etapa de dezvoltare, teoria nu spunea nimic despre efectele derivate ale politicilor fiscale, efecte care pot conduce la schimbari dramatice în comportamentul consumatorilor si al investitorilor.

Principalul instrument al politicii fiscale, cheltuielile guvernamentale, se poate împar¡i în doua mari categorii: cumparari guvernamentale de bunuri si servicii si pla¡i transferabile.

Prima categorie, cumpararile de bunuri si servicii, include achizi¡iile de produse destinate refacerii soselelor na¡ionale, pla¡ile de salarii catre sectorul bugetar, achizi¡ia de produse intermediare si finale necesare sectorului de aparare s.a.

A doua categorie de cheltuieli guvernamentale o reprezinta transferurile de venit pentru care guvernul nu primeste nimic în schimb, transferuri denumite pla¡i transferabile. Astfel, familiile cu venituri mici primesc ajutoare sociale, elevii si studen¡ii primesc burse de stat, veteranii de razboi primesc pensii s.a.

Toate aceste pla¡i transferabile, prin care se redistribuie venitul na¡ional, nu au o contribu¡ie directa asupra restului economiei (sectorului privat) dar îl pot influen¡a indirect datorita efectului lor asupra cheltuielilor de consum.

Pe lânga aceste doua instrumente, politica fiscala mai utilizeaza si impozitele si taxele datorita influen¡ei acestora în formarea venitului disponibil si, de aici, în determinarea cheltuielilor de consum si a cererii agregate.

Sa analizam, pe rând, aceste trei instrumente, precum si efectul lor asupra economiei.

4.1.1 Cumpararile guvernamentale de bunuri si servicii

Cumpararile de bunuri si servicii efectuate de guvern pot afecta direct cererea agregata pe pia¡a bunurilor si serviciilor. Orice achizi¡ie guvernamentala de bunuri se adauga cererii de bunuri si servicii, deci cererea agregata la nivelul întregii economii se amplifica.

În termenii modelului AD-AS, aceasta amplificare presupune deplasarea curbei AD catre dreapta, ca în figura 4.1.

Pe termen scurt, cresterea cererii agregate determina cresterea outputului real si, daca acesta depaseste nivelul sau poten¡ial, exercita o presiune crescatoare asupra pre¡urilor si salariilor.

Cresterea pre¡urilor P se explica prin faptul ca existen¡a unei cereri agregate în exces nu va fi imediat acoperita de o oferta agregata la acelasi nivel. Produc¡ia are nevoie de un anumit timp pentru a se adapta la schimbarea cererii agregate. Drept urmare, pre¡urile bunurilor si serviciilor pentru care exista o cerere în exces vor creste.

Figura 4.1

Cresterea salariilor pe pia¡a for¡ei de munca este datorata cresterii cererii de for¡a de munca, cerere pe care sectorul productiv al economiei o formuleaza ca urmare a dorin¡ei sale de a creste oferta, pentru a raspunde cresterii cererii de bunuri si servicii. Crescând cererea de munca, salariile - deci pre¡ul for¡ei de munca - tind si ele sa creasca. Aceasta duce la cresterea ofertei de munca, adica la reducerea somajului.

Ocuparea într-un grad mai înalt a for¡ei de munca determina, mai departe, cresterea outputului, deci a ofertei de bunuri si servicii, dar si a venitului disponibil, adica a cererii agregate. Se manifesta, astfel, un proces de tip multiplicator, proces care amplifica efectul ini¡ial (de impact) al cresterii cumpararilor guvernamentale de bunuri si servicii.

Reducerea cumpararilor guvenamentale de bunurii si servicii deplaseaza curba cererii agregate AD catre stânga, efectele declansate de o astfel de reducere fiind opuse celor prezentate anterior. Asadar, în urma unei astfel de politici, outputul, deci oferta agregata de bunuri si servicii, se reduce, iar ocuparea for¡ei de munca scade, crescând, în schimb, somajul.

Am aratat mai sus ca schimbarile în cumpararile guvernamentale de bunuri si servicii pot duce la modificari mai mari în cererea agregata datorita efectului multiplicator.

În proiectarea unei politici fiscale este deosebit de importanta cunoasterea efectelor unor astfel de procese multiplicatoare datorita faptului ca ele pot duce la cresteri ale cererii agregate mai mari decât cele dorite si care pot fi satisfacute prin oferta agregata corespunzatoare. O cerere în exces care nu este satisfacuta face ca nivelul pre¡urilor sa creasca, deci determina efecte infla¡ioniste greu de contracarat.

Cu toate acestea, marimea efectelor determinate de procesul multiplicator este limitata de o serie de factori. Astfel, cheltuielile de consum ale majorita¡ii gospodariilor depind de venitul permanent si nu de venitul curent al acestora. Drept urmare, consumul nu va fi afectat prea mult daca cheltuielile guvernamentale scad, cel pu¡in nu în prima etapa.

Pla¡ile transferabile asigura completarea venitului gospodariilor, permi¡ându-le sa pastreze cheltuielile de consum la un anumit nivel. Pe masura ce venitul se reduce, taxele scad, afectând si cheltuielile guvernamentale, deci si cumpararile de bunuri si servicii.

Reducerea acestora din urma poate sa duca la scaderea ratei dobânzii datorita scaderii necesarului de împrumut al sectorului public. O rata scazuta a dobânzii încurajeaza, însa, cumpararile private de bunuri de consum si de investi¡ii, deci creste cererea agregata pe pia¡a bunurilor si serviciilor.

Toate aceste efecte se suprapun efectelor multiplicator si fac ca, în final, cresterea sau scaderea cererii agregate, ob¡inuta prin utilizarea instrumentelor fiscale, sa aiba o marime dependenta nu numai de marimea politicii aplicate, dar si de a factorilor care amplifica si/sau reduce efectele multiplicator. Se poate spune ca acest aspect se adauga celor men¡ionate mai sus si face sa sporeasca si mai mult complexitatea politicilor fiscale.

4.1.2 Pla¡ile transferabile

Cresterea sau descresterea pla¡ilor transferabile afecteaza marimea cresterii cererii agregate într-un mod oarecum diferit de modul în care aceasta se schimba datorita cumpararilor guvernamentale de bunuri si servicii.

Prin pla¡ile transferabile are loc o redistribuire a veniturilor în cadrul economiei, de la indivizi cu venituri mai mari la indivizi cu venituri mai mici sau fara venituri. De aceea, o schimbare în pla¡ile transferabile nu va afecta direct cererea agregata, ci o va afecta indirect prin intermediul venitului disponibil si, mai apoi, al cheltuielilor de consum.

Cele mai multe gospodarii îsi formeaza cererea de bunuri de consum pe baza venitului disponibil permanent. Schimbari mici si întâmplatoare în acest venit nu afecteaza prea mult consumul de bunuri si servicii al gospodariilor. Daca aceste schimbari devin permanente, ele au efecte însemnate asupra consumului, deci afecteaza cererea agregata.

Pe lânga caracterul temporar sau permanent al modificarilor de venit, în studiul efectelor pla¡ilor transferabile trebuie avut în vedere si comportamentul diferit al gospodariilor în raport cu nivelul venitului disponibil permanent pe care îl realizeaza.

Acele gospodarii care au un venit disponibil permanent mai mare pot sa-si men¡ina consumul la un nivel relativ constant, economisind atunci când venitul lor creste temporar si luând cu împrumut atunci când venitul lor scade temporar. Deci, aceste gospodarii sunt afectate doar de schimbari permanente în pla¡ile transferabile, schimbari care le pot afecta consumul si deci, cererea de bunuri si servicii.

Dar gospodariile care au un venit disponibil permanent redus sunt în imposibilitate de a economisi sau de a lua cu împrumut pentru a-si men¡ine consumul, deci si cererea de bunuri si servicii, la un nivel constant.

Atunci când venitul lor scade, astfel de gospodarii vor fi silite sa reduca consumul chiar daca micsorarea venitului este temporara. Pla¡ile transferabile, cum ar fi ajutoarele de somaj sau asisten¡a sociala, permit acestor gospodarii sa men¡ina consumul la un nivel relativ constant, lucru care nu ar fi posibil în lipsa acestui venit suplimentar.

Deci efectul pla¡ilor transferabile asupra cererii agregate depinde, în principal, de efectul schimbarii cheltuielilor de consum ale gospodariilor cu venituri reduse. De aceea, eficien¡a acestui instrument depinde de alocarea pla¡ilor transferabile, în sensul ca cu cât acestea sunt orientate mai mult catre gospodariile cu venituri mici sau fara venituri, cu atât modificarile în cheltuielile de consum, deci în cererea agregata de bunuri si servicii, vor fi mai mari.

Ca si cumpararile guvernamentale de bunuri si servicii, pla¡ile transferabile pot genera efecte multiplicator. Datorita cauzelor expuse mai sus, multiplicatorul pla¡ilor transferabile are valoarea mai mica decât multiplicatorul cumpararilor guvernamentale de bunuri si servicii, deoarece primele nu afecteaza în mod direct cererea agregata, ci prin intermediul efectului lor asupra cheltuielilor de consum care, la rândul lor, influen¡eaza cererea agregata.

Deci, daca primul instrument al politicii fiscale, cumpararile guvernamentale de bunuri si servicii, este un instrument politic direct, pla¡ile transferabile este un instrument politic indirect, fiind necesara o marime (variabila) intermediara prin care efectul sa se transmita asupra veriabilei scop, cererea agregata de bunuri si servicii. De regula, instrumentele politice indirecte exercita efecte cu o intensitate mai redusa asupra scopurilor decât instrumentele politice directe (nemijlocite).

4.1.3 Taxele

Taxele afecteaza cererea agregata pe doua cai principale. Prima cale este legata de efectul acestora asupra venitului disponibil al gospodariilor, în timp ce a doua priveste efectul lor asupra profitului si costului bunurilor capitale ale firmelor. Deoarece mecanismele declansate de cele doua cai sunt oarecum diferite, sa analizam separat efectul taxelor mai întâi asupra indivizilor si apoi asupra firmelor.

a)    Taxele individuale

Taxele suportate de indivizii de la nivelul gospodariilor le vom numi, în continuare, taxe individuale. Ele sunt, de regula, formate din impozitele pe venit, pla¡ile pentru asigurari sociale, somaj si contribu¡ii. Pla¡ile pentru asigurari sociale sunt utilizate pentru pensii si ele nu sunt considerate instrumente ale politicii fiscale.

Cea mai importanta sursa de venituri guvernamentale o constituie impozitele pe venit (salarii, dividende, alte venituri). Aceste impozite, de regula, sunt progresive, deci rata de impozitare creste pe masura ce individul realizeaza venituri mai mari. Exista, însa, atât un interval de venituri care nu sunt impozitate, cât si o limita superioara pâna la care rata impozitului pe venit poate sa creasca.

Schimbarile în impozitul pe venit ac¡ioneaza prin efectele pe care le au asupra venitului disponibil. Deci, si în acest caz, este importanta distinc¡ia dintre venitul curent si venitul disponibil, precum si dintre schimbarile temporare si cele permanente în marimea venitului.

O schimbare în venitul curent (pe termen scurt) determina doar o mica modificare în cheltuielile de consum. Altfel spus, schimbari temporare ale ratei impozitului pe venit sunt ineficiente în ce priveste restrângerea sau stimularea cererii agregate.

În schimb, schimbari permanente (pe termen lung) ale ratei impozitului pe venit au un efect mult mai mare asupra cheltuielilor de consum si, în consecin¡a, a cererii agregate.

De exemplu, daca guvernul reduce rata impozitului pe venit si aceasta reducere este privita de gospodarii ca având un caracter permanent, atunci ele îsi vor mari, în mod semnificativ, cheltuielile de consum.

În figura 4.2 se prezinta efectul temporar si efectul permanent ale unei reduceri a ratei impozitului pe venit asupra curbei cererii agregate AD. Se observa ca prima schimbare deplaseaza curba AD catre dreapta cu o cantitate neglijabila (AD_T) în timp ce a doua schimbare, permanenta, o deplaseaza tot catre dreapta, dar cu o cantitate semnificativa (AD_P).

Figura 4.2

b)    Taxele impuse firmelor

Daca taxele individuale, dupa cum am vazut mai sus, afecteaza cheltuielile de consum ale gospodariilor, taxele impuse firmelor afecteaza cheltuielile cu bunurile de investi¡ii. În general, aceste taxe se împart în doua mari categorii: impozitul pe profit si facilita¡i (scutiri) de impozite pentru investi¡ii.

Impozitul pe profitul firmei se aplica profitului ramas dupa ce firmele si-au dedus costurile de produc¡ie din veniturile totale ob¡inute din vânzari. El influen¡eaza cheltuielile de investi¡ii care au ca sursa principala profitul ob¡inut de catre firme. Multe firme cred ca este mai pu¡in costisitor sa finan¡eze propriile investi¡ii utilizând o parte din profitul ob¡inut, decât sa apeleze la credite bancare.

Deci, cu cât profitul ramas la dispozi¡ia firmelor este mai mare cu atât cheltuielile de investi¡ii vor fi mai mari. Desigur ca o parte din profit va merge la ac¡ionari sub forma de dividende, dar acestia pot reinvesti acest profit sau utiliza pentru a-si spori cheltuielile de consum.

Cheltuieli de investi¡ii mai mari înseamna, însa, cumparari sporite de bunuri de investi¡ii, deci o cerere agregata mai mare.

Rezulta de aici ca o reducere a ratei impozitului pe profit determina cresterea cheltuielilor de investi¡ii si deci cresterea cererii agregate, în timp ce o crestere a ratei impozitului pe profit are un efect opus, ducând la reducerea cheltuielilor de investi¡ii si deci a cererii agregate. Curba AD se va deplasa deci catre dreapta în urma reducerii ratei impozitului pe profit si catre stânga în urma cresterii ratei impozitului pe profit.

Deseori, guvernul acorda anumite scutiri de taxe pe perioade determinate si alte facilita¡i pentru investi¡ii în sectoare importante ale economiei. De exemplu, pentru atragerea investitorilor straini se acorda reduceri sau scutiri de impozit. Aceste facilita¡i trebuie privite tot ca instrumente ale politicii fiscale, deoarece ele au, în general, aceleasi efecte ca si reducerile ratei de impozit pe profit.

Cu toate acestea, astfel de masuri sunt privite ca având un caracter temporar, întrucât perpetuarea lor poate duce la anumite distorsiuni pe pia¡a bunurilor si serviciilor datorate avantajelor fiscale de care se bucura unii producatori.

Înca o data apare deci importan¡a distinc¡iei dintre carcterul temporar si permanent al schimbarilor în ratele impozitelor si taxelor. De exemplu, daca guvernul decide sa acorde facilita¡i investitorilor straini doar pentru un an, acest lucru va determina o crestere a cererii agregate, dar de dimensiuni mai mici. Cum anul urmator aceste facilita¡i expira, firmele mixte sau straine îsi vor restrânge cheltuielile de investi¡ii, deci cererea agregata va reveni la nivelul ini¡ial.

Din aceasta cauza se spune ca o reducere temporara a ratei de impozitare poate încuraja cheltuielile de investi¡ii curente si descuraja cheltuielile de investi¡ii viitoare, în timp ce o reducere permanenta a acestei rate încurajeaza cheltuielile de investi¡ii viitoare si descurajeaza cheltuielile de investi¡ii curente.

4.2 MULTIPLICATORI ªI EFECTE DE TRANSMISIE

ALE POLITICII FISCALE

Dupa ce am prezentat instrumentele politicii fiscale si efectele ei asupra scopului principal si anume schimbarea cererii agregate, sa analizam mai detaliat mecanismele economice prin intermediul carora aceste instrumente îsi transmit efectele. Se poate spune ca fiecarui instrument îi corespunde un anumit mecanism, care se pune în miscare în momentul în care economia percepe o schimbare în marimea instrumentului respectiv.

4.2.1 Multiplicatori ai politicii fiscale

Efectul de ansamblu ce se ob¡ine în urma schimbarii marimii unui anumit instrument de politica fiscala se masoara cu ajutorul multiplicatorului asociat instrumentului respectiv, în timp ce influen¡ele care au loc la nivelul principalelor variabile macroeconomice si care sunt declansate de modificarea valorii unui anumit instrument politic sunt reprezentate prin intermediul efectului de transmisie asociat instrumentului respectiv.

Pentru a introduce atât multiplicatorii, cât si efectele de transmisie asociate instrumentelor politicii fiscale vom considera urmatorul model macroeconomic al unei economii închise, care include un sector guvernamental.

D=C+I+G (4.1)

C=C₀+c_yY^D  ; C₀>0, 0<c_y<1 (4.2)

Y^D=Y+TR-T (4.3)

T=T₀+t _yY  ; 0 t_y (4.4)

psbr=G+TR-T (4.5)

Y=D (4.6)

Modelul, derivat din modelul de determinare a venitului de echilibru prezentat în capitolul I, utilizeaza nota¡iile deja introduse, psbr reprezentând necesarul de împrumut al sectorului public (guvernamental).

Se observa ca, în acest model, se face distinc¡ie între cererea guvernamentala de bunuri si servicii, G, si pla¡ile transferabile TR. Suma acestora determina cheltuielile guvernamentale.

Daca din cheltuielile guvernamentale, G+TR, scadem veniturile guvernamentale ob¡inute din impozite si taxe T, ob¡inem necesarul de împrumut al sectorului public psbr. Acesta, cu semnul minus, reprezinta deficitul bugetar guvernamental.

Modelul (4.1)-(4.6) permite determinarea, la un moment de timp dat, a valorilor de echilibru a sase variabile endogene, Y, D, C, Y^D, T si psbr, în func¡ie de modificarile ce au loc în trei variabile exogene, G, I si TR.

Logica modelului poate fi descrisa în modul urmator:

Firmele utilizeaza factorii de produc¡ie (munca, capital s.a.) închiria¡i de la gospodarii pentru a realiza un produs omogen. Acest produs este cerut, pentru consumul final, de catre gospodarii si guvern si pentru consum intermediar (investi¡ii), de catre firme.

Singura componenta endogena a cererii agregate este consumul gospodariilor, care depinde de venitul disponibil, deci acel venit care ramâne la dispozi¡ia gospodariilor dupa ce ele platesc impozitele si taxele si primesc transferurile guvernamentale. Vom considera ca firmele produc ceea ce se cere la pre¡uri fixate (rigide).

Echilibrul pe pia¡a bunurilor si serviciilor are loc atunci când cererea agregata este egala cu oferta agregata.

Guvernul taxeaza gospodariile si utilizeaza venitul astfel ob¡inut pentru a cumpara produsul realizat de firme si a efectua pla¡i transferabile catre gospodarii. El are un buget echilibrat când veniturile sunt egale cu cheltuielile.

Altfel, daca cheltuielile sunt mai mari decât veniturile, apare un deficit bugetar care trebuie acoperit prin împrumuturi guvernamentale. În caz contrar, exista un excedent bugetar, din care guvernul plateste dobânda la datoria publica contractata anterior sau chiar poate proceda la reducerea nivelului datoriei publice.

Utilizând modelul (4.1)-(4.6), sa determinam multiplicatorii politicii fiscale. Pentru aceasta, vom determina solu¡ia de echilibru, înlocuind în rela¡ia de echilibru (4.6) celelalte ecua¡ii. Dupa înlocuiri ob¡inem:

1-c_y(1-t_y) Y=A

unde A = C₀ + I + G + c_yTR - c_yT₀ reprezinta cheltuielile autonome. Valoarea de echilibru a venitului este deci data de rela¡ia:

(4.7)

Pentru valori cunoscute ale propensita¡ii marginale pentru consum c_y si ale ratei impozitelor si taxelor t_y, (4.7) permite determinarea nivelului de ehilibru al venitului Y ca o func¡ie de cheltuielile autonome A.

Evident ca daca una dintre componentele lui A se modifica, de exemplu G sau I, si venitul Y se va modifica. Marimea acestei schimbari este data de valoarea multiplicatorului. Astfel, presupunând ca se modifica investi¡iile I, multiplicatorul investi¡ional va fi:

(4.8)

La fel, daca se modifica cumpararile guvernamentale de bunuri si servicii G, multiplicatorul cheltuielilor guvernamentale este:

(4.9)

Se observa ca, în acest caz, multiplicatorul k_I si k_G sunt func¡ii crescatoare de c_y si descrescatoare de t_y. Daca scriem:

k=k(c_y, t_y)

atunci si . Acest lucru implica faptul ca, cu cât propensitatea marginala pentru consum c_y este mai mare si cu cât rata marginala a impozitelor si taxelor t_y este mai mica, cu atât mai mare este valoarea multiplicatorului k.

multiplicatorul pla¡ilor transferabile TR este dat de rela¡ia:

(4.10)

La fel ca si ceilal¡i doi multiplicatori, si k_TR arata ca o modificare în instrumentul politic TR determina o schimbare în acelasi sens în venitul Y. Dar aceasta schimbare are o marime mai mica, deoarece la numaratorul lui k_TR se afla parametrul c_y care este subunitar pozitiv.

n sfârsit, multiplicatorul taxelor autonomeT₀ se determina cu rela¡ia:

(4.11)

Valoarea sa negativa exprima faptul ca o modificare într-un sens a lui T₀ determina o schimbare în sens contrar a lui Y. Se mai observa si faptul ca =-k_tr, cele doua valori ale multiplicatorului respectiv fiind deci egale si de sens contrar.

Ordonând, acum, valorile multiplicatorilor determina¡i prin rela¡iile (4.8)-(4.11) avem:

k_I = k_G > k_TR > (4.12)

Aceasta ordine defineste si eficien¡a cu care instrumentele carora le sunt asocia¡i multiplicatorii respectivi ac¡ioneaza în cadrul unei politici fiscale.

Utilizând rela¡ia (4.5) de definire a psbr-ului, se pot ob¡ine efectele pe care le au instrumentele politicii fiscale asupra acestuia. Astfel avem:

psbr = G + TR -T = G +TR -T_O -t_yY (4.13)

Deci, o crestere a lui G sau TR duce la cresterea psbr, deci la deficit bugetar, în timp ce o crestere a taxelor determina o reducere a psbr sau chiar un excedent bugetar. Cu toate acestea, taxele T nu pot creste prea mult fara a afecta marimea venitului Y, reducând astfel, în timp, veniturile guvernamentale.

Sa dam, în continuare, o reprezentare grafica simpla a legaturii care exista între solu¡ia modelului si psbr (figura 4.3)

n partea de sus a figurii se afla reprezentarea specifica modelelor de determinare a venitului de echilibru. Linia de 45^o este o reprezentare a condi¡iei de echilibru Y=D pe pia¡a bunurilor si serviciilor.

figura 4.3

Cererea agregata este data de curba D cu panta c_y(1-t_y)>0 si argumentul A. Cresterea lui G cu DG determina deplasarea curbei D în sus într-o noua pozi¡ie D₁. Drept urmare, outputul de echilibru corespunzator noului echilibru E₁ va fi acum Y₁, care este mai mare decât outputul de echilibru ini¡ial Y₀, ce corespundea punctului de echilibru E₀.

În partea de jos a figurii se reprezinta curba psbr corespunzatoare fiecareia dintre cele doua situa¡ii. Deoarece t_y>0, panta curbei psbr este negativa. În punctul de echilibru ini¡ial, curba psbr intersecteaza axa OY exact în Y₀ deci bugetul este echilibrat (psbr=0). Aceasta situa¡ie presupune deci ca cheltuielile guvernamentale (G+TR) sunt egale cu veniturile guvernamentale ob¡inute din impozite si taxe T=T₀+t_yY₀.

În urma cresterii lui G cu DG si curba psbr se deplaseaza într-o noua pozi¡ie, psbr₁. De data aceasta, însa, apare un deficit bugetar egal cu marimea segmentului OB' de pe axa psbr. Altfel spus, cresterea lui G determina o crestere mai mare a cheltuielilor guvernamentale decât venitul suplimentar ce se ob¡ine prin cresterea de output de la Y₀ la Y₁. Sa aratam, în continuare, acest lucru.

Notam cu Dpsbr marimea deficitului bugetar care apare în urma cresterii lui G cu DG. evident ca:

Dpsbr = DG - t_yDY (4.14)

al doilea termen din partea dreapta a acestei rela¡ii aratând cresterea taxelor datorita cresterii outputului/venitului cu DY.

Dar, pe de alta parte:

din rela¡ia multiplicatorului cumpararilor guvernamentale de bunuri si servicii (4.9). nlocuind DY în (4.14), se ob¡ine succesiv:

Dar , deci Dpsbr>0. Marimea segmentului OB' este data deci de rela¡ia ob¡inuta mai sus, care arata ca pentru orice varia¡ie pozitiva a lui G se ob¡ine un deficit bugetar daca economia se afla, ini¡ial, la un echilibru bugetar.

Vom reveni la rolul psbr în determinarea deficitului bugetar în paragraful 4.4.

4.2.2 Efecte de transmisie ale instrumentelor politicii fiscale

n continuare, sa utilizam modelul introdus si rela¡iile determinate pentru diferi¡ii multiplicatori ai instrumentelor fiscale pentru a defini efectele de transmisie asociate acestor instrumente.

În teoria politicilor macroeconomice, reprezentarea efectelor de transmisie are rolul de a arata, în mod sugestiv, modul în care se deplaseaza în economie un efect determinat de o varia¡ie a valorii unui instrument politic.

Vom considera, pe rând, patru diferite moduri de a afecta cererea agregata, deci si nivelul de echilibru al venitului, si anume: modificarea nivelului cumpararilor guvernamentale de bunuri si servicii, G; schimbarea cantita¡ii de pla¡i transferabile, TR; varia¡ia taxelor autonome, T₀; si a ratei marginale a taxelor (fiscalita¡ii), t_y.

Orice ac¡iune sau decizie guvernamentala de schimbare a valorilor acestor instrumente constituie o implementare de politici fiscale. Evident, guvernul poate schimba oricare dintre aceste instrumente sau pe toate în orice combina¡ie posibila (mix politic). Alegerea depinde de scopurile stabilite la nivel guvernamental.

În func¡ie de direc¡ia în care se modifica valorile instrumentelor enumerate mai sus, ob¡inem mai multe tipuri de politici fiscale.

Astfel, daca are loc o crestere a cumpararilor guvernamentale, G si/sau a pla¡ilor transferabile, TR, sau o descrestere a taxelor autonome, T₀ si/sau a ratei marginale a fiscalita¡ii, t_y, atunci spunem ca avem o politica fiscala expansionista sau usoara.

Invers, daca exista o descrestere a cumpararilor guvernamentale, G si/sau a pla¡ilor transferabile, TR, sau o crestere a taxelor autonome, T₀ si/sau a ratei marginale a fiscalita¡ii, t_y, politica fiscala se numeste restrictiva sau dura.

Aceste doua defini¡ii împart instrumentele fiscale în doua categorii, în func¡ie de efectele lor asupra venitului de echilibru. Putem avea deci instrumente fiscale expansioniste: cresterea lui G, cresterea lui TR, reducerea lui T₀ si, respectiv, reducerea lui t_y si instrumente fiscale restrictive: scaderea lui G, scaderea lui TR, cresterea lui T₀ si, respectiv, cresterea lui t_y.

Deoarece efectele celor doua categorii de instrumente sunt simetrice este suficient sa analizam doar o categorie, de exemplu instrumentele fiscale expansioniste, pentru cealalta categorie efectele de transmisie ob¡inându-se prin inversarea direc¡iei de modificare a marimii variabilelor implicate.

a)    Efectul de transmisie al cresterii cumpararilor guvernamentale de bunuri si servicii

Dupa cum se observa în figura 4.3, cresterea lui G determina deplasarea curbei D a cererii agregate în sus cu o marime egala cu cea a cresterii DG. n urma acestei deplasari, apare o cerere de bunuri în exces pe pia¡a bunurilor si serviciilor.

Sectorul productiv al economiei (firmele) recunosc aceasta cerere în exces si raspund printr-o crestere a outputului (produc¡iei). Dar aceasta crestere de output necesita utilizarea unei cantita¡i sporite de factori de produc¡ie (munca, capital, pamânt s.a.), ceea ce conduce la cresterea veniturilor sectorului particular (gospodariilor) care îi de¡in în proprietate.

Aceasta crestere a veniturilor duce la o noua crestere a cererii agregate, deoarece gospodariile utilizeaza o parte din venitul suplimentar ob¡inut pentru a face cheltuieli de consum.

Se închide, astfel, un ciclu corespunzator efectului multiplicator: o crestere a cererii guvernamentale de bunuri si servicii, G, duce la cresterea cererii agregate D care, printr-o crestere de venit Y, conduce la o noua itera¡ie în cresterea cererii agregate s.a.m.d.

Din aceasta perspectiva, efectul multiplicator apare ca un proces compus din cicluri repetate de crestere a cererii agregate D si venitului Y. Procesul respectiv este convergent deoarece, la fiecare itera¡ie, cresterea în cererea agregata va fi mai mica decât cresterea de venit. Aceasta deoarece gospodariile nu cheltuiesc toata cresterea de venit ob¡inuta doar pentru consum, ci fac si economii.

Putem, acum, sa scriem efectul de transmisie al cresterii cererii guvernamentale de bunuri si servicii în modul urmator:

G D Y Y^D C D

Deci, se porneste de la ipoteza cresterii lui G. Deoarece G este o parte constitutiva a lui D, o crestere în G va conduce la o crestere în cererea agregata D (G D ). apare, acum, o cerere în exces (deci D-Y>0), ceea ce face ca firmele sa raspunda printr-o crestere a outputului Y, deci a venitului (D Y

Presupunând ca guvernul nu impoziteaza întreaga crestere, deci ca t_y<1, atunci cresterea lui Y duce si la o crestere a venitului disponibil Y^D (Y Y^D ). Aceasta face ca cheltuielile de consum ale gospodariilor sa creasca si ele (Y^D C n final, pentru a închide ciclul, stim ca C este o parte constitutiva a lui D, iar o crestere a lui C va conduce la o crestere a lui D (C D

Acest ciclu se va repeta atât timp cât exista o cerere agregata în exces, deci el se va stinge numai atunci când economia va atinge un nou echilibru macroeconomic si aceasta se va întâmpla când cererea agregata va egala oferta agregata (Y=D).

b)    Efectul de transmisie al cresterii pla¡ilor transferabile

Pla¡ile transferabile TR determina, în economie, efecte oarecum asemanatoare cu cele produse de G. n figura 4.3, o crestere a lui TR duce la deplasarea în sus a curbei cererii agregate D, cu o marime mai mica decât cea a cresterii totale DTR.

Aceasta deoarece nu toata suma pla¡ilor transferabile este utilizata în scopul cresterii cererii agregate. De fapt, rela¡ia multiplicatorului k_TR , data de (4.10), arata clar acest lucru. Doar o parte a lui DTR este utilizata pentru cresterea cheltuielilor de consum.

Efectul de transmisie asociat cresterii pla¡ilor transferabile este urmatorul:

TR Y^D C D Y Y^D

Se observa ca o crestere a lui TR conduce la o crestere a venitului disponibil Y^D (TR Y^D ). ªtim ca gospodariile raspund la o crestere a venitului disponibil Y^D crescând cheltuielile de consum C (Y^D C ). Aceasta conduce, însa, si la o crestere a cererii agregate, a carei componenta este C (C D ). Apare, astfel, o cerere în exces (D-Y>0) la care firmele raspund prin cresterea produc¡iei deci si a venitului Y (D Y

Presupunând ca guvernul nu-si însuseste toata cresterea de venit, din nou, venitul disponibil va creste (Y Y^D ), ceea ce închide ciclul determinat de cresterea pla¡ilor transferabile. Acest ciclu se repeta, ca si în cazul cererii guvernamentale de bunuri si servicii G, pâna când economia ajunge la un nou echilibru, caracterizat de un venit Y mai mare.

O compara¡ie a celor doua efecte de transmisie arata ca cererea guvernamentala G are un impact mai mare asupra venitului Y decât pla¡ile transferabile TR. G constituie o componenta a cererii agregate D si, deci, o crestere a primei variabile conduce la o crestere de marime egala în cea de-a doua variabila

În schimb, o crestere a pla¡ilor transferabile TR conduce la o mai mica crestere a cererii agregate d, deoarece doar o frac¡ie din cresterea transferurilor este alocata pentru consum, restul fiind economisit.

c) Efectul de transmisie al scaderii taxelor autonome T₀

Acest efect al scaderii lui T₀ este relativ asemanator celui determinat de cresterea transferurilor. Putem scrie:

T₀ Y^D C D Y Y^D

De fapt, o scadere a lui T₀ reprezinta un transfer mascat, guvernul lasând la dispozi¡ia gospodariilor o parte mai mare din venitul disponibil, pe care acestea îl pot utiliza fie pentru consum, fie pentru economii.

La fel ca si în cazul transferurilor, scaderea taxelor autonome, ca instrument politic, este mai pu¡in eficienta decât cresterea cererii guvernamentale G.

d) Efectul de transmisie al reducerii ratei marginale a taxelor (fiscalita¡ii)

O scadere a ratei fiscalita¡ii t_y, desi determina un efect de transmisie asemanator cresterii pla¡ilor transferabile TR sau descresterii taxelor autonome T₀, are anumite particularita¡i care influen¡eaza eficien¡a instrumentului politic respectiv.

Sa descriem efectul reducerii ratei marginale a fiscalita¡ii t_y cu ajutorul figurii 4.4

Daca guvernul decide sa reduca rata marginala a fiscalita¡ii t_y la t_y' aceasta are ca efect rota¡ia curbei D si a curbei psbr în jurul punctelor de intersec¡ie cu axa ordonatelor, la D₁ si psbr₁ respectiv. Noul echilibru se stabileste la E₁, intersec¡ia noii curbe a cererii agregate D₁ cu linia de 45^O. venitul creste de la Y₀ la Y₁.

Cresterea venitului Y în aceasta situa¡ie se poate explica în modul urmator: Scaderea fiscalita¡ii t_y implica faptul ca venitul disponibil Y^D creste, determinând gorpodariile sa creasca cererea de consum C.

Aceasta, fiind o componenta a cererii agregate, face ca si D sa creasca cu aceeasi cantitate. Firmele recunosc aceasta crestere si raspund printr-o crestere a outputului care sa acopere cererea agregata în exces.

Aceasta determina o crestere echivalenta de venit, ob¡inuta de gospodarii prin închirierea serviciilor factorilor de produc¡ie. noua crestere de venit conduce la o crestere suplimentara a venitului real disponibil.

În acest fel, ciclul declansat de scaderea ratei marginale a fiscalita¡ii este complet si el se desfasoara pâna când economia ajunge în noul punct de echilibru E₁.

Convergen¡a procesului este garantata daca t_y<1, ceea ce înseamna ca, la fiecare itera¡ie, guvernul îsi însuseste o frac¡ie t_y din cresterea de venit, pentru venitul disponibil fiind alocat doar 1-t_y dintr-o unitate suplimentara de venit. Dar nici aceasta parte, care revine venitului disponibil, nu este utilizata în întregime pentru consum, unele gospodarii preferând si sa economiseasca.

Figura 4.4

Corespunzator noului nivel de echilibru al venitului Y', psbr are marimea egala cu OB'>0, deci exista un deficit bugetar.

Scaderea ratei marginale a fiscalita¡ii este însa par¡ial autofinan¡ata. Pentru nivelul de venit ini¡ial, Y₀, psbr ar fi egal cu OA'>OB'.

Totusi, economia fiind stimulata, sunt generate taxe în suma totala mai mare, astfel ca psbr se reduce, ramânând, în final, egal cu OB'. Segmentul A'B' reprezinta, deci, marimea autofinan¡arii rezultata prin scaderea ratei marginale a fiscalita¡ii t_y.

Efectul de transmisie corespunzator acestui proces este, atunci, urmatorul:

t_y Y^D C D Y Y^D

Implica¡iile fiecarei dependen¡e sunt, acum, usor de dedus pornind de la efectele de transmisie ale lui TR si T₀ cu care efectul de transmisie al lui t_y este asemanator.

4.3 EFICIENºA ªI FLEXIBILITATEA POLITICILOR FISCALE

Diferitele instrumente ale politicilor fiscale, prezentate anterior, se deosebesc nu numai prin caracterul temporar sau permanent al ac¡iunilor sau prin efectele de transmisie pe care le declanseaza, dar si prin eficien¡a si flexibilitatea pe care o au în aplicarea lor în practica.

Eficien¡a unui instrument de politica macroeconomica reprezinta, în esen¡a, masura efectului determinat în scopul sau scopurile urmarite, raportat la marimea schimbarii ce are loc în instrumentul sau instrumentele politice utilizate.

Pentru a determina eficien¡a instrumentelor politicilor fiscale vom utiliza, în principal, modelul IS-LM si legatura care exista între schimbarile în cererea agregata D si deplasarile curbei IS.

Se stie faptul ca curba IS reprezinta locul geometric al punctelor (Y, r) pentru care pia¡a bunurilor si serviciilor se afla la echilibru, deci pentru care cererea agregata D este egala cu oferta agregata Y.

Schimbarile care au loc în cererea agregata D datorita influen¡ei politicii fiscale fac ca echilibrul macroeconomic ini¡ial sa fie perturbat, aparând un nou echilibru, catre care economia va avea tendin¡a sa se deplaseze.

Aceasta înseamna ca si venitul Y se deplaseaza în direc¡ia noului venit de echilibru. Drept urmare, în condi¡iile în care masa monetara reala (M/P) ramâne neschimbata, curba IS se va deplasa de-a lungul curbei LM pentru a restabili echilibrul pe pia¡a bunurilor si serviciilor.

În condi¡iile unei politici fiscale expansioniste, deci ale unor schimbari în instrumentele politicii fiscale care determina cresterea cererii agregate, deplasarea curbei IS se va face catre dreapta sus, în timp ce în condi¡iile unei politici fiscale restrictive, deci ale unor schimbari în instrumentul politicii fiscale care determina restrângerea cererii agregate, deplasarea curbei respective va fi catre stânga jos.

În figura 4.5 se reprezinta deplasarile curbei IS în condi¡iile unor politici fiscale expansioniste, respectiv restrictive.

Se observa ca, în condi¡iile unei politici fiscale expansioniste, cresterea lui Y este înso¡ita de o crestere a ratei dobânzii, în timp ce în condi¡iile unei politici fiscale restrictive, scaderea lui Y are loc împreuna cu o scadere a ratei dobânzii.