Prezentare generala a riscurilor bancare si a sistemului de rating c.a.a.m.p.l

PREZENTARE GENERALA A RISCURILOR BANCARE SI A SISTEMULUI DE RATING C.A.A.M.P.L

Definirea riscurilor bancare

Din punct de vedere al supravegherii, riscul reprezinta posibilitatea ca evenimente potentiale, previzibile sau neasteptate sa aiba un impact negativ asupra capitalului sau veniturilor unei banci.

Simpla existenta a riscului nu trebuie sa fie neaparat motiv de ingrijorare. Ceea ce examinatorii trebuie sa decida este daca si in ce masura riscurile asumate sunt garantate. In general, riscurile sunt considerate garantate cand acestea pot fi intelese, masurate si controlate si cand banca are capacitatea de a rezista impactului negativ al acestora. In cazul in care examinatorii stabilesc ca riscurile asumate sunt negarantate, aceasta concluzie trebuie comunicata conducerii bancii in vederea luarii de masuri pentru limitarea sau eliminarea acestora. Masurile care se impun in acest caz sunt reducerea expunerii, majorarea capitalului sau imbunatatirea activitatii de management a riscului.

Orice activitate bancara comporta si un risc. Riscul exista permanent, el insoteste ca o umbra toate afacerile bancii si se manifesta sau nu, in functie de conditiile care i se creeaza.

Cea mai simpla definitie a riscului este aceea ca el reprezinta probabilitatea ca intr-o tranzactie sa nu se obtina profitul asteptat si chiar sa apara o pierdere.

Etimologic, termenul provine din latina “re-secare” care inseamna ruptura intr-un echilibru.

In general, asumarea riscurilor este legata de functia de baza pe care o au bancile in economie, si anume functia de investitii. Recuperarea cu intarziere a resurselor investite provoaca o serie de dezechilibre la nivelul bancii care pot imbraca diferite forme si se pot alimenta reciproc.

O buna perioada, gestiunea riscurilor a fost tratata in cadrul gestiunii globale a bancii. De exemplu, era suficient sa se asigure echilibrele dintre active si pasive pentru a reduce riscul. Singura exceptie o constituia partea comerciala a activitatii bancare, cand se acorda o atentie mai mare clientelei, in sensul selectiei acesteia pentru a evita pierderi din nerambursarea creditelor.

In prezent, gestiunea riscurilor urmareste masurarea si controlul acestora. In acest scop trebuie facut un inventar al riscurilor bancare. Astfel, in functie de fiecare risc se cauta si se aplica masuri adecvate, care sa permita mentinerea acestuia in cadrul unor limite acceptabile. Este dificil sa se elimine riscurile asociate activitatii bancare, deoarece acestea sunt strans legate de performantele bancii. Ce poate face banca este ca pentru un nivel al castigului urmarit sa caute o minimalizare a riscului. Un cunoscut bancher, David Eyles, Mellon Bank SUA, spunea in acest sens: “creditul este bun doar doua zile din viata sa: ziua in care a fost aprobat si ziua in care a fost rambursat. In restul timpului creditul este sub supraveghere, caci atunci se manifesta riscul”.

In conformitate cu Normele Bancii Nationale a Romaniei nr. 17/2003 institutiile de credit sunt responsabile pentru organizarea si controlul intern al activitatii lor, pentru administrarea riscurilor semnificative, precum si pentru organizarea si desfasurarea activitatii de audit intern a acestora.

Pentru a avea un sistem de control intern eficient institutiile de credit trebuie sa identifice si sa evalueze permanent riscurile semnificative care pot periclita atingerea obiectivelor controlului intern.

Indentificarea si evaluarea riscurilor semnificative trebuie sa se faca atat la nivel de ansamblu al unei institutii de credit, cat si la nivelurile organizatorice ale acestuia, trebuie sa acopere toate activitatile si sa tina cont de aparitia unor noi activitati.

Indentificarea si evaluarea riscurilor semnificative trebuie sa se realizeze cu luarea in considerare a urmatorilor factori:

Factori interni:

complexitatea structurii organizatorice;

natura activitatilor desfasurate;

calitatea personalului si fluctuatia acestuia

Factori externi:

conditii economice;

schimbari legislative sau legate de mediul concurential in sectorul bancar;

procese tehnologice.

Tipuri de riscuri bancare

Pentru gestiunea riscurilor bancare este necesara in primul rand definirea individuala a acestora. Odata definite, ele pot fi masurate, urmarite si controlate.

Pe ansamblu, cele mai multe riscuri sunt financiare, ele fiind rezultatul variatiilor unor parametrii de piata. Aici putem include si riscul de credit, prin consecintele sale puternic financiare, chiar daca el poate fi considerat un risc comercial, aparut ca rezutat al unor alegeri in segmentele clientelei. Exista, deasemenea, si o categorie de riscuri operationale sau tehnice care apar in urma unor disfunctionalitati existente in interiorul bancii.

Exista opt categorii de risc care se au in vedere in procesul de supraveghere a sistemului bancar. Aceste riscuri sunt:

riscul de credit;

riscul de transfer;

riscul legal;

riscul de piata;

riscul ratei dobanzii;

riscul de lichiditate;

riscul operational;

riscul reputational.

Aceste categorii nu se exclud reciproc avand in vedere faptul ca un produs sau un serviciu poate expune banca la riscuri multiple. In scopul analizei, Banca Nationala a Romaniei identifica si evalueaza in mod separat aceste riscuri.

2.1 Riscul de credit

Numit si risc de contrapartida este cel mai important risc cu care se confrunta banca. El consta in probabilitatea de a pierde din nerespectarea de catre clientul debitor a clauzelor contractuale. Pierderea poate fi totala sau partiala.

In forma sa extrema sau finala, riscul creditului aduce bancii pierderi prin falimentul debitorului. Falimentul unui client este rezultatul unei evolutii care s-a degradat in timp si ale carei etape initiale sau ulterioare trebuie sa fie percepute de orice creditor rational. In acest context este necesar ca banca, pentru prevenirea riscului creditului, sa ia masuri de selectie riguroasa a debitorilor.

In ceea ce priveste distribuirea creditelor acordate persoanelor privind necesitatile lor casnice, familiale, tehnologia moderna de acordare se axeaza pe utilizarea metodelor informatice, prin utilizarea metodelor de credit scoring, sisteme in care o importanta deosebita o au criteriile de selectie. Acestea trebuie sa fie restranse ca numar, dar de mare semnificatie, in masura sa asigure o departajare in alegerea clientilor potentiali.

Experienta tarilor dezvoltate subliniaza necesitatea dezvoltarii portofoliului de informatii cu privire la toti clientii bancii si a unei baze de prelucrare a informatiilor de referinta, ca o baza principala de consolidare a pozitiei bancii in raporturile sale cu clientii, independent de dimensiunea lor, si ca o arma redutabila in prevenirea si evitarea riscului creditului.

Avand o continuitate deosebita in selectarea clientilor, actualizarea permanenta a bazei de date permite urmarirea conditiilor de utilizare a creditului pana la rambursare, sesizandu-se din timp orice schimbari in patrimoniul si evolutia activitatii clientului care ar afecta indeplinirea obligatiilor contractuale ale debitorului.

Sesizarea oportuna a modificarilor calitatii creantelor, se evidentiaza ca atare in gestiunea bancii. Se schimba optica si procedeele de lucru fata de clientul respectiv caruia i se acorda o asistenta sporita pentru a parcurge o etapa care se spera sa fie cu caracter trecator.

Deoarece riscul de credit este principalul risc ce trebuie combatut, societatea, respectiv statul, prin legi si comunitatea bancara, prin norme precise creeaza bancilor un sistem de protectie, care trebuie sa fie promovat permanent, in primul rand de ele insele.

Acordarea unui credit are la baza o previzionare a unor venituri viitoare satisfacatoare ale debitorului. Ca principiu de baza, banca nu acorda credit daca nu se poate estima ca probabilitatea rambursarii este mai mare decat probabilitatea nerambursarii. Plecand de aici, banca poate supralicita, in sensul ca poate cere ca decalajul dintre cele doua probabilitati sa fie mai mare decat simpla depasire de catre probabilitatea rambursarii.

Acordarea de credite este activitatea de baza in cele mai multe banci. Activitatea de creditare implica evaluarea bonitatii clientilor. Aceasta evaluare nu se dovedeste intotdeauna a fi corecta sau bonitatea clientilor se poate deteriora cu timpul datorita influentei diferitilor factori. Ca urmare, unul dintre principalele riscuri pe care banca le intampina este riscul de credit sau riscul ca cealalta parte contractuala sa nu-si indeplineasca obligatiile contractuale.

Expunerea fata de un singur debitor reprezinta o cauza des intalnita a problemelor aparute in activitatea bancara datorita aparitiei fenomenului de concentrare a riscului de credit. Concentrarile pot avea ca obiect si un sector economic, o zona geografica sau caracteristici comune care pot determina vulnerabilitatea la anumiti factori economici (tranzactii de valori mari comparativ cu dimensiunea capitalului).

Creditarea persoanelor aflate in relatii speciale cu banca (ca urmare a relatiilor de proprietate existente sau ca urmare a posibilitatii acestora de a exercita controlul direct sau indirect asupra bancii) poate cauza probleme majore in cazul in care nu este controlata in mod adecvat, ca urmare a faptului ca stabilirea bonitatii imprumutatului nu se mai face cu obiectivate.

Riscul de transfer

In afara de riscul de neindeplinire a obligatiilor contractuale de catre imprumutat, activitatea de creditare externa include si riscul de tara, respectiv cel determinat de mediul economic, social si politic al tarii imprumutatului. Riscul de tara este evident in cazul acordarii de imprumuturi externe guvernelor sau diferitelor agentii, in special atunci cand aceste imprumuturi sunt negarantate, si trebuie avut in vedere in toate cazurile in care se acorda un imprumut extern, indiferent daca imprumutatul este entitate de stat sau privata.

O componenta a riscului de tara o constituie riscul de transfer care apare in cazul in care obligatia imprumutatului nu este exprimata in moneda locala. Ca urmare, valuta in care este exprimata obligatia poate deveni inaccesibila imprumutatului fara ca aceasta sa aiba vreo legatura cu situatia financiara a acestuia. Altfel spus, rambursarea imprumutului acordat de o banca comerciala unei firme situata in alta tara putea fi blocata de catre guvernul tarii respective, prin impunerea unor restrictii de transfer valutar. Acest tip de risc, care a fost denumit risc de transfer si care poate afecta numai debitorii de drept privat, nu trebuie confundat cu incapacitatea de plata. Debitorul este solvabil, poate si vrea sa-si indeplineasca obligatiile de plata, dar guvernul tarii sale impune restrictii de transfer valutar, ceea ce face imposibila remiterea sumelor datorate creditorului extern.

Riscul de piata

Bancile se confrunta cu riscul inregistrarii de pierderi aferente atat elementelor bilantiere, cat si a celor din afara bilantului, datorate modificarilor preturilor pe piata. Acest risc este cel mai bine reflectat de inregistrarile contabile aferente activitatilor comerciale fie ca aceste activitati implica operatiuni de capital, vanzare-cumparare de valuta sau alte tranzactii directe. Un element specific al riscului de piata este riscul de schimb valutar. Bancile actioneaza ca dealeri pe piata de schimb valutar prin oferirea de cotatii clientilor si acceptarea de pozitii deschise pentru diferite valute.

Riscul ratei dobanzii

Riscul ratei dobanzii se refera la expunerea situatiei financiare a bancii la modificarile intervenite in ratele dobanzilor. Acest risc are impact atat asupra veniturilor bancii, cat si asupra valorii economice a activelor, pasivelor si elementelor in afara bilantului. Principalele forme ale acestui risc sunt:

evolutia ratelor fixe in functie de scadenta;

reevaluarea activelor, pasivelor si elementelor in afara bilantului purtatoare de rate flotante de dobanda;

riscul curbei randamentului;

riscul de baza care rezulta din necorelarea ratelor dobanzii active si pasive;

risc optional care rezulta din optiunile bancii cu privire la portofoliul de active, pasive sau elemente extrabilanti 414g64e ere.

Riscul de rata a dobanzii, definit ca probabilitatea de a inregistra pierderi in urma modificarii ratelor dobanzii pe piata, este legat direct de scaderea marjei dobanzii si indirect de pierderile din modificarile de valoare ale activelor sau pasivelor bilantiere. Importanta acestui risc este data de faptul ca cele mai multe venituri si cheltuieli bancare sunt incasate sau platite de banca sub forma de dobanda.

Riscul dobanzii afecteaza pe toti participantii in relatiile de credit, dar angajarea bancii deopotriva si in calitate de debitor si in calitate de creditor determina o implicare deosebit de riscanta a bancilor. Pe de alta parte, bancile se angajeaza nu numai in operatiuni curente pe termen scurt, ci si in operatiuni pe termen lung, in conditiile in care nivelul stabilit al dobanzii parcurge numeroase momente care pot induce situatii dezavantajoase pentru banci. Mecanismul de influentare actioneaza in conditiile in care evolutia dobanzii pe piata se modifica fata de cea prevazuta in contract:

daca dobanzile cresc, veniturile sporesc pentru creditor, iar obligatiile sunt si ele mai mari pentru debitori;

daca dobanzile scad, veniturile creditorului se diminueaza, iar obligatiile debitorului se micsoreaza.

Principalele forme ale acestui risc sunt:

evolutia ratelor fixe in functie de scadenta, reevaluarea activelor, pasivelor si elementelor in afara bilantului purtatoare de rate flotante de dobanda;

riscul de baza care rezulta din necorelarea ratelor dobanzii active si pasive;

risc optional care rezulta din optiunile bancii cu privire la portofoliul de active, pasive sau elemente extrabilantiere.

Se poate observa astfel faptul ca interesele partilor sunt opuse si deschise unei posibilitati de renegociere pe durata contractului.

Desi un asemenea risc este un risc normal pentru activitatea bancara, concentrarea excesiva a acestuia poate constitui o amenintare pentru veniturile si capitalul bancii.

2.5 Riscul de lichiditate

Riscul de lichiditate rezulta din incapacitatea bancii de a face fata descresterii de surse sau necesitatii sporite de finantare a plasamentelor. In cazul in care o banca are lichiditatea inadecvata, aceasta nu poate obtine sursele necesare nici prin cresterea elementelor de pasiv nici prin convertirea prompta a activelor in lichiditati la un cost rezonabil care sa nu afecteze profitabilitatea bancii. In cazuri extreme, insufucienta lichiditatilor poate conduce la insolvabilitatea bancii.

In general, riscul intervine in caz de retragere masiva a depozitelor de catre clientela, urmare a pierderii increderii intr-o banca data sau fata de ansamblul sistemului bancar.

Riscul de lichiditate are ca punct de plecare comportamentul unui oarecare numar de deponenti care, dintr-un motiv sau altul, decide, fara posibilitatea de a anticipa, retragerea depozitelor.

Pentru banca, acest comportament are o serie de urmari negative care, utilizate in scara, determina pierderi din ce in ce mai importante. Mai intai, bancile vor utiliza toate disponibilitatile existente, inclusiv cele din conturile deschise la banca centrala.

In continuare bancile se vor angaja la contractarea de imprumuturi de la alte banci, tot mai costisitoare in conditiile in care, cererea creste pe masura ce se extinde comportamentul deponentilor. In paralel, se procedeaza si la lichidarea activelor (titluri si alte detineri), care sub imperiul oportunitatii prin fortarea pietei pot duce la pierderi importante.

Pentru bancile situate pe aceasta panta, obtinerea de resurse suplimentare este foarte scumpa si chiar in aceste conditii operatiunea devine riscanta pentru terti si banca se afla in pragul falimentului.

Lupta bancii de prevenire si inlaturare a riscului de lichiditate este fireasca pentru procesul de intermediere in care bancile sunt angajate, intrucat activele bancare au o lichiditate mai redusa decat pasivele.

Lichiditatea este asigurata prin conditiile de acces ale bancilor la piata monetara. Acestea sunt determinate de caracteristici proprii, cum sunt:

nevoile de resurse si regularitatea lor;

calitatea planificarii lor in decursul timpului;

structura lor financiara;

nivelul rating-ului lor, expresie a situatiei financiare globale.

Toate aceste caracteristici considerate global dau calitatea semnaturii sale, care ii asigura un oarecare acces la resurse, acces diferentiat prin:

volumul resurselor de care poate beneficia;

nivelul dobanzii la care poate spera.

Obtinerea lichiditatii implica pentru banca, pe de o parte, in general, un efort sporit pentru imbunatatirea tuturor indicatorilor de performanta si randament. Pe de alta parte, bancile trebuie sa depuna un efort deosebit pentru perfectionarea determinarii cat mai exacte a necesitatilor de resurse prin calcule previzionale, in masura sa reflecte amploarea si regularitatea, sa determine evolutia cerintelor fata de piata monetara.

2.6 Riscul operational

Cele mai importante tipuri de risc operational implica scurtcircuite in sistemul de control intern si in administrarea societatii. Aceste scurtcircuite pot determina pierderi datorate erorii, fraudei, esecului de a realiza o actiune la timp sau posibilitatii de a compromite in vreun fel interesele bancii (spre exemplu de catre dealeri, ofiterii de credit sau personalului care fie isi depaseste competenta, fie conduce afacerile bancii intr-o maniera riscanta). Alte aspecte ale riscului operational include scurtcircuite ale sistemelor informatice sau dezastre ca incendiile.

2.7 Riscul legal

Bancile fac obiectul diferitelor forme de risc legal. Acesta include riscul ca elementele de activ sa reprezinte mai putin sau elementele de pasiv sa reprezinte mai mult datorita unor avize juridice incorecte. In plus un proces in care este implicata o anumita banca poate avea implicatii pentru intreg sistemul bancar, generand costuri si pentru multe alte banci. De asemenea, trebuie avut in vedere faptul ca, cadrul legislativ referitor la activitatea bancara este supus schimbarii.

2.8 Riscul reputational

Riscul reputational este rezultatul unui esec operational, a nerespectarii legilor si reglementarilor, etc. Riscul reputational este periculos avand in vedere ca natura activitatii bancare solicita mentinerea increderii depunatorilor, a creditorilor si a celorlalti operatori pe piata.

Riscul reputational consta in perceptia negativa a unei banci de catre clientii ei ca urmare a unei calitati generale proaste de servire a clientilor, a unui tratament prost al reclamatiilor clientilor, culminand cu articole de presa in defavoarea bancii. Aparitia acestui risc trebuie considerata ca un semnal de alarma major, avand in vedere ca natura activitatii bancare solicita mentinerea increderii depunatorilor, a creditorilor si a celorlalti operatori pe piata.

2.9 Riscul de solvabilitate

Riscul de solvabilitate este riscul de a nu dispune de fonduri suficiente pentru a acoperi pierderile eventuale.

Gestiunea acestui risc tine de marimea fondurilor proprii ale bancii, deoarece, indiferent de eficacitatea actiunilor intreprinse pentru a gestiona riscurile, aparitia pierderilor este posibila mereu, de unde necesitatea maririi permanente a fondurilor proprii

Cuantificarea riscurilor. Matricea riscurilor, element de apreciere si evaluare Anexa 1)

Definirea calificativelor

Definirea calificativelor acordate riscurilor aferente activitatii bancii

- risc mare: apare in cazul in care pozitia analizata are o pondere importanta in total activitate sau in total resurse sau are o pondere mai mare decat cea inregistrata in cadrul grupului de referinta (peer group); de asemenea poate fi determinata de un numar mare de tranzactii de un anumit tip sau de efectuarea de tranzactii cu grad mare de complexitate (peste cel normal). Urmare factorilor enuntati, banca poate inregistra o pierdere importanta;

- risc moderat: apare in cazul in care pozitia analizata are o pondere moderata in total activitate sau in total resurse sau aceasta pondere se apropie de cea inregistrata in cadrul grupului de referinta; de asemenea acest risc este propriu unui volum rezonabil de tranzactii de un anumit tip sau in cazul efectuarii de tranzactii obisnuite. Ca urmare, desi din activitatea desfasurata poate rezulta pierdere, aceasta are un nivel rezonabil si poate fi acoperita in perioada urmatoare;

- risc scazut: apare in cazul in care datorita volumului sau naturii pozitiei analizate riscul producerii unei pierderi este scazut chiar in cazul existentei unui control intern ineficient; de asemenea este asociat cazului in care pierderea aferenta pozitiei analizate are un impact neglijabil asupra pozitiei financiare a bancii.

Definirea calificativelor acordate riscurilor aferente administrarii bancii:

- administrare buna: indica faptul ca managementul bancii identifica si controleaza toate tipurile de riscuri aferente activitatii desfasurate de banca. Consiliul de administratie participa la administrarea riscurilor, se asigura de existenta unei strategii sanatoase pentru activitatea bancii si a politicilor de aplicare, a limitelor maxime de expunere si a plafoanelor de lucru, pe care le aproba, revizuieste si actualizeaza periodic in functie de conditiile impuse de mediul de afaceri. La stabilirea politicilor si limitelor maxime de expunere, un rol definitoriu il au raportarile generate de sistemul informatic in vederea monitorizarii diferitelor tipuri de riscuri. De asemenea, procedurile de audit si de control intern sunt adecvate marimii si activitatii bancii. In cazul existentei unor exceptii de la politicile si procedurile aprobate (in numar redus) este putin probabil ca acestea sa determine o pierdere importanta;

- administrare acceptabila: indica faptul ca managementul bancii, eficient in mare masura, are cateva lipsuri. De asemenea, indica capabilitatea managementului de a face fata expunerilor inerente (si ca urmare previzibile) care pot aparea in cursul normal al activitatii. Cu toate ca banca inregistreaza unele slabiciuni in administrarea riscurilor, aceasta situatie este cunoscuta si se fac eforturi pentru rezolvare. Supravegherea realizata de conducerea bancii, politicile si limitele de expunere stabilite, raportarile si administrarea sistemului informatic sunt considerate adecvate pentru mentinerea stabilitatii si continuitatii bancii.  

- administrare proasta indica faptul ca managementul are lipsuri serioase, necesitand ca urmare o supraveghere atenta din partea autoritatii de supraveghere. Indicii ale unui management defectuos sunt incalcarea propriilor proceduri si politici adoptate sau aprobarea, cu titlu de regula, a exceptiilor de la acestea.

Definirea calificativelor acordate riscului compus total

- risc compus ridicat: va fi asociat unei activitati in care administrarea bancii nu reuseste sa reduca riscurile mari aferente diferitelor operatiuni efectuate. Ca urmare banca poate inregistra o pierdere importanta care sa afecteze grav situatia financiara.

- risc compus moderat: va fi asociat unei activitati al carei risc moderat este diminuat de practicile de administrare a societatii. De asemenea, poate fi alocat in cazul in care banca desfasoara activitati cu grad scazut de risc in conditiile in care practicile de administrare a societatii inregistreaza slabiciuni majore. Pe de alta parte, poate fi propriu unei activitati al carei risc mare este diminuat de practicile eficiente de administrare ale societatii, astfel incat pierderile posibile ar avea un impact moderat asupra situatiei financiare a bancii;

- risc compus scazut: va fi asociat unei activitati al carei risc este scazut. De asemenea, chiar si unei activitati cu risc moderat ii poate fi asociat un risc compus scazut, in cazul in care practicile de administrare a societatii si controlul intern sunt eficiente, fiind in masura sa asigure diminuarea riscului ativitatii.

Evaluarea managementului si a controlului intern.

Examinatorii trebuie sa evalueze functiile sus mentionate comparativ cu urmatoarele standarde de control si rezultate. Standardele reprezinta obiective de control si rezultate care ar trebui sa fie implementate sa ajute la asigurarea unui cadru de functionare a bancii care sa fie sigur si sanatos si sa permita indeplinirea obiectivelor institutiei. Riscurile asociate reprezinta posibilele amenintari ale bancii daca standardele nu sunt indeplinite si pastrate. Standardele sunt intelese sa-i sprijine pe examinatori in analiza functiilor importante care pot sa garanteze o examinare suplimentara.

Tabel nr.6

Bancile care accepta un nivel mare de riscuri sunt obligate sa-si consolideze fondurile proprii chiar peste nivelul prevazut de autoritatile bancare (norma Cooke – raportul dintre capitaluri si activele riscante sa fie de minim 8%). Cresterea fondurilor proprii se poate realiza fie prin emisiune de actiuni, fie prin prelevari din profit.

In consecinta, managementul diferitelor categorii de riscuri la care banca este expusa se bazeaza pe managementul activelor si pasivelor bancii. Din aceasta cauza se impune adaptarea permanenta a bilantului bancii la nivelul riscurilor considerate acceptabile de catre conducerea bancii, de catre actionari precum si de catre autoritatile bancare.

3 Prezentare generala a Sistemului Uniform de Rating Bancar C.A.A.M.P.L.

Analiza performantelor unei banci se face pe baza indicatorilor economico - financiari si de prudenta bancara, bancile in baza Legii nr. 58/1998 – Legea privind activitatea bancara si in baza Ordinului Bancii Nationale a Romaniei nr.2/2003 privind aprobarea Modelelor situatiilor financiare periodice si a normelor metodologice privind intocmirea si utilizarea acestora pentru institutiile de credit care aplica Reglementarile contabile armonizate cu Directiva Comunitatilor Economice Europene nr. 86/635/CEE si cu Standardele Internationale de Contabilitate aplicabile institutiilor de credit, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice si al guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei nr. 1.982/5/2001, transmit Directiei Supraveghere din Banca Nationala a Romaniei, letric si prin RCI (Reteaua de Comunicatii Interbancara), situatiile financiare pe baza carora se intocmesc indicatorii economico – financiari si de prudenta bancara.

Rolul major al autoritatii de supraveghere este acela de a preveni riscul sistemic prin promovarea unei supravegheri bancare eficiente care sa asigure realizarea stabilitatii si viabilitatii intregului sistem bancar. In acest sens s-a impus necesitatea implementarii, in cadrul Directiei supraveghere – Serviciul sinteza, a Sistemului Uniform de Rating Bancar – CAAMPL – prescurtare determinata de initialele elementelor evaluate, respectiv capital, actionari, active, management, profit, lichiditate.

In cadrul CAAMPL au loc patru mari procese, dupa cum urmeaza:

Colectarea si verificarea datelor;

Atribuirea rating-urilor;

Analiza datelor;

Raportare si monitorizare.

Prezentate in graficul nr.8

Graficul nr.8

1) Colectarea si verificarea datelor

Sistemul de rating CAAMPL presupune combinarea datelor cantitative si calitative.

Datele cantitative sunt transmise de catre banci atat electronic (fisiel Excel), cat si in format letric. Asupra datelor cuprinse in diferite raportari sunt efectuate controale si verificari, precum si recalculari de totaluri si corelatii. Datele calitative se obtin de la inspectorii on-site, impreuna cu rating-urile pentru calitatea managementului si actionariatului.

2) Atribuirea rating-ului CAAMPL

Odata ce datele sunt verificate, inspectorii off-site populeaza manual un set de machete in Excel, cu date financiare culese din raportarile bancilor referitoare la pozitii din bilant si din contul de profit si pierdere.

Indicatorii sunt calculati in fiecare macheta si sunt prezentati in dinamica de la luna la luna, si comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.

Fiecare indicator CAAMPL este calculat pentru fiecare banca si dupa aceea agregat la nivelul intregului sistem bancar. Rating-urile sunt atribuite automat, folosind un macro in Excel.

3) Analiza datelor

Analiza datelor se desfasoara in functie de tipul activelor, cum ar fi operatiuni interbancare si de trezorerie, operatiuni cu clientii, operatiuni cu titluri de stat si alte valori asimilate, operatiuni cu active imobilizate (ex: dobanzi, actiuni, mijloace fixe, credite subordonate). Acestea sunt evaluate in comparatie cu sursa aferenta de constituire.

In cazul in care sunt identificate variatii semnificative, inspectorii off-site solicita detalii bancilor pentru a stabili cauzele acestora. In cazul in care deficientele sunt majore, inspectorii off-site, cu acordul directorilor, pot solicita un control on-site mult mai detaliat.

4) Reportare si monitorizare

Rezultatul analizei efectuate de catre inspectorii off-site este inaintat sefului Directiei de Supraveghere si Comitetului Director, in scopul validarii, modificarii si aprobarii.

Rezultatul analizei de sinteza se prezinta ca Nota Explicativa, care are atasate toate anexele care fundamenteaza ratingul compozit acordat fiecarei banci. Aceasta Nota se inainteaza catre directori, vice guvernator, Comitetul de Supervizare, Comitetul Director, in scopul validarii, modificarii si aprobarii.

Sistemul se constituie intr-un instrument eficient de lucru pentru evaluarea institutiilor bancare in scopul identificarii, intr-o faza incipienta, a acelor banci care sunt ineficiente sub aspect financiar si operational sau manifesta trenduri adverse solicitand, din partea autoritatii de supraveghere, o atentie sporita.

Sistemul CAAMPL se bazeaza pe evaluarea a sase componente care reflecta intr-o maniera uniforma si cuprinzatoare performantele unei banci, in conformitate cu legislatia si reglementarile bancare in vigoare.

Componentele specifice de analiza sunt urmatoarele:

- adecvarea capitalului (C)

- calitatea actionariatului (A)

- calitatea activelor (A)

- management (M)

- profitabilitate (P)

- lichiditate (L)

Fiecare din cele sase componente sunt evaluate pe o scara de valori cuprinsa intre 1 si 5, astfel incat 1 reprezinta cel mai performant nivel iar 5 cel mai scazut. Patru din cele sase componente (C – adecvarea capitalului, A – calitatea activelor, P – profitabilitate si L - lichiditate) sunt analizate in functie de o gama de indicatori, pentru care sunt stabilite cinci intervale si cinci ratinguri corespunzatoare acestora (anexa 2).

Intervalele valorice au fost stabilite pornind de la standardele internationale in materie si de la conditiile specifice sistemului bancar romanesc.

Baza de calcul a indicatorilor ce definesc cele patru componente o reprezinta raportarile financiar-contabile si prudentiale transmise lunar de banci.

In timpul actiunilor de inspectie on site analiza se completeaza cu celelalte doua componente, calitatea actionariatului - A si managementul - M, care contribuie in mod direct la stabilirea profilului de risc al bancilor, a politicilor si strategiilor de dezvoltare, precum si la aprecierea conformantei cu cerintele prudentiale.

Evaluarea celor sase componente specifice de performanta (CAAMPL) reprezinta criteriul esential pe care se bazeaza stabilirea ratingului compus, ce presupune acordarea unui punctaj de la 1 la 5. Ponderea semnificativa in decizia clasificarii bancii intr-unul din cele cinci ratinguri compuse o are ratingul aferent managementului. In cazul in care cel putin una dintre componente a fost evaluata in rating 5, ratingul compus atribuit bancii nu va putea fi unul superior (1 sau 2).

Astfel, fiecare banca primeste cate un rating pentru fiecare indicator de analiza, pentru fiecare componenta CAAMPL si in final un rating compus si un scor final ce reprezinta punctajul total acordat indicatorilor ce definesc elementele CAAMPL.

Ratingurile aferente componentelor CAAMPL sunt periodic actualizate in urma actiunilor de inspectie la sediul bancilor.

Pe baza datelor agregate ale indicatorilor economico-financiari si de prudenta bancara se stabileste un rating compus pentru sistemul bancar.

Pentru aprecierea cat mai exacta a riscurilor pe care le incumba activitatea unei banci au fost stabiliti, pe langa cei 18 indicatori utilizati in deteminarea ratingurilor aferente celor patru componente cuantificabile CAPL, o gama de indicatori care sunt analizati in functie de trend, de media pe sistem si de cea a grupei in care banca monitorizata este incadrata. In acest context, in functie de volumul activelor, bancile sunt selectate in trei grupe, respectiv grupa I cu un volum al activelor mai mare de 10.000 miliarde lei, grupa II, intre 10.000 si 1.000 miliarde lei si grupa III cu un volum al activelor mai mic de 1.000 miliarde lei.

1 Definirea celor cinci ratinguri compuse

Rating compus 1

Bancile clasificate in aceasta grupa sunt viabile sub toate aspectele si au, in general, cele sase componente evaluate in ratingul 1 sau 2. Orice deficienta este de natura minora si poate fi controlata cu usurinta, in activitatea curenta, de catre consiliul de administratie si conducerea executiva a bancii.

Aceste institutii bancare sunt capabile sa faca fata dificultatilor reale care apar si sunt rezistente la influentele din afara sistemului bancar. Ele opereaza in conformitate cu legile si reglementarile in vigoare si prezinta cele mai puternice performante si practici de administrare a riscului in functie de marimea institutiei, complexitatea si categoria de risc.

Rating compus 2:

Bancile din aceasta grupa au o structura de baza sanatoasa. In acest caz, apar numai dificultati moderate din categoria acelora pe care consiliul de administratie si conducerea executiva pot si doresc sa le corecteze.

Aceste institutii sunt stabile si capabile de a depasi dificultatile provenite din fluctuatiile pietei si se conformeaza in mod substantial legilor si reglementarilor in vigoare. In general, practicile administrarii riscurilor sunt satisfacatoare in functie de marimea institutiei, complexitatea si categoria de risc.

In aceste cazuri, nu apar probleme reprezentative de supraveghere si ca urmare, preocuparea organelor de supraveghere este una de rutina.

Rating compus 3:

Bancile clasificate in aceasta grupa necesita un anumit grad de preocupare din partea organelor de supraveghere cu privire la una sau mai multe din cele sase componente mentionate.

Aceste institutii prezinta o combinatie de deficiente care pot oscila intre moderat si sever.

Managementul demonstreaza dimensiunea capacitatii si a dorintei de a remedia dificultatile in mod eficient si la timp.

In general, aceste institutii sunt mai putin capabile de a rezista la fluctuatiile pietei, data fiind vulnerabilitatea crescuta a acestora la influentele externe, prin comparatie cu bancile clasificate in ratingul compus 1 si 2. Mai mult, aceste institutii se pot afla in conflict semnificativ cu aplicarea legilor si reglementarilor in vigoare. Practicile de administrare a riscurilor pot fi nesatisfacatoare in functie de marimea institutiei, complexitatea si categoria de risc.

Aceste banci cer mai mult decat o supraveghere de rutina, desi declinul lor nu pare probabil, dat fiind potentialul general si capacitatea financiara a acestora.

Rating compus 4:

Bancile clasificate in aceasta grupa se caracterizeaza, in general, prin practici ori conditii nesigure si riscante. In aceste cazuri apar probleme financiare si manageriale serioase care conduc la performante nesatisfacatoare. Problemele care apar migreaza de la deficiente severe la critice, care nu au fost rezolvate in mod satisfacator de catre executiv sau consiliul de administratie.

In general, institutiile din aceasta grupa sunt incapabile sa reziste fluctuatiilor de piata. Nerespectarea legilor si reglementarilor in vigoare este intrutotul semnificativa.

Practicile manageriale sunt, in general, inacceptabile in ceea ce priveste dimensiunea institutiei, complexitatea si tipul de risc.

O supraveghere atenta este absolut necesara, ceea ce conduce, in cele mai multe cazuri, la actiuni decisive pentru remedierea problemelor.

Bancile din aceasta grupa reprezinta un risc pentru fondul de asigurare a depozitelor.

Declinul este posibil daca problemele sau deficientele nu se rezolva la timp si in mod satisfacator.

Rating compus 5:

Bancile din aceasta grupa prezinta cele mai nesatisfacatoare si riscante practici sau conditii, au o performanta critic deficitara, adesea cu practici de administrare a riscurilor complet inadecvate in functie de marimea institutiei, complexitatea si categoria de risc, necesitand cea mai severa preocupare din punct de vedere al supravegherii. Instituirea supravegherii/administrarii speciale implica declasarea bancii in ratingul inferior 5.

Volumul si gravitatea problemelor aparute depasesc capacitatea sau dorinta conducerii bancii de a le controla si remedia.

In aceste situatii apare necesitatea unei asistente financiare externe sau de alta forma, imediate, pentru a pastra viabilitatea acestora.

Supravegherea atenta si continua este absolut necesara.

Bancile din aceasta grupa constituie un risc maxim pentru fondul de asigurare a depozitelor si declinul este foarte probabil.

Grafic nr.9

2 Caracterizarea componentelor care stau la baza determinarii ratingului compus

Adecvarea capitalului (C)

O banca este de asteptat sa-si mentina un capital corespunzator, in raport cu natura si profilul de risc, precum si cu capacitatea conducerii de a identifica, masura si controla aceste riscuri.

Pentru stabilirea gradului de adecvare a capitalului se are in vedere efectul riscurilor de credit, de piata si a altor riscuri asupra conditiei financiare a bancii. Tipurile si marimea riscurilor, in activitatea bancii, determina in ce masura capitalul ar trebui sa se situeze deasupra nivelului minim impus de reglementari pentru a face fata unor consecinte nedorite.

Adecvarea capitalului unei banci este evaluata (dar nu limitata) in functie de urmatorii factori:

nivelul si calitatea capitalului si situatia generala financiara a bancii;

capacitatea managementului de a face fata nevoilor curente de majorare a capitalului social;

natura, trendul si volumul activelor problema si provizionarea corespunzatoare a acestora;

structura bilantului (incluzand natura si suma imobilizarilor corporale), riscul pietei, concentrarea riscului;

expunerea riscului din activitati extrabilantiere;

calitatea si consistenta veniturilor, justetea dividendelor;

perspective si planuri de crestere, precum si experienta trecuta;

accesul la piata de capital si alte surse de capital.

In perioadele in care banca realizeaza performante slabe, capitalul, actionand ca un tampon, mentine increderea publicului in sistemul bancar, promoveaza stabilitatea fondurilor depozitarilor si sprijina dezvoltarea rezonabila a institutiei.

Calitatea actionariatului (A)

Calitatea actionariatului este o componenta esentiala in evaluarea de ansamblu a sanatatii unei banci. Stabilirea ratingului pentru aceasta componenta se bazeaza pe analiza si evaluarea unor factori, de ordin financiar, managerial, de conformanta cu prevederile legale, precum si a riscului de tara (in situatia in care actionarii semnificativi au domiciliul in afara Romaniei).

In stabilirea ratingului actionariatului o atentie speciala trebuie sa se acorde actionarilor semnificativi (orice persoana fizica sau juridica care detine cel putin 5% din actiunile unei bancii). Pentru a se determina masura in care acestia sunt o sursa de sprijin pentru banca sau pot constitui un pericol potential pentru intreaga activitate a bancii se analizeaza situatiile lor financiare. Acolo unde este cazul, in evaluarea calitatii unor firme actionare se ia in considerare si ratingul atribuit de o agentie specializata de rating.

Capacitatea si performantele actionarilor se bazeaza, fara a se limita insa la acestia, pe aprecierea urmatorilor factori de evaluare:

nivelul si calitatea sprijinului acordat de actionari in activitatea bancii;

disponibilitatea si abilitatea actionarilor de a face fata riscurilor ce pot sa apara din schimbarea conditiilor de desfasurare a activitatii bancii sau din initierea de noi activitati sau aparitia de noi produse bancare;

nivelul riscurilor aparute in urma implicarii firmelor actionare in afacerile bancii;

caracterul, capacitatea financiara si responsabilitatea actionarilor;

modul in care actionarii sunt afectati de influenta dominanta a altor actionari sau a managementului bancii;

volumul creditelor acordate de banca actionarilor precum si a altor facilitati in concordanta cu prevederile legislatiei in vigoare;

capacitatea actionarilor de a mentine un nivel al lichiditatii suficient pentru a acoperi la timp obligatiile financiare;

evaluarea riscului de tara al actionarilor in functie de conditiile economice, sociale si politice din tara de resedinta a acestora;

relatiile dintre banca si actionarii sai, precum si efectele acestor relatii asupra activitatii si sanatatii financiare a bancii;

efectuarea de operatiuni in conditii privilegiate pentru actionari;

dorinta demonstrata de a servi nevoilor legitime ale bancii;

performantele si profilul de risc al institutiei.

Calitatea activelor (A)

Ratingul calitatii activelor reflecta riscul potential al creditelor, al investitiilor si al altor active, precum si al tranzactiilor extrabilantiere.  

Evaluarea calitatii activelor trebuie analizata si in funcie de gradul de provizionare a acestora. De asemenea, este necesar sa se ia in calcul toate celelalte riscuri care pot afecta valorificarea activelor bancii, incluzand riscurile de exploatare, de piata, de reputatie, strategie si altele. Capacitatea managementului este reflectata de masura in care reuseste sa identifice, sa urmareasca si sa controleze aceste riscuri.

Calitatea activelor bancii este evaluata (dar in mod nelimitativ) in functie de urmatorii factori:

practici sanatoase de administrare a creditului si de identificare a riscurilor;

nivelul, distributia, gravitatea si trendul activelor neperformante atat pentru tranzactiile bilantiere cat si extrabilantiere;

adecvarea provizioanelor si a altor rezerve;

riscul de credit rezultat din tranzactii extrabilantiere cum ar fi scrisori de garantie, acreditive, linii de credit si altele;

varietatea si calitatea portofoliilor de credite si investitii;

gradul de concentrare a riscului;

adecvarea politicilor si practicilor de credit si investitii;

capacitatea managementului de administrare corespunzatoare a activelor, inclusiv identificarea si colectarea activelor problema;

adecvarea controlului intern si a sistemelor informatice manageriale.

Management (M)

Acest rating reflecta capacitatea consiliului de administratie si a managementului bancii de a identifica, cuantifica, monitoriza si controla riscurile activitatii si de a asigura, astfel, stabilitatea, siguranta si eficienta institutiei, in concordanta cu legile si reglementarile in vigoare.

Conducerea executiva este raspunzatoare pentru dezvoltarea si implementarea politicii, procedurilor si practicilor care transpun obiectivele consiliului de administratie si limitele de risc in standarde prudente de operare.

Matricea privind determinarea riscului compus aferent managementului si calitatii actionariatului este prezentata in tabelul nr. 7.

Tabelul nr. 7

Determinarea riscului compus aferent managementului si calitatii actionariatului

*ex. riscul legat de fluctuatia masiva de personal, riscul legat de fluctuatia intensa a personalului de conducere, riscul decurgand din procese intentate, riscul legal, riscul de tara, etc.

Profitabilitate (P)

Calitatea si cantitatea veniturilor sunt evaluate in functie de:

capacitatea de a asigura adecvarea capitalului prin reinvestirea profitului;

nivelul, trendul si stabilitatea veniturilor;

sursele veniturilor;

nivelul cheltuielilor de operare;

vulnerabilitatea veniturilor la expunerile riscului de piata;

adecvarea provizioanelor pentru pierderile la credite si alte rezerve;

tranzactiile cu titluri de valoare;

efectele de taxare asupra veniturilor;

procesele previzioniste si sistemele informationale ale managementului.

In consecinta, acest rating reflecta nu numai volumul si trendul veniturilor, dar si factorii care pot afecta sustinerea sau calitatea veniturilor. Volumul, la fel ca si calitatea veniturilor, pot fi afectate de administrarea excesiva si inadecvata a riscului de credit, care poate conduce la alocari de provizioane suplimentare pentru pierderi din credite sau de nivelurile ridicate ale riscului pietei care pot expune nejustificat veniturile institutiei la fluctuatiile ratei de dobanda.

Lichiditate (L)

Lichiditatea si administrarea resurselor si plasamentelor sunt evaluate in functie de:

trendul si stabilitatea depozitelor;

gradul si trendul utilizarilor pe termen scurt, sursele volatile de fonduri, finantarea activelor pe termen lung;

accesul la pietele monetare si alte surse de finantare;

adecvarea surselor de lichiditate si abilitatea de a face fata nevoilor de lichiditate;

eficienta politicilor si practicilor de lichiditate, strategiile de administrare a fondurilor;

sistemele informatice de administrare si planurile de finantare;

capacitatea managementului de a identifica, masura, monitoriza si controla lichiditatea si nivelul de diversificare al surselor de finantare.

In evaluarea adecvarii pozitiei de lichiditate a unei institutii financiare, o atentie deosebita ar trebui acordata nivelului curent si viitor al surselor de lichiditati, comparativ cu nevoile de fonduri, precum si adecvarii practicilor de administrare a fondurilor in functie de marimea, complexitatea si profilul de risc al institutiei. In general, practicile de constituire a fondurilor ar trebui sa confere certitudinea ca institutia este capabila sa mentina un nivel al lichiditatii suficient pentru a face fata in timp obligatiilor sale financiare si sa raspunda nevoilor curente al bancilor.

Indicatori de analiza utilizati in cadrul sistemului de evaluare CAAMPL

Indicatori utilizati in analiza adecvarii capitalului:

1. Raport de solvabilitate 1 (

2. Raport de solvabilitate 2 (

Rata capitalului propriu (Efectul de parghie)

4. Raportul dintre capitalul propriu si capitalul social

5. Indicele de crestere a fondurilor proprii (in valori reale, deflatorul utilizat fiind indicele preturilor de consum)

6. Patrimoniul net

Nivelul de adecvare a capitalului, exprimat prin intermediul celor doi indicatori de solvabilitate, s-a situat pe intreaga perioada de referinta peste dublul cotei minime reglementate (12 respectiv 8 la suta) si peste pragul considerat de metodologia BNR pentru bancile bine capitalizate (15 respectiv 10 la suta). Acest aspect denota, asa cum s-a mai mentionat, o atitudine excesiv de prudenta manifestata de catre un numar insemnat de banci in creditarea economiei reale.

Grafic nr. 10

Indicatori utilizati in analiza calitatii activelor:

1. Rata generala de risc ;

2. Credite acordate clientelei (valoare bruta) / Total activ (valoare bruta) ;

Credite acordate clientelei in total surse atrase si imprumutate (valoare bruta) ;

4. Total credite restante si indoielnice / Total portofoliu credite (valoare neta) ;

5. Credite restante si indoielnice acordate clientelei / Total portofoliu de credite aferente clientelei (valoare neta) ;

6. Credite si dobanzi restante si indoielnice (valoare neta) / Capitaluri proprii ;

7. Creante restante si indoielnice (valoare neta) / Total activ ;

8. Creante restante si indoielnice (valoare neta)/ Surse atrase si imprumutate ;

9. Creante restante si indoielnice (valoare neta)/Capitaluri proprii (din situatia patrimoniului net) ;

10. Mijloace fixe si stocuri de materiale / Total activ (valoare neta) ;

11. Rata riscului de credit 1 ;

12. Rata riscului de credit 2 ;

1 Rata riscului de credit si a plasamentelor interbancare ;

14. Gradul de acoperire cu provizioane (inclusiv rezerva generala pentru riscul de credit) a expunerii ponderate in functie de risc aferente creditelor bancare si nebancare, plasamentelor interbancare si a dobanzilor corespunzatoare acestora clasificate in “substandard”, “indoielnic” si “pierdere” ;

15. Ponderea creditelor bancare si nebancare, a plasamentelor interbancare si a dobanzilor aferente acestora clasificate in “substandard”, “indoielnic” si “pierdere” expunere ajustata, in capitaluri proprii si provizioane;

16. Rata de acoperire a creditelor si plasamentelor neperformante;

17. Indicele de crestere a creditelor acordate clientelei la valoare bruta (in valori reale, deflatorul utilizat fiind indicele preturilor de consum);

18. Indicele de crestere a creditelor restante si indoielnice la valoare bruta (in valori reale, deflatorul utilizat fiind indicele preturilor de consum) ;

In ceea ce priveste calitatea portofoliului de credite nu s-au produs modificari semnificative, creditele restante si indoielnice in volumul total al creditelor acordate clientelei cunoscand niveluri subunitare (situate in jurul valorii de 0,7 la suta) pe intreaga perioada ulterioara aplicarii Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei nr.5/2002.

Grafic nr. 11

Fluctuatii nesemnificative situate in jurul acelorasi valori scazute se constata si in cazul creantelor restante si indoielnice (valoare neta) considerate ca pondere in volumul activelor si al surselor atrase si imprumutate (0,3 la suta in cazul fiecarui indicator mentionat), cat in cel al capitalurilor proprii (2,2 la suta).

Indicatori utilizati in analiza performantei financiare si a conditiei generale a unei banci, in ceea ce priveste rentabilitatea:

1. Rata rentabilitatii economice (ROA) ;

2. Rata rentabilitatii financiare (ROE) ;

Indicele de crestere a profitului net (in valori reale, deflatorul utilizat fiind indicele preturilor de consum) ;

4. Indicele de crestere a activelor (in valori reale, deflatorul utilizat fiind indicele preturilor de consum) ;

5. Indicele de crestere a capitalurilor proprii (in valori reale, deflatorul utilizat fiind indicele preturilor de consum) ;

6. Rata rentabilitatii activitatii de baza ;

7. Creante atasate (dobanzi de incasat) in total venituri (in valori reale, deflatorul utilizat fiind indicele preturilor de consum) ;

8. Rata profitului ;

9. Costul activitatii ;

10. Indicele de crestere a veniturilor totale (in valori reale, deflatorul utilizat fiind indicele preturilor de consum) ;

11. Indicele de crestere a veniturilor din dobanzi (in valori reale, deflatorul utilizat fiind indicele preturilor de consum) ;

12. Indicele de crestere a cheltuielilor totale (in valori reale, deflatorul utilizat fiind indicele preturilor de consum) ;

1 Indicele de crestere a cheltuielilor cu dobanzile (in valori reale, deflatorul utilizat fiind indicele preturilor de consum) ;

14. Cheltuieli cu personalul in total cheltuieli.

Grafic nr. 12

Indicatorii utilizati in analiza performantei financiare si a conditiei generale a unei banci, in ceea ce priveste lichiditatea:

1. Indicator de lichiditate ;

2. Lichiditate imediata ;

Credite acordate clientelei (valoare bruta) / Depozite atrase de la clienti ;

4. Pasive interbancare nete.

4 Componente suplimentare utilizate in cadrul sistemului de evaluare CAAMPL:

Autoritatile de supraveghere au incercat sa imbunatateasca modelul de baza CAMEL, adaugandu-i noi componente.

In timp, modelul de baza CAMEL a fost completat si modificat de supraveghetori, astfel incat sa reflecte partial experientele din activitatea de supraveghere, particularizarea accentuata pentru o anumita piata, precum si modificarea orientarii in activitatea de supraveghere.

Printre componentele suplimentare se numara:

A. Factorul de senzitivitate la piata (S), reflecta cresterea importantei evaluarii riscurilor in procesul de supraveghere.

B. Alti factori dezvoltati pentru a imbunatati procesul de rating bancar, includ:

Factorul “B” pentru mediul de afaceri („business environment”);

Factorul “COM” pentru a lua in considerare elementele de Control, Organizare si Management;

Factorul “P” pentru a dezvolta capacitatea de previzionarea a sistemului;

Factorul “T” care reflecta cresterea importantei riscurilor asociate tehnologiei in sistemul bancar.

Fiecare din acesti factori este descris detaliat in continuare.

A. Factorul S reprezinta cea mai buna practica in adoptarea supravegherii bazate pe risc.

Senzitivitatea la riscul de piata reflecta nevoia autoritatii de supraveghere de a evalua si monitoriza in ce masura modificarea ratelor dobanzilor, a ratelor de schimb valutar, a preturilor bunurilor de consum sau ale titlurilor afecteaza in mod negativ castigul sau capitalul economic al bancilor supravegheate.

In contextul actual din Romania, adaugarea factorului S la CAAMPL este considerata esentiala datorita schimbarilor din industrie si orientarii autoritatii de supraveghere catre cele mai bune practici. Factorii cheie pentru implementarea componentei „S” includ:

Cresterea importantei acordate calitatii practicilor de management al riscului;

Natura schimbatoare a profilului de risc al industriei bancare romanesti, in special cu niveluri ridicate ale ratei dobanzii si ratei de schimb valutar, anticipate in timp;

Dorinta implementarii celor mai bune practici in supraveghere, in conditiile in care majoritatea autoritatilor de supraveghere si-au actualizat propriile sisteme in ultimii 5 ani;

Necesitatea validarii tehnicilor si modelelor de management al riscului adoptate de banci anterior mecanismelor de alocare adecvata a capitalului, conform cerintelor Basel II;

Cerinta specifica, formulata de FMI, de actualizarea a sistemului de rating;

Norma (17) a BNR prin care li se solicita tuturor bancilor sa isi stabileasca capacitati de gestionarea a riscului de piata, punand accentul pe controlul intern al bancilor.

Factorul S implica o evaluare atat cantitativa, cat si calitativa a riscului de piata pentru o anumita banca. Cele doua abordari sunt definite dupa cum urmeaza:

Cantitativ – reprezinta senzitivitatea castigurilor sau a valorii capitalului unei institutii financiare la schimbari adverse in ceea ce priveste ratele dobanzilor, ratele de schimb valutar, preturile bunurilor de consum sau titlurille de valoare;

Calitativ – reprezinta abilitatea conducerii de a identifica, masura, monitoriza si controla expunerea la riscul de piata avand in vedere:

Dimensiunea institutiei;

Complexitatea bilantului si a opertiunilor institutiei bancare;

Profilul de risc.

Astfel, ratingul componentei S trebuie acordat tinand cont de nivelul de risc si de calitatea practicilor de gestionare a riscului. De exemplu, o institutie bancara care isi controleaza bine senzitivitatea la riscul de piata si care are o probabilitate minima ca veniturile sale sau pozitia capitalului sa fie afectate, indica un rating 1 si invers. Relatia tipica dintre factorii cantitativi si calitativi este prezentata in matricea de mai jos:

Este fundamental faptul ca ratingul acordat factorului S se bazeaza intotdeauna atat pe o componenta cantitativa, cat si pe o componenta calitativa.

Pentru a obtine un rating cat mai corect pentru factorul S aferent unei banci, BNR trebuie sa evalueze nivelul riscului de piata luand in considerare atat registrele bancare cat si cele de tranzactii. Registrele de tranzactii reflecta tranzactiile bancii, gestionate in mod obisnuit de Trezorerie, iar registrele bancare reflecta aspectele structurale ale bancii referitoare la credite comerciale si depozite. Pentru a atinge acest obiectiv, BNR va trebui sa evalueze trei arii principale de risc:

Riscul de piata la nivelul tranzactiilor;

Riscul de rata a dobanzii pentru registrul bancar;

Riscul de rata de schimb valutar.

Tipul evaluarii va depinde de profilul unic al bancii si de operatiile implicate. In tabelul de mai jos sunt prezentate succint ariile care vor trebui evaluate de BNR:

Tabel nr.8

B. Alti factori

Cu toate ca factorul “S” este principala aditie pe care autoritatile de supraveghere au adus-o sistemelor de rating, exista un numar de alte componente care s-au alaturat acestuia. Printre acestea se numara:

Grafic nr.13

Toate aceste componente sunt descrise pe larg in cele ce urmeaza.

q       Mediul de afaceri (Business Environment)- factorul “B”

Aceasta componenta este utilizata in principal de catre Autoritatea in Servicii Financiare din Marea Britanie si are drept scop evaluarea altor factori de influenta asupra profilului de risc al bancilor, care nu sunt acoperiti de alte componente. Factorul B implica evaluarea urmatoarelor aspecte, fara a se limita la acestea:

Mediul extern – reprezentand o evaluarea a pozitiei startegice a unei banci in mediul extern si a eficientei managementului in gestionarea influentelor externe;

Proiecte si programe – luarea in considerare a premiselor ce stau la baza strategiei de afaceri a bancii si evaluarea adecvarii si realismului implementarii planurilor acesteia;

Clientela – presupune evaluarea bazei de clienti a bancii si a cotei de piata;

Tehnologia – reprezinta evaluarea masurii in care infrastructura IT este corespunzatoare pentru a sustine nevoile de business ale bancii.

q       Control, Organizare si Management- factorul “COM”

Factorul COM are drept scop identificarea si analiza detaliata a potentialelor riscuri ce tin de mijloacele de control din cadrul unei banci. Componentele sale sunt descrise mai jos:

Factorul Control determina nivelul de eficienta a sistemului de control intern al bancii. Principalele zone de interes sunt:

Cadrul de management al riscului;

Limite si standarde;

Segregarea responsabilitatilor;

Raportarile financiare si catre management;

Operatiunile de spalare a banilor;

Audit si respectarea reglementarilor.

Factorul Organizare este responsabil pentru evaluarea eficientei modului de organizare. Principalele zone de interes sunt:

Structura legala;

Relatiile cu alte parti ale grupului;

Liniile de raportare;

Managementul riscului la nivelul grupului.

Factorul Management determina daca Comitetul de conducere si managementul au abilitatile, experienta si integritatea necesare pentru a gestiona afacerea. Printre aspectele analizate se numara:

Adecvarea personalului cheie;

Componenta Comitetului;

Stil de management;

Planificare si strategie.

q       Previzionarea rating-urilor CAMEL – factorul „P”

Factoarul P poate calcula si indica probabilitatea de micsorare a rating-ului atat pentru cel compus, cat si pentru rating-urile componentelor. De exemplu, daca o institutie calificata cu rating “1” sau “2” indica o probabilitatea de 30% sau mai mare de a i se acorda un rating de “3”,”4”, sau “5”, factorul P marcheaza institutia respectiva pentru a fi monitorizata in continuarea prin rapoarte exceptionale.

q       Evaluarea tehnologiei – factorul „T”

Utilizarea noilor tehnologii expun bancile la noi riscuri. Implementarea defectuoasa a noilor tehnologii, cum ar fi aplicatia pentru scoring-ul creditelor sau pentru managementul riscului, poate duce la pierderi imediate si semnificative pentru o banca. Autoritatile de supraveghere au dezvoltat diferite sisteme de evaluare a tehnologiei pentru a se asigura ca bancile au infrastructura adecvata pentru a utiliza astfel de sisteme, inclusiv controale adecvate si planuri de continuitate si de recuperare in caz de dezastru.

Evaluarea optiunilor:

Tabel nr. 9

Anexa 2

Criteriile de clasificare a bancilor

in functie de indicatorii de analiza a celor 4 componente cuantificabile CAPL